≡ Menu

Patagonia din noi

Pe  vremea  adolescenței  mele, când  spuneai despre cineva că este sau vine din Patagonia asta însemna că persoana respectivă ți se părea cu totul ruptă de realitatea locului, că trăiește sau vine de departe, de foarte departe. Un fel de extraterestru. Unii dădeau expresiei și un oarece sens peiorativ vrând să spună că persoana respectivă nu era la înălțimea standardelor noastre, fiindcă, vezi bine, noi am fost mereu buricul pământului.

Patagonia, să ne reamintim, este o  fâșie de lume de-o frumusețe extraordinară – lacuri, munți, râuri, strâmtori, fiorduri etc. Din anii ’80, Austral Road, un drum de peste 1200 de kilometri, leagă Argentina și Chile. Un lac celebru prin frumusețea apelor și adâncimea lor – General Carrera – leagă și el cele două țării.

Numele locuitorilor și al locului s-ar trage de la Magellan și navigatorii săi care au fost impresionați de înălțimea localnicilor, pe care i-au considerat o comunitate de uriași numindu-i Patagão. Fâșia lor de pământ coboară spre sudul-sudului, până în Țara de foc (Tierra del Fuego). Una din referințele cele mai folosite în legătură cu patagonezii, cei mai mulți dintre ei crescători de vite, este că sunt singurateci.

*

San José (Chile) s-a aflat în atenția presei internaționale pentru aproape 70 de zile. Cei 33 de mineri izolați în pântecul minei de aur și cupru au fost salvați. A fost nevoie de 17 zile pentru a se afla dacă mai erau în viață. Când nota venită la suprafață de la 688 de metri adâncime anunța (în cuvinte scrise în culoarea roșie) ”Toți 33 suntem bine în adăpost” președintele Sebastian Piñera și rude ale minerilor au înfipt 33 de steaguri pe vârful unui deal și au cântat imnul național. Solidaritatea umană a celor de la suprafață și a celor de sub pământ a fost probabil cel mai prețios cadou pe care chilienii și l-au făcut pentru bicentenarul sărbătorit în ziua de 18 septembrie.

*

La 3:34, în dimineața de 27 februarie acest an, un cutremur cu magnitudinea de 8.8 și epicentrul la aproximativ 11 km de Curanipe, a zguduit timp de un minut și jumătate șase zone din Chile, pe o distanță ce se întinde între Valparaíso – în nord, și Araucanía – în sud. Unii seismologi sunt de părere că foța cutremurului a scurtat durata zilei cu 1.26 milisecunde, a deplasat axa pământului cu 8 cm și a deplasat orașul Concepción cu 3.04 metri. Un tsunami cu o amplitudine de 2.6 metri s-a produs după cutremur. Au urmat câteva zile de haos, prădarea unor magazine, evadări din  pușcării etc. Distrugerile au fost însemnate, dar cele mai multe clădiri au rezisistat fiindcă nu au fost ridicate aiurea și nu au fost reparate de mântuială după cutremure anterioare. Oamenii au revenit la un comportament normal mult mai rapid decât se prognoza.

*

Ilustrație & Copyright © 2010 - ION BARBU

În urmă cu câțiva ani, un prieten bogat din zona Caraibelor îmi mărturisea că, deși este încă tânăr, plănuiește să se retragă din afaceri și să se bucure de liniște și viață. Îmi spunea că nu vrea să rămână în propria-i țară, fiindcă, deși o iubește profund iar țara este cu mult mai liniștită ca în urmă cu 10-15 ani, locul este încă departe de o stabilitate de durată. L-am întrebat unde ar vrea să se retragă. Răspunsul a fost Argentina sau Chile. Dar cred că voi opta pentru Chile. Argentina este cea mai apropiată de sufletul meu, cultural este locul pe care nu l-aș da pe nimic, dar economic și social țara merge spre dezastru.

”Și Chile?”, am întrebat. ”Chile este o țară de mare viitor, cu progrese economice și sociale vizibile. Oamenii au început o reconciliere de substanță. Au descoperit beneficiile solidarității. Când ies pe stradă – și nu doar în capitală, în Santiago de Chile – mă simt într-o lume normală”

*

Aș fi fericit să aud într-o zi un străin încă tânăr, bogat și înțelept hotărând să se retragă în România din aceleași motive pentru care prietenul meu din Caraibe a ales Chile. Pentru asta, poate că fiecare român ar trebui să descopere în propriu-i suflet o împăcare cât o Patagonie și puterea de a nu abandona nici măcar atunci când un cutremur i-ar deplasa orașul cu trei metri iar amplitudinea unui tsunami social ar atinge trei metri pe scara nefericirii.

Singurătatea și solidaritatea nu se exclud una pe cealaltă. Doar ura și prostia le fac să pară într-un conflict continuu.

  • Daca_nu_nu

    Da. Foarte frumos. E la doilea text care mă unge la inimă pe ziua de azi. Am primit unul la fel de frumos azi-dimineaţă. Mulțumesc, DT!
    De bună seamă că singurătatea şi solidaritatea nu se exclud. Ba dimpotrivă aş spune că prima este răgazul necesar identificării corecte a celei de-a doua. Spun asta pentru că eu cred în șansă eternă a solidarității de idei, spre deosebire de şansa efemeră a solidarităţii de conjunctură. Mai avem puţin să ne dăm seama de această diferenţă, dar nu e timpul pierdut.
    Dacă vrem.
    Dacă nu…

  • Florin Iaru

    Of, eu aş vrea să mă retrag în România. Dar România mea e tot mai departe, după ce, într-o seară de iarnă, am crezut că o ating cu mîna. Unde naiba să plece poeţii? Aici sînt prietenii mei, copiii mei, amintirile mele… Nu-s făcut să mă retrag… Drace, te pomeneşti c-am să mor în picioare?!

  • O vorba zice: “daca unu dintre noi moare io ma retrag la tara”.
    Filozofic vorbind, termenu “a te retrage”, implica cumva a abandona ceva, a te resemna, poate, sau cum zice Biblia, a merge la un loc cu verdeata.

  • Nicolae Prelipceanu

    Talentul nostru de a “ne râde” ba de unii ba de alţii e proverbial, sau ar trebui să fie. Pe vremea lui Caragiale, insul care nu ştia nimic şi nu înţelegea nimic din ce noi înţelegeam, vezi bine, era chinezul, nu ajunsese încă patagonezul la cinstea asta. “Nene, prea te faci chinez!” exclamă cel puţin unul dintre personajele lui, dacă nu mai multe. Ce să mai spunem de ceafa groasă a bulgarului, pe care o măsura marele nostru Eminescu! Cât despre retragerea în România, suntem mulţi, dom’ Dorin, care ne-am retras aici, de vreme ce aici am rămas. Nu tineri, nu bogaţi, ba aş zice dimpotrivă. Am auzit şi de o englezoaică sau scoţiană, care trăieşte fericită la groapa de gunoi de la Glina, dacă nu mă înşel, împreună cu romii, de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Mai e, cred, unul sau una prin Maramureş, aşa că începe. Sigur, ăştia au venit din alte considerente, dar… Când s-a însurat Dan Barbilian cu o nemţoaică, nu s-a pus problema să se mute el acolo, au venit aici în mod natural. Deci se putea. Nu din motivele prietenului tău din Caraibe, dar motive existau. Ca să fim sinceri, nu ştiu în câte ţări din Europa s-ar retrage prietenul acela caraibean. Sau alţii cu aceleaşi gusturi. Una peste alta, o să mai dureze până să-ţi vezi împlinit visul. Totul e să nu te plictiseşti să aştepţi…

  • Radu Humor

    Romania este mult mai interesanta, din toate pdv in comparatie cu locurile amintite de dvs, doar ca unii se straduie cu interes si perfidie, ca acest lucru sa iasa cat mai tarziu la iveala :mrgreen:
    Daca s-ar putea, chiar “prea tarziu”, cand ne vom trezi straini in tara noastra !
    Pana la urma noua nu ne lipseste ceva ce nu se mai poate schimba, sau muta de aici !
    Avem munti, avem campii, avem mare, avem fluviu, avem bogatii, care nu pot fi duse de aici.
    Dar din pacate, cum zicea cineva, avem si locuitori !
    Romania e locuita !
    Si nici asta n-ar fi o problema, dar locuitorii se afla in imposibilitate vadita si dovedita ( de cateva ori !)de a-si alege sa fie condusi de cei mai priceputi si buni dintre ei !
    Asa ca puteti sa fiti, fara grija, mandru ca sunteti roman, dar intristat si dezamagit (ca si noi) de ce se intampla pe-aici si datorita faptului ca oameni ca dvs. stau departe de tara , nu numai la propriu, ci si la figurat :roll:

  • mihai rogobete

    De ce-or fi ars Domnii la tălpi odraslele boiarilor care atârnau la Paris? O hi mai dihai fîrmseţea şi cinstirea zidite de altul. Mâncaţi-aşi!

  • mihai rogobete

    Erată: Mânca-ţi-aşi!

  • Daca_nu_nu

    Ooo, Radu, citesc ce-ai scris domnia ta şi nu-mi vine să cred. Spui domnia ta aşa: „Avem munti, avem campii, avem mare, avem fluviu, avem bogatii, care nu pot fi duse de aici.” Bun.
    Ce chestie, domnule!
    Eram elevă, la nu mai ştiu ce fază a olimpiadei de limba română. Şi subiectul de literatură spunea cam aşa: Alcătuiţi o compunere cu titlul „De la România pitorească de ieri la România pitorească de azi”. No, şi dă-i, şi luptă. Scriu eu acolo frumos, cât de frumos m-a dus priceperea, despre munţi, câmpii, mare, fluviu, bogăţii, oameni, ospitalitate, poezie, bla-bla, bla-bla. Dar nu mi-a dat prin cap că „trebuie” să scriu că avem Canalul Dunăre-Marea Neagră, şi Casa Poporului (n-am văzut-o niciodată, nici în ziua de azi!!! şi nici nu oftez s-o văz), şi alte chestii care cântăreau puternic în favoarea României pitoreşti de azi… O dată că nu mi-a dat prin deblă, exact cum spuneam; a doua că, şi de mi-ar fi dat, tot degeaba, că mie nu-mi păreau deloc frumoase (dimpotrivă!)…
    De-atunci au trecut vreo două decenii (chiar că-s bătrână!, vorba nepotului tamarei),şi azi, când am citit descrierea domniei tale nu mi-am putut stăpâni o tresărire. Mă bucur -- chiar cu întârziere -- că n-am fost singura!!!
    Thanks, Răducu!!!

  • radu

    Multumesc domnule Tudoran

  • ©Flory

    OGLINDA:
    motto:
    ,,am şi eu nevoie din partea statului de puţină bunăvoinţă, de puţină dragoste. EU ÎMI IUBESC ŢARA. EA MĂ IUBEŞTE PE MINE? Asta avem nevoie: să-mi arate şi statul dragoste şi înţelegere“.(sorin ovidiu VINTU)
    ……………………………………………………………..
    ,,fiecare român ar trebui să descopere în propriu-i suflet o împăcare cât o Patagonie și puterea de a nu abandona nici măcar atunci când un cutremur i-ar deplasa orașul cu trei metri iar amplitudinea unui tsunami social ar atinge trei metri pe scara nefericirii.
    Singurătatea și solidaritatea nu se exclud una pe cealaltă. Doar ura și prostia le fac să pară într-un conflict continuu.,,(DT)
    ………………………………………………………………..

    se facuse noiembrie, tarziu (1989) si Romania continua sa zaca amortita, inerta, paralizata de frica, de cenzura, de teroare, de mult prea indelungatii ani de razitonalizare a alimentelor, a caldurii, a gandurilor si dorintelor si a stiintei de a fi. toata Europa Rasariteana vuia, incepuse marele dezghet anti comunist, se faceau deja reforme, colportorii ciumei rosii erau chemati in fata Justitiei iar noi, rebegiti in paltoanele noastre ponosite, cu mainile inghetate in buzunarele celor cateva amarate de sute de lei, vanam in disperare cozile din Piata Amzei, de la Unirii, din celelalte Circuri ale Foamei: umilinta suprema a unui intreg popor tinut in frau cu ajutorul ratiilor, a turnatoriilor abjecte, de supravietuire, de sobolani, de “care pe care”. reusise un nemernic analfabet, o pocitanie cu gura si mintea strambe sa ne inghenuncheze pe toti, sa faca din noi o natiune de “nimeni” la puterea 20 si ceva de milioane de haftlings.
    era noiembrie 1989. ascultam postul de radio Europa Libera, cu urechile lipite de un aparat de radio cu tranzistori dat in surdina, zgribuliti, intr-o bucatarie din Blocul de pe Str. Dr. Vasile Sion, colt cu Stirbei Voda. mirosea puternic a gaz metan, aragazul nu se oprea niciodata, nici de-ar fi fost sa se intrerupa gazele
    peste noapte si sa murim toti trei intoxicati, eu si prietenul meu si maica’sa. adormeam intermitent, trezita de haraitul cenzurii din eter, emaciata din cauza subnutritiei, bolnava grav de ulcer duodenal, intr-un hal de depresie emotionala de ma mir si in ziua de azi cum de nu am sarit din balconul de pe care se vedeau Ateneul Roman si coloanele oficiale de masini cu geamuri fumurii, cu ante mergatori sunandu-si sirenele cu un sunet lugubru, de sfarsit de lume. am fost de multe ori tentata sa o fac, sa termin dintr-o data, sa nu mai stiu, sa nu ma mai doara, sa nu-mi mai fie foame si frig si umilinta, sa nu mai stau cu spinarea incovoiata in fata ghiseelor in spatele carora trona, cu mutre impenetrabile, tot ce avea Romania mai abject, mai analfabet, mai necalificat si mai de rea credinta: functionarii administratiei ceausiste (multi dintre ei supravietuitori in Sistem
    , “grevistii” Romaniei de astazi, Romania la ora scadentei.)
    inca nu amutisera latraturile simulatoarelor de arma automata de pe Calea Mosilor, de pe Strazile Plantelor, Mantuleasa, Polona, Mihai Eminescu, Caderea Bastiliei, Calea Dorobanti, de pe Bulevardele Republicii, Dimitrov, Magheru, Nicolae Balcescu, Ana Ipatescu…
    inca nu fusese spalat sangele celor asasinati la Universitate, in noaptea de 21 – 22 decembrie…
    inca nu fusese stins incendiul din cladirea Bibliotecii Centrale…
    inca se mai trageau rafale de mitraliera inspre Palatul Regal…
    si in toata nebunia, in tot “haosul” ala organizat… in dimineata de 22 decembrie au aparut, la intersectia Bulevardelor Republicii si Dimitrov, venind dinspre platformele industriale bucurestene, coloane interminabile de “oameni ai muncii”, incolonate disciplinat, cu pancarte si bannere anti comuniste, cu fluiere, sirene si talangi si nu ma pot impiedica sa ma intreb si acum, dupa 20 de ani, la 10.000 de Km distanta de tara, cine avusese timp, interes si si argumente suficient de convingatoare incat sa scoata in strada, printre “rafale de mitraliera” si “salve de tun”, zeci de mii de oameni neinarmati, victime sigure ale “puterilor imperialite” care, nu-i asa, vanau din umbra biata noastra tarisoara.
    a urmat capturarea bestiei si a oligofrenei, simulacrul de proces care ne-a acoperit pe toti de ocara si ne-a asigurat in eternitate renumele de “asasini”, de “salbatici”, de “nerecunoscatori” care, la indemnul si cu ajutorul “jidanilor americani” si al “iredentei bozgoresti”, i-au omorat pe Tata si pe mama
    Natiunii, aia care “ne dadusera la bloc” si ne construisera, ei cu manusitele lor, hidro si termo centrale, magistrale albastre, fabrici si uzine, scoli si spitale si gradinite pe de-a moaca si cate si mai cate.
    a fost injghebat la repezeala, in lunile ramase pana la data la care fusesera programate primele “alegeri libere”, un simulacru de opozitie politica, controlata si aia, santajata, divizata, manipulata…
    si s-a facut 13 iunie, 1990! miile de “oameni ai muncii” din iarna au fost metamorfozate in “dusmani ai tinerei democratii” – fie cumparate cu “ajutorul” ajutoarelor umanitare (primite din occidentul care, nici in visele cele mai negre n-ar fi banuit ce facuse ceausismul din noi), transformate fara pic de jena in pomeni electorale pentru un popor de dezbracati, de flamanzi, de inghetati care se incalzisera decenii la flacara aragazului si la samota resoului electric improvizat.
    … fie amenintate, santajate cu dosare de turnatori la Secu, de homosexali, de hoti de buzunare, de prostitutie si “furt din avutul obstesc”. Decretul 153 din 24 martie 1970 a continuat sa lucreze insidios, subversiv, dincolo de abrogare, dincolo de notiunea de libertate, dincolo de curaj si demnitate si de conditia de om.
    doar asa pot fi explicate mineriadele inginerite de mintea diabolica a celui care (indobitocit el insusi de propaganda stalinista, cu un hard drive care ii tine loc de creier si pe care au fost imprimate “Tezele din Aprilie”, cu o inima straina de tot ceea ce este romanesc si cu un limbaj de lemn la auzul caruia pana si oligofrenul de trista amintire ar pali de invidie) a reusit sa resapeze, in doar cateva luni de zile (perioada cuprinsa intre 22 decembrie ’89. 14 iunie ’90) toate gorilele securiste, toti analfabetii criminali, toti incapabilii si ultra nationalistii Securitatii, toate cozile de topor din BOR.
    am plecat din Romania de scarba comunistilor care nu plecasera nicaieri, a celor incapabili de orice reforma, a celor care erau inca si care continua sa fie acolo, sa programeze rasturnari de guvern si greve “spontane”, cu “adresa”. am plecat si de frica de a fi identificata ca participanta direct, activ si constient, nemanipulata si neplatita de nimeni la Mitingul Maraton din Piata Universitatii. am plecat dupa ce am fost batuta cu bestialitate, calcata efectiv in picioare de bocanci mineresti, adusi in mod intentionat la Bucuresti tocmai in scopul acesta: de a ma reduce la tacere pe mine – votanta de peste ani a lui Traian Basescu. pe mine, “omul muncii” care, cu doar cateva luni de zile mai devreme, in iarna…
    am plecat cu oasele zdrobite, cu pielea sfasiata, tarata ca o vita spre abator pe caldaramul dintre Policlinica cu plata nr. 10 si hotelul Intercontinental, apoi pana in curtea interioara a Ministerului de Interne. am plecat cu amintirea cadavrelor care zaceau pe mijlocul strazii, langa Sala Dalles, in noaptea de 22 decembrie 1989. am plecat cu amintirea mormanului de cadavre din curtea M.I. – ului, din ziua de 14 iunie 1990. am plecat cu un grup de trei prieteni la fel de scarbiti, la fel de ingroziti de ceea ce se intampla Romaniei in care tocmai incepuse dictatura “tinerei democratii”. am plecat cu doar un schimb de haine, inghesuit intrun rucsac, cu $25 in buzunar, cu o provizie mizera de alimente si cu o biblie, format mic, de buzunar, pe care o primisem cadou.
    am plecat pentru ca am vrut sa fiu libera, pentru ca nu am avut si nici nu voi avea vreodata nevoie de pomana nimanui, pentru ca ma saturasem sa mi se tot dea, sa fiu conditionata cu ajutorul unui blid de hrana mizera sau amenintata cu puscaria.
    ion iliescu n-a plecat nicaieri, a ramas tot acolo, in Romania din care eu am fost gonita ca un caine de pripas; a prezidat jafuri inimaginabile de o minte sanatoasa
    , a orchestrat lovituri de Stat si rasturnari de guverne .
    AM VOTAT BASESCU.
    timpul mi-a dat dreptate iar alegerea pe care am facut-o a fost valida, pertinenta: Romania are, pentru prima data in decenii, un Presedinte Reformator care a condamnat (explicit si neechivoc) ororile comunismului , capabil sa-si asume schimbarile pe care Romania le-a promis si pe care le datoreaza Comunitatii Europene.

  • Nu vad nici o diferenta intre afirmarea prietenului tau din Caraibe si opinia Hertei Muller ca noi, intelectualii romani, nu spun care, suntem o minoritate, in romanica, si, adaug, pe cale de disparitie…

  • Dorin Tudoran

    @ Nicolae Prelipceanu #4

    Trebuia sa avem si noi un talent si l-am ales pe acela…

    In Caragiale nu am incredere ca e “alogen”. Eu merg pe mana lui Miron Cozma ca are lampa cu “halogen”.

    Bine, astept si ma feresc de plictiseala.

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru #2

    Mori unde vrei, cum vrei si cat mai tarziu cu putinta. Asteapta pina chiar esti epuizat.

    Figurativ — e frumos sa mori in picioare. In viata (ba chiar si moartea) de toate zilele a muri in picioare poate insemna ca esti ingropat pina la brau in zapada, asteptand schimbarea. Sper sa nu-ti dea asa ceva prin cam.

  • divanuriletomitane

    @ Radu Humor # 5

    « Asa ca puteti sa fiti, fara grija, mandru ca sunteti roman, dar intristat si dezamagit (ca si noi) de ce se intampla pe-aici si datorita faptului ca oameni ca dvs. stau departe de tara , nu numai la propriu, ci si la figurat ”

    Cred ca este foarte nedrept ceea ce scrieti ( fara a fi insa nesincer, ceea ce va da o dimensiune extrem de importanta in viata blogului… ), de aceea probabil ca voi soca cu adevarul prezentat mai jos :

    E greu ca dupa o viata de lupta, sa schimbi tabara, convins fiind ca nu trebuie sa existe tabere….Mai mult, nici cealalta tabara nu face nici cel mai mic gest sa dea de inteles ceva….Ce scriu eu, dvs., altii ca noi, nu reprezinta EDICTUL care face realitatea in Romania, « nici macar » in lume, unde ar fi trebuit sa fie mai usor, atat timp cat suntem imprastiati peste tot, si nu de bine…Acum cca. 1 luna, incercand sa gasesc « combustibil » si, mai ales, « vehicole »…, pentru initiativele mele, din discutia cu un admirator al lui Adrian Paunescu ( nu seamana deloc cu cei din anii 1990…), am ajuns la concluzia ca cel mai bun mijloc de a-l apropia pe Dorin Tudoran de Romania ar fi,…un « pasaport » eliberat de…Adrian Paunescu…Este o ironie a istoriei ( « admiratorul » a considerat ideea mea o pura utopie …), dar, din pacate, in acest areal psihedelic cred ca se reflecta legatura dintre Romania si lume…Nici Paunescu, in opinia mea, nu « s-a calificat » usor… Am ramas stupefiat cand am citit ca si-a oferit serviciile pentru a-l apara pe Milosevici…. Am simtit ca prin arta sau prin irational poti calca infinitul, ceea ce ratiunii ii este interzis….Tinand cont de ceea ce ii scriam Mariei ref. la IRESONSABILITATEA « mistica », irationala…, unde poti gasi mai multa « autoritate » in Romania ?

    PS. “Pasaportul” ar consta in opinia lui Adrian Paunescu ref. la increderea pe care putem sa o avem sau nu fata de Dorin Tudoran in relatia cu interesele noastre si ale Romaniei. Intuiesc ca nu va acorda usor « pasaportul », dar, sunt convins, il va acorda….ADEVARUL E UNUL SINGUR ! Macar pentru cei ce au calcat infinitul….

  • Radu Humor

    @Daca_nu_nu
    Daca nu va place, nu am ce va face (…)
    Unora le e rusine si de ce n-ar trebui…. sa le fie rusine !
    N-aveti decat sa exprimati si altfel :roll:
    E ca si cum v-ar fi rusine de ceea ce aveti .
    (….)

  • elena

    # D.T.
    multumim
    pt aceste ganduri despre rezistenta rezistentelor
    citesc Cehov:
    “Pt oamenii de o inteligenta limitata si cu mult amor propriu sunt momente, in care constientizarea nefericirii provoaca o anume satisfactie si acestia flirteaza, chiar ei insisi, cu suferintele lor”

  • divanuriletomitane

    @ @flory # 10

    1. Citat din Vantu ( parafrazandu-l oarecum pe Kennedy, dar retinand doar ce poate face tara pentru noi – poate de inteles cand « tara » e prea puternica fata de noi…), citat din Dorin Tudoran, prin care singuratatea ( a marilor oameni de afaceri, in interpretarea data ? ) nu exclude solidaritatea….

    2. Revolutie, mineriada, ….exil…

    3. Am votat Basescu…si nu m-a dezamagit…

    COMENTARII :
    1. Sunt Vicepresedintele fondator al Asociatiei Consultantilor de Investitii de pe piata de capital. SOV ar fi trebuit sa-si cultive foarte mult relatiile cu noi, pentru a sti ce sa faca cu banii care tot veneau….
    Cand SOV a intrat in criza cu FNI, un apropiat de-al lui, desi ani de zile, distant si arogant pe aceasta directie a evitat orice discutie despre subiectul SOV, atunci m-a intrebat ce putea sa faca SOV cu FNI. Abordasem intr-o lucrare anterioara importanta in cursul evolutiei mele profesionale teoriile morfologice ( a fractalilor, a catastrofelor, a haosului, a structurilor disipative ), si influentat fiind de acestea ( ulterior, devenind practician in insolventa, mi-am mai verificat odata, si « practic », ideile…), i-am comunicat ca SOV ar trebui sa transmita in piata ca el si-a distrus singur sistemul, care oricum se va prabusi…Peste 2 spatamani a fost stirea cea mai veficulata, dar nu la pasiv-ul lui SOV, ci la activul sau, fiind admirat pentru rapiditatea cu care se misca….Acum, peste ani, uitandu-ma la FMI ( nu la famelicul FNI ), se pare ca nu ar mai trebui sa fiu suparat pe greseala mea de atunci ( mai grav, confuzie ), atat timp cat ani de zile IRATIONALISMUL pur a facut in continuare isorie pe piata de capital….
    Deoarece il cunoscusem prin 1995 in contextul initiativei sale Rezerva de Forta Majora ( fond de investitii anti-somaj ), in 2006 l-am intrebat telefonic pe SOV ( i-au facut un serviciu cei de la « Curentul » de i–au dat numarul de mobil in ziar…) daca doreste sa se implice intr-un plan de restructurare a TRACTORUL Brasov pentru a-l salva de la faliment ( alaturi de banci, patronate, MAA, structuri de input-uri, structuri de exit-uri, etc….) si a revitaliza agricultura. Mi-a raspuns ca nu mai investeste nimic in economia reala, dar ar fi interesat de mass-media. I-am transmis un plan relationat cu cei mai puternici oameni de cultura ai Romaniei. Nu am mai comunicat ulterior.
    Acum, SOV are nevoie de ajutorul societatii ( propune si revitalizarea agriculturii, in special a sectorului sau de procesare ). Identifica corect acest lucru si o spune articulat. E un pas inainte. Iata ca singuratatea lui de pana acum, nu exclude solidaritatea.

    2. Revolutie, mineriada,…exil. Citit si impresionat.

    3. Basescu ? Si Basescu si SOV ? Oamenii mari se intalnesc ( ceva asemanator spunea si Patriciu despre Basescu dupa ce a vandut Petromidia …) ? Basescu – exacerbarea puterii statutului ( nu intotdeauna prin el insusi, ci de multe ori, prin intermediari ) fata de SOV – exacerbarea puterii pietelor ( in fapt a controlului pietelor)…, iata 2 extreme, care, dpdv economic nu arata atat de bine pe cat le percepeti dvs. dpdv politic si moral….Ca intodeauna adevarul e la mijloc….

    P.S.
    -. SOV spunea ca marea problema a Romaniei tine de faptul ca oamenilor le e frica. Macar in acest comentariu se poate vedea contrariul ( “baietii” au pregatita imediat si cealalta moneda, “iresponsabilitatea”, de aceea nu va trec acum numele meu real, cunoscut insa pe acest blog si de gasit de dvs. in 2-3 minute prin cautare pe google….)
    -. Presedintele Basescu raspundea la emisiunea Pro TV de duminica, ca nu are timp sa-i explice unui tanar specialist ca problema e la banii pentru investitii si nu la investitii ( transparenta, licitatii, eficienta, furturi. etc…) cum afirmase acesta. Ca specialist pregatit in investitii, afirm ca obtinerea banilor pentru investitii este o falsa problema. Banii se gasesc oricand daca investitia e buna. Tot presedintele Basescu a facut o afirmatie halucinanta. Guvernele Romaniei de pana acum ( toate ! ) au inceput cca. 4.600 obiective de investitii si nu au terminat niciunul….

  • li

    @DTudoran
    Patagonia din noi este mult mai departe decat Patagonia lor .

  • mihai rogobete

    Patagonia din noi, sălbătică şi feroce -- naturală: http://sanssouciblogs.multiply.com/video/item/93/This_will_make_your_week

  • Întotdeauna e bine să ne dublăm pornirile hedoniste. Dacă reuşim, ne alegem cu plăcerea. Dacă dăm chix, ne alegem cu virtutea.

    Io nu cred că România e o ţară nulă, ci doar expirată. Diferenţa e mare. Ţara expirată nu are o succesoare. Cea nulă, da. Pentru cine a decis (stră)mutarea definitivă, România poate fi considerată nulă. Dacă se va răzgîndi vreodată, e mai bine s-o considere între timp doar expirată.
    Asta face diferenţa dintre expatul ce priveşte înainte, şi cel ce priveşte înapoi. Cînd priveşti înapoi, mai devreme sau mai tîrziu, vei încerca să “terraformezi” propria ţară expirată. Să o reînoieşti ca pe buletin.

    Întrucît, tectonic, altimetric şi macroeconomic, nici eu nu mă simt prea bine, nu exclud reîntoarcerea în România. Iar pentru a o “terraforma”, o oblig întîi să respecte definiţia cetăţeniei.

  • maria

    @ Daca_nu_nu # 1

    De acord,
    singuratatea este ragazul identificarii corecte a solidaritatii de idei,
    dar
    singuratatea exclude solidaritatea de conjunctura, necesara si ea chiar daca efemera.
    Sau nu ?

  • Vasile Gogea

    Prea mult triumfalism in istoria “canonica” a romanilor. Chiar si atunci cind au incasat cite o bataie, am laudat “dibacia” cu care am “cistigat” pacea. Ne lipseste o infringere catastrofala, precum la polonezi, germani, unguri, chiar francezi, care ne-ar fi obligat la o reconstructie din temelii. Sau, macar, recunoasterea uneia.

  • Radu Humor

    # 15
    Domnule, afirmatia mea ca domnul Dorin Tudoran “sta departe de treburile tarii”, nu vine doar ca un repros amical facut dansuluio, ci mai curand al celor care nu iesit in vreun fel in intampinarea unui asemenea fapt benefic pentru tara.
    Si dupa cum veti vedea ma bucur ca ati sesizat acest aspect si prin acea initiativa a dvs de a face posibil un dialog intre dumnealui si Adrian Paunescu, cu care as fi perfect de acord ( binenteles, cu anumite conditii puse de fiecare parte si cu un mediator ce se anunta foarte inspirat in persoana dvs)
    Pana la urma se spune ca numai prostii nu se inteleg intre ei, asa ca nu vad nimic rau in propunerea dvs.
    Celor care vor sari de doctrine in sus, sau vor incerca sa aduca in prim plan deosebirile dintre cei doi oameni de litere , care nu s-au prea intersectat, ci dimpotriva, intr-o epoca in spatele careia ar putea fi pus tot raul din lume, nu numai doar cel de la noi, le aduc aminte ca dintr-un asemenea dialog, toti am avea de castigat, pentru ca niciunul dintre interlocutori nu mai are ce pierde, cum se spune, si in asemena conditii, putem asista la un adevarat recital jurnalistic, de unde ar putea sa se iveasca adevaruri nebanuit de importante !
    Asa ca va urez succes in aceasta curajoasa intreprindere ( ca tot sunteti specialist si-n cele de investitii )

    Sper sa nu va fi surprins si eu prea mult …

  • radu

    Statul Chile si populatia lui au aratat doua lucruri care statului Romania si poporului sau le lipsesc cu desavarsire:
    Organizare si solidaritate.

  • Daca_nu_nu

    @) Maria # 21
    „@ Daca_nu_nu # 1
    De acord, singuratatea este ragazul identificarii corecte a solidaritatii de idei, dar singuratatea exclude solidaritatea de conjunctura, necesara si ea chiar daca efemera. Sau nu ?”

    Doamnă,
    Dvs. ştiţi foarte bine care e răspunsul cuvenit, dar -- probabil -- doriţi să aflaţi ce cred eu despre asta. Prin urmare vă voi răspunde, chiar dacă răspunsul meu vă va părea unul banal. (Sunt o demodată, ce să fac…)
    NU, Doamnă, NU cred că singurătatea exclude -- la modul absolut -- solidaritatea de conjunctură. Dacă aş susţine această idee până în pânzele albe ar însemna să susţin totodată pe aceea că fiecare acţionează într-o privinţă sau alta după cum îl taie capul. E, dacă vreţi, un fel de „ a fluiera în timpul Liturghiei”, ca să nu spun „a fluiera în biserică”, pentru că nu e acelaşi lucru… Sigur că există o solidaritate de conjunctură, care nu poate fi decât benefică, atâta vreme cât e generată de solidaritatea dintâi, anume aceea de idei (şi aici mă văd nevoită să vă mulţumesc pentru observaţie, deoarece, în lipsa ei, cine ştie ce s-ar fi putut înţelege); când însă nu există, în prealabil, o solidaritate de idei -- după cu văd pe-aci, prin bătătura noastră, şi ideile sunt greu de identificat, bine că mai sunt de găsit pe unele (b)locuri -- simpla solidaritate de conjunctură nu poate aduce nimic bun… Sau, în orice caz, nimic mai mult decât extrem de actualul „Fă-te frate cu dracu până treci puntea…”
    Cum bine aţi sesizat, aşadar, singurătatea poate implica solidaritatea de conjunctură, dacă, în prealabil, a avut loc o atentă rumegare a ideii la care aderi.
    Dacă nu, nu…

  • Marcelooo, solidaritatea nu are nimic cu ideile, solidaritatea e pur si simplu dragoste, io te iubesc pa tine chiar daca am avea idei diferite, ca daca dragoste nu e, nimic nu e. Singuratatea e puterea de a fi pe picioarele tale tocma pt. a putea iubi. Deci, cum zice nea Dorin, nu se exclud ci se complimenteaza (ooops, cred ca am incurcat un pic eSpresia).

  • lucian burjuiul

    Patagonia mea e in Maramures.

  • maria

    @ Daca_nu_nu # 25

    Va multumesc pentru raspuns.
    Articolul D.lui Tudoran si comentariul D.stra in legatura cu compatibilitatea singuratate -- solidaritate fara exceptii, mi-au dat mult de gandit. Tinand cont de faptul ca nu am o pregatire specifica in domeniu si ca tot ce afirm in continuare este exclusiv “faina din sacul meu”, rog sa fiu iertata daca cumva bat campii.
    Incep cu singuratatea impusa de circumstantele vietii care, poate fi sau nu compatibila cu solidaritatea de idei sau cea de conjunctura, in functie de foarte multi factori.
    Trec la singuratatea (solitudinea) sufleteasca, ca optiune. Daca reprezinta o fuga din realitate nascuta din incapacitatea de a mai gestiona anumite situatii, o consider sterila (stearpa) si in totala incompatibilitate cu orice tip de solidaritate.
    Ajung la singuratatea (solitudinea) sufleteasca, ca optiune, motivata de necesitatea dar si de dorinta unui ragaz dedicat cercetarii interioare, limpezirii ideilor, recuperarii pe cat posibil al entuziasmului, al optimismului. Ea este o singuratate fecunda, cu multe sanse de identificare corecta a solidaritatii de idei si daca este cazul, a celei de conjunctura.

  • divanuriletomitane

    @ Radu Humor # 23

    « Licenta » cu Adrian Paunescu nu-mi apartine decat 50 %. Plecand de la necesitatea « re-impământenirii » d-lui DT ( desi mai degraba noi ar trebui sa ne re-normalizam ( daca om fi fost vreodata…), admiratorul lui AP imi spunea ca doar acesta (AP ) mai poate insemna ceva acum ( repet, admiratorul lui AP nu seamana deloc cu cei pe care-i stiam noi odata ) pentru Romania. Stiind istoricul (ne)comunicarii dintre AP si DT restul a venit de la sine….

    Acum cca. 2 ani, motivat fiind de acelasi (ne)dialog dintre AP si DT ( cu antecedente atat de tumuloase si atat de relevante pentru istoria Romaniei ), l-am contactat pe AP, am avut o scurta discutie telefonica despre o serie de emailuri pe care i le trimisesem . Tema subliminala a emailurilor era acelasi (ne)dialog, intr-un cadru mai larg insa…AP mi-a raspuns ca este foarte implicat in proiectele sale…Nu-mi venea sa cred ca nu era doritor de putin aer proaspat ( ii spusesem / scrisesem multe si de d-nul DT, nu in mod special in scris, dar erau materiale pe emailuri in acest sens )….

    Acum nu cred ca se mai poate infiripa vreun dialog AP-DT. Cred insa ca AP poate sa inteleaga ca putem noi sa-i ducem proiectele mai departe. Ceea ce ar rezolva fericit dilema din toate punctele de vedere.

    In concluzie, nu cred ca problema sta in dialog si nu cred ca problema este la DT. Cred ca problema este la noi si, prin ricoseu, la AP ( nu degeaba i-a scris Noica la sfarsitul unei scrisori, « CU BOGATA INCREDERE ! ) Problema sta in actiune ( specialistii in “dialoguri” se vor simti frustrati ) si aici cred ca noi, chiar mai mult si decat d-nul DT, ar trebui sa ne implicam.

    Nu exclud dialogul, necesitatea lui, dar atat timp cat 20 de ani « au dialogat » doar aceleasi persoane, de au facut « scurta la mana » SOV, Voiculescu, Patriciu si fratii Paunescu la cati bani a trebuit sa dea pentru « dialoguri » ( un fel de actiuni post-Mircea Dinescu – Caramitru, de genul : « sa ne facem ca facem capitalism »…), am serioase rezerve ca putem fi luati in serios daca incercam sa antamam un dialog intre AP si DT.
    Nu avem nevoie de AP sa demonstram Occidentului ca greseste grav in Romania, mai mult, n-o sa ne creada nimeni de nimic ( nici macar « ai nostrii », care-l folosesc pe AP cand au nevoie, dar e logic ca nu-l si cred ). Personal nu am o opinie proasta despre AP, cred insa ca prea a exacerbat Mijlocul ( in viata reala ) in defavoarea Scopului ( in exprimarea sa artistica ), ceea ce-l face interesant doar intr-o Romanie muribunda. Intr-o Romanie spre insanatosire, cred ca el insusi va considera ca va trebui sa se retraga doar in lumea artistica. Aici se echilibreaza opinia mea despre el. Cred ca are aceasta buna-cuviinta. Ca n-a avut-o pe vremea cealalata, ca n-a avut-o dupa 1989, dar cine a avut-o, in afara de vreo 6-7 persoane ( printre care si DT ), de “rezistentii prin cultura” si de “bizonii” ( ma inscriu in aceasta categorie) care nu pot suspectati de minic ?

    Un adevarat om de cultura ar fi interesat sa descatuseze energiile creatoare ale tarii sale indiferent de mijlocul folosit. Cred ca AP ar fi in stare sa-si sacrifice piedestalul militant pe care se afla ( nu si pe cel artistic ), daca ar fi convins ca retragerea sa ar face mai mult bine tarii ( nu cred ca este demagog in patriotismul sau -- inca un activ al său in perceptia mea ) decat implicarea sa. In aceasta acceptiune, revin la ideea anterioara : ROLUL NOSTRU ESTE CHIAR MAI MARE DECAT AL LUI DT. In utopia mea legata de ideile de mai sus, am observat insa un fapt cat se poate de real : atat AP cat si DT, nu se simt in largul lor cand discuta sau scriu, cu sau despre, Virgil Magureanu, cel contactat de SOV pentru a prelua o parte din structura de resurse umane a SRI ….Atunci SOV era dependent de Virgil Magureanu. Azi, DT scrie ca societatea ar fi dependenta de SOV….Un odoblejian ca d-nul Mihai Rogobete isi va da seama unde bat…Am devenit o natiune de ciberneticieni…..

    Ca tehnocrat, l-am adus in discutie si pe Virgil Magureanu ( nu scriu si d-nul ca unii fac alergie …), deoarce din randurile de mai sus s-ar putea intelege ca toata pledoaria mea e anti-moguli ( i-am trecut si pe fratii Paunescu, dar n-ar fi suficient ). Nu doar exacerbarea fortelor pietei sub controlul discretionar al catorva monopoluri ( cele mai ieftine in capitalismul romanesc, cele din mass-media ) poate fi foarte nociva. Si exacerbarea fortei statului, promovata acum de presedintele Basescu ( partial pe structura sa ), asociata unor lideri precum Virgil Magureanu sau Virgil Ardeleanu, poate fi la fel de nociva. Credeti ca ne poate ajuta intr-un spatiu atat de rarefiat si infinitesimal un mogul al infinitului precum AP ? E drept, ne poate veghea, ne poate apostrofa artistic, chiar si institutional daca va considera necesar, dar nu cred ca mai e cazul sa stea in tribuna la « defilarea trupelor »….Au trecut prin fata lui prea multi de BOBU, COZMANCA, et. co, pentru a mai putea spera ceva prospetime….Pentru a nu muri, Romania are nevoie de viata….

  • divanuriletomitane

    @ Marius Delaepicentru # 20

    Exceptional materialul dvs. despre flexibilitatea procedurilor administrative in Japonia ( de pe site-ul dvs. – am observat ca nu sunteti in blogroll-ul d-lui DT, e bine insa ca putem intra si pe numele dvs. cand postati… ). Exista ceva asemanator , ca titlul ( « Simplificarea procedurilor administrative » -- din pacate, cred ca doar in titlu, o sa analizez …), si pe site-ul MAI din Romania.
    Va remarcasem anterior si pe acest site, apoi v-am observat in cateva dialoguri foarte complexe si pe site-ul IPP ( am retinut inclusiv opinia dvs. ref. la « dialogul » cu Alina Mungiu Pippidi si Sever Voinescu …). Fiind sef al unei structuri de evidenta a persoanelor, sper sa ne putem focaliza initial pe un dialog pe temele abordate de dvs. : acte de identitate, cetatenie, etc…O sa va caut emailul sau o sa va scriu direct pe blog.

  • MIS

    Si eu am avut acelasi sentiment ca prietenul domniei voastre, cind am vizitat in vara acestui an mai multe tari din America Latina (Peru, Chile, Argentina, Uruguay). Chile mi-a placut cel mai mult, totul este extraordinar de frumos, de civilizat, de … NORMAL. Ar trebui sa nu ne mai referim -- asa cum ii aud deseori pe marii analisti politici de la noi -- la America Latina (bineinteles, exceptind Cuba, Venezuela…) ca la tot ce poate fi mai rau pe lume in ceea ce priveste sistemul democratic.
    Pentru ca exista tari in America Latina (inclusiv tara in care traieste prietenul J.D. din Caraibe), in care institutiile statului de drept chiar functioneaza, depasind cu multe-multe clase ceea ce se intimpla in tara europeana numita Romania.

    Asta nu inseamna sa ne mutam acolo si nici sa se mute altii la noi.

    Ceea cea ar trebuie sa ne framinte este de ce ei, in America Latina, au reusit si noi NU?
    Sa nu mai privim cu superioritate America Latina, ci sa invatam de la ei. Incepind, de exemplu, prin a compara CV-urile celor 7 candidati la Presedintia Columbiei la alegerile din mai 2010 cu CV-urile (modeste, daca nu lamentabile) ale inaltilor demnitari de la noi, prezenti si viitori, fie ei alesi sau desemnati, numiti, etc.

  • Radu Humor

    3 31
    Aveti dreptate :
    Coltul ala de lume intai si-a racolat niste indivizi inteligenti, apoi i-a instruit si abia dupa aceea i-a “ajutat” sa devina lideri :roll:
    La noi se pare ca s-a sarit peste primele doua etape :mrgreen:
    Si asta se se vede ….

  • Radu Humor

    # 29
    Credeti ca Vantu daca era intr-o organizatie, alta decat cea creata de el, ar mai fi fost obiectul acestor anchete ?
    Mai mult, credeti ca daca va iesi basma curata , sau ma rog, nu atat de murdara, va mai fi posesorul aceleiasi averi ( presupunand ca pana acum n-a impartit-o cu nimeni :roll: ?), dar mai ales la fel de independent fata de acele organizatii ?!
    Eu sper ca nu, dar ma tem ca da !

  • divanuriletomitane

    @ Radu Humor # 33

    Abia acum ma surprindeti din nou. Ma asteptam sa plusati in privinta lui AP, nu ma asteptam insa sa ardeti tot si sa treceti atat de repede la subiectul SOV, mai mult, chiar post-SOV ( in sensul de demantelare a imaginii puterii sale, nu de disparitie a sa din spatiu public )….Dealtfel, ca ciberneticieni, ar fi trebuit sa intuiesc…

    Va dau dreptate ref. la viziunea dvs. post-SOV. Si eu cred ca « isi va baga mintile in cap »….Ma tem insa ca le-a avut tot timpul acolo, si atunci va fi mai greu….

    P.S.1 Tot ca ciberneticieni vechi, trebuie sa readuc in memorie si curioasa idee la prima vedere a d-lui Mihai Rogobete ca « vaccinul ar putea fi denumit Vantu » ( ref. la insanatosirea societatii – din materialul « Dependenta de Vantu », comentariul 12 ). Redau in acest context discutia pe care am avut-o cu d-nul Claudiu Iordache in care i-am spus ca doar tradarile mai pot impinge lucrurile inainte. E posibl ca de la « tradarile » mecanicii politice clasice ale lui Dan Voiculescu ( in 2004 fata de PSD, ulterior, fata de PDL ), « Romania » sa fi ajuns la « tradarile » infinitesimale ale mecanicii politicii relativiste ale lui SOV, influentate mult de multimea de « dibaci » care se afla in « curtea » sa. La acest nivel, nu prea se mai deceleaza care organizatie pe care ar domina-o. « Dibacii» din curtea lui SOV pot oricand crea o interfata serioasa catre orice “mare organizatie » care conteaza. SOV are abilitatea de a-I mana in lupta in orice directie, stiind ca oriunde se fisureaza sistemul, e loc de pasit si inaintat. M-a stupefiat umilinta cu care Stelian Tanase il intreaba pe SOV daca are voie la TVR. Parand sa nu stie ca Andi Lazescu ( actual presedInte TVR, sustinut de Presedintie la acest post!!! ) a fost presedintele “Curentul” pe vremea lui SOV acolo. Sau stie, si atunci, se face si el ca lucreaza, molipsindu-se de la Dinescu..De unde si stenogramele…

    P.S. 2 Daca lumea ( inclusiv cea napocensiana ) va ramane la fel de sfioasa pe subiectul SOV in materialul « fanion » despre acesta, « Dependenta de Vantu » , voi spala « rusinea tarii », si pentru ca SOV sa nu creada cumva ca are dreptate cand spune ca cetatenii si-au pierdut curajul ( ne-am pierdut doar « desteptaciunea » de a reactiona la nimicuri sau provocari – eu fiind cel care trebuie « sa joace cu ursul » pentru « a da stire in tara »….), voi scrie un comentariu mai amplu acolo, tot post-SOV, care se va termina cu aceasi solicitare facuta d-lui Tudoran de a afla de la Departamentul de Stat al SUA despre pozitia lui Andrei Brezianu fata de interesele Romaniei. Respectiv, a afla daca a fost « securist de bine » ( fiind cunoscut in acest sens de SUA inca de cand activa la « Vocea Americii »), caz in care « pupam piata independentei », n-a a fost securist ( atunci ar trebui sa-l facem acum, merita, e « de-al nostru »… ), sau a fost « securist de rele », si atunci il dam pe mana lui Tismaneanu. Poate face vreo expozitie…. Din cele scrise de d-nul Tudoran pe subiectul Andrei Brezianu, se poate intelege ca acesta a fost « securist de bine ». Sunt curios, dupa cum am mai scris, ce raspuns vor da americanii, si, mai mult, daca vor da vreun raspuns. Cum nu-l vad pe d-nul Tudoran sa « pupe piata independentei », dupa 25 de ani, s-ar putea sa fie nevoit sa mai piarda o tara. Ne-am bucura sa se intoarca acasa si dupa ce a pierdut 2 tari, sa castigam impreuna o lume. Cu tot cu Patagonia….Mai ales cu cea din noi.

  • Daca_nu_nu

    @) Neamţu
    „…solidaritatea e pur si simplu dragoste…”
    „…io te iubesc pa tine chiar daca am avea idei diferite, ca daca dragoste nu e, nimic nu e…”

    Aici ai spus o vorbă mare, chiar două.
    Mai rău e când oamenii urăsc, chiar dacă au aceleaşi idei.
    Bună temă de casă.

  • Daca_nu_nu

    @) Maria #28

    Frumoasă şi interesantă expunere.
    Cu voia dvs. aş adăuga -- în treacăt -- încă o categorie de singurătăţi. Singurătăţile celui care se ridică, la un moment dat, într-o şedinţă, să zicem, convins că reprezintă interesele grupului -- după cum s-a fost vorbit mai înainte cu grupul respectiv, pe a cărui susţinere se baza -- şi se pomeneşte singur, mai singur decât singurătatea însăşi…
    Singurătăţile aceluia care-a simţit întregul cer năruindu-i-se-n creştet când, nu numai că nu a primit susţinerea pe care conta, ci s-a pomenit acuzat chiar de cei pe care-i considera „susţinători”…
    Singurătăţile acelea de care toată lumea doreşte să uite…
    Şi de care şi eu fac eforturi să nu-mi aduc aminte.

  • Hola, De dуnde eres? їEs un secreto? 🙂
    Have a nice day

    DingoDogg

Next post:

Previous post:

WP Admin