≡ Menu

Solicitare

Stimate domnule Nicolae Văcăroiu,

Stimate domnule Teodor Meleşcanu,

Stimate domnule Virgil Măgureanu,

Stimate domnule Ioan Talpeş,

În ediția din 16 noiembrie, a.c., a revistei ”22”, d-na Magda Botez, văduva regretatului Mihai Botez, oferă cititorilor următoarele informaţii în legătură cu moartea fostului ambasador al României la Organizația Națiunilor Unite și apoi la Washington:

”Apoi Mihai vorbea despre el însuşi, de faptul că a fost o persoană indezirabilă în timpul comunismului şi de un paradox aparent: a rămas o persoană incomodă.

Cât de “incomodă“ era aveam să aflu în iulie 1995, când Mihai a fost asasinat la Spitalul Elias.

Stefan Halper, înalt ofiţer CIA, a venit personal în România cu acest mesaj şi cu propunerea ca Mihai să fie înmormântat cu toate onorurile în cimitirul eroilor în SUA, Arlington.

Am refuzat, spunând că, dacă Mihai şi-a dat viaţa, a fost pentru ţara lui, pentru România.“

La un an de la dispariția lui Mihai Botez,  dna Magda Botez semna în publicaţia de limbă română “Universul”, din Los Angeles, o scrisoare deschisă intitulată ”Mihai Botez a fost asasinat!…” , text în care, printre altele, menţiona următoarele:

Închei cu un “zvon” venit din foarte înalte cercuri americane (David Funderburk, membru al Camerei Reprezentanților a SUA), citat și în presa românească (vezi Evenimentul zilei, 17. a.c.) că Mihai Botez ar fi fost asasinat fiind din nou incomod pentru fracțiunea de la putere ce nu dorește intrarea României în NATO.”

Consider că autorităţile române au obligaţia să exprime o poziţie în legătură cu aceste informaţii,  cu atât mai mult cu cât ele au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice de o persoană ce a reprezentat ea însăşi România post-decembristă  în calitate de Consul General la Montréal.

Cum în momentul morţii ambasadorului Mihai Botez (11 iulie, 1995), Domniile-voastre ocupaţi funcţiile de Prim-ministru (dl. Nicolae Văcăroiu), ministru al Afacerilor Externe (dl. Teodor Meleşcanu), Director al Serviciului Român de Informaţii – SRI (dl. Virgil Măgureanu) şi Director al Serviciului de Informaţii Externe (dl. Ioan Talpeş), îmi îngădui să vă solicit un punct de vedere în legătură cu aceste dezvăluiri, considerând că sunteți printre personalităţile ce pot comenta în cunoştinţă de cauză şi deplină răspundere  politică informaţii de o asemenea gravitate.

Menţionez că am solicitat acelaşi lucru domnilor Ion Iliescu şi Adrian Năstase care, în momentul morţii ambasadorului Mihai Botez, ocupau funcţiile de Preşedinte al României (dl. Ion Iliescu) şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor, a treia funcţie în stat (dl. Adrian Năstase).

 

Cu mulțumiri,

 8 decembrie, 2010

  • Belphegor

    Un neajuns al acestui gen de interpelari este acela ca eventualele raspunsuri se pot baza exclusiv pe bunavointa si cheful adresantilor. Nici chiar daca acestia ar ocupa acum functiile publice pe care le ocupau la data producerii evenimentului, nu am putea sa invocam legea petitiilor sau legea accesului la informatii de interes public. Pentru simplul motiv ca presupusa ucidere a unui inalt functionar al statului (cum era dl Botez) nu este o informatie de interes public, nefiind nici o responsabilitate care sa poata fi mentionata explicit in fisa postului unui alt functionar public. Ramane asadar ca cei vizati de Dvs, ca sa nu-si aprinda inutil si retroactiv paie in cap, sa se puna de acord asupra unei pozitii comune si sa va livreze niste replici de o banalitate sfasietoare, in cea mai dulce limba de lemn Tanase, asezonate cu doza necesara de consternare ipocrit-politicianista.

    Altminteri, Romania ESTE deja in NATO. Unde si-a dat deja obolul de slugarnicie fata de SUA in cateva situatii destul de jenante pentru Marele Licurici (retragerea trupelor unor aliati din Irak, suplimentarea trupelor din Afganistan, baza de la Kogalniceanu, scutul antiracheta, tranzitul detinutilor Al Qaeda, uciderea lui Teo Peter de catre un puscas marin american etc). Astfel ca s-ar putea sa auzim de “inaltul ofiter CIA” Stefan Halper cam pe la Sfantu’ Asteapta. Eventual o sa ne mai omoram timpul cu declaratiile amicului Funderburk, caruia i s-a configurat deja o reputatie de sifonagiu Wikileaks. Probabil ca d-na Magda Botez va fi sfatuita de ‘bine’ si va accepta ca sufera periodic de tulburari mentale, prilej cu care mai face diverse afirmatii nesustinute de fapte. Iar pentru vaduve trebuie sa avem ingaduinta, nu? Eu ii vad pe toti cei carora le adresati Dvs interpelarea, dispusi sa o ajute pe d-na Botez sa treaca strada, in caz ca se incapataneaza cu destainuirile gen “22”. Chiar daca dansa nu doreste. Un camion isi ambaleaza deja motorul dupa colt, asteptand sa o vada impinsa spre carosabil…

  • Belphegor

    Si apropo de trecut strada si de credibilitatea unor personaje invocate de d-na Botez:

    “Funderburk was an unsuccessful candidate for reelection to the One Hundred Fifth Congress. His defeat was largely blamed on a car accident in which he was involved, which caused bad publicity. Witnesses claimed that he was driving but then switched seats with his wife and had her take the blame. His unwillingness to take responsibility didn’t sit well with voters.”

    Cat despre cat de “inalt ofiter CIA” era Stefan Halper (or fi poate mai multi!?), putem afla de aici, dupa ce executam un biet click: “One of the Bush’s helpers in the 1980 campaign was Stefan Halper. Who was not a CIA agent but had linked with the intelligence community when he married the daughter of Ray Cline, of the CIA (…)”. Alte info eventual interesante, aici: http://groups.yahoo.com/group/ctrl/message/79736

    Dea Dumnezeu ca Google sa traiasca happily ever after! Si sa-l tina sanatos pe Assange, ca poate astfel vom afla si noi, muritorii de rand, una-alta despre ce se intampla cu noi…dar fara stirea noastra!

  • Florin Iaru

    Ei, cum s-ar spune, mingea e în terenul lor. Să vedem cum or să scape de ea mai repede. Sau o s cază fără s-o atingă careva!?

  • @) Dorin Tudoran

    Cu scrisoarea asta, ai cam incheiat lista notabilitatilor aflate la putere in momentul 1995! Sa vedem care -- ma rog, mai intii, daca! -- deschide gura, dind un raspuns, ori macar simulind ca raspunde, ca toti sint talentati la simulari! Desi, daca nu dau un raspuns, ramin pe grumaz cu acuzatiile aduse de simpaticele doamne Botez!

  • Dorin Tudoran

    @ Liviu Antonesei & Florin Iaru:

    Datoria mea a fost sa le solicit un punct de vedere in legatura cu asemenea afirmatii. Cum vor dori sa raspunda unei asemenea solicitari este o chestiune ce ii priveste. Stim ca si refuzul de a raspunde reprezinta un raspuns.

  • Dorin Tudoran

    @ Belphegor:

    Si pentru dvs: datoria mea a fost sa solicit un punct de vedere. Cum se va reactiona in fata acestei solicitari nu mai este problema mea.

  • Gheorghe Campeanu

    Mi se pare rezonabila circumspectia formulata in prima fraza a interventiei lui Belphegor #1. In acelasi timp, ma intreb daca evaluarile enuntate in continuare, legate de inutilitatea din punct de vedere legal a demersului dl-ui. Tudoran se bazeaza o expertiza a lui Belphegor atat in litera/spiritul cit si interpretarile prevederilor in vigoare care guverneaza accesul public la informatii.
    Oricum, nu pot sa nu-mi exprim o nedumerire: cum se explica faptul ca dl. Tudoran este cel care solicita clarificarile respective, si nu membrii familiei domnului Mihai Botez? Mi s-ar fi parut ca tocmai membrii familiei Botez ar trebui sa nu-i lase domnului Tudoran povara acestei solicitari, care de drept si de fapt este o datorie morala si afectiva a celor care au fost cei mai loviti de disparitia atit de neasteptata a domnului Mihai Botez. Trebuie sa recunosc ca pina la mentionarea intr-un comentariu din Revista ’22’ prin luna august sau septembrie a acestui an, nu auzisem de posibilitate ca moartea timpurie a domnului Botez sa fi fost de fapt opera unui asasinat politic in timpul internarii domniei sale la spitalul Elias. Evident ca eram un ignorant, caci aflu acum ca doamna Magda Botez facuse deja declaratii in acest sens inca din 1995-1996. Avind in vedere reactulizarea acestui grav episod in recentul articol din ’22’ al doamnnei Botez, imi vine greu sa inteleg apatia domniei sale in raport cu posibilitatea confruntarii publice a mai marilor vremii in idea clarificarii circumstantelor mortii ambasadorului Romaniei la Washington.
    In cazul asasinarii lui Gheorghe Ursu, fiul sau, dl. Andrei Ursu, si-a facut din gasirea si aducerea vinovatilor in fata justitiei o prioritate/misiune a vietii sale. Si dansul nu dispune de accesul institutional pe care par sa-l aiba macar o parte din membrii familiei Botez. Ma refer la faptul ca desi repetatele cereri ale familiei Botez pentru obtinerea accesului la dosarele de urmarire informativa ale lui Mihai Botez nu au fost inca rezolvate, insuccesul nu a constituit un impediment in eliberarea de catre arhivele SRI a documentului secret referitor la planul de masuri menit sa-l compromita pe cunoscutul disident (vezi “Ordinul 001604, din 31 martie 1982 – aflat în arhiva SRI, fond D, dosar 10947, pp. 138-139” mentionat in articolul doamnei Oancea din Obesrvator Cultural). Si, cind tot doamna Viorica Oancea a solicitat de curind SRI o clarificare a unui subiect extrem de delicat (nu discut aici validitatea motivelor si nici veridicitatea informatiei), raspunsul i-a fost comunicat oficial in 11 zile. Nu aceasta a fost experienta domnului Andrei Ursu in efortul sau de a lamuri circumstantele si a gasi vinovatii unui asasinat in legatura cu care nu existau dubii. Fiecare pas a fost o incercare a nervilor si a durat ani de zile.
    Nu am cum sti daca fostul ambasador si congressman David Funderburk ori dl. Stefan Halper pot, sint dispusi sau au cum corobora oficial asertiunile facute de doamna Magda Botez in ‘22’. Dar cu siguranta autoritatile romane pot fi interpelate direct si public in acest sens, si o solicitare ferma din partea familiei Botez ar trebui sa genereze suficienta neliniste institutionala pentru a ridica macar o parte din valul de mister.

  • Dorin Tudoran

    @ Gheorghe Campeanu:

    Preocupate sa ma psihanalizeze din toate unghiurile, dna Botez si dna Oancea nu au vreme sa faca lucrul simplu pe care il sugerati. Vorba dvs.: de ce n-au facut-o, totusi, in acesti 15 (cincisprezece!) ani de la moartea lui Mihai Botez? A cautat si nu am gasit nici o referinta publica a unui asemenea demers.

  • SI

    Exista si o alta versiune:

    «Mihai Botez, celebrul disident, a murit cu convingerea ca agentii Securitatii l-au supus iradierilor, în lungile ore de asteptare în “camerele obscure” ale celebrei institutii» (Mircea Mihaies in Romania literara, nr. 9, 1999).

    Intrebati-l si pe Mircea Mihaies care e adevarul. I-a spus lui asta Mihai Botez?
    A fost el la capataiul „celebrului disident” in ceasul mortii?

    Si pe ce se baza MM cand vorbea de „lungi ore de asteptare in camerele obscure”, cind, asa cum dovedesc documentele publicate, Mihai Botez avea deschise toate caile de comunicare cu Securitatea?

    L-or fi contrazis doamnele Botez si pe MM?
    Sau la vremea respectiva dadea bine ipoteza iradierii care sporea aura disidentei lui Mihai Botez?

  • Dorin Tudoran

    @SI:

    Se intampla sa stiu mai mult chiar decat imi trebuie despre variante lansate de oameni ce s-au aflat in preajma lui Mihai Botez. Toate la timpul lor. Mircea Mihaies a fost de buna credinta cand a scris cele citate de dumneavoastra.

    Nimeni nu poate fi sigur in legatura cu sedintele de iradiere in afara celor ce le-au folosit (daca le-au folosit) impotriva unor oameni. Cine ii poate face sa vorbeasca despre ce au facut (daca au facut…), unde, cum, cu ce rezultate etc?

    Exista o declaratie a uneia dintre doamnele foarte pornite pe mine, declaratie care ma face martor al unei agresiuni impotriva lui Mihai Botez. Inca o data, invit la moderatie (desi este mult prea tarziu…), caci, de voi continua sa fiu “somat” prin asemenea “rememorari” indirecte, pot oferi (desi nu doresc) o rememorare directa…

  • Radu Humor

    Domnule Dorin Tudoran
    Ati fi dispus ca la demersul dvs sa se alature si alte nume, mai mult sau mai putin sonore/cunoscute, dar mai ales ale celor doua doamne in cauza ?

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Humor:

    In principiu…: nu am nici o problema, cum nu as fi avut nici o retinere — in toti acesti 15 ani! — sa ma fi alaturat unui asemenea demers initiat de doamnele Botez si Oancea.

    In realitate…: cum cele doua doamne au depasit de-acum anumite limite in ce priveste atacarea mea, cred ca mai potrivit ar fi ca altcineva sa preia ideea sugerata de dvs. si sa lanseze un demers la care sa fie invitate sa se alature si doamnele Botez si Oancea. Ma intreb, inca o data, de ce nu au avut dansele — in toti acesti 15 ani — initiativa unui asemenea demers PUBLIC…

  • divanuriletomitane

    Ieri, toata ziua, m-am gandit ca s-ar putea reedita « Scrisoarea celor 6 «…Tot catre SUA ( “ lumea libera”…), tot 6 « aplicanti », tot capitalisti ( cum ceilalti erau toti comunisti…)….Citindu-I insa aseara pe d-nul Gheorghe Campeanu si mai apoi pe d-nul Radu Humor tinand cont si de raspunsul dat acestuia de d-nul Dorin Tudoran, mi-am dat seama ca problema cu care ne confruntam e mult mai ampla si necesita o abordare mult mai atenta, avand legatura directa cu drama din care Romania pare a nu putea iesi. Nu vad de ce doar cei 6 apelati de d-nul Dorin Tudoran, acesta, sau membrii familiei lui Mihai Botez, ar trebui sa fie interesati de clarificarea gravelor acuze aduse de d-na Magda Botez. Sunt stupefiat ca in anul 1995 « Romania » a trecut pe langa acuzatia extrem de grava ( desi atunci citeam « 22 » si « Dilema », abia acum am aflat de ea…./ acum citind cele 2 publicatii doar prin prisma articolelor mentionate pe acest blog ) a unui posibil asasinat facut de la cel mai inalt nivel al politicii si administratiei romanesti. Cu toata responsabilitatea, bazandu-ma pe o logica deductiva ( scuze pentru cei care simt ca « le-am furat calul »…), afirm ca sunt o imensa minciuna alegatiile colportate de cei 2 oficiali americani. DOVADA ? Evolutia ulterioara a Romaniei, de ce nu, si a SUA ( vezi « Scrisoarea lui Assange » -- WIKILEAKS, catre lume…../ SOCANT este ca un forumist scria ca David Funderburk pare a fi « sifon WIKI» conform « folclorului » american, asta insemnand ca ne aflam la momentul penitentei, sau a « deschiderii cutiei pandorei”, cum scria un alt forumist ? )… Abia acum se poate banui de ce «nu se mai intelege om cu persoana» intr-o tara ca Romania…Sa fim suiti din nou in copaci sper sa nu mai fie posibil…Si nu acuz sub nici o forma SUA. Acuz insa, precum Machiaveli odata, acei « luptatori », chiar din SUA, care dupa razboaie nu se mai intorc la «munca campului», ramanand ca o garda pretoriana in slujba conducerii « Imperiului kakistocratiei « ….Iar aici, nu doar ei sunt de vina. Prin sistemele de bugetare acceptate, o mare parte din vina o avem si noi, cetatenii. Cum se spunea si la noi odata, ar putea sa invete si ei o meserie. Nu doar sa caute la nesfarsit comunisti, securisti, complotisti…, iar atunci cand nu mai gasesc, « sa mai bage pe surse »….Pentru ca, oricum, «informatia pe surse» pare a fi devenit adevarata CONSTITUTIE a lumii….Si fac aceste afirmatii fara a incerca sa bag in «cloaca din Romania» intreaga lume…Incerc insa sa demonstrez ca pentru ca Romania sa iasa din «cloaca», «lumea» trebuie sa ne lase in pace, sa nu ne mai « premieze » la nesfarsit coruptii si analfabetii….Asta neansemnand ca nu trebuie sa fie alaturi de noi in lupta de a scoate la suprafata societatii oamenii seriosi, profesionisti in domeniul lor…Altfel, «cloaca noastra», poate fi mai « redutabila » decat cea globalizata….

    In concluzie, cred ca SOLICITAREA trebuie sa imbrace foma unei INITIATIVE LEGISLATIVE A CETATENILOR, prin care sa cerem Parlamentului Romaniei sa SOLICITE Congresului SUA o ancheta privind GRAVELE ACUZATII aduse de doi oficiali americani unei parti din conducerea Romaniei din perioada 1992 – 1996, conducere politica care a sustinut integrarea Romaniei in NATO si apoi in UE. Scria cineva ca nu are nimeni in democratie in fisa postului obligatia de a oferi asemenea informatii. Cred ca in democratie, pentru orice gen de problema grava si importanta pentru societate, care nu are o rezolvare institutionala in vreo fisa de post din sistemul administrativ, trebuie sa ne adresam « templului democratiei », Parlamentul.

    Voi lucra la sfarsitul anului la o lista ( poate preluam si noi, « ne-intelectualii cu voie »,, « voie », nici de «la noi », nici de «la ei», modelul « listelor »…. ? ) de initiatori..Oricum, pe multi dintre ei, ii apelam la sfarsit de an de ceva vreme…

    Dezideriu Dudas

  • Dorin Tudoran

    @ divanuriletomitan:

    1. Eu nu detin inca nici o confirmare ca dnii Halper si Funderburk au facut afirmatiile respective. Inainte de a le aduce asemenea acuze, cred ca trebuie sa fie consultati in legatura cu dezvaluirile facute de dna. Magda Botez.

    2. In cazul dlui Funderburk, trebuie inceput cu verificarea arhivei ziarului Evenimentul zilei pentru a vedea exact ce a declarat ziarului. Daca cele indicate de dna. Botez se confirma, dl Funderburk trebuie contactat si rugat sa indice pe ce se bazau afirmatiile Domniei-sale.

    3. In cazul dlui Halper, astazi profesor la Cambridge, Domnia-sa trebuie contactat, intrebat daca in perioada respectiva a fost, cum indica dna. Botez, inalt ofiter CIA, daca a venit la Bucuresti cu mesajul respectiv pentru dna. Daca raspunsul dlui Halper susgtine dezvaluirile dnei Botez, atunci trebuie rugat sa indice pe ce ce baza mesajul ca Mihai Botez a fost asasinat la Elis de o fdractiune a conducerii Romaniei ce nu dorea integrarea tarii in NATO si in numele cui oferea dnei Botez inhumarea lui Mihai Botez la Cimitirul Militar din Arlington, unde procedurile pentru asemenea inhumari sunt foarte stricte.

    Abia apoi, daca raspunsurile la asemenea solicitari nu sunt satisfacatoare, se poate trece la INITIATIVA LEGISLATIVA pe care o propuneti. A incepe cu acuzarea celor doua personalitati americane inainte de a avea punctele lor de vedere fata de dezvaluirile facute de dna Magda Botez nu mi se pare un demers intelept.

  • mihai rogobete
  • Dorin Tudoran

    @ mihai rogobete:

    Avem parte de un decembrie la fel de senzational precum cel de acum 21 de ani!
    Daca Ion Iliescu ar fi comutat sentintele, cine si la ordinul cui i-a executat pe sotii Ceausescu?
    Multi lideri a mai avut tiranicidul acela vandut lumii drept revolutie.
    Dar sa nu ne grabim. Sa asteptam raspunsul dlui Iliescu.

  • mihai rogobete
  • mihai rogobete
  • Mitica

    Si non è vero è ben trovato:
    Din casa lui Ceauşescu, Tismăneanu l-a învăţat pe Băsescu cum să condamne comunismul pe 32.000 de euro

    http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/din-casa-lui-ceausescu-tismaneanu-l-a-invatat-pe-basescu-cum-sa-condamne-comunismul-pe-32-000-de-euro-562304.html

    Sa nu spui ca nu are legatura cu “Solicitarea”, ca are.

  • divanuriletomitane

    @ 14

    Stimate Domnule Tudoran,

    In mod cert trebuie tinut cont de toate observatiile dvs. argumentate. Va rog insa sa recititi comentariul meu 13. Am vizat « gravele acuze » si nu direct oficialii americani. Cand am scris ca, « acuz insa, precum Machiaveli odata, acei « luptatori », chiar din SUA, care dupa razboaie nu se mai intorc la «munca campului», ramanand ca o garda pretoriana in slujba conducerii « Imperiului kakistocratiei «… , sensul era ca acestia ar putea fi chiar din SUA, si nu că ii acuz direct pe cei de acolo…I-avem si noi « pe-ai nostrii, ca brazii »….Si nici de la noi pana in SUA, nu se trece prin desert….Nici pe la Vest si nici pe la Est, desi, pe partea estica, o mare parte e chiar desert iar pe cea vestica ocean….Dar mai ramane destul….

    Democratic insa, nu cred ca oficialitati romane pot sa dea vreun raspuns la solicitarea dvs. Orice ar raspunde, « ar deveni » imediat KGB-isti, CIA-isti, geto-daci, nationalisti, internationalisti, etc. De aceea, cred ca venind dinspre SUA, centrul lumii libere, oficial, SOLICITAREA ar putea capata substanta. Dar numai daca se depasesc etapele enumerate de dvs. s-ar putea intra in logica propusa de mine.

    O alta etapa foarte importanta tine si de evaluarea discernamantului si al motivatiei d-nei Magda Botez….Ar fi extrem de utila si opinia lui Sergiu Celac, a lui Nicolae Manolescu, mult mai usor de obtinut decat prin INITIATIVE LEGISLATIVE transatlantice….

    Dezideriu Dudas

    Ref. la lucrurile care conteaza ( sa nu uitam ca acest redivivus « Mihai Botez asasinat « , a revenit in actualitate odata cu « Eu – fiul lor », proiect care v-a fost propus de altcineva…), sper ca tot in aceasta noapte sa mai pot posta 2 comentarii comune catre dvs. si d-nul Adrian Nastase. « Daca…nu…, maine » pentru a-l parafraza oarecum pe acel forumist care a afirmat ca in spatele lui « Daca_nu_ nu », s-ar afla…CTP !!! Vizand ideea adevaratului CTP de data asta, TERTIUM NON DATUR, deoarece eu nu cred in ea. Ea a rupt lumea in 2 in perioada interberlica si in perioada razboiului rece. Cand Francis Fukuyama, incalzit de victoria efemera a unuia din combatanti, a incercat « sa preia trofeul » ( cu al său « decret » de sfarsit al istoriei), replica a venit in 11 septembrie 2001. Daca vom inceta sa mai credem in TERTIUM NON DATUR, poate se va crea o oaste de « luptatori de strânsură » si in dreptul Determinatiilor lui NOICA din viziunea sa asupra maladiilor spiritului contemporan. Deocamdata sunt doar 2 osti de « luptatori », « ai nostrii » si « ai lor »….Ar fi utila si opinia lui Gabriel Liiceanu la acest nivel..Dar nu prea mai are timp, tinand cont de « APELURILE » sale catre BMW, Mercedes parca….In Apelul sau initial, Liiceanu il trimitea pe Tatulici la Nucsoara…. Acum ceva vreme, Tatulici il convoca pe Liiceanu ( si pe Andrei Plesu ), saptamanal, la Realitatea TV…Iar « Nucsoara », este « convocata » zilnic pe agenda publica ( anticomunismul…)….Apelul il face insa cineva mai specializat…Oamenii de presa nu le pot face chiar pe toate…Problematica de diviziune a « muncii » …Fac aceste afirmatii si cu speranta ca intelectuali ca Gabriel Liiceanu vor reusi pana la urma sa devina consonanti cu istoria. Andrei Plesu il « certa » pe Noica ca prea a tras dupa el proiectul european, oarecum peste inertiile discipolilor sai intretesute cu cele ale culturii romane ( idee aproximativ redata acum, citata de Lavastine )…Macar acum, fiind deja in UE, ar trebui crezut Noica

  • Dorin Tudoran

    @ divanuriletomitane;

    De acord, in multe privinte, dar nu si in aceea ca autoritatile romane nu pot da un raspuns solicitarii mele!
    Raspunsul e simplu: da ori ba. Cum adica, “democratic” oficialitatile romane nu-mi pot da un raspuns? nici macar nu mi l-ar da mie, l-ar da opiniei publice informate de un fost Consul general al Romaniei ca un ambasador al Romaniei a fost asasinat in spitalul elitelor politice, Elias, de o fractiune a Puterii politice pe care o reprezenta la Washington.

    Deocamdata, in discutie nu se afla discernamantul si motivatia dnei Botez. Dupa enormitatile debitate despre mine, enormitati pe care le-am destramat cu probe, mi-ar fi fost usor sa o expediez luind peste picior dezvaluirile privind un asasinat. Dar pentru mine in joc nu este dna Botez (pe care nu o cunosc, nu am intalnit-o si care nu ma intereseaza ca persoana privata) ci prietenul meu Mihai Botez.

    In acest caz, nu vorba “cine se scuza, se acuza” opereaza, ci “cine tace malc, tace cu talc”…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran #21

    Talcul tacerii poate fi abordat si din alta pespectiva. Daca nu sint total debransat de realitate, am impresia ca incrancenarea doamnelor Botez si Oancea in ce va priveste, este cauzata de impietatea pe care dansele considera ca o comiteti fata de memoria postuma a domnului Mihai Botez. De fapt, santeti acuzat ca prin dezvaluirile ce rezutla din publicarea cartii “Eu, fiul lor”, nu faceti nimic altceva decit sa-l asasinati in efigie pe Mihai Botez, cind acesta nu mai are cum sa se apere. Moartea timpurie si neasteptata este de fapt motivul pentru care domnul Botez nu poate sa demonteze banuilelile de colaborare. Aici mi se pare ca intervine discutia despre talcul tacerii, dar nu a celor carora le-ati adresat solicitarile, ci a familiei Botez!
    Daca dansele au informatii sau puternice banuileli ca ambasadorul Mihai Botez a fost asasinat, in loc sa va ‘interpeleze’ pe Dvs. in legatura cu nedumeririle legate de natura relatiilor domnului Mihai Botez cu Securitatea, ar fi fost mult mai intelept, si mai ales logic, sa demareze intai, cu acceasi energie, in spatiul public, clarificarea circumstantelor mortii celui care a fost sotul si fratele domniior lor.

  • Belphegor

    @ divanuriletomitane
    Am fost imprecis in exprimare. Funderburk s-a consacrat ca o sursa TIP “sifon WikiLeaks”, desi el insusi a parut multor neavizati un ambasador destul de ATIPIC. S-a incadrat totusi foarte bine in TIPARUL demersurilor si ofensivei propagandistice republican-reagan-iene fata de Europa de Est, la vremea respectiva. Pentru zilele noastre Funderburk este insa ZERO BARAT din perspectiva WikiLeaks.

    @ Gheorghe Campeanu
    Nu consider demersul d-lui Dorin Tudoran ca “inutil”. Dimpotriva! Dupa ce am luat la cunostinta si de declaratiile (cel putin!) dubioase ale d-nei Magda Botez la adresa d-lui Tudoran, apreciez ca interpelarile d-lui Tudoran erau mai mult decat necesare pentru lamurirea situatiei. Altminteri discursul d-nei Botez mi se pare acum drept unul de cea mai joasa spetza comunistoid-securistica, o fumigena in care balmajelile despre Funderburk si Halper au doar rolul sa legitimeze o anumita incordare intre dl Botez si Securitate. Cat de reala e ea, ramane de vazut…

    @divanuriletomitane
    Un sfat, renuntati la sintagme golite de sens gen “SUA, centrul lumii libere”. Ne sfideaza si bruma de inteligenta care ne-a mai ramas nepoluata dupa ce s-au deversat asupra noastra cisterne cu dejectii manipulative. Daca insa o spuneti in gluma, atunci se accepta:)!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Belphegor

    Nici eu nu consider demersul dl-ui. Tudoran inutil in sine, desi cred in continuare ca din orice directie privim discutia despre un posibil asasinat politic al carui victima a fost ambasadorul Mihai Botez, o interpelare publica venita din partea familiei Botez ar avea un alt ecou si ar produce un grad sporit de agitatie institutionala.
    Cit despre modul in care am citit prima Dvs. interventie, m-am bazat pe afirmatia conform careia “nu am putea sa invocam legea petitiilor sau legea accesului la informatii de interes public”. Intr-un asemenea vid de temeiuri legale, mi se pare ca o astfel de solicitare nu se poate prevala de prevederile legilor in vigoare, si deci sortita esecului, este inutila din pornire. Daca am inteles gresit cele enuntate de Dvs., imi cer scuze.

  • divanuriletomitane

    @ Belphegor # 23

    Ca sa prind « zborul » si nu « pasarea » ( « pasari » sunt mii, « zboruri » doar 2, eu militand pentru 3…), va dau un raspuns esentializat la cele doua observatii interesante ale dvs. :

    Nu banuiam ceea ce-mi scrieti de Funderburk. Ar rezulta ca este un fel de «
    victima a dictaturii »….Mai rau ar fi daca « dictatura » ar fi un fel de victima a celor ca Funderburk….Ambele ipostaze ar putea fi credibile, mai ales daca se dovedeste ca acele afirmatii ale sale facute in « Evenimentul zilei » la un an de la moartea lui Mihai Botez sunt reale. Daca nu au fost reale, dupa 20 de ani de « lupta capitalista », singura solutie cred ca ramane « al 3-lea zbor »…Acum ne-am afla in etapa unui fel de « zbor deasupra unui cuib de cuci » redivivus, unde « cucii » sunt cele 2 « zboruri » anterioare memamorfozate, de preaplin, in « pasari »….E de retinut leit-motivul celebrei piese, valabil si in varianta redivivus : « Cerul instelat deasupra noastra si legea morala in noi »….Inchei asa, sa nu se inteleaga cumva ca « s-a pus » de vreun nou « front », eu jucand acum «rolul» lui Mircea Dinescu….

    P.S. Intr-una din cele 2 convorbiri telefonice avute cu Mircea Dinescu, acesta mi-a raspuns la un moment dat ca nu putem (doar) noi doi sa aflam de ce romanii nu se pot solidariza…Nu banuia ca urmeaza sa vin cu o asemenea « extorsiune », ca cea de mai sus , care…. ( Extorsiune = termen, din dictionarul « In puii mei », prin care se indica faptul ca o situatie simpla poate fi explicata foarte complicat, incat sa nu se inteleaga mai nimic, mai putin comicul redarii …)….

  • divanuriletomitane

    Stimate Domnule Adrian Nastase,

    Stimate Domnule Dorin Tudoran,

    Ma adresez sub aceasta forma amandurora, convins fiind ca eforturile dvs., alaturi de cele ale altor lideri ai societatii romanesti, pot contribui decisiv la recuperarea vitalitatii societatii romanesti in consonanta cu eforturile asemanatoare de la nivel global. Vizez evident scrisoarea deschisa a d-lui D.Tudoran aparuta pe blogul d-lui Adrian Nastase, precum si istoricul meu de comunicare cu dvs..

    Ref. la scrisoarea deschisa mentionata, cred ca singura persoana apelata pana acum de d-nul Tudoran care ar putea sa raspunda (din cele sase) ar fi d-nul Ion Iliescu .Raspund astfel si ultimului mesaj al d-lui Tudoran, respectiv de ce nu consider ca autoritatile romane pot da un raspuns solicitarii sale . In cazul dvs., d–le Adrian Nastase, raspunsul este simplu : « termopanele», care va declaseaza de pe lista celor care «sunt indreptatiti la putere » nelimitata in Romania, singura categorie care poate fi vizata de d-nul D.Tudoran. L-am si rugat pe d-nul Ion Iliescu sa-i raspunda d-lui D.Tudoran, pe blogul sau( la materialul « Seminar international » ). Ca platitor de impozite intr-un stat care de peste 20 de ani isi tot adanceste dezechlibrele economice, comerciale, financiare, sociale…., sper ca ultimele 2 persoane pe care se pregateste sa le apeleze d-nul D.Tudoran ( cf. informatiilor transmise pe blogul sau ), sa fie actualul sef al SIE ( trebuie sa gaseasca in arhiva ceva si de dupa 1990, nu numai de dinainte…), si d-nul Mircea Geoana ( al 2-lea om in stat si acum ), fost ambasador al Romaniei in SUA in perioada incidentului ce face obiectul scrisorii deschise a d-lui Tudoran.

    Stimate Domnule Adrian Nastase, analizati intr-un material de pe blogul dvs., agenda politica viitoare a Romaniei si identificati, (si) pe plan extern, necesitatea cresterii capacitatii noastre de a negocia. Am transmis de «n» ori pana acum ( de cele mai multe ori, IRRD – Institutului Revolutiei Romane din Decembrie ) propriul meu proiect de aducere alaturi de interesele Romaniei a fostilor dizidenti din Romania si a fostului exil romanesc antedecembrist ( exemplul Soljenitin este coplesitor ). Cred ca d-nul Dorin Tudoran demonstreza de cativa ani buni, ca doreste sincer sa intre in « echipa Romaniei », nu impotriva SUA sau a lumii, ci in consonanta cu ele. Fiind un atent observator de peste 5 ani a tot ce intreprinde public d-nul Dorin Tudoran in raport cu Romania ( iata, in premiera, o « turnatorie», inversa e drept, dar in direct si pe fata ! ), afirm ca merita sa avem incredere ! Altfel, turnatoriile clasice, care aproape ca si-au pierdut dreptul la ghilimele, vor continua nestingherite, tinand blocata Romania in « noul ev mediu ».

    Cu bine,
    Dezideriu Dudas

    PS 1 In comentariul urmator, va prezint partial, coordonatele unui proiect la care sper sa colaborati. Parte a proiectului e si prezentarea cartii “Romania europeana » ( detalii apar in al 2-lea comentariu de pe interventia mea mentionata mai sus de pe blogul d-lui Ion Iliescu ). Vor primi invitatii asemanatoare toate fortele relevante ale societaii care pot concura la demersul prezentat in comentariile mentionate mai sus ( intr-o prima etapa ).

    PS 2 Stiu ca pare, pentru una din tabere, ca « muntele vine la Mahomed »…Va asigur ca, la cealalta tabara, nu prea se pune problema ca « muntele » si « Mahomed » sa se intalneasca vreodata ( deoarece, cel ce « misca in front », imediat primeste public factura de la « termopane »…) Daca gandim in termeni de interes national consonant cu cel global ( unde, fara « munte » si « Mahomed », avem parte doar de « extorsiuni », ca in comentariul meu pentru Belphegor din materialul SOLICITARE de pe blogul d-lui D.Tudoran), trebuie sa alegem calea posibila….

    PS 3 Pentru d-nul Adrian Nastase si prietenii sai de profunzime de pe blogul sau : Nassim Nicholas Taleb, prin indicarea preeminentei importantei pregatirii inaintea educatiei, reia sub o alta forma, o idee incitanta a lui Constantin Radulescu-Motru privind pregatirea profesionala vs. pregatirea umanista. Va voi transmite pe email ideea in extenso, parte a unui plan de masuri mai amplu. Pentru prietenii blogului dvs., daca vor sa cunosaca detalii, dau si una din adresele mele de contact : forumuldelaneptun@yahoo.com

    APENDICE : Pe vremea lui Mihai Botez, inca nu se inventasera « termopanele »….

  • divanuriletomitane

    Fiind in CAPITALISM, trebuind sa promovam capitalul dupa o economie centralizata in care se credea ca acest capital poate fi produs prin „decrete” si planuri pe hartie, a fost absolut necesara o deschidere liberala. Ne aflam insa in situatia, dupa peste 20 de ani de „liberalizare”, cand, a continua diversificarea si intensificarea anarhica a trendurilor societatii, ar insemna sa blocam definitiv dezvoltarea pietelor. Aceasta, tocmai pentru ca s-a liberalizat puterea in societate, dar nu si indreptatirea de a avea acces la ea. De unde irelevanta capitalului in noul tip de capitalism ce seamana din ce in ce mai mult cu sistemul de care ne-am disociat in 1989….Nu preeminenta statului poate asigura succesul nostru, mai mult, nici fortele libere ale pietelor nu mai par ce „erau” odata….

    Am extras in acest comentariu, din cartea prezentata in NOTA din final, determinantii ei principali, respectiv principiile / sursele progesului economic / temele privind statul. Aceasta, in scopul de a se cunoaste public ( printr-o initiativa ulterioara ), opinia actualizata despre acesti determinanti a :
    -- social-democratiei romanesti
    -- dreptei romanesti, asociata PDL
    -- dreptei romanesti ( stanga in sensul politicii americane ), asociata PNL
    -- conservatorismului romanesc

    De ce un asemenea efort epistemic ? Deoarece Fractura Vest – Est, dupa octombrie 2008, inceputul crizei globale, s-a refundamentat, de data aceasta avand si cateva repere fixe si notorii sustinute de Vest pentru Est, dar nu si, atunci cand a fost cazul, si pentru ei ( dupa octombrie 2008 ). Ma refer la incalcarea flagranta a punctelor III.2, III.6 si III.8 de mai jos :

    I. ZECE PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE GÂNDIRII ECONOMICE

    1. Stimulentele materiale şi nonmateriale -- sub forma costurilor şi beneficiilor -- influenţează comportamentul uman într-o manieră previzibilă

    2. Nimic nu este gratuit

    3. Deciziile umane presupun un calcul al costurilor şi beneficiilor adiţionale

    4. Comerţul şi schimburile libere promovează progresul economic

    5. Costurile de tranzacţie sunt un obstacol în calea schimbului; reducerea acestor obstacole contribuie la promovarea progresului economic

    6. Profiturile orientează întreprinderile economice către activităţi care sporesc avuţia generală

    7. Într-o economie liberă, oamenii îşi câştigă venitul făcând lucruri folositoare şi devenindu-le utili celorlalţi

    8. Progresul economic este rezultatul comerţului, al resurselor umane, investiţiilor de capital, progresului tehnologic şi mai bunei organizări economice; el este întotdeauna dependent de creşterea producţiei reale

    9. Principiul “mâinii invizibile”: preţurile pieţei armonizează interesul personal cu bunăstarea generală

    10. Cea mai răspândită eroare în economie şi politică o reprezintă ignorarea efectelor secundare şi a consecinţelor pe termen lung

    II. ŞAPTE SURSE MAJORE ALE PROGRESULUI ECONOMIC

    1. Sistemul de drept : fundamentul unei economii sănătoase este un sistem de drept ce protejează proprietatea privată şi veghează la respectarea obligaţiilor contractuale

    2. Pieţele concurenţiale: concurenţa duce la folosirea eficientă a resurselor şi stimulează inovaţia

    3. Reducerea intervenţiei şi reglementărilor statului : politicile care reduc volumul schimbului subminează progresul economic

    4. O piaţă a capitalurilor eficientă: o ţară trebuie să aibă un mecanism apt să îndrepte capitalul spre proiectele constructive şi creatoare de avuţie

    5. Stabilitatea monetară: politicile monetare inflaţioniste distorsionează semnalele date de preţuri şi subminează economia de piaţă

    6. Impozitele mici : oamenii vor produce mai mult atunci când le este permis să păstreze cât mai mult din ceea ce câştigă

    7. Comerţul liber: o naţiune câştigă vânzând bunuri pe care le poate produce la un cost relativ scăzut şi folosind încasările pentru a cumpăra bunuri pe care le poate produce doar la costuri ridicate

    III. ZECE TEME PRIVIND STATUL ŞI FUNCŢIILE SALE ECONOMICE

    1. Atunci când statul protejează drepturile indivizilor şi oferă bunuri ce nu pot fi furnizate prin intermediul pieţei, serveşte la promovarea progresului economic

    2. Statul nu este un mecanism corectiv

    3. Costul guvernării este mult mai mare decât tindem să credem

    4. Dacă nu sunt constrânse de reguli constituţionale, grupurile de interese vor folosi procesele politice democratice pentru a stoarce bani de la contribuabili şi de la consumatori

    5. Dacă nu este constrânsă de reguli constituţionale, puterea legislativă va crea şi va menţine deficite bugetare dăunătoare economiei

    6. Atunci când statul este puternic implicat în încercarea de a-i ajuta pe unii cetăţeni pe seama altora, eforturile oamenilor se vor orienta către fraudă, iar creşterea economică va fi subminată

    7. Costul transferurilor de venit efectuate de stat va fi mult mai mare decât câştigul net al presupuşilor beneficiari

    8. Planificarea centralizată a unei economii nu face decât să înlocuiască piaţa cu politica; un asemenea efort va irosi resursele naţionale şi va întârzia progresul economic

    9. Concurenţa dintre diferitele unităţi administrativ-teritoriale ale statului şi concurenţa dintre întreprinderile de stat şi organizaţiile private obligă statul să acţioneze spre binele public

    10. Dacă regulile constituţionale sunt de aşa natură încât fac ca procesul politic să nu intre în contradicţie cu gândirea sănătoasă, ele vor promova progresul economic

    NOTA :
    Din cartea „Liberalismul economic -- o introducere”, de James D. Gwartney, Richard L. Stroup , Dwight R. Lee, cu prefata de Theodor Stolojan, „cuvant inainte” de Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica ( traducere din engleza de Dragos Paul Aligica ), aparuta la Editura Humanitas in anul 2008.
    Cartea a mai aparut intr-o coordonare anterioara a lui Dragos Paul Aligica iar, cf. „Academiei Catavencu”, aceasi carte a fost copiata cuvant cu cuvant de Dinu Patriciu si Horia Rusu si transpusa intr-o lucrare care i-a avut pe ei ca „autori”. Un PEDIGREE extrem de interesant pentru capitalismul dambovitean.

  • Dorin Tudoran

    @ divanuriletomitane:

    O precizare: sunt de foarte multi ani “in echipa Romaniei” dar m-am tinut totdeauna la distanta de “haitele” ce iau Romania ca pretext pentru “impliniri” dintre cele mai condamnabile.

  • divanuriletomitane

    @ Dorin Tudoran # 28

    RASPUNSUL SCURT : Fac parte din categoria de cetateni care considera ca nu doar ca nu v-ati pierdut tara de obarsie ci, revenind alaturi de «lumea» care v-a adoptat, o veti salva dvs. pana la urma, impreuna cu alti romani, din interiorul sau din afara granitelor…Ma adresam « tabarei celeilalte », care ar trebui sa-si largeasca « baza de selectie »…. »Tabara » dvs. e complet inchisa, a lor, asisderea, iar Romania, vrem nu vrem, se afla intre, sau in, cele 2 tabere ( INTRU ar spune Noica )….Am tot avut doua Romanii pana acum, dar, acum, o Romanie a 3- a ar trebui sa le includa pe primele 2. Daca nici oameni ca dvs. nu-si propun astfel de proiecte ( Romania a 3-a ), vom ramane vesnic divizati. « Echipa Romaniei » …., o vad ca fiind abia Romania a 3-a. Dvs. personal v-ati desolidarizat de cei care, din « echipa Romaniei facuta afara », au devenit mai nocivi decat antonimele principiilor si valorilor care i-au cocotat in ierarhii. E drept, nu sunteti singur, o demonstreaza suficient si acest blog, exista o « mare muta » care asteapta ca oameni vizibili ca dvs. sa le intruchipeze asteptarile si idealurile. Nu se poate face insa militantism social doar cu «prostii» care mai au idealuri….

    Vazandu-l asta seara si pe Putin alaturi de marii actori ai lumii cantand, la pian (!), mi-am zis ca premonitia lui Sting ( atunci parea o « doina de jale »…) ca, « nu ne ramane decat sa speram ca si rusii si iubesc copii », cel putin la nivel artistic si politic de varf ( forumurile NATO-Rusia, UE-Rusia), s-a implinit….SOLJENITIN, cum scriam si anterior, iar a fost primul care a intuit….

    RASPUNSUL SI MAI SCURT : Tocmai ati afirmat ca v-ati inhaita inca o data cu Mihai Botez daca va mai fi cazul…
    ( dupa cum am mai scris, am daruit exemplarul meu din «Cartea alba a comunismului» lui Vasile Paraschiv. Sper sa gasesc un alt exemplar pe la vreo biblioteca sau pe la vreun alt « ratacit » ca mine, pentru a reda, din carte, un episod in care Mihai Botez a participat la onomastica, daca retin bine, a acad. Radu Voina. Era acolo, mai toata « haita » Romaniei de atunci…Despre faptul ca Mihai Botez a fost secretar general al unei Fundatii Internationale de Marketing, condusa de J.C. Dragan, stiu ca v-am mai scris…)

    DACA VA FI NEVOIE SI DE RASPUNSUL LUNG, acesta va « extorsiona » in jurul ideii legaturii dintre « baietii destepti » si stenograme, lansata de Florin Iaru pe acest blog, idee pe care o consider si eu credibila. Corolarul ei cel mai important : atunci cand va fi cazul ( nu neparat daca « reuseste » transferul « Putin» -- «Medvedev» in Romania ), vor aparea si stenogramele cu actualul presedinte…De ce « extorsiune » ? In afara de cativa «rataciti»…, pe nimeni nu intereseaza cu adevarat de ce si cum a ajuns puterea in Romania impartita fara indreptatire…A incerca sa clarifici ce si cum, e asemanator cu a actiona impotriva vantului…Si daca acesta bate tare ( ca are forta infinita, alimentata continuu .. ), rezutatul va semana cu Romania dupa 20 de ani de la revolutie….Nici cealalta haita, cea imuna la « vant », nu e mai breaza ( sau, isi poate permite sa mimeze lupta, de unde totala lipsa de eficienta a politicii romanesi ).…NU TREBUIE SA CLARIFICAM STRUCTURA DE BAZA A « HAITELOR ». E inutil. Trebuie sa ne propunem o noua SOLIDARIZARE…Care va fi catalogata in viitor « o noua haita »…Cum mai scriam, calea si nu destinatia drumului conteza, idee veche in umanitate…Ideea HAITELOR este ca nimeni sa « nu miste » pe cale. SI VAD CA LE REUSESTE PERFECT DE 20 DE ANI HAITELOR DIN ROMANIA SI DIN AFARA EI. Cu totii stam linistiti la « locurilii » noastre….

    Dezideriu Dudas

  • Dorin Tudoran

    @ divanuriletomitaneȘ

    Nu va puneti speranta in mine si in alti citiva. Redresarea trebuie sa vina de la cei ce detin parghiile necesare si de la altii, foarte, foarte multi, care chiar vor o tara cum spun in declaratii, nu una cum lasa sa se prabuseasca langa si sub ei.

  • divanuriletomitane

    @ Dorin Tudoran

    Mai ieri era cat pe ce sa facem pana si partid plecand de la acest blog…Aveam si «biciclist sef» la «partid»…

  • Dorin Tudoran

    @divanuriletomitane:

    Ala era Partidul Prostilor din Romania. Ce propuneti acum e mai complicat. Mai este un motiv pentru care nu sunt gata: am o gripa zdravana care ma tine in pat de doua zile.

  • Belphegor

    @Dorin Tudoran

    Sanatate! Nu stranutati insa prea tare ca surzesc baietii de la interceptari:)))…

  • Belphegor

    @Gheorghe Campeanu
    1) Rationamentul e corect. O interpelare din partea Magdei Botez ar fi fost nu doar oportuna ci si necesara. De ce n-a facut-o, poate vom afla candva. Lipsa de reactie + incrancenarea impotriva d-lui Tudoran da insa multe ape la multe mori…
    2) Da, dpdv al “temeiurilor legale” o astfel de initiativa a d-lui Tudoran este sortita esecului din pornire. Numai ca dumnealui este un om inteligent, nu “temeiurile legale” au fost pista pe care s-a lansat. In Romania lucrurile importante sunt intotdeauna cele care se rezolva PE LANGA lege. In fapt, tara aceasta nu a fost niciodata un stat de drept (probabil nici n-o sa fie prea curand!), asa ca demersul sau este o buna miscare de sah, cu materialul clientului. Asa se scot serpii la drum. Sobolanii insa raman in vizuina. Vom vedea deci cu ce avem de-a face aici: serpi sau sobolani. Eu am deja o banuiala:)…

    @ Divanuriletomitane
    Ambele variante sunt pertinente. Si Mihai Botez si David Funderburk sunt oameni de Sistem/Establishment. Aici se joaca dupa reguli prestabilite, altfel nu ar fi fost acceptati in posturile pe care le-au detinut. Treburile sunt clare, dubiile sunt doar ale outsiderilor. Magda Botez e doar responsabila cu ceatza si fumigenele. Si doar stiti bine cine se pierde in ceatza, nu?

  • divanuriletomitane

    Insănătoşire grabnică d-le Tudoran ! In rest….

  • Dorin Tudoran

    @ Belphegor “i gli altri”:

    1. Nu ma pot asocia unor speculatii ce pot fi rauvoitoare.
    2. Cred ca, in momentul reluarii acuzatiilor de asasinat, dna Botez era obligata sa aduca marturia celui pe care il invoca -- dl Stefan Halper. Dar, in fond, oricine poate sa-i ceara dlui Halper un punct de vedere caci contactele sale (e-mail, telefon, adresa postala) sunt publice. Folositi acest link si daca doriti sa aflati opinia dlui Halper in legatura cu toate cele relatate de dna Botez (inalt ofiter CIA, aducatorul informatiei ca Mihai Botez a fost asasinat la Spitalul Elias, initiativa de a-l inhuma pe Mihai Botez la Cimitirul Eroilor (de fapt nu asa se numeste, si dl Halper nu se afla, cum veti vedea la Oxford cum eronat indica dna Botez, ci se afla la Cambridge) din Arlington etc. Iata link-ul:

    http://www.polis.cam.ac.uk/contacts/staff/halper-stefan.html

    3. Da, sunt de acord ca dna Botez ar fi trebuit sa initieze acest sir de interpelari publici la care, de la bun inceput, sa le adauge declaratiile dlor Halper si Funderburk.

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    Aflu cu amaraciune ca nu sunteti in cele mai bune conditii de sanatate. Va doresc si eu insanatosire grabnica.
    Sanatatea mi-o doresc si mie de oarece sunt plecata (voluntar) la razboiul crancen de pe “22”…

  • Dorin Tudoran

    @ mariana

    Si pentru dvs: accesul meu la Internet a fost foarte sporadic in ultimele zile si cum mai am de tras cu gripa numai de razboaie nu am chef. Daca va “razboiti” tot cu Smaranda as zice sa o lasati balta. peste o zi, doua, imi vin in puteri si arunc un ochi, desi e pierdere de vreme. Multumiri pentru urari.

  • Dorin Tudoran

    @ Belphegor:

    Riscurile meseriei. Ei si-au ales-o!

  • Belphegor

    @Dorin Tudoran
    Da, speculatiile pot fi rauvoitoare. Dar in lipsa de date mai concrete speculatiile sunt legitime. Atributul de “rauvoitor” poate fi insa semnalat doar de cei care cunosc adevarul despre situatia respectiva, in integralitatea sa. Sunteti Dvs, d-na Oancea si d-na Botez in aceasta pozitie? Nu le cunosc pe d-nele Botez si Oancea. Insa prin afirmatiile lor la adresa Dvs, punand toate argumentele in balanta, mi se pare ca s-au descalificat. Atunci de ce speculatiile mele sunt “rauvoitoare”!? Dar Dvs sunteti totusi delicat, scrieti “speculatii CE POT FI rauvoitoare”. Va multumesc ca ati lasat loc de intors:)…

    In legatura cu interpelarea lui Halper, consider ca as dubla inutil efortul altora, mai in drept decat mine. Sunt incredintat ca si Dvs ati facut deja diligentele de rigoare. Mai ales ca acele asertiuni ale d-nei Botez, coroborate cu jalnicele peroratii ale d-nei Oancea, va vizeaza atat de direct. Dati-ne si noua de veste daca obtineti vreun feedback de la dansul.

    Eu am facut deja un efort supraomenesc ca sa termin de lecturat articolul d-nei Oancea din 22. Asemenea verze murate eu nu citesc de obicei, le dau “delete” dupa primele 2-3 paragrafe. Acum insa, fiind vorba de Dvs, mi-am dus chinul pana la capat. Si sunt mai vlaguit decat Dvs dupa raceala:)))…

  • Dorin Tudoran

    @ Belphegor:

    1. Scuzati-ma, am vrut doar sa va dau un semn ca doresc sa nu incurajez discutii prea…”infierbantate”.

    2. despre doamnele la care va referiti, nu am in acest moment nimic substantial de adaugat fata de cele spuse inainte. Afirmatiilor mincinoase (in legatura cu mine) ale celei dintai, le-am raspuns cu documente trimise revistei “22”. Am cerut dnei respective sa prezinte la randu-i dovezi pentru ce afirma. Pana in acest moemnt nu a produs nici o dovada. Nici nu are de unde.
    Ineptiilor celei de a doua dintre doamne le-am raspuns chiar pe acest blog si in revista “Cultura”. Nu pot continua un “dialog” cu cineva ce nu are proprietatea termenilor folositi, nu vrea sa foloseasca nici Indexul de termeni pus la dispozitie de site-ul CNSAS si aflat la anexele cartii mele si isi pierde vreme rostogoling aceleasi acuzatii ridicole. In plus, cum a recurs si la falsificarea unui enunt dintr-un text de-acum public (cel al dlui Ioanid), nu vad ce dialog sa-r putea duce cu o asemenea persoana.

    3. Dlui. Halper i se poate adresa oricine, repet — contactele sale de e-mail, telefon si adresa postala sunt dfe domeniu public, pe site-ul de la Cambridge.

    4. Imi pare rau ca v-ati pierdut timpul cu cititul unui text ce v-a lasat gustul unei “verze murate”. Invataminte: nu mai incercati a doua oara.

  • Belphegor

    Va inteleg pe deplin. Exista o igiena a comunicarii la care nu putem renunta fara sa ne maculam pe noi insine. Precum si mizele -- ceva mai inalte -- pe care le vizam. N-as vrea sa las totusi impresia ca desconsider varza murata. Ea este extraordinar de utila. Nu insa si in acest context.

    Nu ne uitati daca dl Halper da vreun semn de viata. Chiar si dl Funderburk, cu care stiam ca va aflati in relatii indeajuns de apropiate.

  • Dorin Tudoran

    @ Belphegor:

    Nici eu nu am decvit sentimente bune pentru varza murata -- de la ciorba la sarmale via muraturi. Altfele de “muraturi” sunt indigeste si macar de sarbatori sa le tinem la distanta. Numai bine!

  • Pretty nice post. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I have really enjoyed browsing your blog posts. In any case I’ll be subscribing to your feed and I hope you write again soon!

  • pretty helpful material, overall I consider this is well worth a bookmark, thanks

WP Admin