≡ Menu

Politică – pe hârtie și în realitate

1. Pe hârtie, oricine este numit într-o poziție din nomenclatorul Executivului american acceptă, de la bun început, realitatea constituțională că s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will.” Pe înțelesul tuturor: președintele te numește; tot președintele te destituie – menționându-ți ori nu motivul. Punctum. (de citit)

În realitate, când sunt numiți, prea mulți nu se întreabă de ce au fost tocmai ei cei aleși, dar sunt foarte nedumeriți când sunt destituiți. James Comey, proaspăt-destituitul Director al FBI, nu pare a se plasa în această categorie: “I have long believed that a President can fire an FBI Director for any reason, or for no reason at all.”

2. Pe hârtie, adică în Congres, ziare, pe posturi de radio și televiziune, pe Internet etc., afli că destituirea Directorului FBI, James Comey, de către președintele Donald Trump constituie ”o criză constituțională”.

În realitate, destituirea respectivă nu întrunește niciun element care să o poată împinge în zona unei crize constituționale. Josh Blackman, profesor de drept la South College of Law, Houston: “From a constitutional perspective, Trump can make whatever demands of his principal officers he wishes, and can fire them at will.

Aveam de-a face, însă, cu alte două tipuri de criză – criza de ipocrizie și criza de isterie. Ele ating în acest moment politicieni democrați și jurnaliști aflați în siajul lor. Crocodili de tipul Chuck Schumer și Elizabeth Warren deplâng azi destituirea lui James Comey, al cărui cap îl cereau mai an. Penibilul Chris Matthews (MSNBC) face, încă o dată, spume la gură (nicio exagerare) și supralicitează eroic: “Fascism!”.

3. Pe hârtie,  afli că destituirea lui James Comey de către Donald Trump constituie un abuz de aceeași natură cu destituirea Procurorului Special Archibald Cox de către președintele Richard Nixon în episodul cunoscut drept Saturday Night Massacre, una din “capodoperele” prin care Nixon a încercat să stopeze investigațiile în legătură cu Afacerea Watergate.

În realitate, între cele două destituiri nu există niciun termen de comparație. Unul este statutul unui Procuror Special, altul este statutul unui Director FBI. Puțintică informație poate convinge orice om de bună-credință că cele două decizii s-au făcut în condiții diferite. Destituirea lui Comey nu constituie o “obstrucționare a actului de justiție”, căci nu atrage după sine încetarea investigației intreprinse de FBI al cărei scop este să verifice “the nature of any links between individuals associated with the Trump campaign and the Russian government” și, mai ales “whether there was any coordination between the campaign and Russia’s efforts.” Jalea democraților este alta — până în acest moment, nu s-a găsit nicio dovadă a coordonării eforturilor Moscovei cu strategii campaniei electorale a candidatului Trump. Dar, luată cu militantismul anti-Trump, Rachel Maddow (MSNBC) nu are timp să se și informeze. Jurnalist corect informat și care să informeze corect a devenit, vezi bine, o contradicție în termeni. Există însă și voci demne de respect care susțin că destituirea lui Comey ridică pentru FBI probleme foarte mari în continuarea neinhibată a anchetei – aici. Așa cum există voci la fel de respectabile care afirmă că președintele Trump a luat o decizie corectă destituindu-l pe Comey – aici.

4. Pe hârtie, afli de la susținători devotați ai lui Donald Trump că idolul lor s-a acomodat rapid cu ipostaza de președinte – Șef al Executivului.

În realitate, Donald Trump continuă să “adapteze” poziția de Șef al Executivului la condiția de Chief Executive Officer (CEO), fiindcă, pentru el, America este cel mai recent business personal. Și această abordare nu se va schimba curând, iar dacă nu se va schimba vreodată, luarea unor decizii care să creeze autentice crize constituționale nu ar trebui să contituie nicio surpriză. Una este să ai curajul de a lua decizii dificile, în pofida controverselor pe care le pot stârni, alta este să-ți fie din ce în ce mai dificil să operezi în afara controverselor. În acest moment nu par să existe motive solide pentru un impeachment al președintelui. Asta nu înseamnă că democrații vor înceta vreo clipă să caute un asemenea motiv și că Donald Trump nu-i va ajuta într-o zi să îl găsească.

5. Pe hârtie, pentru unii James Comey este victima pandaliilor lui Donald Trump, în vreme ce pentru alții este victima propriului ego, atât de inflamat, încât s-a trezit asumându-și prerogative pe care poziția de Director al FBI nu le are.

În realitate, ambele viziuni conțin o anumită doză de adevăr. Dar, mai presus de orice, avem de-a face cu un om care nu a găsit soluțiile potrivite de a rezista unor presiuni enorme create de o luptă fără scrupule între cei mari. I se reproșează lui Comey că a apărat-o pe șefa sa, Loretta Lynch, dar se uită că președintele Barack Obama “a uitat” să o destituie pe Loretta Lynch, după întâlnirea tête–à–tête, timp de 30 de minute, într-un avion particular, a Ministrului Justiției de atunci cu soțul candidatei Hillary Clinton, când aceasta din urmă făcea obiectul unei investigații FBI. Știind că Lynch este parte a mafiei clintoniene, Comey a optat pentru cea mai proastă dintre soluții – să facă un rechizitoriu devastator al investigatei Hillary Clinton, dar, în chip cel puțin bizar, să anunțe că nu recomandă punerea ei sub acuzare și să declare închisă cercetarea candidatei democrate. Rechizitoriul reprezenta opiniile sale, pe care nu era îndrituit să le expună public și mai ales sub forma respectivă. Recomandarea ca Hillary Clinton să nu fie pusă sub acuzare reprezenta proiectul binomului Obama-Lynch. Comey era obligat să lase la latitudinea ministrului Justiției să recomande ce găsea de cuviință. Rezultatul ar fi fost același — ocrotirea candidatei democrate –, dar responsabilitatea ar fi revenit fără echivoc Lorettei Lynch. Așa însă, ministrul Justiției a scăpat anunțând că va accepta recomandările făcute ei de FBI, oricare ar fi ele. Redeschiderea investigației, pe motivul că în mesajele de e-mail transferate de Huma Abedin (mâna dreaptă a fostei șefe a diplomației americane) pe laptopul soțului ei, “the disgraced former congressman” Anthony Weiner, a fost o altă eroare, pe care Comey nu vrea să o recunoască nici măcar astăzi. E posibil ca James Comey să fi încercat să se asigure că oricare dintre candidați va câștiga îi va oferi șansa de a-și duce la capăt mandatul de zece ani, numai că, atunci când joci ”la două capete”, nu e sigur că poți câștiga. Nu există asemenea certitudini în politică. În politică, loialitatea este obligată să funcționeze într-un singur sens — de jos în sus. De sus în jos constituie un sens aproape miraculos.

desen & dedicație - eugen mihăescu

desen & dedicație – eugen mihăescu

6. Pe hârtie, poate părea adevărat că Hillary Clinton a pierdut alegerile datorită redeschiderii investigației de către FBI.

În realitate, Hillary Clinton a pierdut fiindcă nu s-a dovedit, nici pe departe, candidatul redutabil care se anunța, chiar dacă în spatele ei s-a aflat o mașinărie politică, financiară și media de o mărime uriașă.

7. Pe hârtie, poate fi adevărat că rușii au încercat să influențeze opțiunile alegătorilor americani prin spargerea serverelor Comitetului Național Democrat și livrarea unor documente jenante pentru democrați și candidata lor via WeakyLeaks și alte canale.

În realitate, democrații știu foarte bine, deși nu vor încă să accepte public acest adevăr, că Hillary Clinton nu din cauza rușilor a pierdut alegerile, ci din cauza americanilor, pe care candidata lor nu i-a putut convinge, în ciuda unui fond de campanie de aproape două miliarde(!) de dolari. Iată opinia unui democrat dezamăgit și de prestația candidatei democrate, și de matrapazlâcurile prin care a fost sabotată de democrați candidatura lui Bernie Sanders: “Hillary Clinton was a terrible candidate and didn’t deserve to win based on her pathetic campaign. Stupid statements, a total lack of charisma, and an overbearing attitude of entitlement. She prevented Bernie Sanders from winning the general election.”

8. Pe hârtie, probabil că au dreptate cei care fac din momentul ales de președinte spre a-l destitui pe Comey calul de bătaie al discuției.

În realitate, în orice moment l-ar fi destituit Trump pe Comey, s-ar fi găsit destui (nu doar democrați, ci și republicani) care să numească și alte motive ale deciziei dincolo de motivul invocat de președinte. Modul în care Casa Albă i-a transmis Directroului FBI decizia Președintelui a fost inacceptabil. Poți fi considerat de suporterii tăi un președinte ferm, care ia hotărâri decisive, și fără se te porți ca un mârlan. Când un înalt demnitar află despre destituirea sa privind un ecran de televiziune din sala unei conferințe, ceva e putred în sistem. Interminabilele secvențe de televiziune în care caravana auto a proaspătului-destituit Director al FBI a fost urmărită din Los Angeles până la decolarea avionului care-l aducea pe Comey la Washington au constituit pentru mine un imens motiv de tristețe și de rușine.

James Comey este orice, dar nu O. J. Simpson. Mâine, poate veni rândul președintelui pentru a fi umilit, spre deliciul celor care, orbiți de patimi politice, nu înțeleg că umilirea unui înalt demnitar de stat poate echivala cu umilirea statului. Nu pentru că cineva este statul, ci pentru că un stat cu demnitari umiliți poate deveni un stat umil, locuit de oameni îndobitociți de bucuria umilirilor reciproce.

Când același președinte îl amenință pe cel destituit într-un chip “subtil”, lucrurile iau deja o direcție lamentabilă, periculoasă pentru Donald Trump.

9. Pe hârtie, acel “s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will’ este condiția unui oficial, membru al Executivului unei republici.

În realitate, formularea îmi sună mai degrabă ca una definind condiția unui oficial aflat în slujba unui monarh. Și nimeni nu știe în acest moment dacă Donald Trump se va dovedi un “monarh” luminat sau unul întunecat, cum nimeni nu poate fi sigur despre niciun om devenit președinte al Statelor Unite că nu va descoperi într-o zi, uitându-se în oglindă, că pe fruntea sa ar sta de minune o coroană regală. În românește aceste “at the pleasure of” și “at will” pot sugera acel “cum vrea mușchiu’ meu”.

10. Chiar dacă, în realitate, nu ar însemna mare lucru, măcar pe hârtie formularea “s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will” s-ar cuveni, poate, modificată într-un enunț ceva mai apropiat de spiritul unei democrații liberale, cât mai îndepărtat de fibra unei monarhii absolute și de pandaliile unui absolutism peste măsură de capricios. Puține speranțe.

America este, din ce în ce mai mult, o republică modelată de avocați. Acolo unde gândirea avocatului primează, orice decizie corectă poate fi prezentată drept incorectă. Și invers. Și-atunci, cum să te mai miri că-l poți vedea pe James Comey distribuit de unii în rol de criminal, iar pe O. J. Simpson declarat de alții inocent?

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • DG Ontelus

    Textul este memorabil. Din faptul că deplângeți posibila umilire a statului prin umilirea reprezentantului său, orice funcție ar îndeplini acesta, rezultă viziunea romantică pe care o aveți în legătură cu realitățile denumite prin conceptele de om și stat. Plecând de la tristețea și rușinea pe care mărturisiți că le resimțiți în legătură cu acest episod, reiese că încă vă mai iluzionați să credeți în normalitate, ceea ce este lăudabil și semn de înaltă umanitate, dar probabil că înțelegeți din ce în ce mai bine că zodia întunecată în care alunecă omenirea, ascunsă până acum de perdele de fum dintre cele mai diverse și mai seducătoare, presupune o suită interminabilă de transformări și dezamăgiri. Măștile încep să cadă, una câte una, și aproape tot ceea ce reprezenta speranță, progres, motiv de optimism istoric se duce pe apa sâmbetei. Răul a fost permanent cu noi, în noi, am crezut că îi putem face față, că ne facem frate cu el până trecem puntea, dar observăm tot mai descumpăniți că forța sa este copleșitoare. Ceea ce cândva se făcea cu fereală, temător, astăzi este rutină și are răspândire populară, ba chiar motiv de mândrie, de sus până jos și de la dreapta la stânga. Poate mai mult decât oricând în istorie, din cauza vizibilității fără precedent, precum și a banalizării, acum este ,,era ticăloșilor”…

  • Dezideriu Dudas

    Dacă SUA e modelata de avocați, de unde modelul…, nu e de mirare ca rachetomodelele statului de drept românesc sunt (post)modelate de procurori….., ca apărători ai unui stat căruia i-ați facut un portet mai ceva ca Grigorescu țăranului ( din carul cu…..) : ” un stat cu demnitari umiliți poate deveni un stat umil, locuit de oameni îndobitociți de bucuria umilirilor reciproce”.
    Până la urmă Trump întruchipeaza visul lui Henry Ford…., din câte rețin dintr-un “tablou” al lui Felix Aderca…Rămâne de văzut dacă Trump se consideră “țăran” sau „rege”. Intr-o evaluare in sensul matricei lui dom’Onțeluș, „era ticalosilor”…., Henry Ford se considera țăran iar sistemul financiar, administrativ, politic, era intr-un fel, rege…..Matricea insă nu e nici pe departe săvârșită. Marin Preda doar a reluat-o pentru acea Românie, acum Dorin Tudoran continuă….

    P.S. Hagi a câștigat campionatul Romaniei de fotbal. Imediat după fluierul final a plecat in viteză la vestiare….A spus de “n” ori că nu participă la “competiția umilirilor reciproce” ! Digi 24 titrează, “Ziua Regelui” !

  • AT

    Analiza este corecta, prea corecta.Sa ne facem ca nu stiti ca biroul de investigatii necesita un audit drastic, ceva nemaiauzit din vremea lui Hoover?
    Nu pentru noi. Pentru ceea ce America reprezenta candva, inainte de 2001.
    Sa va spun un secret: lumea s-a schimbat atat de mult incat marii contraspioni se devoaleaza singuri, pentru si cu cine lucreaza.De la sine.

  • AT

    Dar asta este o problema constituitionala. Intentionat.

  • AT

    Eu m-as intreba de ce capacitatea mea investigativa este invitata, dorita in domeniul multor sute de miloane de dolari, acomodanti. In Basarabia, Moldova pe numele sau.
    Eu m-as intreba de ce nimeni nu constata pasii meschini care vor creste pana la a controla o tara chipurile stabila, puternica, de sine statatoare.
    Eu m-as intreba de ce biroul de investigatii american s-a ocupat de lucruri pana nu de demult dedicate unora mai lejeri, mai lipsiti de scrupule.
    Eu m-as intreba de ce nu mai exista profesionisti, in lumea chipurile libera.
    Eu pot face asta. Ba chiar mai mult.

  • AT

    Eu m-as intreba cine este reperul moral, cine stie, cine invata concetatenii sai ca sunt rari, unici, imposibil de inlocuit.

  • Cinicul de serviciu

    Pe hartie lucrurile par OK. In realitate problema este una de deficienta majora a sistemului. Un presedinte este, cum il numeau britanicii dupa declarau independentei USA, an elected king. Dar britanicii greseau, presedintele USA cumuleaza mult mai multa putere decat in monarhia consititutionala engleza. Este si rege si prim ministru, este si comandant al fortelor armate, poate emite si executive order (faimoasele ordonante de urgenta in varianta damboviteana). Nici un sef de stat din lumea civilizata nu cumuleaza atata putere, nici macar mult hulitii francezi, atacati din cand in cand cu gusto pe acest portal.
    Sistemul este bun atata timp cat presedintele este responsabil, dar asta nu se intampla intotdeauna. Toate erau potrivite in 1787 pentru apararea independentei tanarului stat, dar in zilele noastre acest sistem nu este nici kosher si nici macar halal.

  • DG Ontelus

    Când res publica constituie capriciul unui individ/unor indivizi, decadența este instituționalizată.

  • Dezideriu Dudas

    Din păcate, in materie de capricii și de decadențe, nici preopinenții individului, grupurile și chiar națiunile, mai nou nici măcar “faptele”, “tehnica lor”…., adică instituțiile, universitățile, academiile, cunoașterea in general…. , nu se simt prea bine.

  • DG Ontelus

    Corect. Nu ați făcut decât să particularizați constatarea mea generală.

  • DG Ontelus

    Având posibilitatea comparației, chiar privilegiu se poate numi, dintre totalitarism și libertate, chiar așa aproximativă și ciudată, așa cum este aceasta din urmă după 89, orice om onest nu poate opta decât pentru libertate. Deziluziile, dezamăgirile sunt uriașe, dar un om cu minimă viață spirituală nu poate sta pe gânduri, atunci când compară mental cele două epoci. Iată de ce nu pot fi decât bucuros că nu am trăit decât aproape optsprezece ani în predecembrism și oricâte probleme, necazuri, surprize am avut ori voi mai avea, cât voi mai trăi, voi considera că responsabilitatea deciziilor îmi aparține, nu mă voi ascunde în spatele nu știu căror vicisitudini ale istoriei. Iar acest fapt înseamnă demnitate și umanitate, chiar dacă multe lucruri din ceea ce văd în jur și, uneori, chiar în mine însumi, sunt în contradicție cu cele două realități. Cel mai greu este să fii liber și cel mai ușor este să te vinzi, oriunde în lume. În definitiv, aceasta este esența globalizării.

  • DG Ontelus

    Am recitit profesiunea de credință a blogului, un splendid citat din renascentistul francez Michel de Montaigne. Din păcate, nu doar blogosfera, ci și întreaga realitate virtuală, calchiind modelul natural al realității pure și simple nu răspund rigorii idealistului întemeietor al speciei moderne a eseului. Oamenii vorbesc unii cu alții, față către față sau virtual, dar de cele mai multe ori degeaba, fiindcă fie vor să le fie confirmată subiectivitatea de către aceia cu care intră în contact, fie nici măcar atât, dorind doar să se audă. ,,Zoon politikon”, omul nu iese decât în clipe de grație din ego-ul său, aspect care instrumentalizează comunicarea și socializarea întru manipularea celuilalt, sub pretextul întrajutorării, al spiritului de echipă, al organizației eficiente și alte ,,jocuri și jucării pline de farmecul copilăriei”.

  • Dezideriu Dudas

    Clipele de grație pot fi pretexte dar și pretextele pot fi clipe de grație…Asta la “sportul” individual. La “sportul” colectiv, in România, nu există clipe de grație decât la fraieri…..La destepti, pretextele sunt știintă, umanism, instituții, alea-alea….., mânca-ți-aș…

  • Dorin, dar legătura ambilor președinți cu statul Israel nu e investigată?
    Întreb și eu…

  • DG Ontelus

    Le fabuleux discours d’un ingénieur au début du XXI-ème siècle, adnoté par le Masterchef du mondialisation

  • Pingback: Dorin Tudoran – Politică – pe hârtie și în realitate | @ntonesei's blog()

  • AT

    O parere, ca o parere.
    Dl Comey s-a declarat sigur ca va ramane in functie pana in 2023. 10 ani de mandat, de la numire.
    Dl Comey a uitat ca memo-randurile, distribuite intentionat intr-un birou de conducere care era indrituit profesional, dar nu legal sa afle opiniile sefului suprem pe urmatorii multi ani, nu constituie o proba.
    Dl Comey a uitat ca, venind in Romania, a presat spre constituirea unei retele para-legale de distrugere a statului de drept roman (corupt, e drept, dar care era asa normal conform legii, penale dar mai ales civile, impus abuziv, prostesc si in scop de activism juridic tipic american prin asumarea raspunderii tipic germane, vest-germane, -iata un hibrid frumos, nu razboi, ci crima organizata securista la lucru-), de oameni care in sistemul juridic romanesc erau foarte suspecti, de la promovarea din INM (instit nat al magistrat, plin de scuristi de top, ca INA, homolog de administratie, chipurile pe model ENA, din Franta).
    Activismul juridic impus de americani, pe baze nemtesti, vest-germane, deci americane de vreo 50 de ani, fata de pasivitatea si larghetea zisei justitii romanesti care actiona pe baza de notabilitati, intai ex-comuniste, apoi intens prezent-securiste, mai rau decat comuniste,
    activismul juridic a distrus partea inocenta a puterii de stat romane (alaturi de cativa oameni, de fapt grupari, saprofite ori pur parazite, tipic puterii remanente securiste)
    Si acum Romania le ransmite felicitari americanilor constienti ca jocul specialistilor este extrem de elaborat.Imbatabil. Pregatit de cativa ani.
    Cand spunem imbatabil, inseamna ca este imbatabil cu mijloacele obisnuite de analiza, si investigatie. Presupune plasare, pregatire, propaganda, compromitere a propriilor plasamente, bani, multi bani, de obicei proveniti din America, aliati de unica folosinta (sau hai sa zicem de dubla folosinta, dupa care viata merge inainte, am uitat tot),
    profesionalismul este mai distructiv ca un razboi. Pentru ca face praf sistemu celebru american, de la Madison baiatu, la cei care l-au gandit cu adevarat, sistem care inseamna puterea Senatului. Ca al Romei.
    De la A Ames incoace, trecand prin 2001, septembrie, America are arme sa distruga toata omenirea. Dar nu mai are creier, nici macar agentul-femeie care avea prejudecati legate de sensul banilor intr-o lume plina de bani. Care circula liber, fara ca inteligenta reala, platita cu sute de miliarde, care nu s-au dezumflat dupa spargerea bulei informaticii si ciberneticii pe NASDAQ, sa aiba vreo idee de ce, cum, in ce fel. Sper ca site-urile porno le satisfac poftele cogntive.
    Profesionalism nu inseamna sa iti dedici viata, sau sa iti fie sacrificata, dupa vreo 15 ani de prostie crunta, docta,de cei care o fac curent,
    profesionalism inseamna sa intelegi ca tot ce ai invatat, inclusiv specializat, este o prostie, o dezinformare, un gunoi psihanalitic care inseamna o industrie de sute de miliarde de dolari.
    Cand nucleul este infestat de 10 ani, slabe sanse sa scapi nevatamat. Nici macar cu un dans, sau cu razboi autentic.

  • AT

    Profesionalismul de informatii, ceva ce nu mai este de intalnit, este imbatabil. Macar doua, trei din cinci tinte secundare vor fi atinse, iar strategic treaba este mefistofelica.Pe mine nu ma intereseaza, nici macar in legatura cu Romania. Care deja este cazuta in legaturile joase ale celor trei mari puteri.De aceea foarte utila, in acelasi sens.
    Singurul antidot la clonare, imitare, ajutorare, colaborare, reciprocitate, directionare prin infratiri, prin proxies, mutualitate, inteligenta si, desigur, putere insesizabila, este, intai, cercetarea, doi, analiza, trei studiul de caz, Romania,patru reforma radicala. Independent de parerile specialistilor in legi care nu se pot aplica decat intr-un singur sens, si foarte radical.
    Daca as scrie vreodata o carte, o nuvela, un referat, ar fi acesta. Cum sa te faci ca nu stii nimic despre lucruri prea mari pentru creierele cele mai inteligente din lumea fosta libera.Ca puterea isi urmeaza singura cursul, setat de altii.

  • AT

    Daca depune marturie, Dl. Comey va sfarsi prin a fi pus sub acuzare. Ar fi pacat, ca asa nu se va putea repara nimic din ce nu este de reparat, asa nu se va afla cine au fost inspiratorii ideologici, de tip imperialismul statului de drept, pe plan mondial. Un pozitivism legal dedicat societatii civile. Ca unica putere legitima.Oh, da.
    Adica al comunitatii internationale care se considera democratica.
    Ar fi pacat, ca nu s-ar mai afla rolul acestei ideologii, si al birocratilor crescuti foarte mari cu proceduri de gaga, in distrugerea UE. Desigur, procesul este o intalnire a unor mari deziderate, care oculteaza mici malversatiuni care au avut loc inca de la construirea sediului de la Bruxelles, la propriu, asta ca sa nu ii uitam si pe materialisti. Este un ciclu necunoscut, rod al intalnirii unor mari cercuri care nu se vor poticni in Germania actuala. Dovada este Franta.
    In hoc signo vinces, parca.

  • Cinicul de serviciu

    A propos de comparatia cu monarhia facuta in articol. In timpul dezbarerilor penttu Constitutie John Adams, viitor presedinte al USA, voia ca presedintele sa fie numit, His Majesty The President.

  • Grig

    Rațiunea de stat are căile ei foarte întortocheate, ascunse de obicei printre paragrafe, prevederi, dar mai ales prostie instituționalizata. Corupție pură, caria puterii.Întrebarea care se pune, singură, este dacă marile puteri organizate în principal în contra propriilor cetățeni (nu ca micile puteri care sunt total îndreptate contra propriilor cetățeni) vor sau suportă adevărul. Că tot se plâng specialii lumii că războiul este tot mai hibrid, și că nu mai avem parte de adevăr.
    Așa am putea afla de ce Dl. Lavrov eternul, emeritul eremit al tuturor externelor și-a permis delăsarea de a-și exprima pe față veninul față de prietenii săi presupuși, cu care tocmai trebuia să vorbească și să le smulgă niște secrete-bidon puse la cale de niște organizații practic criminale, de zeci de ani.Cum, l-a concediat? 9pe Comey). Glumiți. Ar fi zis, dacă am fi auzit așa venin.
    Bref, America este pradă propriului impuls de auto-distrugere, la care prietenii lor ruși au jucat doar rolul de acoperire oficială. Doar așa mai pot câștiga și ei ceva, în proprii lor ochi compromițători.(mai mult compromiși, de fapt)
    În rest, adevărul celor care nu au făcut nimic atunci când era oportun, pentru că nu aveau ce să știe, ceva ce nu era făcut de enorm de mulți cetățeni americani, adevărul acestora se pot bucura enorm de obsolesecența programată a Dlui Trump. Și de practicul-inert al Dlui Pence, om cu credința lui Dumnezeu.Ba chiar toată lumea civilizată va dori asta, și cineva le satisface dorința cea mai nemărturisită, de parcă ar ști cu ce gaze să-i dea afară din propriile bârloguri aculturale. Ce bine că toată cultura s-a mutat în cluburi, stadioane, talk-showuri,discoteci, așa este ferită de machiavelismele falsității decisive!

WP Admin