≡ Menu

Omul și numirea

Desen & Copyright @DION

Desen & Copyright @DION

Mă sună un amic. “Ai văzut?”, mă întreabă. “Ce?” “X a publicat un articol foarte tare.” “Despre ce?” “Aduce dovezi că Y a fost executat politic.” “Executat? “Da, băi; adică dat afară din fruntea… Îți trimit link-ul.”

Mi-l trimite. Citesc articolul. Zâmbesc. Dar nu pentru mult timp. Sună din nou telefonul. E amicul. “Ai citit?” “Da?” “Nu-i așa că e tare?” “Nu.” “Cum adică?” “Nu e tare.” “Ce vrei să spui?“ “E tare prost.” “Vorbești serios?” ”Da.”

Simt că l-am enervat. Nu-mi place, dar așa a fost să fie. Întind coarda.

”Să te întreb și eu ceva”, zic. „Ce?” ”Când a fost numit Y în fruntea…, nu a fost o numire politică?” ”Evident.” ”Și, când a fost atât de fericit de numirea politică, chiar nu bănuia că, undeva, într-un plic, există și execuția politică?”

“Binențeles că știa, că doar e băiat deștept.” “Păi, dacă știa și mai e și așa de deștept, atunci de ce se vaită acum, ca un prost, pe toate drumurile?” “Dom’le, de ce dracu’ te faci că nu înțelegi? Una e să fii numit și alta e să fii dat afară. Simplu.”

“Simplu?”, mai apuc să spun, căci amicul închide, nu înainte să-mi ureze “Noapte bună…”, pe un ton care mai degrabă mă invită la trei nopți consecutive de insomnie.

Înainte de a mă culca, îi trimit două, trei rânduri, fiindcă — orice-ar fi, oricum ar fi — țin foarte mult la acest amic al meu:

“Băi, de ce, atunci când suntem numiți nu știu ce, pe nu știu unde, nu întrebăm și, mai ales, nu ne întrebăm ‘De ce tocmai eu?’ Ce merite am?’, iar când suntem puși pe liber sărim ca arși ’Cum, adică, pe mine? Tocmai pe mine…?’ ”

Preț de câteva zile, telefonul nu mai sună. Amicul întârzie să-mi răspundă la mesajul trimis prin e-mail. O face cam peste o săptămână:

“Știi ce? Mai lasă-mă cu întrebările astea ale tale… Țin foarte mult la tine, dar uneori chiar mă scoți din sărite. În plus, Y e foarte supărat pe tine – i-am spus ce crezi. Salut.“

Salut!

(text preluat de pe www.republica.ro)

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

  • Ha ha ha!
    Cunoaștem. Ca mine nu e nimeni. Eu merit prin propria mea ființă.
    Eu, supremul.

  • Ontelus DG

    Morala este evidentă: e mai bine să fii ales decât numit, ai o legitimitate mai mare. Dar ce te faci că, la un vot pe listă, cineva, ,,nu spui cine, persoană importantă”, trebuie să te pună pe lista respectivă, adică tot o numire… Prin urmare, viaţa este un şir de numiri sau, birocratic spus, de încadrări: de la grădiniţă şi şcoală, trecând prin diverse locuri de muncă şi poziţii în organizaţii, încheind apoteotic cu încadrarea definitivă, în sicriu.

  • de acord. Doua “amendamente”:
    1. Am un prieten, e un straluit profesor de istorie, un om foarte onest, i fac un bine numindu-l Directorul Conservatorul Gheorghe Dima?
    2. Acceptand numirea, isi face vreun bine prietenul meu?

  • Ontelus DG

    Sunt multe
    cazuri precum acesta. Ideal este să existe o corespondență directă între
    pregătirea celui în cauză și organizația pe care urmează să o conducă, după
    numire. Dar, și în cazul în care legătura respectivă nu prea există sau este
    firavă, tot contextul este cel decisiv: sunt împrejurări nefavorabile, în care
    și un geniu nu prea face mare lucru, după cum sunt circumstanțe agreabile,
    încurajatoare, motivante, care îl fac să strălucească și pe un ins mediocru.
    Cât despre folosul personal al celui numit, orice experiență importantă,
    pozitivă, dar mai ales negativă ajută invariabil pe acela care o trăiește,
    chiar dacă nu realizează de la început asta.

  • Valentin Feyns

    Raspuns comun pentru (1) si (2): Depinde cat plateste slujba

  • Liviu Antonesei

    Sigur, Florin, El, Supremul, dar un suprem tare mititel!

  • neamtu tiganu

    ideal ar fi omul potrivit la locul potrivit, dar nu exista nici o metoda de a-l gasi pe acela. Nici alegerile libere, nici concursurile, nici examenele, nici testele inventate de psihologi nu garanteaza ca acela va fi potrivit.
    Pina si la fotbal, uneori se cheltuie milioane pe cite un jucator, si asta dupa ce a fost observat, cautat la singe si testat nu face doi bani.

    Pe de alta parte se spune ca unii cresc cu sarcina care li se da….

  • neamtu tiganu

    laudarosule 🙂

  • Hm, ba eu cred că sînt modest.
    Prea modest.

  • Ardan

    @nu ne întrebăm ‘De ce tocmai eu?’ Ce merite am?’,
    .
    Dincolo de tribulatiile politice, cred ca e un reflex care tine de ceea ce se numeste conditia umana, cu toate abisurile si culmile ei…

    Tine de conditia umana ca binele sa fie considerat ca fiind conditia fireasca a existentei, statistic vorbind.Si daca binele se considera ca fiind normalitatea (sau normalitatea este binele), atunci nu se pune problema de a-l merita..
    Bineinteles, nu vorbim aici de situatiile in care starea de rau a fost (in unele locuri este) normalitatea.
    .
    .Ati auzit pe cineva -in afara de personajele din romane -- sa se intrebe ‘‘De ce tocmai eu sunt sanatos si nu am boli grave? Ce merite am ca e bine si pace in locul unde traiesc?‘‘…Nu prea veti auzi asa ceva in locurile (sau vremurile) in care starea de bine a ajuns atat de normala incat pare sa fie un dat…Si daca este un dat, se ia ca atare, fara intrebari..
    .
    Intrebarea asta, ‘De ce tocmai eu, de ce mi se intampla tocmai mie?’ este specifica oamenilor loviti de mari incercari sau nenorociri…
    Ea se pune, aceasta intrebare foarte personala, atunci cand un om constientizeaza ca raul a devenit noua lui normalitate..
    .
    De aceea, indiferent cine este personajul din poveste, dincolo de orice patimi politice, intrebarea asta ‘De ce tocmai eu?’ este de un specific atat de profund uman incat pur si simplu mie unuia nu poate sa-mi provoace decat o reactie de de duiosie…Toate trec….
    .
    P.S.
    Bai Neamtzuku-te-as, scriind astea mi s-a facut tare, tare dor de Motanul Incaltat..

  • Ontelus DG

    Vă mulțumesc
    pentru comentariu. Istoria vă confirmă cu asupra de măsură. Distanța dintre
    real și ideal este mai mereu semnificativă, tinzând uneori spre cote
    astronomice. Chiar dacă puterea smintește, de cele mai multe ori, pe acela care
    o exercită, indiferent dacă este numit sau ales, contează în cele din urmă ca
    răul făcut, intenționat sau nu, să fie mai puțin pregnant decât binele… Este
    tot ceea ce putem spera.

  • neamtu tiganu

    modestule!

  • Pingback: Omul și numirea | România curată()

  • Da -- conditia umana.

  • Dezideriu Dudas

    Asa ( la sfarsit..) mai “scapa” unele nefeste…Eu cred ca si “Romania” va scapa”.

    PS In acest sens ( de mai sus ), a se vedea si comentariul meu de pe materialul d-lui Dorin Tudoran, din 30 noiembrie 2015, “Libertate !” . Cred ca materialul a fost dedicat zilei de 1 decembrie, sau poate chiar intregii luni decembrie tinand cont de noua ei semnificatie romaneasca dupa 1989 ?… Nu ca “decembristii”, in vechea semnificatie, globala, n-ar fi, totusi, o alta limita interesanta….Care nu limiteaza….

  • Grig

    Daca moralitatea este un esec al sistemului operativ de cognitie, atunci si intrebarea pentr amic este un esec al intelegerii principiilor de operare a sistemului cognitiv la lucru. Intai, pentru ca nu exista auto-referentialitate, la individ. Doi, ca cenzura nu mai exista de mult, si nu o sa incepem acum noi cu auto-cenzura, forma lasa a cenzurii de care s-au lovit-ori cu care au fost loviti-unii. Trei, pentru ca eu nu exista (asta e un secret al sistemului de vidare automata a personalitatilor de stat, incepand cu cel care nu este sef de stat, nici la noi si nici pe la altii). Exista doar …o numire. Numele nu mai conteaza, mai ales daca ai mai multe.

  • A.David

    Secventa dialectica obisnuita este aceea de ales-numit-ales. Uneori se lasa-ncurcata. ori vreo stramba intrerupe frumusetea logicii.Asta e latura obiectiva.
    Latura subiectiva este accea a pregatirii pentru functii de raspundere. Stii ca esti un ales, confirmarea fiind un pic intarziata din motive de fizica neabrogabila. Esential este, insa, ca prin aceasta unica informatie-cadru, flatanta, afli si ca totul are timpul sau.Cunoasterea stiintei celei adevarate, mai ales, aceea a conducerii. Cum sa aranjezi ploile, la timp.
    Ma bucur ca, in sfarsit, unii oameni vor fi sfatuiti prieteneste cum anume sa puna umbrela lui Pepelea-n cui. Poate ne lasa si pe noi, astialaltii, in pace.

WP Admin