≡ Menu

Să spunem un NU hotărât candidatului Klaus Iohannis!

01.24

Timp de un deceniu, Domnia Sa ne-a explicat că singura șansă a statului de drept în România este președintele Traian Băsescu.

Acum, Domnia Sa ne explică cine și de ce este un candidat “credibil și onorabil”; firește, din perspectiva continuării “Căii Băsescu”.

Dna Monica Macovei este cea mai bună, fiindcă se află deja în “Panteonul Onoarei“, introdusă chiar de Domnia Sa. Deci – credibilă și onorabilă.

Dl Cristian Diaconescu este un candidat credibil și onorabil, fiindcă, în afară de a fi credibil și onorabil per se, este susținut chiar de credibilul și onorabilul președinte Traian Băsescu, care e suținut de Domnia Sa. Deci – credibil și onorabil.

Dl Cătălin Predoiu este un candidat credibil și onorabil, fiindcă s-ar putea simți onorat să fie lingușit, în mod credibil și oarecum onorabil, de Domnia Sa, credibil și onorabil propagandist al PDL, iar unele dezacorduri pot fi șterse cu buretele; în mod credibil și onorabil.

Un NU hotărât însă trebuie spus candidaturii dlui Klaus Iohannis, dar nu pe criteriile invocate de Domnia Sa – credibilitate și onorabilitate.

Cu un Iohannis la Cotroceni, accesul Domniei Sale la președinte ar putea fi sever restricționat de prezența consilierului prezidențial Andrei Muraru, considerat un fel de ”dușman istoric”.

Și asta ar constitui o lovitură de stat – incredibil de neonorabilă.

Lipsit de acces și la un nou guvern Ponta, Domnia Sa ar putea deveni chiar victima unui linșaj comis de forțe peroniste din Vlașca și Teleorman și gherile lukașenkiste cu cartierul general în Muzeul Brukenthal.

Acestor forțe antidemocratice li se vor alătura, cu siguranță, cheguevariștii uitați printre cojile de pepeni roșii din pivnița Casei Județene de Pensii din Dăbuleni – Dolj.

Pe scurt, trebuie făcut totul pentru evitarea răspunsului peronist: Maestre, a înțărcat bălaia!

Deh, d’ale “șamanismului”.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

  • InimaRea

    Don Dorine, adevărul istoric -- onorabil ori ba -- e de respectat. Astfel, la Dăbuleni nu există pepeni roșii ci lubenițe. Cum în Moldova nu există lubenițe ci harbuji.
    Adevărul istoric își scoate coarnele: există pepeni roșii și-n Moldova dar la Carreofour -- iar ăia nu-s nici lubenițe, nici harbuji. Dar pot fi ori lubenițe, ori harbuji dacă-s vînduți în piețele oltenești sau moldovenești, ca harbuji de Dăbuleni ori lubenițe de Galați.
    Însă prune-s peste tot. Numai că-n Moldova, se face rachiu din, în Muntenia se face țuică, iar în Ardeal -- palincă. Adevărat, într-o parte transilvană există țuica de Zalău, care-i un fel de șliboviță dar i-a uitat lumea numele de fată, de cînd s-au stîrpit slavii de pe-acolo.
    Politica -- și-a agricolă, ce-are? -- pretinde ca lubenițele și harbujii să fie din soiuri tradiționale occidentale, de pepeni roșii. Și chiar de nu sînt chiar de la mama lor, să fie astfel primite, întîmpinate și prețuite -- ca undă a civilizației. Din acest nobil motiv, o lubeniță se-nsoțește cu o paradaisă (roșie, tomată roșie, pommo doro -- pentru snobi) dar niciodată cu un harbuz, n-are cum.
    Ce vreau să spun -- vorba unui ilustru crescut cu măliguță cu borș și pâne cu perje -- de harbuji: Cînd ajung la București, lubenițele și harbujii, paradaisele și prunele -- ba chiar și perjele, ceea ce e o rușine națională -- primesc etichete occidentale: pepeni roșii, roșii etîcî. Ba chiar și palinca, țuica, rachiul și secărica se etichetează ”băuturi tari” deși țuica oltenească se bea cu pa’aru’ de apă, și nici mărgelușe nu face.
    Oarece deosebiri -- de cînd au dispărut duioasele etichete de MAT (rachiu de vin, tescovină, țuică de Pitești, de Zalău) se fac atunci cînd orice etichetă ai citi, sub ea e o băutură spirtoasă, din pufoaică -- de preferință (de-i zicea, cîn’va, samaoancă.
    Aduc la cunoștința finului desgustător public că-n Moldova supraviețuiește rachiul de sfeclă, ceea ce -- pe mine, unul -- mă enervează la culme: nu puteau, dom’ne, moldovenii ăștia să-l facă din porumb, dacă tot aleseseră o plantă tehnică pentru, nu o poamă? Ori măcar din secară? Sau oltenii -- da-ia-aș! Să fi făcut țuică de paradaise. Ori, hai, de lubeniță. Rupeam emisfera-n două, părerea mea… Ce whisky, votcă, cognc, chmapagne, bere (cîh!)
    Dar mă-ntorc și zic: Totuși, nu era bine, că nu ne mai occidentalizam, beam și-acum doar trăscău -- denumire generică pentru beutură tăricică, de origine dubioasă pînă la rușinoasă (am auzit că și din păpădie s-ar face) care pute de trăznește. Adică, e de căruțași, nu de conducători auto. Și cine mai e căruțaș, azi? Dacă-l vezi, îți dai seama -- ăl mai necăjit român, ăla e -- va spui eu!
    Boon, da’ să viu la apropont (ori point -- dacă permiteți): Care-ar fi profilul candidatului cu cele mai mari șanse la președinție? Mîncător de ce -- lubenițe, harbuji, pepeni roșii; paradaise, tomate, roșii? Beutor de țuică, rachiu, trăscău -- sau de whisky, cognac, champagne?
    Eu pe-aici mi-aș arunca antenele socio. Fiindcă adevăr spun vouă -- un nebăutor n-are ce căuta la Cotroceni. Avem nevoie de un președinte care să lasă măcar o dîră-n urma lui -- de trăscău, whisky ori Heineken -- ba nu, DAAB (deși, mie tot Pils îmi place, dar de la Plesen, nu de la Hamburg -- deși nici berea germană cu-i de lepădat. Dacă mă gîndesc oelacă, pînă să o dau pe rachiu, cea mai tare bere e irlandeză neagră -- poți fi țapăn de bat și la fel de vesel, vel de ce religie-ai fi).

  • Exista si lubenite cu miez rosu? Fiindca, miezul conteaza, nu? Potrivit dictonului latin: “afara-i vopsit gardu’/inauntru-i leopardu’ “

  • Cristi

    Se pare ca vom avea o noua lovitura de stat. De data aceasta probabil populara, ca parlamentara avuram. Mai demult, pe Contributors, l-am rugat pe Dl. cu pricina sa imi dea definitia loviturii de stat parlamentare. Am primit un raspuns din care putea rezulta, in mare, ca orice motiune de cenzura e de fapt o lovitura de stat parlamentara. L-am rugat atunci sa revina cu o definitie care sa contina cele doua elemente necesare unei definitii: genul proxim si diferenta specifica. Inca astept raspunsul….

  • St.+James

    Un NU hotarat si-l da singur prin prudenta de a nu promite ce nu poate respecta. Was soll das bitte werden ? Cum sa nu faci intr-o tara a musteriilor bancilor falimentare (v. FNI, Banca Religiilor s.a.m.d) promisiuni umflate ? Romanii iubesc sa se vaicareasca ulterior de teapa luata !

    Un NU hotarat si-l da singur prin a nu fi de o volubilitate excesiva. Romanii iubesc flecareala inutila !

    Un NU hotarat si-l da singur pentru ca, asa cum ati spus-o si dumneavoastra acum cateva zile, in Romania normalitatea nu este vandabila. Ieri, la “Jocuri de Putere”, un fost consilier prezidential exprima intr-un limbaj sociologic aceeasi realitate: “Declaratiile medii nu au priza ! “. Cum sa spui “vreau mai putina galagie” ? Ntz, ntz, ntz, ntz … Romanii iubesc circul ! O poti face eventual intr-o maniera hollywoodiana: “Cine vrea circ, foarte simplu, sa nu ma voteze !”

    Un NU hotarat si-l da singur pentru ca orice patente hollywoodiene ar aplica, fundaturile de pe aici emana miresme bollywoodiene. Chiar nu-l vad intr-unul din materialele alaturate. rel="nofollow">https:// , nici la rel="nofollow">https:// sau rel="nofollow">https://.

    Un NU hotarat si-l da singur asumandu-si postura de etnic german (bine, nici n-are incotro !). In mod sigur se vor da in curand motive de aversiune unei alte etnii rel="nofollow">https://.
    Cel mai hotarat NU si l-a dat insa prin naivitatea liberalilor ! Ati vazut cum s-a si trecut fara nicio consultare prealabila la nominalizarea viitorului ministru de externe ? sa nu-ti pui intrebarea daca ANI castiga in instanta ?
    In atare imprejurari eu cred ca vocalizele unui anume domn sunt oricum inutile. Domniei Sa n-a considerat niciodata intrebuintarea unor studii in scopuri electorale ca o impietare grosolana a memoriei victimelor si atunci ce sa mai crezi despre astfel de manifestari (chiar si inutile) de adeziune. Poate pur si simplu nu stie altfel !

  • 1. Depinde ce-I place unuia sau altuia sa “consume”.

    2. Am citit “luarea de pozitie” “esprimata” de fosta europarticulara, dar e greu de ghicit a cui este, cu adevarat, “laurea de pozitie” cu pricina.

    3. Dansa e greu de “decartat”, dar daca “interesul national” o cere, “se aproba”.

  • Mihai

    Dabuleni e in Dolj, fireste!

  • Liviu Antonesei

    Ha, ha, ha! Misto de tot! Sa intarce balaia pentru maestrul Volo? Ati prima data in istoria vietii sale! Pun pe FB, sa se bucure mai multi…

  • Liviu Antonesei

    Dintr-un fel de scrupul de exactitate, as adauga ca a mai existat un… interludiu, in timpul mandatului dlui EC. Atunci a vegheat dna Zoe Petre!

  • Ha ha ha, somnul amintirilor face pipi noaptea în pat.

  • Cornisteanu

    Ha ha ha. Il stiu pe Muraru, e brici! Imi dau seama ce i-ar face lui Volo: nu doar ca il va tine dincolo de gardul Cotroceniului, dar l-ar deconstrui pas cu pas pana nu va mai ramane nimic din el in fata neamtului :))

  • Se pare ca exista un Dabuleni si in Gorj….”Nici in comuna Dabuleni din judetul Gorj situatia nu este mai buna. Peste jumatate din recoltele de pepeni de aici au fost compromise din cauza vremii severe. Totusi, localnicii sunt multumiti ca macar o parte din culturi au scapat, chiar daca grindina va intarzia aparitia pe piata a pepenilor romanesti.”

  • 1. Depinde ce “produse” consumi.
    2. Am luat cunostinta a “pozitia” “esprimata” de fosta europarticulara, dar nu poci a ghici a cui este, cu adevarat, “pozitia” respectiva.
    3. Nici aici nu poci ghici -- nu stiu nimic despre modificarile de strategie de la un nivel asa inalt. Rabdare si vom afla.

  • Pentru cei care uita (sau se prefac) cum arata o lovitura de stat, trasa chir in sala Parlamentului, iata un esantion: rel="nofollow">https://

  • Cațavencu

    Fac pariu că ar accepta cu versatilitatea unui Cațavencu să fie maestru de ceremonii al manifestației publice de adorație indiferent cine ar cîștiga. N-are el grețuri. Doar să-i promită cineva un mic ghișeft în schimb.

    Prevăd, însă, că se va retrage plin de demnitate în mediul academic de pe contributors, evz și înliniedreaptă de unde ne va explica în continuare, cu aceeași măiestrie, ce a fost de fapt comunismul.

  • dom’ tudorane, ghicesc un inceput de debusolare din partea celor care au trompa mai mult sau mai putzin infipta in pusculitza duduchii.

    cine naiba se poate supara pe propria’i pusculitza?

  • dom’ nuku_le, tot “spectrul politic” pare “confuzat” “la varf”.
    und’te’uiti, multa ceatza.unii se gandesc ca mai aproape le este pielea, decat camasa, altii ca nu pot renunta la camasa, fiindca le-a devenit mai “naturela” decat pielea, altii s-au obisnuit sa umble in camasa de noapte si in timpul zilei etc. cam asa…

  • mi se pare ca articolul asta este mai echilibart in ale politichiei

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cea-mai-dureroasa-infrangere-a-lui-traian-basescu/Este lamentabil modul in care oameni cu o pregatire profesionala buna isi sustin pozitiile. De la aberatia cu “lovitura de stat parlamentara” si pana la cine nu e cu noi e impotriva noastra omul nu are nici o nuanta .

  • Tu insumi

    Poate ca are dreptate VT.. O motiune de cenzura grijuliu pregatita, dupa ce ai cumparat un numar suficient de deputati ai unei majoritatai parlamentare fragile, e doar primul pas. Cu ordonante de urgenta -- si televedenii varane (la care promiti iesirea din NATO si din UE, ba ii si reprosezi gadeste + cacaraueste Angelei Merkel ca ca a invatat limba romana ca sa oprofundeze excelenta constitutie a talimbului iorgovan) -- rezolvi restul. Schimband si regulile jocului democratic din mers, fraudind cu Dragnea si rezultatele referendumului de suspendare, referendum care a cheltuit niste sume astronomice, utile, de pilda, peticirii tuturor drumurilor asfaltate din Rrromanistan. Da, Pontagiul, teleghidat de Felix si Crin, doveditu-s-a pina la urma un hitleras de buzunar, ghinionist, plagiator si imberb, ca musteata absenta nu I-o mai puneam la socoteala.

  • Tu insumi

    Carte insa cit Volo nu va sti tot neamul lui Muraru -- nunc et in saecula saeculorum. Nici macar cit Marius Oprea.

  • Tu insumi

    Erata: ” reprosezi Angelei Merkel ca nu a invatat limba romana ca sa aprofundeze” in loc de ”ca ca sa oprofundeze”. Mea maxima culpa!

  • neamtu tiganu

    io-nteleg, germana e extrem de grea!

    P.S Am auzit ca un anticomunist autentic, de data asta, unu care filmeaza cu camera, a zis ca baga o adevarata condamnare a comunismului, da una d-aia nasoala rau, vrea chiar sa bage comunismu la-nchisoare.
    iata noi oportunitati!

  • Ana are mere

    Volo știe carte. 🙂
    Și Ana are mere.
    Aveți umor, dom’le!
    Gluma după-amiezii.

  • Bogdan Cojocaru

    Au nu s-au numarat 322 gloante chiar in Parlamentul Romaniei? Si care desi au tintit turbat o singura persoana s-au dus in vant? Dvs priviti acele evenimente ca pe un joc al democratiei. Numai ca majoritatea actantilor acelui episod maimutareau limbajul si institutiile democratiei, fiind ei in sinea lor nishte gremlinsi ce in privat se stergeau si se sterg cu democratia la cur.

  • Care sunt evenimentele pe care le-as privi “ca pe un joc al democratiei”? cele din Spania (1981) sau cele din Romania (2012)?

  • Bogdan Cojocaru

    Cele din Romania 2012, ca evenimente desfasurate in limitele si cadrele jocului democratic.

  • E posibil ca, in Romania, mai toti “actantii” (si nu ma refer doar la cei ai acelui episod) aflati in asemenea razboaie fara sfarsit se sterg, “in privat”, in felul pe care il mentionati cu democratia. Public insa -- respectiva sentinta a Parlamentului — a mers pe un culoar democratic: Presedintelui i s-a prezentat lista de reprosuri/acuzatii; Presedintele a respins acuzatiiile; Parlamentul a votat pentru organizarea unui referendum; Presedintele a spus “Bine, atunci ne vedem la Referendum”; Pe urma Presedintele si-a schimbat pozitia invitand oamenii sa nu iasa la vot etc. Rechizitoriul — cum am scris la vremea respectiva — mi s-a parut foarte subtire, dar daca tot s-a ajuns la hotararea de a se tine un Referendum iar Presedintele a spus in Parlament, “Bine, atunci ne vedem la Referendum”…. etc. Fiecare a jucat dupa cum a vrut, nu dupa cum s-ar fi cuvenit, dar a numi acel episod “o lovitura de stat” este o exagerare…
    Daca numim acele eforturi de a scapa repejor de cativa adversari politici “lovitura de stat”, ce formula folosim pentru… o locvitura de stat?

  • Bogdan Cojocaru

    Cum suna zgomotul plesnetului unei singure palme? Nu trebuie ca toate lucrurile sa fie bubuitoare ca sa ne dam seama ca sunt bubuitoare.

  • Nu, nu trebuie sa fie bubuitoare, dar pentru a le declara bubuitoare trebuie sa dovedim ca sunt. Pentru a declara ceva drept “lovitura de stat”, argumentatia “tehnica” trebuie sa fie ceva mai solida decat o opinie, o senzatie, un sentiment, o teama etc.

  • OOPS! SE SCHIMBĂ… MODIFICAREA LA PMP. DUPA CE SINGURA ȘI NESILITĂ DE NIMENI L-A ANUNȚAT DREPT CANDIDAT LA PREZIDENȚIALE PE DL. CRISTIAN DIACONESCU, ACUM DNA. UDREA CANDIDEAZĂ LA ROLUL DE… CANDIDAT. http://www.evz.ro/elena-udrea-marti-vom-vota-asupra-candidatului-pmp-la-prezidentiale-daca-partidul-ma-voteaza-voi-candida.html

  • Bogdan Cojocaru

    Tehnic aveti dreptate. Pe asta au si mizat de fapt. Au si fost dovezi, dar in iuresul de atunci nu le-a mai bagat nimeni in seama, nici cel vizat.

  • “Cel vizat” stia ce contine rechizitoriul. A venit cu discursul de respingere a acuzatiilor pregatit. Cum tot asa, dupa ce in Parlament a spus “Bine, ne vedem la Referendum”, a trimis imediat scrisoarea catre CCR. Echipa sa de consilieri mai bine observa dovezile despre care vorbiti si “Cel vizat” mai bine juca, de la bun inceput aceasta carte, nu abia dupa ce a spus mai inait “Bine, atunci ne vedem la Referendum…”

  • MAI ÎNȚELEGE CINEVA CEVA? IATĂ ȘI DECLARAȚIA DLUI. CRISTIAN DIACONESCU CARE NU PREA SEAMĂNĂ CU DECLARAȚIA DNEI. UDREA -- http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17887158-cristian-diaconescu-consider-candidatura-mea-angajament-fata-tara-care-respect.htm

  • Bogdan Cojocaru

    Se pare ca tataie nu mai e respectat in propria ograda si conita-i forteaza mana moarta. Un lame duck? Mai vedem…

  • Trei zile, trei variante: EBA, Elena Udrea, Cristian Diaconescu. Ar fi momentul ca Presedintele sa tina o conferinta de presa si sa ne spuna cum stau lucrurile; fiindca e greu de crezut ca nu stie si de ce stau cum stau…

  • Bogdan Cojocaru

    Pai cum sa stea, Diaconescu n-a sarit cu parasuta, n-a dat cu mopul, n-a suflat in tulnic, n-are sani si n-are fund. Pierde democratic.

  • Bogdan Cojocaru

    Asta-i atacul de coarda de care vorbeati…

  • “Pe vremurile de trista amintire” circula un banc politic:

    Conducatorul Poloniei il intreaba pe conducatorul URSS “Stii cum face o coarda prea mult intinsa?” “Nu. Cum face?” “Gdaaaansk!”

  • Tocmai am postat un text nou -- De la “Draga Stolo” la “Draga Cristi”…

  • Pete Puma

    “Raspunsul” lui Tismaneanu (este un om atat de “curajos” incat nu foloseste numele dvs. si nu pune linkul pentru articolul de mai sus…tipic!)

    Am scris acum cateva zile, si imi mentin pozitia, ca dintre candidatii
    aflati atunci in cursa pentru alegerea ca presedinte al Romaniei, cei
    care mi se par (mie, nu oblig pe nimeni sa-mi impartaseasca punctul de
    vedere) credibili si onorabili sunt Cristian Diaconescu, Monica Macovei
    si Catalin Predoiu. Credibili ca profesionisti, ca experienta, ca
    deschidere spre valorile euro-atlantice. Onorabili ca pozitie
    decis-critica in raport cu ceea ce-a fost tentativa de lovitura de stat
    esuata din iulie 2012. Celor care care se obstineaza sa se agate de
    ideea ca o lovitura de stat trebuie sa fie una militara si chiar
    violenta, indraznesc sa le recomand sa citeasca macar primele pagini din
    exceptionala carte a lui Andrei Cornea, “Miracolul. Despre neverosimila
    faptura a libertatii”, aparuta anul acesta la Humanitas.

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-monica-macovei-vocea-celor-fara-de-voce/

  • Nu cred ca la mine se refera dl Tismaneanu, fiindca n-au sustinut niciodata ca o lovitura de stat “trebuie sa fie una militara.”!?!

    Am pus, la un moment dat, imagini din Parlamentul paniol (1981) pentru ca sa existe “un termen de comparatie” vizual intre cum arata o asemenea sala atunci cand se incearca o lovitura de stat in incinta Parlamentului.

    Comparand imaginile respective cu cele ale sedintei din Parlamentul Romaniei din 2012 putem intelege ca, daca folosim eticheta de “lovitura de stat” pentru orice incercare de a scapa mai repede de cativa adversari politici, nju ne mai ramane loc sa folosit aceeasi eticheta pentru momentul in care chiar avem de-a face cu o lovitura de stat.

    Asa cum am scris la timpul respectiv, folosirea cu prea multa generozitate a unor asemenea etichete va duce (si astazi vedem ca a dus) la isterizarea discursului public. Dispar nuantele, gradele intermediare totul devine ori nimic ori lovitura de stat….

    Cartea dlui Cornea o voi procura, negresit, fiindca este un autor pe care-l citesc mereu cu mare atentie si placere; ca suntem intotdeauna de acord ori nu in legatura cu un anume subiect este altceva.

  • Dezideriu Dudas

    Ref. la “ Prea inalta” in ale moralei, d-na MM…
    ( Ma gandeam ca d.p.d.v. al “vorbelor” ar fi nimerita o contributie la campanie… Ma opreste insa interpretarea “faptelor” si experienta acumulata….In 1996 am sustinut financiar PNTCD local ( cca. 100 dolari – 4 mil. lei atunci ) si un lider sindical ( cca. 25 dolari – 1 mil. lei atunci ), ca independent. PNTCD s-a dovedit de nici-o Dreapta…, iar liderul sindical, la fel ( cu Stanga in locul Dreptei )….)

    Citesc pe site-ul campaniei ei, numele trezorierului. Este fostul sef al Arthur Andersen Romania. L-am cunoscut in perioada ( 1996 -- 2000) in care am organizat Asociatia Consultantilor de Investitii, dupa ce i-am citit un interviu in “Adevarul economic”. In 2002, la privatizarea SC Neptun Olimp SA ( licitatiile de la World Trade Center), era alaturi de Dan Matei Agathon, fostul ministru al turismului, in fata presei….Nu s-a prezentat atunci nici-un investitor strain ( ei cumparau atunci utilitatile, noua revenindu-ne “margelele”…) …. Ma uitam de undeva de la “galerie” la ei…Cam cum se uita acum capitalul autohton la cel strain….

  • Pingback: Pierderea măsurii – obsesia Nelson Mandela | CERTOCRAŢIA()

WP Admin