≡ Menu

Tensiuni pe ruta Brașov-București-Bloomington-New York-Honolulu

ADAMESTEANU INTERVIU_0004 copy Dorin Tudoran: “Dar care a fost primul poet pe care l-ați invidiat?”

Nina Cassian: “Un brașovean care stătea la câteva case de mine. Avea ochelari cu multe, foarte multe dioptrii, îi apăruse o carte, era mai mare cu niște ani și mi se părea că e cel mai fericit poet tânăr.”

ADAMESTEANU INTERVIU_0001 3

Brașoveanul care i se păruse Ninei Cassian în adolescență “cel mai fericit tânăr poet” era Ștefan Baciu, care, în 1935, la numai 16 ani, primise Premiul Fundației Pentru Literatură și Artă Regele Carol al II-lea, pentru volumul Poemele poetului tânăr. Numai că, în anii ’70, când realizam interviul cu Nina Cassian, numele și opera lui Ștefan Baciu erau interzise în România “Epocii de Aur”. Cenzura a eliminat din interviu nu doar numele poetului, ci și un paragraf întreg în care Nina Cassian mărturisea de ce o fascinase poezia lui Ștefan Baciu. 

ADAMESTEANU INTERVIU 2

Diligențele mele pe lângă Ștefan Baciu n-au reușit să schimbe decizia poetului în legătură cu încetarea colaborării sale la AGORA pricinuită de o vecinătate de pagină pe care nu o putea accepta. I-am trimis manuscrisele înapoi, așa cum îmi ceruse, dar am rămas în relații mai mult decât cordiale. Nu mai știu dacă i-am menționat sau nu (mai degrabă cred că nu am făcut-o) că în momentul în care Matei Călinescu mi-a trimis poemele Ninei Cassian, Nina și eu nu ne mai vorbeam de mulți ani (o veche neînțelegere), dar nu aveam cum să nu public niște poezii foarte bune ale unei autoare pe care o admiram și care depășise, de multe decenii, perioada ei “heirupistă”.ADAMESTEANU INTERVIU_0003Ștefan Baciu s-a stins în 1993, la 75 de ani. Matei Călinescu – în 2009, la 75 de ani. Nina Cassian – în 2014, la 90 de ani.

Recitesc în aceste zile o carte de memorii a lui lui Ștefan Baciu — Praful de pe tobă, Memorii 1918-1946, Editura Mele, Honolulu, 1980.

Oare de ce stăruie privirea mea atât de mult pe prima pagină a cărții?

ADAMESTEANU INTERVIU_0002 3

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Ontelus DG

    Citatele acestei prime pagini sunt revelatoare pentru câteva stări sufletești și spirituale caracteristice omului, în general și artistului, în particular: singurătatea, nostalgia, melancolia, fragilitatea și, corolar al acestora, suferința, semn existențial pentru inadaptare, luciditate, refuz al lumescului, confruntare cu neantul.

  • Gheorghe Campeanu

    Foarte interesanta si plina de invataminte incursiune in … trecutul recent.
    Trist destinul poetului Stefan Baciu, complicat destinul poetei Nina Cassian.

  • Mamă, ce citate. Unele nici nu-s “citate”, atît de sfîșietoare sînt!

  • Ontelus DG

    Recomand două texte publicate astăzi pe blogurile ,,Adevărul”, în ordine cronologică, de către Domnul Radu Ioanid, despre inconvenientul bemolului ideologic pe care Domnul Andrei Pleșu îl asocia, într-un text publicat luni, controversatei Legi 217/2015 și de către Domnul Nicolae Manolescu, despre necesitatea mesajului în poezie, pornind de la experiența predării în liceu a acestei arte, așa cum figurează ea în două celebre filme americane. Citez din al doilea text o formulare maioresciană, deși explicațiile pertinente oferite se raportează comprehensiv la distincția lui Gherea, dintre tendință și teză (morală, socială) în artă: ,,Poezia fără mesaj nu e numai fără valoare morală sau socială, dar e fără valoare estetică. E, cu alte cuvinte, nulă. Şi, la rigoare, periculoasă, fiindcă întreţine veleitarismul şi impostura. Din păcate, cantitatea de versuri proaste este, pur şi simplu, enormă, astăzi, la noi, ca şi pretutindeni. De aici rezultă necesitatea lecturii critice.” Dincolo de precizările cu valoare istorico literară privind raportarea la poezie în timpul cenzurii ideologice din predecembrism, acest text al Domnului Nicolae Manolescu are valoare istorică, fiindcă este pentru prima dată, după câte știu, când cel mai important critic și istoric literar postbelic se desprinde, fie și cu o jumătate de măsură, de modernista autoreferențialitate a limbajului poetic, admițând obligativitatea mesajului în poezie, teritoriul pur și dur al literaturii, pe care teoreticienii și practicienii săi, de la Poe și Baudelaire încoace, îl considerau chiar dincolo de literatură, văzută ca formă artistică impură. Nu pot decât să salut această nuanțare a atitudinii Domnului Nicolae Manolescu, cu atât mai prețioasă cu cât disputele intergeneraționale pe care Domnia Sa le-a avut și le are cu mai tineri scriitori și critici, unii ieșiți chiar de sub ,,mantaua” distinsului critic, vizau și înțelegerea mai riguroasă, respectiv mai laxă a esteticului, în contextul relativizant al postmodernității.

  • Dezideriu Dudas

    Deci de maine va incepe rezbelul in cultura romana si tinand cont de imbratisarea-i sociala, va continua dezvoltarea multilaterala, cea intrerupta ( tot din contradictii se va naste progresul…)…Sper sa fie “paduraru'” plecat de-acasa…Chiar daca nu mai poate acum la Monte Carlo si la Monaco….

    PS 1 Va trebui sa recitesc, “Cinci fete al modernitatii”. Dupa atatea “lupte”, s-ar putea sa ma mir de actualizarea “baionetei mici de infanterie” a inceputurilor….Inteleg ca lume din ce in ce mai buna a citit cartea….

    PS 2 S-a suparat el dom’Baciu pe d-na Nina, da’ cre’ ca dom’Mele, la Honolulu, i-a spus ca s-a pripit….Cum s-a pripit si Corlatean cu diaspora. Nu trebuia sa fuga. Era suficient (si) sa stea pe loc.

  • Valentin Feyns

    Mi se pare ca ceea ce faci in ultimele postari este un foarte important act de cultura romaneasca si n-ar trebui sa ramana numai pe blogul tau. Fenomenul “Agora” (conditile care l-au produs si personalitatile care l-au inconjurat si intretinut) ar merita o lucrare de doctorat. (Republicari selectate si comentate?)

  • Cinicul de serviciu

    Il inteleg pe Stefan Baciu.
    The Economist a publicat un Obituary foarte foarte apreciativ dedicat Ninei Cassian.
    Am citit atunci cateva dintre productiile Ninei Casian (invatasem cateva mai benigne prin liceu) si m-am ingrozit.
    I-am scris editorului ca desi de mortuis nihil nisi bonum totusi articolul merita sa fie mai echilibrat, stalinismul Ninei mai ca era trecut cu vederea. I-am tradus (recunosc prost) si niste fragmente din aceste productii. Mi-a raspuns foarte ofuscat si m-am convins ca unora li se iarta totul daca au sarit parleazul (oceanul) in ultima clipa.

    Valeriu Anania ii dedica in memoriile sale cateva pagini lui Stefan Baciu, pe care l-a intalnit in Hawai, iar Alex Stefanescu povesteste cu haz cum, candva in tinerete, era fugarit prin Constanta de ilustra poeta.

  • 1. Stiu ce s-a scris despre asa-zisa dizidenta a NC, dar nu doresc sa comentez.
    2. Alex. Stefanescu e un mare povestitor, dar ar fi imprudent ca te atatea decenii toate femeile celebre il alearga prin oras.

  • Irv Rubin

    A. Pleșu, în încă unul din obositoarele lui momente de revoltă în genunchi, reușește doar să îi mai ofere un prilej lui Ioanid sa se bage în seamă.

    1. Văd în replica acestuia că Vintilă Horia e vinovat de a fi scris articole elogioase la adresa lui Mussolini.

    E timpul ca Ioanid să afle în ce companie s-a aflat banditul Vintilă Horia în acei ani. Iată ce au scris despre Mussolini alți bandiți la fel de sîngeroși și neîmpăcați dușmani ai poporului:

    Thomas Edison (banditul ăla cu fonograful, aparatul de filmat, becul etc.): “The greatest genius of the modern age.”

    Winston Churchill (cunoscutul bandit și mare bețiv englez): “What a man! I have lost my heart!… Fascism has rendered a service to the entire world… If I were Italian, I am sure I would have been with you entirely from the beginning of your victorious struggle against the bestial appetites and passion of Leninism.”

    Franklin Roosevelt (ăsta chiar că a fost bandit): “I am much interested and deeply impressed by what he has accomplished and by his evidenced honest purpose of restoring Italy.”

    ANDREW P. NAPOLITANO despre Roosevelt si Mussolini in articolul “Taxation Is Theft”: “When Social Security was established in 1935, it was intended to provide minimal financial assistance to those too old to work. It was also intended to cause voters to become dependent on Franklin Delano Roosevelt’s Democrats. FDR copied the idea from a system established in Italy by Mussolini.”

    2. Vintilă Horia a scris articole elogioase la adresa lui Hitler.

    Despre cîți l-au lăudat pe Hitler la vremea lui e inutil să mai scriu. A preluat o Germanie aflată la pămînt, secătuită, jefuită de teritorii, furată în fel și chip, cu o populație demoralizată și dezorientată, sufocată de datorii scoase din burțile unora care aveau degeaba capete, cu o hiperinflație pînă la cer (Germania era cam în halul în care a adus tovarășul Robert Mugabe prospera și fericita altădată Rhodesie, devenită un fel de Planetă a Maimuțelor după doar cîțiva ani de jafuri, crime, dictatură și rasism) și a adus-o în 1939 în situația de a avea un GDP egal cu al USA în condițiile în care era produs de o populație de două ori mai puțin numeroasă decît a Statelor Unite. Despre știință, artă, cultură, filosofie nici nu are rost să mai aducem vorba. Cel puțin jumătate din “producția mondială” în aceste domenii se făcea de vreo 200 de ani în limba germană. Iar tehnologic, la începutul războiului, Germania era cu decenii înaintea restului lumii. Un singur exemplu, oferit de Patrick J. Buchanan:

    “Education Secretary Arne Duncan calls the PISA test scores a “brutal truth” that “must serve as a wake-up call” for the country.

    Excuse me, but how many wake-up calls do we need?

    In October 1957, we got our first when the brutalitarian and backward superpower built by Josef Stalin beat America into space.

    Two months later, our answer to Sputnik, a three-pound satellite, was to be launched by a Vanguard rocket from Cape Canaveral, to get us back in the race. It got four feet off the ground, when the rocket exploded.

    Egg all over our face, we were rescued from national humiliation by the Redstone Arsenal rocket crew of Wernher von Braun who built the V-2s that had rained down on London. Von Braun put an 80-pound Explorer into orbit, and we were back in the game.”

    3. Vintilă Horia a scris articole anti-democrație.

    „Ne zvârcolim în democraţie ca într-o ţeapă pe care ne-am pregătit-o singuri“
    „Nu vom reuşi să fim români decât rupând legăturile cu democraţia“
    „Democraţia este inutilă“

    Mă întreb pe ce lume trăiește Ioanid și unde a învățat carte dacă pentru el e o crimă să consideri democrația exact ceea ce e: un sistem prost, criminal și falimentar. Cum se poate să locuiești în America și să nu știi că obsesia supremă a părinților fondatori ai USA a fost cum să alcătuiască o constituție care să îi ferească pe americani de blestemul democrației și să împiedice transformarea republicii (a statului de drept la care visau ei) într-o democrație (inevitabil falimentară)?

    John Adams (2nd President of the United States) said, “Remember, democracy never lasts long. It soon wastes, exhausts, and murders itself. There was never a democracy yet that did not commit suicide.”

    James Madison (4th President of the United States): “Democracies have ever been spectacles of turbulence and contention; have ever been found incompatible with personal security and the rights of property, and have in general been as short in their lives as they have been violent in their deaths.”

    Republica a supraviețuit destul de bine atacurilor peste o suta de ani, dar natura nenorocită a oamenilor și-a spus pînă la urmă cuvîntul: Republica USA a început să gliseze, puțin cîte puțin în fiecare an, înspre alcătuirea odioasă care a devenit azi: o democrație în fază terminală, în care primul care se șterge la fund cu Constituția e chiar președintele, care atacă militar țări aflate la mii de kilometri de Washington fără să ceară permisiunea Congress-ului, asasinează cu drone, bombardează cu aviatia, răpește oameni, îi deporteaza și torturează ani de zile fără judecată. Și spionează pe toată lumea, dușmani și prieteni, fără discriminare și fără permisiunea cuiva, înregistrînd absolut toate convorbirile telefonice. Și cînd te gîndești că acum doar vreo 40 de ani un președinte american era constrîns să demisioneze fiindcă niște oameni din jurul lui au instalat cîteva microfoane într-un hotel unde adversarii politici își aveau cartierul general.

    Sa mai inventariem si doua din observatiile lui H.L. Mencken (the “Sage of Baltimore”, 1880-1956):

    “Democrația e credința ridicolă în înțelepciunea colectivă a ignoranței individuale. Nimeni in lumea asta nu a pierdut vreodată bani din cauză că ar fi subestimat inteligența marilor mase de oameni obișnuiți. Și nici nu și-a pierdut cineva vreodata postul de funcționar al statului din cauza asta.”

    “Pe măsură ce democrația se perfecționează, postul de președinte reprezintă tot mai mult spiritul intim al poporului. Ne îndreptăm spre un măreț ideal. Într-o mare și glorioasă zi, oamenilor de rînd li se va îndeplini voia inimii în sfîrșit și Casa Albă va fi decorată cu un imbecil desăvîrșit.”

    CONCLUZII: Ioanid să facă bine, dacă vrea să arate omenirii cum stă cu bărbăția, să le dărîme mai întîi statuile următorilor: Thomas Edison, Winston Churchill, Franklin Roosevelt, John Adams, James Madison, H.L. Mencken și ale altor încă o mie de celebrități de același calibru. Demolări prin oraşul Segarcea poate să facă oricine, oricînd.

  • Ontelus DG

    Prefer să mă conducă un imbecil în democraţie decât un geniu în dictatură.

  • Dezideriu Dudas

    Bre’, da’ asa de repede s-a intors paduraru’…? Tara-iasta n-are nici noroc….Chemati-l repede pe InimaRea ca se-apropie dreptatea ‘ceea de pe lume…si mi-e ca iar n-o sa putem sa-i facem fata…Doar fete-fete….( Dom’Neamtule nu te ambala, sti ca n-am diacritice in general….)

  • Oho, dar ce discreditare in forta si stiintifica a democratiei!?!
    Totusi, totusi, totusi, cel care a ramas in istorie nu este acel W. Churchill (“What a man! I have lost my heart!… Fascism has rendered a service to the entire world…), ci acesta “Democracy is the worst form of government, except for all the others.”

    Sa fi fost un admirator al unor personaje sinistre ca Hitler sau/si Mussolini nu e un titlu de glorie, ci un semn ca pana si oameni dintre cei mai inteligenti se pot insela…

    Fiind unul dintre idiotii care cred ca nu democratia este vinovata, ci oamenii care in numele ei ori nu fac ce trebuie, ori fac exact ce trebuie pentru a discredita democratia, mi-e sila de “genialitati “antidemocratice de genul:

    “The truth is that men are tired of liberty.”

    Let us have a dagger between our teeth, a bomb in our hands, and an infinite scorn in our hearts.”

  • Irv Rubin

    Pentru că ești un ignorant fudul, domnișorule, și crezi că astea sînt singurele opțiuni.

    Nu dictatura, ci statul de drept e opusul democrației. Dictatura e ceea ce urmează după ce democrația a ruinat un popor. Dar despre astea nu se învață în școlile din România, așa că nu mă mir că bați câmpii postînd platitudini adînci, închipuindu-te, se vede treaba, înțelept, profund, poate (în sinea ta) chiar nițel filozof.

    Se vede cît de spălat pe creier și condiționat ești din moment ce nici măcar nu poți să îți imaginezi că ai putea trăi și altfel decît condus de cineva.

    Scria un mare jurnalist american: “Scopul școlilor de stat nu este să îi inzestreze pe tineri cu cunoștințe și să le stimuleze inteligența. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Scopul este pur și simplu de a reduce cît mai mulți indivizi la același nivel sigur, de a produce si de a forma cetățeni standard, de a reprima opiniile divergente și originalitatea. Acesta este scopul în Statele Unite, indiferent ce ar pretinde politicienii, pedagogii și alți șarlatani asemenea lor și acesta e scopul oriunde altundeva.”

    À propos, ai idee cîți ani de școală publică a parcurs Thomas Edison? Trei luni, fiindcă părinții l-au retras de la școală cînd au aflat că învățătorul lui l-a numit imbecil, iar de educația lui s-a ocupat în continuare exclusiv mama sa. Rămîneam fără becul cu filament de wolfram dacă îl lăsau părinții să fie distrus de școlile de stat.

    Elveția e o republică. Nici democrație, nici dictatură. D’aia nici nu a intrat in kolhozul democratic bruxellez. Știi cine e președintele Elveției? E imbecil? E geniu? Nici măcar numele nu i-l știi fără Google, fiindcă într-o republică contează legea, nu cine e temporar președinte sau ministru. Știi cîte ministere are guvernul federal elvețian? Fix șapte. Nu ai auzit nici măcar de unul dintre miniștrii elvețieni. Îți spune ceva numele Didier Burkhalter? Și totuși e, din 2012, ministrul lor de externe. Deci, cine conduce Elveția, care nu e nici democrație și nici dictatură? Ai face o depresie cruntă dacă, forțat de împrejurări, te-ai pomeni într-o bună zi locuind în Elveția, liber ca pasărea cerului și necondus de nimeni.

    Democrație e în Germania, unde cancelăreasa, de capul ei, invită în țară toată Africa și Asia. Puțin îi pasă de germani, de viitorul țării, de constituție, de legi, de parlament. E democrație și face ce vrea ea. Așa e și în Franța. Așa e aproape peste tot în Uniunea Sovietică Bruxelleză. Democrația, cu damf neomarxist în anii noștri, a înfrînt deja în Europa de Vest și nici America de Nord nu se simte prea bine. Lumea redescoperă cu ocazia asta minunată a invaziei Europei “Rivers of Blood”, profeția din 1968 a lui Enoch Powell, și începe să deschidă un ochi. Dar va fi nevoie de rîuri de sînge din Scandinavia pînă în Spania, Italia și Grecia pentru ca europeanul-leguminoasă, apatic, efeminat și emasculat încă de la grădiniță să se trezească de-a binelea din somnul cel de moarte. Și mai mult ca sigur că se va trezi abia cînd va fi deja prea tîrziu ca să-și mai salveze dovleacul de la descăpățînare.

  • Uite, chestia asta cu ignorantul fudul ma face sa-ti dau un shut in fudul si sa te trimit in cushca de unde ai scapat. Calatorie sprancenata.

WP Admin