Banchetul de la miezul nopții

furculița de aur

 îmi îngrop morții

cu o furculiță de aur

 

fac ochii roată și văd

sfârșitul în 3D

 

cobor niște scări pe care

am uitat să le urc

 

dimineața aceasta

îmi pare fară de sfârșit –

 

nimic nu poate 

s-o tulbure

 

nimic nu o clatină

 

nimic

*

pragul

 oamenii aceștia

îmi trec pragul casei

asemenea luminii

care orbecăie

în noapte

 

oamenii aceștia

îmi trec pragul casei

asemenea ploii

rătăcite în pustiu

 

nu le pot spune:

opriți-vă

eu sunt noaptea

 

nu le pot spune:

opriți-vă

eu sunt pustiul

 

pentru ei

pragul e totul

*

atelier în carne vie

 cioplesc în mine

 

fără milă

fără încetare

 

 dalta prinde viață

carnea prinde moarte

nimeni nu prinde de veste

 

adorm ca un dezertor

 

dimineața mă trezesc

încătușat și gol pușcă

 

lumea din jurul meu

e plină de așchii

 

peste tot – carne risipită

 

cine mi-a comandat

lucrarea asta

a uitat de ea

 

cioplesc în mine

așchie după așchie

 

am devenit

propriul meu atelier

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in