≡ Menu

Omul răstignit – între rinoceri și pupini

De când a cam epuizat politologia, este din ce în ce mai prins de futurologie: ne previne ce va să vină, dar o face mai degrabă bazându-se pe umori și interese personale, decât pe date.

După ce dl Traian Băsescu câștiga primul mandat prezidențial (2004), futurologul nostru ne prevenea că sub conducerea dlui Băsescu, România risca să devină o variantă europeană a Venezuelei sub autoritarul Hugo Chavez.

Dl Băsescu a găsit repede antidotul împotriva șușanelei de popularizare a futurologiei. Un gest, două de gingășie și futurologul nostru a fost îmblânzit. Cam de prin luna mai, 2005, futurologul ne vorbește despre statura de neegalat a democratului Traian Băsescu. Astăzi, putem constata că futurologul nostru l-a sanctificat deja pe cel care ar fi constituit la sfârsitul lui 2004 pericolul aruncării României într-o dictatură – un adevărat miracol al democratizării pe cale orală.

Oripilat de câinoșenia unei dictaturi care le-a oferit privilegii nemăsurate unor cominterniști, dar altor cominterniști le-a strecurat doar privilegiuțe, scandalizat că foști cominterniști au devenit stâlpi ai nomenklaturii, dar alți cominterniști au fost retrogradați în rândurile nomenklaturicii, futurologul nostru vede peste tot doar dictaturi și ne previne, de multă vreme, că o schimbare a puterii politice în România va conduce sigur la o dictatură amintind de Mussolini, Hitler și Lukașenko.

Alegerile parlamentare s-au încheiat. Până și doamna Andreea Paul (fostă Vass) recunoaște că astă-vară nu s-a produs o lovitură de stat. Traian Radu Ungureanu este căutat de colegii săi de partid spre a fi îmbrățișat pentru ideea genială de a fi propus, pe scena Operei din București, drept siglă alternativă pentru ARD celebrul semn “ciuciu”. Victoria ARD a fost, să recunoaștem, pe măsura siglei propuse de TRU.

 

Foto: rtv

În această vreme și pe asemenea vremuri, futurologul nostru rămâne, evident, foarte îngrijorat de ce va urma. Continuă să împroaște spaime din tulumba pe care nu o mai poate opri. Depășește planul în munca de isterizare a opiniei publice, ca și cum paroxismul pasiunilor partizane nu a atins de mult cote alarmante.

USL va transforma scutul antirachetă de la Deveselu în tomberoane pentru primarul-general Sorin Oprescu, va întoarce România cu spatele spre Europa, Statele Unite și NATO, poziționând țara cu fața și căciula în mână spre Rusia, China, cutremurele din Indonezia, topirea calotei de gheață de la Polul Nord și va pune plaja de la Mamaia la dispoziția ciclurilor de tsunami venite, ehe!, tocmai din Sahara.

Cum vor fi realizate toate aceste scenarii, numai futurologul nostru știe. Dar nu spune. Dacă Apocalipsa se va produce, totuși, pe 21 decembrie, și România va dispărea cea dintâi, nu uitați ca asta e vina USL. Sub PD-L, România era programată să fie cea care stinge lumina planetară la sfârșitul lumii. Vreme suficientă pentru ultimul șpriț și ultimul mic  savurate la căldura marșului funebru “Păsărică, mută-ți cuibul și te du!”

Sigur, nu există nicio certitudine că USL, dnii Victor Ponta și Crin Antonescu se vor dovedi mai breji decât PD-L, domnii Emil Boc, Vasile Blaga și alții. Semnele de îngrijorare nu lipsesc. Din ingredient, dl Dan Voiculescu încearcă să devină as de treflă. Ba, organizează și un sondaj cu o singură întrebare pe blogul personal: “UDMR la Guvernare?” Ce-ar fi să organizeze chiar un referendum: “Colaboratori ai Securității la Guvernare?”

Repet, însă, ce scriam în urmă cu câteva luni:

Serios vorbind, dincolo de slăbiciuni și vinovății care nu pot fi trecute cu vederea, dnii Antonescu și Ponta nu pot fi acuzați, simultan și de aceiași oameni, și de fascism, și de bolșevism; și de che guevarism, și de lukashenkolie  acută; și de platfus, și de talpă prea arcuită, fără ca aprigii acuzatori să nu se situeze într-o jenantă luptă cu valoarea care ar trebui recuperată cea dintâi, de toate părțile beligerante: bunul simț. Golirea cuvintelor de sensul lor real, primar, va constitui un coșmar de foarte lungă durată, o tragedie pentru care intelectuali publici de toate culorile politice sunt profund vinovați.”

Desen & Copyright 2012 - DION

Futurologul nostru are dreptate, când declară: “S-a acumulat multă ură în psihologia colectivă.“ Este chiar sincer, când precizează: “Nu este o ură spontană, ci una construită metodic.“ Un constructor de talia futurologului nostru știe bine, din interiorul construcției, despre ce vorbește.

Când adaugă Ceea ce disprețuiesc este rinocerizarea unor intelectuali deveniți pionii lui Crin, Ponta și Felix.“, întrebarea ar fi dacă îi putem considera rinocerizați și pe intelectualii deveniți pioni ai altor politicieni sau pe acești intelectuali ne mulțumim să-i numim cu o altă formulă consacrată – “pupini”?

“Balivernele isterizante” ale unora nu sunt cu nimic mai suportabile decât  balivernele isterizante produse de ceilalți. O societate împinsă să se fragmenteze în rinoceri și pupini sfârșește prin a ucide omul rațional, independent. Iată un succes care va costa foarte scump.

Nu trimiteți, vă rog, niciun decont pe adresa futurologului, fiindcă așa ceva chiar ar fi un act dictatorial și organismele internaționale, ambasadele, SPP-ul plus revista Nature ar fi alertate cât ai zice “Lolo”.

 

 

 

 

 

 

 

  • @) DT

    Impec`, maitre! Sa stii ca am ris adesea in hohote citind. Vorba unui clasic, “sa ne despartim de trecut rizind”!

  • P2

    In timp ce Nostru-dumb-ass se teme de rinocieri, ce vrea el?

    Vezi aici: rel="nofollow">

  • Ivi

    Excelenta punere la punct…
    O singura intrebare (nu ca ar mai conta dupa 23 de ani…) -- este TRU un “free-lancer” soldat 100% sau un soldat in solda unei structuri metamorfozate din DIE in SIE ? (“gurile rele(e) vorbeste”…)

  • Daca_nu_nu

    Ha, ha, haaaaa… Vai, Doamne, Doamne…

    Ia să mă joc și un pic de-a futurologul:
    Cred că ar trebui să iasă PNL-ul din uniune. Să lase PSD-ul cu UNPR și cu UDMR-ul. Nu mă-ntrebați și ce să facă dacă / după ce-or ieși, că nu știu. În locul lor însă aș ieși. Ponta nu va face mare lucru până la prezidențiale, că nu prea are cu ce. Dar el s-a văzut prim-ministru; targhet atins. Cine va plăti pentru eșecul lui? Candidatul la prezidențiale. Poate nu zic bine. Dar așa gândesc acum.

  • mihai rogobete

    “gurile relee” : bestială!

  • Surprinzator sau nu, TB l-a desemnat pe Ponta pentru functia de PM, dupa consultari, de 20 de minute, cu toate partidele, simultan. Surprinzator sau nu, in aceasta imprejurare, TB s-a comportat aproape regeste -- fara hahaieli, fara etichetari de prost gust, fara declaratii cu subintelesuri.

    @Daca_nu_nu
    Intru si eu in jocul de-a futurologul. Chiar daca, in urmatorii doi ani, Ponta va presta ca premier sub asteptarile electoratului, nu prea ii vad pe romani punand stampila pe MRU in 2014. Nici nu intrezaresc macar ce alt lider, cat de cat charismatic, ar putea iesi din pepienera PDL -- Noua Republica -- PNTCD-Pavelescu s.cl., adica de sub mantaua lui TB., pana la proximele prezidentiale, mai ales ca si asa-zisa societate civila care ar putea sustine un premier care s-ar da “de dreapta” a iesit discreditata din istorica aventura a pupinismului. Iar daca Ponta va deconta o guvernare nesatisfacatoare, nu vad nici cum PSD si-ar putea impinge in fata, cu sanse de castig, un candidat propriu la presedintie. Ma rog, mai este varianta Oprescu, “independentul”, dar, daca USL se va eroda puternic in urmatorii doi ani, cred ca si primarul general va avea de decontat o parte din nemultumirea populara.

  • Daca_nu_nu

    @) No Name / DP # 6
    Da, nu zici rău. Io știu ce să zic? Mai că-mi vine să-ți dau dreptate. Dacă le face reclamă și pe-atunci tot domnul ăsta:

    rel="nofollow">

    apoi nu-i motiv de-ngrijorare, ha, ha, ha.
    Văzut-ați ceva mai demn de toată jena?
    Ptiu, ptiu, ptiu, cruce-n sîn!
    Ion îl cheamă pe dl ăla Olteanu? Ion! Ei îs ăia cu zoologia? Ei!
    No, ARDe-o, măăă…

    rel="nofollow">

    (Iartă-mă, Doamne!)

  • Daca_nu_nu

    Ha, ha, haaaaaa!!!
    Atenție:
    TIMES NEW ROMAN (Doamne, ocolește-i pe români!):

    „Băsescu spune că numai un idiot ar refuza să-l desemneze premier pe un politician care are studii superioare la Harvard şi Oxford, e profesor invitat la Sorbona şi are o statuie la intrarea principală a Universităţii Cambridge.”

    Amănunte aici:
    http://www.timesnewroman.ro/politic/8463-basescu-explica-desemnarea-lui-ponta-ca-premier-m-a-convins-cv-ul-lui

  • Mara

    @Daca_nu_nu, din clipul voteaza ADR-ealul cu “irima” mai lipseste numai MRU cu acordeonul. Dar fiti mai blinzi cu locuitorii Clujului, eu ii inteleg, am copilarit in Manastur si apoi ne-am mutat intr-un cartier mai select Grigorescu…

  • M-aş lăsa şi eu ademenit de “futurologie”, dar iată ce mă sperie: preconizatul nou “minister al marilor proiecte”! Nu mai citez vorba lui Don Pedro, scuipată în faţă generalului Militaru în noaptea de 22 decembrie 1989. Dar, sună nu numai extrem-oriental, ci şi extrem-occidental -- desigur de tristă amintire. De ce şi-ar ciopli cineva piatra funerară chiar înainte de a fi botezat? Ce vei face cînd, după (hai să zicem patru) ani de guvernare toată lumea va citi “ministerul marilor iluzii” (formula cea mai decentă)?
    În rest, colibil să fie, că de-acum, fie de post, fie de dulce, toată lumea va mînca “porcării”!

  • mihai rogobete

    Sigur, Gigi Becali nu-i plagiator, dacă n-a fost pus la Cultură.

  • Da, da, sigur ca da, Cabinetul Ponta ar trebui sa includa si un Minister al Viselor, pentru care sa se construiasca “Palatul Viselor”, si, bineinteles, o “fabrica de impachetat tristetea”.

    Si visele, si tristetea vor fi furnizate, din belsug, de Ministerul Marilor Proiecte.

    Totul e ca revista “Nature” sa nu dezvaluie ca dl Ponta, cunoscut drept naravit din fire, i-a plagiat pe Ismail Kadare si Salman Rushdie.

  • Daca_nu_nu

    Crezi că după 5+6=11 ani bătuți pe muchie prin Cluj, aș putea avea ceva gând rău împotriva locuitorului urbei? Nici vorbă. Pentru domnia ta, Clujul înseamnă copilăria în Mănăștur și adolescența în Grigorescu; pentru mine, studenție în Hasdeu și tinerețe la institutul de lingvistică… Cunosc Clujul. Am trăit acolo: am iubit, am urît, am plecat, ha, ha, ha; ce-i drept, nu m-am uitat înapoi, că-s berbeacă (să păstrez registrul, ha, ha, ha…).
    Ce-am vrut eu să spun este că, din cât cunosc eu despre Cluj, dl Boc nu-i Clujul, așa cum zărghiii ăia din clip nu-s Ardealul. Eu sunt în Ardeal și n-am votat cu inima. De-aia nici n-o ieșit pe cine-am votat eu, ha, ha, ha, de ce nu l-am votat din inimă, bată-l cucu azi și mâne…

  • neamtu tiganu

    Motto “Prediction is difficult, especially the future. “Niels Bohr”
    E mult mai usor sa prevedem trecutu, desi chiar si-n privinta trecutului pot exista nepotriviri.
    Mie personal, si chiar si nefestii, imi place la nebunie termenu “futurologie”, cred ca f. rar a existat un termen atit de sugestiv, un termen care sa imbine cultura vestica, anglofona, cu traditia poporului roman.
    Si cind aude de “futurolog”, hai sa fim sinceri, chiar si cea mai nevinovata ochelarista, aflata intr-o biblioteca cu banci de lemn, are o tresarire.

  • Dorin Tudoran

    @ neamtu tiganu

    dom’ neamtule, marturisesc: titlul initial al textului era “O stiinta fara viitor: futurologia”. M-am razgandit, dar vazand ce zici matale, imi pare rau ca m-am razgandit… acu’, rama cu trecutu, ca imprevizibil cum e, este si mai palpitant…

  • Daca_nu_nu

    Vă rog foarte important: eu l-am descoperit! Pe termen, da. Mai țineți minte ce șocată am fost când am auzit că un matematician (adică un domn cu capul pe umeri, nu?) poate fi, totodată, și futurolog? Cum-necum, am înghițit-o și pe asta. După ce-o înghițisem pe aia-n care un politolog (!!!, da, politolog, adică o persoană echidistantă, nu?) făcea propagandă electorală pe propriu-i blog. No, zic, las-o-așa. Și-am lăsat-o. Dar când am mai auzit-o și pe aia de istoric al ideilooooooooor… apoi chiar am dat cu șapca de pământ și-am zis: No, trăznească!

  • InimaRea

    Stăi să ne şi gîndim un pic, cic-ar zice -- de-ar zice -- cînele-ardelean. Apoi abia, s-ar hotărî: No, ham!
    No, da’ ce-aţi zice dacă omu’ -- român verde de-al nostru, de unde-a si el -- şi-ar face altfel socoata: Tot românu’ să prospere! Încep eu, bine?
    Să fi supt el, de la sînu’ muţă-si, dragoste de ţară şi popor, nu doar lapte-ntăritor, tot s-ar da după vremi văzînd că nu-i rost de chiverniseală pe post de Gică Contra. Numa’ dacă eşti negru-n ceru’ gurii şi se gîndeşte vreun puternic al zilei că mai bine-i mînci lui din palmă, decît alte alea pe unde poţi. Dacă eşti bun şi blînd, poţi şi muri de foame, cui ce-i pasă?
    No, bunăoară te cheamă Domnu’ şi-ţ’ zice-aşa, de-a dreptu’: Mă, tu mă cam înjuri pe mine. N-ai vrea să-i înjuri p’ăilalţi? Nu pe degeaba!
    No, ce faci d’amu? Te repezi la crîşmă şi te baţi cu pumnii-n piept că tu nu eşti de vînzare? N-ar fi ca cum singur ai spune că nu eşti bun de nica, nu dă nima o para chioară pe tine? Cin’să te crează pe tine că te-a chemat Domnu’ şi ţ’o zîs ce zîci că ţ’o zîs?
    Da’ şi mai rău-i să te crează. Să-şi facă rînduri de cruci ori -- mai avan -- să strige-n gura mare: Veniţi, oameni buni, şi vedeţi prostu’ proştilor! Îi puse Dumnezeu mîna-n cap, şi el -- nu, că nu-i trebă. Doamne, de ce nu mă chemaşi pă mine, Doamne, pupaţi-aş tălpile tale? Pă nărodu’ ăsta te găsişi să-l chemi?
    Da, mă -- fraţi români. Omu’ socotit îşi face singur viaţa, iar din vieţile astea puse laolaltă iese viaţa-ntregului norod. De-s multe amărîte, vaia steaua lui, popor! De-s multe chivernisite, haram de naţia care te-o făcut om pă lumea asta!
    No, că mă gîndesc la primii creştini -- martirii de erau daţi leilor în arenă ori sfîrşeau pe rug sau crucificaţi, oricum -- cîntîndu-şi credinţa. Ce fel de oameni să fi fost? Da’ oare oameni să fi fost? Parcă nu-mi vine-a crede. Cum să dea cineva bunătate de viaţă -- fie ea şi amărîtă, că-i tot viaţă -- pe idealul Credinţei? Tre’ să fi fost din altă lume, pogorîţi pe Pămînt ca un avertisment: Cine face ca ei, ca ei păţi-va!
    Oamenii s-or cuminţit, nu mai fac eroisme din astea. Da’ vez’că le rămase-n cap că era o dată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… Şi-i judecă p’alţii după vechiul canon, to’deuna -- p’alţii. Că de ce nu-s eroi dacă vor binele omenirii? De ce nu martiri? Cum să mai crezi în oameni dacă -- uite -- care mai de care se-nghesuie la poarta Domniei, s’apuce oarece, cî’de cît?
    No, fiecare -- cum îşi aşterne -- aşa doarme. Altu’i baiu’, vă spui io: Că nu durează pîrdalnicu’ de bine cît o viaţă de om. Şi nu-i vina vieţii -- că nu-i vreodată destul de lungă, a nenorocitei de alternanţă la guvernare-i. D’aia vin şi zic: Cinstit ar fi ca învîrtiţii să fie inamovibili. Să se schimbe domnii şi domniile, să se rotească Pămîntu’ invers ori anapoda, da’ ei să fie pe viaţă ai Domniei -- ca nişte tehnocraţi, cum ar veni. Cum ar veni Antonescu preşedinte, şi l-ar chema pe TRU, şi i-ar spune: Mă, tu mă cam înjuraşi. N-ai vrea să-i înjuri p’ăilalţi? Nu degeaba!
    Ei, ia să văz, ghiceşte careva de primeşte ori ba?

  • Dorin Tudoran

    @ InimaREA

    A si primt… Glumesc…

  • Polkovnik Dr.Gabriel Hopreasvejk

    In 1990, cam tot anul, s-a vorbit de ZVONERI, RASPANDACI si APLAUDACI. Acum, pare-se, locul APLAUDACILOR, al dacilor aplaudanti carevasazica, va fi fost luat de PUPINI (care nu-s toti inzestrati de maica Natura cu un VISAGE POUPIN, insa stiu unde, cind si pe cine sa tzuce la punct sensibil).Ce ne facem insa cu TRASEISTII, a caror rinocerita, in sens ionescian, ritmeaza anii preelectorali? Dar cu DOCTORATII iesiti pe banda rulanta? Dar cu POLITOLOGII? Dar cu DEONTOLOGII? Dar cu PLAGIANTII? Dar cu NEGRII lor LITERARI (also known as GHOSTWRITERS)? Dar cu COLONEII fara pensie nesimtita si, din aceasta cauza (asemeni d-lui Constantin Simirad ot Iasi), destul de nemultumiti? Cum ii rubricam si glosam pe toti acesti “unduitori + diversi”? Aud?

  • mihai rogobete

    Rezistenţi prin cultură, tov. polkovnik.

  • Mara

    @Polkovnik Dr.Gabriel, eu cred ca aceasta “infrastructura” (doctoranzi, aspiranti, sociologi, politologi, eseisti, istorici, juristi, etc.etc.) -- gravitind in jurul rev. 22 in principal si ICR, -- nu trebuie subestimata pentru ca a dovedit o mare eficienta mai ales in “propaganda” externa. Trebuie sa recunoastem ca numai niste profesionisti pot avea asemenea performante, dar era de preferat sa serveasca fara a folosi cuvinte mari interese nationale, nu interese inguste de grup. Ce vor face, sper opozitie constructiva, vor medita cum se poate reconstrui dreapta -- care nu poate exclude partidele istorice PNL si PNTCD, asa cum s-a incercat sa ni se inoculeze acel surogat construit artificial -- PDL care flutura tocmai simbolurile uzurpate de la partidele istorice. Mai cinstit este ca PDL sa se defineasca fara jena ce este de fapt, un partid nou, care se revendica de drepta si nu poate fi ignorat.

    Si cind te gindesti ca totul ( -) a pornit de la o lacrima zarita pe obrazul presedintelui Basescu la o tragica comemorare…poate fi si hazardul…si vizionarism … si oportunism…totul este sa te afli la locul potrivit si timpul potrivit.

  • Polkovnik Dr.Gabriel Hopreasvejk

    “(…)oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi(…)” Iaca, “taxonomizati” ori nu, ii avem acu’ si noi pe-ai nostri. Cu falimentul lor moral putem lupta, numai ca, intotdeauana, ei vor invinge.
    Vestea rea: rata lor de multiplicare va creste direct proportional cu adancirea crizei -- economice, politice, culturale s.cl.
    Vestea si mai rea: unii isi vor schimb parul si noi ne vom preface a-i crede ca si-au schimat si naravul.

  • sorry, rog a se citi: unii isi vor schimba parul si noi ne vom preface a-i crede ca si-au schimbat si naravul

  • Florin Iaru

    Ha ha ha. Eu am rîs, n-am zis nimica.

    Ba am zis!

  • Florin Iaru

    Ce-i, însă, foarte, foarte ciudat şi de neexplicat: omul nostru fu dat afară de la ziarul mogulului cel rău unde-l înjura de zor pe mogulul cel rău -- nu pentru curaj. Ci pentru necinste. Încasa bănuţul (gras) pentru articole, după care fugea degrab la casieria partidului să mai încaseze o dată. Dat în vileag, avu demnitatea de a se împotrivi pedepsei crude. Nu înţelegea cum e posibil ca, într-o lume de dreapta, unde iniţiativa particulară e rege şi regină, să nu aibă voie mielul cel blînd a suge de la două oi…
    Nici eu nu pricep, zău!
    Cam din acelaşi timp pogorî şi asupra ziariştilor mai puţin destoinici sintagma regală “tonomat”. Ţineţi minte? Bagi banu’ şi tonomatu’ cîntă. Aşa grăit-a preşedintele. Să fie răzbunare la mijloc?
    Veniţi, că tonomatu cîtă şi liliacu să-l ia dracu’!

  • pîra porei

    @ dom tudorane,

    pentru ca n’am fost “pe faza” cind cu lukashenkoizarea basexului de catre unii futurologi procreatzi pe buza șenilii, poci zice ca d’abea acuma susamintitzii se pot implini plenar.

    vizita de la birlogu’ berbecalian nu stiu daca s’o fi lasat si cu altceva decit cu ceva dulceatza turnata’n sosoni, insa, aflind ultimele stiri, consider c’ar fi cazu’ sa fie ajutata sa se defineasca doctrinar si tinara sperantza din aleea alexandru nr unu, nu de alta da’ fostu’ s’o cam spurcat la pork, in plin post al craciunului.

    haidi steoa!

    iaru stie!

  • Mara

    Paul Cernat face o analiza pertinenta in Observator Cultural -- Revansa (I).

  • Dorin Tudoran

    @ pîra porei

    Numai vești strălucite!

  • Shadow

    @No Name/DP

    da dar numai in Romania ei, falitii, ajung in majoritate conducatori si decidenti. Suntem unici.

  • mihai rogobete
  • Daca_nu_nu

    Scuze că iar nimeresc pe lângă topic, dar nu totdeauna le nimeresc.
    Am găsit un articol în Cotidianul care-mi întărește convingerea că oarecine a zis, la un moment dat, ceva de genul: „V-arăt eu că, dacă eu nu pot fi ca voi, între voi nu va mai fi nicio deosebire, nu va mai ști nimeni care da și care nu”…

    http://www.cotidianul.ro/regimul-coloneilor-cu-doctorate-202420/

    P.S. Acest comentariu NU este în apărarea dlui Ponta!

  • Mara

    @Daca_nu_nu, doctoratul ca doctorat (bomboana de pe tort), dar ati stiut ca in 1990 Iliescu bagase fraudulos la Facultatea de drept sute de cadre -- nu stim ce de politie, armata, securitate sa-si “perfectioneze studiile”.Ne-am trezit numai cu ei pe capul nostru din anul 2 si de unde in anul 1 dadusem examenele civilizat ca tot studentul cu verificari orale de ne simteam si noi oameni si nu numere, din anul 2 procopsindu-ne cu acesti “studenti intirziati” examenele au fost la marea ingramadeala scrise (se copia in draci) asa ca “cadrele” ne mincasera “norocul”. Pina la urma am absolvit cu totii . Dar cadrele care nu dadusera examen de admitere cu siguranta au avut o cariera frumoasa, au servit regimul Iliescu si pe cele succesive , au ajuns politicieni, parlamentari, doctori, coordonatori de doctorate. Totusi mari nemernicii si abuzuri au facut Iliescu &co si acuma au tupeul sa faca si pe moralistii , macar daca ar fi mai discreti si ar disparea din viata politica. De asta nu il suport nici pe Ponta pentru ca nu sint dispusi sa recunoasca erorile din anii 90 care au generat toata mafia si instabilitatea.

  • @Shadow # “Suntem unici.”

    Lucian Boia spune ca suntem “altfel”, si asta din cauza istoriei care, ca un blestem, ne-a facut sa evoluam intr-un fel diferit de al celorlalti europeni. Cu permisiunea dlui Tudoran, postez si cateva fragmente din utima carte a istoricului:

    „Coruptia si clientelismul sunt in buna parte mosteniri din societatea traditionala, unde nici nu prea puteau fi numite asa, fiindca faceau parte din ordinea lucrurilor. In acest context, Conducatorul a fost si a ramas un personaj central, cu o puternica incarcatura simbolica. In lipsa unui mecanism complex si echilibrat al puterilor si responsabilitatilor, societatile “patriarhale”, cu organizare sumara, investesc masiv in persoana-simbol aflata la varf: Voda, cu un cuvant consacrat. El imparte dreptatea, el asigura bunul mers al tarii. Cu asemenea premise, derapajele autoritare sunt posibile oricand, conducatorii insisi simtindu-se sustinuti prin ateptarea colectiva. (…) Obisnuinta supunerii e de asemenea o mostenire. Romanii au deprins-o timp de veacuri: de la taranul prea plecat in fata boierului pana la domnul prea plecat in fata Inaltei Porti. Supunerea genereaza si strategii compensatoare: mai direct spus cum poti sa-l tragi pe sfoara pe cel caruia aparent i te supui.” (Lucian Boia “De ce este Romania altfel?”, Humanitas-2012, capitolul “Formele fara fond”, pag 39 -- 40.)

  • @Mara
    Pai, cam asta era traiectoria cadrelor de nadejede si inainte de ’89: Scoala de subofiteri de Militie sau de Securitate de la Baneasa, inscrierea direct in anul III la Drept si, pentru cei de si mai mare nadejde, studiile se incheiau apoteotic cu absolvirea cursurilor social-politice de la Academia Stefan Gheorghiu. Iar cand, la onceputul anilor ’90, dl Iliescu comitea marile nemernicii si abuzuri, dl Basescu era langa el, cum erau si dnii Blaga si Videanu si alti viitori pedelisti care aveau sa devina apoi antiiliescieni declarati. In 1991, dl Basescu a fost uns de doua ori ministru al Transporturilor de catre dl Ion Iliescu: primna oara, in Guvernul Petre Roman, in ianuraie 1991, si a doua oara, in Guvernul Stolojan, format spre sfarsitul lui 1991, dupa debarcarea lui Petre Roman cu ajutorul minerilor. Cand PD s-a desprins din tulpina comuna cu cea a PSD-ului de azi, fiind (dupa cum s-a vazut si ulterior) un paritd foarte iute si de de mana, si de puicior, a plecat cu tot cu sigla FSN, si s-a inregistrat oficial ca PD-FSN. Iliescu a incerat sa-si recupereze sigla in instanta, dar in cele din urma a fost nevoit sa-si reboteze partidul: mai intai ca PDSR, iar in cele din urma sub numele de PSD. Pe partea lui, si PD-FSN a trecut prin mai multe metamorfoze, intre care semnificativa mi se pare si azi fuziunea cu partidul dlui Magureanu, primul sef al SRI, uns in functie de nimeni altul decat Ion Iliescu. Si, fiindca tot sunt cu cartea istoricului Boia pe birou, mai culeg un fragment din capitolul “Comedia politicii”, pag. 107-108: “Tonul (migrarilor politice -- nota mea) l-a dat Frontul Salvarii Nationale, marele partid fondator, cu urmasele sale directe, Partidul Social Democrat si Partidul Democrat. Social-democratii, comunisti sadea la origine, au imbogatit tara cu prima generatie de imbogatiti. (…) Partidul Democrat (apoi Democrat-Liberal) are aceeasi extractie: ani de zile a facut parte din Internationala Socialista. Cand, prin disparitia subita a national-taranistilor, s-a eliberat culoarul de dreapta, “crestin-democrat” sau “popular”, calculul “democratilor” (ghilimele ii apartin dlui Boia) n-a fost lipsit de temei: la stanga, spatiu de manevra limitat, din cauza social-democratilor; la dreapta insa, spatiu din belsug. Si asa, peste noapte, Partidul Democrat a devenit din “socilaist'”, “popular”, si din partid de stanga, partid de dreapta. Mai e nevoie sa spunem ca la fel de repede s-au schimbat si convingerile?”

  • Polkovnik Dr.Doc. Gabriel O. Preasvejk

    @All
    Lipseau, din tipologia postlovilutionara anterioara, nu neaparat cu buna stiinta, ci dintr-o scapaciune mnezica oarecare (uita-m-ar durerile de masele!), lipseau, asadar, FUTUROLOGII, brucanieni in esenta lor marxist-staleninista, si DOCTRINOLOGII. Despre acestia din urma as grai cu drag, insa nu cunosc decit unul, deja pensionar ( asemeni colegului sau RELIGIOLOGUL, tiitorul cursului de ateism scientific), deja pensionar al unei universitati iesene, unde, dupa Lovilutia decabrie, si-a rebranduit cursul despre ”stiinta conducerii”… cum? Rebotezindu-l DOCTRINOLOGIE si scotind din el toate referintele directe la conceptiile filosofice ale Tovului Ceasca Helicopterescu. Din scoala lui or iesit insa cohorte de POLITOLOGI si POLITOLOAGE, una dintre ele foarte motata, des vizibila pe sticla tembeliziunilor. Si bine ne pare!

  • Dorin Tudoran

    @ Polkovnik Dr. Doc Gabriel O. Preasvejk

    Si eu care(le) credeam ca eram in ceata; acu’, ce sa mai glasuiesc?
    Cum am marturisit, intial am vrut sa-i zic textului “O stiinta fara viitor: futurologia”. Dar, slab din fire cum sunt si, adicatelea, de teama sa nu vad “oameni de stiinta murind in nestiinta” (precum cei “sergenti de noapte, murind ziua”) sau sinucigandu-se, am renuntat. In unanimitate, vorba (desenul, adica) Lui Mihai Stanescu….

  • @Polkovnik Dr.Doc. Gabriel O. Preasvejk

    Cred ca v-a scapat din vedere marele doctrinolog al dreptei -- Valeriu Stoica, care si-a descoperit si exersat vocatia ca “doctrinolog” comunist, pentru ca, dupa revolutie, sa se adapteze din mers si sa lucreze vartos la doctrina liberala, in special la cea a PD-L.
    Potrivit unei biografii olografe si unui raport de activitate dactilografiat si semnat, ambele citate de GIP, Valeriu Soica a fost propagandist la „Grivița Roșie” și în Centrul Universitar București, coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice în mai multe facultăți, secretar UTC la Judecătoria Sectorului 5, propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, secretar de partid la Judecătoria Sectorului 5, organizator de grupă sindicală la Tribunalului București. Valeriu Stoica a absolvit Universitatea politică de conducere și un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4. Pentru „activitatea politică și obștească” a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944”.

    Asa ca, la rezistenta prin cultura, -- excelent punctata de dl. Rogobete -, putem adauga si rezistenta prin “doctrinologie”.

  • andrei i

    @No name/DP

    Din fragmentele pe care le-ati citat pe-aici trag concluzia ca impresia pe care mi-a produs-o o rasfoire in librarie (si lectura unor -altor- fragmente) era justa: avem de-a face cu o noua insailare de platitudini pretins dubitative “marca Lucian Boia” (a scris si 2-3 carti bune, e drept, dar restul de 30-40…). Fragmentul de mai sus, de pilda, e un rezumat de dictionar al cartii lui Bogdan Murgescu, publicata acum 2 ani (lucru pe care, de altfel, dl Boia il recunoaste onest la finalul cartii). Cine crede ca sint impertinent -dar, va jur, dl Boia imi e foarte simpatic ca persoana- poate sa compare singur cartile dumisale cu cele ale lui Delumeau, Ginzburg, Foucault etc (e o lista destul de lunga)

  • Acad.Stefan Gheorghi(di)u-Jdanov

    @NO NAME/DP
    Foarte locvace, mendace + petulant se adevereaza utecistul semnalat de D-Voastra, reciclat dupa Lovilutie ca doctrinolog al dreptei, luat in serios chiar de Gabriel Liiceanu, spre disperarea Dr.Anton Carpinschi, o vreme doctrinolog de centru-stingaci al Partidului Moldovenilor Primarului Simirad. Nu-mi mai pun sperante in utecisti, dar deloc, deloc deloc. Atept sa urce pe estrada politicarii si politrucienii din Generatia ”Soimilor Patriei”, asa sa stiti…

  • Sigur, putem compara si filosofia lui Baruch Spinoza cu “Psaltirea…” mitropolitului Dosoftei, carturarul moldovean la care gasim primul sambure de gandire filosofica: “Valuri multe ridica furtuna pre mare, Mai vartos gandul omului intru lucru ce are”. (Cei doi au fost contemporani!). Cum contemporan a fost si pictorul frescelor de la Voronet cu Botticelli si El Greco.
    In ceea ceea ce priveste ultima carte a dlui Boia, aveti argumente pentru a-i contrazice “platitudinile pretins dubitative”? Daca nu, ii puteti contrapune cel putin un istoric roman care ne explica “mai obiectiv si mai putin banal”, de ce suntem, totusi, “atipici” ori, in cel mai bun caz, doar perceputi ca “altfel”?

  • Dan Powels

    @Polkovnik Doktor Dozent
    Cred c-ati mai facut scapat un doctrinolog al dreptei, dar al dreptei oieresti, altul decit Valeriu Stoica. E vorba de Dan Pavel de la Cluj, doctrinologul, inainte de 1989, al ”Vietii Studentesto” si ”Amfiteatrului”, iara ceva mai recentut, al Partidului Noii Generatii Becaliene. Doar ca — risul gurului! — OIERUL MINTII accesa Parlament European pe listele vadimiote, basca Parlament Valahicesc, pe listele… useluste, abia dupa ce se descotorosea de napocanul sau BOIER AL MINTII, Carpinschi somesan, mai rezistent prin doctrinologie decit politologul de la ”Sfera politicii”, decit guristul principal al formatiei DINESCU & TANASE. Ciudat, nu?…

WP Admin