≡ Menu

Pastorul Gauck & Via Gluck: despre fete mari, ușor gravide

Nici dl Vladimir Tismăneanu nu doarme în aceste nopți chiar ca un prunc. Sunt sigur că de vină e păcătoasa astenie de primăvară, fiindcă nu cred că au început unii să tragă deja cearșaful de sub  șeful IICMER. Ar fi mult prea devreme, căci -vorbă istorică! – ”decidentul politic” este același, e bine mersi, decide cum găsește de cuviință, deci dl Tismăneanu n-are a se teme.

Preliminarii

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Ca şi dl Adrian Năstase, dar din motive de cu totul altă natură, şi dl Vladimir Tismăneanu pare hăituit de întrebări cvasi-hamletiene. Într-un recent dialog cu sine însuşi, îmi face onoarea de a mă numi printre cei de la care ar fi interesat să afle ce au de spus în legătură cu un anume ”subiect”.

Eu am răspuns deja unor întrebări de acest fel. E drept, am făcut-o parţial şi dintr-un unghi uşor diferit decât cel propus de dl Tismăneanu, fiindcă “subiectul” respectiv este doar parte a unei substanţiale “mişcări de peisaj”. Înainte de a răspunde, în detaliu,  am nevoie să înţeleg foarte bine cine şi de ce mişcă peisajul tocmai în direcţia ce-i nedumereşte pe unii dintre noi. Şi aş mai vrea să înţeleg cine şi de ce ”le creează condiţii de lucru”  acestor ”designeri”, ba îi  şi aplaudă.

Cum dl Vladimir Tismăneanu nu citeşte ”anumite bloguri”, iar rapoartele ce i se pun pe birou nu vin mereu la timp şi nu sunt pe atât de finale, pe cât de Final este Raportul ce-i poartă numele, Domnia sa mă va fi bănuit că am tăcut cu totul, că ezit să vorbesc despre anumite “subiecte”. Straniu! Ştie mult mai bine decât alţii că nu mă dau înapoi de la aşa ceva. Chiar şi despre spinosul “subiect Tismănenau” am vorbit de peste un sfert de veac. Uneori – cu admiraţie; alteori – foarte critic.

Datele ”subiectului”

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Faptele ce au produs cugetările dlui Tismăneanu sunt următoarele: dl Aurel Rogojan (general SRI în rezervă, fost Şef de Cabinet al fostului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad) a tipărit o carte: Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale (Editura Compania, Bucureşti, 2011, 570 pagini).

În ziua de 18 martie a.c., dl academician Dinu C. Giurescu publică în Cotidianul o cronică dedicată volumului dlui Rogojan. Dl Tismăneanu este profund dezamăgit, afirmând că publicaţia respectivă este specializată în reabilitarea fostei Securităţi, deci a unei organizaţii criminale”, şi se declară consternat” să găsească sub semnătura dlui Giurescu o susţinere a afirmaţiei aberante a generalului-securist Rogojan despre natura aproape benignă a relaţiei dintre Securitate şi intelectuali în perioada Ceauşescu.”

După care adaugă: Mă întreb ce pot spune pe acest subiect Paul Goma, Doina Cornea, Gabriel Andreescu, Viorel Padina, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Ion Vianu? Cine l-a ucis pe Gheorghe Ursu? Cu ce se ocupa colonelul securist Ilie Merce, ulterior deputat peremist?”

Răspunsuri, presupuneri & stranii coincidenţe

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Încă de la lansarea cărţii dlui Aurel Rogojan în prezenţa fostului său şef, dl Iulian Vlad, a apărut o nervozitate care, sintetizată, ar suna cam aşa: “Ce facem? Am ajuns să-i lăsăm pe călăii noştri, securiştii, să publice cărţi?”.

Poziţia mea în această chestiune este şi simplă, şi complicată.

Simplă – pentru că reîntoarcerea României în lumea democraţiilor implică şi asemenea “inconveniente”. Dacă  dictatura a fost a unora asupra altora, democraţia trebuie să fie un cadru accesibil tuturor.

Complicată – pentru că ar fi monstruos dacă, beneficiind de virtuţile democraţiei, nişte oameni care au lucrat pentru cele mai ticăloase structuri ale dictaturii ar continua şi azi să mintă, să creeze diversiuni, să ne arunce într-o ceaţă mai groasă chiar decât în cea în care ne aflăm de peste două decenii. De aceea este nevoie de istorici, cercetători, specialişti în domenii foarte restrictive si restrânse, cum ar fi cele ale serviciilor secrete/de informaţii. Istorici şi specialişti care să cântărească onest ce este şi ce nu este adevărat, ce este şi ce nu este plauzibil etc. în contribuţiile unor autori precum dl Aurel Rogojan.

O generaţie nouă de cercetători, neatinsă de patimile şi viciile “vremurilor” investigate încă nu s-a consolidat. Asta şi pentru că unii “mentori” ţin să facă din teologi buni de gură istorici ai ideilor, din mediocri cu talent al relaţiilor sociale învățați benedictini şi cer să li se pupe inelul zilnic.  Numai că, orice am încerca, nu se poate face bici chiar din orice. De aceea, depindem mai mult decât ne-ar conveni de buna sau reaua-credinţă a unor oameni ce au fost înăuntrul acelor structuri şi astăzi se arată dispuşi să vorbească despre ce ştiu.

Ce alegem: să refuzăm unor oameni ca dnii Rogojan şi Vlad dreptul de a vorbi sau ne asumăm riscul de a fi manipulaţi încă o dată?

Aleg a doua variantă, cu invitaţia expresă la prudenţă şi inteligenta construcţie de firewall. Orice monopol asupra adevărului și cercetării sfârșește prin încurajarea și protejarea minciunii convenabile, de teama adevărurilor inconvenabile.

Coincidenţă, cartea dlui Rogojan apare la o editură care prin numele unuia dintre co-proprietari trezeşte alt torent de suspiciuni. Deși Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recomandarea CNSAS ca dl Petru Romoșan să fie considerat colaborator și informator al Securității, scepticismul unora în legătură cu temeinicia verdictului respectiv nu poate fi temperat. Dar legea-i lege, chiar dacă astăzi credibilitatea justiţiei româneşti se află sub nivelul mării și dl Petru Romoșan se numără printre criticii vitriolanți ai președintelui Traian Băsescu, nu poţi accepta doar verdictele care îţi convin şi să le refuzi pe cele care nu-ţi convin. Inteligenţa ne-a fost dată şi spre a găsi căi de a dovedi, până la urmă, că dreptatea este de partea noastră. Cere timp, e frustrant, deseori este de-a dreptul deprimant, dar nu ne-a asigurat nimeni că democraţia şi statul de drept sunt floare la ureche. Tot ce ni s-a sugerat a fost că e mai bine cu ele, decât fără ele.

O altă faţetă a “subiectului” este publicaţia unde apare cronica dlui Giurescu. Dlui Tismăneanu îi displace atât de mult Cotidianul, încât îl declară chiar inexistent, numindu-l “ex-cotidianul”!?! E un gest pueril. Adevărat, Cotidianul de astăzi nu este Cotidianul care entuziasmase mulţi cititori. Dar de existat, există. Nu mai are o ediţie tipărită, dar, mi-e teamă că, fără eforturi financiare despre care nu ştim suficient, şi alte publicaţii ar fi în aceeaşi situaţie. Nici mie nu mi-a plăcut cum şi-a început mandatul dl Cornel Nistorescu, drept urmare i-am şi adresat atunci o scrisoare publică.

Aş spune că dispreţul dlui Tismăneanu pentru Cotidianul vine în principal din faptul că dl Nistorescu păstoreşte o publicaţie violent anti-Băsescu, plină zilnic de atacuri la tot ce roieşte în jurul preşedintelui, cu ochii pe tot ce greşește PD-L, o publicaţie vădit partizană. Ipostaza în care se plasează dl Tismăneanu este cea a unui crin imperial, care, nefericit, dă ochii peste cap şi se ţine de nas din cauza unei asemenea vecinătăţi.

Numai că dl Tismăneanu este parte “senatorială” a unei publicaţii, Evenimentul zilei, ani la rând cu nimic mai puţin partizană decât Cotidianul, uneori cu nimic mai atentă la ce arme foloseşte, straşnic angajată în manipulare, un exemplu excelent de cum nu ar trebui să arate o publicaţie de calitate.

Să-ţi pută Nistorescu, dar să te parfumezi de trei ori pe zi cu Cristoiu este o stranie cochetărie şi un tip de “igienă” care-mi scapă. Să-i reproşezi domnului Giurescu faptul că publică în Cotidianul, când tu eşti lovit de boala ubicuităţii şi semnezi pe orice măciucă folosită de grupul politic şi de interese pe care îl serveşti necondiţionat, e ridicol.

Este ori nu Cotidianul o publicaţie “specializată în reabilitarea fostei Securităţi, deci a unei organizaţii criminale”, cum afirmă dl Tismăneanu?

Specializată, n-aş spune. Dar, pe lângă texte interesante, publică şi multe materiale consternante. Spre a mă opri doar la unele contribuţii ale dlui Aurel Rogojan şi recunoscând că nu sunt un cunoscător al lumii serviciilor secrete/serviciilor de informaţii, nu mi-afost greu să văd că multe afirmaţii ale Domniei sale vin în coliziune cu ceea ce ştiu eu despre anumiţi oameni, despre anumite evenimente. Nu vreau să intru în detalii – las această muncă pe seama specialiştilor – dar multe amănunte oferite despre dnii Tismăneanu şi Patapievici (şi, mai nou, despre dl Mihai Răzvan Ungureanu, prin iscălituri ce par ale unor intermediari între dl Rogojan şi Cotidianul), ca să iau doar câteva dintre ţintele la care trage, din toate poziţiile, Cotidianul, sunt inexacte, altele – greu de crezut. Altele sunt jenant-abuzive, practicând vina prin asociere – tatăl lui X a fost un bandit, bandit este şi X. Întorcând mănuşa pe dos, Nicolae X a fost un criminal odios, ucigând cu mâna lui sau ordonând execuții, la fel este şi dl Aurel Rogojan, coleg de minister cu Nicolae X.  Astfel de “analize” trezesc mai mult decât suspiciune.

Giurescu = Rogojan?

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Există în cronica dlui Dinu C. Giurescu “o susţinere a afirmaţiei aberante a generalului-securist Rogojan despre natura aproape benignă a relaţiei dintre Securitate şi intelectuali în perioada Ceauşescu”, aşa cum afirmă dl Vladimir Tismăneanu?

Nu am citit cartea dlui Aurel Rogojan, deci nu cunosc afirmaţia la care se referă dl Tismăneanu. Am citit însă foarte atent cronica dlui Giurescu şi nu am găsit o afirmaţie anume care să reprezinte o asemenea susţinere. De-a lungul anilor, am avut eu însumi unele dificultăţi de a înţelege o poziţie sau alta a dlui Giurescu dar istoricul are suficient de multe merite (cu mult mai mari decât generozitatea de a-l fi recomandat cândva pe dl Tismăneanu pentru un premiu ori bunăvoinţa de a-i fi prezentat o carte) pentru ca dl Tismăneanu să evite afirmații imprudente din care unii ar putea înțelege  că “Zici Giurescu, zici Rogojan.”

Este cartea dlui Aurel Rogojan o veritabilă ”odă a Securităţii, un atac virulent la adresa intelectualilor democratici din Romania”, cum afirmă dl Tismăneanu?

Dacă unele texte pe care le-a semnat dl Rogojan în Cotidianul sunt  calupuri din cuprinsul cărţii pe care nu am citit-o, cred că dl Tismăneanu s-ar putea să aibă dreptate. N-am văzut nici o afirmație a dlui Aurel Rogojan care să indice vreo aversiune pentru structurile din care a făcut parte, o irepresibilă dorinţă de a vorbi şi critic despre Securitate. Cum am spus mai sus, textele publicate de dl Rogojan în Cotidianul despre anumiţi intelectuali mi s-au părut extrem de vulnerabile, pline de lucruri cu totul neplauzibile. Ştiu, anumiţi intelectuali” democratici nu înseamnă toţi intelectualii democratici” despre care va fi scris dl Rogojan, dar e greu de crezut că un ton atât de pătimaş în cazul unora, devine echilibrat şi devotat adevărului lipsit de pasiuni partizan-politice, în cazul multor altora.

Unul dintre reproşurile care i se pot aduce cronicii dlui Giurescu este că încearcă să prezinte atât de în detaliu cum este organizată cartea dlui Rogojan, încât, deseori, ce spune dl Giurescu dă impresia unei preluări neprelucrate, de tip fotografic, a tezelor dlui Rogojan. Or, mai ales în cazul unui istoric de prestigiul dlui Giurescu, ne aşteptam la o analiză, nu la un album de fotografii.

Una este să urmăreşti cum prezintă dl Rogojan organizarea pe departamente a Securităţii şi alta este să laşi impresia că autorul comentat are dreptate. Deși este foarte util că ni se explică diferența dintre serviciile de informații și alte structuri tip Securitate, rămâne greu de acceptat ideea că, lucrând în departamente de colectare și analiză a informațiilor, unii ofiţeri ai Securităţii n-au fost decât un fel de Albă ca Zăpada cu epoleţi de marțipan. Evident, asemenea ofițeri nu erau “operativii” care te loveau direct, dar erau cei care puneau la dispoziţia “cui trebuie” justificarea reprimărilor.

Nu mă pot plasa în dezacord cu ideea de bun-simţ a dlui Giurescu, care scrie despre serviciile de informaţii următoarele: “Activitatea acestei comunităţi a fost şi este parte componentă a fiecărui stat, oricare ar fi sistemul social-politic. Ea se cuvine integrată în locul ei firesc. Altminteri, înţelegerea istoriei contemporane a României rămâne îngrădită.”

Întrebarea este dacă dl Giurescu are dreptate scriind: “Volumul Fereastra serviciilor secrete demonstrează însemnătatea comunităţii de informaţii, cu locul ei în explicarea şi evaluarea evenimentelor.

Dl Giurescu se află pe un teren minat, când afirmă: “Este vorba de cunoaşterea serviciilor române de informaţii, aşa cum au funcţionat până în decembrie 1989. Se cuvine făcută o distincţie clară între aceste servicii de informaţii şi cele de menţinere a ordinii interne din România Socialistă. Au fost şi sunt şi astăzi două ramuri: pe de o parte instituţiile (structurile) care menţin ordinea internă; pe de altă parte, comunitatea de informaţii care se ocupă de acţiunile externe, dar şi de cele interne care pun în primejdie statul român.“

Istoricul lasă falsa impresie că represiunea era justificată acolo unde serviciile de informaţii au pus în mâna structurilor “care menţin ordinea” un fel de “Free To Kill”. Îmi vine în minte scena (literară, fireşte) a unui Richelieu punând în mâna ucigaşei Milady Clarick de Winter faimosul cec în alb: “Purtătorul acestui înscris a săvârșit ce a săvârșit, din voința mea și spre binele statului.”

Uciderea dlui Gheorghe Ursu, ca să mă opresc doar la exemplul dat de dl Tismăneanu, nu a avut nimic de-a face cu apărarea intereselor statului român. A avut întru totul de-a face cu natura criminală a unei dictaturi şi a structurilor ei de represiune: de la cele ce culegeau şi analizau informaţii, la operativii care l-au arestat pe dl Gheorghe Ursu şi au ordonat uciderea sa în bătaie. Nu fac pledoaria vinovăţiilor colective, a vinovăţiilor prin asociere, dar resping nevinovăţiile clamate prin delimitări cu totul neconvingătoare. Nu-l pot acuza nici pe dl Rogojan, nici pe dl Vlad de uciderea dlui Gheorghe Ursu, dar a acepta teoria că aflându-se în poziţiile în care se aflau chiar n-au avut nici o legătură cu mecanismul care l-a ucis pe dl Ursu este o generozitate de care nu sunt capabil.

Probabil nedreaptă, acuzaţia adusă dlui Giurescu – de identificare cu tezele dlui Rogojan – devine de înţeles, mai ales când este adusă de părţi repetat lezate de afirmaţiile dlui Rogojan. Cărţile de acest fel trebuie scrise cu… cărţile pe masă, adică prin prezentarea de dovezi irefutabile. Dacă ce se pune pe masă se dovedește măsluit, ar trebui să există două feluri de pedepse. Cea aplicată de discursul coerent al ştiinţei şi cea penală. Chiar şi foştii ofiţeri de Securitate (structuri de menţinere a ordinii plus culegători şi evaluatori de informaţii) trebuie să accepte (nu spun ”mai ales ei”, ca să nu-i discriminez defel) că diversiunea, manipularea şi neadevărurile de acestă natură trebuie pedepsite exemplar. Altfel, nimic nu se va însănătoşi.

Deși în dezacord cu afirmații ale dlui Rogojan,  conținutul unor discuții cu Domnia sa (cum ar fi aceasta; să fim atenți mai mult la ce spune intervievatul și mai puțin la faima locului unde a apărut interviul) ne pune în gardă că nu avem de-a face cu un terchea-berchea. Aducerea dlui Rogojan la o masă a discuțiilor este absolut necesară, atâta timp cât toate părțile angajate în discuție respectă adevărul și renunță la “bombe”  fără fitil și la “fitiluri” fără explozibil.

Securitate vs. Armată

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Printre provocările” relansate de cartea dlui Aurel Rogajan se află spinosul subiect al vinovăţiilor majore, ba chiar integrale. De pildă, dl Rogojan reiterează teza potrivit căreia în decembrie 1989 Securitatea nu a tras nici un foc, întrucât dl Iulian Vlad a ordonat atunci tuturor celor din subordinea sa să lase arma la rastel. Mai mult, Securitatea a fost scoasă ţap ispăşitor şi mulţi ofițeri de Securitate au fost ucişi în acele evenimente în chip nejustificat. Sportul aruncării pisicii moarte în grădina celuilalt pare să se întețească între fostele cadre ale Securității și cele ale serviciilor secrete ale Armatei.

Dovada ordinului dat de dl Iulian Vlad există şi dl Dinu C. Giurescu pare a fi convins de spusele şi documentele prezentate de dl Aurel Rogojan. În plus, citează dintr-o stenogramă mai mult decât interesantă despre ce se întâmpla în acele momente mult mai sus de locul unde se aflau dnii Vlad și Rogojan. Iată despre ce este vorba:

g) Rămâne de lămurit un aspect, dincolo de acţiunea Armatei şi de neparticiparea Securităţii la evenimentele arătate mai sus. În dimineaţa zilei de 22 decembrie coloanele masive de muncitori de pe marile platforme industriale ale Capitalei s-au pus în mişcare, în ordine, îndreptându-se spre Piaţa 30 decembrie (azi a Revoluţiei), la sediul Comitetului Central. Cine a avut această iniţiativă? Prezenţa a zeci de mii de muncitori în faţa clădirii C.C. l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să admită că nu poate da ordin să se tragă în muncitori.

Dovadă stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv la 22 decembrie 1989:

Gh. Rădulescu: „Din informaţii, coloanele de muncitori au pornit către centru şi
trebuie luate măsuri ca să fie evitată vărsarea de sânge”.

C. Dăscălescu: „Am fost şi voi fi alături de Dvs. până crăp, dar cred că trebuie
să chibzuim dacă trebuie să tragem în muncitorii cinstiţi”.

Tudor Postelnicu: „…Am înţeles de ieri că împotriva muncitorilor nu se va trage. Avem acum această situaţie creată şi noi suntem convinşi că nu muncitorii cinstiţi sunt aceia care vor deschide focul, ci lepădăturile şi pleava”.

N. Ceauşescu: „Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar sunt şi lichele…”(13)

Două observaţii.

Prima. Indiferent cui i s-a ordonat să tragă şi cine a tras de fapt în oameni, rămâne de neînțeles cum au putut executanţii ordinului să distingă, ”la nuanţă”, între ”muncitori cinstiţi” şi ”lichele”? Dacă am accepta drept dovadă de nevinovăţie a cuiva cele citate mai sus, am putea construi versiuni dintre cele mai novatoare. Una: Securitatea n-a tras, dar a lipit pe frunţile oamenilor două feluri de etichete, “muncitori cinstiţi” şi “lichele”, fiindcă ea ştia care sunt unii şi care sunt ceilalţi, în timp ce Armata nu ştia. Apoi, a tras numai Armata, şi numai în lichele. Cine a fost de vină că au fost uciși și atâția “muncitori cinstiți”? Evident, lichelele!

A doua. Este interesant de urmărit un anumit tipar comportamental al Puterii contestate, aflate sub asediu: “lichele”, “lepădături” și “pleavă” (1989); “încercare de rebeliune legionară”, “ciocoi pribegi”, “vânzători de țara” și “agenţi” (1990); “pegră”, “mahala” și “ciumpalaci” (2012).

Miezul

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Dl Vladimir Tismăneanu mai afirmă despre cartea dlui Aurel Rogojan că este o tentativă radicală de resuscitare a miturilor naţionalist-securiste. Sunt regurgitate toate obsesiile direcţiei xenofobe din Securitate, se reiau şi se dezvoltă fixaţiile conspirationiste şi auto-glorificatoare ale laboratoarelor minciunii din interiorul Securităţii.”

Abia cu acest diagnostic intrăm în miezul problemei. Trebuie menţionată – limpede şi nu prin aluzii când străvezii, când opace – o anume îngrijorare provocată de coincidenţe în care puţini sunt dispuşi să creadă. Deşi ocolită de mulţi comentatori de prim-plan, o altă carte stârneşte valuri: Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România (Editura Rao, 2011), un prim volum dintr-o serie la care lucrează dl Larry L. Watts, cetăţean american stabilit, prin căsătorie, în România.

Iată un citat dintr-un text al dlui Tismăneanu:  “Cartea lui Larry Watts despre cum era România victima eternelor şi maleficelor comploturi externe (susţinute de inamicii infliltraţi în “fortăreaţa asediată” asemeni calului troian) a devenit o miză decisivă, se pare, pentru cei care vor să prezinte dictatura lui Ceauşescu, un regim paranoic, autarhic şi xenofob, similar cu cel din Coreea de Nord, drept una temerară, vizionară, patriotică şi naţională. Ba chiar una eroică. Retorica negaţionistă se întâlneşte cu obsesiile lui Ion Iliescu care, chiar în aceste zile, îşi permite să azvârle sudălmi la adresa lui Doru Marieş. Nu ştiu cât realizează istoricul american care sunt manipulările în care, volens nolens, a intrat şi pe care le legitimeaza prin prestaţiile sale publice din România. Cartea a fost transformată în argument pentru reabilitarea vulgatei istoriografice naţional staliniste care a fost documentat şi convingător respinsă în Raportul Final şi în numeroase scrieri, de la volumele scrise ori coodonate de Lucian Boia la articolele incluse in “Studii şi materiale de istorie contemporană”, o revistă publicată sub egida Institutului “N. Iorga” al Academiei, avându-i pe profesorul Dinu C. Giurescu ca redactor-şef, pe dr Ioan Chiper ca redactor-şef adjunct şi pe dr Mioara Anton ca secretar general de redacţie. ”

Din momentul apariției textului dlui Tismăneanu şi până în momentul în care scriu aceste rânduri, dl Watts nu doar că a respins ipoteza că s-ar fi trezit “nolens” în manipulările menţionate de dl Tismăneanu, dar continuă să-şi consolideze cu fermitate – prin interviuri, declaraţii, apariţii la discuţii televizate etc. – responsabilitatea şi argumentele pentru care abordează – foarte  “volens” – subiectele în felul în care le abordează.

Lansarea cărţii dlui Aurel Rogojan a beneficiat de prezenţa dlui Iulian Vlad. Şi o lansare a cărţii dlui Larry L. Watts a beneficiat de prezenţa dlui Iulian Vlad. În plus, istoriografia practicată de dl Watts în acest prim volum al lucrării în care s-a angajat a fost salutată şi de dl George Maior, Director al SRI, şi de dl Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR şi, cu totul encomiastic, de dl Ioan Talpeş, fost şef al SIE. Trebuie să fii orb pentru a nu vedea coincidenţe cel puţin stranii şi o ciudată cumetrie între tezele fostei DIE (devenită CIE, după plecarea dlui I.M. Pacepa și rebotezată SIE, după 1989), cele ale fostei Securităţi prosperând sub ochii plini de admiraţie ai SRI. Afirmaţia dlui Mugur Isărescu, potrivit căruia lucrarea dlui Larry L. Watts este “o carte de excepţie” pare depăşită. Una lângă cealaltă – și acceptând cu tandreţe lângă ele vechi eforturi de a face adevărul să umble zilnic cu capul spart – cărţile dlor Rogojan şi Watts par a începe să anunţe – “nolens” ori  “volens”? – regula, nu excepţia. O regulă care ne-ar putea azvârli înapoi cu exact 23 de ani.

 

Întrebări, recomandări & un cadou pentru dl Vladimir Tismăneanu

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Cum am început acest comentariu de la întrebarea dlui Tismăneanu legată de ce aş avea de spus în legătură cu acest subiect”, acum, după ce i-am răspuns (îl asigur, foarte în grabă, deci parţial), îmi iau îngăduinţa să-i adresez admiratorului necondiţionat al preşedintelui Traian Băsescu nişte întrebări:

Cine numeşte şi poate destitui şefii de servicii secrete, SRI şi SIE? Dacă este vorba cumva de preşedintele Băsescu, îşi poate face timp preşedintele IICMER să-l întrebe dacă are ceva de spus în legătură cu modul călduros în care dl George Maior promovează eforturi pe care dl Tismăneanu le consideră puse în slujba “revizionizmului”, “negaţionismului” şi a reabilitării “vulgatei istoriografiei naţional-staliniste”?

Nu e cumva dl Vladimir Tismăneanu uşor invidios pe colegul său de echipă politică și editorială, dl Ion Cristoiu, pentru că dl Cristoiu a primit – live/în direct –, sub privirile admirative ale naţiunii TV B1 – din partea preşedintelui Traian Băsescu o altă lucrare “de excepţie”, ba chiar rarisimă, apărută chiar în decembrie 1989, la Editura Militară, sub coordonarea dlui Ion Talpeş – România în anii celui de-al doilea război mondial?

Eu cred că preşedintele României ar fi gata să-i ofere şi preşedintelui IICMER acelaşi cadou. În felul acesta, dl Tismăneanu ar putea să vadă cât material şi ce anume a putut consulta dl Larry L. Watts, vechi prieten şi colaborator al dlui Ioan Talpeş, de a putut să i-o ia înainte cu cercetarea chiar Sfântului Părinte al anticomunismului şi structurilor sale de represiune.  Oricum, e ciudat că,  preț de două mandate, nici președintele Ion Iliescu (căruia dl Ioan Talpeș i-a fost un colaborator de mare încredere, de vreme ce l-a uns pe generalul istoric șef al SIE), nici președintele Băsescu (preț de aproape alte două mandate) nu a recomandat retipărirea unei lucrări atât de importante, aflate în biblioteca Președinției. Oare de ce n-au făcut-o?

Îi ofer eu însumi un cadou (clipul video de mai jos) dlui Tismăneanu, pentru a-l convinge că ştiu cine este Preşedintele-pastor Gauck dar şi diferenţa dintre noul şef al statului german şi cel ce nu poate, orice ar face, să devină un Gauck al românilor, după ce s-a vrut ba un Kołakowski, ba un Michnik al nostru, eşuând de fiecare dată.

Clipul  este o înregistrare din Berlinul lui 1994, an în care mulţi speram că unele lucruri ne-au părăsit cu totul.

Ne-am înşelat. Unele s-au reîntors prin cine nu te așteptai. Iată-ne azi ocupându-ne de guturaiul altora, în loc să ne îngrijim de ”cancerul sufletelor” personale. Prin clip trece şi o hartă a României. Cum va arăta România şi harta ei de mâine n-ar trebui să fie doar treaba unora, ci a tuturor.

Cât despre via Gluck, ea nu a visat niciodată să devină Bulevardul Primăverii.

Concluzii

 

Desen & Copyright 2012 - DION

Este foarte important să înţelegem dacă avem de-a face cu necesare, justificate revizuiri de abordare, care nu au cum face rău adevărului sau cu o restauraţie ce se produce printr-un revizionism deşănţat.

Catifea – când e vorba de unii, glaspapir – când e vorba de alţii, dl Tismăneanu ar trebui să înveţe cum să folosească şi catifeaua de glaspapir, practicând la început chiar pe propria-i piele. Ostentația anticomunismului nu-l face pe dl Tismăneanu neapărat mai credibil; dimpotrivă, provoacă anumite zâmbete.

Dacă sunt de acord cu Domnia sa, când bate şaua ca să priceapă nişte iepe – ”Nu putea exista semi-disidenţă, după cum nu poate exista o femeie pe jumătate gravidă” – îi reamintesc că eticheta “disident cu jumătate de normă”, folosită cândva de dl Michael Shafir, s-a dovedit justificată.

Nici eu n-am crezut că pot exista, la tot pasul, fete mari, dar uşor gravide. În faţa evidenţelor, însă, sunt obligat să recunosc că în politologia itinerantă ele depăşesc în număr şi virginele, şi fetele cu burta la gură.

Naştere uşoară!

  • Din gîndirea membrului PDL Ioan Talpeş: “Ion Iliescu -- politicianul fundamental pentru România după 1989, personalitate care, într-o stare de graţie a cerului, a avut şansa să acţioneze, cu succes, pentru a asigura continuitatea conceptului naţional şi geografic statal românesc, într-un moment în care majoritatea românilor nu au înţeles despre ce era vorba”.
    http://www.talpes.ro/detaliu.php?id=25&meniu=1
    Cică PDL e partidul anticomuniştilor şi antiiliescienilor feroci. Iar marmota învelea ciocolata în staniol.

  • Membrii fostului centru de istorie militară coordonat de Ilie Ceauşescu au izbutit să se afirme şi în România postceauşistă. Păstrîndu-şi în linii mari aceleaşi concepţii.

  • Daniel StPaul

    Chiar si “partial”, raspunsul dat de dumneavoastra reflexului interogativ (evident, retoric, nu e cazul sa dam in suspicionita) al d-lui Tismaneanu e comprehensiv a bastanza (iertare, am fost contaminat de cadou…); in ce-l priveste pe autorul angelizarii , hyssopizarii si nenufarizarii etc. Securitatii, evident ca nu e un terchea-berchea, doar era seful de cabinet al unui general in care s-au “perfectat” mai multe decit un plan de masuri impotriva unor (auto)”rataciti” (parc-am vazut lumine in sensul acesta tocmai pe-aci). Si cu siguranta, aidoma generalului Vlad, e, indiscutabil, un domn, detinator al unui pachet important de actiuni la o intreprindere manufacturiera ce produce lampi de iluminat cu intuneric (intunericire).

    Daca nu deranjeaza, o versiune mai catifelata (Francoise Hardy) confruntind navala betoanelor:

    rel="nofollow">

  • Kurt Treptow

    Ce ne facem insa, fratilor, cu tizul meu de la Iasi, cu Curt Treptow, americanul cununat de generalul Ioan Talpes + asociat al istoricului de serviciu Gheorghe Buzatu, traducator, compilator de povesti draculeene si editor, unde? La o editura din Dulcele Tirg, creata AD HOC, privata, privata, dar cu finantare de la Centru (sau de la SIE?). Stie Volodea de el si de aventurile sale historiografice, transfrontaliere si pedofile?

  • Cucuzel

    Nu-l neglijati nici pe colonelul Filip Teorodescu (fostul condamnat in procesul de la Timisoara), carele, impreuna cu Gheorghe Buzata si Dinu C.Giurascu, a scos o noua revista de istorie, lansata cu mare tam-tam, deunazi, la o carciumioara din Cluj, in absenta, insa, a indepingibilului Alex Stoenescu. Se misca pensionarii, se misca, vioi de tot, spre surpriza, nu stim cat de mare, a doamnei Ruxandra Cesereanu…

  • Eleganta si precisa lovitura la temelia anticomunismului OFICIAL romanesc, “apodictic” spre dogmatico-talibanic!
    De unde se vede ca acest anticomunism (schematic), in care amicul/mecena Platon nu intra, by default, in discutiile asupra Adevarului si infernul e reprezentat intotdeauna de ceilalti, nu prea face (spre deloc!) fata unui common-sense for all seasons.

  • InimaRea

    “Nolens”, felul cum pune autorul problema ii deconspira prejudecata. Astfel, numindu-l “general de Securitate” pe Rogojanu, Tismaneanu (ne) arata ca nu da doi bani pe orice-ar scrie acesta -- un tip de succes profesional “in Sistem”.
    Numai ca Rogojanu era capitan de Securitate, la momentul 1989. Din cite stiu, fusese lasat mostenire -- la pachet cu capitanul Uta -- de Postelnicu, lui Vlad, ca sef de cabinet.
    O precizare necesara, cred: Postelnicu a venit in fruntea DSS, dupa “Cutremurul Pacepa”. Era membru supleant al CPEx, pe cind “superiorul sau ierarhic” pe linie de comanda -- Homostean, ministrul de Interne de atunci -- era “doar” membru al CC/PCR.
    Unul din complicatele raporturi de putere din interiorul “Sistemului”. Simplificat atunci cind Postelnicu a devenit ministru de Interne, lasindu-l pe Vlad, la sefia DSS. Numai ca, de data aceasta, Postelnicu era tartor-sef, Vlad nu misca-nu respira fara aprobarea “Sefului”. Asa ca, pe 23 decembrie 1989, Vlad n-a dat nici un ordin -- toate unitatile DSS asteptau ordin de la Postelnicu -- pe telefonul guvernamental (“scurtu'”). Care l-a si dat -- la Radio -- dupa ce a fost capturat de revolutionari: Va ordon sa depuneti armele etc. (Bine, mai e si episodul in care Vlad era inchis, impreuna cu Gusa -- seful de jure al Armatei, dupa Milea -- in sediul CC/PCR, de unde dirijau ei situatia operativa din tara, cam cum s-ar juca pe calculator, azi.)
    Ceea ce s-a si facut, armele scoase “pentru aparararea sediilor” au fost incuiate la loc, in magazia de arme. La controlul facut de MApN, dupa “incetarea ostilitatilor”, s-a constatat ca nu lipsea nici un cartus din inventar. Nici nu era nevoie sa lipseasca, la cite arme s-au impartit la fostul sediu al CC, “doar cu buletinul”.
    Rogojanu este general (r) al “noului regim” -- decret semnat de Iliescu ori de Basescu. Adica, dupa desfiintarea Securitatii, si-a continuat cariera in cadrul “comunitatii de informatii”, beneficiind de expertiza recomandata de pozitia-cheie, in cadrul Securitatii. Pentru cine nu-l stie pe Postelnicu decit de la tv -- cu faimoasa expresie “Am fost un dobitoc” -- doar atit: Era un tip de o rara brutalitate, asa ca-ti trebuia tarie -- nu gluma -- sa respiri pe linga el, zi de zi. O tarie pe care doar o educatie cazona perfect insusita o poate da. Mai ales ca Postelnicu habar nu avea de militarie -- tot ce stia el din regulamentele militare era: Cind trece superiorul, inferiorul se lipeste de perete.
    A fost o-ntreaga povestea dibuirea sursei teoriei sale militare. Pina la urma, s-a ajuns la concluzia ca el confunda armata cu puscaria -- doar la penitenciar exista prevederea ca detinutul sa se lipeasca de perete cind trece gardianul, ca semn de supunere, al lipsei intentiei de agresiune.
    Nu doar anecdotic: Postelnicu era “prim” la Buzau, cind a fost numit la sefia DSS. Meritul sau incontestabil, “in fata Partidului”, a fost modul exemplar in care a organizat instruirea lui Nicusor, in tehnica pilotarii elicopterului, cind si-a satisfacut Printisorul, serviciul militar obligatoriu.
    Distinctia intre “intern” si “extern” e unul din alibiurile Securitatii. Ce n-ar spune nici un securist adevarat este ca “externul” isi facea mina ca intern -- doar nu putea fi trimis in misiune externa -- unde sa racoleze retea informativa -- fara sa stie cum se facea chestia asta, fara sa fi exersat acasa. De fapt, nici nu se califica vreunul pentru spionaj pina nu-si facea retea in tara.
    Dar si “externii” astia isi aveau nasul -- generalul Mot, seful contrainformatiilor (USS 00195). Deloc intimplator, “ceistii” lui Mot au fost profesionisti de mare succes in noul regim. Actualul prim-adjunct al SIE e dintre ei, cum si altii dinaintea sa. Nemaisocotind puzderia de “directori” din SIE.
    Gasesc argumentabila prejudecata lui Tismaneanu, aici: orice contributie a unui fost securist, la “luminarea adevarului istoric”, trebuie privita cu toata suspiciunea. Si volens, si nolens, un adevarat securist ramine defintiv marcat de “educatia sa patriotica”. El va fi-ntotdeauna nationalist, chiar daca nu si comunist. Si va trage-ntotdeauna spuza pe turta “patriotismului” incorporat activitatii Securitatii -- de “aparare a Tarii”. Nu conteaza a cui tara -- a lui Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu. Aici avem chintesenta educatiei militare, consfintita prin depunerea Juramintului Militar -- ori de cite ori ar fi nevoie.
    Lui Rogojanu, i-au trecut prin mina (aproape) toate documentele marcate SS ori SSID (“clasificate”, cum se zice acum) care ajungeau pe masa lui Postelnicu, precum si toate aceleasi, plus rezolutiile si ordinele Sefului. Ca unul din aghiotantii sai, el a contribuit activ, plenar, la toata activitatea de conducere a DSS. Altminteri, desigur ca n-a facut politie politica, el nu avea putere de decizie, el doar indeplinea rolul de transmitere a ordinelor si de urmarire a raportarii despre executarea acestora.
    Una peste alta, Rogojanu stie ce spune, si stie si ce tace. Astfel ca “istoria” lui e un roman cu cheie.
    Faptul ca acad Giurescu ii face favorabila cronica de intimpinare tine de “cheia” aceea. Ca si simbioza Talpes-Watts.

  • @mariusmioc

    Binevenita trimiterea dvs. la site-ul lui Ioan Talpes. Adicatelea, unitate in diversitate si continuitate in… discontinuitate(sic!). La vremuri noi… ca la noi!

  • z e r l e n d i

    Aparent, ai putea spune ca exista doua “scoli” si doua “doctrine”, care se infrunta.

    Pe de o parte, anti-securitatea fatisa, cea care a “condamnat” comunismul.

    Pe de alta parte, securitatea (mai mult sau mai putin) subtila, care propaga in continuare jumatati de adevaruri, umbre si penumbre. Cu diferitele ei chipuri, masti si (foste-actuale) directii.

    In realitate, nu este nici o opozitie intre tismanenieni si rogojenieni, alta decit aceea a unui spectacol de artificii -- destinat a ne abate privirea de la chestiunea adevarata.

    Implicarea fostei securitati in agenda publica de astazi este evidenta. Recenta lustratie de oranjerie este dovada cea mai buna a unui triumf aproape fara fisura. Dupa ce am “condamnat” comunismul, hai sa livram si o lustratie de acelasi tip, fara efecte notabile -- isi vor fi zis tismanenienii.

    Ce destin straniu -- si de neinteles pina la capat -- are aceasta vesnic fata mare -- si logoreica -- a politologiei!

    Se crede adversarul cel mai autorizat (academic) al comunismului/securitatii, dar, paradoxal, contribuie -- prin nevoia patologica de notorietate, instrumentalizata magistral de rogojenieni -- la raminerea in joc a hidrei. Cind privesti intr-o prapastie, prapastia priveste in tine insuti.

  • Edward Albion

    Dle Tudoran, linkul asta ar putea sa-i intereseze foarte mult pe cititorii DVs.
    Salutari din “perfidul Albion”!

    http://www.curentul.ro/2012/images/prima_pagina/2012-03-15.pdf

  • mihai rogobete

    Tot mai aştept, ca-n spatele gravităţii şi patetismului dlui. Tismăneanu să răsară colţul unei glume, un fir de autoironie -- semnele relativizării autoreflexive. “Ce fel de comunişti sunt şi anticomuniştii ăştia?” contra-răspundea retoric, în zeflemeaua detaşerii, undeva, Luca Piţu. Combativitatea, exclusivismul şi intransigenţa fac mentalul care se despică extremist, nicidecum norma toleranţei liberale în poziţia căreia pretinde ilustratul ideolog să-l găsim. Tare mă tem, că “Capitalism aţi vrut, v-arătăm noi capitalism!” i-a fost gândul dintru-nceput. Şi nu a glumit.

  • Ivi

    O analiza excelentă !?! …a unui comportament public al unui intelectual care ar trebui să-și aplice lui însuși ”apelul către lichele” editia ”clonă reevaluată după 22 de ani”…
    Însă se pare că dubla masura si duplicitatea si/sau sinecurismul si lasitatea se perpetuează peste regimuri și timp (desigur cu multe excepții, însă puțin vizibile…) …oare doar atat poate nu doar “intelectualitatea în general”, ci si ”ci mai ales comentatorii mass-media”, și desigur nu numai “intelectualitatea asa-zis basista” ci “majoritatea intelectualitatii”?!? (multumim Lucian Boia ca ne-ai pus la dispozitie faptele nude! Te-am ruga sa faci acelasi lucru si pentru perioada postdecembrista !?!…)
    Priviti cum se postuleaza si se polarizeaza totul in jurul unor “poncife” de felul:
    …intelectualii pro-stalinisti/comunisti din perioada Dej, care au defectat (n.r. au plecat din Romania) si au scris ceva impotriva (orice…) dictatorului “national-comunist Ceausescu” nu mai sunt “câh”, sunt albiti (VT e maestru in asa ceva…)
    …intelectualii pro-ceausisti, mai ales cei nu din “primii 10 ani ai lui Ceasusescu” sunt “câh” si pentru ca, nu-i asa, l-au sustinut pe “neo-comunistul Iliescu” in perioada imediat postdecembrista
    …intelectualii care s-au declarat (in ciuda faptului ca au mancat mai mult sau mai putin “rahat” in perioada ceausista si/sau dejista), imediat dupa decembrie 89, “anti-neocomunisti”, recte “anti-Iliescu” sunt “țuț”, mai ales daca au devenit “pro-(secu)Basescu” in ultimii 8 ani de zile
    …intelectualii care nu au achiesat la „condamnarea fatarnica a comunismului” de presedintele ”securisto-comunist Basescu” (si Saul s-a convertit in Paul, nu-i asa!?!), trebuie manjiti si facuti „câh” (vezi cazul Marius Oprea ca exemplar), si asta chiar daca intre timp Basescu a reevaluat pe Paunescu, primii 10 ani de domnie Ceausescu, si/sau pe „tradatorul” Regele Mihai (si aici tacerea unor GL, VT, HP, MM, etc., e asurzitoare!?!)

  • InimaRea, la Timişoara cel puţin, la controlul făcut de M.Ap.N., s-au găsit cartuşe lipsă şi arme ale securiştilor cu urme de funingine pe ţeavă. Faptul a fost pomenit în procesul revoluţiei din Timişoara, ăla cu Ion Coman şi Radu Bălan capi de afiş.
    Un criteriu bun de identificare a celor care falsifică istoria revoluţiei este tocmai afirmaţia respectivilor că securiştii au ţinut armele numai în rasteluri, că nu s-au implicat deloc în apărarea lui Ceauşescu, au făcut “non-combat” dacă nu cumva chiar au lucrat pentru îndepărtarea odiosului.
    Las la o parte faptul că există hotărîri judecătoreşti definitive prin care atît Iulian Vlad cît şi şeful securităţii din Timişoara, Traian Sima, au făcut puşcărie, şi care sînt complet ignorate în discuţiile recente. Vă atrag atenţia asupra unei singure dovezi: declaraţia făcută la TVR, în faţa milioanelor de telespectatori, de securistul Gheorghe Stan: “Întreaga unitate eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim”
    http://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/02/tvr-22-decembrie-1989-gheorghe-stan-securitatea-e-cu-noi/
    Deci, nu e presupunere ci certitudine că ordinele de la conducerea securităţii au fost, pînă în 22 decembrie 1989 cînd a fugit Ceauşescu, “fiţi înarmaţi şi gata de intervenţie”, nicidecum “faceţi non-combat”, “fofilaţi-vă” sau chiar “răsturnaţi-l pe Ceauşescu” cum se pretinde mai nou. Asta nu exclude că au existat securişti care, din proprie iniţiativă, au făcut non-combat şi au încercat să se fofileze, mai ales că reprimarea cu pistolul mitralieră a opozanţilor nu era totuşi o activitate de rutină a securităţii din perioada Ceauşescu, ci o excepţie.

  • …să fie vreo legătură între toate cele riguros înlănţuite mai sus -- în “răspunsurile” lui Dorin Tudoran, dar şi în adaosurile secunde din comentarii -- “Marşul Unirii” de la Chişinău, de ieri (vezi
    http://27martie.wordpress.com/2012/03/26/video-25-martie-2012/) şi faptul că ICR Chişinău a acordat o bursă de mai multe mii de dolari pentru aprofundarea istoriei românilor unui profesor care a votat pentru eliminarea studierii istoriei românilor din şcolile din Republica Moldova?

  • Dorin Tudoran

    @Kurt Treptow

    Ce’sti copil, Kurt?

    Treptow, treptow vei fi decorat si tu. Te’nsuram si pe tine, iti dam 5-6 hectare de vie. Produci si tu 2-3 tone de Zghihara de Husi, 2-3 tone de Busuioaca de Bohotin si peste cativa ani iti dam certificat de Nepotu’ Lu’ Stefan cel Mare si scutire de impozite.

    Take the deal and shut up!

  • Dorin Tudoran

    @Vasile Gogea

    Nici o legatura in afara de membrul comisiei ICR, dl Mihail Neamtu, cel cu bursa de cercetare de la Academie, casa RAPPS si sofer la scara, director stiintific si la IICMER plus dreptul de a sta oricand la orice hotel de 4 stele in Europa, cand UE stabiuleste limita de 3 stele pentru functionarii ei…

    http://lilick-auftakt.blogspot.com/2012/03/romania-curata-si-cateva-intrebari-fara.html

  • Dorin Tudoran
  • InimaRea

    mariusmioc: Cred c-am mai avut discutia asta -- ori dv ati mai afirmat astea (cu funigine pe teava etc). Puteti avea dreptate fiindca razboiul Armata-Securitate nu s-a dus la Bucuresti -- acolo, a fost doar episodul USLA, cind i-a chemat Armata pe usalsi, sa-i bubuie. Sediile Secu’ din Bucuresti -- nu toate -- au fost preluate pe cale pasnica, faute de combattants -- fiindca se-ascunsesera care, pe unde putusera -- la ordin. Ba unii n-au mai respectat nici un fel de ordine si si-au luat concediu nelimitat, pina s-au linistit apele, in loc sa vina “la unitate”, sa asigure paza minima.
    Trebuie spus un lucru (probabil ca ma repet): Daca primea ordin, Secu’ iesea “cu armamentul din dotare”, in strada. Si avea cam tot “armamentul usor”, plus grenade.
    Nu este meritul Securitatii ca n-a inabusit revolutia -- n-a primit ordinul. Daca-l primea, o facea fiindca era disciplinata, cum a fost si “nemanifestind intiativa”. Ceva tot a facut: Imediat dupa Timisoara -- si dupa intoarcerea lui Ceausescu din Iran -- s-a facut instructaj in toata Securitatea, in spiritul cuvintarii lui Ceausescu despre “evenimentele de la Timisoara” -- cum s-a facut si in MApN.
    Tot timpul, trebuie facuta distinctia intre DSS si Comandamentul Trupelor de Securitate (Jandarmeria de azi) care erau forte regulate, cu militari in termen si “cadre” (ofiteri, subofiteri) provenite, in principal, de la MApN, fiindca Scoala de la Baneasa nu putea asigura necesarul. Din MI mai faceau parte Pompierii si -- din chiar 1989 -- Trupele de Graniceri. Plus Militia, desigur.
    Nu e deloc clar de ce Ceausescu nu a ordonat MI sa inabuse revolutia, preferind sa scoata Armata in strada. O explicatie posibila: asa a crezut ca prevenea o lovitura de stat, bagind capii Armatei intr-o actiune antipopulara, care sa-i taie cheful de a rasturna ierarhia “de partid si de stat”.
    Oricum, Securitatea ii pusese la dispozitie toate informatiile despre pregatirea loviturii de stat, inclusiv despre “agenturile straine” implicate in toata povestea.
    Tot asa posibil e ca-n mintea lui, de Geniu al Carpatilor, lovitura de stat sa fi fost posibila doar printr-o invazie straina (din Est) si de aceea sa fi socotit ca scoaterea Armatei in strada ar fi putut constitui “un puternic semnal” pentru eventualii agresori. Ar fi fost in spiritul povestii sale propagandistice numite Razboiul Intregului Popor.
    Ceea ce a gripat angrenajul CPEx a fost vestea sosirii maselor muncitoresti, de pe platformele industriale ale Bucurestilor. In acest punct, “Partidul” s-a blocat in propria-i propaganda.

  • @) Dorin Tudoran, All

    Am citit si recitit cu mare atentie textul -- admirabil, fara fisura -- si comentariile. Chiar nu vad ce as mai putea adauga. Eventual, multimirile mele fata de cei care au postat unele linkuri din care mi-am completat informatiile. Da, si aici incep cu DT -- aveam ultimul Raport al Secu catre NC decupat din ziar si nu-l mai gaseam, multumesc deci pentru sursa electronica!

  • AVP

    Cand, in clenciurile noastre din anii trecuti, de pe felurite forumuri, il faceam “securist” pe Inima-Rea, era un fel de a zice, vezi bine. Acum, vazandu-l cat e de expert in probleme de oragnizare Seculara, ma gandesc ca am fost protocronic pana si-n caracterizarea nationalului nostru titirca…

    Nota bene. M-am informat si-am aflat: suma maxima pe care o putea cheltui un funtionar IICCMER aflat in delegatie era si este de 150 eur/zi. Nu, nu vreau sa spun prin asta ca suma cu pricina e mai mare ca somaju meu pe o luna, aloo, ci doar ca cineva minte in chestia cu Neamtu-risipitoru de resurse bugetare… oops Asta, evident, doar in cazul in care chiar si cel mai luxos hotel din Ioropa ar putea fi accesat, fie numai si intr-o singura zi, c-un salar de somer de Romanica…

  • Dorin Tudoran

    @AVP

    Oh, pai la a-i banui pe altii, cine te intrece? In cazul lui matale a fi protocronic e prea putintel spus. Treaba lui @InimiaRea ce vrea sa-ti raspunda la stramba cu “Seculara”, dar sa nu mi te plangi apoi de “intrare periculoasa” a adversarului…

    Cineva minte in legatura cu Neamtzu-risipitorul? I-auzi!

    Pai, matale n-ai ochi sa citesti, ci urechi sa telefonezi ? Pun’te pe citit si vei descoperi (ceea ce, de fapt, stii) ca Neamtu insusi a declarat ce se comenteaza acum despre resursele sale financiare. Singur a declarat ca putea sa stea oricand in Europa la un hotel de 4 stele. Acuma vii sa ne spui ca cineva minte despre neamtzul matale. Roaga-l, domne’, sa te’nfieze, si scapi de griji financiare.

    Tot ce-ti mentionam eu pe corabia matale spatiala era ca pe langa hotelul de 4 stele, orici om aflat in delegatie mai are drept si la diurna. Or, logic, daca cineva are drept la hotel de 4 stele, in mod sigur diurna este in jur de 150 de Euro.

    Deci, dl Neamtu vobea, in fond, de 4 stele + 150 Euro pe zi/noapte

    Du-te, mai informeaza-te si mai gavarim…

  • Dorin Tudoran

    @Daniel StPaul

    Multumesc pentru clipul cu FH!

  • DT, Ştiam de raportul ăla postat de Richard Hall, apud Evenimentul Zilei.
    Aţi remarcat cum, în 20 decembrie 1989 la Timişoara, securitatea îi raportează lui Ceauşescu că “s-a ordonat încetarea folosirii armei de foc asupra participanţilor”?
    Întreb şi eu, ca omul neştiutor: înainte de “încetarea folosirii” n-o fi fost folosirea?
    În 20 decembrie 1989 într-adevăr s-a încetat folosirea, regimul schimbînd tactica şi încercînd să potolească revolta cu muncitori cu bîte aduşi din Oltenia. (“mineriada zero” cum a fost denumită această acţiune de un revoluţionar timişorean)

  • Dorin Tudoran

    @mariusmioc

    Logica va da dreptate: inainte de incetare e folosirea… Numai ca sunt si oameni care sustin ca nu au “folosit arma”, asa ca incetarea i-a prins curati.
    Cu cat mai multe documente, cu atat mai mare sansa de a vedea, daca avem ochi de vazut…

  • InimaRea

    AVP: Oricit ar fi de simplu sa-ti inteleg nelinistile, n-am chef sa fac pasul. Ti-amintesti ca ti-am propus sa stam la un pahar de vorba si ai facut o criza pe chestia asta -- ti s-a parut jignitoare propunerea. Daca nu te jigneai atit de tare si de prompt, acum nu mai aveai unele nelinisti.
    Din parte-mi, fi cit poti de nelinistit, protocronist, clarvazator, cititor in oua eroic-otelite. Dar, daca tii sa te dumiresti, iti recomand alta linie de atac: criminal de razboi, tortionar, calau singeros. Astea-s fumate demult -- securist, comunist, draci-laci.
    Ca sa nu zici c-as avea ceva cu tine, iti marturissesc ca, de-as avea paralele unui general (r) -- ca Rogojanu -- ti-as propune finantarea (re)editarii monumentalei tale opere antisecuriste. Nu cred ca m-ai putea refuza. Insa, dac-o luam la puricat -- de opera ‘ceea, zic -- mi-e ca pina si eu mi-as putea permite gestul. Ma mai gindesc dar tine cont ca as vrea sa-mi multumesti in prefata, pentru generozitate.

  • Ioan Costea

    Mă alătur susținerii că e benefică atât o discuție academică (a specialiștilor), cât și una civică (a cetățenilor preocupați, cum se spune). Doar așa avem șansa să câștigăm claritate. Și mai cred că nu trebuie să lipsească mărturia victimelor. În cazul de față am suspiciuni din cauza nucleului atitudinal care scoate ici-colo cornițele în dauna onestității intelectuale, după cum îmi pare că este cazul domnilor Giurescu și Rogojan. Iar dacă pe dl Rogojan îl înțeleg (deși nu-l aprob), pe dl Giurescu nici nu-l înțeleg. Și aici au fost evocate probe că Securitatea n-a fost chiar fată mare la revoluție. Iar înainte de 1989 de cine ne apăra? De Constantin Noica și discipolii săi? De Doina Cornea, pe care o înjurau și o scuipau pe stradă „patrioții” de la Securitate? De Monica Lovinescu, pe care „mâna lungă” a Securității a ajuns-o prin „fereastra serviciilor secrete”? Nu se escamotează prea multe sub mantia asta? Marea întrebare cred că este dacă patriotismul și naționalismul „de serviciu” pot fi invocate îndreptățit împotriva democrației, împotriva drepturilor omului?

  • M-am lamurit!

    M-am lamurit, in sfarsit: Larry Watts, securistofilul amerloc, e kagemusha lui Curt Treptow (cel venit, in 1988, ca bursier la Institutul A.D.Xenopol din Iasi, pilotat de Gheorghe Buzatu-DIE si a sa Stela Cheptea, insurat cu fatuca moldava, cununat de Talpes, divortat, conducator de mic institut de istorie personal, trimis pe banii statului la colocvii in strainatate, editor, impreuna cu Buzatu, de carti draculeene sau national-securiene, precum cea despre procesul Capitanului, surprins cu practici pedofilice, impuscariat pentru scurta vreme si exfiltrat la interventia nu stim cui… etc). Sau altfel spus: LARRY WATTS PENTRU NOI//PARE UN CURT TREPTOW DOI…

  • Kartouche

    Am citit materialul din CERTOCRAŢIA, analiza dlui Dorin Tudoran si postarile despre „problema securitatii”.
    Sunt făcute de oameni de înaltă ţinută intelectuală şi care nu pot fi bănuiţi de afinităţi faţă de fosta securitate si, în consecinţă, faţă de dl general Rogojan, a cărui carte o citesc acum.
    Securitatea sau serviciile de informatii nu sunt iubite in nici o tara. Chiar în Elveţia, unde se spune ca aparitia oricarui strain intr-o anumita zona se anunta imediat politiei, sau chiar Mossad-ul, nu sunt iubite de cetatenii tarilor respective, desi le ajuta fara plata si fara a fi considerati „turnatori”.
    Nimeni nu spune ca securitatea a fost iubita, dimpotriva, era urâtă profund, pentru distrugerea intelectualitatii romane, aruncarea ei in inchisoare si asasinarea ei de zbirii lagarelor sau inchisorilor. Numai ca acea securitate nu era romana, era securitatea bolsevica condusa de alogenii veniti pe tancurile sovietice. Erau ascendetii domnului Tismaneanu, asa cum spune Paul Goma, adevaratul dezident al romanilor. Nu am spatiu sa insir cateva sute de consanquini lui Leon Tzismeniki care au distrus clasa politica roamneasca.
    Acea securitate alogena abuziva a creat „calea spre dictatura proletariatului” şi apoi a „implementat-o”.
    Cine si câţi au ajuns la inchisoare dupa 1967, cand s-a constituit Departamentul Securitatii Statului ?
    Pentru contestarea politicii dictatorului, nu a ajuns nimeni !
    Normal, tradatorii de neam trebuiau pedepsiti, inchisi in temnite, daca s-au pus in slujba unor puteri straine.
    Dv. stiti, ca si la ora actuala USA mentine in inchisori, spioni ai Mossad-ului ? Ce era sa-i ierte ca sunt din tari „prietene” ?
    Cine tradeaza patria trebuie sa fie pedepsit exemplar.
    ……………
    Domnii forumisti ori sunt alaturi de subiect, ori strecoara aiureli cu trimitere. Ex. „….. la Timişoara cel puţin, la controlul făcut de M.Ap.N., s-au găsit cartuşe lipsă şi arme ale securiştilor cu urme de funingine pe ţeavă.” Ce are treba asta cu Prefectura ? Zau asa ! Penibil !
    ………..
    Credeti ca Securitatea a facut rau ca l-a informat pe dictator ca urmeaza sa fie debarcat ? Cum sustin vreo doi forumisti. In registrul : „da, securitatea nu a tras, nu l-a aparat, dar l-a informat ca este un complot extern impotriva lui”. Eu spun ca a facut bine. Era posibil sa plece sa abdice (vorba unui clasic in viată), cum a si propus, numai ca lingaii din jurul lui au insistat sa ramana. Si ce i-a folosit informarea ?
    ……………
    Personal nu-l cunosc pe generalul Rogojan, dar am citit o alta carte a sa „Dintr-o iarna in alta …..”, din care transpare un intelectual adevarat, un exceptional cunoscut al activităţii de Inteligence.
    …………….
    Incercarile de condamnare „en-gros” a structurilor de informatii e un demers partizan, favorabil celor de teapa alogenului Volodea Tzismeniski, pentru denigrarea romanilor.
    ……………….
    CADOUL MEU : O sa ma rog la biserica sa-i bata Dumnezeu pentru asta si pentru ca l-au alungat pe ISUS din templu ! O sa-i blestem sa nu aiba niciodata o tara linistita si sa fie pelegrini perpetui dintr-o tara in alta pana la sfarsitul veacurilor.

  • AVP

    @Inima-Rea -- eu glumisem chiar si a doua oara, batrane, dar tu vad c-o iei din ce in ce mai in serios. Nu-mi ramane decat sa te iau si io pe tine si sa cred ca chiar ai fost… Vreau sa spun c-ai fost ce-oi fi fost, hai, nu bombani fara rost (si vezi ca n-am zis altcumva?) Hai pa

  • Mara

    Ar fi fost bine sa fi fost serviciile secrete (interne si externe) in acesti 20 de ani de cind ni se spune ca s-au primenit la fel de nationaliste si cu spirit patriotic ca cele din Polonia sau Cehia unde se vad rezultatele pozitive. Daca reuseau sa stopeze devalizarea economiei, sa consolideze economic si politic tara si sa asigure independenta energetica. Dar din pacate vedem criza economica si blocaj politic si cu siguranta aceasta nu serveste intereselor Romaniei care este o tara vulnerabila. Cine are interes ca Romania sa fie o tara vulnerabila? Oare sa fie atit de “indaradnici” romanii atit din Romania cit si din Rep.Moldova incit sa nu-si poata rezolva problemele sau au fost putin ajutati? Din punctul meu de vedere s-a exercitat o presiune continua, sintem inca in zona de troc si romanii ar trebui sa fie mai solidari si realisti pentru ca din cit vad eu Germania si Franta ne-ar pasa oricind in sfera de influenta ruseasca. Sint destule mesaje ca vor sa decupeze Europa de sud-est care le face probleme. Sau poate acestea ne sint limitele si ritmul lent, dar totusi prea ne-am dat cu stingul in dreptul ca sa nu fi fost ceva concertat discret dar sigur. Poate ne trezim pina nu ajungem in alta fundatura a istoriei si strategiilor geo politice. Dar pentru asta trebuie solidaritate si simt civic care trebuiau cultivate in acesti 20 de ani. Eu sint totusi optimista.
    O primavara frumoasa.

  • radu

    Oare or avea vreo legatura opiniile lui Traian Basescu despre MS Regele Mihai cu cele din cartea oferita cu atata generozitate lui Ion Cristoiu? Ar fi o chestie, pt. ca, ascultand opiniile Presedintelui despre Rege, Vladimir Tismaneanu a fost de parere ca Traian Basescu propune o ipoteza interesanta despre Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial… Hehehe! Sa sustii orbeste tot ce debiteaza Basescu si sa descoperi ca-i apartine de fapt lui alde Buzatu! Mare e gradina DIE-SIE!

  • InimaRea

    D-le Tudoran, ma surprinde placut asemanarea pe care o pot face intre Tismaneanu si Padina, plecind de la “Să-ţi pută Nistorescu, dar să te parfumezi de trei ori pe zi cu Cristoiu este o stranie cochetărie şi un tip de “igienă” care-mi scapă. Să-i reproşezi domnului Giurescu faptul că publică în Cotidianul, când tu eşti lovit de boala ubicuităţii şi semnezi pe orice măciucă folosită de grupul politic şi de interese pe care îl serveşti necondiţionat, e ridicol.”
    La “convingeri democratice”, ma gindesc ca se aseamana ei. In fond, sint sofisti -- pot demonstra orice, din orice pozitie si pentru fiecare client care merita deranjul. Adevarat, Tismaneanu e iezuit, pe cind Padina e biet franciscan. Dar amindoi pacatuiesc fata de Binele in slujba caruia pretind a se fi-nrolat: unul, prin pomadata fatarnicie careia-i cade fardul cind ii sare tandara; cel’alt, printr-o aroganta saracie a mijloacelor altminteri la-ndemina multora mai putin devotati. Si unul, si celalalt -- insa -- narcisiaci (varianta infatuati) in asa masura incit umilinta ii innobileaza trist. Nu-ndejuns -- helas! -- pentru a chiar fi charismatica ori tragica figura pe care si-o aroga fiecare.
    Da, despre inautenticitate vorbesc, despre impostura care, de orice fel ar fi, tot intelectuala-i pina la urma, data fiind conditia pe care si-o asuma, de “vizionari”.
    Punctul in care se-ntilnesc deloc fortuit -- logic si legic, mai curind -- este pretuirea de Basescu. Amindoi antisecursiti, anticomunisti -- si ajung a se-nchina personajului imbinind perfect “calitatile negative” ale ambelor tipuri destestate.
    Natura mea-i zeflemitoare, nu moralizatoare -- astfel ca aleg sa rid din toata inima vazind mahomedani aducind ofrande zeului cu cap de porc. Si suduind apoi, cu naduf, fie si doar banuita duhoare porcina a altora.

  • Eu văd următoarea cronologie a faptelor:
    -- implicare în reprimarea revoluţiei: şi M.I. şi M.Ap.N.
    -- 22 decembrie: noul regim politic vrea să scoată basma curată M.Ap.N. (de unde erau nişte generali care au sprijinit umplerea vidului de putere cu “cine trebuie”) şi să arunce toată vina pe M.I. Poporului i s-au oferit nişte vinovaţi, să se mulţumească cu ei!
    -- ulterior: Ăştia de la M.I. ajunşi prin puşcării fac scandal=şantaj, nu le convine rolul de ţapi ispăşitori şi ameninţă că dau pe goarnă chestii neplăcute pentru M.Ap.N. Rezultat: se schimbă strategia, şi se încearcă scoaterea basma curată şi a celor din M.I. Se lansează ideea amnistiei generale (pe motiv de “reconciliere naţională”, iar propagandistic, pentru uzul maselor care se încăpăţînează să întrebe “cine a tras în noi?”) se încearcă acreditarea ideii că ucigaşii din 1989 au fost străini. Iniţial s-a mers pe varianta “ungurii”, dar ideea integrării în UE şi NATO a făcut varianta incorectă politic, astfel încît în ultima vreme se marşează mai mult pe variantele cu turiştii ruşi.
    Dovadă cu privire la eforturile regimului politic de după 1989 să scoată basma curată inclusiv securitatea (după ce chiar n decembrie 1989 o incriminase puternic prin TVR): declaraţia procurorului Valer Marian, care şi-a dat demisia din procuratură în 1990 invocînd “lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează dubii, în special de către SRI (care are în componenţa sa majoritatea lucrătorilor din fosta securitate), poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului (refuzul foştilor lucrători de securitate reîncadraţi în SRI de a da declaraţii sau de a oferi date organelor de anchetă în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 ca urmare a unui ordin dat în acest sens de către şeful SRI Virgil Măgureanu, lansarea de diversiuni şi intoxicări sub aspect probatoriu, emiterea unor acte false, proferarea de ameninţări directe sau insidioase la adresa unor membri ai organelor de anchetă etc.)”.
    Vezi http://wp.me/pjejF-3nG
    Deci: ofiţerii de securitate au avut ORDIN de la Măgureanu să nu se prezinte la procuratură. Aşa a spus fostul procuror, actualul senator Valer Marian.
    Dacă nu s-au putut dovedi unele lucruri este fiindcă a fost ORDIN să se ascundă dovezile şi să se păstreze tăcerea.

  • Dorin Tudoran

    @Kartouche

    1. Teoria alogenilor care au distrus tzarisoara nu va face cinste. Ca la infiintarea Securitatii in structurile ei s-au aflat si multi reprezentati al altor etnii este adevarat. Ca Securitatea a devenit neaparat mai “suportabila” dupa epurarile etnice nu mi se pare o teorie care sta in picioare. Daca e greu de respins rolul jucat de structurile sovietice in exportarea comunismului, e greu, totusi, de negat ca si acolo unde a reusit sa fie exportat exista o “cerere” semnificativa. A arunca vina pe “alogeni” este o stratagema veche, condamnabila si, in fond, inutila. Cand e cvoba de bestialitate, bestialitatea 100% romaneasca nu s-a dovedit mai putin bestiualitate decat cea dovedita de oameni apartinand altor etnii.

    2. Raspunderea pentru rolul dlui Leon T. in distrugerea clasei politice romanesti (daca a existat si cat a existat) nu-i poate fi “transferata dlui Vladimir Tismaneanu. Acesta din urma este raspunzator doar pendru actiunile sale. Vresti sa le comentati -- nici o problema, atat vreme cat ne pastram in limitele rationalului.

    3. Nu este vorba de o negare a roluluyi si necesitatii existentei unor servicii de informatii. Este vorba ce, cum si pe cine slujesc ele.

    4. Ideea ca, fiindu-i oferite informatii convingatoare, cuplul Ceausescu ar fi fost capabil de intelepciunea de a renunta la putere nu este sustinuta de nimic din tot ce se stie despre cei doi. Dimpotriva, orice sugestie de acest fel (si cine ar fi avut curajul unei asemenea sugestii?) i-ar fi inversunat si mai mult sa se cramponeze de putere, asa cum au si facut-o.

    5. Nu am nici o indoiala ca dl Aurel Rogojan este un foarte bun cunoscator al lumii serviciilor de informatie, numai ca ce i se reproseaza nu este acest lucru.

    6. Se intelege ca pe viitor imi voi permita sa refuz mesaje ale dvs. in care lumea nu este impartita in vine si rau ci in alogeni si nealogeni. Acum stiti ce cred si nu are rost sa continuam o discutie care nu poate continua. Despre alte lucruri putem discuta, numai ca, din pacate, CADOUL DVS” indica imposibilitatea unui dialog…

  • @Kartouche #28

    Va rog mult, slabiti-ma cu impartirea Securitatii dupa metoda “INAINTE DE 23 AUGUST PASH’PA SI DUPA 23 AUGUST PASH’PA” ori dupa metoda “ALOGENUL RAU vs ABORIGENUL BUN sau VITA-VERCEA! Uitati-va numai ce-au facut securistii patrioti aborigeni, dupa ’89, in economie, politica, media! Au maculat si compromis aproape tot ce-au atins si -- NOTA BENE! -- dupa ’89 nici macar in logica dvs nu mai apar “alogenii”. Come on… please! Ca au fost si acolo, in servicii, si profesionisti onesti, asta e alta discutie, peste ale carei granite, insa, dvs. ati sarit nu cu un cartus, ci de-a dreptul cu ghiuleaua lui Munchausen.

  • Dorin Tudoran

    @AVP

    In calitate de moderator al acestui blog: ti-as ramane recunoscator daca ai inceta -- aici -- sa mai bagi strambe de felul “c-ai fost ce-oi fi fost”. Nu de alta, dar daca o tii tot asa, nu voi putea sa refuz, la infinit, altor forumisti (nu e vorba de InimaRea) mesaje in care iti recomanda sa-l suni din nou pe lct. Miu si sa-i propui sa va mai intalniti din cand in cand la o cafea. Multumesc pentru intelegere.

  • Apropo de Securitate, prin 2000 am vorbit cu o muntenegreanca, fiica de fosti mici nomenclaturisti titoisti, care mi-a spus ceva ce m-a urmarit pana azi. Spunea ea ca, prin octombrie ’89, cu putin inainte de revolutie(?!), a vizitat Timisoara si ca a fost foarte neplacut impresionata de magazinele goale, de bezna de peste tot si de aerul funest al timisorenilor. Mi-a mai zis ea si ceea ce urmeaza si n-am putut eu sa uit: <>. Eu nu am gasit argumente s-o contrazic imediat si nu am nici azi, cand am si mai multe date la dispozitie… desi as contrazice-o, tosuim intr-o oarecare masura, dar numai in privinta rolului jucat de securitatea titoista. Cat despre cea ceausista… sa ne amintim doar de cei trei F: foamea, frigul, frica.

  • Exact zicerea muntenegrencei nu mi-a aparut, pasamite fiindca am folosit niste semne grafice pentru ghilimele care au facut-o invizibila, asa ca imi permit sa profit inca o data de bunavointa d-lui Tudoran si s-o trascriu mai jos. Asadar, dupa ce a vizitat Timisoara in 1989, cu sangele inghetat in ea, muntenegreanca mea a ajuns la urmatoarea concluzie, pe care mi-a comunicat-o in 2000: “Atunci am inteles perfect de ce, in tot blocul comunist, securitatea iugoslava era renumita pentru profesionalismul ei in apararea intereselor tarii contra intereselor strainilor, in timp ce securitatea ceausista isi castigase o reputatie unica pentru “profesionalismul” cu care apara regimul lui Ceausescu impotriva intereselor propriului popor”. Eu nu am gasit argumente s-o contrazic imediat etc. etc. etc.

  • AVP

    @InimăRea -- fiindcă nu vreau să abuzez de pixelii gazdei d-acilea şi nici să nu stau cu emoţie dacă mi-o aproba sau nu replica, o să-ţi răspund la arţăgoasa-ţi şi ireverenţioasa-ţi ultimă replică printr-un topic special pe Olelie Lie. Nu m-am hotărât când: azi la orele 21 sau mâine la orele 14 trecut fix. Multumesc pt atentie.

  • neamtu tiganu

    Logica lui AVP e urmatoarea, InimaRea a scris o carte, apropos, pe care am citit-o si mi-a placut f. mult, conform AVP cine are carti publicate, cine are masina, casa, face concedii misto, in defintiv cine are de mincare prin munca lui si nu sta la cersit, acela e securist. Desi la mintea lui imparte si securistii in securisti rai si raii cei mai mici.

  • lucid

    Prea multa URA, DT, in postarile de mai sus. Suntem totusi (unii) in Postul Pastelui. Si apropos de “meciul” cu Neamtzu: castigator va fi cel cu 35 de ani mai putzin, e legea firii. Iar a-l prefera pe Nistorescu lui Cristoiu e de prost gust: inainte de 90 Cristoiu publica saptamanal in Suplimentul Scanteii Tineretului o sfichiuitoare istorie a literaturii proletcultiste reperiste pe cand strungarul reciclat doar obscure relatari sportive de pe meleagurile unde i se aproba (oare de CINE? si DE CE?) sa calatoreasca.
    Dezamagitoare e uneori batranetzea. Giurescu III e plin de ura pentru ca nu i se mai permite -- la 83 de ani! -- sa conduca doctorate si sa incaseze bani buni. Faptul ca URA fatza de Basescu ii uneste pe totzi comentatorii de mai sus (exceptzie “corabierul” avp) este doar inca o confirmare a diagnosticului de o cruzime maxima pus de Cioran in “Mon Pays”, cand regreta credintza sa din anii 30 intr-un viitor al romanilor, cand de fapt acestia sunt o entitate care nu poate avea asa ceva.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    1. Va fi fiind si ura in unele din comentariile de pe acest forum, dar e mai bine sa se descarce in vobe “pe circuit inchis”, cel al unul blog, decat in strada, cu bastoane, sange, arestari si alte altele…

    2. Meci cu dl Neamtu? Care meci? Nu ma aflu in nici o competitie cu dansul. In cazul de fata este vorba de o declaratie pe care a facut-o si al carei continut incearca sa-l… nege AVP. Recapitualam: dl Neamtu declara ca putea sa stea oricand in Europa la un hotel de 4 stele, AVP spune ca a controlat si nu se poate cheltui mai mult de nu-stiu-cati dolari pe noapte/pe zi. Concluzie: AVP sa i-o spuna lui Neamtu. La fel, dl Neamtu afirma ca, in calitate de bursier al Academiei (prin cumul cu directoratul de la ICCMER), beneficia din partea Academiei de masina cu sofer si casa de protocol sa ce sunt cele date de RASPs, cau cum ii spune. Au aparut opinii potrivit carora nimeni nun a auzit de burse ale Academiei cu sofer la scara si casa de protocol. Nu ma pricep la asemenea amanunte, dar nu pot impiedica pe nimeni sa intrebe daca dl Neamtu minte ori nu si daca nu minte cine si de ce i-a oferit conditii atat de speciale. Asta-i ura?
    Am senzatia ca vedeti “meciurile” de acest fel strict prin lupa… biologica. Singur, atuul tineretii nu constituie garantia a victoriei. Nu va vad neintrand in asemenea “mecirui” cu cei mai tineri decat dvs. fiindca stiti ca le-ati pierdut din start…

    3. Am scris la timpul respectiv, si mai apoi, ca Istoria Prolectcultimului insailata atunci de Cristoiu era o imensa manipularea: proletcultismul zilei (neo-proletcultismul) ramanea neatins, fiindca I. Cristoiu tragea tare in proiletcultimul din anii ’50!?! Si astazi se practica genul acets de manipulare. Nu se scrie “la zi”, ni se povesteste a mia oara cum azvarlea Ana Pauker cu papucii dupa seful ei de cabinet, ce porc era Chisinevschi, ce monstru era Dej, de snapan era Maurer etc. “La zi” nu se mai ajunge… Suntem pre ocupati cu anii ’50…

    4. Nu am date in legatura cu interdictia dlui Giurescu de a conduce doctorate dar mi-e greu sa cred ca doar o asemenea interdictie l-ar face sa laude, fara nici o rezerva?!?, cartea dlui Rogojan.

  • Dorin Tudoran

    @neamtu tiganu

    Cum AVP tocmai ne-a anuntat ca isi muta parerile pe Olelie Lie Ciocarlie, mi se par onest sa va invit (si nu doar pe dvs.) sa nu-i mai raspundeti aici.

  • neamtu tiganu

    sa fie intr-un ceas bun, vorba cintecului “pasarica muta-ti cuibu si te du!”

  • InimaRea

    lucid: Uitasem de tine si de darul tau de-a calca-n strachini. Nu ma-ndoiesc de faptul ca esti fizician -- dotat cu inteligenta peste medie, adica -- dar ma mir ca poti fi si maniheist: ori iubire, ori ura. E ceva-n neregula cu asa simplitatate a trairii.
    De ce l-ar uri pe Basescu si altcineva decit din cei care sufera direct datorita lui -- Nastase, bunaoara? Ori de ce l-ar iubi si altcineva decit din cei care s-au pricopsit datorita lui? Si-ntr-un caz, si-n celalalt, e vorba despre oameni care-l cunosc bine si au avut de aface cu el. Nu e cazul meu -- de pilda. Si nu e al nimanui nemultumit de prestatia unui politician ales prin vot popular, ori de a unui demnitar indemn de numirea sa la cirma trebilor publice.
    Trairea fata de un asemenea “slujitor al poporului” se cheama “nemultumire” -- daca nu l-ai votat; “dezamagire” daca l-ai. Iar si-ntr-un caz, si-n celalalt, cu indiferenta fata de persoana sa ai votat cum ai votat, dintr-o aspiratie catre bine (cazul ideal teoretic).
    Nu zic ca n-ar fi si votanti cu sufletul. Esti dintre ei? Daca da, iaca una din tainele Universului rizindu-si de inteligenta umana.

  • Ioan Costea

    @ lucid
    De unde generalizarea „URA fatza de Basescu ii uneste pe totzi comentatorii de mai sus”? Vă rog frumos, eu îl urăsc pe Băsescu în particular, în secret și pe ascuns, ca să zic așa. Adică, nu asta am scris. Că altu-i subiectul.

  • @lucid

    Ma topesc dupa judecatile de genul -- cine nu-l iubeste pe Basescu, musai il uraste. Modelul recognoscibil aici este: “cine nu-i cu noi e impotriva noastra.” Acuma, “ura” fata de presedinti, in general, o fi de mai multe feluri, de la ambivalentul sentiment de love and hate pana la indiferenta. Ea, “ura”, s-o manifesta diferit, de la atitudini cu o oarecare incarcatura sentimentala, cum ar fi dispretul, bunaoara, ori indignarea, pana la altele complet lipsite de incarcatura afectiva: dezaprobare, dezacord, opozitie.

    Interesant e insa de aflat cum il iubiti dumneavoastra, cei care il iubiti pe Basescu. Il iubiti cu inima? Il iubiti cu sufletul, (asa cum iubesc fetele la adolescenta)? Il iubiti cum a iubit Bellu Zilber Partidul Comunist? El, macar, a spus ca “a cazut la partid cu patima cu care unii barbati cad la muiere”. Si ne-a explicat cum a fost! Dar, cum o fi oare “sa cazi la Basescu”? Sunteti posesorul unei asemenea experiente sentimentale? Daca da, ne puteti, va rog, impartasi cum e? Dar, daca nu-l iubiti (nici cu inima, nici cu sufletul, nici altfel), ci doar il vreti inca la Cotroceni -- din motive mai mult sau mai putin lucrative, ori din ratiuni doar de dvs. si de Dumnezeu stiute -- de ce nu acceptati ca, din motive mai mult sau mai putin obiective, ori din ratiuni nu doar de ei stiute, multi, foarte multi romani nici nu-l iubesc, nici nu-l urasc astazi pe Basescu, ci doar vor sa vada cat mai repede pe altcineva, cineva mai putin toxic, instalat la Palatul Cotroceni. Tocmai asta-i si unul dintre rosturile alternantei democratice la guvernare: stingerea, pe cale pasnica, a patimilor, deziluziilor, revoltelor.

  • Kartouche

    Imi cer scuze pentru unele afirmatii facute cu inversunare, ( mai ales Cadoul nu trebuia sa-l ofer dlui Volodea T.), eu insumi fiind fost ofiter de informatii, am fost iritat, dar pozitia mea se datoreaza versatilitatii dlui Tismaneanu : lauzi pe Iliescu, agent KGB, exponentul tipic al comunismului, apoi scrii o carte elogioasa despre domnia sa, iţi iei banii, si te muti in alta barca.
    Apoi sustii ca regimul anterior a fost ilegitim, securitatea (amestecata in acelasi recipient de timp) era criminala, cand eu nu am tras de ureche pe nimeni, dar de cum sa dau la cineva o palma, desi am fost 25 de ani ofiter de informatii. Si ca mine sunt majoritatea fostilor colegi.
    Cat priveste pe cine a servit securitatea, nu pot sa spun decat ca unii dintre colegii mei „au servit” pe cel ce se plimba cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii in caleasca regala, (nu e cazul meu care am lucrat in contraspionaj). Sper ca nu sustineti ca spionii sunt de doua feluri : rai si buni ?
    Ce ati fi dorit dv. de la ofiterii de informatii ? Sa ucida pe seful statului ? Daca era atat de odios de ce nu l-a inlaturat alta „putere democratica” occidentala, sa-l ucida, in loc sa-i acorde titluri şi onoruri ? Sau poate un „roman patriot” din diaspora sa-l fi luat la tinta.
    Credeti dv. ca nu este nici o diferenta intre securitatea care actiona sub controlul consilierilor sovietici si cea dupa 1967 ? Am o listă de cca o suta de sefi ai fostei securitati de alte nationalitati decat cea romana, din perioada 1948 – 1965, dar nu o trimit, pentru ca asa cum mi-ati „promis” nu o sa mai postati pozitia mea. M-as bucura daca ati citi-o macar.
    Sa fiti sanatos si impartial !

  • Dorin Tudoran

    @Kartouche

    Cadoul dovedea un “usurel” antisemitism. Si la asa ceva -- NU.

    Nu neg ca vor fi existat diferente intre cum actiona Securitatea pe cand se afla sub controlul rusilor si cum actiona sub controlul national-comunismului local. Ce spun este ca Securitatea nu de opere de binefacere s-a ocupat; nici controlata de sovietici, nici controlata de romani.

    Intre actiuni de spionaj si cele de represiune impotriva propriei populatii sunt diferente. Daca ati lucrat cu adevarat ca ofiter de informatii, banuiesc ca stiti mai bine ca mine ca unor asemenea ofiteri li s-a cerut la un moment dat sa se ocupe si cu altceva decat cu, sa spunem, spionaj economic, industrial etc. Unii dintre ei au preferat sa fuga (sa defecteze), decat sa ucida, sa expedieze pachete sau scrisori capcana etc.

    Ce gasesc interesant si util este efortul de a explica diferentele intre rolul Serviciilor de Informatii si Securitate (organe de represiune a propriei populatii). Din pacate, in spatele unor eforturi de acest fel se vede un alt efort: acela de a lasa sa se intelega ca Securitatea era un fel de…Institut de cercetare. Cerceta ea, dar altfel!

    O lista de nume daca este (scuzati-mi franchetea!) autentica nu poate deranja pe nimeni. Dar o lista de nume comentata cu o anume directie — uite, alogenii au fost/sunt de vina — nu e binevenita.

  • lucid

    DT: Declaratzia lui Neamtzu a fost grosolan falsificata, el referindu-se la institutul acela, unde avea masina si drept la casa RAPPS ca si predecesorul Marius Oprea. Un grant al academiei nu-ti poate oferi mai mult de 10-15 milioane vechi lunar, trust me.
    Istoria e, filosofic vorbind, cronologica, nu e vina lui Cristoiu ca nu a reusit sa treaca de 1956 (cred “Nicoara Porcoava”, desi aici doar “fratzia” moldoveano-cazaceasca ar fi putut fi incadrata la subiect). Serios vorbind, Istoria lui Cristoiu era citita cu placere si interes de multe zeci de mii de oameni, cu trei ordine de marime mai multzi decat cei care intra azi pe un site gen “cotidianul” despre care eu de-aici am aflat ca inca nu si-a dat duhul.
    Giurescu III se produce propagandistic cu regularitate la latrina 3, asa ca e firesc sa-i laude pe ex-sefii lui felics. Noua lege a educatziei a mai facut victime celebre, ca de exemplu un personaj care trecut la pensie a devenit negatzionist cu decoratzia primita pentru Free Europe returnand-o ca protest la implementarea si in Romania a criteriilor putredului Occident. Mais passons…
    O ultima remarca vis-a-vis de pozitziile fatza de cartea lui Larry W. Omul nu face decat sa prezinte continuitatea -- indiferent de natura regimurilor politice -- unui conflict strategic de peste trei secole: tzarile romane ca obstacol in cauza expansiunii rusesti spre “stramtori” odinioara, spre Mediterana mai recent. Si ca si in comunism “lupta” a continuat, partida ruseasca existand si atunci ca si acum. Pe critici ii deranjeaza “ipoteza Pacepa”. Intamplator, ieri am dat intr-un anticariat de cateva exemplare din “Orlov, FBI’s KGB general” a lui Edward Gazur (2001). Nici pana azi americanii nu stiu daca primul mare defector estic, Orlov (nom de guerre), Spania 1939, a fost sau nu agent dublu implantat de GRU. Asa va fi si cu Pacepa. Probabil multzi care il injura pe Larry cred ca asa -- era sa zic “repereaza” -- apara onoarea Agentziei. Eu astept volumul II, in orice caz de o cu totul alta calitate decat textele defecate de un rogojan.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Cine a “falsificat grosolan” declaratia dlui Neamtzu? Din tot ce am citit, citatul era acelasi: casa, masina cu sofer si casa erau trecute in contul grantului de la Academie. Exact asta a si starnit uimirea. Binenteles ca I trust you, cand vine vorba de un grant al Academiei si, repet, asta i-a mirat “pre multi” in declaratia dlui Neamtzu. Deci, inca o data: cine i-a falsificat declaratia?

    Institutul -- nici aici nu merge declaratia in legatura cu dreptul de a sta oriunde in Europa intr-un hotel de 4 stele, cand pana si pentru multi functionari ai EU hotelul este limitat la 3 stele. deci, cu declaratia asta cum ramane? Fara gluma, poate si ea a fost falsificata. Nu-mi ramane sa inteleg decat tot ce i se atribuie dlui Neamtzu nu au fost declarate de dl Neamtzu…

    Evident ca Istoria lui Ion Cristoiu era citita de multa lume, asta nu inseamna ca nu a fost imensa manipulare care a fost. Intrebare: a continuat cumva Ion Cristoiu acea Istorie, aducand-o “la zi” sau a lasat-o acolo, la vremurile vechi? A ajuns si la Ion Lancranjan sau a ramas la… M.R.Paraschivescu? A ajuns si la C.V.Tudor sau a ramas la Veronica Porumbacu? A ajuns si la M. Ungheanu sau a ramas doar la O. S. Crohmalniceanu? Etc.

    Nu cred ca pe toti criticii cartii lui Larry L. Watts i-a deranjat faptul ca il acuza pe I. M. Pacepa ca a fost agent KGB, pentru simplul motiv ca nu toti acei critici sunt neaparat si mari admiratori ai dlui Pacepa si nu toti -- cum iarasi la gramada numiti oameni si lucruri -- au vreun interes sau vreo datorie sa apere “onoarea Agentziei”.

    S-ar putea ca nici pana azi americanii sa nu fie siguri daca Orlov “a foist sau nu agent dublu implantat de GRU”, dar dl Watts pare a fi sigur de ce spune despre dl Pacepa. Or, asta este o chestiune pe care dnii Watts si Pacepa o au de lamurit intre ei.

    Nu sunteti singurul care asteapta volumul al doilea al cartii dlui Watts; unii il asteapta si din simplul motiv de a gasi in el dovezi substantiale pentru unele lucruri lansate in primul volum.

    Cum am spus — sa lasam specialistii sa vorbeasca dar sa fim atenti la ce ne ofera.

    Unele coincidente — nume, teze, cumetrii de idei si de alta natura etc. — n-au cum sa nu trezeasca “inters”, nu?

    In sfarsit, are cartea daruita de presedinte dlui Cristoiu (lucrare coordonata de dl Talpes, carte aparuta; la Editura Militara, in decembrie 1989 si de negasit) ceva de-a face si cu istoricul, parca general si el, Ilie Ceausescu? Intreb, nu dau cu parul. Poate nu are si asta ar mai linisti spiritele…

  • Dorin Tudoran

    @ lucid

    M-ati pus pe ganduri si m-am dus pe site-ul Aliantei pentru o Romanie Curata. Am decupat de acolo cele doua comentarii de mai jos:

    Mihail Neamtu 2012-03-26
    Buna ziua. Rastalmacirea e intotdeauna opera imaginatiei. Minciuna e insa semnul caracterului josnic. Niciodata nu am avut casa primita de la RA-APPS, desi as fi putut, in functia de director stiintific al IICCMER, sa dispun de o locuinta de serviciu (asa cum a fost cazul dlui Marius Oprea). Tarifele privind deplasarile si cazarile tuturor angajatilor IICCMER (nu doar directorul stiintific) sunt fixate de Guvernul Romaniei. M-as astepta ca reprezentantii societatii civile sa comenteze absenteismul cras al parlamentarilor de la Putere sau Opozitie, nu faptul ca un anonim a refuzat sa obtina anumite privilegii pe care functia vremelnica i le-ar fi permis. Mihail Neamtu, Noua Republica.

    aradeanul 2012-03-26
    Cetatene Neamtu, e citatul inexact? Ca il vad publicat pe Money Express? N-ati spus asa? Dezmintiti atunci! Dar nu e vina ziaristului, nu? Ati dat drumul la pasarica, si acuma e vina societatii civile ca nu se uita in alta parte. Ba se uita- e pagina plina de dalmatienii USL, PDL, etc. Dar si dta esti tot un dalmatian, unul mai precoce si mai ipocrit ca alti…

    Deci:

    1. Este o inventie a celor de la Money Express ori nu?
    2. Este Guvernul Romaniei atat de bogat incat isi permite cazari a celor de la IICCMER la hotel de 4 stele, cand institutii ceva mai cu dare de mana limiteaza aceste cazari la hotel de 3 stele?
    3. Desi ar fi trist ca Money Express sa se fi pretat la o falsificare a declaratiilor dlui Neamtzu, m-as bucura pentru dl Neamtzu ca nu a declarat cele ce i se atribuie.

  • Kartouche

    Ce parere aveti de incercarea de reabilitare a persoanei carea instaurat regimul comunist criminal -- dupa Tismaneanu -- in Romania ? ……………………….

    “Ana Pauker-The Rise and Fall of a Jewish Communist (Ana Pauker-Ascensiunea şi căderea unui comunist evreu), de Robert Levy, a fost publicată de Editura California University Press, din Los Angeles, SUA Volumul a fost tradus şi în limba română la Editura Polirom, cu titlul Gloria şi decăderea Anei Pauker

    Cititorul român se va întreba mirat de unde provine acest interes pentru Ana Pauker din partea unui scriitor american şi, mai ales, publicarea acestei cărţi de către o editură de prestigiu ca aceea a Universităţii statului California. Răspunsul este dezarmant de simplu:
    Ana Pauker a fost prima femeie ministru din istoria lumii. La decenii distanţă, au apărut pe rând şi alte femei celebre cu rang de ministru şi chiar de prim-ministru (Indira Gandhi, Golda Meir, Hillary Clinton, Margaret Lady Thatcher).
    Autorul cărţii de faţă, Robert Levy, este doctor în istorie al Universităţii Statului California – Los Angeles.
    Iar cele 17 pagini cu bibliografia cărţii denotă un studiu aprofundat al carierei Anei Pauker. Pentru eventualii cititori sceptici sau ostili acestui subiect de studiu, este edificator aforismul tipărit de autor ca motto pe prima pagină a cărţii sale: „În sfârşit, dar nu şi în ultimul rând, era Ana Pauker… Totdeauna când mă aflam în prezenţa ei, ea era ca un boa constrictor care tocmai fusese hrănit şi care, de aceea, nu urma să te mănânce – pentru moment!
    Grasă şi înceată aşa cum părea, ea avea tot ce este respingător şi totuşi oribil de fascinant la un şarpe.
    Mi-am putut uşor imagina, numai din observarea ei, cum şi-a denunţat ea propriul soţ, care drept urmare a fost împuşcat; iar întâlnirile mele ulterioare cu ea mi-au arătat strălucirea rece şi inumană prin care ea a dobândit puternica funcţie pe care o ocupa” (Ileana, Prinţesă a României, Arhiducesă de Austria, în lucrarea I live, again).
    Editura americană a acestei biografii a Anei Pauker subliniază că faptul cel mai uluitor al carierei sale este acela că a progresat într-o ţară care dispreţuia profund femeile şi evreii. Ea apare în această carte ca o femeie de o remarcabilă putere, dominată de conflict şi contradicţii mai mult decât de dogmatism.
    Prestigioasa revistă americană „Time” a pus fotografia Anei Pauker pe întreaga copertă a numărului din septembrie 1948 sub titlul „Cea mai puternică femeie în viaţă”. Cartea enumeră cu exemple cum a sfidat în mod repetat Ana Pauker directivele liniei staliniste privind colectivizarea agriculturii în România, spre disperarea consilierilor sovietici trimişi de Stalin la Bucureşti. Ca prima femeie ministru din toate timpurile (1947-1952) şi de oriunde pe glob, ea a permis emigrarea nelimitată a evreilor din România spre Israel, dar a făcut asta rămânând angajată ferm în mişcarea comunistă internaţională.
    De la Hannah Rabinsohn la Ana Pauker
    Autorul prezintă cariera ei, metodic şi fără menajamente. Ana Pauker, la naştere Hannah Rabinsohn, s-a născut la 13 februarie 1893 în comuna Codăeşti, judeţul Vaslui, într-o familie de evrei sărmani, în care nu se vorbea româneşte, ci idiş. Tatăl ei, Hersh Kaufman Rabinsohn, era shohet, adică măcelar în practica rituală kosher şi mic funcţionar la sinagogă. Mama sa era vânzătoare de alimente. În anul 1911, Hannah Rabinsohn primeşte prima ei angajare ca învăţătoare la clasa I a şcolii primare evreieşti. În anul 1915, ea se înscrie în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România, iar în 1917, aderă la aripa pro-bolşevică a aceluiaşi partid. Din 1921, Hannah Rabinsohn devine Ana Pauker prin căsătoria ei cu inginerul Marcel Pauker, un socialist evreu de elită, cu studii universitare absolvite în Elveţia. A nu se confunda cu Karl Pauker, bărbier din Budapesta, căzut prizonier la ruşi în Primul Război Mondial şi devenit, din 1924, unul dintre bodyguarzii lui Stalin. Karl va fi promovat de Stalin şef al Gărzii Kremlinului, funcţie pe care o ocupă până în anul 1937, când va fi arestat şi împuşcat fără judecată, fără a fi reabilitat postum.” ………………………………………………..
    Credeti ca sunt antisemit daca nu imi plac persoanele care au adus comunismul ?
    Eu sunt absolut convins ca romanul nu a avut vocatia de “comunizare”, de trai in comun. Pentru roman proprietatea era sfanta. Romanul ura comunismul.

  • Kartouche, iertaţi-mi indiscreţia, aveaţi cumva obiceiul să comentaţi în 2009 pe blogul lui Andrei Bădin cu acelaşi nume -- “Kartouche”?

  • Dorin Tudoran

    @Kartouche

    Nu am spus ca sunteti antisemt pentru ca nu iubiti persoanele care au adus comunismul in Romania, dar “cadoul” de la finalul primului dvs, comentariu nu ma face sa cred ca sunteti, cumva…filosemit!

  • Daniel StPaul

    “Romanul ura comunismul.” Ce minunat suna… Dar , tot asa cum ti-e bine si spinzurat, odata ce te-ai dedat cu funia, romanul uritor de comunism a inceput sa-i iubeasca (nebuneste, ai zice dupa numarul carnetelor de partid din culmea apogeului) pe comunisti : de la munca plina de elan la ctitoriile unor lendemains cintind din solzi de peste oceanic inghetat, de la micile si obisnuitele turnatorii la entuziasme netarmurite la comanda si la, de ce nu, munca de cercetare (informativa) si la anfisismul total pentru obiectul urei sale, toate astea si multe altele, partitura a unei ode, a unui epitalam, a unei cantate fara de sfirsit (precum comunismul).

  • Kartouche

    @mariusmioc

    Eu comentez cu acest nickname din anul 2005.
    Nu retin ce comentariu am postat, dar e salvat intr-un fiser, sigur.
    Daca eventual am avut o atitudine considerata antisemita,
    va rog sa observati ca era probabil o riposta .
    Nu neg ca am studiat unele versete din Talmud si cunosc “legile” acestuia fata de “goimi”.

  • Kartouche

    @mariusmioc
    Imi cer scuze ! La aceasta postare va referiti ?
    ………………..
    [Kartouche] spunea ….
    Si Iisus Cristos a avut informatori. Dupa cum spune Sfantu` Ioan in Epistola catre Corinteni, pe care ii indeamna sa se supuna ocarmuirii, cand le zice : “ocarmuirea de la Dumntezeu este, supune-te ei, dai cezarului ce i-al cezarului si lui Dumnezeu …… “. Deci baptistii -- si nu numai ei -- au respectat preceptele biblice, devenind informatori. Nu sunt nici ironic, nici cinic, nici zeflemist . Citeste “Fapte din umbra ” a generalului Cosma, sau, de ce nu, CIA istoria secreta -- aparut recent ca supliment la Saptamana financiara. A fi informator, inseamna a fi un om normal, care slujeste un anumit sistem politic, social, economic, pentru a preveni infractiuni, incalcari ale legii !
    Publicat la 22:24:15 (29.03.2009)
    ……………………………………..
    Da eu am scris-o si imi mentin parerea
    ………………………………………
    Ma scuzati domnu` Dorin Tudoran ca am raspuns solicitarii unui forumist in spatiul gestionat de dv.

  • Nelu

    @InimaRea 32: Acum in postul Pastelui un pic de compasiune pentru cei in suferinta! In timp ce AVP ar trebui macar felicitat pentru limbajul folosit in ultimile comentarii, fara stridentele, diminutivele, peltic stelare, pe care le foloseste in mod obisnuit, a-l pune la acelasi nivel cu un profesionist realizat stiintific si material prin exploatarea oportunitatilor oferite de o Lume acut bipolara este o analogie fortata!

  • lucid

    DT: cartea e semnata de un general -- Ilie C. si doi capitani (in 89): Talpes si Mihai E. Ionescu. Oare de ce acesta din urma nu va intereseaza? Pentru ca e acum directorul institutului pentru cercetarea holocaustului din Romania (institut la fel de finantzat ca si cel unde a fost Neamtzu) schimbandu-si “profilul” pupincurismului?
    BTW, EU deconteaza 120 Euro per noapte de cazare, indiferent de “stele”, din nou trust me, ca am beneficiat ultima data de asa ceva in noiembrie la Paris.

  • Shadow

    @Dle Tudoran

    sublima dezbatere la dvs pe blog. Am urmarit-o cu “sufletul la gura”. Uneori ca in orice dezbatere argumentaiile ies din “tipare” sau in esenta uita de subiect. Dar chiar si asa e o placere sa citesti.

    Am o mica paranteza. Sunt absolut de acord cu dvs ca nu putem, este josnic, sa “comutam” vinele parintilor pe capul copiilor. Dl Tismaneanu nu are de ce sa dea seama pt ceea ce tatal sau a facut. Dar va rog eu frumos nu il mai tratati pe Leon Tismanisky de “domn”. Era cel mult “tovaras”. Iar om nu prea.

    Niste non-argumente se desprind insa in majoritatea dezbaterilor la dvs de pe blog, dar si din “hiperspatiul” etern romanesc (nu plagiez, am folosit doar exprimarea maestrului AVP). Aceste “non argumente” intens vehiculate sunt si “cauzele” pt care in Romania notiunea de dezbatere este inexistenta. Polarizarea “excesiva” bipolara este tipica fostei si actualei securitati.

    Cel mai penibil argument este cel relativ la “ura”. Asa zisa “ura impotriva” lui basescu, ura generica ce s-ar fi transmis si catre “intelectualii prezidentiali”. Logica asta “binara” a fost utilizata cu succes in politica romaneasca comunista dar si post 89. Chiar dl Patapievici pt a se “da lovit” acuza “ura impotriva intlectualilor” echivalenta celei din timpul mineriadelor iliescene. In ambele cazuri in umila mea opinie argumentul a fost dezvoltat si implementat de susnumitele “servicii”.

    Aceeasi logica binara aduce argumentul “alogenilor” in gura lui Kartouche sau argumentele mai vechi ale lui lucid vizavi de “diaporenii” care nu ar trebui sa “se bage” in politica “interna”. Suna atat de “deja vu” ca uneori am impresia ca oameni destepti au uitat “agenturili” regimului ceausescu. Au uitat sau poate doar au agreat…

    Alt argument este cel vizavi la “varsta”. In functie de “interes” discriminam pe motive de varsta. Mama ce revolutionara este “tineretea” lui neamtu chit ca e atat de “goala de continut”, vai ce “decrepita” devine “batranetea” lui Giurescu. Ai se adauga in substrat binenteles “referinta” lipsita de orice probe la interesele “financiare” ale lui Dinu Giurescu. E totusi greu de crezut(in lipsa oricaror probe) ca un intelectual la 88 de ani sa dovedeasca o asemenea “apetenta pecuniara”. As spune ca imi seamana foarte tare cu “matusa tamara” cea care facea “afaceri” de mare succes cu grupul lui cocos, fost grup al lui bitner.

    Alt argument stupid este cel la ceea ce a scris cristoiu si s-a “consumat” in cantitate mare de catre “popor” (deh popor care nu prea avea ce consuma). Incercand astfel sa defineasca “morala” unui sustinator al “cuiva”. Daca nu ma insel numarul de cetateni romani care au citit, pe ascuns, Orizonturi Rosii cred ca a fost mult mai mare decat cel al cititorilor de cristoiu.
    Totusi nu pot sa uit si manipularile din orizonturi rosii. Cel putin aia cu scosul de sub parchet al “carnetului de tanar suporter american” este o proba de manipulare crasa.

    In general cand se discuta despre servicii secrete manipularea este “omniprezenta”. Trebuie insa cercetat cand si in ce conditii aceste “servicii” au primit “competente” in afara competentelor normale ale serviciilor secrete. Cautand astfel de “competente extinse” se pot observa mai usor tehnicile de manipulare si promotorii manipularii inca actuale din pacate practicate de aceste servicii.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    De ce nu ma intereseaza M.Ionescu? In nici un caz din motivele pe care le insinuati dvs. Nu am vazut cele trei volume ale cartii respective, nu stiam decat cine a fost coordorantorul ei, fiindca dl Talpes se autoiidentificase dreptr acel coordonator si cum cartea a aparut la Editura Militara mi s-a parut noprmal sa intreb ca nu cumba si ilustril frate al tovarasului Nicolae Ceausescu eara unul dintre autorii cartii.

    Informatia despre cei 12o EU pe noapte de cazare trebuia oferita, imediat, de cel care s-a trezit intr-o gramada de intepretari datorida declaratiilor date. Numai ca dl Neamtzu mentioneaza in raspunsul pe care l-am copiat de pe siteul ARC: “Tarifele privind deplasarile si cazarile tuturor angajatilor IICCMER (nu doar directorul stiintific) sunt fixate de Guvernul Romaniei. ” Cum se vede, nimic despre EU; este vorba de Guvernul Romaniei.

    Nu c as fi pricinos, dar cum sunteti un om atent la amanunte:

    Spune dl Neamtzu: “Niciodata nu am avut casa primita de la RA-APPS, desi as fi putut, in functia de director stiintific al IICCMER, sa dispun de o locuinta de serviciu (asa cum a fost cazul dlui Marius Oprea) “
    Precizare/intrebare: In structura veche a Institutului, pozitia ocupata de dl Oprea era mai inalta decat ce ocupata dupa mazilireasa de dl Neamtu. Functia echivalenta celei avute de dl Oprea o are acum dl Ion Stanomir. Evident, alte cazari si alte lucruri sunt puse si la dispozitia Presedintelui Consiliului Stiintific al institutului). Asadar, daca dl Neamtru, al treilea in ierarhia institutiei, ave dreptul la toate facilitatile mentionate, inseamna ca si cei doi sefi ai sai beneficiau de conditii cel putin similare. Din nou, sunt atati bani in pusculita Guvernului pentru a asigura asemenea facilitati la IICMER?

    Inteleg ca asta e una dintre intrebarile pe care si le pun profesionisti de prima mana lucrand in stitutii mult superioare stiintific IICMER-ului si unde nimeni nu prea viseaza la asemenea conditii.

    --

  • Dorin Tudoran

    @Shadow

    De acord: si eu am respins argumentele, varstei si popularitatii maculatorii semnate de Ion Cristoiu in faimasa Istorie care a uitat sa mearga mai departe de numele celor PUSI PE LISTA SUS, SUS DE TOT sa fie injurati.

  • Daca_nu_nu

    Vai de capul meu, dar aici se discută lucruri foarte complicate! Nume, date, bibliografie, sitografie, studiu în toată puterea cuvântului. Mă crede cineva ori ba, eu am cetit tot. Fiuuu… Ce-am înţeles? Am înţeles aşa, că:
    1. Nişte condeie suple-suple -- tuluvoaie, Doamne, suple mai erau! -- fac nişte salturi într-un picioruş printre nişte chestii roşii-roşii, ca sângele de roşii, că ai putea să juri că-i sânge, nu altceva. Să nu carele cumva să calce-ntr-însul, unul a ridicat un picioruş. Cu graţie. Altul, poate mai curajos, a pierdut un picioruş. Fără graţie? Altul, săracul, le-a pierdut pe amândouă… No, graţie…
    2. Un nene cătrănit purcede-a şterge nişte urme. Hotărât. Nu-ntoarce capul peste umăr, că de-ar face-o, ar vedea cum urmele vin după el. Dar nici că-i pasă. O ţine pe-a lui, una şi bună: dă-i cu mătăuzul!…
    3. Sângeros. Cu ciocanul în istorie, cu secera în carne vie! Aaaau… Criterii? Ioc!
    4. Când faci din ciocan praştie, secera devine bumerang…
    (Banc: Ion, pe deal, cu faţa plină de sânge. Vine Vasile: -- Ce faci, Ioane? -- Vreau să scap de bumerang… -- Păi, aruncă-l! -- Aruncă-l tu, că eu m-am săturat!…).
    5. „- Suporţi o veste-bombă? -- Care? -- Nevastă-ta ne-nşeală!”
    6. O fi justiţia oarbă, dar magistraţii-s legaţi la ochi!?
    7. „- Aoleo, concurenţa a vopsit luna-n roşu! -- Nu-i bai, puneţi pe ea secera şi ciocanul…”
    8. Îndărătul măştilor lepădate nu e nimeni…
    şi
    9. Predicatore, finis coronat opus!!!

  • Shadow

    @Daca Nu Nu

    la aia cu “luna vopsita” am o idee mai buna, plagiata si ia din niste bancuri vechi. E rosie? Puneti Coca Cola pe ea si obtineti a mai tare reclama pur capitalista :-).

  • Daca_nu_nu

    @) Shadow
    Ştiu poanta, dar eu am făcut lectură după imagini…

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Ce imaginatie aveti!…

  • Dorin Tudoran

    @ALL

    Mi se atrage atentia, de la cabinetul mobil al dlui Frunzaverde, ca melodia preferata a fostului Viceperesinte PD-L pe cale de a deveni Vicepresedinte al… “Bratienilor” este:

    “Frunzulitza verde, verde de stejar/Ce frumoasa-i viata cand esti militar”

    Si generalisimul Din-Cioc-in Boc il face tradator? Pas sa mai intzelegi ceva?

  • mihai rogobete

    Despre secera şi Iocanul, din poiana moromeţilor, vorbiţi, dnă. Dacanunu ?

  • Shadow

    @Dle Tudoran pt mine a devenit clar ca intre dl frunza verde si dl boc exista o “prapastie adanca” muzicala. Unul era cu “frunzulita de stejar mandra viata de militar” iar altul tine prea mult cu “pusca si cureaua lata” care cica e “preferata” si care se pupa oarecum interesant cu acuzele lui “mos frunza”.

  • Kartouche

    Imi cer scuze. Va rog sa-mi permiteti sa postez un text scris cu ceva timp in urma, dar care are legatura cu tema in discutie : Tismaneanu si securitatea.
    ………………………………..

    Lupte la baionetă pe cadavrul Securitaţii

    Totată lumea înfierează Securitatea, fosta securitate, care de fapt, a decedat mortal în 24 decembrie 1989, când a fost înghiţită de armata revoluţionară, în frunte cu glorioasa aripă KGB, în principal, infiltrată şi ea de oameniii MI6, DTS, AVO şi chiar UDBA. Certificatul de deces a fost semnat de domnul Iliescu, contrasemnat de domnul Petre Roman. Odihnească-se în pace, cum ar zice un creştin. Ba unii i-ar mai adăugă, în grai ardelean, Dunezeu să o ierte şi să o hodinească. Fie-i ţărâna uşoară, ar completa un moldovean. A socombat, nu mai există, am îngropat-o ! Despre morţi ? Numai de bine ! Acum ar trebui să fie linişte, am scăpat de ea, ducă-se pe apa sâmbetii !
    Dacă cineva însă, vreun securist a comis fapte penale împotriva persoanei, e normal că trebuie să răspundă. Si în regimul totalitar existau şi mai există şi acum, infracţiuni contra integrităţii şi libertăţii persoanei. Cum şi minorii cunosc că răspunderea este individuală, că persoana ce are deplină capacitate de exerciţiu este singura care suportă consecinţele faptelor sale, mi se pare firesc să răspundă cei care au încălcat legile . Un impediment sau mă rog, o cerinţă a legii : persoana vătămată, care a fost lezată în drepturile ei trebuie să depună plângere împotriva făptuitorului. Repet : persoana care a adus atingere vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanei este pasibilă de pedeapsă, răspunde penal. Numai că aceste fapte trebuie probate. Si au fost cazuri rezolvate, soldate cu detenţia unor ofiţeri din fosta securitate pentru asemenea fapte.
    Numai că deşi desfiinţată, Securitatea mai dă de mâncare la peste trei sute de persoane, face doctori în ştiinţe, acordă titluri universitare, premii şi medalii, chiar distincţii mondiale pentru literatură, pe coroane serioase, în consecinţă, se pare că trăieşte. Traiască Securitatea care acordă locuri de muncă, salarii de ministri, sporuri la salar pentru „doctor în secuiritate”, ce să mai spun de dreptul de autor pentru scrierile din cotidiene şi săptămânale cu tematică „securistică”, de cărţile despre securitate scrise de securişti şi nesecurişti, într-o armonie creatorae, indiferent dacă se scrie de bine sau de rău. Atunci, să credem că Securitatea a murit ? Nici vorbă ! Ea a devenit o marfă de piaţă şi pe piaţă, care se vinde pe bani buni şi se cheltuie şi mai mulţi pentru a o înfiera.
    Lumea apreciază că asta e normalitatea, să înfiereze mortul de la groapă, deşi ştiu sigur, că nu se mai întoarce, asta fiind o certitudine stabilită din vechime, ei se mai luptă pe cadavrul ei, acum oale şi ulcele sau în cel mai bun caz, nişte moaşte, pe care vor să le atingă, să şi le aproprieze, să le revendice, să obţină exclusivitatea expunerii lor în pieţele publice ale mass-media, şi, ca în orice economie de piată capitalistă, să obţină un profit. Ei nu vor să-l împartă cu nimeni atâta timp cât marfa se vine, cât oameni nostalgici sau care au suferit efectiv pe timpul dictaturii, cred că aceşti săpători de gropi comune inexitente, o fac pentru ei, în fond ei urmăresc profitul, notorietatea sau spălarea creerelor pentru a sterge sau măcar estompa originile lor comuniste şi KGB-iste. In zadar, lumea a auzit de fariseim, de impostori, profitori şi delatori.
    Lupta cea mai înversunată se duce între două şcoli alogene : una de ascendenţă clar kominternistă iar alta cu descendenţă nedefinită dar influienţată de Inteligennce. După ce a scris favorabil şi a elogiat un fiu devotat al comunismului cu faţă umană, cu care şi-a făcut intrarea pe piaţa şi a primit bani să nu moară de foame, apoi ajutat de un consanquin s-a lansat în opera de condamnare a comunismului şi a „Securităţii criminale”, a regimului nelegitim din perioada „olteanului analfabet” şi al „academicianei”, deşi părinţii şi fraţii lui de sânge l-au „implementat” cu sârg şi sânge distrugând în totalitate intelectualitatea română. Aşa fariseu nu poate fi decelat nici în Vechiul Testament, în Talmud sau Tora Sfântă, care îşi omoară nu fratele precum Cain, ci chiar tatăl, lucru nemaiîntâlnit. Aşa s-a reabilitat material, are ce mânca, e apreciat şi chiar promovat în fruntea unei structuri cu denumirea academică : Institut ! E decan, viitor academician ! Dar nu se mulţumeşte cu bani şi decoraţii, intervine „locului competent” şi îşi înlătura concureţa. Desfiinţează Institutul de investigare a Crimelor Comunismului, însuşindu-şi singur moaştele găsite în gropi comune de antecesorul acestei structuri anticomuniste. E singur, face ce vrea ! In scurt timp, se va răsuci din nou, în idei zic, şi va continua scrierile despre faţa umană a consumismului.
    Lupta dintre cei doi revendicatori ai moaştelor comunismului ia proporţii, se duce la baionetă, cu forţe externe chemate în ajutor. Că e aşa, vă citez din declaraţia unei distinse doamne : „Inlăturarea lui Marius Oprea de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a fost dezaprobata si de scriitoarea germana originara din Romania, laureata a Premiului Nobel, Herta Muller.”
    Sau altă părere despre lupta anticomuniştilor :„Marius Oprea nu apără o viziune despre critica totalitarismului, ci eternizarea sa intr-un post creat de PNL pentru el ……. Faptul ca Marius Oprea face ceea ce nu a vrut sa faca procuratura postcomunista nu ii da dreptul să se uite de sus la Vladimir Tismaneanu, care e parte a canonului academic al interpretării comunismului”, “, scrie pe blog europarlamentarul PD-L Critian Preda.
    Am relevat doar câteva acţiuni ale principalilor protagonişti în lupta pentru înlăturarea rămăşiţelor securităţii, deşi disputele pentru aproprierea moaştelor ei, sunt încă în dispută pentru folosul lor, fără relevanţă în viaţa oamenilor normali. Dimpotrivă, se consumă de la bugetul de stat banii copiilor, a celor cu dezabilităţi şi a pensionarilor, cum am scris de multe ori la articolele care „elogiau” victorii împotriva defunctei securităţii.
    Nu aşi vrea să fiu perceput greşit. Securitatea condusă de KGB, de consilierii sovietici, de ocupanţii României, nu era securitatea acestui popor şi nu apăra valorile intelectuale şi materiale ale României. Acea securitate, condusă în exclusivitate de alogeni, agenţi sovietici şi câţiva români vânduţi, care a distrus elita politică şi academică a ţării, trebuie condamnată în genere, dar în deosebi individual pe indivizi nominali, să le fie probate faptele criminale împotriva poporului român, dar să nu uităm nici de complicii ei : procutratura şi justiţia. Cine a condamnat la ani grei de temniţă, securitatea ? Nu ! Ci justiţia aservită ocupantului străin !
    …………………………………..
    Daca considerati ca nu este pertinent, va rog sa-l refuzati.
    Daca da ! Va mutumesc !

  • # 68
    Noroc cu transferurile astea de un club la altul, ca se aprinde brusc lumina si mai afla si Mircea Geoana cati sunt!!

  • @Kartouche, mă refeream la un comentariu de pe blogul lui Bădin la un articol care nu se mai găseşte acum pe net, că blogul lui Bădin a avut probleme şi unele articole vechi au dispărut (la un moment dat dispăruse tot blogul). La vremea aceea am comentat însă articolul ăla pe blogul meu: http://wp.me/pjejF-13A
    E vorba de un ţînţar din care Bădin făcuse armăsar: din 41 de membri ai societăţii Timişoara verificaţi, CNSAS-ul găsise unul care ar fi colaborat cu securitatea. De aici comentarii de tipul iată s-a dovedit că securitatea a făcut revoluţia, ea a fost şi în spatele mişcărilor de stradă din 1990. Sintetizînd poetic (că sîntem găzduiţi aici de un poet) -- “securitatea e-n toate cele ce sînt, şi-n cele ce mîine vor rîde la soare”. Printre comentarii l-am reţinut (şi reprodus la mine pe blog) şi pe cel a lui Kartouche: “Nu este singurul informator implicat în “lupta împotriva comunismului”, atît la revoluţie, cît şi după! Ei erau dirijaţi de ofiţerii de informaţii, care, în majoritate doreau să cadă Ceauşescu!”.
    Adică ideea că securitatea a luptat să cadă Ceauşescu, dar şi după revoluţie să cadă Iliescu. Ţînţarul prefăcut în armăsar de la care pornise demonstraţia era: “pictorul Mihai Olteanu a fost declarat de CNSAS colaborator al securităţii”.
    Iată că după 2 ani pictorul Mihai Olteanu cîştigă procesul cu CNSAS şi dovedeşte în instanţă că nu a fost colaborator al securităţii
    http://wp.me/pjejF-3lQ
    Nici măcar ţînţarul iniţial nu mai există, dar n-o să vezi prea mulţi revizuindu-şi părerile pentru măruntul fapt că informaţiile iniţiale pe care şi-au format opiniile s-au dovedit greşite. Oricum, foarte puţini dintre cei care au luat la cunoştiinţă despre acuzaţiile de colaborare cu securitatea a domnului de la Societatea Timişoara au aflat şi de anularea acuzaţiilor.

  • Daca_nu_nu

    A, nu, domnule Rogobete, nici prin cap nu mi-a trecut! Nu-s chiar aşa ocoşă!
    Mă gândeam numai că imaginile care însoţesc un text nu sunt puse acolo degeaba. Şi m-am încumetat la o lectură; un exerciţiu de imaginaţie, cum zicea dl Tudoran. Care exerciţiu poate fi pe-aproape sau, dimpotrivă, de câmpi bătătoriu…

  • Dorin Tudoran

    No Name/DP

    La Mircea Geaona electrificare va ajunge abia dupa alegeri…

  • Dorin Tudoran

    @Kartouche

    Iata mai jos o dezbatere din Romania libera, discutie care, printre altele, ofera si cifre ce v-ar putea ajuta sa intelegeti ca lucrurile stau diferit:

    “Joi, 30 Martie 2012
    DEZBATERE: Care a fost contribuţia evreilor la instaurarea comunismului în România? Răspund Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase
    de PETRE BADICA
    Un articol apărut în pagina de cultură a “României libere” a stârnit puternice dezbateri pe forumul ediţiei online. Şi nu ca o consecinţă a subiectului prezentat -- un dialog între Gabriel Liiceanu şi scriitorul evreu Amos Oz -- ci datorită unei fraze inserate de autorul articolului: „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei”, care a fost îndelung dezbătută de cititori.
    Ţinând cont şi de faptul că, potrivit unui sondaj, 20% din români cred că “evreii au sprijinit instaurarea comunismului”, RL a decis să lanseze o dezbatere. Am vrut să aflăm cum se explică prezenţa unui număr important de evrei în diversele structuri ale partidului comunist imediat după momentul instalării acestuia la putere în 1945. La această întrebare au răspuns: Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase.

    Neagu Djuvara: „Datorită persecuţiilor, mulţi evrei au fost favorabilii comunismului”
    Istoricul ne-a precizat faptul că „regimul comunist s-ar fi instalat în România cu sau fără evrei şi a fost adus de armată şi de tancuri. Că, odată instalat comunismul, de pe urma acestei schimbări au profitat o bună parte dintre evrei este adevărat. Spre exemplu, în primii ani după schimbarea regimului politic, la ministerul de Externe, 80% din funcţionari au fost evrei. Eu am avut norocul de a nu mă afla în ţară în momentul abdicării Regelui Mihai pentru că altfel aş fi făcut, probabil, ani de închisoare. Tot adevărat este şi că mulţi evrei au renunţat, în următorii ani, la poziţiile pe care le aveau în diverse instituţii şi ministere, mai ales atunci când au văzut cât de neviabil din punct de vedere economic e regimul comunist. Datorită persecuţiilor extraordinare la care au fost supuşi în timpul celui de-al doilea război mondial, o mare parte dintre evrei -- dar nu toţi -- au fost favorabili ideilor de extremă stânga şi Uniunii Sovietice.
    Dar toate acestea trebuie înţelese într-un anumit context. O dată cu semnarea Tratatului de la Adrianopol (1829) dintre Rusia şi Turcia -- care oferea străinilor posibilitatea de a face comerţ în ţările române -- în numai câteva zeci de ani, Ţara Românească şi Moldova au fost invadate de evrei veniţi din Rusia şi Polonia. Au sosit cu zecile de mii şi au ajuns, în curând, majoritari în multe oraşe, precum Fălticeni sau Rădăuţi. Atunci se nasc primele sentimente de respingere la români faţă de o populaţie diferită, care avea o altă religie şi alte obiceiuri, vorbea o altă limbă… Se naşte un antisemitism şi cunoaşte o formă, chiar dacă nu virulentă, ci mai degrabă latentă. În prima parte a secolului al XX-lea, antisemitismul s-a dezvoltat în rândul tinerilor români speriaţi că evreii -- care au dobândit într-o istorie de 2.500 de ani o acuitate intelectuală deosebită -- ar fi devenit majoritari în universităţi, printre cadrele medicale etc.
    Te întrebi de ce evreii din Basarabia au fost mulţumiţi când sovieticii au invadat această regiune (în 1944). Fiindcă, anterior, Antonescu expulzase 175.000 de evrei în condiţii inumane din Basarabia.
    Toate aceste persecuţii acumulându-se în timp, atunci când au venit sovieticii în ţară şi au impus comunismul, i-au determinat să acţioneze dintr-un fel de răzbunare pentru sutele de mii de evrei victime ale regimului Antonescu. Nu spun că este o justificare, dar este o explicaţie pentru această adevărată sete de răzbunare a evreilor atunci când au trecut de partea comuniştilor.
    Înainte vreme, în Europa, când li s-a deschis posibilitatea de a juca un rol într-o societate, evreii nu au îmbrăţişat ideile conservatoare -- care, ideologic, îi respingeau pe străini -- dar au îmbrăţişat socialismul şi comunismul. Aşa se explică şi de ce în primul politburo (creat pentru a asigura conducerea în timpul revoltei bolşevice), din 1917, printre cei opt conducători comunişti patru erau evrei, plus Lenin, care era evreu doar după bunicul matern.
    În concluzie, se poate spune că din cauza persecuţiilor şi a dispreţului la care au fost supuşi în timpul regimului Antonescu, evreii au ales să treacă de partea celor care doreau să răstoarne vechea guvernare, în cazul României, de partea comuniştilor.
    Neagu Djuvara este istoric, autorul unor lucrări precum „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” sau „Amintiri din pribegie”.
    Radu Ioanid : Evreii, comunismul şi antise-mitismul contemporan
    Punctul de vedere al lui Radu Ioanid se constituie într-un drept la replică la articolul publicat pe 28 februarie de RL. Pasajul controversat este cel în care se spune că „…În marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în Romania au fost evrei. Nume ca Ana Pauker, Alexandru Nikolski, Leonte Răutu şi- de ce nu ? -- Silviu Brucan , care a fost acuzator public în procesele unor mari lideri ai partidelor istorice, sunt şi astăzi, la mai bine de jumătate de secol distanţă, dătătoare de fiori reci. Aşa că, cel puţin în ceea ce priveşte România, unii dintre co-religionarii lui Amos Oz nu au fost doar victime , ci şi călăi.”
    Radu Ioanid crede că în citatul de mai sus sunt „trei propoziţii, două inexactităţi şi un neadevăr. Silviu Brucan a scris texte impardonabile împotriva liderilor partidelor istorice, dar nu a fost acuzator public. Soţia lui, Alexandra Sidorovici, româncă şi născută creştin-ortodoxă, a fost acuzator public în procesele ziariştilor de extremă dreapta şi ale criminalilor de război din Transnistria. În ceea ce priveste pe «co-religionarii lui Amos Oz» «nu doar victime, ci şi călăi» să reamintim faptul că a existat o puternică incompatibilitate între religie şi doctrina comunistă. Conducerea PCR, inclusiv unii lideri comunişti evrei, au fost puternic implicaţi în persecutarea membrilor organizaţiilor evreieşti religioase, profesionale sau politice. Comuniştii din România, indiferent de originea lor etnică, nu aveau religie şi nu au acţionat în numele unei religii. Dimpotrivă, regimul comunist a persecutat toate denominaţiile religioase din România, inclusiv pe membrii cultului mozaic. A afirma că «…în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei» este un clişeu antisemit. Acest clişeu este susţinut ca şi în cazul de faţă prin enumerarea selectivă a unor lideri comunişti români de origine evreiască sau prin atribuirea originii evreieşti unor comunişti români. Evreii au fost suprareprezentaţi în structurile aparatului central comunist şi în aparatul represiv a regimului. Partidele antisemite Legiunea Arhanghelului Mihail şi Partidul Naţional Creştin au ajuns să aibă, în 1937, aproape un sfert din voturile exprimate. În timpul guvernelor Goga-Cuza şi Miron Cristea peste 200.000 de evrei au fost privaţi de cetăţenia română, iar în timpul guvernelor Antonescu evreii au fost pur şi simplu aruncaţi în afara legii, nemaivorbind de masacrele şi deportările din Moldova, Bucovina, Basarabia şi Transnistria. Era firesc ca o parte din evrei să se înregimenteze într-o mişcare politică care se pretindea antifascistă şi care teoretic milita pentru egalitatea între etnii. Evreii nu au fost niciodată majoritari în mişcarea comunistă din România. În 1933, PCR avea 1.459 de membrii din care 375 români, 444 maghiari, 330 evrei, 140 bulgari, 100 ruşi şi 70 ucraineni, evreii reprezentand 22,6% din total. (Florian Banu, Foametea din ’46 şi creşterea antisemitismului în Moldova, în România). În 1944 evreii reprezentau 30% din cei 1.000 de membri PCR, dar în 1946 ei reprezentau numai 5,3% din membrii de partid. În 1948 la crearea Securităţii angajaţii aceştia aparţineau următoarelor etnii: români 3334 (adică 83,9%), evrei 338 (8,5%), maghiari 247 (6,2%), alţii 54 (1,3%), potrivit istoricului Dennis Deletant.
    În primii săi ani, regimul comunist român a dus o politică antisemită care izvora din tradiţiile culturale şi politice româneşti, dar şi din instrucţiunile exprese primite în acest sens de la Moscova unde se desfăşurau o serie procese antisemite. Antisemitismul românesc continuă să fie popular şi oficial. Dacă în 1946, în timpul foametei, nu exista grâu în Moldova, aceasta se datora Anei Pauker …care îl trimisese în Palestina. (Florian Banu, op. cit.). Iar primul ministru Petru Groza îi spunea în 1949 lui Emil Botnăraş, patron al serviciilor secrete romaneşti: «Americanii joacă acum cartea evreilor şi, într-o ţară unde avem 400.000 de evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic si cultural… cum vrei ca evreii de la Planificare să facă munca cinstită şi corectă… de vreme ce sunt puşi să planifice fabricile, întreprinderile comerciale de care ei au fost expropriaţi. Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea». (Robert Levy, Ana Pauker, The Rise and the Fall of a Jewish Communist)
    Liderii comunişti din România au declanşat o campanie masivă antisionistă. Sute de sionişti au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în urma unor înscenări judiciare. Gheorghiu-Dej afirma, într-o şedinţă a Biroului Politic în februarie 1949 că liderii sionişti «trebuie trataţi ca şi liderii organizaţiilor fasciste». (Levy, op.cit, p. 171). Populaţia evreiască a votat contra regimului comunist «cu picioarele» emigrând masiv: numai între 1948 şi 1951 un număr de 119.000 de evrei au părăsit ţara. În 1958 alţi 100.000 de evrei români depuseseră cereri de emigrare. Începând cu perioada Dej şi continuând cu perioada Ceauşescu evreii au fost masiv epuraţi din aparatele de stat şi de partid. La această epurare au participat cu zel şi unii lideri comunişti evrei, adevăraţi antisemiţi, cum au fost Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu. Evreii români au fost literalmente vânduţi statului Israel.
    În România de azi există un maximum de 5-6000 de evrei în majoritate în vârstă. Comunitatea evreiească din România, care va dispare curând, este confruntată cu un antisemitism aproape fără evrei. Un sondaj de opinie din anul 2006 al Departamentului de relaţii interetnice, ne indică procentajul de răspunsuri afirmative la întrebarea «în ce măsură sunteţi de acord cu urmatoarele afirmaţii despre evrei»: evreii exagerează persecuţiile la care au fost supuşi pentru a obţine avantaje -- 31,5%; interesele evreilor din România cel mai adesea diferă de cele ale celorlaţi cetăţeni din ţara noastră -- 31,6%; politica şi finanţele sunt controlate de evrei -- 31,5%; evreii au sprijinit instaurarea comunismului în Europa -- 20%; crucificarea lui Isus este un păcat pentru care evreii nu pot fi iertaţi -- 29%; suferinţa poporului evreu este o pedeapsă de la Dumnezeu -- 33,5%.
    Să nu mimăm uimirea când vedem pe şeful de cabinet al prefectului judeţului Mureş punând pe facebook lozinca «Arbeit Macht Frei» ca răspuns la demonstraţii paşnice ale unor cetăţeni români sau când purtătorul de cuvânt al PSD neagă Holocaustul în România şi pogromul de la Iaşi. Proeminenţi intelocraţi români contribuie la această situaţie făcând programatic elogiul lui Nae Ionescu şi al elitei legionare antisemite sau lansându-se în apărarea unui mizerabil fost activist UTC devenit partizan înfocat al lui Corneliu Zelea Codreanu şi al nu foarte inteligentei lui amfitrioane TV. Iar BOR este direct responsabil de faptul că o treime din români continuă să creadă că «suferinţa poporului evreu este o pedeapsă de la Dumnezeu»”.
    Radu Ioanid a publicat „Holocaustul din România” şi „Răscumpărarea evreilor, Istoria acordurilor secrete între România şi Israel”.
    Lucian Boia: „În vechiul partid comunist evreii erau numeroşi”
    Istoricul ne-a precizat că „evreii au fost supra-reprezentaţi în stânga românească în anii 30 în raport cu populaţia totală (a acestei etnii n.red.). Evreii înclinau spre stânga şi dintre aceştia mulţi spre comunism pentru că li se părea că, în acel moment, comunismul le va rezolva problema lor care era integrarea deplină în societatea românească”. Boia a dezvoltat această idee în cartea sa „Capcanele istoriei”. „Comuniştii au venit la putere, inevitabil, cu numeroşi evrei în primele rânduri. Pentru că aşa se prezenta partidul comunist până la 1944; autenticul partid comunist, nu partidul amplificat artificial (de aproape 100 de ori) în primii ani de după 23 august 1944. Cadrele de nădejde au rămas totuşi să fie recrutate din nucleul comunist original. Iar acesta se prezenta oarecum invers faţă de societatea românească. În vechiul partid comunist, românii etnici erau minoritari. Iar evreii foarte numeroşi (dacă sintagma foarte numeroşi n-ar fi ironică pentru un partid cu atât de puţini membri). Printre intelectualii comunişti, sau doar comunizanţi, ponderea lor era şi mai mare. Proporţia evreilor în aparatul comunist, şi mai ales în componentele sale intelectuale (ideologia şi propaganda) corespunde fidel proporţiilor originale. Ei nu au ajuns unde au ajuns în primul rând fiindcă erau evrei, ci fiindcă erau vechi comunişti sau măcar simpatizanţi… Evreii se angajau firesc în procesul de schimbare a unui tip de societate care pentru ei însemnase excludere sau discriminare. Susţineau, în propriul interes, un grad cât mai înalt de democratizare şi egalizare. Se situau, aşadar, la stânga, mergând până la extrema stângii. Au fost suprareprezentaţi nu doar în România, ci peste tot în lume, în mişcarea comunistă apoi în acţiunea comunistă. Se întâlneau, desigur, şi intelectuali evrei de dreapta dar mai rar. La dreapta se vedeau confruntaţi cu naţionalismul şi adesea cu manifestări antisemite. Dimpotrivă, li se potrivea întru totul umanismul internaţionalist proclamat de stânga. Popor răspândit în întreaga lume, avea chiar prin condiţia lor de oameni fără patrie sau cu mai multe patrii o orientare universalistă, cosmopolită, iar funcţia lor a fost considerabilă în circulaţia internaţională a ideilor. Savanţii lor (Einstein, Freud), ca şi scriitorii şi artiştii, nu au încetat să exploreze ţinuturi noi, neconvenţionale. Încă o dată, nu e în discuţie condiţia «spirituală» a «semitului», ci condiţia socio-culturală a evreului într-o situaţie istorică dată care impunea căutarea, fără încetare, a unor soluţii de ieşire din cadrele tradiţionale”.
    Lucian Boia este autorul cărţilor „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, „România, ţară de frontieră a Europei.
    Liviu Rotman: „Persistenţa unui clişeu”
    Istoricul susţine că „formula «evreii au adus comunismul» face parte dintr-un lung şir de clişee antisemite. În mentalul colectiv al unor culturi politice, inclusiv în cea românească, au fost lansate o serie de clişee, care aveau în comun prezentarea evreului -- un evreu virtual, colectiv -- drept cauză a unor probleme grave sociale şi politice. Dificultăţile problemei rurale s-au explicat rapid prin prezenţa evreilor ca «lipitorile satului» -- formulă lansată de poezia, cu acelaşi titlu, de Vasile Alecsandri şi preluată imediat în discursul politic -, alcoolismul, prin prezenţa evreului-cârciumar, lipsa unei clase mijlocii era explicată şi ea de prezenţa evreilor, s.a.m.d.
    În perioada interbelică se dezvoltă rapid clişeul «iudeo-comunist» cultivat în primul rând de extrema dreaptă legionară, dar acceptat şi de alte forţe politice. În timpul Holocaustului, motivaţia «evreu-bolşevic», agent al unei puteri inamice, a stat la baza unor politici antisemite, inclusiv a masacrelor de la Iaşi -- iunie 1941 -- şi Odesa -- septembrie 1941. Într-o etapă următoare, o nouă judecată ultimativă îşi face loc: evreii au adus comunismul. Judecăţi, care repetate obsesiv, devin axiome, ce nu mai trebuiesc demonstrate. Vinovăţia evreului -- sau a altor alogeni -- este uşor de acceptat, ea serveşte orgoliului unei societăţi ce evită să-şi asume propria istorie. Este, poate mai comod, dar total nociv, pentru o autentică educaţie democratică.
    Şi acum, să ne adresăm, foarte pe scurt, faptului istoric, aşa cum este relevat de documente. Mai întâi câteva date statistice: înainte de preluarea Puterii, în condiţiile existenţei ilegale, Partidul Comunist are la mijlocul anilor ’30 următoarea structură etnică: 26,1% unguri, 22,7% români şi 18,1% evrei. Este un procent important, de evrei, dar departe de a acoperi formula: un partid de evrei. După preluarea Puterii, în 1945, procentul evreilor scade la 7%, faţă de 81,7% români -- deci o infuzie mare de elemente autohtone -- 17% unguri şi 3,5% slavi (bulgari, ruşi, ucraineni). În 1950 -- după «„epurarea» din partid a elementelor mic-burgheze, dintre care mulţi evrei -- procentul acestora scade la 3,5% din numărul total, deci un procent mai mic decât cel general al evreilor în cadrul populaţiei evreieşti, care era în acel moment de circa 4%. Această micşorare a procentului evreilor este parte a procesului de «românizare a partidului» ce a continuat permanent, pâna în 1989.
    Şi totuşi, se impune o întrebare: de ce a existat un număr important de alogeni -- unguri, evrei, bulgari? Este clar că aceştia au simţit în permanenţă o politică ostilă a statului român, s-au autoperceput ca marginalizaţi. Şi astfel, unii dintre ei s-au îndreptat spre o forţă politică, care cel putin teoretic se arăta opusă naţionalismului, xenofobiei, antisemitismului. Că într-o fază ulterioară se va dovedi că internaţio-nalismul afişat pe drapelul comunist este fals, este altceva.
    Acum, câteva cuvinte despre aşa-zisa omniprezenţă a evreilor în funcţii de conducere. În primul Birou Politic, ales la Congresul din februarie 1948, în organul suprem de decizie format atunci, erau doi evrei, Ana Pauker -- ce va fi exclusă în 1952 şi care cumula şi portofoliul Externelor -- şi Iosif Chişinevschi -- ce va fi exclus în 1957. După acea dată şi până în 1965, Biroul Politic nu a mai avut un membru plin, de origine evreiască. După 1958, va intra ca membru supleant Leonte Răutu, iar după 1965, când Biroul Politic se va «topi» în Comitetul Executiv, un organism mai larg, dar cu o putere redusă, vor fi cooptaţi, încă doi militanţi de origine evreiască: Petre Lupu şi Gheorghe Stoica, acesta din urmă, cu un rol pur decorativ (era un veteran). Aceştia au fost toţi militanţii evrei, membrii ai forului suprem de partid, până în 1989. Pe plan guvernamental au existat doi miniştri importanţi, de origine evreiască, cu rol economic: Gheorghe Gaston Marin -- ce a condus importantul Comitet al Planificării şi un longeviv ministru al Chimiei, Mihail Florescu.
    Sigur, un număr însemnat de evrei au fost în eşalonul doi: directori, inspectori etc. Mulţi au activat în sectorul de propagandă: presă, cultură, unde erau vizibili. În organele de securitate, numărul evreilor a fost departe de a fi majoritar, iar în 1952, una dintre primele sarcini ale ministrului de Interne nou-numit, Alexandru Drăghici, a fost de a îndepărta elementele evreieşti din structura Ministerului. Orientare, care a continuat tot mai dur, pentru ca în anii ’70 să fie înlăturaţi şi puţinii evrei din structurile…clubului Dinamo (!). Dar fundamental este alt fapt, că toti aceşti demnitari comunişti se aflau în acele poziţii, ca militanţi ai Partidului şi nu ca reprezentanţi ai comunităţii evreieşti. Mai mult decât atât, cei mai mulţi dintre aceştia evitau orişice contact cu mediul în care s-au născut, iar unii dintre ei aveau discursuri excesiv de dure la adresa comunităţii evreieşti, a sioniştilor, excelând în această direcţie Iosif Chişinev-schi. Oricum, dacă erau obligaţi să vorbească despre realităţi din lumea evreiască, aceştia foloseau formula «ei» şi niciodată «noi».
    În zilele noastre persistă tradiţionale clişee antisemite, inclusiv «evreii au adus comunismul», ce coexistă în mod absurd cu teorii de tip conspiraţionist, că tot evreii au avut un rol esenţial în căderea comunismului. Prezenţa lor este periculoasă şi denotă o alarmantă lipsă de maturitate democratică.”
    Liviu Rotman este autor al lucrărilor “Evreii din România în perioada comunistă” şi “Noi perspective în istoriografia evreilor din România”.
    Marius Oprea: „Comuniştii au plasat abuzurile în seama minorităţilor”
    Până în prezent, susţine Oprea, persistă numeroase clişee privind rolul esenţial pe care l-au deţinut minorităţile în cadrul Securităţii.
    “Fără îndoială, prezenţa unui număr mare de evrei în aparatul de stat, inclusiv în instituţiile poliţieneşti, nu poate fi negată -- ca şi nici faptul că acest număr depăşea în unele zone destul de sensibil raportul procentual general între minoritari şi populaţia majoritară. Nu a fost însă vorba de criterii etnice în selectarea cadrelor, cât în special de criterii de fidelitate, iar prezenţa sporită a minorităţilor etnice în aparatul de stat nu face decât să reflecte ponderea pe care acestea o aveau în mişcarea comunistă în anii de ilegalitate. Problema generală a comuniştilor era aceea de a găsi cadre capabile să lucreze în Securitate, unul dintre «sectoarele speciale», în special din cauza bazei reduse de selecţie. Noua putere a selectat şi promovat în funcţii cheie în aparatul de stat vechi ilegalişti, între care, cel puţin în Siguranţă şi apoi în Securitate, regăsim multe nume de evrei sau unguri. Faptul a dus la o renaştere a sentimentelor xenofobe şi antisemite a unor pături largi ale populaţiei româneşti, care identificau, fără prea multe distincţii, minoritarii etnici drept potenţiali colaboraţionişti ai regimului de ocupaţie sovieto-comunist”.
    Istoricul arată că „liderii comunişti (Dej şi Ceauşescu spre exemplu n.r.) descopereau valenţele discursului naţionalist tocmai pentru a plasa eşecurile şi abuzurile din trecut ale regimului în sarcina minoritarilor, în special evrei, producând astfel o serie de falsuri istorice care îşi arată roadele până astăzi, când în discursurile naţionaliste această temă continuă să facă carieră.”
    Marius Oprea a scris „Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii” şi „Şase feluri de a muri”.
    Stelian Tănase: „Două grupuri au fost atrase de comunism”
    Dezbătând istoricul partidului comunist din România, istoricul aprecizează: „Comuniştii s-au aflat la periferia societăţii româneşti, niciodată integraţi comunităţii naţionale şi politice… Un proletariat redus numericeşte, slab organizat, mai sensibil la problema naţională decât la ideea revoluţiei mondiale a privat PCR de a-şi construi o bază socială. Două grupuri principale au fost atrase de comunism în România din motive etnice: unul a fost acela al «popoarelor respinse», fără o bază teritorială sau o clară identitate etnică (în România evreii erau principalul grup din această categorie); al doilea grup era cel alcătuit din iredentiştii din statele limitrofe, care erau nemulţumiţi de a fi incluşi în România şi de tratamentul lor de acolo”.
    Stelian Tănase a scris „Elite şi societate: guvernarea Gheorghe Gheorghiu Dej”
    Valentina Iancu: „Mituri naţionale -- evreii şi comunismul”
    Potrivit Valentinei Iancu, sintagma „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei” este sentenţioasă.
    „Această doctrină (comunistă, n.red.) a atras atât români pauperi, cât şi reprezentanţi ai unor minorităţi naţionale cu foarte multe probleme nerezolvate după Unirea de la 1918, printre care şi evreii. În plus, nu ar trebui trecut cu vederea faptul că evreii se aflau într-un moment istoric devastator, în care ororile nazismului începeau să fie dezvăluite în toată cruzimea lor şi în care devenea evident că majoritatea europenilor a fost surdă şi oarbă la suferinţele inimaginabile la care populaţia evreiască a fost supusă în timpul războiului. Sigur, abuzurile şi crimele comunismului nu trebuie ocultate, dar să expediezi această problemă într-un mod atât de facil şi de incorect este un deserviciu major adus istoriei naţionale. Exculparea vinei şi aruncarea responsabilităţii unui întreg sistem pe umerii unei minorităţi naţionale, sau a alteia, încurajează tendinţele de neo-legionarism şi de naţionalism agresiv în creştere.”
    Valentina Iancu este curator la Muzeul Naţional de Artă.
    Trei regimuri politice în trei ani
    23 august 1944, căderea regimului Antonescu
    24 august 1944 -- februarie 1945: echilibru politic relativ datorat guvernării Sănătescu şi Rădescu;
    6 martie 1945: Ocupantul sovietic a impus numirea guvernului condus de Petru Groza dominat de Partidul Comunist (care reprezenta mai puţin de 10% din populaţia României).
    19 noiembrie 1946: Blocul Partidelor Democratice -- o coaliţie de şapte partide în care principala forţă o reprezintă comuniştii -- câştigă, printr-o fraudă masivă, alegerile.
    7 noiembrie 1947: după ce îi exclud pe liberalii lui Tătărescu din guvern, mai rămâne o singură forţă politică numită Partidul Muncitoresc Român;
    30 decembrie 1947; Regele Mihai este forţat să abdice.”

  • Dorin Tudoran

    @Kartouche

    Imi trimiteti un lung mesaj. Nu-l public. Unul dintre motivele hotararii mele este ca sunteti patimas si asta va face sa comiteti erori de toate marimile.

    Iata un scurt citat din mesajul dumneavoastra:

    ” Din mica mea demonstraţie, afirmaţiile domnului Neagu Djuvara şi ale domnului profesor universitar Lucian Boia, se mai susţine afirmaţia domnului Hans-Joachim Acker alias „Mircea Ioanid“, în dezbatere că „….în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei » este un clişeu antisemit.”??”

    La dezbaterea de mai sus nu a participat nimeni cu numele de Mircea Ioanid, dupa dumneavoastra Hans-Joachim Acker.

    Iata dovada: “Joi, 30 Martie 2012
    DEZBATERE: Care a fost contribuţia evreilor la instaurarea comunismului în România? Răspund Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase”.

    Daca sunteti, cum afirmati, un fost ofiter al Serviciilor de informati, primul lucru pe care ar fi necesar sa-l faceti ar fi sa verificati informatiile inainte de a le oferi ochiului public

WP Admin