≡ Menu

Viața unui om singur

În timpul vieții, Adrian Marino a fost dintre cei ce împart lumea din jurul lor în două. Dar nu neapărat în două părți cât de cât egale. Deși în jurul său au existat întotdeauna oameni de toate vârstele care l-au prețuit, de partea cealaltă au existat și mai mulți; unii ajunși acolo probabil și pentru că fuseseră nedreptățiți de el. Totuși, puțini oameni au cunoscut nedreptatea pe pielea lor cum a cunoscut-o Adrian Marino.

Deși cosmopolit și foarte călătorit într-o anumită vreme, Adrian Marino a dus viața unui om singur. Azi, la cinci ani de la trecerea sa în neființă, Adrian Marino desparte din nou lumea în două cu volumul de memorii intitulat chiar Viața unui om singur.

Va trece și zgomotul primelor reacții pro sau anti Marino și va veni vremea când va trebui să revendicăm opera acestui cărturar neliniștit și neliniștitor, ba chiar să cântărim în liniște și dreptate omul Adrian Marino – cu ale sale cele bune și cele mai puțin bune.

Decât să mă adaug tărăboiului stârnit în aceste zile de apariția memoriilor sale postume, prefer să postez aici un editorial pe care l-am scris la moartea lui Adrian Marino.

 

Noapte bună, domnule profesor!

 Abia îmi apăruse o carte la Dacia şi directorul editurii mă suna să-mi spună “Dorine, e de rău. Vor s-o topească…” Venea a doua zi la Bucureşti pentru discuţii la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Urma să mă sune cum termină şi să ne întâlnim. M-a sunat. Ne-am întâlnit  “La Doamna Candrea”. Am vorbit. Am băut aspru. Lucrurile nu arătau vesel. “Şi, apropo,” îmi spune Sandy,  “un om foarte serios vrea să-ţi vorbească în această seară.” Aşa am stat de vorbă, pentru prima oară pe îndelete, cu Adrian Marino.

Întâlnirea cu omul din ale cărui tomuri învăţasem mai multă carte decât în lungi cursuri la universitate a fost un eşec. Ţinuse să-mi spună că aş putea evita multe necazuri, dacă nu aş fi atât de apropiat de grupul parizian Ionesco, Cioran, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Era păcat de marele meu talent şi nu avea nici un rost să-mi fac rău pentru… Şocat, l-am repezit cu iuţeala imbecilei tinereţi. Vroiam să fie limpede că apropiat ori nu de toţi cei menţionaţi, preţuirea mea pentru ei nu avea cum să se schimbe.

La prima sa vizită postdecembristă în Statele Unite, dl Marino mi-a transmis că ar vrea să mă vadă. Am refuzat cu o impoliteţe de care nu mă credeam în stare. Peste puţină vreme, viaţa m-a relocat pentru şapte ani în România şi Basarabia, ani în care am citit mai tot ce a publicat. Descopeream în noul Adrian Marino un critic al ideologiilor având la dispoziţie un aparat de interpretare excepţional şi o exemplară deschidere spre valorile liberalismului. Dar mai descopeream, dezgustat, şi inapetenţa formaţiunilor politice istorice — altfel colcăind de impostori şi analfabeţi politici — pentru o minte ce le-ar fi putut pune la îndemână o înţelegere profundă a politicului.

În 1999, între două zboruri, aveam să aflu că primisem Marele Premiu ASPRO. Preşedintele juriului, Adrian Marino, scrisese un Argument extrem de generos. Ajuns la Chişinău, l-am sunat să-i mulţumesc. Spre surprinderea mea, dl Marino a început printr-o scuză: “Vă rog foarte mult să mă iertaţi pentru mojicia insului care v-a…” I-am spus că deja uitasem reacţia acelui beţiv imbecil şi că oricum nu el, Adrian Marino, era responsabil de cele întâmplate. Dar el se simţea responsabil.

Până la reîntoarcerea la Washington, contactul meu cu dl Marino a rămas foarte strâns. Am schimbat cărţi, articole, comentarii, gânduri şi îngrijorări. Discutam la telefon ore întregi. Semn că izolarea îşi lua tainul, de fiecare dată când terminam îmi spunea: “Mă sunaţi săptămâna viitoare, nu-i aşa?” “Binenţeles, domnule profesor.”

Nu înţelegea de ce continuam să-i spun “domnule profesor”, doar îmi spusese că nici o universitate din România nu-i oferise o poziţie de predare. Îi mărturisisem că birocraţia administrativă nu mă interesa. “Excepţionalismul” românesc se manifestă şi prin prezenţa unor Ion Dodu Bălan şi Ghiţă Florea printre universitari şi cu ţinerea lui Adrian Marino la distanţă de o catedră. Dimitrie Cantemir la grajduri şi struţo-cămilele în jilţurile Academiei Română  este oricând o posibilă siglă a insanităţii noastre socio-culturale.

I s-au reproşat multe dlui Marino. Nu sunt Dumnezeu şi nu am căderea să judec ce nu ştiu până la capăt. Ştiu în schimb că suntem prea mulţi cei vinovaţi de a fi trecut pe lângă acest mare cărturar cu superficialitate şi suficienţă. Mă simt vinovat că a murit nerevendicat  cum se cuvine de o Românie care se vrea profundă, dar continuă să mizeze pe nimicuri.

Mă apasă greu vinovăţia că nu am ascultat repetatele rugăminţi ale cărturarului de a dedica  “trei ore, numai trei ore pe zi dle Tudoran” pentru a termina o anume carte pe care el era convins că o pot duce la capăt. “Doar singur aţi scris acel vers ‘Murdărit de toate clipele zilei, am uitat gustul eternităţii.’ ”  încerca el să mă convingă.

De ce n-am considera eternitatea drept lucrul dus la capăt în chip desăvârşit? Adrian Marino a avut obsesia lucrului temeinic făcut – o stare nenaturală pentru români. Nu-i pot promite nici acum că voi găsi vreodată acele trei ore pe zi. Tot ce pot face este să şoptesc: Noapte bună, domnule profesor. Odihniţi-vă în pace…

 

                                                                                                          (Jurnalul Naţional, 25 martie 2005) 

 

                                   

  • Daca_nu_nu

    Da. Foarte frumos text. Şi adânc, şi discret. Îmi place.
    Mai ales că întrezăresc aici o confirmare la bănuiala mea că nu-i chip de good bye; prin urmare, mă tem că va trebui să găsiţi -- de unde îs, de unde nu-s -- trei ore pe zi!!!

  • si Sandy Caprariu a avut un destin nefericit…dar cu siguranta memoria eruditului Marino trebuie aparata!

  • @) Dorin Tudoran

    Nu stiam textul acesta al tau, de la plecarea lui AM dintre noi, dar mi se pare foarte exact in lapidaritatea sa si, da, cred ca este foarte potrivit si acum in “zgomotul si furia” care preced aparitia Memoriilor sale. Multumesc.

  • Dorin Tudoran

    @lejournaldecorina

    cred ca stiu cate ceva despre destinul lui Sandy…

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Multumesc.
    Daca-mi imprumutati 2.5 ore pe zi, mai pun si eu 0.5 si poate reusim…

  • Dorin Tudoran

    @ Liviu Antonesei

    Eu iti multumesc. Prea multa furie… Cat despre zgomot, pare in parte din grupa national-sanguina.

  • aveti volumul cu o parte din corespondenta lui? a aparut acum citiva ani, sub ingrijirea Voichitei

  • Dorin Tudoran

    @ lejournaldecorina

    Din pacate, nu-l am…

  • daca doriti pot sa vi-l trimit, desigur

  • Dorin Tudoran

    @jurnaldecorina

    M-as bucura foarte mult, dar n-as vreau sa abuzez de timpul si resursele dumneavoastra.

  • ion

    O dezbatere necesara .Sa speram ca macar de data aceasta veninul nu va acoperi obiectivitatea si ,mai ales ,cultura . Atitudinea dvs. -- binevenita.
    Marino -- un om de o formatie fericita, din ce in ce mai rara si aproape imposibil a fi transmisa azi, cu criterii solide ; o prezenta de care orice cultura europeana ar fi bucuroasa. Poate ca si noi, in cele ce vor urma…

  • 🙂 nici un fel de problema, mi-ar face o deosebita placere, pentru dumneavoastra. puteti, daca doriti, sa-mi comunicati o adresa pe corimoldovan@gmail.com

  • Daca_nu_nu

    Domnule Tudoran,
    Vedeţi că s-ar putea să batem palma!
    Eu am mai făcut un experiment de genul acesta cu cineva şi mi-a mers. I-am spus aşa:
    Dragă, n-ai vreme şi te înţeleg. Înregistrează-te! Şi când ai un calup de-nregistrări, mi le dai mie şi fac eu munca de jos, anume tastare, paginare, chestii de-astea de ucenic. Omul a fost de acord şi, când a văzut ce-a ieşit, s-a pus de bună voie la computer.
    Deci… nu că spun, da numa zic!
    Şi poate nu spun chiar nimic…

  • Dorin Tudoran

    @ Daca_nu_nu

    Oops!
    Pana sa batem palma, ma duc sa dau la lopata, altfel nu mai iesim de sub zapada…

  • mi-a plăcut foarte mult următorul fragment dintr- scrisoare a dumneavoastră
    catre AL. C:
    ” In asemenea conditii, nu puteti considera decit ilegale pretentiile acelora care se dau drept reprezentanti ai unui organism disparut, si inca nu prin moarte naturala, ci prin desfiintare. E limpede, asadar, ca asemenea personaje nu sint decit niste umile fantome ratacitoare, al caror cuvint nu poate conta (…)
    In cazul in care va veti dovedi slab de inger si veti da curs pretentiilor nejustificate ale acestor stafii, publicind cartea mea cu modificari pretinse de ele, voi fi obligat sa ma dezic public si ferm de paternitatea ei. Mai prost ori mai bine decit altii, nu scriu decit singur-nu folosesc negri, nu folosesc, incognito, texte apartinind altor autori si mai ales doresc sa public fara ajutorul or ifosele acelor fantome”.
    Sper sa citeasca acest text toti verticalii! de astazi
    Cu deosebita consideratie
    CM

  • Daca_nu_nu

    Ha!-Ha!-Ha!
    🙂 🙂 🙂

  • Dorin Tudoran

    @lejournaldecorina

    Verticalii de astazi?

    Pai, ei degeaba ar citi asemenea fragmente din scrisori adresate editorilor carora li se cerea de catre Cenzura sa opereze modificari in manuscrise, fiindca verticalii de astazi nu doar citesc, dar si gandesc pe… orizontala!

  • da, asa e.
    insa aceste lucruri trebuie spuse, pina nu e chiar prea tirziu

  • 1.In aceste zile cand toti cu mic cu mare si-au amintit de Adrian Marino un text ca al dvs. face bine. Zgomotul si furia sant pentru cei neajutorati.Am incercat si eu sa arat ( sigur dupa puterile mele) nedreapta marginalizare in care a fost(este ) tinut Adrian Marino aici:http://ioanavram.wordpress.com/2010/02/08/adrian-marino-un-reper-pentru-societatea-romanesca/
    2. Va felicit pentru inceperea publicarii dosarului…. Am semnalat pe blog si cred ca toti cei care au posibilitate trebuie sa semnaleze si sa trimita legatura spre blogul dvs. si spre acele pagini pentru a fi citite . Lectura lor poate fi o lectie dura dar si dureroasa pentru multi.

  • Forumul de la Neptun

    Am citit la timpul lor toate materialele d-lui Tudoran din Jurnalul National. Recunosc ca cel despre Adrian Marino mi-a retinut cel mai mult atentia datorita curajului pozitionarii intr-o zona in care „deontologii” n-ar intra nici picati cu ceara….
    Nu ma asteptam insa ca dupa lunga disertatie neconvingatoare despre dihotomia SECULARIZARE – SECUNDARIZARE din comentariul trecut, sa gasesc „lumina” necesara intr-un vers al d-lui Dorin Tudoran evocat de Adrian Marino incercand sa-l convinga pe autor sa scrie o carte pentru eternitate : „ Murdarit de toate clipele zilei, am uitat gustul eternitatii ”. Ma tem ca dupa SECULARIZARE, s-a murdarit pana si „eternitatea” , si mai degraba ar putea fi curate clipele zilei, daca ar fi asociate unor oameni curati ( actual, „prosti” si nu „destepti”…)…..Un secol al cetateanului ar trebui sa schimbe radical paradigmele….Asociind apoi oameni si clipe, poate vom spera la o noua eternitate….Pe care sa ne-o dorim….si pentru urmasii nostrii….
    ” Dupa mine POTOPUL”, a lui Ludovic al 15-lea, aflat imediat dupa gloria apusa a Regelui Soare, a adus REVOLUTIA FRANCEZA….”Dupa noi RECONCILIEREA”, a noastra, cetateni aflati imediat dupa gloria apusa a „umanismului socialist”, ce-ar putea aduce ? Pana la urma „ miscarea browniana” isi are rostul ei, ajutand la apostazia raului in bine ? Ramane problema catalizatorilor necesari….

  • N. Pr.

    Nici nu stii, Dorine, cat isi dorea Adrian Marino sa iasa din singuratate si cat a fost de ranit de faptul ca l-au respins sistematic de la universitatea din Cluj si cum incerca sa se inconjoare de scriitorii tineri, invitandu-i la “Cola”, daca o mai tii minte, si ciocnind, el cu pepsi, ei cu vodca…dar toti, tineri si romani, pretuiau asa, in general, opera lui, dar nimeni nu se gandea sa-i urmeze calea. Cum nu citesc ziarul acela, nu stiam nici textul tau despre domnul Marino. E chiar dl Marino si relatia lui cu lumea in el. A incercat si prieteni cu mai maturii Ion Vlad sau Virgil Ardeleanu. Ultimul a fost si ultimul lui amic, de care se despartise, totusi, cu cativa ani inainte de moarte. Viata unui om fortat sa fie singur, probabil de valoarea lui, intr-o tara a altor optiuni.

  • N. Pr.

    Erratum: in randul 4 de jos se va citi “prietenii” in loc de “prieteni”

  • az

    “taraboiul din aceste zile” inseamna, de fapt, reluarea lui 2004 si, mai putin, 2005, o intoarcere in timp…

WP Admin