≡ Menu

Sherlock Holmes, Baba Vanga și Moș Piele

Photo-blog-7-150x150[1]Îmi place că lui Traian Băsescu nu-i mai place nimic – nici marele licurici de la Washington, nici maoismul de centru-dreapta de la Bruxelles, nici filozofia lui Oakeshott, nici ”economia austriacă” a lui Hayek. Nu mai vorbește (și) la London School of Economics, ci (doar) la B1.

Îmi place că astăzi Traian Băsescu șterge podelele și cu marele licurici de la Washington, și cu maoismul de centru-dreapta de la Bruxelles, nu de alta, dar să simtă și geostrategii cu pricina ce simțea România, când protejatul lor ștergea dușumelele cu ea.

Dintre meritele lui Traian Băsescu unul care nu-mi iese din minte se numără și printre cele mai puțin comentate. Președintele ne-a explicat foarte convingător de ce românul nu e bou – ”Numai boul e consecvent.”

Cum Dan Andronic a suferit o ruptură de menisc la genunchiul cu care ia interviuri și a fost lovit de “crampa scriitorului” la lăbuța cu care scrie ”editoriale servite”, Traian Băsescu își ia singur interviuri, iar Elena Udrea nu mai semnează (și) ”Dan Andronic”, ci (doar) ”Ion Cristoiu”.

E fascinant noul rol electoral al lui Traian Băsescu – de la populism cu damf de Vadim Tudor, la tragism catastrofic de rit Baba Vanga. Vede pe nevăzute, aude pe neauzite și prezice ce s-a întâmplat. El știe că ”ceva nu se leagă” în cercetările legate de cauzele incendiului de la Colectiv.

Raționamentul său e simplu, ca să nu zic simplist – eu știu, fiindcă am făcut asta. La Rouen, în 1981, când cu ”chibritul” aprins de nava mea, ”Argeș”, care a transformat apa Senei, pe o întindere de 3 kilometri, într-o flacără imensă și a afectat 38 de vase.

Ancheta? Ehei, i-am tras în piept.

Iată: Noi am schimbat ceva din instalație înainte de a permite accesul autorităților franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstrarea vinei navei noastre, dar acasă nu puteam să nu spunem care a fost realitatea, măcar armatorului. Armatorul nu puteam să mi-l mint.

Dacă Traian Băsescu nu poate să “mintă”, interpretul de șlagăre (text – Traian Băsescu, muzică – Victor Ponta) Florin Chilian nu poate să moară cu “adevărul” necântat tocmai pe Facebook, scena pe care evoluează mii de ași ai investigației, de la Sherlock Holmes la Moș Piele:

 “…acest atac terorist a fost plănuit de către serviciile secrete românești, SRI, SIE și care or mai fi și executat la ordinul și sub supravegherea Președintelui României Klaus Iohannis.”/…/ Nu, nu mai am nici un fel de dubiu! Tu Iohannis ești vinovatul principal! Ar trebui să fi anchetat, judecat și condamnat pentru crimă, pentru genocid și împușcat ca Ceaușescu la Târgoviște.”

Eu, unul, cred că anul acesta începe exact cum s-a încheiat cel de dinainte. De aceea, nu-mi rămâne decât să spun: ferească Dumnezeu de haremul unui impotent. Politic.

Ce fac în vremea asta foști pupini prezidențiali? Ce să facă? Până reușesc să pună de un nou Henric al V-lea, se joacă de-a Hannah Arendt și Albert Camus cu care se “identifică”, vorba Leviticului, prin “ardere de tot necurmată”.

(text preluat de pe www.republica.ro)

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

  • Ontelus DG

    Indiscutabil, există un pitoresc al manifestării publice, mergând de
    la austeritatea nordică până la
    exuberanța sudică și de la pragmatismul vestic la iraționalul răsăritean. De asemenea, unele persoane publice, prin mediatizare, dar mai cu seamă din cauza unor resorturi interne sfârșesc prin a fi definitiv copleșite
    de rolurile pe care le joacă, ficțiunea devenind realitate, iar și iar,
    exasperant… Trăind în postmoderna societate a spectacolului, este inevitabil ca
    voyeuriștii să contemple până la seducția și reducția sinelui reprezentațiile
    fabuloșilor exhibiționiști. Știm din arta modernă că urâtul, kitsch-ul au
    aceeași legitimitate ca frumosul, sublimul. Ba, gândindu-ne la proporții,
    tendințe și alte subtilități, râsul gros și stridența sunt mult mai prezente în
    cotidian decât seriozitatea și echilibrul. Serviciul public: de la jertfă la
    carnavalesc.

  • neamtu tiganu

    Basescu are multe pacate, mult prea multe, dar pacatul pe care-l consider eu cel mai mare, si anume de a fi plictisitor nu l-a avut… pina de curind.
    Acum e atit de plictisitor ca mi-e lene si sa-l injur, sa-i mai citesc si aberatiile, bleaah, … viata-i prea scurta.
    P.S Toata stima pt. Crin, s-a retras, a disparut, gata, sanatate la neamuri!

  • Dom’ neamtule, incerc de multa vreme sa gasesc cuvantul potrivit pentru “starea de gratie” in care se scalda dl Basescu dupa plecarea de la Cotroceni. L-ai gasit matale, “dintr-una”: plictisitor! Nenorocirea e ca a devenit un plictisitor “atat de necesar”, incat, desi mort (politic vorbind) pare mai viu decat multi dintre cei vii…

  • Pingback: Sherlock Holmes, Baba Vanga și Moș Piele | România curată()

  • Dezideriu Dudas

    Dimineaţa vă scriam ceva de “măgarocraţie”. Din pacate nu e mai vinovat “şeful haremului” decat Stefan Zeletin, de exemplu ( apropo de “staţii de drepţi”, libertarieni, atunci, “pionieri” la liberali…), care a scris “In ţara magarilor”, afirm eu ( acum ), in buna indrepţătire ( atunci ), impotriva elitei reprezentate de Nicolae Iorga, cumva, la vârf ( Zeletin insista cu “piramida”…). Dupa ce dom’Stefan “a pus o”…., a aruncat “cărţile pe foc”….Iar “focul”, abia atat astepta…., tinand cont de ce a urmat….

    P.S. Pana la urma, poate de la inceput a gresit dom’Stefan…Daca scria, “In ţara armăsarilor”…., ca probabil de aia l-au luat liberalii la ei….., dar “s-a terminat” vitejia lui dom’Fane…

  • Grig

    Partea proasta este ca marina provoaca anumite atitudini mult prea asemanatoare cu valori interiorizate, incapsulate, si pe care le numim ‘moralitate’. Larg impartasita, la un moment dat, din pacate.
    Partea buna este ca, doar acum, putem renunta la asta. Pentru ca lumea s-a schimbat (aproape)brusc.
    Deci de acum putem dovedi o atitudine semnificativa, neinformata de vechile ordonante. Putem fi liberi, cine nu stie asta, in sens foarte serios. Periculos.

  • Grig

    In rest, atentatul a avut loc…neobservat. Sau, mai degraba, a facut loc. Si nu pentru cei care sunt blamati de ceva vreme, pe motiv ca au fost ultimii informati. Pardon!

  • Grig

    Daca am fi liberi, cum suntem acum, pentru 2 saptamani, sa zicem, oare ce am face? Exista autoritati care sa suporte aceasta libertate anuntata?Si posteritatea ei, bine pregatita? Hmmm

  • Grig

    Libertate unica in istorie.

  • Grig

    Atentatul este intotdeauna tautologic. Redundant.Imposibil, din punct de vedere logic.
    Altfel intrebarile sunt simple, dar majore:

    De ce a fost chemat INsemex, ca doar si ISU are specialisti, e drept, in incendii, nu in explozii si acumulari de gaze explozive,si asta din start (de Parchetul General, prin ordonanta post datata, poate,? Bine ca nu sunt platiti, bine ca fac asta pro bono…)

    De ce Institutul National de Criminalistica nu are nici un rol? Daca sunt idioti, apai dati-i afara…

    DNA a preluat o parte din ancheta. De la un parchet, denumit ulterior General. Care la randul lui…
    Cine califica un act terorist, TEHNIC? SRI. Cine este SRI?Oameni, dar mai ales functii. Militari.Cine califica juridic? Procuratura, plus Judecatorul.

    Acum, deoaree ancheta a fost “benevola”, “pro bono”, sub ordonanta celor pe care noi ii iubum din facultate, sau INM

    Intrebarea este daca este un atentat, ca Abramburica a zis de la inceput ca sunt lucruri de laborator.

    Tehnic, intrebarile sunt majore. Dar selecte. Supuse sau nu presiunilor.
    Politic, a fost un atentat.

    SRI, si SIE, nimeni nu va recunoaste adevarul, chiar daca sunt oameni care nu sunt idioti, acolo. Pentru ca nu poti recunoaste ceva, oficial, ceva ce ai fi putut sau stiut preintimpina. Nu te poti recunoaste idiot, sau depasit. Nu oficial. In sens politic. In niciun sens,Cel tehnic ramane acolo.

    Atentatul nu poate exista. Dar exista artificii.

  • Grig

    ISU nu actioneaza in eter. Printre alte scheme, ei sunt supervizati(cred eu) de SRI. Absolut normal, ca doar fac parte dintr-un sistem de securitate (dincolo de deseuri, cunoascute,,,). Daca isi imagineaza cineva ca SRI nu stia, apai inchidem tot. Pacat ca ei, ca si altii,gen SIE, sau chiar 2 si0un sfert, nu ca nu sunt ascultati, *zic jigodiile*, ci sunt inutili. 90 la suta.Mare pacat. De reforma clamata de 12 ani.
    Acum stim cu ce se ocupa, in afara de afaceri cu interlopi.

  • Grig

    Ok. Mintea a fost criminala. (Ext)Mana, ramane de dovedit.(Ro)
    Dar organele …nu mai am nimic de zis.
    Iar autoritatile se intreaba si acum ….cum sa devina.

  • Grig

    (ps)
    Dragi domni securisti. Nu va mai obositi. Nu imi face placere sa fiu respingator, dar pot fi . Eu spun doar ce cred. Mai exact, ce stiu.
    Sa fiti cum va permit jigodiile voastre de sefi.Sper, bine!

  • Grig

    Pardon. Am gresit. Toti sunteti la fel.Exact cum intamplarile sunt toate..la fel.

  • atzingaskaia

    De ex. agentii SIE din Rouen pot renunta la clasicele metode paveliene,nu pavolviene, in lectura romaneasca.Si toti ceilalti, platiti mult mai mult decat medicii din Romania. Mult mai mult.Iar amploarea fenomenului nu mai trebuie amintita, pentru ca este inimaginabila.
    De aceea medicii nu ne mai sufera, si pleaca, ca sunt mult mai putin platiti decat agentii SIE care nu produc nimic.(Exceptand medicii care sunt mai bine platiti, din aceleasi motive, ca …Cadariu)
    Deci putem fi liberi. Chiar de amenintari mafiote. Dar putem muri linistiti, ca resursele sunt controlate de acoperiti. Din varful cel mai varf pana in interstitiile cele mai nevinovate…aparent. Etno-botaniste.

    Halal!

  • Grig

    Statul roman nu poate fi reformat daca nu reformezi SIE. Care este controlat, in majoritate, de ceea ce nimeni in lumea asta nu ar accepta in curtea proprie.Nici macar Rusia. Dar verisorii americanilor accepta, din motive clasice.
    Dar SIE nu poate fi reformat. Pentru ca nu are cine. Toti factorii de decizie sunt la mana lor, cum zic ei.
    Si eu adaug: de la mana lorla mana altora, doar manuita, dorita, e doar o jumatate de pas. Si acela imaginar.

    De aceea avem un agent-decident care azi se va duce la alt agent, mai decident, care va astepta doua saptamani sa decida. Ca virgula comunicatiile sunt dificile.
    Perfectissim!

  • Grig

    Dar cum circulatia “prietenilor comuni”, dinre SRI si SIE, ramane constanta, rezulta ca niciodata nimeni nu va sti, oficial, ca politica tarii a luat-o pe o carare proprie, a treia, sau poate nou inventata a patra, operativ-subversiva.

  • Ontelus DG

    Gabriela Negreanu, ,,Sub vasta cupolă”

    ,,Mult timp, o, mult timp
    am privit cerul
    până să învăţ ochii lui.
    Mult s-a lăsat spaţiul desfigurat,
    şi câtă inima a curs, câtă
    neînduplecare.
    Amarnică singurătate a norilor,
    ţipete ameţite.

    Dar azi mă trezisem
    iubindu-te,
    era cumva o creangă de aur,
    zâmbeam cu degetele trandafirii, sub vasta
    cupolă
    ne pătrundea lumina
    ca nişte şerpi înfloriţi.”

  • Petrescu Dinu

    De luni multe, (eu am aflat)din aprilie 2015, ni se spune ca rusii ne ataca, cu agenturili, si deci sa ii arestam pe toti, in special pe Traian Basescu si pe faceless Victor Ponta. Ca atunci se puse la cale planul malefic privind Romania.De ce, nu am aflat. Poate ca trebuie, pentru pacea eterna.Eu nu stiu.
    Dar stiu ca Rusia nu are nicio implicare. Nu-i apar pe cei doi, ca au stiut sa fie diplomati secreti, in exterior, si nefericiti manipulati de organe, in interior. Cu multe victime.
    Dar stiu ca ar fi bine ca Rusia sa nu se implice.Pentru nevinovati. Ca, altfel, nu mai ramane niciun patriot viteaz, cu gura mare, case multe si bani in conturi la civilizati.
    Si mai stiu, mult mai bine decat orice subtilitate, ca moartea nu mai citeste ziarul.

  • Petrescu Dinu

    Nu stiu de unde le scoateti, dar daca este asa, se poate repeta. Fie si la nivel individual.
    Tragedia oamenilor nevinovati nu poate fi regretata indeajuns. Dar daca enigmatica poveste se repeta, in viata nefericita a unor oameni deloc nevinovati, ba chiar cu mari ambitii?
    Asta ar fi un pariu existential.

WP Admin