≡ Menu

VI. Făcătoarea de regi, moașa comunală și mainstreamiștii de serviciu

Photo blog 7Presa este cunoscută și drept “A patra putere în stat”. Considerând că e un statut prea modest, mainstreamul jurnalistic american s-a gândit că prezidențialele din acest an constituie o minunată șansă de a își rotunji un destin cu adevărat grandios, devenind și ”Făcătoarea de regi.” A sfârșit însă prin a-și pierde până și onorabila licență de moașă comunală.

Resursele pe care le-a pus la bătaie acest mainstream pentru a da națiunii suveranul prezidențial au fost nu doar impresionante, dar și înfricoșătoare: aroganță, corupție, manipulare, cabale, vagoane de bani, amenințări, instigări. După eșec, unul sau altul din cardinalii acestei religii a nimicului a început să-și pună cenușă pe cap și să promită că se va supune unui dur program de dezintoxicare.

Pentru acești îndemânateci trișori ai bordelurilor de presă cu firme de Academii de Jurnalism, calul de bătaie al disprețului lor suveran au fost neprofesioniștii de la FoxNews. Numai că un semn al clasei sau al lipsei ei este bună-cuviința cu care te bucuri de victorie și demnitatea cu care primești înfrângerea. Și la acest examen, “adevărații Arnoteni” ai mainstreamului au fost sub marginalii lui “Gore Pirgu”.

Las deoparte faptul că, pe parcursul celor 18 luni de campanie, recordurile în materie de penibil stabilite cândva de FoxNews au fost doborâte, în serie, de atleții izmeniți ai “jurnalismului de calitate”, dar noaptea în care s-au conturat rezultatele alegerilor ni i-au arătat pe auguștii profesioniști ai mainstreamului în ipostaze pe care un medic le-a numit “depresie obscenă”.

Dorlotata stângii progresiste, Rachel Maddow (cu nimic mai brează decât fosta propagandistă Katie Couric) doar că nu se dădea cu capul de masă, în vreme ce colegul ei de mainstream, Chris Matthews, părea o jucărie căreia i se rupsese arcul, nu-și mai putea controla expresia feței, bombănea ca un fel de baba Vanga cu părul oxigenat și bazmaua căzută pe-o ureche.

Desen & © - Alex Dimitrov

După un anumit moment, nici nu prea mai comentau rezultatele care veneau în studio, ci urmăreau și prezentau cu vigoare semnele prăbușirii bursei. Lumea afla de la ei că victoria lui Trump aruncă lumea într-o criză fără egal. Degeaba, pe alte canale, economiști și finanțiști de meserie afirmau că asemenea căderi erau de așteptat în primele clipe de nesiguranță, dar că după o vreme piața se va redresa.

La trei zile după anunțatul sfârșit al lumii de către mainstreamiștii soți Nostradamus – Rachel & Chris, cei care nu i-au ascultat și nu s-au sinucis în grupuri mai mici sau mai mari au descoperit cu uimire că bursa nu doar că și-a revenit, dar chiar stă mai bine decât arăta înainte de victoria lui Trump. Oamenii și-au recăpătat puterea de a zâmbi, copiii au reînceput să ceară popcorn.

Că bursa s-ar putea prăbuși într-o zi, că piețele financiare ar putea fi lovite de amoc  e posibil, dar că Trump singur va fi vinovat de un asemenea cataclism, doar niște genii precum Rachel & Chris sunt roase de o asemenea convingere. MSNBC și-ar face un mare servicu dându-le un concediu de odihnă celor doi. Iar cei doi ar putea să comapre câteva selfies din noaptea de pomină cu altele de la sfârșitul concediului. Ar vedea ce bine arată odihniți.

În 2008, victoria lui Barack Obama s-a datorat și unei mișcări foarte inteligente, care a luat gerontocrația înțepenită a strategiilor electorale prin surprindere. Al 44-lea președinte american a intrat intrat în istorie ca primul care a câștigat alegerile pe Web. În acel an, candidatul Barack Obama a câștigat 70% din voturile celor sub 25 de ani.

Desen & © - DION

În 2016, Hillary Clinton a avut de partea ei 99.9% din presa mainstsream. Totuși, cea mai mare victorie a lui Donald Trump a fost exact cea împotriva presei mainstream. Și este foarte posibil să fi câștigat această bătălie și grație felului cum a folosit rețelele de socializare  (O analiză a lui Sorin Adam Matei deschide o discuție foarte interesantă pe acest subiect). Este și o explicație a faptului că azi disprețuitul – de unii și admiratul – de alții Steve Bannon a devenit Consilier Principal și Strateg Șef al Președinteului Trump.

Cum era de așteptat, puseul de decență al dnei Hillary Clinton a ținut foarte puțin. Cum a trecut efectul sedativelor și tranchilizantelor care i-au fost administrate în zorii zilei de  de 9 noiembrie, a uitat și că l-a felicitat pentru victorie pe Donald Trump, și că s-a pus la dispoziția acestuia pentru a lucra împreună, spre binele țării. Incapabilă de o cinstită administrare a înfrângerii, a ieșit din nou la atac, aruncând vina pe unii și pe alții.

Victoria i-ar fi fost furată de acțiunile Directorului FBI, James Comey. A fost pusă în circulație chiar ideea că Hillary Clinton “a fost trădată de sistem”. În realitate, Hillary Clinton a trădat sistemul, un sistem ale cărei instituții au obosit, după câteva decenii, să mai apare interesele unui Cartel obișnuit cu ideea că membrii lui au imunitate nelimitată și necondiționată. Un sistem obligat să o urmeze și să o protejeze în orice situație.

Nu știu cum va arăta itinerariul profesional al dlui James Comey după 20 ianuarie, 2017. Dar aș spune că dnei Loretta Lynch, actualul ministru al Justiției și om de casă al familiei Clinton, s-ar cuveni să i se arată o atenție specială. La urma urmelor, de ce nu s-ar întâlni toți trei — Hillary, Bill și Loretta — la Sky Harbor, Arizona, și să reia discuția “despre golf și nepoți” începută de primii doi (spre binele celei de a treia), în ziua de 28 iunie, 2016?

În acest moment, nu știu nici dacă Rachel Maddow & Chris Matthews, nici dacă Judge Janine Pirro & Sean Hannity au vreo idee cum arată conceptul de globalizare în mintea lui Donald Trump. Dar știu că pentru Hillary Clinton globalizarea a avut întotdeauna un profil foarte clar și bine conturat – Eu și numai eu; peste tot și peste toți!”

Dacă în următorii patru ani, Donald Trump va fi încurajat de anturajul său și de un segment de presă aservită să vadă globalizarea exact cum o vede dintotdeauna Hillary Clinton, atunci americanii au dat mere pe pere, iar FoxNews își va câștiga locul printre “legendarele” citadele ale jurnalismului american — atât Rachel Maddow și Chris Matthews, cât și Judge Janine Pirro și Sean Hannity vor putea fi primiți împreună în The Mass Media Mainstream Hall of Blame.

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Harzig

    Candidatii la consacrarea laica a puterii predestinate lor fac figura, mai nou cam peste tot, de egologi infailibili. Transdisciplinari, poate si disciplinati pe nestiute. Si dezincarnati, cum se cuvine, pentru a fi celebrati de un corp social incomplet.
    Presa, avocat al acuzarii si apararii a devenit judecator fara legi scrise, dar cu deplina imunitate daca intelege imperativele necuvantatorilor, poate si sensul progresului cert. Ba chiar face oficiu ocazional de psihanalist institutional al productiei primilor, stie si ce (nu) a putut fi, si de ce (nu) a fost, dar mai ales hotaraste fara putinta de tagada ce va trebui sa fie.
    Ce nu s-a schimbat este rolul sau (auto)asumat, indispensabil si irefutabil de mediere sociala, calare pe oligo-informatie si cu desagii cunoasterii inutile plini-ochi. Stapanii obedienti ai hologramelor, jurnalistii evoluati din ziaristi ne conduc subtil pe calea sublimarii puterii si violentei politice in stereotipiile democratiei pasnice, de fapt, ale lipsei de simt. Bun. Cel mai bine distrbuit pe lume pentru a putea crede, mereu, ca ceva exista, totusi, ceva ce nu poate fi comunicat.Mai ales cand esti ocupat sa vorbesti in direct ca intr-o perpetua reluare.
    Foarte frumos.

  • Valentin Feyns

    1. Apropos de mutrele comentatorilor de la unele statii de televiziune. In ziua alegerilor am lucrat ca voluntar 16 ore la o statie de votare (de la 6 dim la 10 seara). Totusi, n-am putut rezista sa nu urmaresc rezultatele alegerilor pe masura ce erau anuntate previziunile. Pe la 2 dimineata, n-am mai rezistat si m-am dus sa ma culc, convins insa de victoria lui Trump, numai urmarind mutrele comentatorilor de la CNN (si astia nu erau din cei mai “rai”) si comparandu-le cu fetele comentatorilor de la FOX News (totalmente Trump). Dupa mai putin de o ora, Trump era declarat castigator si dupa alte 15 minute David Remnik isi publica electronic mizerabilul articol in New Yorker, dar eu Slava Domnului, dormeam deja.
    2. Apropos de cum aratau reportajele despre Trump in “mainstream” media nu rezist sa nu repet o gluma recirculata de multe ori, care suna cam asa:
    “Trump il invita pe Papa la o plimbare pe yacht-ul lui. La un moment dat, vantul ii sufla papei the Zucchetto (palarioara alba) undeva in apa. Marinarii vor sa se repeada. Trump ii opreste si, linistit, umbla pe apa pana la palariuta si o aduce inapoi Papei. A doua zi, titluri mari in New York Times: “TRUMP NU STIE SA INOATE!”

  • Dezideriu Dudas

    Ziaristii lu’ « peste prajit » ( plagiez, da’ nu spui pe cine, ca « astia » sunt in stare sa plagieze si plagiatu’, invers ca la « otelu’ de lemn » a lu’ unu’, badia Mihai, « prestator de servicii » pentru celcecalcapeape pentru una, Romania….) n-au cum reactiona altfel cand calca unu’ pe ape…Pe gratar sa nu calce ! Abia atunc’-i bai, baiu’ vitejilor ! Pan-atunci, « haiu’ lumii» !

    P.S. : “În epoca noastră de nedisciplină a minţilor, în care mulţi rostesc cuvinte ce nu le pricep, se-ntâmplă în adevăr ca liberi-cugetători să fie numiţi acei ce sufăr de halucinaţii dezordonate, dar acel nume se aplică în mod impropriu, căci nu e vorba de oameni cari gândesc liber, ci de indivizi cari nu gândesc în genere nimic… A vorbi deja despre o religie a liberei-cugetări e ceea ce se numeşte în logică o contradictio in adjecto, e ca şi când ai zice „oţel de lemn“. ». -- Mihai Eminescu, 12 februarie 1897, articolul « Liber-cugetător, liberă-cugetare », ziarul « Timpul », sursa “ ZIARUL Lumina “.

  • Dezideriu Dudas

    Dupa divizarile din Est, niciodata finalizate ( n-au miscat, da’ tot mai misca, dirijania lor…, ca nu pot sta linistite la locurilii lor… ) iaca vin fuziunile, in faza finala, din Vest. Aiasta-i dreptatea ‘ceea de pe lume ! Pregatiti gratarele si veniti cu micii si berea. Pestii vin singuri, mai ales ca dom’Bob s-a suparat…. da’ probabil a aranjat cu dom’Donald sa-i ridice premiul ! De dinamita nici nu mai e nevoie, exista la purtator. Doamna Hillary, infiorata de fiorul negresismului ( de la negresit, nu de la….), isi face chip cioplit la Biserica Scientologica, doar, doar…, macar Maia Sandu…, sa nu ne fuzioneze gresitii pe partea cealalta…Da’ si Maia exagerata. Nu putea sa mearga cu Igor la film ? Cum facea Ilie sport odata, nu poa’ sa faca si Igor cultura acum ? La ramura cultura inca nu se face planu’….si tot Occidentul e de vina !
    « Perspectivele globale pentru fuziuni şi achiziţii (M&A) rămân foarte optimiste, chiar și în această perioadă incertă, relevă un studiu al Ernst & Young (EY). Astfel, mai mult de jumătate (57%) dintre companii se așteaptă să încheie tranzacții, în următoarele 12 luni; este al doilea procent, ca mărime, înregistrat în istoria de șapte ani a studiului EY. Circa 49% dintre companii au în derulare, în medie, peste cinci tranzacţii, şi mai bine de jumătate dintre ele estimează deal-uri cuprinse între 250 milioane şi un miliard de dolari. Sectoarele cu cel mai mare apetit pentru achiziţii sunt cel al bunurilor de consum şi comerţului cu amănuntul (șapte din zece companii au în plan tranzacții), segmentul produselor industriale diversificate (60%), ştiinţele vieţii (56%), tehnologia (54%), industria auto (54%) şi piața petrolului și gazelor (52%). » -- sursa, « Telegraf Constanta » ( titlul din ziarul dobrogean : « Fuzionați? Fuzionăm, măria ta! »).

  • Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca trump isi vedea de viata lui si nu se amesteca in rahatul asta de alegeri? Pe cine mai dadeau vina si cei 16 candidati republicani atat de rizibili, si democratii lui Bernie Sanders calcati in picioare de hotiile interne de partid de Hillary si gainarii/gainarele ei?

  • Valentin Feyns

    Nu stiu. Si n-o sa stim nicodata. Dar sunt fericit si disperat si speriat ca s-a intamplat ceva (ceva care parea de nesperat) care pare (sper ca e) ireversibil in dezgolirea unor minciuni (gunoaie) care dezgolindu-se o sa dezgoleasca Dumnezeu stie ce mai era ascuns sub plapuma puturoasa a corectiudinii politice care (poate) ne pazea sa ne vedem cum suntem de fapt. Intre timp, viata merge si Bursa merge si economia merge si Casa Noua Alba o sa faca compromisuri (sper ca sifilitica noua ortografie nu considera asta o cacofonie) numai sub nivelul vomei uzuale.

  • Vasile Gogea

    …problema cu mainstreamiștii e că aceștia nu ”văd” în adîncime, ”plutesc” la suprafața fenomenelor, neavînd ”densitate” suficientă pentru a se ”scufunda” și a observa că, undeva, în adînc, se produc aluviuni care, mai devreme sau mai tîrziu, vor schimba ”cursul” pe care ei se iluzionează că îl ”prevăd” cînd, de fapt, nu sunt decît prizonierii lui…

  • Puteți să faceți și o analiză a așa-zisei prese alternative, underground (Alex Jones, Steve Bannon, Paul Joseph Watson, David Icke ? M-ar interesa să știu câtă densitate au, de unde și ce fonduri au. Dacă moralitatea și/sau profesionalismul unor instituții de presă mainstream este la nivelul „bordelurilor de presă”, atunci cum este presa așa-zis alternativă la aceleași capitole ?
    Am văzut că ați pus pe Facebook înainte de alegeri câteva videoclipuri dubioase, dintre care unul era făcut de Paul Watson. Unul era cu „crizele” lui Hillary, iar altul (sau același) cu critica lui Obama față de Clinton. Pentru dvs așa-zisa presă alternativă are mai multă densitate decât presa mainstream ?

  • De la presa “underground” nimeni nu are aceleasi pretentii ca de la presa de “mainstream”. daca nu acceptati nici macar acest lucru, degeaba urmariti presa.

  • Dezideriu Dudas

    La DT suntem in top, neamt’ avem, putina bataie stim ( nu conteaza, sa luam, sa dam, in logica polivalenta a lui Anton Dumitriu… luand cele doua propozitii in ansamblu, ca la globalism, in i-logica Est-Vest…), ce ne mai trebe’ ? La HC era o problema, aeroportu’, cartieru’ dobrogean ( « H-Hari Coada », in titrarea unei «academicience» locale, cu mare disponibilitate spre dialog multicultural …), ‘cela bucurestean pentru victime-ale-dictaturii intinate in nobilele-i idealuri, ingineru’ fascinat de miracolul vantului ( el fascinat, s-abia ‘istia de azi, praf toti…, mai ales dupa ce i-a vizitat dom’ H.K. – Kissinger globalizand conceptul, cu « k » de la kilogram, desi primu’ a fost Cuza cu ocaua’….), pionerul aviatiei, utc-istul motorului cu reactie, comunistu’ negresit al efectului Coanda, capitalistu’ academician fiu de ghinarar si fost prim-ministru la gresiti…Bre’, da’ ce-am scapat !

    DT o dete pe HC ( intru corecta dreptate, romanizatoare )

  • Dezideriu Dudas

    “Romanizatoare”, in logica polivalenta :
    1. R-romanizatoare, in acceptie Vest, cu o mare disponibilitate de dialog global, evident, multietnic, multicultural, multi( aici, posibile extensii cf. unei teoriei a lui Goethe dedicata praxiologic culorilor dar, filozofic, cu sensul si forta provenite din diversitate…)…..
    2. Romanizatoare de America, in acceptie Est, in interpretarea unui cunoscut mergator de mers al piticului ( dati cautare la “DNA- Google” cu « românizarea” Americii » si-l prindeti imediat. Nu scapa ! ), aici cu accente verticale, republican din tata-n fiu, inca de la Republica lui Decebal. Arhiva de la comuna primitiva a fost insa arsa de Frontul Salvarii Daciei, desi fusese doar un zvon, au descoperit intr-un tarziu, Horia, Closca si Crisan….Prea tarziu insa, erau deja pe platou. Abia Uniunea Salvarii Daciei a reusit arderea totala. Aici adevarul a fost descoperit abia la 1907 da’ si-acu’ istoricii nu vor si pace sa consemneze jertfa aduse « sefului comunei », care astfel a scapat cu memoria neintinata. Francezii insa, invidiosi pe olandejii care au fost primii ce au descoperit bursa ( « dejii » de mai tarziu, au venit usor…) si nu stiau cum sa-si apere branza de laleaua ‘ceea…., n-au acceptat aceasta forma regretabila de coruptie istorica si au facut comuna sefa la Paris, pentru o noua istorie, noi arhive, alea, alea…ma intelegeti….Marx, in timp ce urmarea chelnerita de la carciuma din colt si-l astepta pe imperialistu’ Engels ( dom’Andrei Codrescu l-a demascat in « Miracol si catastrofa » ! / am fost la lansarea cartii la Constanta in 2006, am schimbat 2-3 vorbe, urma sa plece la Sibiu…, era si dom’Mircea Mihaiesi pe-acolo, da’ n-am inteles daca venea sau pleca… ), facea conspecte comunale dupa eveniment…

  • Nu e politicos să spunem dacă cineva pricepe au ba ceva din ce citește, dar trec peste și accept orice critică din partea dvs deoarece vă respect și sunt în bună măsură de acord cu opiniile dvs.
    De la presa „underground” nu aveți dvs sau oamenii educați așteptări, dar se pare că acest tip de presă a câștigat bătălia informatică electorală din SUA (și nu numai). Și cred că o bună parte din pierderea încrederii în presa „mainstream” se datorează tocmai acestei lipse de „pretenții” a cititorilor în general. Rețelele sociale abundă de legături către știri și analize contrafăcute. Au apărut destul de multe site-uri de genul ăsta și în limba română, dar nu vreau să le fac publicitate.
    În fine, eu am vrut doar să insinuez că sintagma „bordeluri de presă” este exagerată pentru instituții de presă serioase precum The Guardian, BBC, NY Times, The Atlantic, DW, Le Figaro. Altfel, nu știu cum am putea numi instituțiile de „presă” neserioase.

  • Dana (Mara)

    Mai sint si platforme oarecum de “nisa” care se adreseaza unui anumit public, dar au discutii interesante, obiective. Ce parere aveti de The Young Turks Interviews?

    Am reluat comentariul dar fara link-ul video cu interviul cu Bernie Sanders pe care l-am trimis de dimineata, dar vad ca daca sint trimise link-uri Disqus le tot pritoceste si uneori nu mai apar deloc. Se poate vedea pe you tube la interviuri -The Young Turks. Mie Sanders imi inspira respect, desi nu sint de stinga. Nu stiu de fapt poate sint, dar in familie traim din profesii liberale, nu am fost bugetari si nu am beneficiat niciodata de ajutoare sociale. Iar ideologiile oricum nu vor mai conta, mi-a placut articolul lui Alin Fumurescu aparut recent pe Contributors cu metafora “Buzduganul”. Vor fi platforme, gasti, public captiv pe modelul facebook, grupati pe diverse interese unele ciudate, dar predominant pragmatice. Fiecare va incerca sa obtina rezultate concrete. Intr-un fel este bine pentru ca este mobilitate, concretete. Dar este foarte greu de anticipat cum aceste cioburi multicolore se pot recompune pentru a forma ceva coerent totusi. Sa nu alunece si mai mult in derizoriu. De asta este nevoie de repere profesioniste de jurnalism, de impartialitate, de empatie, de realism, de satira, umor de calitate, valori care formeaza si un public de calitate, cu mintea deschisa, receptiv, obiectiv.

  • DG Ontelus

    acea liniște// nervii mineralizați/ văzduh/ încremenit zâmbet al durerii/ dar nu mai terminați odată cu prostiile/ plutea pe mare blând pianul/ putea prea mare bând piarul/ plăti și-abia mărindu-și barul/ circulați vă rog circulați/ azi mă simt mai bine/ da da nu e rău ți-am spus/ neverosimila dulceață a dimineții

  • Filip E.T.

    Am observat o regularitate stiintifica, practic, Sarcasmul civilizat fata de anumite babe, gen Vanga, unii bieti Nostradamus, un amarat Lupu Petrache si, in subtext, alti transgresori ai fizicii newtoniene. Din fericire fara Arsenie Boca, martirizat de prostia congenitala a securistilor fara de perspective, indiferent de ocupatia lor. Interesant este ca ii amintiti civilizat, frumos, uitand oportun tot felul de teorii privitoare la asemenea fenomene, gen profetia care le da altora mijloace sa fie implinita.
    Interesant. Dar ce ati spune daca timpul profetiilor s-ar duce definitiv, cel putin in Romania? Nu ca planurile nu s-ar indeplini, nu, departe de mine ideea, sau ca anume cauzalitatea va fi decazuta din drepturi.Pur si simplu decaderea psiho-spirituala a patriei este asa de mare ca nu mai suporta nicio idee, niciun plan, nicio perspectiva. Cum sa se intalneasca astfel cu un x, fie el si pseudo-analist al paranormalilor, poate de sorginte corutiana, paveliana, de altfel mandri de imbecilitatea lor operativa (experienta proprie nu ne inseala)? Nu se poate. Nici fizic, nici metafizic.
    A revenit timpul violentei uitate de marele public, de altfel iute delasator. Nicio surpriza.Cvasi-consensul secret, aproape de nemarturisit, nici celor mai apropiati, devine realitate.
    Ceva “minunat se va intampla”, ca sa citez un mare pisicher general american. Care era la curent si cu tesaturile, dar si cu predilectia agricola, aproape botanica a securistilor care nu vor fi neam de neamul lor inteligenti, poate doar vicleni si smecheri.
    Sa mai incerc, in asemenea conditii, o parere? Un ras mefistofelic este mult mai indicat….Nici nu-i rau, ca frica le sta in fire…

  • DG Ontelus

    publicația culturală// trăia din subvenții/ de la stat și din donații particulare/ nivelul intelectual al textelor scăzuse/ redactorii coborâseră ștacheta/ iar semantica noțiunii de cultură/ se extinsese impardonabil în zone/ care altădată ar fi putut fi considerate/ nu doar neculturale ci de-a dreptul anticulturale/ cârcotașii ar putea spune că/ s-a mărit aria spiritualității/ dar cunoscătorii murmurau/ profund nemulțumiți

  • DG Ontelus

    senzație (lui alvin plantinga)// ușor tremurat/ gustul pare nedefinit/ imaginea e clară/ sfios cântă prezențele/ atât de plăcut miroase/ procesare neuronală a informației/ necesitatea libertății

WP Admin