≡ Menu

Sincere felicitări premierului Dan Voiculescu!

Liderii USL continuă să se întreacă în speculații referitoare la ce ar intenționa să facă președintele Traian Băsescu, dacă alianța lor câștigă alegerile parlamentare din 9 decembrie. Aceiași lideri (sau purtătorii lor de cuvânt ori de iluzii) vorbesc foarte apăsat despre sancțiunile care vor fi aplicate dlui Băsescu, dacă președintele nu-i va încredința încă o data dlui Victor Ponta formarea guvernului. Nu știu câtă bravadă, câtă inconștiență și câtă necunoaștere a cadrului legal se amestecă în această sporovăială electorală.

Bravadă pare a fi destulă, căci ea constituie unul dintre ingredientele tactice permanente ale USL. Inconștiență pare a fi și ea din belșug, fiindcă unii dintre liderii USL par a nu fi înțeles ce mână imensă de ajutor au dat acelora care i-au acuzat în vară de lovitură de stat, acuzație luată în serios nu doar la Bruxelles, dar și de alte cancelarii politice ocidentale. Necunoașterea cadrului legal însă s-ar putea dovedi aiuritoare. Cum tot aiuritoare mi se pare incapacitatea liderilor USL de a înțelege mesaje venite din partea unor oameni care numai de susținători ai președintelui Traian Băsescu nu pot fi bănuiți. Iată un exemplu.

Dl Aurel I. Rogojan a publicat în cotidianul.ro de luni, 12 noiembrie a.c., un articol care ar fi trebuit să trezească la realitate grupul de somnambuli din USL. Articolul intregral îl puteți citi aici. Acum, doar câteva citate:

“De câteva săptămâni, aproape în fiecare zi, citesc şi recitesc articolul 103 alin. (1) al Constituţiei României, care stipulează: <<Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.>>”

“În pofida clarităţii acestui text constituţional, în spaţiul comunicării publice se vehiculează, cu o nonşalanţă de neînţeles, că preşedintele României ar fi obligat <<să accepte candidatul propus>>. Propus de cine şi în ce temei?”

“Constituţia nu lasă loc vreunei propuneri, ci prevede un atribut exclusiv al preşedintelui României de <<a desemna>>, după <<consultarea>> partidului care a obţinut majoritatea absolută, sau a tuturor partidelor parlamentare, dacă majoritatea absolută nu există. <<A desemna>> presupune, în acest contex, indicarea sau numirea unei persoane considerate potrivite a îndeplini funcţia de prim-ministru. <<Consultarea>> înseamnă <<a întreba>>, <<a cere o părere>>, <<a te sfătui>>.”

“Să observăm, cu atenţie, ce mai prevede textul constituţional în discuţie. Prevede <<obţinerea majorităţii absolute>>. De către cine? De către <<un partid>>. Majoritatea este “majoritate”, cu 50 la sută plus unu, dar ca să fie <<absolută>>, cât ar trebui să fie procentul?

Este lesne de intuit că partidul cu majoritate absolută în Parlament este acela care deţine singur 50 la sută plus unu din mandatele parlamentare, şi nu totalul de mandate adjudecate în alianţa cu alte partide.

Preşedintele României nu desemnează premierul prin consultarea cu o alianţă de partide, care a obţinut majoritatea în Parlament, ci se consultă cu partidele, le ascultă părerile, deliberează şi indică persoana pe care o consideră potrivită şi care va purcede la negocieri prin care să-şi asigure susţinerea parlamentară a guvernului pentru care va solicita votul de încredere.

Oricât de mult ne displace Traian Băsescu, ceea ce-i stă în prerogativele sale constituţionale de preşedinte al României nu putem contesta.”

… Oricât de neplăcut este să ne reamintim că dl Aurel I. Rogojan este general de Securitate în rezervă și fost șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, șef al Securității pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ce ne facem dacă dl Rogojan are totuși dreptate?

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Îm mod sigur și în pofida oricărei trimiteri la textul Constituției și la prerogativele Președintelui, la vârful USL vor continua speculațiile în legătură cu felul în care va proceda președintele Băsescu, dacă USL câștigă alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Speculând și eu, mă întreb ce ar spune conducerea USL, dacă președintele — politician plin de umor, neocolit de cinism și capabil de a-și pune aliații și inamicii în situații dintre cele mai surprinzătoare — ar hotărâ să-l desemneze pe dl Dan Voiculescu să formeze guvernul. Singura certitudine este că dl Dan Voiculescu ar spune: “Da”. Firește, din patriotism. Și, cum bine știm, nicio soluție nu poate fi imorală, atunci când în joc sunt interesele patriei.

Iată doar unul dintre scenariile care ar putea dovedi cum poți să pierzi azi alegerile pe care le-ai câștigat ieri.

Deocamdată, însă, nimeni nu a câștigat nici alegerile din 9 decembrie, nici concursul televizat “Cine cunoaște Constituția pe care abia așteaptă să o schimbe?” Dar mi se pare evident “potențialul” multora dintre competitori de a pierde exact când câștigă sau de a câștiga concursuri care nu există în afara ecranului de televizor.

Cu altre cuvinte, există vreo speranță ca, după 9 decembrie, câștigătorii — oricare ar fi ei — să se dovedească mai preocupați de guvernare decât de propășirea scenaritei ca vocație de doi bani?

 

 

 

 

  • andrei i

    Si daca-l numeste pe Daniel Daianu ?…Poate ca nu e improbabil, doar l-a numit pe Lucian Croitoru, nu ?

  • Numai atat? Presedintele poate chiar mai mult de atat! Poate, bunaoara, sa-l nominalizeze din nou pe Emil Boc pentru functia de PM! In cazul in care primarului Clujului nu poate forma o majoritate parlamentara si, consevcvent, nu primeste votul de investitura din partea Parlamentului, dupa 60 de zile de la prima nominalizare, presedintele jucaush o poate face pe a doua. Si daca aceasta ar fi nimeni altcineva decat jucausha dna Udrea? Ehehei, sa vedem noi atunci ce parlamentar va fi gata sa renunte la mandatul proaspat castigat si sa reintre in campanie electorala cu toate riscurile si sacrificiile materiale aferente! Fiindca asta i-ar astepta pe alesi, daca se se vor de-a curmezisul vointei unui presedinte detestat de majoritatea absoluta a… alegatorilor!

    Articolul 89 Dizolvarea Parlamentului
    (1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura.

    P.S. Sper, totusi, sa nu ajungem intr-un asemenea cul-de-sac politic.

  • Erata:
    -primarul Clujului
    -- Fiindca asta i-ar astepta pe alesi, daca se vor pune de-a curmezisul vointei unui presedinte etc. etc.

  • Elefantulya3569

    Trajan Basescu il va desemna pe viitorul premier Ioan Rus, apoi se va impusca in zona gitului.

  • Dorin Tudoran

    @ andrei i

    As avea si eu, in sfarsit, un prieten prim ministru.

  • apostatu’ compostat

    dom’ tudorane,

    premierii ca premierii, ca si diktachiorii, incep sa ma lese nem urîtor si, entropic, din ce in ce mai rece; pe mine eratele ma omoara

  • Dorin Tudoran

    @ apostatu’ compostat

    Raman alu’ matale entropic & loial

  • Ontelus Dan Gabriel

    Principiul de indeterminare al fizicii cuantice și Zeitgeist-ul postmodern ne-au învățat că linia de separare între real și virtual este ambiguă. Astfel că, dacă unii exegeți au putut evidenția anticiparea morții violente în scrierile ultimului ,,uomo universale” român sau dacă era previzibil, în lumea în care trăim, ca numele unor gimnaste să fie asociate vânzării sexuale, ulterior obținerii performanțelor sportive, atunci de ce ar fi imposibil ca, în urma unor alegeri libere, conform textului constituțional citat, funcția de premier să revină chiar celui desemnat de alianța câștigătoare?

  • Dorin Tudoran

    @ Ontelus Dan Gabriel

    Textului citat indica diferenta intre “posibil” si “obligatoriu”.

  • mihai rogobete

    Şi mai sunt abracadavre.

  • TP

    Stimate domnule Tudoran,

    Nu mai cititi interpretarile de constitutiune ale fostilor generali de securitate, actuali maresali.

    Va trimit aici un text al profesorului de drept constitutional Valentin Constantin. Asa se argumenteaza un text constitutional si nu cum o face domnul citat de dumneavastra (ca citeste si reciteste in fiecare zi Constitutia si de asta crede ca Base face ce vrea el).

    Criza articolelor 85 si 103 din Constitutie (de Valentin Constantin)

    Acest text este motivat de faptul că formarea Guvernului este blocată de confruntarea a două interpretări opuse ale primelor paragrafe ale articolelor 85 şi 103 din Constituţie, iar pentru public şi chiar pentru specialişti, aparent, nici una nu este lipsită de ambiguitate . Din nou, pare să fie vinovată Constituţia României. Problema juridică este următoarea: posedă Preşedintele României un drept discreţionar de a desemna candidatul pentru funcţia de prim-ministru în situaţia dată, în care nici un partid nu deţine o majoritate absolută în Parlament sau, dimpotrivă, prin desemnarea unui candidat nu face decît să trimită în Parlament un „candidat util”, un candidat în favoarea căruia se conturează o majoritate de susţinere?
    Recent Preşedintele României a afirmat în mod public că, în orice situaţie, posedă „un drept inalienabil” de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru conform liberei sale aprecieri. Lăsînd la o parte adjectivul „inalienabil”, şi înainte de a încerca să vedem care ar putea fi răspunsul juridic la dilema de interpretare, voi încerca să răspund la chestiunea juridică constituţională liminară care a apărut, una nu lipsită de consecinţe şi anume dacă Preşedintele posedă pur şi simplu un drept în această materie.

    I. Distincţia între drepturi şi competenţe

    Preşedintele, ca orice alt organ al statului, posedă în termenii Constituţiei o serie de atribuţii (competenţe în sens larg). În plus, datorită naturii de organ unipersonal, persoana sa, distinctă de organ, a fost protejată de imunităţi şi tot persoanei i-a fost restrînsă libertatea de acţiune socială, prin instituirea incompatibilităţilor descrise în Constituţie. Este însă o competenţă juridică sinonimul sau echivalentul unui drept? Doctrina noastră de drept constituţional nu s-a ocupat, după ştiinţa mea, niciodată de această chestiune. Doctrina noastră se ocupă încă, în principal de descrieri şi de clasificări a căror utilitate este discutabilă, şi doar accidental de analiză juridică. Nici chiar dacă am investiga manualele universitare de teoria dreptului, nu am descoperi mai nimic care să ne fie de folos. Pentru că autorii se ocupă în general de un singur tip de relaţie juridică, o relaţie în care noţiunea de „drept” are ca şi corelativ noţiunea de „obligaţie”. În acest sens, dacă o persoană are dreptul la libertatea de expresie, corelativ, statul are obligaţia de a se abţine de la orice ingerinţă neautorizată în sfera de exercitare a dreptului. Sau, dacă statul are un drept de creanţă fiscală, contribuabilul are obligaţia de a plăti.
    În schimb, noţiunea de „competenţă” indică o putere juridică şi are corelativul în noţiunea juridică de „responsabilitate” . Ca regulă generală, cel căruia i s-a atribuit o competenţă este obligat să o exercite. Există un singur organ exceptat de la obligaţia de a exercita competenţele atribuite de Constituţie. Acesta este Parlamentul. Calitatea de „organ reprezentativ suprem al poporului” este cea care îl exceptează. De exemplu, nu există nici un mecanism juridic care să oblige Parlamentul să legifereze într-o anumită materie. El poate fi doar incitat, prin competenţele de iniţiativă legislativă concurente, atribuite de Constituţie Guvernului şi unui număr de cetăţeni (articolul 74). Şi nici nu există o răspundere juridică a membrilor Parlamentului pentru actele îndeplinite în exercitarea competenţelor atribuite de Constituţie. Deşi legea este un mod de reglementare generală, membrii Parlamentului nu răspund, nici civil, nici penal, pentru că au înfiinţat prin lege o universitate privată sau pentru că au privatizat prin lege o societate comercială cu capital de stat. Apare aşadar o relaţie juridică de imunitate, al cărei corespondent sau corelativ este lipsa responsabilităţii. De asemenea, actele Parlamentului sînt exceptate de la controlul judiciar de drept comun. Aceste excepţii, care acoperă imunitatea membrilor pentru actele aflate în competenţa organului, imunitatea opiniilor şi imunitatea judiciară a actelor organului, decurg aşa cum am spus din caracterul reprezentativ al organului numit Parlament, cel care îi conferă o voinţă suverană, adică o voinţă juridic nelimitată.
    Există desigur şi imunităţi ale Preşedintelui şi există, de asemenea, o imunitate a judecătorilor, în sensul că nu li se poate atrage răspunderea civilă pentru soluţiile pronunţate în procesele judiciare. Şi acestea au, desigur, raţiunile lor, nu voi insista însă, pentru că scopul este aici acela de a indica distincţiile.
    Distincţia între o competenţă şi un drept este importantă, deoarece nimeni nu este obligat să exercite un drept, în schimb oricine posedă o competenţă în sistemul de drept public, ca organ sau ca funcţionar al statului, este obligat să o exercite. Preşedintele este obligat să ia măsuri pentru a respinge o agresiune armată, sau este obligat să numească un judecător la Curtea Constituţională, atunci cînd postul pentru care îi revine obligaţia de numire a devenit vacant. În cazul în care persoana refuză să exercite competenţa atribuită organului, trebuie activată responsabilitatea (în acest caz operează suspendarea urmată, eventual, de demitere). Dacă Preşedintele, de exemplu, ar refuza să exercite competenţa de a numi un judecător la Curtea Constituţională, nu există alt remediu constituţional în afara celui de a fi suspendat. Parlamentul trebuie să angajeze răspunderea pentru încălcarea gravă a Constituţiei, prin refuzul de a îndeplini un act legalmente datorat. Preşedintele posedă în schimb o liberă apreciere în exerciţiul competenţelor sale, altfel spus, posedă o marjă de apreciere discreţionară. Însă acest exerciţiu, în principiu discreţionar, este totuşi într-un anumit sens limitat. Competenţele trebuie exercitate întotdeauna în acord cu scopul pentru care au fost atribuite, sînt competenţe strict funcţionale, iar competenţele Preşedintelui nu fac excepţie. Ca şi refuzul de a exercita o competenţă, exercitarea nerezonabilă poate fi sancţionată. Aici intervine noţiunea de abuz de drept, ceea ce în cazul competenţelor reprezintă abuzul de competenţă. Abuzul se califică în funcţie de orientarea rezonabilă a acţiunii spre scop. În acest sens, juriştii vorbesc de o deturnare a competenţei.

    II. Distincţia între competenţe, privilegii şi simple obligaţii

    Atribuţiile principalelor organe ale statului (cele care exercită una dintre cele trei forme clasice de putere) nu au însă toate aceaşi natură juridică.
    În primul rînd, nu trebuie să confundăm juridic competenţele în sens strict, adică acele atribuţii pe care Preşedintele este obligat să le exercite, cu privilegiile (libertăţile) sale. Această distincţie este, în opinia mea, extrem de importantă. Preşedintele poate adresa Parlamentului mesaje, dar nu este obligat să o facă, poate graţia un condamnat, dar nu este obligat să o facă, acordă gradele de general, mareşal, amiral, dar nu este obligat să o facă, ş.a.m.d. . Exerciţiul acestor atribuţii este liber. Ele nu sînt susceptibile de exerciţiu arbitrar. Nimeni nu poate cere angajarea răspunderii Preşedintelui pentru că a avansat pe cineva în grad în mod arbitrar. Un eventual abuz de graţieri, sau de avansări în grad, nu ar putea atrage nimic mai mult decît o sancţiune morală.
    Care este consecinţa juridică a privilegiilor Preşedintelui pentru terţi? Nimic mai mult, decît că atunci cînd Preşedintele doreşte să-şi exercite privilegiile, există o obligaţie erga omnes de a le respecta. Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să îl lase pe Preşedinte să-i prezideze şedinţa, Primul-ministru trebuie să contrasemneze decretul de graţiere, judecătorii trebuie să le respecte şi nu trebuie să confunde decretul de graţiere cu un act administrativ, etc.
    Această confuzie între drepturi şi competenţe sau între drepturi şi privilegii este întreţinută, din nefericire, chiar de Curtea Constituţională. În contenciosul de care am amintit, generat de interpretarea atribuţiei Preşedintelui de a acorda gradele de mareşal, general şi amiral, Curtea a spus că atribuţia „reprezintă un drept al Preşedintelui, iar nu o obligaţie, astfel că şeful statului are posibilitatea de a aprecia dacă acordă sau nu aceste grade, fără a fi condiţionat de lege, aşa cum este cazul atribuţiei privind numirile în funcţii publice” . Soluţia Curţii a fost corectă, însă motivarea este lipsită de acurateţe juridică. Contrariul unui „drept” nu este „obligaţia” aşa cum susţine Curtea, contrariul unui drept este limitarea, restricţia. Nu mai posezi dreptul atunci cînd ai depăşit limitele, atunci cînd l-ai exercitat abuziv. „Obligaţia” este opusul „privilegiului”. Atunci cînd te bucuri de un privilegiu, adică de o libertate, acţiunea ta este neîngrădită juridic. Prin urmare, Preşedintele nu are în cazul acestei atribuţii „posibilitatea de a aprecia dacă acordă sau nu […]”, aşa cum a afirmat Curtea, ci are libertatea de a acorda sau nu.
    În al doilea rînd, Constituţia României atribuie Preşedintelui o serie de acte de natură juridică diferită, asemănătoare competenţelor (cu care cel mai adesea se confundă) deoarece Preşedintele este obligat să le îndeplinească. Ele se deosebesc însă în mod esenţial de competenţele stricto sensu, deoarece Preşedintele nu poate decide cum le îndeplineşte sau cînd le îndeplineşte. De exemplu, atunci cînd trebuie să promulge o lege, Preşedintele posedă un privilegiu – aşa-numitul veto suspensiv, prin care poate cere o singură dată Parlamentului să reexamineze legea. Însă după ce Parlamentul a reflectat, indiferent de concluzia la care a ajuns, Preşedintele nu va decide cum va promulga legea şi nici nu va putea adăuga virgula necesară pe care Parlamentul a omis-o. Promulgînd legea, el nu face decît să o autentifice, adică să confirme cu autoritatea sa că legea a fost adoptată în forma prescrisă de Constituţie, chiar dacă el personal sau consilierii săi juridici o consideră, de exemplu, neconstituţională. Preşedintele este implicat în acest exemplu într-o procedură constituţională, în cadrul căreia el exercită o obligaţie procedurală în legătură cu un anumit act. Mai precis, atunci cînd promulgă o lege, Preşedintele trebuie să execute întocmai un „ordin” al Constituţiei. Este obligaţia unui funcţionar de stat, iar atunci cînd îndeplineşte aceste acte, Preşedintele este un înalt funcţionar.
    Linia de demarcaţie nu este însă întotdeauna foarte uşor de trasat. Iată, de exemplu, articolul 89 (1) din Constituţie, care reglementează dizolvarea Parlamentului: „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”. Este o competenţă sub condiţie, care nu poate fi activată decît atunci cînd Parlamentul însuşi acceptă prin comportamentul său consecinţa juridică a dizolvării, pe care o cunoaşte. Conform interpretării textuale, cuvîntul „poate” implică o alegere liberă a Preşedintelui. Ce se întîmplă însă dacă nu se poate constitui o majoritate de investitură a Guvernului timp de 3 ani, iar Preşedintele ar aprecia în tot acest timp că nu trebuie să dizolve Parlamentul? Nu s-ar putea susţine în mod rezonabil că Preşedintele are mai curînd o obligaţie, decît o competenţă stricto sensu, şi că alegerea sa este limitată drastic de scopul „bunei funcţionări a instituţiilor statului”? Sau, nu s-ar putea susţine că procedura este în fond consensuală, pentru că Parlamentul a achiesat, iar actul de dizolvare este un act pur declarativ, un simplu act care constată voinţa Parlamentului de a se dizolva?

    III. Analiza articolului 85, paragraful 1 în contextul întregului articol

    Lectura textuală a paragrafului 1 ne permite să susţinem că, la prima vedere, Preşedintele posedă o competenţă de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru . S-a spus şi că textul implică faptul că Preşedintele deţine o competenţă în sens tare, adică o competenţă discreţionară, de acelaşi tip cu competenţa Parlamentului de a acorda votul de încredere. Însă paragraful următor ne spune că atunci cînd numeşte un ministru într-un post vacant, Preşedintele nu poate desemna decît o persoană desemnată de primul ministru. Aşadar, în aceeaşi materie juridică, „numirea Guvernului”, Preşedintele poate mai mult, dar nu poate mai puţin. Poate desemna discreţionar un prim-ministru în regim de competenţă concurentă cu Parlamentul, dar nu poate desemna un simplu ministru, într-un post vacant, în regim de concurenţă cu primul ministru. Interpretarea care se bazează doar pe textul paragrafului 1 ne face să intrăm în contradicţie cu o prezumţie juridică general utilizată în analiza competenţelor unui organ, prezumţie care operează în sens invers: cine poate mai mult, poate şi mai puţin (in maiore minus inest) . Iar paragraful 3 nu face decît să adîncească îndoiala cu privire la existenţa competenţei discreţionare a Preşedintelui. Pentru că paragraful 3 stabileşte în mod explicit că Parlamentul controlează „structura şi compoziţia politică” a Guvernului, deoarece la baza oricărei remanieri guvernamentale se află aprobarea sa. Nimeni nu ar putea susţine că Parlamentul decide structura şi componenţa politică „de parcurs”, dar nu decide structura şi componenţa „de start”. Mi se pare suficient de clar că din contextul imediat al normei constituţionale pe care Preşedintele îşi fondează competenţa discreţionară nu se poate desprinde nici un argument juridic care să susţină autointerpretarea textuală pe care ne-o propune. În cel mai bun caz pentru Preşedinte, acest context ar putea fi calificat ca neconcludent. Este un motiv pentru a avansa în încercarea de a stabili sensul normei de la paragraful 1.

    IV. Raportul dintre art. 85 paragraful 1 şi art. 103 paragraful 1

    Paragraful 1 al art. 85 enunţă atribuţia Preşedintelui de a desemna candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi atribuţia de a numi Guvernul. Din analiza izolată a acestui paragraf nu s-ar putea stabili în nici un caz cu precizie care este conţinutul competenţei, în special care este natura juridică şi eventualele ei limite. Faptul că paragraful 1 al articolului 103 începe cu acelaşi enunţ ne indică funcţia acestui text. El stabileşte cum, în ce mod, cu ce concurs desemnează Preşedintele un candidat la funcţia de prim-ministru. Întregul articol 103 şi articolul 104 stabilesc procedura care trebuie urmată pentru a obţine investitura şi, apoi, numirea Guvernului. Textul are în vedere trei configuraţii politice care pot apare în Parlament: a) existenţa unui partid care posedă o majoritate absolută; b) inexistenţa unui asemenea partid, dar existenţa unei coaliţii majoritare care poate susţine un candidat şi, în fine, c) inexistenţa unei majorităţi care să susţină un candidat la funcţia de prim-ministru. Concluzia care se poate desprinde cu uşurinţă este aceea că pentru a stabili natura atribuţiilor Preşedintelui în investitura şi numirea Guvernului, textul care trebuie analizat nu este articolul 85, paragraful 1, ci articolul 103, paragraful 1.

    V. Interpretarea art. 103 din Constituţie

    Înainte de a discuta posibilele sensuri ale paragrafului 1 al articolului 103, mi se par utile cîteva observaţii despre interpretarea juridică în general. Interpretarea juridică a dreptului scris este ghidată de cîteva decenii, cel puţin în dreptul public din statele europene, de regula generală de interpretare a tratatelor care a fost codificată prin Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor . Raţiunea este aceea că jurisdicţiile europene, Curtea europeană a drepturilor omului sau Curtea de Justiţie a Comunităţii europene, aplică această regulă pentru interpretarea Convenţiei sau a dreptului comunitar. Avînd în vedere că judecătorul intern este chemat să aplice în mod direct atît dreptul comunitar, cît şi Convenţia europeană a drepturilor omului, el nu poate utiliza alte metode de interpretare decît cele a căror valabilitate a fost general recunoscută şi care sînt general acceptate şi practicate. Cu atît mai mult cu cît el este plasat sub autoritatea jurisprudenţei instanţelor europene.
    Respectarea acestei reguli generale ca drept comun al interpretării juridice, asigură aplicarea uniformă a tratatelor internaţionale, a dreptului comunitar şi menţinerea unui standard uniform de protecţie a drepturilor fundamentale. Nu există nici o raţiune pentru care interpretarea juridică a unei norme s-ar putea îndepărta de la regula generală.
    În primul rînd, aşa cum se poate observa din simpla ei lectură, regula generală invalidează orice rezultat nerezonabil al interpretării juridice.
    În al doilea rînd, regula generală indică utilizarea a trei metode pentru interpretarea tratatelor juridice. Acestea sînt: metoda textuală, metoda sistemică şi metoda teleologică. Am arătat mai sus că, în contextul întregului articol, paragraful 1 al art. 85 nu poate servi ca bază juridică pentru desemnarea discreţionară a unui candidat la funcţia de prim ministru. Urmează să vedem care ar putea fi rezultatele interpretării textuale şi teleologice.

    a) Interpretarea textuală a art. 103 paragraf 1

    Susţinătorii tezei că Preşedintele desemnează discreţionar candidatul la funcţia de prim-ministru se bazează aprope exclusiv pe interpretarea textuală. Spun aproape, pentru că a mai fost formulat, oarecum periferic, un argument de tip teleologic, acela că nu-i putem atribui Preşedintelui „un rol decorativ” în formarea Guvernului. Susţinătorii utilizează un argument de tip tranzitiv, care pleacă de la formarea organului numit Preşedinte prin vot direct, identică cu procedura de formare a organului numit Parlament şi ajunge la ideea unei legitimităţi comparabile a celor două organe. Conceptul de „legitimitate” nu este însă o resursă pentru interpretarea textelor juridice.
    În ceea ce priveşte textul normei, se pretinde că sensul clar şi comun al termenilor utilizaţi în paragraful 1 al art. 103, sens care se degajă din lectura textului, este că Preşedintele posedă o competenţă discreţionară de a alege un candidat la funcţia de prim-ministru. Consecinţa acestei teze este aceea că punctul de vedere al partidelor, desprins din consultările de la paragraful 2, este unul pur informativ, iar consultarea în sine nu este mai mult decît un act de simplă curtoazie prezidenţială. Pentru susţinătorii acestei teze, verbul „a desemna” consacră juridic o decizie proprie a Preşedintelui, iar verbul „a consulta” implică un rezultat juridic comparabil cu rezultatul actului numit aviz consultativ, al cărui conţinut poate fi ignorat.
    Această primă versiune a paragrafului 1 este însă prima facie dubioasă. Pentru că această regulă a competenţei discreţionare a Preşedintelui trebuie aplicată textual şi la situaţia de fapt în care există un partid care are majoritatea absolută în Parlament. Dacă sîntem consecvenţi, nici în acest caz Preşedintele nu este obligat textual să desemneze persoana pe care o indică partidul majoritar. Preşedintele va putea desemna, din cadrul partidului majoritar, nu persoana pe care a ales-o partidul, ci persoana care consideră el, discreţionar, că întruneşte calităţile optime pentru funcţia de prim-ministru. Cu alte cuvinte, un partid care cîştigă o majoritate absolută în Parlament este irelevant constituţional, pentru că, în ceea ce priveşte politica generală a naţiunii, interpretarea textuală a paragrafului 1 din Constituţie îl plasează sub tutela politică a Preşedintelui. Susţinătorii tezei competenţei discreţionare trebuie să accepte şi acest rezultat nerezonabil care rezultă din interpretarea textuală.
    Însă şi cei care susţin că Preşedintele nu are de fapt în procedura investirii nici o competenţă propriu-zisă, ci doar două obligaţii de natură procedurală, s-ar putea baza pe interpretarea textuală a articolului 103 paragraf 1. Ei ar putea invoca sensul obişnuit al verbului „a desemna”. Verbul provine din limba franceză. Este adevărat că atunci cînd este sinonim cu „a numi”, „a desemna” poate să implice o decizie. Numai că sensul „a numi” nu este primul sens al verbului „a desemna”. Primul sens al verbului „a desemna” este acela de „a indica”. Altfel spus, conform regulii sensului comun al termenilor, care este primul sens din dicţionar, înainte de a fi sinonim cu „a numi”, „a desemna” este sinonim cu „a indica”. Prin desemnare, Preşedintele indică Parlamentului că nu există nici un impediment pentru formarea unui guvern, şi anunţă că se poate declanşa în continuare procedura de decizie parlamentară, votul de încredere despre care el ştie deja, cu probabilitatea care rezultă din seriozitatea consultărilor, că va conduce la numire, adică la instalarea unui guvern legal.
    Altfel spus, Preşedintele României anunţă în mod solemn prin desemnare că „a vegheat la buna funcţionare a autorităţilor publice”, aşa cum îi pretinde art. 80 (2) din Constituţie şi s-a asigurat, prin consultări, că persoana desemnată este una agreată de Parlament. S-a asigurat, aşadar, că interimatul unui guvern a cărui politică generală a fost repudiată nu va fi prelungit. Această a doua versiune este şi ea nesatisfăcătoare, deoarece pierde din vedere ipoteza în care, în urma consultărilor, nu rezultă o majoritate în favoarea unui candidat. Aici competenţa, implicit libera apreciere, îi este „restituită” Preşedintelui de blocajul politic asumat de partide. Interpretarea textuală nu susţine aşadar nici sensul că Preşedintele posedă o competenţă discreţionară în desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, nici sensul că nu poate exercita nici o competenţă discreţionară. În această situaţie, doar interpretarea teleologică ar trebui să fie decisivă.

    b)Interpretarea teleologică

    Interpretarea teleologică este ghidată de „obiectul” şi „scopul” textului juridic. Specialiştii o consideră metoda caracteristică pentru interpretarea actelor institutive, indiferent dacă sînt tratate de bază ale unor organizaţii internaţionale, constituţii sau statute ale organizaţiilor de drept privat. Ţinînd cont de faptul că norma nu are un obiect material, rezultatul interpretării articolului 103 paragraf 1 depinde de coerenţa sa raportată la scop. Exprimat în termeni generali, scopul evident al normei în discuţie este formarea Guvernului. O privire asupra organului pe care îl are în vedere norma şi a organelor implicate în procedură, cred că ne permite să formulăm scopul ceva mai precis.
    Guvernul este în mod clar subordonat funcţional Parlamentului. Subordonarea funcţională decurge din rolul Guvernului enunţat de articolul 102 (1) acela de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării. Deşi Constituţia nu o spune în mod expres, decizia privind conţinutul politicii interne şi externe a ţării este fără îndoială competenţa exclusivă a Parlamentului şi decurge din supremaţia acestuia în structura de organe a statului şi de calitatea de organ care posedă ultima decizie (ultimul cuvînt) în materie legislativă şi ultima decizie, prin ratificare, în materia tratatelor internaţionale.
    În consecinţă, dacă luăm în considerare termenul inserat în normă, scopul articolului 103 paragraf 1 poate fi enunţat ceva mai precis: este scopul formării unui Guvern, aprobat de Parlament, în cel mai scurt termen posibil.
    Acest scop încadrează atribuţiile Preşedintelui şi trebuie să ghideze toate acţiunile sale. Iar acţiunile sale pot fi analizate, fie ca acţiuni în acord cu scopul, fie ca acţiuni deturnate de la scop. De exemplu, acţiunea Preşedintelui de a convoca separat partidele la consultări pare să fie în dezacord cu scopul pentru că existenţa unei majorităţi se află mai uşor, într-un termen mai scurt, atunci cînd sînt prezenţi la consultări reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare, decît atunci cînd Preşedintele procedează la consultări separate.
    O competenţă discreţionară de a decide persoana primului-ministru atribuită Preşedintelui poate conduce foarte uşor la blocaj şi va priva articolul 103 de scopul său, deoarece Guvernul nu se va putea forma. Parlamentul posedă o competenţă în sens strict, bazată pe sensul clar al textului, pe rolul constituţional al Guvernului şi pe propriul său rol constituţional şi, de asemenea, pe supremaţia sa în structura principalelor organe ale statului, cu alte cuvinte, posedă o competenţă care nu poate fi contestată şi care nici nu a fost de altfel contestată. Preşedintele revendică pentru sine o competenţă pe care o consideră un drept, bazată pe autointerpretarea textului constituţional. Teza conform căreia coexistă în principiu două competenţe egale, implică, nerezonabil, că în România un nou Guvern se poate forma doar accidental, printr-un concurs fericit de împrejurări.
    Existenţa a trei situaţii distincte, două normale, un partid pe care îl putem numi reprezentativ sau o coaliţie reprezentativă, şi situaţia patologică a unui Parlament de facto nereprezentativ, deoarece, fie nu posedă capacitate de negociere care să-i permită să îndeplinească scopul primar de a asigura guvernarea, fie partidele refuză să parcurgă etapa procedurală a consultării cu Preşedintele, implică cred, rezonabil, că termenul desemnează nu conturează acelaşi tip de competenţă juridică pentru situaţiile normale şi pentru ipotezele patologice. Atunci cînd majoritatea există, Preşedintele este obligat să desemneze în cel mai scurt timp posibil candidatul indicat de partidele care declară majoritatea. Actul de a desemna este un act formal, prescris de procedura investiturii. În schimb, atunci cînd o majoritate nu se poate constitui, ceea ce indică un obstacol care pînă la urmă s-ar putea dovedi insurmontabil, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa exclusivă şi necontestată de a acorda „votul de încredere”. De abia atunci, într-o încercare de a debloca situaţia, Preşedintele are competenţa de a decide el însuşi cine va fi candidatul. Această competenţă este una sub condiţie, condiţia ca Parlamentul să nu poată decide. Astfel, Preşedintele contribuie la realizarea scopului articolului 103, paragraf 1, care este formarea Guvernului. Actul de a desemna un candidat reprezintă exercitarea unei competenţe implicate de scop. Este clar că Preşedintele va trebui să se lase ghidat de rolul său constituţional şi atunci se va orienta spre o persoană care posedă o capacitate obiectivă de a finaliza o negociere care să conducă la o majoritate de susţinere (de exemplu, datorită neutralităţii politice a persoanei desemnate), fie o capacitate în sens subiectiv (persoana desemnată este o autoritate într-un domeniu), fie pe amîndouă.
    Constituţia României stabileşte clar şi precis competenţele în materia investiturii Guvernului. Interimatul prelungit de la noi se datorează faptului că nici unul din preşedinţii celor două Camere nu a dorit să sesizeze Curtea Constituţională, ceea ce a permis Preşedintelui să acţioneze conform autointerpretării „drepturilor” sale constituţionale.

  • Nicolae Prelipceanu

    Dar textul citat din dl general (r) mai avea o caracteristică: persistenta eroare între “atribuţie” şi “atribut”. Poate că o să scăpăm de politicienii de azi, dar de erorile de limbă nu cred că o scăpăm vreodată, dimpotrivă, or să devină reguli.

  • InimaRea

    Generalul (r) Rogojan binemerită de la patrie fiincă a rezistat pînă la sfîrşit lîngă Postelnicu. A-i fi fost ăluia şef de cabinet cred că era mai greu chiar decît a-i fi fost însuşi Băsescului.
    Apropo de loialităţi din astea, vorbeam cu un amic -- adjunct al Avocatului Poporului -- despre o cunoştinţă comună, consilier al Băsescului. Şi mă minunam că rezista omu’ ăla acolo. Sînt compatibili, îmi explica amicul. Ca vîrful cizmei cu turul pantalonilor, mi-am reprezentat eu.
    Cum ar veni, există vocaţia de a trăi -- binişor, poate -- din luat la şuturi. Cumva, ca-n Prinţ şi cerşetor, unde delfinul avea o sosie care lua bătaie în locul său.
    O fi existînd şi-o familiaritate între cel ce şutează şi cel ce primeşte. Precis, între -- cum spuneam -- vîrful cizmei şi turul pantalonilor. Chiar îmi şi-nchipui cum se pregătea turul înainte de intrarea în serviciu: psihologic, cum altfel?
    Contextual, o vorbă din folclorul cazon: Cînd trage unu’ o băşină, totdeauna se găseşte altu’ care să sară -- Auzi?
    Cam aşa văd eu chestiunea pusă-n pagină de d-l Tudoran, aici. Orice-ar scăpa Băsescu, vigilenţii USL sar ca arşi: Auzi?
    Mă gîndesc că Băsescu are nemeritatul noroc de a se distra de minune, “pe final de mandat”: e de ajuns să mişte-n jilţul ăla prezidenţial, ca să işte forfotă curat isterică.
    Din textul constituţional citat de gr (r) Rogojan, ar putea reieşi că teama cea mare a USL e să nu-i dea Băsescu alegerile peste cap, forţînd dizolvarea parlamentului. Drept pentru care, îl ameninţă la nesfîrşit cu suspendarea. Groaznică ameninţare! Cum i-ai spune unuia care ţi-a tras numai scatoalce: Ia mai dă, mă, să văz de ai curaj!
    Am văzut de mai multe ori scena asta. După “ce-o fura” iar, firoscosul se scula liniştit (participiu, dacă binevoiţi) de jos, se scutura de praf şi-şi vedea de-ale lui. Parcă-i luase cineva cu mîna supărarea, era-mpăcat su soarta lui de încasator (cum se zice-n box).
    Cumva, şi-asta-i o ipostază a raportului -- clasic de-acum -- dintre vîrful cizmei şi ştiţi dv ce. Numai c-ar fi una activă, unde turul şi-o cere -- şi şi-o primeşte prompt. După mine, curat exemplu de meritocraţie pe pămînt românesc.
    După ani în care-am spumegat de furie pe chestia asta, acum ajunse de mă amuză. Chestia fiind: numai să vrea cineva -- cu-adevărat -- să-l înfunde pe Băsescu, că-i ca şi rezolvată treaba. Cel mai simplu, la-ndemînă şi de necontestat e să fie acuzat de sperjur -- ca Mona Muscă, bunăoară.
    Dar vedeţi dv, “aşa ceva nu se face”. O fi păcat de moarte, o fi regulă de fier în lumea noastră unde regulile taman d’aia sînt, să nu te sinchiseşti de ele, nu’ş’ce-o fi, dar mie-mi apare absolut originală metodă asta de scos măseaua stricată: prin spart farfurii, de draci. Doar-doar s-o simţi stricata şi-o pica singură din gingia aia nenorocită, către care toţi cată cu speranţă curată într-o dantură sănătoasă.
    Domn’e, da’ dacă tumna gingia-i vinovată, de infectează pînă şi măseaua de aur dentar -- la asta s-o fi gîndit cineva?

  • apostatu’ compostat: “pe mine eratele ma omoara.”

    Serios?! Atunci, cu un profund regret, eu mai dau una:

    ERATA
    Fiindca asta i-ar astepta pe alesi, daca se vor pune de-a curmezisul vointei unui presedinte detestat de cca. 85 la suta dintre romani, in loc de “Fiindca asta i-ar astepta pe alesi, daca se se vor de-a curmezisul vointei unui presedinte detestat de majoritatea absoluta a… bla-bla” !

  • @apostatu’ compostat # “pe mine eratele ma omoara.”

    Sper, sincer, sa nu fi dat, mai sus, erata letala. 🙂 🙂 🙂

  • @apostatu’ compostat

    Cu regrete, inca o… erata (bineinteles!):
    In loc de 🙂 🙂 :-), urarea VA DORESC UN WEEKEND NEGENTROPIC!

  • Dorin Tudoran

    @ Nicolae Prelipceanu

    Acu’ si dumneavoastra sunteti prea critic -- si Montaigne avea partile lui, nu?
    Salutari!

  • Dorin Tudoran

    @ TP

    Multumesc pentru textul dlui Valentin Constantin, profesor de drept constitutional. Asa cum este prezentata de dl VC “Criza articolelor 85 si 103 din Constitutie” ii poate conduce pe unii dintre noi la o concluzie radicala dar usurel imposibila: rescrierea, cap-coada, a Constitutiei, inainte de a mai organiza alegeri de orice fel. Altfel, spiritul constitutional al dlui Iorgovan, “parintele Constitutiei”, inoculat Legii Supreme va continua sa provoace polemici care, in fapt, pot declara neconstitutionala orice decizie, alegere, propunere etc.
    Care ar fi calea de a rezolva nu doar criza articolelor 85 si 103, ci mai toate crizele din care pare cl[dita Constitutia cu pricina?

  • Cinic

    Acu,sincer,dupa parerea mea,in interpretarea textului Constitutiei,mai important mi se pare daca litera sau spiritul ei, e cel determinant!
    O situatie similara cu ceaa care se prefigureaza,a fost atunci cind a fost propus de catre o larga coalitie,d.l Johannis ca viitor prim ministru.
    Atunci presedintele a manevrat timp indelungat,pina l-a repus pe d.l Boc in functia de premier,rupind grupuri mari de parlamentari(in primul rind UDMR) din alianta initiala.
    Intrebarea mea,pe care n-am auzit-o emisa de nici un ziarist sau analist,este aceasta:poate presedintele,in spititul Constitutiei,sa numeasca ca viitor premier,femeia de serviviu de la PSD,de exemplu,sau pe soferul de la PNL,presupunind,logic ca-s membrii partidelor unde lucreaza???
    Ar fi foarte interesanta parerea administratiei prezidentiale.
    Oricum,pun pariu,ca daca USL ia macar 55% din locurile in parlament,presedintele,chiar daca v-a incerca o prima manevra,in fata coeziunii USL,v-a sfirsi prin al numi pe dl Ponta ca premier.Basescu nu mai e de mult un invingator.

  • @) TP, Dorin Tudoran, All

    Cred ca interpretarea dlui Valentin Constantin nu doar ca e mai buna decit a ghinararului, dar e ce-am citit mai limpede pina acum in materie.
    Si, desigur, salutari de la Londra, gazdei si cinstitilor oaspeti.

  • Dorin Tudoran

    @ Liviu Antonesei
    Petrecere frumoasa in “Perfidul Albion”.
    Interpretarea dlui Valentin Constantin va fi fiind ce ai cititi mai limpede piana acum in materie, problema e ca “materia” (adicatelea Constitutia dlui Iorgovan) nu e limpede deloc. Si tocmai dansa ar trebui sa fie limpede, fiindca nu tot omul este profesor de drept constitutional.

  • @) DT

    Multumesc tare mult! Am avut iarasi noroc cu vremea, numai ieri a plouat. Insa astazi, afost soare de sfirsit de primavara si m-am plimbat vreo sase ore.
    Corect! Textul de baza nu e deloc limpede. Am scris acum vreo sase-sapte ani un serial despre legea fundmanetala… Cred ca va trebui sa reiau tema.

  • Dezideriu Dudas

    @ Dorin Tudoran
    Se pare ca ne indepartam de esenta lucrurilor. Revin, cred ca Valeriu Stoica a castigat foarte mult in 2000-2004 cand a sustinut ideea ca e normal ca in perioada de tranzitie partidele sa se succeada la guvernare tinand cont ca toate ar fi condamnate sa faca reforme ceea ce le-ar dauna electoral…
    Lumea se pare ca l-a crezut pe Valeriu Stoica…desi in 2004 doar prin „solutia imorala” ( desi intr-un articol recent postat pe blogul lui Adrian Nastase, reanalizand procentele de atunci ale partidelor percep ca de fapt nu PUR a fost problema ci „doar” faptul ca UDMR a schimbat tabara, ceea ce insa nu „dadea bine”, cu atat mai putin „destept”…) s-a reusit alternanta…
    In 2008 insa, nu s-a mai inteles om cu persoana…si cum necum, tot grupul lui Traian Basescu ( bineanteles, cu Valeriu Stoica la timona strategica ) a ramas la guvernare…
    Acum, desi n-a mai ramas nimic ( si Valeriu Stoica pare ca ar fi disparut ), eventual doar erate…, tot mai sunt sperante „in paradis „…

    TOTUL PARE SIMPLU : Dupa 2 referendumuri esuate de destituire a Presedintelui, ambele contestate pentru lipsa de legitimitate solida, desi a 2-a oara nu a mai contat nimic, nici macar scorul obtinut, nici macar ridicolul neparticiparii la vot, nici macar regulile coanei Europa ( pentru dulai, la catei a mers…), dupa 9 decembrie, in cazul aberant ( d.p.d.v. al esentei democratiei -- vorba cuiva de mai sus, merge si cu femeia de serviciu de la PNL ?… ) scris de „ nea Rogojan „, in sfarsit, s-ar cupla toate elementele necesare destituirii desavarsite.
    Cand era cazul sa se retraga, scriam ca TB poate reconstrui Dreapta in Romania. Acum , vorba lui Odobleja ( prin nea Rogo al nostru ) …Dreapta e o „varza murata”, de la marele pietism international (MRU) pana la marii „rromani” nationali ( Neamtu lor…). Acum spun ca TB ar putea ajuta Romania sa iasa mai repede din criza daca ar desemna premierul USL la 9 decembrie. Nu stiu insa daca „in paradis” nu se traieste mai bine atunci cand in „ïad”este criza . Daca nu criza, macar recesiune ceva, daca nu deloc, macar la televizor…

    @ Dorin Tudoran # 5
    Cineva trebuie sa dea directia celor ca D.Daianu. Poate ca dvs., ca prieten, o veti putea face odata…

    @ Apostatu’compostat # 6
    Nu va revoltati prea tare. Lasati-va loc de intors. Logic, ar trebui sa putem avea forta de a influenta „eratele „…Din pacate, nu putem, deoarece ne dedicam timpul in exclusivitate celorlalti enumerati de dvs.

    @ TP # 11
    Dupa cum ii scriam lui „ Apostatu…”, in timpul normal, cel tinichigeros, nimeni nu este interesat de atata „filozofie „…In timpul normal insa, va asigur ca documentul d-lui VC va genera o revolutie la intersectia dreptului cu realitatea in Romania. Si nu ma refer la cazul particular al alegerilor, de orice fel ar fi ele.

    # InimaRea #13
    HA ! HA ! HA ! Ne spuneti si cine a fost bodyguardul „tehnocrat” al lui Bobu ?

  • Dorin Tudoran

    @ Dezideriu Dudas

    Solutia imorala: Presedintele Traian Basescu nu a infirmat niciodata afirmatiile dlui Dan Voiculescu in legatura cu felul in care s-a ajuns la solutia respectiva. Va reamintesc, dl Voiculescu a relatat ca a fost chemat la Cotroceni si a fost rugat de dl Basescu sa intre la guvernare. Asa ar fi iesit dl Voiculescu din alianta electorala, in care mersese alaturi de PSD/Adrian Nastase si s-a mutat in… Guvernul Tariceanu.

    O noua incercare de suspendare a Presedintelui ar constitui un act de sinucidere. Tara nu poate fi guvernata nici prin nesfarsite hotarari de guvern, nici prin incercari de suspendare a Presedintelui. Incapacitatea unei coabitari intre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni dupa 9 decembrie risca sa… incapaciteze Romania dincolo de orice limita.

    Intre interesele dlui Voiculescu si interesele Romaniei ar trebui alese cele din urma, nu? Tot asa, intre interesele dlui basescu si interesele Romaniei ar trbui alese cel din urma, nu?

    Cum?

  • @Dorin Tudoran & Dezideriu Dudas

    Privind solutia imorala, audiatur et altera pars: Traian Basescu, in 26 noiembrie 2009, potrivit EVZ

    “Candidatul PD-L la preşedinţie Traian Băsescu a mărturisit astăzi că, în 2004, şi el a fost la Grivco pentru a obţine o majoritate parlamentară cu sprijinul liderului PC Dan Voiculescu. “Toată lumea ştia că merg cu căciula în mână pentru a obţine nişte voturi”, a declarat Băsescu.

    Întrebat care este diferenţa între demersul său de a merge la Grivco în 2004 şi acuzaţiile pe care le lansează astăzi la adresa “mogulilor” care ar fi pus la cale Cabinetul Johannis, Băsescu a invocat transparenţa. “Nu m-am ascuns, erau toate televiziunile acolo. Toată lumea ştia că m-am dus cu căciula în mână să mai iau nişte voturi pentru a avea majoritate parlamentară”, a declarat el, la Realitatea TV.

    În context, el şi-a nuanţat atacurile la adresa Coaliţiei Grivco, afirmând că ceea ce este condamnabil este lipsa de transparenţă. Băsescu a mai susţinut că la vremea la care el mergea la Grivco nu exista termenul de mogul.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/basescu-quotam-fost-la-grivco-in-2004-cu-caciula-in-manaquot-877595.html

  • A doua zi dupa declaratia lui Basescu privind vizita la Grivco vine si replica lui Dan Voiculescu:

    “Traian Băsescu este primul politician care a încercat să articuleze discret o “coaliţie Grivco” în România, susţine liderul conservator Dan Voiculescu, într-o postare pe blogul personal, susţinând că şeful statului minte atunci când spune că vizitele lui la Grivco din 2004 au fost transparente.

    “Preşedintele Băsescu spunea ieri (joi -- n.r.) că a venit «cu căciula în mână» la «mogulul» Voiculescu. «Ca să găsesc câteva voturi pentru a avea majoritate în Parlament». Confirm. Traian Băsescu a venit cu căciula în mână şi m-a rugat să dăm ţării o majoritate parlamentară. Până aici lucrurile sunt corecte”, scrie Voiculescu, pe blog.

    El susţine însă că preşedintele minte atunci când spune că vizitele lui la Grivco, din 2004, au fost transparente.

    “Unde minte Traian Băsescu? Minte atunci când spune că vizitele lui la Grivco din 8 iunie 2004 (ora 19), 9 iunie 2004 (ora 18) şi 21 iunie 2004 (ora 9.30) au fost transparente. Fals! Au fost vizite private, fără presă la poartă, solicitate de domnii Traian Băsescu şi Theodor Stolojan”, menţionează Voiculescu.”

    http://www.mediafax.ro/politic/voiculescu-basescu-e-primul-care-a-incercat-sa-articuleze-o-coalitie-grivco-in-romania-5138315

  • z

    Cine va fi premier conteaza mai putin.

    Eu as fi curios ce diferente vor fi intre un guvern Ponta 2 si unul in care premierul face parte din designul prezidential?

    -- se vor schimba politicile fiscale? eu cred ca nu …
    -- se va trasa transparent/juridic granita dintre afaceri si politica ? eu cred ca nu…
    -- serviciile secrete vor fi controlate parlamentar ? eu cred ca nu …
    -- televiziunea publica va deveni o televiziune ceva mai impartiala ? eu cred ca nu …
    -- politcile publice vor fi decise de specialisti/argumentare democratica/sustinere populara? eu cred ca nu …

    Miza in Romania nu mai este demult cine face guvernul/cine este la guvernare. E alta: cum poate fi intrerupt monopolul actualelor partide asupra deciziei politice? Cum pot si altii, in afara celor sustinuti de partide si servicii sa ajunga, intr-o prima faza, macar la masa discutiilor? Eu, unul, nu vad nici o solutie.

    Si o intrebare pentru fanii jocului de tenis (copiii de mingi sint inclusi). Cui credeti ca ii apartine urmatoarea afirmatie:

    „Mai întâi de toate: Dumnezeu e viu şi Dumnezeu e mare. Allahu akbar! ar spune creştinii libanezi. Atotputernicul l-a pedepsit pe Gigi Becali din Pipera pentru toate trăznăile spuse în ultima vreme despre Neagu Djuvara şi alţi oameni respectabili ai societăţii civile. Steaua a pierdut umilitor. În locul toiagului lui Moise, Bunul Dumnezeu a folosit crampoanele celor de la VfB Stuttgart…”

    Indiciu: afirmatia face parte din istoria ideilor.

  • Dorin Tudoran

    @ No Name / DP

    Corect. Asta am spus si eu, cu alte cuvinte: presedintele Basescu nu a infirmat niciodata declaratiile dlui dan Voiculescu.
    Incorect: probabil ca in 2004 nu exista termenul de “mogul”, dar motivul pentru care a fost nevoie de PUR/Dan Voiculescu la guvernare nu erau doar procentele care faceau posibila formarea unui guvern ci si Antenele si trustul de presa Intact ca aliati la guvernare. Cand la guvernare inviti nu doar un partid politic ci si “acareturile” (trust de presa etc.) trebuie sa stii la ce pericole te expui cand se rupae “casatoria”.

  • Dorin Tudoran

    @ z

    1. Corect!
    2. Mihail George Neamtu.

  • Dezideriu Dudas

    @ dorin tudoran # 24

    1. Ref. la solutia imorala. Nu-mi mai aminteam ponderea PUR de fapt PC atunci, in Alianta PSD – PC ( 20 de deputati din 132, in timp ce ADA avea 112, si 10 senatori din 57 !!! in timp ce ADA avea 49). O consideram ( credeam ca a fost…) „morala”, caz in care logica mea ar fi fost buna …dar, am gresit. Am gresit, desi cifrele matematice spun ca parca cineva a facut calcule pe hartie ( dandana si mai mare )… De fapt cred ca tocmai acea pondere a PC in Alianta cu PSD a fost imorala…Ca s-au inteles TB cu DV nu-i nici o surpriza sau „imoralitate” pentru mine…
    Faptul ca DV a sustinut astfel cu PC guvernul Tariceanu ma mira si mai putin ( se simt reverberatii si in actualitate )… Ceva mirare de-a mea era legata de alianta indirecta a lui DV cu…Valeriu Stoica. Atunci. Acum nu.

    2. Ref. la o noua incercare de demitere a presedintelui : Romania s-a sinucis sau a fost sinucisa de mult….
    Va reamintesc ca am fost Presedinte Pro Democratia ( APD ) Constanta pentru ca m-a frapat faptul ca asociatia spunea ca nu se implica in economie desi un colaborator al APD ( de la Coopers & Lybrands ) promova fondurile de pensii prin APD ( instrumentul economic cel mai puternic in economia SUA ). Atunci, „am mancat democratie pe paine „…Nici-un NATO si nici-un UE de pe lumea asta n-ar agrea ca un Presedinte de tara sa nu accepte propunerea partidului castigator in alegeri ca prim-ministru Consider asta valabil chiar intr-o tara cu o constitutie cu formulare ambigua ca a noastra, dar cu un trecut post-comunist mai teribil parca si decat cel comunist ( exceptand anii ’50 …), ceea ce ne va determina sa apelam la principii si nu la forma ( noi, NATO, UE…). Desi, daca ma gandesc ca Universitatea Harvard e cea mai mare detinatoare de paduri din Romania, s-ar putea sa ma insel, nu doar sa gresesc …, ceea ce e mult mai grav..

    3. Discutia ref. la interesele Romaniei si ale grupurilor de putere pre si post-decembriste din Romania este mult prea lunga. Va scriam despre cartea lui Marius Oprea despre TB aparuta la editura lui DV, ca pare ca mai mult il ajuta pe TB….Sunt convins ca si interesele lui TB si ale lui DV ar putea fi consonante cu interesele Romaniei daca Marius Oprea et. co s-ar ocupa de lucruri care ar conta pentru Romania ( Vasile Ernu in articolul la care ne-a trimis „andrei i” cred ca ne da idei din partea de 50 % din directia necesara ). Adica, in termenii dvs., n-ar fi rau daca „dibacii” ar incerca sa-i invete pe „carmaci” sa faca ceea ce Romania este necesar sa intreprinda. Lectia nr. 1 ar fi ca NATO si UE nu e URSS ( scuze fata de V.Bukovski…) ! Daca nu credem insa in asta, vor fi mai ai dracu’ decat URSS…, pentru ca nu o sa se ingrijeasca nimeni de noi ( fara ca noi sa ne implicam, „ avand interzis „ de la reprezentanti…), cum ceilalti se simteau obligati ( „prietenii stiu de ce”…) intr-o oarecare masura….E drept, aveau si alte mijloace, prin implicarea statului putand rezolva multe din ceea ce-ti propuneai. Acum o implicare neglijenta a statului da de cele mai multe ori efecte contrare.

  • Daca_nu_nu

    @) Z # 27

    Ha, ha, haaaaaaaaa!!!
    De-aia l-o pedepsit Dumnezeu pe Becali?
    🙂 🙂 🙂
    Nu cumva l-o bătut Doamne-Doamne de ce-o intrat în USL???…
    🙂 🙂 🙂
    Sau pentru asta o să vină altă pedeapsă, că nici futurologia nu-i știință moartă, cum văd că nici istoria ideilor…

    Vaaai, Doamne, am rîs cu lacrimi…

  • InimaRea

    Dezideriu Duda #23: Nu ştiu cine fost gorila tehnocrată a lui Bobu. Poate vă faceţi pomană şi-mi daţi o veste bună…

  • InimaRea

    “Dudaş”, desigur. Sorry!

  • andrei i

    @Dezideriu Dudas:
    Afirmatia lui V. Ernu cum ca Rusia de azi ar fi “cel mai neoliberal” stat din lume cred ca e doar o parola de recunoastere pt stanga si un pumn ridicat inspre dreapta; chiar si asa, “neoliberalismul” e mai degraba un succes in acea tara, unde problemele tin de alte lucruri (mafie, stat autoritar, conservatorism -ipocrit- al moravurilor), nu de economie, care a inceput totusi sa mearga, tocmai datorita “neoliberalismului”. Exemplul clasic de “neoliberalism” era (presupun ca inca mai e) Hong Kong, cu avantajele si dezavantajele ce decurg din acest sistem (putem adauga si Singapore).

  • Dezideriu Dudas

    @ InimaRea # 32
    Nu sunt genul temporizator, daca as fi stiut as fi scris. Sper sa revin cat de curand pe tema pentru ca formula “ gorila tehnocrata” mi se pare geniala . Ca definitie a genialitatii unui concept, formulari, cred ca orice sintagma trebuie sa semene cu conceptul de “democratie”, adica aproape o imposibilitate, ca si “economia de piata” dealtfel -- in sensul de a aduna extremele intr-una …)….Am mai scris pe aici, am (co)organizat Primul Forum Tehnocrat din Romania in anul 1997. Maine, pe 27.11.2012, s-ar face 15 ani de atunci….Eu tineam foarte mult la ideea de “medii tehnice”, de unde, cred, extensia spre tehnocratie….Atunci se “defila” mult si abundent cu civismul….S-ar fi vazut prea mult petlitele altfel…

    @ andrei i # 34
    Cred ca trebuie sa depasim limitele vremii. Exista o varianta de intelegere a lumii in care mai toate razboaiele ideologice sunt doar furtuni in pahare de apa, acestea fiind de fapt dirijate de “chelneri” ( o alta varianta a “ tinichigiilor nostri “ ) foarte pacifisti in declaratii ….Voi continua mult mai organizat pe aceasta directie…Mult cred ca ma va ajuta teoria transdisciplinaritatii a lui Basarab Nicolescu pe aceasta directie ( ma refer la partea cu nivelurile de intelegere ). O sa revin curand asupra ei. Asta ca o potentare conjuncturala a mijloacelor ( am citit ceva recent despre BN si o nedorita confruntare a sa cu Patriarhia Ortodoxa Romana). Ca scop, ideile lui Nicholas Georgescu Roegen mi se par cel mai aproape de mine. Neoliberalismul mi se pare o teorie departe de ceea ce i-ar trebui Dreptei. Ma refer la aplicatiile ei in practica deoarece la nivel de teorie nu ma incumet sa afirm ca as cuprinde-o…Perfect sa ajut piata implicand statul pentru corectii, dar tocmai acestea dau distorsiuni si mai mari. Pe de alta parte, libertarianismul e o gogoasa si mai mare. Privatii ceia ( cum ar scrie avp – de la el am citit despre BN ), intodeauna ii au pe “dumnezeii statului” in spate…Din punctul meu de vedere un sistem bun, indiferent de unde pleaca lucrurile, trebuie sa rezolve si probleme de “mafie”, “ipocrizie a moravurilor”, in masura in care acestea blocheaza societatea, sau doar dau maretie unor tari/grupuri care “n-ar merita”, cum s-ar deduce din ceea ce scrieti. Daca Rusia se dezvolta cu toate acestea, nu as acorda credit neoliberalismului in cazul lor. Mai degraba as acorda credit faptului ca doar Rusia si China au putut tine piept ideologiei “pietei libere”, si asa au putut sa se lafaie pe campuri uriase de resurse economice lasate libere de “iepurii” care au fugit la primele impuscaturi ideologice….Nu va fi insa nici pentru ele o solutie pe termen lung.

  • TP

    Despre ispravile paietei iorgovene, asa cum le regasim in constitutiune:

    http://www.juridice.ro/226321/imunitatea-presedintelui-romaniei-inalta-tradare-cum-se-pedepseste.html

  • Chitzibushar
  • Dorin Tudoran

    @ Chitzibushar

    Va raspund cu o intrebare:

    Ce se face presedintele Basescu daca, dupa ce USL castiga alegerile din 9 decembrie, il desemneaza inca o data pe dl Victor Ponta sa formeze guvernul si dna Monica Macovei il paraste la Bruxelles acuzandu-l ca a numit un plagiator, un complotist impotriva statului de drept, un membru al loviturii de stat … parlamentare, un falsificator a doua milioane de voturi la referendumul din iulie, un agent al postului de radio Vocea Rusiei etc?

  • @Dorin Tudoran #38

    Dvs. credeti ca Monica Macovei joaca dupa un scenariu personal, diferit in mod esential de cel dupa care evolueaza T.B.? Nu-i vedeti in aceeasi liga?

  • Dorin Tudoran

    @ No Name / DP

    Era o gluma, dar sa vedem ce aduc alegerile…

  • Dorin Tudoran

    Nu ajungem

  • Dorin Tudoran

    Atributul atributiei este sa… complementeze.

  • Dorin Tudoran

    Despre al cui gat e vorba?

  • Dorin Tudoran

    dom’ niku-le, mai esti mort ori te prefaci?

  • Dorin Tudoran

    da, mai avem…

  • Dorin Tudoran

    N-as fi asa de sigur in legatura cu presedintele Basescu. N-a prea pierdut, pana acum, in asemenea confruntari. Binenteles, asta nu inseamna ca le va castiga, neaparat pe cele ce urmeaza…

  • Dorin Tudoran

    Da, va cam trebui sa revii asupra unor teme…

  • Domnilor, in privinta nominalizarii premierului lucrurile sint mult mai simple decit par, daca ne aplecam o clipa asupra unui “amanunt”. Iata despre ce e vorba:
    Art. 103(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
    Atrag atentia asupra sintagmei “in urma”. Ea nu este echivalenta cu “dupa”, deci nu stabileste ordinea cronologica a actiunilor « consultare » si « desemnare », ci legatura lor de cauzalitate. Cu alte cuvinte, « desemnarea » este o urmare a « consultarii », o consecinta a ei, iar numele prezumptivului premier iese la lumina in toiul acelor consultari.
    O nominalizare de tipul Emil Boc, Mircea Basescu sau Simona Senzual nu este o rezultanta a consultarilor si, de aceea, este neconstitutionala. Nu ca asta ar conta foarte tare pentru Basescu …
    Acolo unde legiuitorul a avut in vedere doar simpla pozitionare a evenimentelor pe axa timpului, a folosit cuvintul « dupa », asa cum e cazul art 89 (1) :
    “După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul …..”
    Am observat ca liderii PDL, ca si consilierii presedintelui sau purtatorii sai de cuvint, au evitat in corpore, in interventiile lor publice referitoare la acest subiect, sa foloseasca sintagma “in urma”. Unii au inlocuit-o, fara remuscari, cu “dupa”, iar altii au scurtat-o, cazon: “Presedintele desemneaza, punct!” Or sti ei ceva …

  • Dorin Tudoran

    @ augustinradescu

    Multumiri pentru precizari/nuantari.
    De stiut, totdeauna stiu unii mai mult ca altii si asa ceva nu se poate schimba; se poate doar… perfectiona.

  • Shadow

    @Dle Tudoran

    personal eu nu sunt de acord cu tovarasul Rogojan. Constitutia nu poate fi interpretata decat cu “buna credinta”. In cazul interpretarii sale cu “rea credinta” se declanseaza absolut motivat procedura de suspendare.

    Buna credinta puncteaza perfect punctele prezentate de dl profesor Valentin Constantin.
    Nu mai discutam despre ceea ce inseamna “a desemna” si ceea ce inseamna “ce vor muschii mei” intr-un stat de drept.

  • li

    Daca mai cititi mult interpretarile facute constitutiei de un general de securitate sau de Mircea Toma, in curand o sa vreti sa ne convingeti ca nu are nici un rost sa mai votam ca dao’n masa de majoritate parlamentara si de voturile unui pobor ”patibular” ca tot basescu stie mai bine cine-i bun de premier. Regret ca trebuie sa va contrazic dar constitutia Romaniei este destul de clara daca o citesti cu buna credinta. Trebuie modificata pentru a preintampina interpretarea cu rea credinta a unui alt basescu care citeste constitutia cum vrea muschii lui. Si sa nu uit sa va spun ca noua gaselnita a basistilor este ca democratia e facuta de institutii nu de votul popular. Poate am uitat ca si pe timpul comunismului tot cu institutiile era?

  • Dorin Tudoran

    @ li

    1. Inlocuiti “prezumtia de nevinovatie” cu “prezumtia de vinovatie”… Nu, n-am invitat, niciodata pe nimeni sa nu voteze sau sa voteze un cadidat/partid/alianta anume.
    2. N-am spus — nici macar n-am sugerat — ca presedintele basescu “stie mai bine cine-i bun de premier”. Am atras atentia ca si el, presedintele, are niste atu-uri in mana sau ca poate sa creeze unele plauzibile.
    3. Da, Constitutia trebuie modificata, numai ca fiecare jucator politic vrea s-o modifice pentru un motiv anume si nu neaparat spre binele public ori spre a fi cat se poate de limpede in ce spune.
    4. Da, am citit ca votul popular poate fi “gresit”, ca oamenii pot alege gresit. Si n-as spune ca nu este adevarat. Se intampla, insa, ca nu s-a inventat inca o cale mai inteleapta decat alegerile libere.
    5. Bine ati revenit pe-aici!

  • Președintele nominalizează un premier nesusținut de majoritatea parlamentară, rezultă că Parlamentul nu-l investește. Se repetă de mai multe ori la rând aceste acțiuni și, dacă nu mă inșel, se repetă alegerile. Apoi o luăm de la capăt pentru că nu există nici un partid capabil să câștige 50% + 1. Deci, criză politică, așa cum n-au nici italienii. Suspendarea pare să scurtcircuiteze toată povestea. Dar, în fond, se ajunge aici în urma unui încrâncenat proces de dat cu flit tocmai ideii de “interes național”, în special din partea președintelui. Părerea mea.

  • li

    1. In legatura cu dumneavoastra nu o sa fac nicicand o prezumtie de vinovatie pentru ca ”va cunosc” si nu cred nimic rau despre Dorin Tudoran (si mai sunt 2-3, bine, 3-4).
    2. Stiu ca nu ati putea sa spuneti ca basescu stie mai bine… eu ma gandeam la influenta pe care o poate avea oricine, asupra oricui. Si da, basescu are multe atu-uri in maneca ca orice trisor care se respecta important este sa nu ne facem noi ca nu vedem cand scoate al cincilea as din maneca. Unii care nu sunt atenti sau nu-i duce capul nu vad, altii pe care-i duce capul se fac ca nu vad, poate ca au interese mici micute, bineinteles in interes national…
    3. Din cate am citit eu (cateva)nu am gasit constitutii foarte exacte dar sunt interpretate cu bun simt cu buna credinta.
    4.Intotdeauna alegerea este gresita, la noi in Romanica sau oriunde in lume . Important este sa vedem si sa ripostam.
    5. Multumesc

WP Admin