≡ Menu

Pierderea măsurii – obsesia Nelson Mandela (UPDATE)

Neîncrezători în înțelepciunea proverbului românesc “Nu tot ce zboară se mănâncă”, unii sfârșesc prin a mânca ce nu se cuvine.

Iritat de textul meu “Să spunem un NU hotărât candidatului Klaus Iohannis”, dl Vladimir Tismăneanu își împovărează un text (aici) cu un update. Iată doar un fragment din această aducere la zi prin intermediul… trecutului:

“Cu alt prilej, mai recent, mi-am recunoscut eroarea (vorbesc doar despre mine, nu judec pe nimeni altcineva) de a fi colaborat la “Jurnalul National”. Imi amintesc de o discutie aici, la Washington cu doi amici (cu unul sunt si azi prieten). Era in vara lui 2004. Unul din cei doi, intelectual faimos cu trecut impecabil de disident, spunea ca nu au aparut dovezile colaborarii lui Felix cu Securitatea (lucru real), deci si Felix are dreptul la prezumtia de nevinovatie. Celalalt, stralucit critic literar si redutabil comentator politic, i-a raspuns: “N-am nevoie de dovezi, e de ajuns sa ma uit la el”. Sigur, era o figura de stil. In ce ma priveste, nu ma uitasem atent. Acum imi dau seama ca as fi putut sa fiu lamurit pe loc. In martie 2004, n-am mai spus-o pana acum, mi-a fost facuta propunerea de a deveni consilier politic al candidatului prezidential al PNL, deci al opozitiei, dl Theodor Stolojan. Cred ca prietenul meu Tudorel Urian isi aminteste episodul. Am fost onorat, m-am mai gandit, m-am consultat cu familia, am decis in final sa nu accept. Nu era vorba de persoana in cauza, ci de insasi ideea de a fi consilier al unui partid ori al unui candidat. In aceeasi perioda, mai precis in aprilie 2004, amicul din epoca pomenit mai sus, devenise consilierul de campanie electorala al PUR, dupa ce acest partid renuntase la serviciile lui Dick Morris. Banuiesc ca nu era doar o functie onorifica. PUR, adica Dan Voiculescu, fost coleg de scoala, adica, aveam sa aflam mai incolo, Felix, a incercat sa-l convinga sa fie si candidat prezidential. Har Domnului, pentru el si pentru noi toti, n-a acceptat. Nu dezvalui aici nimic confidential, despre acea propunere exista un dialog televizat cu Marius Tuca.”

VOICULESCU

În vara lui 2004, dl Mircea Mihăieș se afla în vizită la Washington. I-am invitat pe cei doi prieteni (nu amici, prieteni) – Mihăieș și Tismăneanu la lunch, la un restaurant din Alexandria, Virginia. Discuția despre dl Dan Voiculescu nu avea cum să apară din senin între noi trei.

Întors eu însumi din România, unde organizasem o conferință pentru judecători de la Curțile Supreme și Constituționale din întreaga lume, le-am spus celor doi prieteni că dl Dan Voiculescu m-a invitat la o discuție și mi-a propus să candidez la alegerile prezidențiale cu sprijinul partidului său.

În vreme ce dl Mihăieș s-a întunecat, dl Tismăneanu a declarat că este o idee de luat în seamă. S-a ajuns, evident, la punctul sensibil – posibila colaborare a dlui Voiculescu cu Securitatea.

Le-am reamintit că nu existau dovezi peremptorii ale acelei colaborări, că dl Voiculescu câștigase niște procese pe această temă (și nu doar în România), adăugând că prezumția de nevinovăție trebuia respectată, cu atât mai mult cu cât dl Voiculescu era în posesia unei adeverințe eliberate de CNSAS prin care se spunea că nu colaborase cu Securitatea; dimpotrivă, avea dosar de urmărit.

Atunci dl Tismăneanu a fost de acord cu mine.

Da, dl Mihăieș a afirmat: “N-am nevoie de dovezi, e de ajuns să mă uit la el.”

Am auzit oameni la fel de serioși ca dl Mihăieș afirmând despre dl Băsescu că a fost ba colaborator al Securității, ba ofițer acoperit al Securității, ba că a a luat banii încasați pe vânzarea ilegală a flotei, dar la întrebarea legată de dovezi au răspuns ”N-am nevoie de dovezi, e de ajuns să mă uit la el.”

Eu, unul, nu cred că e de-ajuns. Cel puțin, juridic vorbind.

I-am liniștit pe cei doi prieteni, spunându-le că refuzasem deja, politicos, propunerea dlui Voiculescu și că le menționasem de ea, fiindcă erau prietenii mei și nu s-ar fi cuvenit să afle de ea din târg.

Așadar, acel “aveam să aflăm mai încolo, Felix, a încercat sa-l convingă să fie și candidat prezidențial.” este cel puțin o inexactitate. Nu Felix, cum afirmă dl Tismăneanu, încercase să mă convingă, ci dl Dan Voiculescu.

În 2004, nu exista Felix, altfel președintele Traian Băsescu nu s-ar fi dus la GRIVCO spre a-l convige pe dl Voiculescu să trădeze alianața  în care se afla și să intre la guvernare cu adversarii.

E greu de imaginat un Traian Băsescu,  ajuns, cu căciula în mână, în biroul dlui Voiculescu spre a-i spune:

“Bă’, Felix, turnător împuțit, securist jegos și șmanglitor de fonduri, te rog frumos să intri la guvernare, că avem mare nevoie de oameni ca tine, ca să scoatem țara din impas. Hai să ne îmbrățișăm, bă’, soluție imorală ce ești!”

Când, în 2006, au apărut primele dovezi ale colabărării dlui Voiculescu cu Securitatea, am publicat un pamflet “Felix, Mircea și Dorin”  chiar în Jurnalul Național, text despre care dl Mihăieș avea să scrie că orice alt om în locul lui Dan Voiculescu s-ar fi sinucis după un asemenea pamflet.

Iată două paragrafe din acel text:

“Mi-a murit Dan Voiculescu. Pe limba lui. Pasare care se da Phoenix si se dovedeste papagal. Peltic – cand e vorba de evidente, limbut – cand ar trebui sa practice umilinta si neconvingator cand are dreptate, Dan Voiculescu atesta ca tragedia poate fi si o drama pe care incerci sa o rezolvi cu mijloace comice. Sa declari ca dovedit drept simplu informator esti exonerat de acuzatia de a fi fost general si manipulator al “fondurilor Ceausescu” constituie un adio definitiv spus prezumtiei de nevinovatie. Candva, CNSAS transmitea ziarului Ziua ca Dan Voiculescu nu a fost agent/colaborator al Securitatii ca politie politica. In plus, dl Voiculescu primea copia unui dosar care dovedea ca fusese urmarit de Securitate. Dar, crezandu-se Otilia, nu se recunostea in “Felix”. Atunci, invoca autoritatea CNSAS-ului. Azi, cand aceeasi institutie produce probe ca a fost informator, dl Voiculescu declara ca nu recunoaste autoritatea colegiului respectiv.”

“Privind rahatul in care a intrat Dan Voiculescu, imi amintesc de laxativul copilariei noastre – Coprol. Plicul ce continea leacul era calarit de un pitic, cu fes de noapte pe cap si cu o festila in mana. Rareori am vazut un om care sa si-o caute cu lumanarea mai abitir ca Dan Voiculescu si care sa si-o gaseasca cu hardaul. Noroc ca-l apara ‘Tribunul’.”

Sinuciderea de care  vorbea dl Mihăieș, era, vorba dlui Tismăneanu, “doar o figură de stil.”

Dificultatea rămâne că între figuri de stil și dovezi peremptorii se întinde un spațiu vast, din care nu putem elimina prezumția de vinovăție, doar pentru că nu putem suferi un personaj ori altul, sau pentru că un al nu-știu-câtelea-simț ne spune că ceva nu e în ordine cu un om.

Propunerea de a fi consilier de campanie electorală a venit abia după două luni.

Am acceptat-o în ideea de a vedea dacă se poate construi un partid “de nișă”, care să-și construiască o identitate, să meargă pe câteva proiecte interesante și necesare, și, în câțiva ani, să poată avea șanse reale de a intra în Parlament – pasul de la extraparlamentar la parlamentar.

Primii pași fuseseră făcuți.

În primăvara lui 2004, PUR ieșise din coaliția în care se afla cu PSD, denunțându-și partenerii drept “partidul-stat” iar la localele din iunie obținuse un nesperat 6%, punctând unde înainte era imposibil – la Bacău, de pildă, unde Romeo Stavarache învingea clanul Sechelariilor.

La congresul partidului însă, votul a întors PUR în vechea alianță cu “partidul-stat”.

După ce am primit telefonul prin care eram informat de această decizie, am transmis conducerii partidului că îmi încetez colaborarea cu PUR.

Dar nu a urmat circul mult așteptat în asemenea ocazii – dezvăluiri senzaționale, acuzații, incriminări etc., ci doar un scurt comunicat prin care cele două părți anunțau că au convenit să încheie colaborarea.

Nu există din perioada acelei colaborări – mai puțin de două luni – nicio dovadă (text publicat, declarație, apariție la posturi de televiziune etc.) că m-am angajat în atacuri împotriva altor formațiuni politice sau m-aș fi înhămat la propagandă pro-PUR.

Rolul meu a fost strict tehnic – lucram atunci în cea mai mare fundație din lume care se ocupa de partea tehnică a alegerilor.

În schimb, deși nu a acceptat invitația dlui Theodor Stolojan de a-i fi consilier politic de campanie electorală, dl Tismăneanu a îndeplinit rolul de agent electoral al altui candidat.

A negat, deși era inutil:

Aici

Între un contract de consiliere, asumat și declarat public – cu toate nedumeririle, întrebările, insinuările sau acuzațiile cărora le poate da naștere  – și foșgăiala de agent electoral nedeclarat, lăsat în priză și în intervalele dintre alegeri, există o diferență.

Seamănă cu diferența dintre un adult responsabil și un puștan care-și închipuie că e șmecherul cartierului, în vreme ce cartierul face cu ochiul, când îl vede că se dă bărbat în toată puterea cuvântului.

08.22

Spre surprinderea dlui Tismăneanu, dacă alegerile prezidențiale ar avea loc mâine și candidații ar fi doar cei știuți astăzi probabil că aș avea de optat între dna Monica Macovei și dl Klaus Iohannis.

Dar până în noiembrie, se pot schimba multe lucruri, mai ales dacă ne gândim că președintele Băsescu ne-a promis că va dezbrăca public niște candidați.

Chiar așa, n-am aflat încă de la dl Tismăneanu ce crede despre felul în care președintele a și “dezbrăcat public” un candidat: Monica Macovei.

Eu, de bine, de rău, mi-am spus părerea – aici.

Cum n-am aflat nici ce crede distinsul politolog despre distinsa candidată Elena Udrea care l-a mătrășit pe credibilul și onorabilul domn Cristian Diaconescu, pe care chiar dânsa îl anunțase drept candidat al PMP la Congresul partiduțului dlui Traian Băsescu.

Cred că sunt subiecte ceva mai presante decât întrebarea hamletiană cu care se luptă dl Tismăneanu în aceste zile shakespeariene – “A fost Lenin un intelectual?”

Iau notă de reținerile dlui Tismăneanu în legătură cu dl Iohannis.

Iată și una dintre reținerile mele în legătură cu dna Monica Macovei, al cărei admirator rămân, dar unul critic, fiindcă sunt sigur că sorcovitul nu-i face deloc bine:

 “M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu și-a sacrificat principiile niciodată, care și-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil și care a făcut foarte mulți ani de închisoare, s-a sacrificat, și-a sacrificat interesele personale pentru țară. Și mă identific cu toate aceste lucruri.” (Monica Macovei)

Lipsă de măsură, care nu trebuie alimentată prin portrete encomiastice. Lingușelile exacerbate nu au ajutat veodată un om politic.

De la lipsa de măsură la delirul de grandoare nu e decât un pas.

Nu se cuvine să-i ajutăm să îl facă tocmai pe cei în care ne punem speranțe și pe care pretindem că-i respectăm.

Pentru candidatul Monica Macovei testul cu adevărat fundamental va fi dacă va putea convinge un electorat național de o necesitate care nu a stârnit nici măcar interesul propriului ei partid: reforma morală.

Și nu trebuie să fii neapărat politolog ca să înțelegi că, în România, uneori năravurile microcosmosului nu sunt decât un rezumat al năravurilor macrocosmosului.

05.28

Nu știu de unde au aflat dnii Mihăieș și Tismăneanu că am fost coleg de școală cu dl Dan Voiculescu, dar nu am fost.

De la dl Tismăneanu am aflat cu toți (grație cărții sale de memorii – Nomenklaturika vs. Nomenklatura sau lupta lui David cu Goliat) că a fost coleg de școală cu dl Nicu Ceaușescu și că, deși prieteni, cel din urmă l-a împușcat pe cel dintâi, în picior, cu un glonț.

Iată o disidență începută foarte timpuriu.

Și un miracol – deși împușcat în picior cu ditamai glonțul, dl Tismăneanu continuă să scrie.

Succes în ramură!

P.S. 1. Cititorii postării mele inițiale vor observa o modificare în text. Am eliminat afirmația privind cererea dnei Monica Macovei de a se schimba legea numirii procurorilor-șefi, în  momentul în care dna Mona Pivniceru a devenit ministru al Justiției. Informația mea s-a dovedit eronată. Regret eroarea pe care am comis-o și prezint scuzele cuvenite dnei Monica Macovei, în speranța că le va accepta.

P.S. 2. Ne reîntâlnim după 15 septembrie. Tuturor – vacanță liniștită!

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Monumental!

    O să vă simțim lipsa, taman acum când că se încing lucrurile… 🙂

  • Adevărul e boală grea.

  • Marian

    Figură de stil: noi, ăștia, ne cunoaștem din priviri.

  • Gheorghe Campeanu

    “Și un miracol – deși împușcat în picior cu ditamai glonțul, dl Tismăneanu continuă să scrie.” Poate asa se explica natura incontinenta a scrierilor domniei sale.
    Este unul dintre cazurile notabil de rare de autor care scrie (ma refer la publicistica “angajata”) in acelasi stil in care vorbeste: torential pina la innec, dar intotdeauna just si demn.
    La ce ramura anume se refera urarea finala?

  • Tu insumi

    Dar de Winnie Mandela ce zici| Merita luata ca model de politicaritzele noastre?

  • Michael Shafir

    Daca imi aduc eu bine aminte, scriai ca Voiculescu si cu tine ati fost vecini de cartier. Deh, erau cartiere si cartiere. Unele chiar putin accesabile noua, muritorilor de rand, care (cel mult) ne juleam la genunchi de pietre, nu gloantse.

  • Da, am locuit in acelasi cartier, care se intindea de la Vatra luminoasa, trecea prin Bariera Vergului si ajungea pana spre Balta alba. De fapt, ne-am intalnit fiindca jucam amandoi hochei pe gheata. Desi in echipe diferite, patinoarul (artificial) 23 August er pe atunci singurul din Bucuresti, asa ca toate echipele jucau si se antrenau acolo. Era asa de aglomerat incat, uneori, aveam ore de antrenament intre 22:30 si 24:00. Am participat si la antrenamente comune in echipele nationale sau de tineret care se aflau, ca si lotul de seniori, in coordonarea lui Mihai Flamaropol, chiar daca aveau si antrenori “desemnati” ca Nicolae Zograffi, Bob Petrovici (antrenorul meu la club) sau alti fosti mari jucatori de hochei.

    Pe dl Voiculescu nu l-am mai vazut din 1964 pana in 2004 (timp de 40 de ani). Nu stiam ce curs urmase viata sa, habar nu aveam ca adolescentul pe care-l cunoscusem ajunsese prosperul om de afaceri Dan Voiculescu si, asa cum am povestit candva, spre rusinea mea nici nu l-am recunoscut cand ne-am intalnit in 2004.

    Abia in avionul care ma ducea spre Washington, citind o carte pe care mi-o oferise am dat peste datele copilariei si adolescentei sale. Ajuns acasa, l-am sunat si l-am intrebat daca este acel Voiculescu pe care l-am cunoscut in adolescenta. A ras si mi-a spus, “Da”.

    Atunci mi-a propus sa lasam balta acel “Dle Voiculescu” -- “Dle Tudoran”. Dar cum sa creada Volodea asa ceva sau ca -- mai stii -- nu am fost partener de afaceri al dlui Voiculescu din anii `60 pana in zilele noastre…

    Regret experienta PUR?

    Da si nu.

    Da, fiindca am mai descoperit inca un om in care nu poti avea incredere si cat de usor te pot linsa prieteni care, fie vorba intre noi, s-au scaldat in banii tuturor oamenilor cu bani din Romania postdecembrista; pentru ca multi o tin gaia matu cu Tudoran-Voiculescu.

    Nu, pentru ca am vazut lucruri pe care e greu sa le ghicesti din afara, am vazut cam cum discuta intre ei “actorii politici” cand se intalnesc in taina, am inteles cam care este marfa si care sunt obiceiurile “esichierului politic” si multe altele, pe care le pastrez doar pentru mine, fiindca ii dispretuiesc pe cei care, dupa ce ies dintr-un contract, isi pun poalele in cap si ofera galeriei amanunte ce se cuvin sa ramana confidentiale.

  • And by the way, nu este adevarat ce spune Volodea: “despre acea propunere exista un dialog televizat cu Marius Tuca.”

    Oricine urmareste inregistrarea acelei lungi emisiuni poate vedea ca tema discutiei nu era propunerea cu pricina. A existat, probabil, o intrebare — razanta sau directa — a lui Marius Tuca si, probabil, un scurt raspuns al meu.

    Dar, n-am sa ma apuc sa revad emisiunea, doar spre a-i oferi lui Volodea amanuntele — ora, minut, secunda. Se poate documenta de unul singur.

  • O altă variantă era “Succes în branșă!”
    La alegere.

  • Pingback: Dorin Tudoran: “Deși împușcat în picior cu ditamai glonțul, dl Tismăneanu continuă să scrie” | Ziaristi Online()

  • InimaRea

    Don Tudorane, Mihăieș avea dreptate -- se vedea de ce soi era Voiculescu. Acum, nu știu cum de putea el vedea dacă nu era familiarizat cu tipul acela de oameni dar eu, cînd l-am văzut prima oară la tv, am recunoscut îndată ”limba lor”.
    Eram amic cu Florin Brătescu, și m-am invitat la el -- la Antena 1 -- să pun o pilă pentru o prietenă din tinerețe, care voia să sară de la gazetă, în audovizual. Cît am așteptat să mă primească dl director -- că el a făcut Antena 1 -- am văzut niște figuri pe-acolo, cu aer tare familiar! Unu-mi fusese ceist, mă lovisem de el și la Dimineața, cînd căuta Știreanu gazetari. Potrivit uzanțelor din lumea bună, ne ignoram reciproc.
    Brătescu mi-a povestit cum a ajuns el director la A1, și-a-ncheiat sincer: Domnule, toată lumea spune că Voiculescu a fost securist, dar n-a fost, domnule! Mi-a spus mie, și pe mine nu mă minte
    Florin Brătescu a fost cel mai drăguț om pe care l-am cunoscut, era o dulceață! Nu m-a lăsat inima să-l întristez, să-i spun că era înconjurat. Ne cinsteam în biroul lui directorial -- că nu venisem cu mîna goală, doar eram vechi combatanți -- iar eu dădeam din cap: Dacă așa spui, așa o fi. Gura lumii, slobodă -- este?
    Dreptu-i, prezumția de nevinovăție e literă de Evanghelie în lumea voastră. P’aci, însă -- unde dovezile ba sînt, ba nu sînt -- le deja vu e a mai tare probă. Mai ales că și dovezile alea-s măsluite cît cuprinde. Ne-amintim că legenda de informator a lui Voiculescu a-nceput de la o informare a lui, despre o rudă apropiată. Or, acela era un raport contrainformativ -- nu o turnătorie: omul avea de apărat o poziție grea de tot, iar compunerea aia era dovada că era fidel ”cauzei”. Fiindcă nu era informator, era ”cadru” cu acte-n regulă. Cînd s-o publica partea acea din arhiva SIE (DIE/CIE) vom vedea că nu degeaba i se spunea Don General. Dacă s-o vreodată, c-acum vin alți la butoane, care n-au neapărat un trecut de toaletat ci niște-naintași de apărat.

  • 1. Una este sa se vada soiul, alta e sa se dovedeasca. N-am avut indoieli mai putine decat au avut altii. M-am “facut lectiile”, am intrebat oameni care — imi spuneam eu — nu aveau cum sa nu stie daca dl DV avusese de-a face cu Securitatea. Raspunsurile au fost inte “Nu” si “Nu e imposibil”.

    2. Ca si altii, si dl DV a contat, probabil, pe acel tip de secretizare care este “in apararea interesului national”. Daca, imediat dupa 1989, s-ar fi mers public pe informatia ca exista si oameni despre care nu se pot oferi informatii publice decat dupa 50 sau 75 de ani, am mai fi inteles ce si cum.

    3. Cum am mentionat candva acest lucru, o secventa amuzanta a fost aceea cand dl DV m-a intrebat daca e ceva in trecutul meu cu care pot fi santajat, dac, de pilda am colaborat in vreun fel cu Securitatea. Am fost foarte amuzat si am spus “Tocmai dvs. ma intrebati asa ceva?” Raspunsul ba fost cam asa: “Dle Tudoran, eu v-am spus ca nu am avut nicio legatura cu ei, ca toate cele ce se spun despre mine sunt niste calomnii.”

    4. Nu cred ca partea aceea din arhiva va fi facuta publica vreodata: “interesul national” e mai presus de orice.

  • Gheorghe Campeanu

    Va fi sanctionata sezatoarea resentimentarilor si partizanilor infamiei, cu “oblice indirecte” si recursuri la biografiile inaintasilor. Ma duc sa-mi caut adapost….

  • 1. Nici eu.
    2. Fugiti, fugiti si va veti trezi in adapostul “rezistentei (doar) prin cultura” de unde vetzi putea oferi palmasilor lectii de verticalitate, cursuri scrise in… italice.

  • Colette Simon

    Monica Macovei nu merita stima dvs. pentru ca e o mincinoasa fara ștaif. Nu o voi ierta niciodata pentru minciunile spuse in Parlamentul European cu privire la cele ” 1,5 milioane de voturi furate la referendum … si pentru indiciile de frauda intre 5-10 si 15%”.
    Deci si ea a mancat din plin ce nu se cuvine si-a facut-o in dauna a milioane de romani. Acum stim ca frauda n-a fost nici cat o intepatura de tantar. 🙁

  • 1. Fiecare dintre noi are dreptul suveran de a alege pe cine stimeaza si pe cine nu.

    2. Da, se pare ca furtul a 1.5 -- 2.0 milioane de voturi la referendum nu a putut fi dovedit. Fraude considerabile au fost si chiar daca ele nu au constituit nici macar “o intepatura de tantar”, frauda ramane frauda si trebuie dispretuita, aratata cu degetul si — daca nu cer prea mult — pedepsita; indiferent cine o comite.

  • Tu insumi

    Dac-as fi Elena din Udroia, ca sa-i fac in ciuda rivalei macoveice, mi-as lua ca reper politic pe Winnie, nu pe Nelson, ca sa crape de ciuda doamna ex-procuroare…

  • Nu poate fiindca EU o vede pe EU in tot si in toate.

    Pariem ca dupa ce devine presedintele Romaniei, dna EU va pretinde ca EU nu inseamna (si) Uniunea Europeana ci doar Elena Udrea. Si, daca fostul presedinte nu o va contrazice, buna parte din electoratul roman o va lua in serios?

  • Asta e. Si-apoi, taratza sta continuum incinsa pe/in “esichierulrul politic” romanesc.

  • Tu insumi

    O presedintsoasa pentru… minte, inima si literatura/democratura, vorba regretatei Mariana M.

  • Gheorghe Campeanu

    Florin Bratescu (“Reflector”)? Nu cred ca aveati motive sa-l protejati de asemenea intristari. Era un om destul de calit in ale inconjuratului. Credeti-ma, nu (neaparat) in sensul participarii la societatea secreta a patriotilor din care se trage dl. Voiculescu. Ma refer la experienta lui de viata. In fond s-a casatorit foarte tinar cu fica vecinului meu de la parter, generalul Serghei Nicolau, in anii dinaintea lui Ceausescu, seful contrainformatiilor armatei si fost coleg de inchisoare cu Pantiusa Bodnarenko si Petea Gonciaruk, adesea vizitatori la gape comune. Dl. Bratescu era foarte des in acea casa, si deci nu putea fi nici un naiv, nici un zapacit care nu observa, ci mai degraba stia inca de pe atunci cu/de cine era inconjurat.

  • Horia Saptamanalu

    ”Esichierul politic” romanesc seamana desoeori, daca nu cumva mai totdeauna, cu tablourile lui Escher (al carui nume, neerlandez, se pronunta Esker), unde urcusurile pot fi luate drept coborisuri, pasarile albe drept pasari negre, adincul lacului drept cerul… si vitavercea. Ca si in cazul acestora, doar teorema lui Gödel (sau Dreakul?) poate da seama de complexitatea sa carnavalesca. Functioneaza si cu tert inclus, precum lupasciana logica dinamica a contradictoriului. Dar, din fericire, desenatorii Dion si Ion Barbu s-or prinsera, si ei c-avem de-a face cu ceea ce filosoful franco-valah numeste ”starea T”. Si bine ne pare.

  • InimaRea

    O știu pe Nina, soția lui. Am fost și la ei, în vila de lîngă Televiziune. Prețuirea mea aparte pentru el vine de-acolo c-am ajuns a fi amic cu un om pe care-l vedeam -- de mic -- prezentînd știrile la tv. Cunoscîndu-l, am văzut că era perfect om de lume.
    Așa, unele-altele despre istoria lui am mai auzit. Bașca faptul că locuia într-o zonă gen Orașul Interzis. Am avut și colegi de facultate tot așa abine măritați, și profesori, asistenți. N-am putut decît să-i invidiez pentru confortul la care ajunseseră. Cum de -- nu era problema mea ci a generație anterioare.

  • Gheorghe Campeanu

    Remarca mea de mai sus nu era de fel una critica in ceeace il priveste pe amicul Dvs. Tot ce-mi amintesc din copilarie este ca era cineva simpatic si amabil, ca si sotia sa (Ina, nu Nina; Nina era soacra lui F. Bratescu, la randul ei o persoana cu un mod de a fi amabil si civilizat, care fusese …. secretara lui Gheorghiu-Dej).

    Intentionam doar sa va semnalez ca putea sa va lase inima sa-l intristati (santeti la urma urmei InimaRea), caci domnia sa avea echipamentul de detectie in dotare. Este imposibil ca cineva cu istoria personala a dansului sa poata avea nevoie de asistenta la utilizare radarului de depistat slujitorii Securitatii. Nici in anii in care l-ati cunoscut, dar mai ales dupa 1990. Ca el putea fi convins de inocenta antrepenoriala din declaratiile lui Dan Voiculescu mi se pare incredibil. Parerea mea.

    Locuinta in care spuneti ca l-ati vizitat, linga Televiziune, nu era cea in care l-am cunoscut eu. Acel apartament era intr-o casa cu trei etaje pe Bd. A.A. Jdanov, mai tarziu Primaverii. Daca doriti sa aprofundati subiectul, gasiti o topografie subiectiva, adesea suis generis, si plina de detalli cu atmosfera de boudoir bolshevik, in cartea despre secretele nomenklaturii al carei autor este cunoscutul politolog romano-american pomenit in textul de mai sus.

  • În total s-a furat mai puțin, vreo 10.000 de voturi.
    Nu e bine, dar, față de cele 80.000 din 2008, e mai bine.

  • OvidiuB

    Daca pot sa fac o analogie, cred ca cele “1,5 -- 2 milioane” de voturi furate ale Monicai Macovei sunt cam ca “inregistrarea cu sexul oral” prestat de M.Geoana si anuntata de domnul Patapievici. Desi, recunosc, s-ar putea ca doamna Macovei chiar sa fi crezut in varianta ei.

  • Cum ar veni, tot dl Ponta avea dreptate: “Au furat mai mult ca noi…”

    Un om sincer. De ce nu e bun de premier?…

  • OvidiuB

    M-as referi totusi putin la problema numirii procurorilor sefi -- in ciuda PS-ului domnului Tudoran (care nu-mi schimba argumentatia, oricum).

    I s-a reprosat deseori dnei Macovei ca a luat atributia numirii procurorilor-sefi de la CSM (singurul garant al independentei justitiei, organism “emanat” din randurile magistratilor in marea sa majoritate) si si-a atribuit-o siesi, membru politic al unui Guvern care reprezinta ramura Executivului. E cert ca s-a intamplat asa.

    Problema e: a fost o greseala? In teorie, da. S-a deschis posibilitatea ca si alti ministri de justitie ulteriori, poate mai putin bine-intentionati decat dna Macovei, sa faca numiri. Iar numirile respective sa poarte amprenta “ingerintei politice”.

    In practica insa, va aduceti poate aminte de situatia specifica a anului 2005. Dna. Macovei era ministrul de justitie al unei aliante care castigase (oarecum…) in primul rand folosind tema anti-coruptiei. Presiunea si asteptarile publice erau enorme, basca Bruxelles-ul cu evaluarile sale periodice, in vederea mult-asteptatului 2007.

    Pe de alta parte, sistemul era fosilizat, iar fosilizarea sa era aparata chiar de legile corecte in teorie aprobate de Guvernul Nastase. Procuror General era dl. Botos, Procuror sef al DNA era dl. Amariei. Sub primul DIICOT-ul nu ancheta pe nimeni, sub al doilea DNA-ul ancheta nasi de pe CFR si cativa medici mai imprudenti.

    Singurii care puteau sa-i schimbe erau cei din CSM. Insa in CSM era doamnele Lidia Barbulescu (azi, cercetata penal) si Florica Bejinariu (colaboratoare a Securitatii), mai era si domnul Nicolae Popa, fost consilier personal al dlui. Ion Iliescu, la acea vreme presedinte al Inaltei Curti.

    Ce vreau sa spun (scuze ca m-am lungit): ai un fost sistem naravit rele, aparat de niste legi profund corecte, care legi impiedica “innoirea fortata a sistemului”. Cum procedezi? Asta mi se pare o chestiune de principiu, care merita o dezbatere serioasa. Dna. Macovei, din diverse ratiuni, a ales atunci sa modifice legile (din nou, profund corecte!) care ii permiteau sistemului sa se protejeze de reforma. In acest fel au putut aparea dl. Daniel Morar si dna. Kovesi.

    Nu stiu -- sincer -- cati oameni politici, in conditiile lui 2005, si-ar fi permis o pozitie opusa, in care sa lase sistemul sa se reinnoiasca in mod natural, la umbra legilor (corecte, dar perverse, ca intotdeauna…) adoptate in 2004 de Guvernul Nastase.

  • Da. Cred ca am avut un schimb de opinii aici — cu dvs. sau cu altcineva — in 2012.

    E greu de sustinut pana la capat ideea unui “bine a facut, chiar daca teoretic nu a fost OK, fiindca altfel nu se mai misca nimic din loc”, fiindca, vin si ceilalti intr-o buna zi “o fi orti nu OK, teoretic vorbind, dar trebuie sa facem pasul acesta, fiindca altfel nu se mai misca nimic…”

    Da, exita si momente cand cineva trebuie sa-si asume asemenea riscuri…

  • Dezideriu Dudas

    Multe evenimente ….si ca sa le cuprind, inclusiv vizand tema, recurg la “invaluiri”….

    Am primit recent un email de la d-nul Marius Mioc –Timisoara in care prezenta o dezbatere interesanta pe blogul sau cu istoricul CristianTroncota. Ultimul incrimina faptul ca “revolutionarii de profesie” ar fi nocivi…, d-nul Mioc il lua peste picior ca “ei” vor “sa-si ia tara inapoi”…Atat timp cat tara e vai mama ei, revolutiile si profesiile la fel, nu vad care ar fi totusi cele doua probleme ce par a fi la ei antonimice, la mine insa fiind complementare…

  • Marius Mioc

    Fiindcă domnul Dudaş pomeneşte e-mailul meu, să dau şi locul unde discuţia mea cu domnul Troncotă poate fi citită.
    E vorba de articolul

    Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declaraţia lui Iulian Vlad în procesul revoluţiei de la Timişoara

    http://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/21/minciunile-istoricului-cristian-troncota-declaratia-lui-iulian-vlad-in-procesul-revolutiei-de-la-timisoara/

    A se vedea şi partea de comentarii a acelui articol, unde a intervenit şi domnul Troncotă.

    Legat de calificarea mea drept “revoluţionar de profesie” pe care o face domnul Troncotă şi o preia domnul Dudaş, aş dori să lămuresc pentru cei interesaţi parcursul meu profesional:
    -- pînă în 1993 am urmat facultatea
    -- între 1993 şi 1995 am lucrat ca inginer la Prompt SA Timişoara
    -- între 1996 şi 2000 am fost angajat la departamentul de finanţe al unui mare trust multinaţional -- Procter & Gamble -- care cumpărase o fabrică în Timişoara. Am lucrat întîi ca analist financiar şi apoi ca contabil şef.
    -- Din 2001 mi-am deschis propria afacere ca persoană fizică autorizată. La un moment dat, prin 2005, cînd se schimbase legislaţia PFA şi a trebuit să depun un nou dosar de autorizare, primăria Timişoara a vrut să-mi interzică să continui activitatea (unul din obiectele de activitate cerute de mine era vînzarea cărţilor; findcă am publicat nişte cărţi am dorit să le pot vinde legal; primăria a spus că nu pot fi autorizat pentru că nu am urmat un curs de calificare în meseria de comerciant). Am dat în judecată Primăria şi am obţinut autorizarea, cît şi amendarea primarului Gheorghe Ciuhandu. S-a scris şi în presă pe subiectul ăsta:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/amenzile-se-tin-scai-de-gheorghe-ciuhandu--11835

    Pînă în prezent îmi continui activitatea de PFA. În ciuda a ceea ce unii dintre dv. probabil au citit prin presă, pentru veniturile din PFA, cît şi pentru alte venituri pe care le am (din închirieri) nu am absolut nici o scutire de impozit.
    Funcţii politice sau administrative în statul român n-am avut niciodată.

    Mă întreb pentru ce sînt numit “revoluţionar de profesie”? De la securistul Troncotă mă aştept la asemenea calificative, e singurul său argument împotriva mea. Domnule Dudaş, ce anume vă face să credeţi că acel calificativ pe care mi l-a dat un securist e întemeiat?

    Da, am publicat 11 cărţi şi 1 ziar, majoritar despre revoluţia din 1989. N-am primit nici un leu sponsorizare pentru ele, spre deosebire de domnul Troncotă, despre care am arătat în discuţia respectivă că a fost sponsorizat de la bugetul de stat. Poate şi dintre cărţile domnului Tudoran se găsesc unele care au primit sponsorizări de la buget, n-am verificat.

    Este un lucru condamnabil că îndrăznesc şi eu, ca participant la revoluţia din 1989, să scriu pe acest subiect? Că nu las monopol securiştilor (Troncotă, Rogojan, Teodorescu), informatorilor securităţii (Stoenescu) sau criminalilor din 1989 (Stănculescu), care în ultima vreme sînt cam singurii prezenţi la televiziuni cînd se discută faptele din 1989? Că mi-am făcut un blog despre revoluţie, iarăşi fără nici un sprijin financiar, care e cu mult mai citit decît saitul Institutului Revoluţiei Române, care dispune o cohortă întreagă de profesori universitari şi cu care statul român cheltuie zeci de miliarde anual (lei vechi)?

    De cîţiva ani împotriva revoluţionarilor s-a dezlănţuit o campanie propagandistică de discreditare care urmăreşte de fapt discreditarea momentului istoric decembrie 1989. “Prin gîtlejul lor urlă ticăloşia, lăcomia şi impostura. Escroci de joasă speţă au pozat multă vreme în „eliberatori” ai neamului românesc. În acest timp, şi-au jecmănit compatrioţii ca ultimii borfaşi”, îi caracteriza Grigore Cartianu pe revoluţionari, într-un ziar de mare tiraj.

    http://adevarul.ro/news/societate/revolutionarii-securisti-1_50a7b86c7c42d5a66369ee2e/index.html

    La un sfert de veac de la revoluţie, asemenea cuvinte ar fi de neconceput să apară despre foştii securişti sau nomenclaturişti. De fapt despre aceştia apar mai ales descrieri favorabile. Chiar şi despre un Niculescu-Mizil, condamnat prin HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ DEFINITIVĂ ca vinovat pentru crimele din 1989, scria un ziar “anticomunist” ca “Evenimentul Zilei”, că a fost “opozant al clanului Ceauşescu”.

    http://www.evz.ro/a-murit-un-comunist-de-omenie-niculescu-mizil-831342.html

    Deci ăştia-s opozanţii adevăraţi, iar revoluţionarii din 1989 sînt impostori.
    V-aţi gîndit că ceea ce citiţi în presă despre revoluţionari sînt în mare parte minciuni?
    Revoluţionarii au fost transformaţi propagandistic în ţapul ispăşitor al neajunsurilor din România de azi. V-aţi gîndit că e vorba aici de ceea ce domnul Tudoran numeşte “pierderea măsurii”?

    Majoritatea care citiţi acest blog sînteţi intelectuali de formaţie umanistă. Nu vă interesează fapte concrete, gîndire logică, sînteţi impresionaţi mai mult de metafore şi fraze potrivite din condei. Dar atunci cînd vedeţi o metaforă faină, cum ar fi şi cea de “revoluţionar de profesie”, încercaţi să verificaţi şi valoarea ei de adevăr.

  • Dezideriu Dudas

    Stimate Domnule Marius Mioc,

    Am ramas impresionat la citirea mesajului dvs. Sunt multe elemente comune in parcursurile noastre profesionale. Am citit mesajul abia acum, dupa 16 zile ( noroc cu Disqus – o sa-l folosesc mai des ).

    Stiu ca v-am raspuns si la un email odata ( e drept, cred ca
    pentru mai multi destinatari ) dandu-va inclusiv telefonul meu mobil.

    Cristian Troncota v-a comparat cu d-nul Claudiu Iordache, pe
    care-l consider prieten, pe tema indicata de dvs.. L-am cunoscut pe d-nul Claudiu Iordache cand, profesional
    ( aveam o firma de consultanta pentru investitii ), am inceput sa fac propriile investigatii ref. la istoria recenta a Romaniei. Lasasem totusi in urma, in ceea ce-l priveste, o zona de nedumerire legata de lipsa totala de adecvare la economie
    a grupului la care se asociase d-nul Claudiu Iordache.

    Nu stiu cum comunicati si nici macar daca o faceti…cu d-nul
    Claudiu Iordache. C.Troncota v-a asociat in contextul pe care l-ati remarcat. Pentru mine este o oportunitate deosebita
    deoarece asa v-am descoperit parcursul profesional extrem de interesant.

    Va asigur ca aveti cel putin un prieten la Constanta.

    O zi buna,

    Dezideriu D.

    Am recitit acum si mesajul meu initial. La cel email v-am raspuns cum am scris mai sus.

WP Admin