≡ Menu

Xenofobia nu salvează România. Dimpotrivă.

Partidele politice nu vor putea fi înlocuite niciodată cu partide create pe criterii etnice. Un arbore doctrinar și o mobilizare etnică nu sunt același lucru.  Partidele politice și mobilizarea etnică lucrează, deseori, foarte bine pe principiul subsidiarității. Ideea exluderii sau a anihilării nu este un model de succes; niciodată, nicăieri. Bibliografia referitoare la partide politice, partide etnice, evoluția partidelor în Europa post-comunistă, mobilizarea etnică, democrația etnică etc. este foarte generoasă. Iată doar câteva exemple – aiciaici, aici, aici, aici sau aici.

Bune, rele, partidele politice sunt actorii naturali ai scenei politice. Surogatele de actori politici nu pot conduce decât la un surogat de scenă politică. Când minoritățile etnice ajung să creadă că interesele lor nu pot fi apărate pe scena politică prin mecanisme proprii politicului, minoritari sau majoritari trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva fibra statului de drept în care trăim este de slabă calitate.

Dacă aș fi cetățean român de etnie maghiară, interesat să am activitate politică, nu în UDMR m-aș înscrie, ci într-un partid politic. Dacă aș fi interesat și în mobilizare etnică, m-aș înscrie și într-o organizație de acest profil. Dar asta este o opțiune strict personală. Nu o pot recomanda altora.

UDMR devine, ciclic, un măr al discordiei publice. Pentru unii este un model de tenacitate în apărarea intereselor etnicilor pe care-i reprezintă. Că o face uneori în mod cinic, dovedind o bună doză de oportunism ori lăsând impresia că nu se sinchisește de sensibilitățile majorității rămâne secundar pentru admiratorii UDMR. Pentru alții, UDMR nu este decât un cal troian care pregătește nu știu ce fel de atac apocaliptic asupra statului național român. Că există ori nu probe pentru asemenea suspiciuni, pare o chestiune irelevantă în ochii dușmanilor UDMR.

Între ipostaza de broker navingând printre mai puternicii scenei politice românești și cea de țap ispășitor, existența acestei uniuni se constituie și ca o hârtie de turnesol. Ideea unora este: ”Hai să mituim hârtia asta, ca să indice culoarea care ne convine și să arătăm mai bine decât arătăm în realitate!” Ideea altora este: ”Hai să dăm foc acestei hârtii, că prea ne enervează!” Hârtia însăși pare uneori nedumerită dacă trebuie ori nu să spună: ”Nu ne lăsăm nici mituiți, nici duși.”

Este o nerușinare să spui că poți guverna și fără UDMR, dar, pentru imaginea internațională, e mai bine să-o aduci la guvernare. Tot o nerușinare este să știi că doar pentru asta ești invitat la guvernare, dar să accepți oferta făcută. Când USL a declarat că mai întâi trebuie să vadă cu câte procente câștigă alegerile și apoi hotărăște dacă să invite ori nu UDMR la guvernare, UDMR ar fi trebuit să se simtă ofensată. Nu s-a prea simțit. A părut chiar fericită. Ca urmare, acum trebuie să suporte ofense venite chiar dinspre componente ale USL și amplificate de o presă de familie.

Dl Mircea Badea este un entertainer și, spre a-și amuza audiența, poate face orice glume dorește pe seama UDMR. Jay Leno (alăturarea celor două nume nu e făcută pe criterii de valoare) poate glumi și el cum dorește pe seama republicanilor, democraților, libertarienilor ori independenților americani. Numai că în America, nimănui nu-i trece prin cap că o decizie privind constituirea unei alianțe de guvernământ sau ruperea ei ar putea fi decisă într-o emisiune a lui Jay Leno. În România, însă, glumele dlui Mircea Badea par să contribuie la asemenea hotărâri politice. Este de ajuns ca dl Badea să iasă pe frigul ăsta în fața Palatului Victoria, în pielea goală și cu trei pene de struț înfipte în fund, și să strige ”Nu vrem UDMR la guvernare!”, pentru ca PNL să preia strategia respectivă, alăturându-se PC.

Dl Ion Cristoiu este un comic de o altă factură decât dl Mircea Badea. Potrivit ”Evenimentului zilei”, aflând de ideea cooptării UDMR la guvernare, dl Cristoiu ar fi declarat următoarele: Problema este a UDMR. Era de bun-simț românesc ca această organizație, care e a baronilor, să stea în opoziție, este de o nesimțire curată, o sfidare. Este inadmisibil ca această Uniune, din care jumătate sunt penali, să stea totdeauna la guvernare, nu e de bun simț, nu văd rațiunea. Sunt așa de pornit împotriva acestei formațiuni de moravuri politice ușoare”.

Dacă dl Ion Cristoiu ar fi fost cu totul consecvent liniei de gândire care l-a consacrat încă de pe vremea național-comunismului ceaușist, ideocratul gazetei de perete a Cotrocenilor ar fi trebuit să insiste  până la capăt în a explica diferența dintre bunul-simț românesc și bunul-simț unguresc, precizând că, hai să fim sinceri, măi tovarăși, în cazul celui dintâi chiar e vorba de bun-simț, în vreme ce în cazul celui de-al doilea este vorba de lipsa bunului-simț și, de fapt, UDMR nu este o organizație a baronilor, ci una a grofilor etc.

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Cu puțin înaintea orei de închiderie a secțiilor de votare, președintele Traian Băsescu făcea următorul apel către cetățenii români de etnie maghiară: “Este esenţial ca cetăţenii români de etnie maghiară să meargă la vot. Numai aşa drepturile şi interesele lor pot fi mai bine apărate. Cetăţeni români de etnie maghiară, mergeţi la vot!”.

Deși etnicii maghiari au fost sensibili la apelul președintelui și au ieșit la vot, uniunea care le apără interesele pare pregătită să se alieze cu dușmanii dlui Băsescu, nu cu protejații acestuia. Cum ar fi putut o asemenea samavolnicie să scape perspicacității dlor Badea și Cristoiu?

Despre o includere a UDMR la guvernare, dl Dan Voiculescu declară următoarele: Tocmai le spuneam colegilor mei că din punctul nostru de vedere e greu de conceput. Tocmai înțelegem că o colaborare la guvernare cu informatori ai Securității, posesori de verdict definitiv în acest sens, este nu doar mai ușor de conceput, ci în interesul națiunii, nu?

Cel mai cunoscut gânditor creștin-democrat al românilor, dl Gigi Becali, este creditat de “HotNews” cu o declarație și mai înțeleaptă: “UDMR nu mai are ce căuta în combinație guvernamentală în Țara Românească, trebuie să terminăm cu ei definitiv”. Jenantul euro-parlamentar vede lumea doar prin prisma combinațiilor și are o soluție unică pentru cei care nu-i sunt pe plac: să-i terminăm! Mă rog, la case politice mai mari se poartă “ciuruirea”. Tot un drac.

Puseurile patriotarde și voltele naționaliste ale dlui Dan Voiculescu, multiplicate exponențial prin emisiunile posturilor sale de televiziune, și somnambulismul ideologic al dlui Gigi Becali nu s-ar cuveni să marcheze strategia guvernării USL. Dacă o va face, USL va eșua lamentabil, indiferent de proiectele în care va câștiga temporar.

Xenofobia nu poate salva Romania. Dimpotrivă. Tot ce îi mai trebuie astăzi României este o epilepsie guvernamentală. Când crizele se vor înmulți, să nu se mire nimeni că organisme suprastatale vor băga între dinții Bucureștiului un prosop făcut sul sau chiar un făcăleț.

Sigur, și Iulius Cezar suferea de epilepsie, dar pentru noi “chestiunea zilei” rămâne boala lui Calache – damblaua.

 

P.S. Domnul Victor Ponta continuă să se joace cu focul: “Aşa sîntem noi, plagiatorii, mai votaţi…” Dacă într-o zi românii își vor reaminti ce este un plagiat și ce i se cuvine unui plagiator, ziua aceea nu va fi deloc una bună pentru dl Ponta. Dacă nu mă crede, nu are decât să organizeze, peste vreo șase-șapte luni, un referendum pe această temă. Voturile din 9 decembrie nu au fost în favoarea sau împotriva plagiatului. Alegerile respective nu au fost nici măcar parlamentare, deși așa s-au numit. Tema lor a fost “Cine s-a săturat de Traian Băsescu și ai lui?” Rezultatul a fost limpede. Cum tot limpede poate fi și rezultatul unui referendum despre plagiat ca formă de a înțelege lumea, rosturile ei. Facem pariu pe o Weltanschauung, dle Ponta?

 

 

 

  • Dragă Dorin,
    ca timişorean, sunt sigur că vei înţelege ceea ce voi încerca să spun.
    Românii nu au fost niciodată xenofobi, naţionalişti da! Dar xenofobi? Acum, dacă ar trebui să identificăm manifestări xenofobe ar trebui să cuantificăm sociologic atitudinea faţă de chinezi, libieni, palestinieni… (Nu s-au consemnat atitudini xenofobe faţă de poloni, cehi, ruteni, turci, tătari, albanezi, armeni…)
    Naţionalismul românesc nu a fost niciodată îndreptat înspre exterior. El a avut dintotdeauna de rezolvat o problemă internă. Altfel spus, nu cu nişte străini, ci cu nişte privilegiaţi (etnic, social, politic). Naţionalismul românesc e ca o gaură neagră în care poate absorbi oricînd (prin urmare, niciodată) tot ce e în proximitatea lui. Nu străinul e vecinul românului. Străinul începe prin a-i fi -- istoric vorbind şi destul de aproximativ -- cuceritor, curtenitor şi profitor. După care, atunci cînd masca lui s-a erodat, se cară pur şi simplu!
    Acestea sunt lucruri pe care şi maghiarii ar trebui să le înţeleagă. Deocamdată, le-au înţeles doar nemţii (saşii, şvabii, ţipţării). Şi au plecat.
    Nu are de unde să crească un naţionalism robust şi consistent în afara unui stat naţional puternic. Cîţi are România (aproape) Mare?
    Astăzi se pune problema ca românii să depăşească stadiul de populţie şi să redevină un popor! Cît despre naţiune nici nu se mai pune problema. Acum naţiunile, în înţelesul istoric, clasic, sunt în disoluţie nu în concentrare.
    După părerea mea, UDMR nu reprezintă altceva decît o “cooperativă”, la care, prin forţa împrejurărilor istoriei, lucrează nişte oameni care vorbesc o anumită limbă. Dar nu sunt din altă ţară! Să ne amintim de PUNRT! Partidul de uniune naţională a românilor din Transilvania! Aş putea (dacă aş putea!) înfiinţa Partidul maramureşenilor! Ar fi urmă de xenofobie aici? Naţionalismul nostru e local, e mărunt şi e specific. Doar Petre Ţuţea a avut o viziune asupra naţionalismului absolut. A plătit. Trebuie să înţelegem că naţionalismele se plătesc. A se vedea exemplul Poloniei.
    Sigur, înţelept e ca la guvernare să fie totdeauna reprezentaţi şi ungurii, şi nemţii, şi…
    Mai bine decît bruxelezii, luxemburghezii, niuiorchezii…
    Oricum, din toată tăvăleala asta “globală” nu se va ieşi decît unul cîte unul, şi nu neapărat în poziţie verticală.
    (Dacă va apărea acest comentariu atît de dezlînat, va trebui să împărţim
    răspunderea pentru el: eu asumîndu-mi lipsa de coerenţă şi logoreea, tu, generozitatea de a-mi oferi adăpost! Ca unuia care e pe drum/uri/.)

  • mihai rogobete

    Prin UDMR, numită-nenumită, UDRR există prin dihotomismul mentalităţii tribal-naţionaliste, în care confruntarea co-extra/sangvinară identifică fiecare dintre contrarii. Prăvălit tribal de comunism, românul din România s-ar redresa social, dacă şi-ar controla nepotismul şi clientelismul cosangvinităţii partidice, reinventând “coechipierismul” detribalizator, socializator. Când partidele politice româneşti se dovedesc clanuri tribale, nu-i câtuşi de puţin nefiresc, ca, prin atare clasă politică, să fie sfidată şi contestată, ca structură tribală adversă, o pseudo-societate aşişderi. Dacă UDM vrea să ne descotorosească de R-ul tribal şi nu de cel social, trebuie să se integreze în structuri socio-partidice autentice.

  • Dorin Tudoran

    @ Vasile Gogea

    Draga Vasile,

    Stiu bine ce spui, doar ca felul in care se joaca unii de-a “nationalismul bun” vs. “nationalismul rau” este si o tampenie, si contraproductiv.
    Xenofobia nu se manifersta, zic, eu doar impotriva “strainul de afara”, ci si impotriva “strainului din tara”.
    Da, deseori UDMR pare — si probabil chiar este — cooperativa de care vorbesti, numai ca oportunismul acestei uniuni trebuie aratat cu degetul asemeni oricarui oportunism. Cand il arati cu degetul pentru ca e vorba de oportunismul etnicilor maghiari, uiti de oportunimul majoritatii — romanii de etnie… romana.
    Dupa alde Ion Cristoiu (vezi citatul) ar fi cam asa: “Zici roman, zici bun-simt”. Cam falsa teoria cu pericina. Bun-simt si lipsa de bun-simt e pe la toti.

  • Kir Kallakis ot TreiCoceni

    @Boier Gogea
    Sa nu uitam prea repede ce rostea public odata, inainte de Lovilutie si prin intermediul unui post de radio central-europeic, Dan Petrescu, actualul autoocultat (sa speram ca provizoriu): Romanul, indiferent de obirsie, ar cam trebui sa se preschimbe, cindva, din LOCUITOR in CETATEAN. Indiferent de trib sau de etnie. Personal, am fost induiosat, cu vreo cinci-sase ani in urma, linga Sighet, pe malul Tisei, de un plajar maghiarofon local (cu care ma aliasem temporar impotriva unei patrule de graniceri valahi abuzivi), cind imi zicea foarte corect gramaticeste (dar cu un usor accent hungaric): “Aici, la noi, in Romania, lucrurile stau altfel” … Imi va fi fost, pe moment, mai apropiat decit Primarele Simirad cu tot Partidul Moldovenilor Traseisti la cheie.
    Pentru distinctia dintre un nationalism rezonabil si unul incomfortabil il iau insa ca martor pe Remy de Gourmont, nu din vreun original oarecare ci din selectia operata de liberalul Alexandru George, regretatul disparut, pentru Editura Univers. Chiar datata, fiindca produsa dupa dezastrul de la Sedan si inainte de Primul Carnagiu Mondial, textula gourmontiana merita zabava, negasindu-se in ea nici o farima de resentiment antinemtesc. Nenea Petrache Tutea, pe de alta parte, avea si o distinctie, destul de interesanta, intre nationalisti si patrioti. O am cam delasatara in favoarea celeia dintre patrioti si patrihoti.
    [PS.Ungurul sighetean din povestirea mea se adeverea, conform distinctiei tuteene, patriot roman, ce-si plateste impozitele la timp si-si lasa copchilul la oaste, iara nu nationalist ori iredentist arpadian.]

  • mihai rogobete

    …şi Engels a pus botu’ la “Familia este celula societăţii.” -- propoziţia de existenţă tribală. Ireductibilă, fără a-i fi contrară, fraza “Familia este celula substructurilor sale tribale, dar echipa este cea a societăţii.” stă la baza distincţiei dintre naţionalism şi patriotism. Sentimentul de unitate naţionalistă este înfiorat de identitate, pe când cel patriotic de diversitate. Xenofobul este naţionalist, dar nu-i patriot, căci diversitatea implică şi extrasangvinitatea nu numai extraprofesionalitatea.
    La nivel global -- pentru a supra-exemplifica -- echipele de cosmonauţi alcătuite din profesionişti de naţionalităţi distincte cultivă patriotismul global, terranismul, fără de care salvarea ecologică e de nedibuit.
    Saltul naţionalism-patriotism este, aşadar, de la simplu la complex: de la o rază de solidaritate modestă, la una majoră.

    Partidele noastre de inspiraţie tribal-comunistă se dovedesc clanuri politice, când, activând principiul familialist “Orice-ar face, copilul meu e nevinovat, fiindcă este copilul meu.”, se solidarizează tribal cu membrul eventual inculpat. Fără a mai vorbi despre încuscririle de sânge albastru practicate, despre îmbrăţişarea partidică a odraslelor, de camuflarea în stirpe, întru conservare, a afacerilor şi moştenirilor “economisite” etc. De cealălaltă parte, “liberalizată”, rezistenţa în faţa reformelor vine din acelaşi principiu al solidarităţii tribale prin identitatea… pasului pe loc -- atenuarea spiritului de iniţiativă şi apatia intelectualităţii, (stoic formate !), vis-a-vis de hedonismul consumist, aşişderi.

  • InimaRea

    Fiindcă nimic nu mai poate uimi p’aci, nici tărăboiul iscat de atitudinea învingătorului Ponta, faţă de UDMR, n-are cum uimi.
    Politicul nostru de toate zilele ajunse teatru interactiv. Şi progresiv, astfel: pornim primul act cu intrigă şi personaje -- ca-n teatru; în al doilea, însă, publicul e-ntrebat ce urmare-şi doreşte, ce personaje iubeşte ori urăşte, pe care le vrea date jos de pe scenă ori ajunse la final.
    Evident, actul II e şi ultimul dar fiindcă e nesfîrşit.
    Nebunia e că la “teatrul politic românesc” şi actorii, regizorii, scenariştii, pompierul şi femeia de serviciu a teatrului participă la dezbatere, ba şi vînzătoarea de bilete -- neapărat, garderobiera.
    În hărmălaia asta, se coagulează nişte tabere: a specialiştilor în teatru (de la autorul primului act pînă la garderobieră, că toţi “lucrează în teatru”, nu? A spectatorilor avizaţi, care ştiu ce-i dramaturgia şi fac diferenţa dintre o piesă bună şi una ne; a criticilor dramatici -- asta-i pâinea lor, nu? Massa spectatorilor întîmplător ajunşi în ochiul furtunii trebuie să aleagă una din tabere. De obicei, şi ea se divide -- cine ştie după ce criterii? Dar trebuie să aleagă fiindcă -- absolut neaşteptat -- se constată că nu se poate participa la dezvoltarea intrigii şi hotărîrea sorţii personajelor decît prin reprezentanţi. Pasămite, două-trei variante, altfel “încremenim în proiect”.
    De unde, lupta se mută de pe scopul dezbaterii pe celălalt -- “politic”, cum altfel? -- al susţinerii uneia dintre variante.
    Nu mai insist. Pentru mine, happy and e rescrierea primului act.

  • InimaRea

    La cestiune. Nu e xenofobie, e gestionarea victoriei în alegeri – cu-atît mai complicată, cu cît victoria-i mai importantă. Nu că invers ar fi fost simplu -- doar altfel complicat.
    Parc-ar fi din istoria Franţei: Philippe de Navarre, în faţa Parisului hotărît să reziste, hotărăşte: Parisul merită o messă.
    N-ajungea vreodată rege al Franţei dacă pleca urechea la neînduplecarea hughenoţilor, hotărîţi mai curînd să distrugă Parisul decît să-i facă o concesie.
    Hughenoţii aceia erau Voiculescu şi Antonescu – aliaţii lui Ponta. Azi , doar „Felix” a rămas pe poziţii dar în felu-i sumbru: aprobă cu jumătate de gură (forţa evidenţei, deh…) dar Antenele fac spume la gură împotriva „Trădării”.
    Băsescu a ieşit public, aproape de sfîrşitul zilei alegerilor, pentru a-i îndemna pe unguri să iasă la vot, ca să facă UDMR pragul electoral. E în stilul său de preşedinte-jucător: anunţă că are nevoie de UDMR, iar ungurii să ştie că le e tot aproape, ca-ntotdeauna.
    Cum reiese din comentariile de după „trădare”, e posibil să fi sărit din baie aflînd că Ponta şi Hunor bătuseră palma deja. Dar e posibil şi-un menage a trois, unde fiecare „îşi face treaba”.
    Cum-necum, Ponta face pace cu UDMR, evitînd posibilitatea constituirii vreunei combinaţii prlamentare care să-ngeuneze formarea guvernului USL. Poate că este tocmai gestul care-l face pe Barroso să-l accepte printre corifeii UE, ba chiar să se autopropună arbitru al războiului palatelor -- Cotroceni-Victoria.
    E momentul să ne amintim definiţia deviaţionistului: este combatantul care merge-nainte cînd partidul o coteşte. Deviaţioniştii curaţi (nu pîrîţi, ca ioncristoiu şi Mircea Badea, bunăoară) fac jocul Cotrocenilor, fix cum făcea proză Monsieur Jourdain – sans s’en apercevoir. Ceilalaţi îl fac pur şi simplu, fiecare din alte motive dar uite că reuşesc a induce ideea că opoziţia faţă de cooptarea UDMR în echipa cîştigătoare vine din xenofobie, şovinism, naţionalism. Ceeea ce serveşte pefect imaginea creată USL, în Europa, astă-vară, de o Monica Macovei – bunăoară.
    Printre altele, asta arată cît e de riscant să te dai pe mîna aliatului, să-ţi facă imaginea. Aici, fu Băsescu mai inteligent politic – în presă nu are aliaţi ci clienţi a căror soartă economică e-n mîinile lui încărcate de aur. Aur adus de-acasă, de cînd era vaporean, desigur. Că doar nu din bugetul Administraţiei prezidenţiale. Dar asta-i altă discuţie.

  • Cinic.

    Presedintele a incalcat flagrant legea care interzice prpaganda electorala in ziua alegerilor.Nu-i bai!(nu ca n-ar fi,dar e ceva normal la dinsul,si apoi cine sa se sesizeze?).
    Pe de alta parte ,ne-a facut un bine, ca daca lua UDMR doar 4,99% si nu mai intra in parlament,sa te tzii tipete,urlete, plingeri la inalta poarta din vest!c-o fi ,c-o patzi, ca nationalistii,xenofobii au facut si-au dres.
    Vrem nu vrem ne-am procopsit pe veci cu Udmr in parlament,poate doar daca partidul d-lui Tokes ia macar 1% din voturi.
    Altfel,iese rezbel,mon cher,parol !
    Acu,D-l Ponta se grabi ca fata mare la pat(maritat e varianta veche),si anunta cooptarea ungurilor,ca sa-i taie orice posibilitate de manevra lui ”preshe”,sa aibe suficiente voturi in CCR in caz de doamne fereste,si sa dea bine in evropa.
    Socoteala clara,romaneasca .

  • @Dorin Tudoran
    De acord cu nuanţările făcute. Şi-ţi mulţumesc pentru ele.
    @Kir Kallakis ot TreiCoceni
    Pot înţelege comportamentul sigheteanului despre care povestiţi: m-am născut şi am crescut, pînă la aproape şase ani, în Sighet. Pe la cinci ani vorbeam binişor nu numai româneşte, dar şi ungureşte, ucraineana şi puţin idiş!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Herr Achilleas von Drei Harbuji

    Foarte pilduitoare istoria Dvs. despre colocviul cu descendentul onoguric pe mal la Tisza liga Sziget, emul al povetei domnului Petrescu, avansat pe drumul de la locuitor la cetatean.

    @ Dorin Tudoran

    Prima cu povestea bucuresteana a lui don Calache este de miloane.

  • Daca_nu_nu

    Trăiesc în Ardeal și cunosc destui unguri, toți buni cetățeni, cu plata impozitelor la zi, vorbitori de limbă română, înscriși în diverse partide politice (nu doar UDMR) sau nu etîcî șîaîmîdî. Rămân la ideea mea: dl Președinte nu avea de ce să iasă și să rostească în mod special un mesaj numai pentru unguri (când mie mi-a spus să stau acasă cu altă ocazie) și niciunul pentru români, iar dl Ponta nu avea de ce să pună botul la această provocare a Președintelui. Din punctul meu de vedere, reacția dlui Ponta din seara aceea a fost un fel de na-na-na-na-na-naaaa către dl Băsescu și n-am înțeles de ce. Cum n-am înțeles de ce trebuie să treacă un partid -- oricare-ar fi el! -- din opoziție la putere numai ca să mai facă o dată cineva cuiva în ciudă… Pentru că ei asta fac: dl Băsescu a mai mizat o dată pe divide et impera, iar dl Ponta a pus botul. Le transmit amândurora că eu și cu Marghit tot așa ne bem cafeaua împreună, ori cu ei, ori fără ei!

  • Dorin Tudoran

    @ Daca_nu_nu

    Imbratisari si salutari pentru Marghit!

  • dumitru ungureanu

    Pe mine mă amuză că-n circumscripţia unde votez UDMR avea candidat un român, după nume (nu l-am reţinut, dar se poate afla). Oare de-asta nu se duceau ungurii de prin HarCov la vot, că se simţeau discriminaţi de propria organizaţie?

  • Din moment ce ideea cooptarii UDMR (din nou!) la guvernare tine de pragmatismul politic -- fiindca experienta ne-a demonstrat ca e mai bine cu etnicii maghiari inauntrul Puterii decat in afara ei si ca e preferabil sa castigi bunavointa popularilor europeni (cu care Uniunea Maghiarilor e de acelasi sange politic) in loc se le atati spiritul critic -- si reactiile fata de aceasta idee ar trebui sa fie mai degraba cerebrale decat emotionale. Dar, la noi, nu sunt doar codrii verzi de brad (care, fiindca tot adusei vorba, nici nu mai sunt, fiindca au fost taiati si-mpartiti frateste pe criterii etnice si politice, deopotriva!), ci si o colcaiala de tafne si indignari -- care tin, ca orice minune, nu mai mult de trei zile. Iar mass-media (i.e. “antenele”, dar nu numai) n-au fost niciodata sobre si conceptualizante, ci zgarmanatoare de afecte, asa ca, una-doua, pe sensibilitatea noastra latina, fandacsia-i gata! Ca bine le-a mai zis conu’ Iancu, prin conul Leonida: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”

  • Daca_nu_nu

    Îmbrățișările o să le țin pentru mine, salutările i le transmit ei! Ha, ha, ha! Liberte, egalite, fraternite, no, ce atâta vorbă…
    🙂 🙂 🙂

  • Dorin Tudoran

    @ dumitru ungureanu

    ca si romanii, si ungurii sunt oameni de toate felurile…

  • Nea Melinte Ratiocinatorul

    @All + Everybody
    ”Nu v-am spus-o, dar v-o repet””: ungurimea ardeleana e mai degraba sovina decit xenofoba sau nationalista. Gavaresti nitelus maghiareste, da imediat la pace cu tine si iti ofera, dupa imprejurari, fata de nevasta ori palinca, slana + ceapa rosie pe saturate. E de inteles: insula in oceanul slavogermanoneolatin, ar disparea cu desavirsire, prin diversele tertipuri ale aculturarii, de nu si-ar protegui limba in primul rind, apoi cantecele, muzica, gulasul, tricoloritatea ros-verde-alb din arhitectura targoveata, ceardasul + alte valori asemanatoare. Ei, cu tricoloritatea exagereaza uneori, mai ales in restaurantele cu servetele verzi, ori in extemporalele alumnilor redactate uneori, ele, pe foaie alba, la pix verde, ca sa fie silit proful valah, corectindu-le in pix rosu, a se nevoi… emblematiceste… in folosul lor. [Am mai auzit, folosit de istoricii lucizi ai Ungariei Actuale, conceptul de ”nationalism resemnat”, referitor la hartile de altadata si versiuni contrafactuale de trecut maghiar: nimic grav in asta, deocamdata, mai ales ca scolerii lor, ba si dascalii din noile generatii semialfabetizate, nu mai stiu nici macar cine a fost Amiralul Mklos Horthy. Mai mult ma tistuie la moagana melosul national-ceausistic din NOI SUNTEM ROMANI, modulat, A TORT ET A TRAVERS, la toate petrecerile carpatodadanubiene, nunti si alte revelioane, de parca majoritarii etnici ar fi nesiguri pre ei si cu complexe de inferoritate, iar politrucienii, ignoranti ai noiceenei contradictii unilaterale, unde-i pasiv elementul forte, iara cela slab hiperactiv cit UDMReul iaste.]
    La Jimbolia, primarul maghiar — dar insurat cu o moldoveanca, bun gospodar si bun prieten al regretatului poet Petre Stoica — era votat, in primul rind, de majoritarii valahofoni, in al doilea de cosangenii sai relativi (de vreme ce isi amintea, fara rusinare in obrajiori, fi avut o strabunica din Tara Motilor). Si o marturisire: daca as fi mers la vot pe 9 noiembrie trecut, in Vrancea Uslasizata a Chiaburului Oprisan,a traseistei Sorina Placinta si a penalului pedeleu AlinTrasculete, puneam fara sovaiala un buletin in urna… pentru udemeristi. Asa: de-al dreacului!

  • Mara

    Pentru maghiarii cu simtul umorului: “Meteahna”- I.L. Caragiale (Universul,1909,24 apr.)

  • Domnule Tudoran, daca permiteti, inca un punct de vedere -- unul calificat, daca pot sa spun asa. Ii apartine europarlamentarului PDL Cristian Preda.

    http://cristianpreda.ro/2012/12/16/super-majoritate/

  • Mie, personal, imi pare ca dl Preda cam forteaza nota spre finalului punctului 2 din postarea facuta de domnia sa pe blogul personal, mai ales cand evoca posibilitatea folosirii de catre super-majoritatea parlamentara a art. 96 din Constitutie. Dar, daca tot ar persista obsesia scurtaii mandantului dlui “Preshe”, art. 96 ar indica singura cale neexplorata inca si, mai mult decat atat, singura in consonanta deplina cu vederile in materie ale Comisiei de la Venetia.

    Articolul 96 se refera la punerea sub acuzare si suspendarea presedintelui pentru inalta tradare, situatie in care nu referendumul ar definitiva soarta suspendatului, ci Inalta Curte de Casatie si Justitie. Adica, exact ce ne spune si Comisia de la Venetia, care propune transformarea procedurii de suspendare a presedintelui “intr-o procedura de raspundere juridica, initiata de Parlament”. “Pac-pac!”- ca sa-l citez si pe fostul coleg de eurodeputatie a dlui Preda, actualul parlamentar natzionale (sic!) Gigi Becali.

    http://www.ziare.com/politica/constitutie/comisia-de-la-venetia-ne-recomanda-modificarea-constitutiei-vezi-ce-propune-1207313

WP Admin