≡ Menu

Poșo

cca 1945

cca 1942 -1944 – fotografie găsită de cătălin jubleanu în fosta casă a bunicilor mei de la ștefănești-argeș

Prietenii mei îi spuneau “Poșo”. Și la București, și la Ștefănești, ușa casei ei le-a rămas deschisă și după expatrierea mea. Pentru ea, ei erau eu.

Găsesc o însemnare.  Este scrisă pe contracoperta unei cărți pe care o citeam în avion pe când mă întorceam de la înmormântarea mamei.

Ce m-a împins oare să scriu: “Moartea rămâne singurul nostru contemporan loial. Restul – armistiții înșelătoare” ?

  • Ontelus DG

    Întrebarea este retorică, în mod evident. Totul poate părea întâmplare în viața fiecărui om – deși nu este – , dar moartea nu este întâmplare, ci ,,necesitatea înțeleasă”, încă din clipa venirii pe lume. Trupește, frica de moarte este firească. Sufletește, pentru cei care cred că există suflet, sunt cel puțin două variante: 1. acceptarea resemnată a inevitabilului, având conștiința senină ori, dimpotrivă, încărcată; 2. revolta, furia față de această nedreptate strigătoare la cer, numită moarte și precedată adesea de suferință, fizică și psihică. Ereditatea, educația, mediul contribuie fiecare și toate laolaltă la particularizarea unei reacții față de necruțătoarea doamnă cu coasa… Reflectând la sfârșitul inexorabil, forma cea mai benignă, dezirabilă este aceea în somn. Te culci liniștit și nu te mai scoli. Dar, totuși, vorba lui Creangă, hai mai bine despre copilărie să vorbim, căci inocența pierdută a copilăriei este o bună analogie pentru nevinovăția risipită prin neascultare de către aceiași drăgălași părinți originari, Adam și Eva, prin efortul conjugat al cărora ne-a venit și ,,greaua moștenire” de la care am pornit și la care, implacabil, ne întoarcem… Sărmanul om! Vede bine că este un fir de nisip în imensitatea cosmică și, totuși, se iluzionează să se creadă buricul universului!… Câteva zecimale în plus sau în minus pentru oricare dintre cele șase constante fizice universale și viața, cu atât mai mult viața conștientă ar fi fost imposibile. Prin urmare, pentru orice om de bună-credință, reiese că nimic nu este întâmplător, nici măcar ceea ce pare culme a absurdului, a suferinței, a răutății, a tot ce poate fi imaginat și/sau realizat în sens negativ ori pozitiv. Și, tocmai pentru că nimic nu este întâmplător, nici faptul că ființăm ca oameni, iar nu pietre, fire de iarbă sau animale, consider că și moartea nu este definitivă, ci o evidentă trecere către altceva, către metafizic ori mistic, după cum considerăm.

  • Grig

    Moartea este. Nu preopinent. Nu argument, con-. Inacceptabilă, pentru că nu are realitate proprie, nici nume propriu, deși nu există ceva mai propriu. Mai țintit, mai personal. Mai intim.
    Dar moartea nu este. Ea este viața noastră. Ne înșeală uneori, implacabil și definitiv, cu alții. Care sunt partea bună a noastră.
    Dar viața nu există. Nici noi. Efectele inexistenței ei sunt însă …..

  • Grig

    Și aici protestez contra indivizilor de la Academie (nu sunt singurii, și cea Franceză face tot felul de…ne-zise). Care reformează ce nu poate fi reformat, doar să se afle în treabă.Înșeală este înșeală, nu înșală.
    Am acceptat alte reguli, ciudate, deși nu le accept, ba chiar le detest,
    Dar asta este. Moartea poate fi despărțită în silabe?Dar în membri?

WP Admin