1956. Domnul pedagog Naghi

În 1956 aveam unsprezece ani. Eram elev la Liceul Internat Mihai Viteazul din București. Cu dispensă de vârstă, căci regula spunea că nu puteai fi admis în internat decât dacă erai măcar în clasa întâi de liceu. În situația mea mai erau trei, patru puștani.

Spre a ne ocroti de toanele liceenilor “întregi la vârstă”, am fost mutați într-un dormitor mult mai mic — cinci, șase paturi. Cu noi dormea și unul dintre cei trei pedagogi – dl Naghi. Maghiar din Transilvania. Student la medicină. Un om – pâinea lui Dumnezeu.

De la o vreme, într-o altă cameră, aflată lângă sala de baie, câțiva dintre cei mari se strângeau, închideau ușa și stăteau ciorchine în jurul unei cutiuțe cu o piatră miraculoasă în pântecele ei. Șușoteau. Într-o zi, au venit niște tovarăși, i-au luat la șuturi  și le-au confiscat cutia.

Era un aparat de radio cu galenă la care, pare-se, ei ascultau tot felul de “oficine”. Într-o seară am constatat că dl Naghi lipsește. A lipsit și a doua seară. Și a treia. Apoi ni s-a spus că “Naghi nu mai este pedagogul vostru.” Când am mai crescut, am aflat că fusese arestat, deși nu avusese nimic de-a face cu obiectul confiscat. Dar, vedeți, boieri dumneavoastră, era și maghiar și-l chema și Naghi!

Acesta a fost primul meu “contact” cu tragica Revoluție Maghiară din octombrie – noiembrie 1956. În acest weekend plec la Budapesta pentru două săptămâni. O Budapestă înecată în sânge acum 60 de ani de trupele sovietice “frățești”.

insemnari-de-la-snagovcarte

Vă las în compania unei excepționale cărți de documente apărută acum doisprezece ani la POLIROM: Nagy Imre – Însemnări de la Snagov: corespondență, rapoarte, convorbiri. O ediție îngrijită de Ileana Ioanid, care, pe lângă selecția și traducerea documentelor, semnează și un excelent studiu introductiv.

Nu este vorba, nici pe departe, de o hagiografie. Personalitatea lui Nagy Imre este cântărită cu atenție – lumini și umbre. Așa procedează Ileana Ioanid și cu contextul. Analiza autoarei stă sub semnul unui citat din Norbert Winer: “Dați-ne libertatea să ne confruntăm cu faptele, așa cum sunt ele.”

Celor care îl acuză pe Nagy Imre de antisemitism, Ileana Ioanid le amintește că și evreul Lukács György avea aceeași părere ca Nagy Imre despre niște fanatici: “nici Rákosi, nici Gerö nu au avut nimic comun cu istoria maghiară.” Nu este ocolită perioada în care, potrivit unor documente, Nagy Imre a fost informator al N.K.V.D-ului, între 1930 și 1950 (nume de cod “Volodya”).

V-aș putea spune multe despre acest volum, dar prefer să descoperiți singuri radiografia unui moment în care conducerea comunistă a României a jucat un rol nefast. Nagy Imre și grupul său au fost arestați de sovietici la ieșirea din Ambasada Iugoslaviei din Budapesta și au fost deportați în România – la Snagov.

Judecat în secret, liderul maghiar a fost executat la 16 iunie 1958. Avea 62 de ani. Ironia soartei sau firescul comunist, “Grupul de serviciu” care-i supraveghea pe deportații maghiari la Snagov era coordonat (și) de Valter Roman, prieten de tinerețe moscovit-cominternistă cu Nagy Imre.

Scrisorile celui din urmă către cel dintâi și reacțiile foarte atent controlate ale lui Roman dau o idee despre “parfumul epocii”:

“După cereri repetate, am fost duși atât eu, cât și soția la un oftalmolog. Acesta ne-a examinat și ne-a prescris ochelari. De atunci au trecut trei săptămâni, însă ochelari nu am primit. După cum se vede, nici la  aceasta nu avem dreptul.”/…/”…în mod sincer sper că ți-ai restabilit sănătatea, totuși nu cred că o să vii personal la mine sau o să mă chemi la tine — aceasta din motive politice de partid”/…/”De la mijlocul lunii ianuarie însă până în ziua de azi nici măcar o dată n-a mai fost medicul la noi, nici chiar atunci când am cerut acest lucru. Aceasta nu mi-o pot explica decât prin aceea că pentru noi a încetat îngrijirea medicală.”/…/”La mine nu te chem, dar, dacă ai veni, aș purta cu plăcere discuții cu tine. În încheiere, te rog să transmiți mai departe scrisoarea anexată către mama (văd. Szilágyi Józsfné). Te salută, ss/Nagy” 

"Ideile lui Nagy păreau mai periculoase decât evenimentele din 1956... Însăși existența lui în sine devenise periculoasă." (Ileana Ioanid)
“Ideile lui Nagy păreau mai periculoase decât evenimentele din 1956… Însăși existența lui în sine devenise periculoasă.” (Ileana Ioanid)

Dacă de la Valter Roman (creditat de Ileana Ioanid  cu o “civilitate amicală”, și doar atât, față de vechiul prieten) nu primește cine știe ce răspunsuri, e ușor de imaginat ce tăceri a primit Nagy Imre la scrisorile adresate unor “tovarăși de idealuri” ca Wladislav Gomulka, Palmiro Togliatti, Iosip Broz Tito, Chivu Stoica, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Kádar János sau Edvard Kardelj.

Atunci când înțelege că totul e pierdut și că va fi ucis, Nagy Imre (cel dintâi care a vorbit de o “față umană” a comunismului) scrie “Să mă aresteze și să mă spânzure!”. Dej notează, cu cinism,  pe marginea paginii: “Presimți ce te așteaptă.” Tot Dej se amuză făcând însemnări de felul “Mda…Și totuși ți-ai fixat poziția – acum întorci placa.”, “Ne dă și lecții!, “Ce fățarnic!… te pronunțai parcă altfel…”, “Nu mai ești vehement și obraznic.”

Însemnările de la Snagov dovedesc de ce comunismul nu a putut avea niciodată o “față umană”, în pofida sacrificiilor unor “comuniști de omenie” de a umaniza o utopie sângeroasă. Limitele sistemului au determinat și limitele actorilor. Nici sistemul, nici actorii nu și-au putut depăși condiția. Camus avea dreptate: “Totalitarismul nu este reformabil.”

Totuși, Ileana Ioanid crede că Nagy Imre “s-a depășit pe sine. A devenit omul democrației consecvente” /…/”Și nu numai că s-a depășit pe sine, dar și-a depășit și propriile condiții. Acel faimos ‘context’. ” Prin ce anume? Ileana Ioanid alege răspunsul dat de Johanna Granville – prin “loialitatea și lupta de aceeași parte a baricadei cu insurgenții din 1956.” ( JG, “Nagy Imre, aka <<Volodya>> – A Dent In The Martyr’s Halo?”, apud Ileana Ioanid).

De la toamna lui Nagy Imre la primăvara lui Alexander Dubček, singurul chip posibil al comunismului a fost crima. Probabil și pentru că, asemeni celor aflați întotdeauna “pe linie”, și “reformiștii”, și “contrarevoluționarii”, și “deviaționiștii”, și “sectanții” și atâția alții s-au înșelat cu privire la chiar momentul inițial.

Marea Revoluție din Octombrie (1917) a fost o contrarevoluția model.

(link-ul de mai jos deschide cartea în format PDF)

insemnari-de-la-snagov

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in