≡ Menu

Ploșnița de hyperspațiu – precizare

Am   pomenit   despre  ea   în  urmă  cu  câtăva vreme.  Este imbatabilă. Sub carapacea ei de jeg pietrificat, se află — nu mă veți crede! – oameni. Mă rog, un fel de oameni. Sunt din categoria celor despre care scriam că “Îţi pun în gură vorbe pe care nu le-ai rostit; în minte – gânduri pe care nu le-ai avut; în inimă – sentimente pe care nu le-ai nutrit; şi în spinare un “cazier virtual”. Totul a devenit virtual. Adică, odată lansată în hyperspaţiu, minciuna devine adevăr şi se eternizează.”

Pentru ca nu cumva să uităm de existența ei, ploșnița mai iese o dată la rampă. Se dă de trei ori peste cap și se transformă în cârtița.

Ilustrație & Copyright 2011 - Alex. DIMITROV

Citește ea un comentariu al meu (comentariul nr. 35) și își zice să traducă din limba română în limba română. Așa se face că persoanele din autoturism sunt “identificate”: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici și Andrei Pleșu. Asta pentru că doi dintre ei conduc câte un Volvo. Dacă spuneam că era vorba de BMW, tot ei erau, fiindcă celălalt conduce un BMW . Cu alte cuvinte, oricare ar fi fost marca mașinii, găinăria insectei tot marca ploșniță ar fi fost.

Iată şi un detaliu referitor la “acurateţea” traducerii săvârşite de ploşniţa de serviciu: am fost şi eu de vreo câteva ori în maşina condusă de Andrei Pleşu. Da, e un Volvo, dar nu al Preşedinţiei. Este al Colegiului Noua Europă, oferit instituţiei respective de reprezentanţa Volvo în România. Ce să mai zic de ideea “Pleşu – pupinul lui Băsescu?”

Nu că țin morțiș să stric petrecerea hyperspațială oferită de ploșniță, dar trebuie să precizez că personajele “importantisime” din întâmplarea cu pricina nu erau “suspecţii de serviciu” – Liiceanu, Patapievici și Pleșu. A devenit plictisitor să vezi biata insectă țopăind cu piciorușele ei de sârmă pe aceeași placă de patefon uzată și plănuind să rostească — în nume propriu — nume proprii în jurul cărora se tot învârtește amețită de pizmă.

Cât despre mine, când simt nevoia să mă delimitez public de opiniile sau acțiunile cuiva, o fac fără ajutorul ploşniţelor, cârtițelor ori traducătorilor din română în română.

Am simţit nevoia acestei precizări fiindcă, vorba bunicii mele, “Maică, e bine să ştim pe ce scândură dormim…”

  • Liiceanu, Patapievici si Plesu … e prea mare inflatia cu aceste subiecte, abordate prost sau nu. In discutia Andrei Plesu -- Adam Michnik, primul a “glumit”-strecurat ca el si Liiceanu sunt impreuna, “ca Stan si Bran”- daca A.M. “da” in Liiceanu, atunci “da” si in el. “Dai in mine, dai in fabrici si uzine” intr-o varianta mai diluata, subtila, dar consistenta si eficace. A devenit de mult o banalitate tocita pana la luciu faptul ca, cei 3 intelecuali fanion ai culturii romanesti, formeaza o echipa tare si in ce priveste lauda reciproca. Acea “plosnita” nu conteaza, nu “invarte” de un la inalt nivel administrativ atmosfera noastra culturala. Io unul simt ca ametesc de cat s-a invartit media in jurul celor 3 corifei si a altora varietati de corifei. Dupa atata timp de imparatie a corifeilor, e pacat sa nu acordam atentie unor oameni care ar putea veni cu ceva nou, mai ales ca nu sunt foarte populari. Sau macar sa-i asteptam curat, fara a ne rata receptia cu subiecte prea putin relevante. E vorba de prioritati, de timing … fara de care nu vom reusi sa iesim din groapa. Vasile Garnet punea punctul pe i cu abordarea “Intelectualul ca diversiune”.

  • Dorin Tudoran

    @ Octavian Georgescu

    1. Ca Liiceanu-Plesu-Patapievici sunt foarte buni prieteni si formeaza o echipa este o evidenta.
    2. Cred ca exista si diferente semnificative in felul in care abordeaza ei un subiect ori altul. Sa luam exemplul Traian Basescu: nu vad similitudini semnificative intre Plesu si Patapievici in “abordarea” acestui subiect.
    3. Precizarea mea avea un singur scop: aceea de a spune ca nu cei trei sunt personajele istorioarei din comentariul meu.
    4. Cat priveste plosnita cu pricina, orice i-ai flutura prin fata ochilor, ea vede doar ce vrea sa vada…

  • Florin Iaru

    E un mecanism ciudat, dar uman. Cînd duşmăneşti pe cineva, simţi irepresibila nevoie să-i găseşti defecte. Iar defectele, din posibile şi virtuale, să devină reale şi imbatabile. “V-am spus eu că e o canalie!” “Mie, personale, nu mi-a plăcut niciodată!” “Ahaha, s-au demascat!” E un mecanism compensatoriu care urmăreşte să umfle proporţiile răului, pentru a arăta cît de fragil, de expus e binele “nostru”. Nu altfel procedau comuniştii. Dar ce spun eu comuniştii, ce fasciştii aveau un alt discurs?
    @Dorin, e natura umană, nu e ploşniţăreală! 🙂

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru

    Aha! D’aia imi spunea, pe timpurile de trista amintire, un protocronist infocat “Ba, ce tot te dai in vant dupa viziky ala? Tu nu simti ce gust de plosnita are?” “Da, tu de un de stii, bre, ce gust are plosnita?” “Du-te, ba, cosmopolitule in p…. m…” Aflu dupa decembrie 1989, ca inainte de 1989 camara lui duduia de sticle de viziky…
    Cum ‘sesi -- natura umana, monser!

  • Dusmanie, “natura umana”, protocronism … poate fi si o tehnica de a atrage simpatie pentru cei 3. Conteaza? Traducerea “plosnitei” e o chestiune la fel de arzatoare ca divortul Monicai Columbeanu. Am citit si acel comentariu -- foarte bun -- despre “obsesia Basescu”. In dreptul meu pot spune: acolo m-as regasi … aici … parca fuse un naduf. Domnu’ Tudoran, e pacat de primavara …

  • Dorin Tudoran

    @ Octavian Georgescu

    Va inteleg, aveti dreptate… Dar… Chiar daca efectul scontat de plosnita nu este atins, incercarea ei este suficient de lamentabila spre a fi mentionata… Evident, primavara nu se va impiedica in aceasta scurta precizare…

  • Radu Humor

    Eu zic ca-i binevenita aceasta curatenie ( morala) de primavara !
    Si s-ar putea sa nu moara doar plosnitele, ci si anumite idiosincrazii…
    Bayern -- Inter : 2-3 !!!!

  • mihai rogobete

    Promiscuitatea a început aici: http://www.novamov.com/video/oge3me559ra59

  • @) Dorin Tudoran, Alii

    Eu spun ca dincolo de importanta corifeilor, de diferentele dintre ei si de lipsa de importanta a plosnitei, bunica ta, dar si mea!, aveau dreptatea lor, e bine sa stii scindura pe care iti pui capul.

  • andrei_insc

    dar -daca nu sint prea indiscret- cine e “plosnita” cu pricina ? Nu ca ar avea mare importanta (sint oricum destui care au obsesia asta cu Plesu, Liiceanu&co), dar m-ati facut curios…

  • Dorin Tudoran

    @andrei_insc

    Plosnita nu este neaparat un anume individ. Cateodata este, cateodata este… mai multi indivizi. Adica o mentalitate.

  • mihai rogobete

    Asmuţirea împotriva intelectualilor neconvenabil angajaţi a început în Lagărul de reeducare de la Piteşti. (Documentarul Demascarea poate fi găsit pe prima pagină din http://www.onlinemoca.com) Reluăm filmul?

  • victor L

    @ andrei_insc,
    si eu am nelamuririle tale, dar ma consolez cu o anecdota. Pe care o am de la dl Adrian Mihalache, din Lettre… nr. 76. Si dumnealui a extras-o din ” Savantul articol al lui Korzybski, <>”.

    Se zice ca intr-un compartiment de tren s-au nimerit sa fie o doamna bine, fiica ei, tinara si-si mai frumoasa, un ofiter german si unul roman. (Ai auzit bancuri bune fara romani?)
    La un moment dat trenul trece printr-un tunel; intuneric, normal, si, la citeva minute dupa, se aude “zgomotul unui sarut, urmat de cel al unei palme puternice”.

    “Fiecare pasager” (sau cititor de blog)”interpreteaza in propriu-i limbaj, ceea ce s-a putut intimpla”. (In cazul nostru, ce am citit.)
    Mama: fiica mea e bine crescuta, a reactionat corect la gestul badaranului.
    Fiica: stiam ca mama mai poate atrage un barbat, dar nu credeam ca are asa palma puternica.
    Neamtul: al naibii roman smecher, el saruta si eu incasez palma.
    Romanul: prost e neamtul, eu mi-am sarutat propria palma cu care, apoi, l-am plesnit.

    Ai observat ca, in cazul postarii dlui Tudoran, interventiile sint similare cu a ocupantilor compartimentului de tren?

  • Mi se pare absolut corect ca “ploşnele” de hyperspaţiu, (ma rog, “ploşna” -- daca socotim ca e vorba de un personaj multiplu), sa primeasca din cand in cand cate o sanatoasa doza de flit blogosferic.
    Si mai cred ca, la cat de agresive sunt, aceste “ploşniţe de hyperspaţiu” nici nu merită, vorba unui vechi banc cu Bula, “diminutivarea” cu sufixul “iţă”, motiv pentru care eu am ales sa le numesc pur si simplu… ploşne.

    Dar, pe de alta parte, sanatos mi se pare si ca intelectualii nostri, fie ca poarta nume de familie terminate in -escu, fie in -eanu, ori -eşu, ori -evici, sa-si intituleze apelurile politice, bunaoara, cu claritate, cum ar fi: “Apelul unui grup de intelectuali sustinatori ai pedelismului basescian”, ori, “Apelul unui grup de intelectuali sustinatori ai penelismul antonescian”, ori, “Apelul unui grup de intelectuali sustinatori ai pesedismului pontist” si nu, abuziv de “eliptic”, “Apelul intelectualilor “.

    Intr-un sistem politic pluralist e normal ca partidele si liderii politici sa aiba sustinatori in randul intelectualilor, fie in randul intelectualilor sinecuristi (la partid, la mogul, la ce o fi!), fie in randul vesnicilor idealisti si “prestatori” pe veresie. Mai incorect mi se pare ca un astfel de intelectual sa fie angajat la stat si, in ciuda acestui “amanunt”, sa ne dea, periodic, lectii de morala publica, neuitand ca de fiecare data sa demonizeze opozitia politica si sa inchine cate o mica osana puterii sau sa-i ofere cate o justificare (cladita pe sofisme) “marelui carmaci” care l-a asezat in scaunul de bugetar de lux.

    Cred ca daca numarul acestui fel de “boieri ai minţii”, pe care Liviu Cangeapol n-a ezitat sa-i numeasca “slugă la boierii zilei”, va scadea, va scadea corespunzator si numarul ploşnelor de hyperspatz. Cred ca intre “boieri” si “ploşne” e o oarece legatura -- care poate sa ne scape din vedere la o privire prea grabita.

  • Volvo nu este nici pe departe o masina buna. Nici BMW cu toate gaget-urile si nici muzica simfonica ascultata in drum spre Sibiu intr-un BMW si povestita pe larg intr-o brosurica alaturi de cosmeticele masculine folosite zilnic, nu contribuie la ridicarea nivelului culturii romane -- cultura mica- cum spune Virgil Nemoianu. Plosnitele nu au ce rontai in literatura romana, asa ca rontaie ziare si reviste de scandal. Parfum de calitate….

  • Florin Iaru

    @Victor L
    Ha ha ha, frumoasă poveste, păcat că n-are legătură. Deși e transpunerea unei probleme matematice de interrelaționare între obiecte. Mai citiți o dată ce am postat mai sus. Vă încadrați perfect. Îi urîți pe cei de aici, dar preaplinul inimei vă îndeamnă să-i aduceți pe calea cea bună. Vă considerați luminat de Dumnezeul inteligenței, dar asta nu vă împiedică să-i și invidiați pe forumiși, în secret. Ia te uită cum își permit să critice pe toată lumea, inclusiv personajele politice care le sînt simpatice. Dacă, însă, ați fi citit mai cu atenție, nițeluș mai cu atenție -- și mai dezinhibat textul lui Dorin Tudoran, ați fi remarcat un cuvințel prea puțin subliniat de comentatori: hyperspaț. Prietenii știu de ce. De aia, fiecare a comentat ușurel, e atît de facil să bîrfești pe cineva, să-l tăvălești prin fulgii -- cum să spun -- hyperspațiului…
    Cei întărîtați -- ca dvs. -- nu, vor deștu’n rană! Acum v-ați prins sau nu? Bănuiesc că nu, domnule ofițer… Lasă, uitați-vă înciudat la fetișcană și la mă-sa!

  • victor L

    Constat ca citatul meu a aparut trunchiat: ” Savantul articol al lui Korzybski, “Rolul limbajului in procesul perceptiei” “.

  • Shadow

    @Florin Iaru

    Spuneti bine despre “motivatia” plosnitei. O spuneti asa de bine ca simt o nevoie imensa de Caragiale. El ramane in continuare de o contemporaneitate surprinzatoare. Totusi ce ne facem cu cei care “plosnesc” pe bani de la partide? Cu ce sunt ei mai de condamnat sau mai putin de condamnat decat “abonatii prezidentiali” la sinecuri, fie ei intelectuali? Este “agravanta” intelectualitatea lor in conditiile astea sau nu?

    Putem vedea cumva o “liberalizare” a “jocului de-anprostalea” pe toate palierele societatii romanesti sau nu? O moda sau un simplu “clonaj” al “jocului primordial”?

  • InimaRea

    M-am documentat ca să mă dumiresc de ce ploşniţă şi nu păduche. Reiese că ploşniţa nu-i atît de dăunătoare dar e roşie -- daca e vorba despre cea care ne suge sîngele, altminteri sint mai multe feluri -- de apa, de cîmp ori grădină, de lemn etc.
    Din text, reiese ca ploşniţa cu pricina răstălmaceşte spusele omului -- o formă de parazitism, probabil. Unul agasant, rău intenţionat. Acum, chiar că-i greu de închipuit un parazitism bine intenţionat. Cum ar fi -- milostiv, curativ?
    Problema ar fi că acest fel de ploşniţe nu poate fi stîrpit -- doar combătut, măcar; sau, cel puţin, denunţat; ori semnalat şi-atît.
    Din perspectivă ecologică, aş recomanda prudenţă în tratamentul aplicat ploşniţelor. Larg ecologic privind, ele sînt parte a ecosistemului, care trebuie protejat, nu? În fond, ele n-au apărut pe lume ca să ne facă nouă în ciudă, ba chiar ne-au precedat. Şi se spune că ele vor stinge lumina, cîndva.
    Fabulistic vorbind, tot prudenţa-i recomandabilă: daca se-nmulţesc şi le prieşte, au căpătat deja drept de cetate, exprimă un trend. Poate că le-ar trebui urmat exemplul, dacă promit a fi o specie de succes. Căci ce ne dorim noi mai mult şi mai mult dacă nu succes în viaţă?
    Eu dau mereu exemplul homosexualităţii -- cum a devenit recomandabilă, din infracţiune şi oroare contra naturii. Pur şi simplu, ne-am schimbat perspectiva asupra fenomenului, recunoscîndu-i latura pro-fund umană. Şi ne-am dumirit, domnule -- eram pro-fund în eroare: confundam pro-fundzimea cu l’Abime. Cînd ea nu era decît o alta varianta a adîncimii disponibile, primitoare, îmbietoare şi iubitoare.
    Aşa se poate-ntîmpla şi cu ploşniţele, părerea mea…

  • @) No Name

    Da, si eu ma gindeam ca o asemenea legatura, cumva de interdeterminare, trebuie sa existe!

  • Dorin Tudoran

    @ victor L

    As putea sa dau vina pe … Opozitie, dar prefer sa spun ca nu stiu ce s-a intamplat. Oricum -- scuzele mele!

  • Dorin Tudoran

    @ gabriela vasilescu

    In discutie aici nu era calitatea masinilor Volvo… N-am condus decat o singura data un Volo si mi-e greu sa ma pronunt.
    In privinta masinilor BMW, cred ca va inselati. In ultimii 15 ani am condus un 730, un 535, un 325 si un X5. Toate -- excelente masini.
    Culturi mici sunt si altele care par mai marisoare. Dar si asta este o alta discutie…

  • Mitica

    Sint adeptul metodei clasice de lupta contra plosnitelor!
    Cu flit. Intre ochi.

  • victor L

    Dle Tudoran,
    nici nu ma gindeam la o misculatie din partea dvoastra.
    Ma gindeam ca punind texrul intre a disparut.
    Asa ca, nici vorba de scuze.

  • Dorin Tudoran

    @victor L

    Pe blogul lui Liviu Antonesei s-a purtat o discutie despre surprizele hyperspatziale. Cred ca sunt hachite de softaware. Postarea dvs. am aprobat-o de pe un i-phone. Sa fi jucat si asta vreun rol?
    Multumesc pentru intzelegere.

  • Dorin Tudoran

    @ Mitica

    Scoala veche: SANEPID!

  • popel popescu

    Iata cum un text aiurea scris cu o destinatie precisa, o “plosnita”, a starnit comentarii aiurea din partea a 12 persoane de aiurea si comentarii aiurea la comentarii aiurea din partea autorului lui. Acum inteleg ce sunt alea “plosnite de hyperspatiu”.

  • mihai rogobete

    Oameni buni, retorica hyperspaţiului smulge mască după mască, opunându-ne chipul cel mai dezolant: nu tribal-maniheic, cum sperasem că n-am fi degenerat într-u totul, ci cainic, suicidar, dacă Abel e umbra culturală umană. Existăm, iată, în sine, imanent, trăind, pur şi simplu, pentru a trăi: mai sălbatic de-aşa nu se poate. O nimica toată, pentru cel ce şi-a ucis umbra, să se ridice împotriva celuilat şi a tuturor. În pustie.
    Democraţia? Păi, de la Tezeu, minotaurilor din Atena le-au mai trebuit nişte mii de ani.
    M-am înşelat, recunosc, încercând să-l conving pe dl. Florin Iaru, că stânga şi dreapta sunt abia polii unui singur partid maniheic; spectrul politic este o haită de haite de sălbatici singuratici. Acesta e tonul, asta muzica. Focul şi tam-tamul!

  • @ Liviu Antonesei

    Da, eu cred ca e vorba de un fel de strategii reactive de tipul “tit for tat”, cu toate variantele posibile!

  • @Radu Tudoran

    Este o mica divagatie discutia despre calitatea masinilor, pornind de la plimbarea unor persoane intr-un Volvo. Sigur ca BMW este excelent, uneori fiind mult mai “inteligent” decat soferul sau pasagerii lui. Remarca nu se refera evident la dvs. Cred insa ca nu ati citit “brosurica”, de fapt doua brosurele, scrise de unul dintre subiectii in discutie.

  • Florin Iaru

    @Shadow
    Alea nu-s ploşniţe. Sînt slujnicarii ruşinii, ţucălari, preşuleţe, lipitori. 🙂 Prietenii ştiu de ce.

WP Admin