≡ Menu

Sincer? Sunt sătul de buni români.

Photo-blog-7-150x150[1]Timp de șapte ani (1993 – 2000), am condus biroul Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES) din Republica Moldova. Partenerul nostru principal a fost Comisia Centrală Electorală, formată din judecători propuși de curțile de justiție, partidele politice, Parlament, Guvern și Președinție.

Am lucrat în acea perioadă cu oameni de toate înclinațiile politice, cu temperamente dintre cele mai diferite – de la extrovertitul Mihai Cotorobai la introvertitul Nicolae Timofti, care avea să devină și președinte al Republicii. A fost nevoie de mult efort spre a-l convinge pe reluctantul Nicolae Timofti să preia conducrea CEC, atunci când îi venise rândul. Dar când a acceptat, s-a achitat de răspundere cu integritate.

În 6 martie 1994, s-a desfășurat un referendum inițiat de președintele Mircea Snegur, pe atunci încă membru al Partidului Democrat Agrar, condus de Dumitru Moțpan. Referendumul s-a numit “Sondaj sociologic – La Sfat cu Poporul.” Înaintea desfășurării lui am avut primele două întâlniri cu președintele Snegur.

I-am spus ce cred. Mi-a explicat rațiunile pentru care se hotărâse desfășurarea referendumului. Am discutat aspectele tehnice ale mecanismului. Ba, i-am spus cu o eroare de 1.5%, care va fi rezultatul referendumului și interesele cui le va servi. Președintele Snegur s-a înnegurat și m-a rugat să-i spun pe ce se bazează analiza mea.

I-am răspuns: “Pe felul cum este formulată întrebare.”

Întrebarea era:

“Sunteți pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca un stat independent și unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranității Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate și să mențină relații economice reciproc avantjoase cu toate țările lumii și să garanteze cetățenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internațional?”

“Care e problema cu întrebarea referendumului?, m-a întrebat președintele Snegur. “Domnule Președinte, ea conține și răspunsul. Este un fel de ‘Mănânci, calule, ovăz?’ În plus, întrebarea este una singură, dar ea cere răspunsuri la mult mai multe întrebări.” Și am continuat: “95% – 97% din răspunsuri vor fi ‘Da’.”

Prezența la referendum a fost de aproximativ 75%, iar rezultatul – 94.5% ”Da”. Comuniștii și agrarienii (tot un fel de comuniști, prost deghizați) câștigaseră partidă. Deși nici numele României, nici numele Rusiei nu apăreau în întrebarea adresată votanților, rezultatul referendumului a fost tradus, de comuniști și agrarieni, din limba română în “limba moldovenească”, printr-un explicit Nu revenirii la România” și un implicit – ”Ținem aproape de Rusia.”

 

Desen & © Alex Dimitrov

Desen & © Alex Dimitrov

Snegur a realizat destul de repede că nu poate rămâne printre agrarieni și în 1995 a fondat Partidul Renașterii și Concilierii din Republica Moldova, formațiune politică lipsită de viitor. La alegerile parlamentare din 2001 nu a depășit pragul electoral de de 6% și a rămas în afara Parlamentului.

În 1996, Mircea Snegur candidează încă o dată la funcția de președinte. Contracandidatul său principal a fost Petru Lucinschi, Președintele Parlamentului. În primul tur de scrutin, 17 noiembrie, Mircea Snegur obține 38.75% din voturi, Petru Lucinschi – 27.66%.

În al doilea tur de scrutin (1 decembrie), Snegur obține doar 45.98% din voturi, iar Luncinschi 54.02 %, devenind președinte.

Previzibil de ce și spre cine au basculat voturile celorlalți candidați din primul tur (Voronin – 10.23%, Sangheli – 9.47%, Matei – 8.90%, Levițchi – 2.13%, Plugaru – 1.81%, Gorea-Costin – 0.64% și Abramciuc -9.42%). Previzibile și unele “trădări” (sprijin promis, dar neacordat). Interesantă și concluzia: “Petru Lucinschi a beneficiat de susținerea forțelor de centru și de stânga.

Dar a mai fost ceva.

Grigore Vieru l-a convins pe Mircea Snegur să aibă o întâlnire de taină cu Adrain Păunescu în România, la Slănic. Păunescu nu s-a ținut de cuvânt, a spart pecetea tainei, publicând discuția cu Mircea Snegur în “Totuși, iubirea.” Exista acolo un paragraf despre destinul comun al României și Moldovei. “Bomba de presă” a apărut între cele două scrutinuri.

În acel moment, am știut că Mircea Snegur a pierdut alegerile.

Pentru echipa de campanie a lui Petru Lucinschi și partea de presă care îi era favorabilă, foamea de glorie a lui Păunescu a fost o mană cerească. Mircea Snegur a fost tocat mărunt, atacat la baionetă, băgat în corzi. Mesajul adversarilor săi a speriat mulți alegători: dacă devine din nou președinte, Snegur ne vinde românilor.

Deși relațiile mele cu Păunescu erau înghețate încă de pe la mijlocul anilor ’70, l-am sunat. L-am întrebat dacă înțelege că, pentru o lovitură de presă, a distrus nu doar o candidatură.

A râs. Că una, că alta. Spre final, m-a luat pe coarda sensibilă: “Dorinache, băiatule, deși Mircea Snegur mi te laudă foarte tare, eu îți spun, cu mare tristețe, băiatule, că tu nu mai simți ca un bun român. Frate Dorine, întoarce-te acasă, la ai tăi! E mare nevoie de tine, e mare nevoie să fim cât mai mulți.”

“Sincer?“, l-am întrebat, glumind. “Binențeles, frate Dorine!”, mi-a răspuns patetic. “Adrian, sunt sătul de buni români. Tânjesc după români cu capul pe umeri.“ Cred că a fost ultima noastră conversație.

Acea “Renaștere” din numele partidului a fost tradusă imediat în “Unire cu România”. Buni români ca Vieru, Dabija, Păunescu, Roșca, Cimpoi etc. nu au acceptat realitatea — nu doar rusofonii, dar nici măcar toți bunii români din Republica Moldova nu doreau revenirea Moldovei la “patria mamă”. Numai că realității nu-i pasă dacă o acceptăm sau nu.

În 1996, bomba de presă din “Totuși, iubirea” gândită de bunii români Păunescu și Vieru nu l-a ajutat pe bunul român Mircea Snegur să câștige alegerile. L-a ajutat pe bunul român Adrian Păunescu să spargă recordurile de vânzare ale revistei sale.

Unirea trebuia să mai aștepte. Ea nu se putea realiza doar cu Cenaclul Totuși, iubirea, naiul lui Gheorghe Zamfir, Phoenix-ul lui Nicu Covaci, cobza lui Tudor Gheorghe, poemele lui Vieru și Dabija sau răscolitoarea Baladă pentru Basarabia cântată de Tatiana Stepa.

În 2016, cetățenia moldovenească a bunului român Traian Băsescu și “martiriul” său mediatizat zilnic nu pe Maia Sandu a ajutat-o să câștige alegerile, ci pe bunul moldovean Igor Dodon. În schimb, mii de voturi ale unor buni români de peste Prut l-au ajutat pe “cel mai bun dintre bunii români”, Traian Băsescu, să se prelingă, peste pragul electoral, în Parlamentul de la București.

Și de data aceasta, Unirea trebuie să mai aștepte. Cum Traian Băsescu a abandonat poziția de președinte al PMP, proiectul Unirii a fost pus pe umerii vigilentului Robert Turcescu și va deveni realitate; după dizolvarea Uniunii Europene și a Serviciilor de care zice că s-ar fi lepădat.

Desen & © DION

Desen & © DION

De curând, bunul român Klaus Iohannis și-a anunțat intenția de a organiza un referendum. Nu știu care sunt variantele de întrebare/întrebări la care lucrează bunii români de la Cotroceni. Dar în mod sigur, și bunii români de la Palatul Victoria se gândesc cum ar putea organiza un referendum la care să participe cât mai mulți buni români. Și întrebarea unui asemenea referendum e greu de ghicit. Multe întrebări, puține răspunsuri.

Un singur lucru e limpede: România este supraponderală. E plină ochi, dă pe dinafară de buni români. De la partide politice la filarmonici, de la organizații neguvernamentale la armată, de la SIE la diasporă, de la SRI la Omar Hayssam, de la Justiție la Servicii, de la protestatarii de dreapta la protestatii de stânga, de la DNA la clanurile de interlopi, de la fotbaliști la academicieni, de la mass media la pescarii amatori, de la Jandarmerie la Patriarhie etc. – numai și numai buni români.

Desen & © - Ion Barbu

Desen & © – Ion Barbu

Sincer? Sunt sătul de buni români. Tânjesc după români cu capul pe umeri.

Visez la oameni care, înainte de a răspunde întrebării unui referendum, să se întrebe cine și de ce le adresează întrebarea respectivă; ce vrea să spună, cu adevărat, întrebarea; ce rol ar putea juca răspunsul lor la propășirea României; de unde atâta grijă, mereu subită, a bunilor români din vârful piramidei pentru bunii români aflați mereu la poalele ei; cum de în România bunilor români există mai multe incendii decât kilometri de autostradă; și ce țară este aceea în care bunii români din vârf ajung să-i conducă pe bunii români de jos, care i-au ales, prin ordonanțe de urgență, proteste de stradă, referendumuri și reclamații reciproce la Bruxelles, Washington și alte locuri unde, vezi bine, “factorii de răspundere” nu au altă treabă decât să moară de grija bunilor români.

Încep să cred că Păunescu avea dreptate – nu mai simt ca un bun român.

(P.S. Și relațiile mele instituționale, și cele personale, de la om la om, cu președinții Snegur și Lucinschi au fost excelente. Le voi fi mereu recunoscător pentru încrederea și sprijinul pe care mi le-au acordat. Doi oameni, cândva prieteni, pe care Istoria i-a distribuit în roluri extrem de dificile, într-o perioadă în care soluțiile fericite n-au prea existat.)

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Dezideriu Dudas

    Nu doar că Păunescu v-a demascat, in fața dvs., că nu sunteti bun roman ci, mai mult, suversiv, chiar a zis ca sunteți ne-bun…Mă bucur că am putut contribui direct la aceasta (re)scriere teribila de istorie….Vă spuneam, am râs atunci, și i-am spus lui Andrei că noi, cei de la baza piramidei, credeam că tatăl lui era nebun… Dvs. nu vă puteți supăra, dealtfel nici Andrei ( Adrian nici n-ar mai fi interesat de subiect fiind déjà ocupat cu noul lui Cenaclu’, da’ nu știu unde, la ‘ceia buni sau la ne-buni…), atât timp cât colegul meu de Dezideriu, Erasmus, a scris
    « Elogiul nebuniei ». Când o sa mă -ntâlnesc cu el, o sa-i zic : Bre’ nea Deju ( diminutivu’ lui Dezideriu la Un Gur…pen’că sigur, precum Soros, tre’ sa fie și « ungur » pe undeva, că vorba aia, pâna și domnu’Jack are Un Gur la pantaloni, e drept, in spate…), bagă bre’ și mata’ o liniuță intre ne și bun, că salvezi astfel cel puțin România, incat nu vor mai ști « oamenii buni » la ce echipa tre’ sa joace…La ei nebun e benign, ce zic eu…, utopie, vis, inălțare…., da’ ne-bun, e sfârșitul…. Dacă la inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul, nu se face ca la sfârșit să vină apocalipsa ca la toți proștii….Se vor răsfira și-și vor lua o meserie, ceea ce tot ei iși propun periodic gratulăndu-se reciproc….Aici e vorba in primul rănd de cei care țin solenoidul direcționat tot timpul pe « bunătate »….Vorba lui John Lennon insă, de la curentul necesar luminii ( aprinderea unui bec, zicea el…) la cel necesar scaunului electric…nu e nevoie de niciun PAS….sau « spiră »…Chiar și « spirele harete » ar deveni inutile…

  • DG Ontelus

    memoria// constituie poate cea mai pregnantă diferență specifică în definirea umanului/ era inevitabil ca zecile de milioane de morți violente din secolul anterior/ să genereze o cumplită ereditate amnezia fiind un simptom major al acesteia/ cutremurătoare mi s-a părut zicerea din final a acelei supraviețuitoare a holocaustului/ care punea semnul egalității între viață și moarte/ a fi înseamnă a suferi iar când viețuirea omenească se transformă într-o supraviețuire conștientă/ față de trauma individuală și colectivă căreia i-ai fost martor/ derizoriul implacabil al fiecărei zile pe care o mai trăiești se impune/ ‘ecranosfera’ care desensibilizează programatic noile generații/ poate ficționaliza impardonabil aceste mărturii/ cine n-a trăit așa ceva nu crede nu vrea să creadă/ minimalizează încearcă eschive nebănuite/ dar faptul că așa ceva a fost nu doar posibil ci și realitate istorică legitimează/ o viziune sceptică pesimistă în legătură cu omul și societatea/ fiara din om este demonică și are nebănuite întruchipări/ agnosticul poate fi smintit de asemenea încercări/ speranța credinciosului contextualizată istoric devine mister și miracol deopotrivă

  • Cinicul de serviciu

    Un articol superb. Asemenea unui cititor mult mai celebru al platformei dvs il voi fura si trimite si altora.
    Romania are nevoie de oameni cu un minim der caracter. Ca Paunescu nu avea caracter nu e o surpriza. Revista lui era numita Si totusi slanina. Cand n-am ami fost ales in Parlament a inceput sa scrie poezii de doi bani in care-i ridiculiza pe fostii colegi (…colegii mei academicienii ar fi zis Lenuta C).
    Faptul ca Lucinschi a captat votul rusofonilor nu era iarasi o surpriza. Traind multi ani la Moskova si trimis ca vice in Tajikistan Lucinschi era omul de incredere al rusilor. Interesant este ca desi traind multi ani in afara Basarabiei Lucinski (na ca i-am scris numele precum i-l scriau rusii) vorbea mai bine romaneste decat Snegur, care vorbea la fel de bine si repede precum Victor Ciorbea.

  • Pingback: Sincer? Sunt sătul de buni români – Stiri 24 din 24!()

  • Octavian Petrescu

    Toata stima si consideratia! Pacat de timpul din viata pierdut.

  • Pingback: Dorin Tudoran: Sincer? Sunt sătul de buni români. | @ntonesei's blog()

  • Lil’thing

    Taranul roman e vesnic flamand de pamant, chiar daca nu are bani sa-l lucreze si saraceste si pamantul lasat sa se acopere cu balarii, el tot mai vrea pamant. Prestigiul de a fi un idiot cu diploma.

  • D.Alex.

    Biografia mea accidentală m-a pus în situația de a afla ceva mai lipsit de echilibrul necesar, mult mai interesant decât chestia cu bunii români, vestigiu plin de scurtături care nu se mulțumesc cu verdeața romanului arhetipal, sau cu moftangiul cel fără de cusur, mă refer la celebrul manifest al unui clujean. Că adică de ce nu am făcut publicitate, după ce aflai.Deh, se inflamară niște omanei, care mai târziu, adică azi, pot fi regăsiți lucrând ghici ghicitoarea mea pentru cine…?
    În afară de faptul că eram patriot, sensibil și cu mare viitor, manifestul mi s-a părut neglijabil.Păi dacă s-a săturat (ca patriot eram totuși foarte comprehensiv, cu tot felul de idei, cu viața în care mă loveam de invizibil) de ce nu pleacă?
    Și totuși greșeam.Când pui asemenea întrebări nu mai poți face nimic.Genul ăsta de întrebări, dar și de afirmații, sunt echivalente. Te paralizează, ca om. Ca cetățean verde. Chestie de psihologie elementară.
    De aceea referendumurile sunt arma perfectă. Nu contează calculul, contează paralizia obținută foarte ieftin, și pe socoteala exact a celor pe care vrei să-i mobilizezi.
    Că cei care decid, nu doar în România, nu au prea mers pe la școală, afară de cea de ingineri și sub, nu e caz unic. Dar că nu au experiență de viață, și deci sunt pofta ce-au poftit a unor șmecheri scârboși, asta este cu adevărat incredibil.
    Obișnuiam să spun, spre amuzamentul sarcastic al unor prieteni, că poți da o lovitură de stat cu 5 oameni (mai mult nu se poate), indiferent de câți oameni cu scaun la cap se bagă în schema condițională. Acum înțeleg de ce nu greșeam deloc.Restul vine cu grație, de la sinele tuturor. Ca unirea.

  • Raoul

    Exact asta este problema, cum spunea un ziarist celebru. Problema este gandirea. Mai exact, Romania este o tara in care gandirea este interzisa, iar suportii ei sunt vanati mai rau ca cei care predica libera-cugetare.Care nu este anti-teista, in ciuda parerii generale.
    Toata lumea simte, si simte ca bun roman. Desi este un adevar major in asta, sensul sau a fost uitat demult. Dar aproape nimeni nu mai gandeste, si asta nu mai este fatal, este ridicol.
    Sa gandim un pic, sa incercam sa gandim, mai exact, si atunci si corectia bunului roman va fi potrivita pentru nesimtitii onorabili.
    Drept mostra, se poate spune ca adevarul, fie el si alternativ, mincinos, dezinformare, nu mai are valoare dintr-un motiv obiectiv, aparut la romani pe cablul optic de cea mai mare viteza din cica lumea intreaga. Faptele nu mai sunt sigure, faptele si-au pierdut statutul, actiunea a murit pe altarul limbilor incarligate ale specialistilor in tot felul de minunatii.
    Deci nici razboiul hibrid nu exista. Exista faptuiri, si logoree fara logoped.

  • DG Ontelus

    iluzoforii// alungă moartea/ prin dialog/ un profitor iscusit al neantului/ când ai înțeles/ despre ce este vorba în propoziție/ sintaxa dobândește un aer nostalgic

  • DG Ontelus

    dor (lui mihai eminescu)// mulți s-au legitimat cu numele său/ cu dreptate ori fără/ limba română îi datorează imens/ opera sa este o mărturie că totuși/ în pofida multor lucruri nelalocul lor/ românitatea are un temei un rost/ iar erosul conotat cosmic din lirica sa/ va spune generațiilor matrixat-zombificate că odinioară/ entitățile numite oameni au suferit – oare ce-o fi aceea suferință – pentru iubire/ restul este deșertăciune

  • Grig

    În rusă nu există îndoieli, ci doar angoase. To be composed, asta este forța elitei.
    Deștepții zombați sunt niște victime. Arma este psihică, nu psihologică, nu militară, nu identitară.În niciun caz propagandistică, cum cred oameni în regulă.
    Dovada este că doar 7, sau 17 % s-au declarat români. Exact ca în România, dacă elimini umanitatea.Eternă.
    Dar nimic nu face cât niște retarzi cu funcții.
    Totul este vibrație, și este psihic. Nimeni în lumea asta nu este mai potrivit să se subordoneze Lumii.

WP Admin