A se scuti, dle Andreescu (II)

Această discuție nu este despre Mihai Botez, ci despre Gabriel Andreescu. Ce am avut de spus despre Mihai Botez, am spus în episodul de ieri – (AICI).

G.A.: “Acum 8 ani, sociologul Radu Ioanid îl acuzase pe Mihai Botez de a fi fost o „sursă“ a Securităţii. Susținerea calomniei de către Dorin Tudoran a întărit stigmatul.”

Răspuns: Pagina pe care am reprodus-o în primul episod al acestei replici spune limpede că nu am acordat susținere niciunei calomnii. Și apoi, când Andreescu vorbește de calomnie, este ca și cum ar pomeni de funie în casa spânzuratului. Nu eu, ci Andreescu a fost condamnat de Tribunalul București pentru… calomnie și obligat să-i plătească lui Andrei Pleșu 50 de milioane de lei – (AICI).

G.A.: “În 2013, în capitolul „Execuţia lui Mihai Botez“ din volumul Cărturari, opozanţi şi documente, Manipularea Arhivei Securităţii (Polirom), am deconstruit fiecare detaliu al înscenării.”

Răspuns: Nu există dovezi peremptorii că “deconstrucția” intreprinsă de Andreescu a convins pe toată lumea. Cum nu există nici că abordarea acestui subiect spinos de către Ioanid satisface pe toată lumea. Tot ce există sunt documentele și capacitatea fiecăruia dintre noi de a vedea adevărul pe care ele îl mărturisesc.

G.A.: “În 2017, Magda Botez, soția fostului disident, aprecia că încercarea de a-l face pe Mihai Botez „colaborator al Securității“ eșuase.”

Răspuns: Ei, da, opinia unei instanțe morale de calibrul Magdei Botez este irefutabilă! Îmi închipui cât de hăituit era Andreescu (în timp ce ”deconstruia”) de întrebarea: ”Dar dacă Magda Botez va spune că încercarea mea de a anula prezumția lui Radu Ioanid a eșuat?” Oare când îl va aduce Andreescu drept martor al validității ”deconstrucțiilor” sale și pe cel pentru care face un lobby intens – un fel de guru spiritual al său, Gregorian Bivolaru? Nu de mine s-a delimitat APADOR CH, indicând că nu am consultat organizația în legătură cu o cerere de grațiere trimisă președintelui Iohannis, ci de Gabriel Andreescu (AICI)

G.A.: ”…Mircea Răceanu, care lucrase cu Securitatea română asistând-o chiar în controlarea lui Botez.”

Răspuns: Interesant cum în “deconstrucțiile” sale, Andreescu transformă o victimă a Securității, un fost condamnat la moarte și apoi, după 1989, un om decorat de statul român, într-un instrument al Securității. Pentru a nu avea de-a face cu o acuzație de calomnie, Andreescu ar trebui să ofere și dovezi despre apartenența lui Mircea Răceanu la/colaborarea cu Securitatea. Altfel s-ar putea trezi alergând din nou la CEDO pentru a-și vedea imprudențele puse sub scutul “libertății de expresie” și nu e sigur că va avea o nouă șansă de-a ieși basma curată.

G.A.: Numărul materialelor care-l invocau pe disident era minor, fapt care scotea în evidenţă excesul de interpretare.”

Răspuns: Lăsând la o parte numele lui Mihai Botez și discutând un principiu, nu numărul dovezilor este important, ci ce indică dovezile respective.

G.A.: O citează pe Adriana Bittel, care nu ştia ce să creadă „despre biliardul pe care [Botez] îl juca, probabil calculînd loviturile, cu locotenent-colonelul Marian Ureche de la UM 0800“. Îl invocă pe Radu Călin Cristea cu comentariul său: „Pe de altă parte, ar putea surprinde aceste «anchete», «discuţii» sau ce vor fi fost tocmai excesul de colocvialitate. Aerul de taifas. De vorbe spuse de Botez la o cafeluţă cu o Securitate cam prea cordial şi niţel masochistă“.

Cînd nu exprimă rea intenţie (mă refer desigur, la ultimii doi scriitori), asemenea întrebări reflectă dificultatea de a imagina ceea ce se întîmpla în relaţia dintre opozanţi şi ofiţerii de Securitate care-i anchetau, cînd primii aveau în minte continuarea confruntării cu regimul o perioadă cît mai lungă de timp şi cu o cît mai mare eficacitate.”

Răspuns: Andreescu pare a nu avea habar că Adriana Bittel a fost o prietenă foarte apropiată a lui Mihai Botez și numai de rea-intenție nu poate fi acuzată. Reacția ei a fost foarte asemănătoare reacției mele – uluire, consternare, tristețe, imposibilitate de a accepta altceva decât că Mihai a încercat să joace o partidă periculoasă cu Sistemul, sperând că poate, poate va câștiga un pariu imposibil. Cam ce spun și eu în pagina reprodusă în episodul anterior.

Ca fost subiect al unor interogatorii/anchete ale Securității, Andreescu ar trebui să-și amintească de acele episoade, care nu excelau nici prin “exces de colocvialitate”, nici prin “aer de taifas”. Asta doar dacă nu cumva interogatoriile/anchetele la care a fost supus el vor fi fost și ele excesiv de colocviale și respirând un aer de taifas – un scenariu cu totul improbabil din punctul meu de vedere. Dacă aș fi știut că la Securitate, Andreescu era invitat pentru colocvialități & taifas, n-aș fi făcut demersuri pentru a pune pe drum oameni care să vină la București, de peste mări și țări, pentru a-l ajuta.

G.A.: Fondatoarea Human Rights Watch, Jeri Laber, a făcut multe pentru apărarea drepturilor omului în România. Merita să apară cu numele corect, nu cu cele din documentele Securităţii, „Jerice“ sau „Jarile“, ori „Jerile“.

Răspuns: Deși cercetător, Andreescu pare a nu ști că nu modifici nimic în conținutul unui document atunci când îl reproduci. Cel mult, poți face o notă că un nume, un an etc. sunt incorect reproduse.

G.A.: Dar nu natura disidenţei lui Botez este tema lui Ioanid. „Schiţele de portret“ pe care le propune sociologul în anul 2018 repetă toate acuzele din 2010, inclusiv cea din „mărturia scrisă“ a colaboratorului profesionist al Securităţii, Mircea Răceanu. „Faptul că Mihai Botez, în loc să-l informeze pe ambasadorul român, cum ar fi fost normal, îi transmitea în scris astfel de informaţii generalului Anghelescu [rezidentul DIE al Ambasadei României la Washington] m-a convins că acesta [Botez] a fost colaborator al Secu­rităţii“. Faptul că astfel de note erau date generalului rezulta din Legea nr. 23/1973 privind contactele cu străinii – deci era „normal“. Cheia consta în conținutul lor. De ce efortul lui Radu Ioanid de a investiga arhivele nu a continuat pînă la declasificarea notelor scrise pentru general?” 

Răspuns: Încă o dată, din victimă a Securității, Mircea Răceanu devine – fără oferirea vreunei dovezi – colaborator profesionist al Securității.

Am beneficiat eu însumi (cu eforturi care m-au costat ieșirea din presă) de burse de studii pe termen de câteva luni, dar nu mi-a cerut nimeni să mă prezint la ambasadele României din țările respective și să întreb: “Alo, cine e securistul acoperit, că vreau să-i dau raportul în legătură cu discuțiile avute aici cu oameni care nu au cetățenie română?” Nici la plecarea din țară nu mi-a cerut nimeni să dau rapoarte vreunui ofițer acoperit sau vreunui diplomat dintr-o ambasadă, cum nu mi-a reproșat nimeni la întoarcere că nu am dat asemenea rapoarte. Încă o dată, dincolo de numele lui Mihai Botez, justificarea oferită de Andreescu este rizibilă. Nu însă și surprinzătoare în cazul unui om care s-a căsătorit, în cunoștință de cauză, cu o informatoare a Securității, activitate justificată de Andreescu prin Secretul lui Polichinelle – la urma urmelor, toți cetățenii români care lucrau în ambasadele străine din România erau și informatori ai Securității. Iar asta îi absolvă de ce au făcut.

De ce nu a reușit Ioanid să declasifice notele scrise primite de generalul Anghelescu? Iată o întrebare ce frizează impostura. Răspunsul este la îndemâna oricui — din același motiv pentru care nici Andreescu, nici Ioanid, nici Tudoran, nici măcar Iohannis nu pot determina declasificarea unor asemenea documente.

Ce ar putea face bătăiosul Andreescu ar fi să coaguleze un lobby care să ceară schimbarea unei legislații cinice, care face persoane onorabile din turnători cu Angajament scris, dar ale căror turnătorii nu se (mai) găsesc și îngerași din turnători ale căror turnătorii se găsesc, dar nu și Angajamentele scrise. Sau, un proiect ceva mai relevant pentru discuția de față, un lobby care să ducă la desecretizarea dosarului lui Mihai Botez, fiindcă nici eu și, bănuiesc, nici Andreescu nu putem lua în serios că tot ce există în urma activității disidentului Mihai Botez sunt doar 30 de file.

G.A.: Or, ceea ce apare ca note sînt de fapt declaraţii de anchetă, el nu informa despre Tudoran şi Puiu, ci construia poveşti menite să-i protejeze.”

Răspuns: Printre motivele care m-au neliniștit în legătură cu documentele legate de Mihai Botez aflate în dosarul meu de urmărire informativă rămână și acela că nu povești construia Mihai spre a mă proteja, ci că oferea Securității, cu o imprudență de neînțeles, amănunte care mă făceau și mai vulnerabil decât eram – stările mele de spirit, îngrijorările provocate de boala copilului, ce discutam în casă la Nicu Stăncescu, ce aveam de gând să scriu și să trimit în afara țării, promisiunea că va încerca să obțină de la mine copia nu-știu-cărui document la care lucram etc. Povești construiește Andreescu.

G.A.: Sigure sînt marele rău făcut prin campaniile sale şi marea reușită a lui Ioanid constînd în a-i compromite pe Dorin Tudoran şi Denis Deletant.”

Răspuns: Apropo de remarca privitoare la Jery Laber și reproșul aberant făcut de Andreescu lui Ioanid – nu de Denis Deletant e vorba, ci de Dennis Deletant.

Este remarcabil cum Radu Ioanid reușește să compromită, în serie, oameni doar pentru că au opinii diferite decât cele ale lui Andreescu.

De ani buni, Gabriel Andreescu s-a autoinstituit într-o stranie instituție bicefală.

Pe de-o parte – Mare Inchizitor. Pe de altă parte – Suveran Pontif, cu dreptul de a împărți indulgențe. Verdictele sale au din ce în ce mai puțin de-a face cu o cercetare respectând principii deontologice și din ce în ce mai mult cu umori. Pune la zid (pe bună dreptate) un cunoscut istoric pentru colaborarea sa cu Securitatea, dar îl inocentizează (rușinos) pe un cunoscut scriitor, care nu colaborase cu Securitatea, ci “doar” direct cu nr. 2 al Securității, generalul Nicolae Pleșiță.

Cozonacul mucegăit pe care îl mănâncă de ani buni “cercetătorul” nostru este dublul standard.

A se scuti, dle Andreescu!

 

2+

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in