≡ Menu

Paradoxurile noului autoritarism

 

Aşa s-a intitulat prelegerea susţinută de Ivan Krastev, joi, 19 octombrie a.c., organizată de Fundaţia Naţională pentru Democraţie (National Endowment for Democracy) la Ambasada Canadei din Washington, în seria Conferinţelor Seymour Martin Lipset dedicate democraţiei în lume. Am avut şansa să fiu invitat la toate celelalte şase ediţii anterioare ale acestui ciclu de prelegeri (2004, Fernando Henrique Cardoso – Scholarship and Statemanship; 2005, Francis Fukuyama – Identity, Immigration, and Liberal Democracy; 2006, Saad Eddin Ibrahim – Toward Islamic Democracies; 2007, Pierre Hassner – Russia’s Transition to Autocracy: The Implications for World Politics; 2008, Jean Bethke Elshtain – Religion and Democracy: Allies or Antagonists?; 2009, Nathan Glazer – Democracy and Diversity: Dealing with Deep Divides) şi trebuie să spun că prelegerea lui Krastev a fost, într-un anume fel, cea mai incitantă.

Îl ştiam din scris şi îl  întâlnisem rapid în câteva rânduri. Ultimele lui două cărţi în engleză – The Anti-American Century, co-editor Alan McPherson (2009) şi mai vechea (2004) Shifting Obsessions: Three Essays on the Politics of Anticorruption – s-au bucurat de mare atenţie printre specialişti. Articolele pe care le semnează în the Wall Street Journal, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Monde, the Financial Times, the Journal of Democracy sau pe OpenDemocracy.net au consolidat reputaţia unuia din cei mai interesanţi analişti ai Europei de Est.

Născut în 1965, Krastev este cu totul dezinhibat când vine vorba de dileme ale comunismului european, întrebări care au devenit un fel de obsesii pentru analiştii politici cu 20 sau 30 de ani mai vârstnici decât el. Alegând Rusia drept studiu de caz pentru prelegerea sa, el a precizat încă de la început că nu a făcut-o pentru că Rusia reprezintă ţara viitorului. Rusia, crede Krastev, nu este acea ţară a viitorului dar descifrând mecanismele ei de astăzi, poţi înţelege cam cum vor arăta viitoarele forme de autoritarism.

În afară de a avea o minte brici, Krastev are un umor extraordinar. Înalt, masiv, vorbeşte liniştit şi cu vocea bine strunită a unui gentleman de şcoală veche. Dar replica lui este mai întotdeauna şfichiuitoare. Cândva, întrebat câte centre ale puterii se fac simţite la Moscova, Krastev a răspuns: ”În mod cert, este vorba de două grupuri – grupul lui Putin şi grupul lui Medvedev. Nu se ştie însă cărui grup îi aparţine Medvedev”. Răspunsul lui Krastev a făcut înconjurul Kremlinului şi reacţiile au fost dintre cele mai diverse.

În fond, aceasta şi este la qualité maîtresse a liderului Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia: stârneşte reacţii de toate felurile, nu lasă pe nimeni indiferent. Poţi fi ori nu de acord cu o interpretare dată de el, dar nimeni nu se plictiseşte citindu-l sau ascultându-l. Este, cum îl caracterizează unul dintre prietenii săi, ”consecvent dar nu dogmatic”. Analizând politicul, nu se trezeşte alunecând  el însuşi în salopeta ideocratului/ideologului.

Punctul de plecare al prelegerii sale l-a constituit un text publicat în 1994 de Seymour Martin Lipset şi Gyorgy Bence  – Anticipations of the Failure of Communism (Theory and Society, Vol.23, No.2, aprilie 1994). Fragmente din acest text fuseseră prezentate anterior de Lipset, în august 1992, la Pittsburgh (American Sociological Association) şi de Bence, în 1993, la Washington (Woodrow Wilson International Center for Scholars). Printre cei ce au oferit autorilor sugestii înaintea structurării  formei finale a articolului s-a numărat şi Vladimir Tismăneanu.

Lipset şi Bence încercau să descifreze cauzele pentru care toate armatele de analişti politici fuseseră incapabile să prevadă căderea comunismului. Dincolo de comparaţia cu munca meteorologilor, pe care o faceau Lipset şi Bence, muncă “subminată” de numărul necunoscut de variabile şi de relaţiile complexe între ele, trebuie că există ceva mai important ce aseamănă eşecurile din prognozarea vremii şi cele din prognozarea schimbării anotimpurilor politice. Ce ar putea să ne ajute să nu ne înşelăm şi de data aceasta? Ce face forţa noilor forme de autoritarism?

Există două locuri comune care-l fac pe Krastev să afirme că autoritarismul rus de astăzi este plicticos şi dacă nu înţelegem acest lucru analizele politice dedicate subiectului riscă şi ele să devină plicticoase.

Nici explicaţia că ar fi vorba de imensele resurse de petrol, nici cea potrivit căreia autocraţia este în sângele rusesc nu i se pare altceva decât un clişeu răsuflat. Explicaţii mai plauzibile privind şansele autoritarismului rusesc de azi de a se menţine ar fi: 1) o represiune moderată; 2) natura postcomunistă dar şi postdemocratică a noului autoritarism; 3) frontierele deschise.

Frontierele deschise joacă un rol cheie în analiza lui Krastev. Făcând saltul înapoi, el aminteşte că milionul de soldaţi sovietici deportaţi după război în Siberia la ordinul lui Stalin avea o singură vină: văzuse Europa Occidentală. Azi, graniţele sunt deschise – se poate intra în Rusia, se poate ieşi din Rusia. Diferenţa esenţială între a pleca în Siberia, cândva, şi a te stabili la Londra, astăzi, este că în Siberia ajungeai, fiindcă aşa hotăra cineva; la Londra te stabileşti, fiindcă aşa ai hotărât tu. Nu se poate spune că locuitorii Rusiei de azi iubesc noua formă de autoritarism, dar o tolerează cu mult mai bine decât se aşteptau atâţia politologi occidentali. Şi aici Krastev dezvoltă opţiunea plecării.

Un Putin obsedat  de o stabilitate  ce nu se obţine decât prin acumulare de capital şi teamă de reforme nu produce disidenţă. Produce opoziţie. Iar cei ce se opun sunt liberi să plece, şi foarte mulţi chiar pleacă. Dizidenţii sunt cu adevărat cei periculoşi, fiindcă astăzi nu mai pleacă. Rămân şi-ţi fac mizerii. Soluţia? Învrăjbeşti elitele, le ajuţi să se atomizeze în grupuri şi grupuscule irelevante, le faci să iasă în stradă şi numărul celor ce li se alătură va fi nesemnificativ pentru a periclita stabilitatea noului regim autoritar.

Comparat cu regimul Elţîn, perioada Putin pare mai autoritară. În fapt, spune Krastev,  în vremea lui Elţîn numărul celor privaţi de libertate a fost de două ori mai mare decât al celor aflaţi astăzi în închisori. Statul era pe vremea aceea prea slab spre a fi represiv. Represiunea venea din partea grupurilor de tip mafiot, a entităţilor nestatale etc. Tot ce putea să facă statul era să aresteze membri ai unor asemenea entităţi. În general, figuri de mâna a doua sau a treia. Interlopi de duzină.

Ivan Krastev consideră că autoritarismul rusesc de astăzi produce o enormă cantitate de cinism social. De ce să se omoare clasa de mijloc rusească să transforme Rusia într-o Germanie, când mulţi dintre membrii ei se pot duce în Germania. Ca să nu mai spun că, oricât ar încerca ei să transforme Rusia într-o Germanie proiectul nu ar fi decât o utopie. Nu se lucrează, se pleacă. În acest moment, afirmă Krastev, Rusia se poate lăuda că are  o clasă de mijloc off shore. Oare numai Rusia se poate mândri cu o asemenea tristă performanţă?

 

Ilustrație & Copyright © 2010 - ALEX DIMITROV

Aşa cum au greşit în trecut, mulţi analişti politici se pot înşela şi azi, dacă vor continua să creadă în existenţa unei irepresibile nevoi de democraţie la scară planetară. Mulţi dintre activiştii politici ce invocă democraţia o fac pentru că se poartă, e la modă. Mulţi dintre cei care joacă golf nu o fac fiindcă le place golful, ci pentru că toată lumea importantă joacă golf. E vorba de un statut social. Tot aşa, multă lume vorbeşte despre democraţie şi reforme democratice, fiindcă dă bine, te include în lumea bună. Evident, în asistenţa ce îl asculta pe Krastev se aflau nu doar mulţi împătimiţi ai democraţiei dar şi  jucători de golf.

Multă vreme, nu puţini analişti politici au pedalat pe ideea că un stat autoritar nu creează loialitate. Dar aşa cum stabilitatea nu este acelaşi lucru cu stagnarea, nici loialitatea nu este acelaşi lucru cu dragostea. Da, afirmă Krastev, mulţi ruşi nu iubesc statul autoritar de azi, dar loiali îi sunt. A pleca şi mai ales a te gândi tot timpul să pleci este a nu deranja cu nimc statul autoritar. Şi a nu-l deranja este, într-un fel, un semn de loialitate pe care autocraţii îl preţuiesc şi îl încurajează.

Samuel Huntington credea că un stat nedemocrat este asemeni unei jumătăţi de casă. Şi, cum o jumătate de casă nu poate rezista prea mult intemperiilor, nici un stat nedemocrat nu are şanse pe lungă durată. Krastev crede că a venit vremea să arătăm mai mult scepticism faţă de un asemenea diagnostic. Asistăm la diferenţe esenţiale în ceea ce constituia cândva monolitul comunist. Corea de Nord ilustrează o stabilitate cu graniţe închise. Rusia – o stabilitate cu graniţe deschise. Care dintre cele două forme de autoritarism este a viitorului şi care a trecutului?

În sfârşit, Ivan Krastev nu a uitat să amintească de Marchizul de Custine, care mărturisea că nu era deranjat de ruşi că sunt aşa cum sunt, ci de faptul că pretind că sunt asemeni occidentalilor.

E greu de ştiut câţi ruşi pretind astăzi cu mândrie că sunt asemeni occidentalilor. Iar dacă vrem să aflăm cât de durabilă ar putea să se dovedească noua formă de autoritarism rusesc, ar fi poate mai înţelept să-i întrebăm pe meteorologi decât să ascultăm la unele din fostele glorii ale sovietologiei.

  • Ptii, ai jura ca Ivan Krastev refera la Romania si la regimul Basescu!

    P.S.
    Einstein spunea ca Dumnezeu alege coincidenta drept un mod de a ramane anonim. Nu numai D-zeu, as adauga eu, cu toata umilitatea anonimatului.

  • Goldmund

    Asa,exista o asemanare intre autocratia din Rusia cu politica din Romania…

    La Moscova exista sute de ziare,cu mii de redactori si din cate stiu eu mai exista doar un singur ziar cu doi-trei ziaristi care se incumeta sa mai critice pe Putin-primesc sute de amenintari,sunt batuti in “fata blocului”,etc..Multi ziaristi din Rusia au fost omorati pentru articole critice la adresa Puterii din Moscova.Presupun ca in Romania este la fel:nici un ziarist nu se incumeta sa critice pe Presedintele Basescu.OK,astea au fost “asemanarile”!

    Cert este ca Romania se afla de ceva timp in NATO si UE,iar forma de organizare statala trebuie sa indeplineasca ceva standarde democratice,recunoscute de Vest…Si astfel poate ne apropiem de ceea ce spunea presedintele american Lincon despre democratie:“conducerea poporului, alegerea poporului si pentru popor”.Mii se pare ca doar primele doua puncte au fost acceptate in Romania postrevolutionara:conducerea poporului(prin reprezentantii alesi in mod liber)si alegerea poporului,tot prin vot.In Romania lui Iliescu,care in mare a format noua elita politica a tarii a uitat ca democratia mai inseamna “pentru popor”,mai exact noua nomenklatura a inteles “pentru noi”cei care conduc tara diresc si indirect,ex.Vantu.Dar de aici si pana la comparatia cu Rusia lui Putin…
    Tot asa si planetele seamana intre ele,de la distanta.

  • Vasile Gogea

    “Samuel Huntington credea că un stat nedemocrat este asemeni unei jumătăţi de casă.”
    Cred că Pierre Hassner la aşa ceva se referea atunci cînd vorbea despre “democratură” . În orice caz, în Rusia lui Putin avem ilustrarea exemplară a conceptului. Noul autoritarism nu mai este “charismatic”, ci impertinent-cinic: ca şi cum te-ai afla într-un nor de gaze lacrimogene -- dacă ai mască, rămîi, dacă nu, o iei din loc. Dar, să nu faci gălăgie că atunci te întîlneşti şi cu bastonul de cauciuc!

  • @Goldmund #2

    Aveti dreptate, cateva diferente importante se mentin intre Rusia lui Putin si Romania lui Basescu.

    Dar:

    1)Totusi, Traian Basescu nu a preluat o tara cu institutiile ei de la… Boris Eltin.

    2) Totusi, Romania are o vocatie europeana si o experienta europeana intrerupte de un intermezzo rosu, de inspiratie sovietica, de numai jumatate de secol, pe cand Rusia… In consecinta, Romania a avut un Corneliu Coposu, un Alecu Paleologu, are un Neagu Djuvara. Pe cand Rusia lui Putin…

    3) V-ati intrebat cate ziare mai apar in Romania si pe support de hartie? Dar cate se zbat sa supravietuiasca doar in online? Si, aveti din nou dreptate, in Romania ziaristii nu sunt batuti , pe furis, in fata blocului incare stau, ci interceptati de servicii, livrati cu intimitatile lor publicului larg, etichetati si discreditati apoi de catre presedinte.

    4) Last but not least: mare parte dintre diferentele mentionate se datoreaza faptului ca pana a ne “procopsi” cu basescianismul pur, Romania a apucat sa se integreze euroatlantic, in timp ce Rusia putinista, nu…

    Si fiindca istoria nu se evalueaza contrafactual, nici nu intreb ce ni s-ar fi putut intampla sub regimul Basescu, daca nu apucam sa ne integram sub regimurile postdecembriste atat de demonizate astazi de Basescu si de sustinatorii lui?
    Nu ca regimul Iliescu nu si-ar merita toate perdafurile, in special pentru perioada dintre decembrie ’89 si noiembre 1996. Teama mi-e, insa, ca binemeritatele perdafuri pentru primii sapte ani de democratura nu l-ar putea ocoli cu totul pe actualul presedinte si nici pe vechii lui amici din PD-L.

  • Radu Humor

    S-ar parea ca in Romania functioneaza la perfectie, la nivel de mase, acel comod si inselator sentiment indus de o putere perfida :
    Senzatia, ba as zice ca si certitudinea, ca daca am vrea maine il dam jos pe Basescu, sau care-or mai fi, numai sa continue sa ne mai enerveze, si sa ne facem si noi ceva timp liber pentru asta !
    Ca de rasturnat nu-i greu, numai sa vrem :roll:
    Sau ca pana la urma , imi bag picioarele in ea de Romania si plec afara !
    In timp, ca orice lucru amanat deosebit/nepermis de mult, probabilitatile devin tot mai mici, si autosugestia noastra din ce in ce mai mare !
    Ce se intampla acum, cand orice roman isi da seama ca nu mai poate fi atat de stapan pe propria-i intimitate, o incalcare a drepturilor cetatenesti, ce numai nu striga in gura mare ca vor urma altele si mai si , coroborate cu facilitatile tot mai putine ivite pe-afara ( de parca s-au vorbit intre ei :roll:) ar trebui sa insemne, ca trecem probabil si pe langa ultima sansa !
    Stiu, mai ramane aia cu suntem in NATO si UE si aia nu ne lasa !
    Da, nu ne lasa sa fim de capul nostru si cam atat !
    In rest ei isi vad de ale lor, fara sa nu le observe si pe ale noastre, mai ales cele ce le sunt de folos :roll:

  • @) All

    Rezumind putzin, dl Basescu nu e chiar identic cu Putin nu pentru ca nu si-ar dori asta, ci pur si simplu pentru ca nu poate. Apartenenta la UE, NATO etc il obliga macar sa respecte aparentele -- cit poate si asta, desigur! Ca nu se poate abtine si da stenograme la tot cartierul!

  • mariana

    Scuzati-ma, incerc sa vad daca s-a restabilit cumva contactul.

  • maria

    Ramanand in Europa, ce mi se pare mie interesant este modul in care se analizeaza Rusia lui Putin si Putin insusi, de pe cele doua pozitii dreapta si stanga (pentru simplificare). Cu o dreapta binevoitoare si o stanga -- in cel mai fericit caz -- balbaita.

    @ Vasile Gogea
    “Noul autoritarism nu mai este carismatic, ci impertinent-cinic”
    -- Daca ne gandim la campania electorala a lui Putin, eticheta este impertinent-cinica. Din unele puncte de vedere, aceeasi eticheta i se poate atribui si lui, ca persoana. Dar poate tocmai de aceea a reusit sa corecteze greseala imensa facuta de Eltin care, prin fumurile betiei, a permis vanzarea bunurilor de stat ( fabrici, petrol, mine de pietre pretioase) unor mafioti deveniti multimiliardari si care, si ei “impertinenti”, incepusera sa conditioneze politica.
    -- N-am inteles cand ar fi fost carismatic (chiar cu ghilimele) vechiul autoritarism. Gorbaciov s-a apropiat de acest termen, dar in viziunea altora nicidecum a locuitorilor fostei Uniuni Sovietice. Cat despre Putin, in mod sigur nu detine o carisma populistica, dar este inegabil ca o are pe cea a inteligentei. Sa speram ca spre binele nostru, al tuturor.

  • divanuriletomitane

    @ Maria # 6

    Curajul cu care scrieti ceea ce scrieti despre Putin, intr-o « incorectitudine politica » infinita, « pe nou » ( « pe vechi » era « corecta », in tabara « alor nostrii »… ), merita mai mult din partea noastra.

    P.S. Dealtfel, “pe nou”, inteligenta nu se poate asocia oficial decat eventual serviciilor secrete ( acolo, unde, in mod formal, apare sintagma in denumirea completa a institutiilor). In rest, abunda Dreptatea si Adevarul, pe la noi, si Libertatea, peste ocean. Europa pare a fi ramas la drepturile omului…Ambasadorul SUA spunea acum 2 zile la Pro TV ca SUA poate sa foloseasca banii statului in stimularea pietelor ( finantand, chiar nerambursabil, « actori » privati ) in timp ce Romania trebuie sa reduca cheltuielile statului ( de unde « actorii » de piata privati « sug sangele poporului » ), deoarece banii de la FMI de la care s-a imprumutat Romania vin in cea mai mare parte ( in sensul de contributorul cel mai insemnat ) de la americani. Inteligent raspuns. L-ar face invidios si pe Gigi Becali.

  • Radu Humor

    @ Liviu Antonesei :
    “Apartenenta la UE, NATO etc il obliga macar sa respecte aparentele – cit poate si asta, desigur! ”
    S-ar parea ca NATO si UE sunt interesate doar sa li se indeplineasca ordinele lor, dar mai ales sa se aleaga cu ceva piete de desfacere a unor perimate aparate de zbor, sa asiste nepasatori cum o tara aflata intr-unul din cele mai delicate momente ale sale, cu o populatie efectiv saracita, cotizeaza cam 3 miliarde de euro si acceseaza fonduri doar de vreo 300 milioane, dar trimite la termen si peste plan “carne de tun” (s-a schimbat ceva ?!) in razboaie care nu sunt ale noastre, ci ale lor, dar mai ales nu mi se pare ca sunt intotdeauna “drepte” !
    Ba mai mult, ambasadorul unchiului Sam, a ajuns sa dea pe fata directive, iar seful misiunii FMI sa se substituie de acum evident guvernului roman :
    “- Nu stiu daca o sa putem sa marim..”, dar “cu siguranta vom fi obligati sa taiaem/reducem/micsoram….”
    Nu stiu daca asta ne-am dorit noi romanii ( de fapt poate ca daca se facea atunci un referendum, toti am fi spus -da!, pe cand acum e la fel de riscant a-l face , precum ar fi lasarea parlamentarilor portocalii sa ajunga la urna de vot :roll: ) , dar cu siguranta ei asta au vrut, si atata au ales( e drept ca cu mana noastra 😉 ) pana au dat de niste executanti docili si inconstienti !
    A interzice catorva sute de parlamentari, reprezentanti ai catorva milioane de alegatori , sa se prezinte la urne si sa voteze, indiferent cum, reprezinta cred gafa acestui secol ( ma refer la o tara pretins democrata, si totusi nimeni din cei care se afla in aceleasi uniuni internationale cu noi, cei care i-am facut pana la urma de ras, subrezind increderea in intreg, nu catadicsesc sa observe nimic nelalocul lui, ba mai mult unii se trezesc sa dea girul unei asemenea clare incalcari a drepturilor omului.
    Pana la urma, nu pot sa cred ca niciunul dintre cei 300 de parlamentari n-ar fi dorit sa voteze, dar e intradevar trist ca niciunul sa nu protesteze in vreun fel si sa-si apere conditia de individ liber :roll:
    Incredibil !

  • @) Maria

    Da, Putin a inlocuit oligarhia lui Eltin cu propria sa oligarhie, provenita indeosebi din KGB si din “cercul de la Leningrad” (Sankt Petersburg). O bilbliografie sumara care analizeaza acest perfect proces de substitutie -- Thierry Wolton -- KGB-ul la putere si Anna Politovaskaia -- Jurnal rusesc. De altfel, regretata jurnalista rusa a fost asasinata tocmai pentru analizeze fara menajamente la care a supus Rusia lui Putin.

WP Admin