≡ Menu

Orbán Viktor – chinez sau indian?

101

Declarații recente ale premierului maghiar Orbán Viktor legate de o posibilă abandonare a democrației liberale au făcut ocolul lumii. Neliniști mai vechi legate de felul în care înțelege premierul maghiar democrația și asumarea trecutului politic al Ungariei au dat în clocot. Sunt semne că focul neliniștilor se va înteți; gazul turnat peste foc va curge din belșug.

Motivele reale de îngrijorare nu pot fi negate. Motivele pentru care dlui Orbán Viktor i se pun în cârcă și lucruri pe care nu le-a săvârșit ori nu suntem sigur că intenționează să le comită țin de mâzga luptei politice. Dar, când prietenul meu Tamás Gáspar Miklós (o minte strălucită) afirmă aici “Regimul domnului Orbán nu este fascist. Nu încă.”, devin mai insomniac decât sunt.

Țara pe care o vizitez cel mai des, de mulți ani, este Ungaria. Am acolo mulți prieteni. Pe vremuri erau ei înșiși prieteni la cataramă. Azi sunt adversari politici ireconciliabili. Pentru a nu-mi înnegura sejururile acolo, întreb din ce în ce mai rar un prieten budapestan ce face prietenul nostru comun X. Altfel, auzind răspunsul, mă simt ca la București: ”E un ticălos!”, “E un comunist împuțit!”, “E un fascist nenorocit!”, E un liber-schimbist găunos; ba e de dreapta, ba e de stânga!”

Scopul acestor rânduri nu este de a încerca să explic ce s-a întâmplat, și de ce, cu marile prietenii politice est-europene ale anilor 80. Pentru asta ar fi nevoie de o carte, una prea tristă pentru a avea încă puterea să o scriu. Scopul acestor rânduri este să amintesc că democrația neliberală nu este o opțiune care l-ar singulariza pe dl Orbán Viktor.

Mai important, nu este o opțiune pe care Occidentul o refuză, în fapte, pe cât te tare o condamnă în discursuri. Anii 70-80 sunt departe, cu toată platforma lor dedicată respectării Drepturilor Omului. Occidentul, care, datorită câtorva crize economice majore, a descoperit limitele prosperității economice, acceptă – tacit și de mult – existența limitelor prosperității civice, acolo unde economicul și socialul se însănătoșesc.

De ce cred atâția oameni politici că prosperitatea economică și prosperitatea civică se exclud reciproc, rămâne pentru mine un mare mister. Ca și oamenii politici. Mai ales cei pe care-i cunosc ori chiar îmi sunt prieteni.

Democrațiilor liberale, dar neperformante economic și social, în a căror consolidare Occidentul nu mai este dispus să investească fonduri nelimitate, același Occident nu le mai opune strict antagonic democrațiile neliberale, dar mai performante economic și social. Sau o face mai mult în mod declarativ, uneori doar “de ochii lumii”.

Dl Orbán Viktor știe acest lucru. A avut și confirmări – în urmă cu doar câțiva ani, exact în săptămâna când de la Bruxelles primea încă un ultimatum, era primit cu ropote de aplauze la Strasbourg. Și atunci?

Pariul său ar putea fi acela de a scoate Ungaria din dezastrul economic în care a prăbușit-o democrația (mai) liberală, dar total neperformantă economic și social, a guvernărulor socialiste, guvernări la dispoziția căror Occidentul a pus fonduri substanțiale, fără vreo garanție că beneficiarii știu ce înseamnă accountability.

E posibil ca dl Orbán Viktor să considere că mulți creditori îi prezintă o notă de plată care trebuia achitată de alții – guvernanții socialiști, dorlotați ai Occidentului, cărora nu prea li s-a pus sula în coastă nici să dea banii înapoi, nici să folosească sprijinul primit pentru a determina îmbunătățiri economice și sociale.

Că dl Orbán Viktor va câștiga acest pariu și cu asta își va redobândi sprijinul imens pe care l-a avut cândva din partea electoratului țării sale e greu de știut. Că, în cazul unor progrese economice și sociale substanțiale făcute de Ungaria, Occidentul va închide ochii în fața unui stil de conducere neliberal, este iarăși greu de știut. Că dl Orbán Viktor joacă mai mult decât riscant, nu mai este nicio îndoială.

Tema legitimității ori ilegitimității democrațiilor neliberale nu s-a născut odată cu viziunea politică a dlui Orbán Viktor. Un analist politic de talia lui Fareed Zakharia a scris pagini memorabile pe această temă  (The Rise of Illiberal Democracy) cu mulți ani în urmă. E doar un nume dintre multele care s-au ocupat de acest subiect.

Reiau mai jos un text publicat pe această temă în urmă cu patru ani – 9 iunie, 2010. Este, dacă vreți, un studiu de caz (India vs. China sau mai bine zis India sau China?) în care protagoniștii dezbaterii au fost specialiști de un alt calibru decât cel al zecilor de dătători cu părerea care încearcă să istovească o temă atât de complicată.

Dacă sumbra previziune a prietenului meu Tamás Gáspar Miklós în legătură cu stilul guvernării dlui Orbán Viktor se va adeveri, atunci nu despre o democrație neliberală va fi vorba, căci fascismul nu este o democrație – nici liberală, nici neliberală. Este cu totul altceva. Un altceva pe care nu e bine să-l confundăm nici cu o democrație neliberală, nici măcar cu un stat neliberal.

Criticat de optimiști gălăgioși (și lipsiți de soluții prin care democrația să se poată autoapăra), pentru viziunea prea sumbră propusă de una dintre cărțile lui fundamentale — “Cum pier democrațiile” (1983) — , Jean-François Revel ne prevenea că “Până la urmă, democrația s-ar putea dovedi a fi fost un accident istoric, o paranteză care se închide sub ochii noștri”.

Dincolo de magnitudinea istorică a unei asemenea nefaste desfășurări, mărturisesc că pentru mine, un Orbán Viktor punând umărul la închiderea unei asemenea “paranteze” pentru țara sa, ar constitui o înfrângere personală. De aceea, plictisitor de pesimist din fire, îmi impun să fiu ceva mai optimist, măcar preț de un articol. Acesta.

Ochii, însă, nu-i pot ține decât deschiși.

dt_signature2-e1270748737227[1]

Napoleon-e1281485953821

 

STATUL: DE DREPT, DE DREPȚI ȘI DEGEABA

Când doreşte să vadă unde se află şi încotro se îndreaptă Asia, America (administraţii politice, analişti politici, oameni de afaceri, organizaţii neguvernamentale şi non-profit, universitari, jurnalişti  etc.) priveşte frecvent şi comparativ la India şi China. Numitorul comun este factorul demografic – populaţii imense. Diferenţele specifice sunt determinate de modele istorice foarte diferite: în India, democraţia a prins rădăcini; în China, regimurile autoritare nu constituie simple ”accidente de parcurs” istoric.

Constantul progres economic de care se arată capabilă China ultimului deceniu reaprinde o dezbatere pe care o anunţa, în urmă cu peste un deceniu, Fareed Zakharia. El atrăgea atenţia că democraţiile neliberale (The Rise of Illiberal Democracy) dar capabile de performanţe economice și sociale vor fi acceptate chiar şi acolo unde, până acum două decenii, lipsa lor de respect pentru drepturile omului le transformase într-un fel de paria internaţionale.

Câţiva ani mai târziu, 2002, Steven Levitsky (Harvard) şi Lucan A. Way (Toronto) publicau The Rise of Authoritarian Regimes şi Competitive Authoritarianism – The Eemergence and Dynamics of Hybrid Regimes in the Post Cold War Era. Se analizau locuri unde un regim autoritar acceptă nişte supape prin care opoziţia îşi poate spune cuvântul, proces în urma căruia oameni ai regimului îşi pot pierde funcţiile şi, cine ştie, într-o bună zi chiar și regimul se poate trezi pierzând nişte alegeri.

Apărută la Stanford University Press, în martie acest an, cartea Teresei Wright Accepting Authoritarianism: State-Society Relations in China’s Reform face obiectul multor discuţii sau devine un termen de referinţă în multe analize comparative dedicate binomului India-China. De curând, Fundaţia Naţională pentru Democraţie (National Endowment for Democracy) a organizat o dezbatere intitulată  China, India, and the Future of Democracy (China, India şi viitorul democraţiei ).

Panelişti pe măsura temei – Francis Fukuyama (Stanford), Summit Ganguly (Bloomington), Bruce Gilley (Portland), Andrew Nathan (Columbia University), Larry Diamond (Stanford) şi Marc F. Plattner (International Forum for Democratic Studies, co-editor, Journal of Democracy).

Pentru panelişti consensul l-a constituit faptul că India ilustrează ce se înţelege printr-un stat de drept (Rule of Law), iar China un regim politic autoritar. Diferenţele de opinie s-au înregistrat cu privire la viitorul democraţiei în cele două ţări. Mai mult – a revenit ideea că, la urma urmelor, atâta vreme cât economic o ţară este stabilă, ba mai face şi progrese în domeniul social, mulți dintre cetăţenii ei îşi pun din ce în ce mai rar întrebări precum Dar, cu democraţia cum rămâne? Despre drepturile omului când mai discutăm? Unde este dreptul meu la liberă exprimare?”

Ca în cazul multor analize de acest fel, şi comparaţia India-China invită la o puzderie la false întrebări. Iată una dintre ele: ar da indienii democraţia lor haotică pe o structură autoritară dar cu stabile progrese economice? Intrebarea este fundamental falsă fiindcă, indiferent de cum se uită restul lumii la ele, India nu se uită la China şi China nu se uită la India spre a împrumuta una de la cealaltă un anume model. Nici dacă vor, nu pot. Social, India este foarte eterogenă, China – mult mai omogenă. Instituţiile lucrează diferit în contexte diferite.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre influenţa pe plan internaţional a celor două ţări. Evident că evoluţiile din China şi India sunt urmărite cu foarte mare atenţia, dar asta nu înseamnă, neapărat, că ele şi influenţează foarte mult pe alţii. În fapt, India şi China nu se arată interesate în a exporta influenţă. Modelul sovietic nu mai există. India se arată chiar mai dezintersată decât China în privinţa evoluţiilor din proximităţi arzătoare. Considerând că în asemenea analize comparative, India reprezintă statul de drept şi China statul politic autoritar, nu sunt puţin cei care cred că India nu e un bun ambasador al democraţiei.

Ce văd ceilalţi? Factorul demografic rămâne comun, dar ridică celor două ţări probleme diferite. China se confruntă cu un număr imens de bătrâni şi politica acelui doar un copil pe familie o pune în pericol de a se vedea, în curând,  depăşită democrafic de India. În schimb, India se confruntă cu un număr imens de tineri fără perspectiva unui loc de muncă. Care dintre cele două ţări va avea de rezolvat (şi cum?) în viitor probleme sociale mai dificile?

În China, populaţia rurală pare să accepte standardele de trai mai mici decît cele ale populaţiei urbane. În India, eradicare sărăciei rurale a eşuat. În China, disparităţile economice din mediul urban sunt mai uşor acceptate, existând reacţia că, da, dacă celălalt doarme mai puţin, muncește mai mult şi câştigă mai bine, asta e. În India, aceleaşi disparităţi sunt, pare-se, suportate mai greu. Numărul maşinilor obscen de scumpe (Lamborghini a fost citată) făcându-şi cu greu loc printre coloanele de flămânzi taie unora apetitul pentru democraţie, dar nu într-atât încât să le stârnească un interes constant pentru discursul gherilelor politice maoiste.

În China, aparatul birocratic înseamnă Partidul. Şi Partidul răspunde cum şi cât vrea el – oricui. Un soi de autoritarism nediscriminatoriu. În India, la nivel naţional, instituţional lucrurile par a sta mai bine, dar, în viaţa cu zi cu zi, Statul nu răspunde decât privilegiaţilor. Redresarea situaţiei vine din partea tehnologiei. Dacă vrei să cumperi un bilet de tren de la ghişeu, trebuie să dai bacşiş. Şi unii nu au de unde să dea. Intri pe Internet şi cauţi biletul on line. Dacă sunt locuri, n-ai nici o problemă. Internetul este orb la diferenţele de castă. Problema rămâne egalitatea accesului la… Internet. Sau, cum numea Pippa Norris, cu ani în urmă, tehnologia – The Digital Divide/The Great Divide.

În China politicului autoritar, masele pot fi mobilizate în orice moment şi în felul acesta proiecte foarte costisitoare pot fi realizate. India statului de drept nu are pârghia iobăgiei moderne. Cu toate acestea, stă China mai bine în ce priveşte limitarea cauzelor ce determină încălzirea globală? Datele spun că nu. Aşadar, acel ”Environmental Authoritarianism” de care este acuzată China nu dă rezultate mai bune decât acel lasă-mă să te las al Indiei.

Şi datele folosite de instituţiile internaţionale (World Bank) prezintă puncte slabe. Aşa numitele date totale (aggregated data) sunt înşelătoare. Dacă le desfaci până la cel mai simplu indicator, poţi avea surpriza să vezi că, de pildă, mesajul lor în legătură cu unele stări de fapte din India este înşelător. Unele state o duc aşa de bine încât – mai în glumă şi mai puţin în serios – s-a sugerat chiar că, în cazul lor, secesiunea ar fi un pas înţelept.

De unde vin, în fond, diferenţele de adâncime? Din rolul jucat în cele două imense spaţii geografice şi demografice de relaţia între politic şi religie. Amândouă au cunoscut organizarea tribală, dar numai una a avut un Ev Mediu – cealaltă, nu. În India, religia subordonează politicul; China nu are o ”religie naţională”, este un conglomerat religios. Totuşi, stat de drept, India nu permite Prinţului să facă tot ce-i dă prin cap. În China de astăzi — performantă economic – Prinţul/Partidul nu poate realiza ce a realizat, pe lungă durată, China dinastică.

Lungă durată, am zis? Atunci, ce cred paneliştii pe care i-am ascultat? Aici opiniile sunt foarte diferite, cu tot spectrul lor de nuanţe. Iată limitele (fluide, fireşte!) acestui spectru: în vreme ce pentru  Francis Fukuyama e greu de acceptat că în lipsa statului de drept, o ţară poate continua la nesfârşit să fie performantă, şi că, mai devreme ori mai târziu, capotează, Andrew Nathan este sigur că pentru China un asemenea eşec nu se întrezăreşte încă. La mirarea unora, Nathan adaugă “Cel puţin, în timpul vieţii mele un asemenea eşec e foarte improbabil”. Nu mă întrebaţi câţi ani are Andrew Nathan. Când e vorba de ani, Istoria nu își pierde timpul cu anii oamenilor. Operează cu secolele, mileniile ţărilor.

Dacă India ilustrează statul de drept (o democraţie stabilă, cu slăbiciunile ei), China statul de drepţi (un regim autoritar, cu performanţe economice), România este un exemplu al statului degeaba.

“Indicatorii” îi cunoaşteţi mai bine ca mine.)

(9 iunie, 2010)

 

 

 

  • Liliana Radulescu

    Am citit si a fost ca o apasare ferma pe o vanataie! “Mai important, nu este o opțiune pe care Occidentul o refuză, în fapte, pe cât de tare o condamnă în discursuri”!Se simte asta,dar cand vezi si scris te ia cu lesin:(Si cum ar fi un regim modelChina?L-ar adopta toata UE sau ar fi rezervat periferiei? Ni se impune (ca doar nu s-o adopta prin referendum)doar modelul sau suntem trecuti in Eurasia ?Atunci de ce am scapat de communism?Doar ca sa schimbam stapanii?Am indurat toate cele pt. modelul vestic si acum ni se spune ca acela e demodat si neperformant deci stanga’n’prejur spre China si India?

  • Maria Rusu

    Doamne-fereste,sper ca nu!Dar consideratiile d-lui Tudoran la adresa lui Viktor Orban ma pun pe ganduri,mai ales fiindca locuiesc intr-un oras unde am parte des de zicerile unui comiliton al lui Orban,si anume Tokes Laszlo.

  • NoName / DP

    Excelent si
    foarte binevenit acest generos material!

    Cuvantul
    cheie in evaluarea nivelului de democratie al unei tari ramane totusi, cred
    eu, cel mentionat cu schepsis de dl Tudoran, the accountability, chit ca in
    calcularea indexului democratic se urmaresc nu mai putin de cinci criterii
    de baza: procesul electoral si pluralismul, libertatile civile, functionarea guvernului, participarea politica si cultura politica
    (opinia publica). Se mai iau in calcul, derivand oarecum din primele
    cinci sau completandu-le, influenta
    puterilor straine asupra guvernelor nationale, capacitatea functionarilor
    publici de-a implementa politicile guvernului, coruptia, stabilitatea,
    libertatea presei, plus altele, mai putin relevante. Or, fara cultura politica, nici vorba de accountability. Daca lipseste cultura politica (si
    nu doar la nivelul electoratului, ci chiar in miezul clasei politice),
    poti sa ai o suta de partide, sa fii liber sa imbratisezi orice religie ori sa
    le respingi pe toate, sa te unesti oficial cu o persoana de acelasi sex, sa
    scrii ce vrei pe ziduri, bannere, ori in online, sa urli tot ce-ti trece prin
    cap in piete publice ori la tv s.a.m.d., ca procesul electoral tot poate fi
    corupt, chiar cu participarea ta ingenua ori cu nonparticiparea ta tafnoasa,
    iar cele o suta de partide pot ramane tot atatea haite de latrai care se
    bat pentru un oscior la masa Puterii. In consecinta, viata ta de zi cu zi tot
    mizera poate sa ramana. Daca n-ai cultura politica si nu intelegi cum sa te
    implici in bunul mers al lucrurilor, guvernele succesive pot pacatui cu repetitie
    diabolica, incremental(sic!). E suficient sa ne gandim la despadurirea
    salbatica a muntilor din ultimul sfert de secol si la indiguirile de mantuiala,
    cu consecintele lor criminale, masurabile azi in vietile omenesti pierdute dupa
    cateva ploi torentiale. Iar, daca ai cultura politica si te implici cu
    rea-credinta in politica, si nu are cine sa te taxeze, fiindca nu are o cultura
    politca de-o anvergura comparabila, tant pis!

    Pentru a-i face pe oficiali
    responsabili, pentru a-i putea trage la raspundere, (despre
    accountability e vorba!) trebuie, in primul rand, sa identifici si sa formulezi
    corect problema, si asta in tot noianul de manipulari media subventionate de
    gruparile care-si disputa accesul la resurse, altfel spus, accesul la putere. Vedeti, de pilda, chestiunea de stringenta actualitate a exploatarii gazelor de sist.

    Nu stiu cum sta Ungaria cu alfabetizarea, dar in Romania, unde analfabetismul
    creste mai repede decat consumul de pasta de dinti, ca sa nu mai
    vorbim de tot mai numerosii analfabeti functionali, nu-i prevad un viitor stralucit democratiei
    liberale. Oricand putem bascula de la democratia noastra plina de defecte spre
    un regim hibrid. Iar de la un regim la unul autoritar sunt doar cativa
    pasi, pe care Vladimir Putin, bunaoara, nu a ezitat sa-i faca in Rusia. Oricum,
    din cele 167 de tari si teritorii ale lumii, 37 la suta sunt sub regim
    autoritar, iar democratie deplina exista numai in 15!

    In ciuda acceselor de
    autoritarism ale lui Viktor Orban, in ciuda derapajelor repetate ale
    Bucurestiului, „barometrele” occidentale ne plaseaza inca, pe noi si pe unguri, in aceeasi categorie de
    tari cu democratie defectuoasa.

    La avertismentul lui J. F. Revel cred ca trebuie sa
    luam aminte cu toata seriozitatea, ami ales ca istoria omenirii nu-i decat o alternanta de
    regimuri tiranice cu unele mai liberale. Pana si in patria politicii, Elada,
    regimurile democratice au alternat cu cele oligarhice, tiranii pandind
    si-acolo sa inhate toata puterea, cu ochii numai dupa oportunitati! Si ce oportunitate mai mare decat o
    criza economica devastatoare?

  • NoName / DP

    Nu stiu de ce mi-a aparut postarea atat de aiurea fragmentata :-))

  • Pingback: Nasul TV » Orbán Viktor – chinez sau indian?()

  • Bafta! Cu baietii astia atat de pusi pe rele un al 5-lea blog n-ar fi de neinchpuit

  • St.+James

    Textul mi-a amintit o vorba celebra : rel="nofollow">https://
    Segregationisti sunt si Le Pen, Strache (der neue Haider), Cameron, Wilders s.a., doar ca ei dispun de imigranti.

  • Liviu Antonesei

    Sa batem in lemn! Imi cam ajung inaugurarile!

  • Gheorghe Campeanu

    @ St.+James

    Poate metaforicul ceas cu cuc la care se refera Lime sa se fi uzat; poate in ultima vreme cind feerica semi-zburatoare anunta orele, trilul sa fie ragusit si uzat de prea multe lozinci obosite ale democratiei liberale (pentru unii, cu siguranta mai mult decit pentru mai sus semnatul). Dar spre deosebire de cazul uneltei schwitzere, cind locatarul inaripat din orologiul ornitologic magyar iese to mai des sa cadenteze evolutia timpului, sunetul respectiv pare din ce in ce mai mult sa sune a “Jobbik”.

  • St.+James

    @gheorghecampeanu:disqus
    Nicio natie nu accepta de bunavoie sa se transforme intr-una de Trümmerfrauen si prin urmare o retorica axata pe motivul Tarii Fagaduintei (in particular: o Ungarie a ungurilor) spre edulcorarea sacrificiilor solicitate nu ma suprinde. Nu inteleg insa de ce isi vestimenteaza atat de strident discursul prin antisemitism, adorarea Rusiei (1956 ?!) si suspendarea constitutiei ?

  • Dezideriu Dudas

    Relationarea dvs. este exceptionala si imi pare rau ca nu am putut sa o comentez “ in direct”. Interesanta si aceasta pozitionare a lui Jean Francois Revel, pe care iata, ati fost nevoit sa-l “deconspirati”*….Merg insa pe cealalta mare idee a lui : votul majoritar, deci democratia pana la urma, corecteaza excesele grupurilor de putere minoritare care cuceresc temporar parti semnificative din electorat….

    Ideea lui JFR este preluata de mine extenisv si incearca sa impace si “capra si varza” Coreea de Nord si cea de Sud, prima ajunsa la “extrem democratic”, a doua, ajunsa foarte prospera doar dupa o perioada de dictatura….Relativitatea
    indusa tine insa de relatiile acestor doua state cu restul lumii. Prima, auto-enclavizandu-se, a doua beneficiind de culoarul schimburilor economice si
    comerciale inegale…

    *Am mai scris pe-aici, d-nul Claudiu Iordache m-a intrebat odata daca poate sa ma citeze cu ideea, “ Romania nu va mai putea evolua decat pe baza “tradarilor” “….Iesisem din privatizarea SC Neptun Olimp SA….Acum continui cu ceva asemanator, la un nivel actualizat : lumea nu va putea evolua democratic daca o parte din statele beneficiare ale culoarului schimburilor economice si comerciale inegale, nu vor “trada”…

  • dumitru ungureanu

    oare ne-om pricopsi şi noi cu vreun „orb-an”? că victor avem deja…

  • Baccarat

    >Orbán Viktor – chinez sau indian?

    Cred ca denumirea de “chinez” i se potriveste mai degraba lui Victor Ponta, judecand dupa fizionomia sa, care (no offence intended) e mai degraba mongoloida decat europeana (as for blue-eyed Viktor Orban, his look is unambiguous European). Va dati seama ca un Ponta presedinte (si simbol) al Romaniei ar starni zambete ironice in acele tari europene care oricum ne privesc ca pe niste europeni dubiosi. Toate ironiile lor malitioase si dispretul lor funciar ar capata brusc justificare odata ce in fruntea Romaniei s-ar regasi un personaj care pare mai degraba chinez decat european. Ni se va spune probabil ca ar fi mai bine pentru noi sa ne alaturam Uniunii Asiatice decat sa o “întinăm” pe cea europeana. Un motiv in plus ca sa-l votam pe ‘teutonul’ Johannis, care, cel putin are o mina europeana si, ca atare, va scuti Romania de complicatii suplimentare vis a vis de europenitatea acesteia asa cum se reflecta ea, cel putin prin prisma look-ului primului dintre romani…

  • St.+James

    Tocmai am terminat de citit articolul “The rise of Putinism”. Imi cer antipat scuze pentru stilul telegrafic al exprimarii, insa un articol atat de fad, carpanos in argumente, tendentios si sententios, nu ma poate obliga la vreun efort deosebit, nici macar sa respect minima cerinta a oranduirii ideilor. Dvs. in schimb, da.

    Daca n-ai avea stiinta de autor ai putea jura ca-i scris de o marioneta sau de cineva de o prostie sau rea-vointa crunta ! Desi promite cititorilor elucidarea unei crime care s-a petrecut cu certitudine la Budapesta, iar faptuitorul prins e fara dubiu ungur, tot el vrea sa convinga, dat fiind tiparul urmat, ca-i de fapt opera unui criminal in serie din Moscova, Asadar un film destinat rusofobilor care inca din titlu urmareste diabolizarea lui Putin. Deranjul consta insa in mijloacele alese scopului …

    -- dupa cum au reclamat vehement cei care au citit cuvantarea lui Orban, Zakaria extrage grosolan din frazele oricum decontextualizate cuvinte-cheie, deturnand in intregime intelesul voit al acestora !!! (n.b. pfuuu … Romanika !)

    -- cine se opune idiocratiei (V.O.: liberal values today embody “corruption, sex and violence.”), e adoratorul lui Putin ???

    “The crucial elements of Putinism are nationalism, religion, social conservatism, state capitalism and government domination of the media.They are all, in some way or another, different from and hostile to, modern Western values of individual rights, tolerance, cosmopolitanism and internationalism.”

    -- cine se opune aceleasi idiocratii incercand in contrapondere promovarea spiritualitatii si datoriei morale fata de tara si societate este dictator ???

    -- cat despre influenta statului asupra presei … cine blama deunazi pe oligarhi-sabotori detinatori de trusturi de presa ?

    -- internationalism ? Admiti ca …
    “He sought to integrate Russia into the world and wanted good relations with the West, asking Washington for Russian membership in the World Trade Organization and even NATO.”
    … si ca le-ai refuzat accesul din motive lesne de inteles (caci, fireste, inimaginabil faptul ca presidentia NATO sa fi ajuns vreodata la rusi) si apoi acuzi de izolationism ?
    -- cosmopolitism ? Cand imi amintesc de mixtura sociala impusa de comunisti … … …
    -- daca te opui exhibitionismului (n.b. idiocratiei, caci prostul nu e prost destul pana nu e si fudul) esti intolerant, traditionalist, habotnic, frustrat sexual sau fie si numai conservator ?
    Si ar mai fi multe.

    In incheiere. O distinsa doamna amintea astazi pe forum de acei mineri care invadeaza in exercitiul dreptului la libera exprimare de ani de zile pietele virtuale mediatice spre a dispersa sau suprima si asa prea putinele voci rationale. Sa va amintesc de un Victor L. sau de alti promotori ai idiocratiei ? Nu vi se pare un urias dezechilibru intre felurile in care isi asuma un rational si un instinctual acest drept ? Sigur ca in spatiul virtual urmarile raman ignorabile, oricine se poate imbranci cu oricine fara vatamari adanci, putand asadar sa functioneze doar ca simplu exemplu (necesar) negativ. In schimb in spatiul public fizic nu mi se pare deloc neavenit introducerea unor limitari care sa readuca exprimarea de orice gen la bunul simt.
    In Elvetia functioneaza o politie de moravuri si n-am auzit pe nimeni scandalizandu-se de restrangerea drepturilor individuale. Nici pe ei, nici pe altii.

WP Admin