≡ Menu

Obiectul zburător cel mai neidentificat (încă): Dacia Felics

 

Copertă & Copyright 2013 - ION BARBU

Premierul Victor Ponta declară:

M-am uitat cu ochii unui jurist şi cred că decizia judecătorului de la tribunal a fost o decizie greşită. Ar trebui CSM-ul, cine se ocupă, să vadă de ce a dat acea decizie. Cât timp Voiculesu nu e senator, se judecă la instanţa obişnuită. Când devine senator, merge la Curtea Supremă. (…) Vă spun opinia mea ca jurist, pe procedură: competenţa după persoană este apreciată de judecător. Eşti senator, te duci la Curtea Supremă. Nu eşti senator, rămâi la tribunal. Nu poţi să fii şi senator şi nesenator. Dan Voiculescu nu e senator.”

Interesant. Chiar foarte interesant.

Totuși, cum USL se pregătește să modifice Constituția și alte legi, nu s-ar cuveni să fie precizat pe undeva și termenul în care un ales al poporului trebuie să depună jurământul și să înceapă să lucreze pentru popor ori să dea înapoi ce e al poporului – votul? Nu de alta, dar în vreme ce nu are timp să-și intre-n pâinea parlamentară, dl Voiculescu pare-se că prizează din celebrul tort de ciocolată la Café Sacher din Viena.

Ca să facă și mișcare, atât de necesară mai ales celor bolnăviori ori doar convalescenți, și-a luat cu el și cei doi nepoți electronici preferați, dnii Mircea Badea și Mihai Gâdea, pentru a trage cu ei lungi partide de Lapte gros în parcul Prater.

Gândidu-ne la numărul (mereu în creștere) de aleși ai poporului aflați în colimatorul Justiției românești cu geometrie atât de variabilă, ar trebui ca la următoarele alegeri parlamentare numărul candidaților la Penal, dar condamnați la Parlament, să fie ridicat la 2.000.

În vreme ce 200  își vor depune jurământul și se vor apuca de muncă, 1.800 nu-și vor depune jurmământul și vor încinge lungi partide de dans (de la Macarena în sus și în jos) la Ibiza, St. Moritz, St. Tropez, Sharm El Sheikh etc.

Premierul Victor Ponta este creditat și cu următoarea afirmație:

“Eu nu prea am treabă cu Dan Voiculescu, eu discut cu Daniel Constantin. Povestea asta cu Voiculescu, care mă duce pe mine şi pe Antonescu de mână, e ridicolă”.

Mă bucur să aflu că dl Ponta nu are nevoie de dl Voiculescu pentru a traversa strada pe trecerile de pietoni. E o veste foarte bună. Numai că, mai ales în România, nicio veste bună nu vine fără una proastă. Și vestea foarte proastă pentru dl Ponta este că, deși Domnia sa nu are treabă cu dl Voiculescu, dl Voiculescu are foarte multă treabă cu și pentru dl Ponta. Fiindcă dl Voiculescu face gargară de trei ori pe zi cu apa de gură “Dacă voi nu mă vreți, eu vă cam vreau!” Gâl… Gâl… Gâl…

Și, dacă dl Ponta nu înțelege apropoul, dl Voiculescu îi scoate iar în față pe dnii Badea și Gâdea, cum a făcut-o când cu încercarea dlui Ponta de a coopta la guvernare UDMR, o bagă pe teren și pe dna  Dana Grecu, această Oriana Fallaci a românilor săraci cu duhul, dar bogați cu vrerea și părerea, și dl Ponta s-ar putea s-o bage pe mânecă, deși eu sper că nu.

În sfârșit, unde dl Ponta se înșală, mie-n-sută, este că dl Voiculescu nu poate să fie și senator, și nesenator. Ba, poate. Chiar asta și este – senator de drept și de stat într-o rână.

Dacă este adevărat că două obiecte nu pot ocupa, simultan, același loc în spațiu, această lege nu este valabilă și în cazul OZN-urilor. Or, dl Dan Voiculescu nu este un obiect. Dl Voiculescu este obiectul zburător cel mai neidentificat (încă) al spațiului – cosmic, vilain, intravilain și extravilain – românesc

Dacia Felics!

 

 

  • Dragă Dorin,
    după cum ştii încă de pe vremea lui Moisil, obiectele zburătoare se deplasează după legile căderii!
    În România nu prea există obiecte zburătoare neidentificate (nici măcar între vecinii din Hădăreni!). Iar Dacia Felics nu e decît o urmă (derridiană, dacă nu chiar derizorie) a Daciei Fixpix! Toate enumerările de nume nu sunt decît “acorduri” la “harmonică”!
    Să fim sănătoşi!

  • Verschränkung-ul dintre Felix, Curte si Instanta

    Pe mine, ca sa va spun sincer, de mult ma bate gandul ca domnul Voiculescu e nimic altceva decat “Pisica lui Schrodinger”, adica un fel de experiment mental, tot mai des caracterizat ca un paradox. Aidoma pisicii din experiment -- care poate sa fie vie sau moarta, in functie de un eveniment aleator anterior, d-l Voiculescu poate sa fie senator sau nesanator, in functie de instanta de judecata anterioara si, bineinteles, aleatorie! De altfel, cred ca nu a fost o simpla intamplare faptul ca D-Sa a optat pentru numele de cod Felix (Felix the Cat, dupa cum ne-am prins cu totii de aluziet), ci un lucru facut cu chibzuinta, un fel de corolar al aplicarii interpretarii Copenhaga a mecanicii cuantice asupra anemonelor prin si-a dus dumnealui zilele, inainte de a se fi transformat in mogul.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Pisica_lui_Schr%C3%B6dinger

  • typo, sorry:
    1) aluzie, nu aluziet
    2) anemonelor printre care si-a dus dumnealui zilele

  • @) Dorin Tudoran

    Parafrazindu-l pe magistrul Ursachi, as spune ca Felix Dacul a fost identificat, ba chiar de destula vreme, dar asta nu ne-a ajutat la nimic!

  • d’acu malacu

    dom’ tudorane,

    aceste cuvinte ne doare, fara erate necorespuzatoare!

  • Daca_nu_nu

    Iară-i în Senat domnu ăsta, Voiculescu?
    Scuze, dar nu sunt sigură că am înțeles ca lumea.
    Asta una.
    Și două:
    Eu nu mai pot cu Ponta ăsta: cum dășchid teveul, cum rînjește Ponta.
    Acuma, no offence, dar mai sunt țări în care premierul să se dea atâta pe la televizor?
    Nu-s rea. Dar m-am săturat de ei…

  • Daca_nu_nu

    A, și încă ceva. În fiecare zi / seară, apare la televizor un ministru. Parlamentari, senatori și alți domni din sfera aia, ooo, nici nu-i mai pun la socoteală.
    Oamenii ăștia când mai muncesc?
    Zic și eu.
    În toate țările e așa?

  • Cuviosul Macarie

    Macarene uslasii/Rid prin soare/In zori de zi…
    Macarene pedeliste/Stau in umbra,/Sint cam triste…
    Macarene/Feliksiene/Rid cu lacrimi in ismene…

  • andrei i

    @No name/DP
    1. nu pot avea o parere personala despre cartea lui Boia pt simplul motiv ca n-am citit-o (si nici nu intentionez s-o citesc); poate ca Ghinea a citit-o intr-o teza gresita;
    2. Ghinea n-are nici un fel de legatura cu pdl, nici formala, nici informala, nici financiara, nema; i-a criticat frecvent pe pdl si l-a laudat uneori pr Ponta
    3. teza ca vara trecuta a avut loc o lovitura de stat in Ro e foarte rezonabila (desi discutabila), mai rezonabila, cred eu, decat tampeniile debitate de tot felul de “analisti” despre nu stiu ce partizanat al lui Barrosso&co; totusi, Ghinea NU a sustinut aceasta teza ci a sustinut ca Base si Ponta tre’ sa se impace si ca amandoi au pierdut referendumul;
    4. Ghinea e unul din foarte putinii editorialisti din Ro care sint capabili sa aduca argumente bazate pe informatii clare, nu doar lamentatii penibile gen “vai, ce corupti is politicienii nostri, vai, vai !”
    Toate bune si dvs !

  • Dorin Tudoran

    @ dacu malacu

    Și pre noi.
    Semnat -- Burepișta

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Cu numele, da. Cu procesele, nu.
    Acu’, cica ar fi anuntat ca depune jurmantul la proxima sesiune in plen.
    Stiu si eu ce sa zic? A zis “in plen” sau “in plex”?

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Nu! fara niciuun “daca”.
    Dara, insa, in Romania acesti oameni trebuie sa se ocupe cu ceva. Asa ca apar la televizor.

  • Dorin Tudoran

    @ Cuviosul Macarie

    Prea-Cuvioase, m-ati inteles gresit. Nu era vorba de Luigi Ionescu, ci de Dan Voiculescu.

  • Oriana Fallaci era frumoasă, Dana Grecu e urâtă.

  • Dorin Tudoran

    @ Liviu Antonesei

    Are fi doua explicatii.

    Prima -- in timp ce acel om din Tecuci avea un motor (anticul “motor” care taia lemne, la fel de vechi ca “automotorul”, trnuletul cu doua vagoane de facea treaba Bucuresti-Constanta-si-retur), dl Voiculescu are mai multe rachete. degeaba il nidentifici. Daca nu-l pui imediat “la sol”, se retrage, strategic, in spatiu.

    A doua -- dl Voiculescu nu exista. Este o inventie a grupurilor de presiune inter-galactice.

  • Dorin Tudoran

    @ George Damian

    Nu ma amestec in chestiuni de felul,acesta, fiindca ce-mi pare frumos, poate parea ltuia urat. Si viceversa.
    Altu-i baiul: Oriana Fallaci era o ziarista extraordinara. Dana Grecu -- lemn!

  • Dorin Tudoran

    @ Vasile Gogea

    Deh, dl Moisil a avut multe vorbe. Iata una. Criticat ca bea prea mult si asta-l poate distruge ca om, dl Moisil a spus: “Nu cred. Dupa o betie buna, nu mai stii cine esti. Deci, esti un om nou.”

  • Dorin Tudoran

    @ No Name / DP
    ce-ar fi sa inlocuim termenul de “mental colectiv” cu “Dan Voiculescu”?

  • Corect! Cred ca de la lovilutie incoace am avut vreo 2-3 tipuri mentale ce pot fi socotite si colective:
    -- forma mentis “Iliescu”
    -- forma mentis “Voiculescu”
    -- forma mentis “Basescu”
    -- si un bonus pentru domnul calcat pe nervi de errata: forma mentis “Monica Macovei”.

  • InimaRea

    Dragi compatrioţi, simpatrioţi şi fraţi căuzaşi, precum şi dragi surori drepte-n gingăşia voastră combatantă, am a vă supune atenţiei Teoria ticălosului de succes.
    Introducere la Teoria ticălosului de succes
    1.1. Puterea corupe.
    1.2. Ticălosul corupe.
    1.3. Puterea e ticăloasă -- ori
    1.4. Ticălosul e puterea.
    2.0. Puterea=succes.
    Pornind de la aceste aporii, avem a afla dacă, şi numai dacă -- siguri n-avem cum fi -- ticăloşia şi puterea sînt cele două feţe ale talerului cu două feţe, despre care ştim că e calp, fiind feţele identice dar diferit numite, anume pentru a înşela speranţa celui ce-şi pune nădejdea în alegere.
    Ticălosul corupe îndemnînd la, avansînd şi triumfînd prin ticăloşie. Ceea ce presupune că subiectul acţiunii sale este ne-ticălos, de la bun început. Altfel, cum s-ar ticăloşi?
    Dar cum e? Staţi, nu vă repeziţi la antonim!
    Chiar, care-i antonimul lui “ticălos”? Cel mai cinstit mi se pare “neticălos”, căci se defineşte negativ, în raport cu termenul de referinţă, ceea ce-i mult mai simplu, metodologic vorbind şi nu numai. Dacă riscăm variante de genul “cinstit”, “corect”, “integru” (moral, probabil) trebuie să le definim indiferent de termenul de referinţă. Chiar într-tît de obiectivi nu cred că putem fi. Nu că n-aş avea încredre în Domniile-Voastre, numai că mi se pare imposibil acest tip de obiectivitate.
    Pentru sănătatea acestei discuţii -- de care atîrnă sănătatea concluziilor şi a sntimentului de uşurare de după -- propun ca ne-ticălosul să fie într-o poziţie neutră, gen stand by. Într-o aşteptare ca a radarelor -- nepreferenţială, pe toate direcţiile.
    Iată cît de perfidă-i mintea umană! Deja sugerează tipul ne(încă)ticălosului dat fiind faptul că toţi ne aşteptăm ca semnalul de captat să vină de la ticălos, nu din altă direcţie.
    Evităm în ultima clipă sugestia şi supralicităm -- e o aşteptare activă.
    Nici supralicitarea nu-i ingenua de serviciu dar îi putem prezerva incocenţa definind aşteptarea ca dorinţă de bine.
    Nu e bine, clar! Ar presupune că “radarul” captează numai semnalele de bine, reflectîndu-le -- indignat, eventual -- pe cele ticăloase. Decădem “radarul” din suverana sa poziţie neutră faţă de bine-rău. Astfel, afectăm iremediabil concluzia finală. Iată ce-nseamnă să ai deplină putere asupra raţionamentului, devii ticălos fie şi prin neatenţie.
    Atunci, e şi binele de fixat în discuţie. Aici, avem o problemă mai curînd ştiinţifică decît etică: La care anume bine ne referim, personal ori colectiv?
    Imediat, se impune precizarea: Dar are radarul nostru -- că-i al nostru de-acum, nu simţiţi? -- capacitatea de a capta semnalele binelui general ori doar pe-ale celui prorpiu, personal?
    Să ne amintim că porniserăm de la acţiunea ticălosului -- persoană fizică, materială şi spirituală -- iar nu de la noţiunea de ticălos. Vorbeam noi -- adică eu dar, citind, şi Domniile-Voastre cu mine, cu voi înşivă şi cu cine-aţi mai vroi -- despre ticălosul care corupe ne-încă-ticălosul, ceea ce induce automat şi inevitabil ideea de corporalitate; ceea ce-nseamnă, nici mai mult dar nici mai puţin, că totul se întîmplă în lumea noastră bi/tridimensională, iar nu într-una cu enşpe dimensiuni.
    Volens nolens, restrîngem capacitatea de aşteptare -- şi de receptare, consecutiv -- a radarului nostru, la aşteptarea binelui personal. Asta serveşte şi ideii de acţiune una-la-unu -- ticălos asupra ne-încă-ticălosului.
    De aici încolo, nu mai insist, fiind oricui clar în ce direcţie curge demonstraţia, care ajunge a se demonstra pe sine însăşi, nemaiavînd nevoie de ajutorul cuiva. Dar această banală pînă la truism precizare a mea din urmă deschide o direcţie de acţiune cognitivă invitînd la o adevărată străpungere revelatoare (scuzaţi lipsa modestiei, ăsta-i handicapul meu genetic). Şi anume: sugerează -- persuasiv, a mon avis -- că de la bing bangul originar, primul ticălos aruncat în lume (iaca, nu pot evita poezia) -- ticăloşia se integrează mecanicii cosmice, angrenînd -- în virtutea legilor spaţiului, timpului şi evoluţiei ineluctabile -- corpuri inerte volitiv, gata a le deveni sateliţi, planete active, pînă la constituirea de adevărate galaxii.
    Precum în Cer, aşa şi pe Pămînt.
    Ita Amen!
    (A suivre faute d’Apocalipse toute suivante.)

  • andrei i

    “Dana Grecu, această Oriana Fallaci a românilor săraci cu duhul, dar bogați cu vrerea și părerea”
    figura de stil e reusita, dar chiar si in conditiile astea parca numele Orianei e pus prea aproape de al antenistei

  • andrei i

    @No name/DP
    Am uitat sa va mai spun un lucru care-mi place la Cristian Ghinea: faptul ca l-a sustinut deschis in campania pt Primarie din iunie pe Nicusor Dan, adica pe singurul om pe care l-am votat eu vreodata “pozitiv”, din incredere (as fi votat pozitiv si in ’96, dar n-am putut pt ca eram inca minor).
    Ceea ce va doresc si dvs (sa aveti cu cine vota “pozitiv”, adica) !

  • Katze von Schroedinger

    @NO NAME/DP
    Va intreb, ca pe o mai stiutoare in felicsologie, ce iaste, dara, (ne?)senatorul
    Voiculescu: unda sau corpuscul? si una si alta? nici una, nici alta? Ca nu cred ca-i, precum divintatea apofaticilor, superesential, EPEKEINA TES OUSIAS…

  • @Katze von Schroedinger

    Cred ca e ba una, ba alta, ba amandoua deodata, fiind dumnealui electrodinamic-cuantic din fire, dupa cum, de altfel, se si manifesta in campul delimitat de Parlament, Instanta si Curtea. Daca e sa ne luam dupa izvoare mai vechi, la care Domnia Vostra face o eleganta trimitere, e clar ca dl -- fie senator sau nesenator -- si-a ales singur Daimonul, nu Daimonul l-a ales pe dumnealui. Fiindca mare dreptate a avut, mai inainte, si mitologicul Er: Vina este a celui care alege. Zeul este nevinovat!

  • dumitru ungureanu

    Dar cine dracu-i Dana Grecu?

  • Dorin Tudoran

    @ dumitru ungureanu

    O politoloaga/jurnalista de la A 3. Nu stiu unde sa folosesc ghilimelele. Tot ce stiu este ca e mare nevoie de ele…

  • @andre i

    Frumoasa urare mi-ati facut in final, atat de frumoasa incat ma uit la ea ca la o utopie. Pana una alta, m-as multumi si cu un sistem de vot preferential pe liste deschise, pe care l-am vazut functionand foarte bine in Danemarca si care se aplica si in alte tari europene. Astfel, din listele oferite de partide, as putea sterge persoanele cu a caror perpetuare in parlament nu sunt de acord. Mai mult, as putea schimba ordinea candidatilor inscrisi pe listele de partid, astfel incat sa maximizez sansele celor de pe ultimele locuri si sa le reduc pe cele ale candidatilor plasati mai bine in ierarhia de partid, dar mai putin valorosi din punctul de vedere al alegatorului.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Ghilimele? Cred ca la “3”-ul din A3

  • Gheorghe Campeanu

    Nu ma pricep la senatorii naluca si ascunzisurile legale din RO, asa ca nu pot sa parley pe subiect. Ma framanta insa o intrebare pe care o adresez filologilor si latnistilor aqui mismo: “daca” ( cu ‘a’ de la raspar, in coada) este femininul nearticulat de la “dac”?

  • Shadow

    @Dle Tudoran

    de politoloage/jurnaliste de la A3 e “mare nevoie” ? Pacatele mele. Sau de simple “ghilimele” ca nu integ “io” prea bine :-).

  • Ingerul Extermininversator

    @Dumitru Ungureanu
    Dar cine grecu-i Dana Dracu? Aud?

  • Şerban Foarţă

    Pentru No Name/D P

    PFISICA [SIC!] LUI ERWIN SCHRÖDINGER

    Ştiam mâţime cu toptanul,
    dar deveneam stingher
    când eram singur cu motanul
    lui Erwin Schrödinger,

    cu care intri-ntr-un container,
    simţindu-te hingher
    de mâţi, căci în acel container
    descris de Schrödinger,

    urmà evenimentul cuantic,
    tranşant ca un echer,
    ce-l segmenta micro-gigantic,
    conform lui Schrödinger,

    în două părţi, ca semiluna,
    pe-acel motan becher:
    în una moartă şi în una
    ca dl Schrödinger

    de vie, – când făcea ecuaţii
    în tainicu-i ungher
    de pfisician, ca toţi confraţii
    lui Erwin Schrödinger,

    ce n-au, ca mine, vreun motiv
    pe urme să nu-i calce*;
    în timp ce eu, de-atunci, cultiv
    doar mâţişori de salcie.

    ____________
    * Cu excepţia, poate, a dlui Stephen Hawking: “Când aud [de] Pisica lui Schrödinger, scot revolverul!”

  • Ontelus Dan Gabriel

    From Higgs Boson to F(uneral)/F(antasy) Zone. Encyclopedia of Anthropological Cosmology

  • Dorin Tudoran

    @ Șerban Foarță

    M-ai cam nostalgiat cu “mâțișori de salcie”… Mi-ai amintit de curtea bunicilor mei… Mulțam!

  • Şerban Foarţă

    Şi eu îţi mulţumesc, dragă Dorin, pentru bunăvoinţa cu care mă reprimeşti pe blog, după une aussi longue absence!

  • Dorin Tudoran

    @ Șerban Foarță

    Dragă Șerbane, vii când vrei, lipsești când vrei. Ce rămâne constant aici față de tine este amorul.

  • Splendida poezie, domnule Foarta! Va multumesc mult ca mi-ati dat prilejul sa o citesc aici si tin neaparat sa va anunt ca, in calitate de mare pisicofila aflata, cu devotament, de aproape saisprezece ani, in slujba unui mare motan Ragdoll, (cunoscatorii rasei ma inteleg mai bine!), sunt intru totul de acord cu dl Stephen Hawking!

  • Translatorul Prilejual

    @Ingerul Extermininversator si Dumitru Ungureanu:
    But who the greek is Dana Fuc(i)k? Nu cumva duduia care pretinde a fi scris ”Reportaj cu streangul la Gadea”?

  • Dorin Tudoran

    @Translatorul Prilejual

    Nu am citit “Reportaj cu streangul la Gadea” si nici nu ma bate gandul sa-l descopar…

  • Patapie Patap(f)isicianovici

    @KEEP IT IN MIND, BAND OF SIBLINGS!
    Ii datoram, pe la inceputul Anilor 90, lui Serban Foarta, metapfisicianului actual, si o analiza experta, in termenii mecanicii cuantelor prozastice, la naveta (in?)esentiala a celuilalt voiculesc postolvilutionar de renume DADAnubian, Cotoiul Voican, intru, adicatelea, pretinsa pendularitatea a cestuia ”intre metafizica si Kitzler”. Felicsologii (DONT NOUS SOMMES) asteapta insa, cu inima in minte, si o interventie a Domniei Sale in cestiunea buruienoasa privind felinitatea pozitionala a Conului Respectiv fata cu cicisbeii Coanei FIAT JUSTITIA( PEREAT MUNDUS!). Stiindu-l vrednic, ei insista…

  • Julius Fucik jr

    @Dorin Tudoran
    Dar ”Reportaj cu strangul la gat”? Macar pentru a-l corela cu ceea ce psihologii, ci nu felicsologii sau pfisicologii, numesc ”risul spinzuratului” (le rire du pendu)…

  • Dorin Tudoran

    @ Patapie Patap(f)isicianovici

    Va mai aminti versurile nemuritoare ale muritorului (cum, vai!, sa dovedit) Dan Laurentiu starnite de marturisirile “ghenonistului”, ori, mai degraba, ghinionistului filozof Vocan referitoare la Kitzler?
    Sau erau ale lui Serban?

  • Dorin Tudoran

    @ Julius Fucik jr

    Fuci(k) d’aci cu provocarile aistelea!…

  • @Patapie Patap(f)isicianovici

    Vai de metafizica Motanului cu banduliera! Nici macar descoperirea Anatomistului lui Andahazi n-a mai ramas din ea! De unde se poate deduce ca a pendulat ‘mnealui ce-a pendulat pana i s-a blocat pendulul gravitational pe-o singura parte, si anume cealalta.

  • Ion Cumetrion din Bahluvion

    @Dorin Tudoran
    Daca ne referim la: ”Politrucii umpla sala, caci roiesc dupa un semn/Si-n clitorisul dogmatic bat cu limba lor de lemn”, apoi de Dan Laurentiu, minunatul poet BETIVORFIC, e vorba. Pe aceeasi tema guenonianistica a comis si Maestrul de pe Bega o textula, dar foarte speculativa, in sens metafizic, si prozastica. Nu stiu sa fi dat, intre timp, si o varianta stihizata. Cat il priveste pe Emil Brumarele (cel cu: ”Iubito, cu trei nule in tine o sa-ntelegi/Ca vis al mortii-eterne e viata lumii intregi”), nu-l iau, deocamdata, in calcul pentru simplul motiv ca, de cind se impersoneaza, pe blogul sau, ca un HOBBIT, nu mai vrea sa auda nici de Gelu Sturzan, conmilitonul sau kitzlerian de altadata, nici de Motanul Felix, nici de Pisica lui Schrodinger. Abia de raspunde, cind si cind, la ”loviturile de sirma”, CES COUPS DE FIL, ale amicului nostru Titus Ceia, mostenitor de patrusprezece feline materne.

  • Dorin Tudoran

    @ Ion Cumetrion din Buahluvion

    “Ezact” si “percis”.
    Am scris candva un textil despre “revolutionarul” Gelu si am citat distihul laurentzian. “Lefolutzionalu” s-a suparat din cale afara si m-a acuzat ca umblu cu pornografele!?!
    Daca nu se va incinera, asemeni pretenarului sau, Serge Nicolaesco, propun ca lu’ Gelutzu sa i se ciopleasca crucea taman din lemnul clitoric si dogmatic.

  • Dezideriu Dudas

    Ref. la „ai nostri “, ii dau “dreptate” d-lui Dorin Tudoran : “ Burepișta “ sună bine, de vreo 50 + 20 de ani in Romania…

    Ref. la “ai lor”, ii dau dreptate d-lui Vasile Gogea : Intradevar, “raportul de lume” ( varianta globala a raportului de tara ), este “fixpix””, de vreo 200 de ani in lume. In cateva dati, pentru unele tari, s-a schimbat totusi ceva : sensul “vorbelor” ( pentru Romania si tarile CAER, in anii ‘90, de la Est la Vest )…….

    Fiind implicat odata in chestiune, vin si la subiect : cred ca DAN VOICULESCU reprezinta cel mai bine intruchiparea “conceptului BUREBIȘTA FIXPIX”…. Maine voi aduce explicatii, pentru a nu crede cumva ca sunt mesagerul unei gândiri pitice, si “de-a noastra” si “de-a lor”, desi incepusem cu cele doua consideratii initiale “găliganice” ( sper ca Inimarea nu se supara ca-l mai plagiez din cand in cand – daca era doctor in niscai ceva, plagia el…)…Dupa atata “lupta”la “gazeta capitalista”…., raman la pararea ca destinul lui Dan Voiculescu este mult mai complex decat poate fi evaluat “din afara”….Nici dom’niku, cu tot realismul sau dovedit in alte cazuri, in materie de “monici”, dupa cum scrie si “daca_nu_nu”, nu pare a o nimeri….Tot “de afara” se uita si el….

  • Homo ridens philologicus

    @ Gheorghe Campeanu
    Femininul nearticulat de la DAC este DACOAICA. Masculinul nearticulat de la DACOAICA este insa, gratie magiei pixuale a poetului Ion Gheorghe (un vrednic precursor — ceva mai pisicher, dar mai putin pontaos — al praxelor plagiare de azi), este: TAO. Stie Dorin Tudoran ce spun, ca d-acile i se vor fi tras multe.

  • Unchiul Simi

    @NO NAME/DP
    Ehehei, fetii mei, in Dulcele Targa al Iesilor avuram un politicar pendulator, dar nu voicano-clitoridian, ci de mare suplete dialectica, foarte capace sa treaca de la o partida la alta fara cobiltziiri majore. De la stinga la dreapta, si vitavercea. Isi crea Nea Costica Simirad si o grupare a lui, Partida Moldovenilor. de opozitie, OUI, OUI, MAIS… care sprijinea guvernul, ajungea si ambasador iliescan in Cuba, presedinte de CJ, ba si colonel de onoare cit Radu Turcescu. Editura Polirom ii publica si prozemele sadovenizante.Boala lui, ca primar, era insa ctitoritul. Pe urmele inaintasilor, mai ales ale lui Fane Sacrosanctul si ale lui Ceasca Voda, voia sa umple urbea, dupa ce-si terminase vila personala, de ctitorii simiradiene (cu banuti de la bugetul local, de la guvern ori… din fonduri europene), astfel incit Catavencii de Altadata or titulatara un articulete al lor (ca o reverenta si pentru guenonionistul Gelu Sturzan): PRIMARELE SIMIRAD MEREU CU MANA PE CTITORIS…

  • Ex faecibus exegi monumentum

    @Dorin Tudoran
    Gelutul metafiziclitoridian va merita de
    la patrie, fireste, dar ce? Un monument sculptat in excrementele solidificate -- uscate, muzeificate -- ale ortacilor lui Miron Cozma, vechii sai aliati si prietenti. Il merita cu prisosinta. Poate i-l concoteaza, chiar din timpul vietii, insusi Ciuleafarul Huilei.

  • Şerban Foarţă

    Pentru Dorin (& Comp.) -- Eu am comis, într-adevăr, nevinovatul calambur “ghinionul unui guénonist”, devenit titlul unui mic articol apărut în, pe atunci, frecventabila revistă “22”.
    (Mi-e greu, acum, să caut prin vrafuri de hârţoage materialul [sic!]; să fi tot fost prin una mie nouă sute şi nouăzeci şi unu,-mi pare.)
    Ghinionului Voiculescului Voican consta în faptul că, din cauza înaltei poziţiuni deţinute-n era iliesciană, se văzuse obligat, pesemne, să dreagă busuiocul, convertind un epatant oximoron (de factură daliniană clară) într-un cvasipleonasm anost.
    A fi “între metafizică şi clitoris”, “zwischen Metaphysik und Kitzler” [herzlichen Dank, Lukas!] (ca un brav discipol, bunăoară, al lui Kamadeva, “zeul indic”), e, de la meridianul nostru, cel puţin, totuna cu a ezita între, să zicem, alb şi negru.
    A fi “între metafizică şi catarsis” (auzi acolo!) e cam totuna cu a ezita între vernil şi verde sau între roz şi roşu.
    Un paradox pe cale să ajungă o searbădă tautologie…
    Nu-i, oare, ăsta un ghinion?!

  • Şerban Foarţă

    Sau (în finalul notei mele): Nu-i, oare, ăsta un… ghenion?!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Homo clamansis sapiens

    Va ramin indatorat pentru mesajul (aproape Bergsonian) ce aduce lumina de la (rasarit) in cestiunea daca vs. dac. Ma ingrijoreaza insa idea de D(R)ACOAICA nearticulata. Cit despre masculinul TAO-LaoTseian (as zice ca -prost- articulat in tempore illo) este cuviincios sa cedez postamentul amfitrionului nostru.

  • mihai rogobete

    După cum curg prisosinţele, bag sama că Partidul proştilor e tot în snopoziţie.

  • Şerban Foarţă

    Către @ 47

    O întrebare: Simirad aista, cu mâna-i de mehenghi pe zbenghi, ştie un dram de lătinie?
    Dacă îhî,-i trămit un epigrafu (pe care bine-l şcii, cher Luc) al unei cărţi (galbine!) de Pierre Louÿs:

    Ex libris, nequam scriptoris
    His libellus, o clitoris,
    Ad limen te mittat oris.

  • Alexandru Paremiologu

    @Mihai Rogobete
    Bogdaproste pentru DOBRY VOIAK SVEJK, dar nu uita ce-ti murmur delicat (ca-s baci deja in etate la stina dadanubiana): Pasarea Feliks pre limbe ei piare intr-o buna zi, nu prea indepartata. Nici Dzerjinski, tizul ei cekist, nu a fost imortel.

  • Dezideriu Dudas

    @ mihai rogobete # 51

    Parafrazand acel , „ciocu’ mic, noi suntem la putere acum ”…, va raspundem in spirit partinic : Chiar ne intereseaza reactiile dvs., atat timp cat proștii vor fi tot timpul doar la „puterea” votului….Ref. la remarca dvs, aveti „ dreptate certocrata „ : bineanteles ca actionam in „snop” ( singuratătea ne sparie…)…, iar (o)pozitia noastra, pitică sau „găliganica” ( in mintea noastra )…, face deliciul „baietilor destepti„….

    COMUNICAT OFICIAL AL PARTIDULUI PROSTILOR

    ( avem o singura nedumerire, intrebarea „tecucică” la care revine periodic d-nul Liviu Antonesei : „La ce ne-o folosi „ ?…. )

    NOTA : Nu intru pe comentariul urmator pentru a nu-i strica caracterul “oficial”, dar il rog pe d-nul Gheorghe Campeanu sa ma corecteze la ghilimelele pe care le gresesc in plus sau in minus….

  • Dezideriu Dudas

    ( Continuare la Comentariul meu cu nr. 52 )

    PRIMUL COMUNICAT OFICIAL LA „ GAZETA CAPITALISTA „

    Ref. la „ banditul Dan Voiculescu „

    Dan Voiculescu, ca administrator al Crescent, a facut propunerea statului roman comunist ca firma cu capital de stat de atunci pe care o administra sa treaca in forma de proprietate privata pentru a putea participa la licitatii internationale. S-a gasit un „ boschetar” din Est si ideea a fost materializata deoarece era buna d.p.d.v. al INTERESULUI ECONOMIC NATIONAL. Celor de la DIE nu le-a fost greu sa gaseasca un „boschet” in Est…Intra in fisa postului…Cum, tot in fisa postului, in rebotezata SIE, se aflau aproximativ aceleasi sarcini de serviciu ( diferenta, ca intre realizarile socialismului si ale capitalismului in Romania ), nu a fost greu sa se gaseasca si un „boschetar”, din Vest, pentru a re-prelua apoi Crescent dupa 1990, in noile conditii „geostrategice”…Legatura logica tine de faptul ca Dan Voiculescu a solicitat agreementul „sistemului” ( „baietii” pe parte economica – Forta 2, au convins „baietii” pe parte de vorbe si ascultare – Forta 1, din pacate, nu cred ca natural, ci cu ajutorul activistilor de partid – Forta 3……..) in anul 1990 ca firma Crescent sa ramana in continuare in proprietate privata, desi fundamentul sau era „artificial” ( de stat la origine )…S-a schimbat doar „boschetarul”, din Est in Vest….

    Cand „baietii pe parte pe vorbe „ – F 1, au crescut ca putere amenintator ( experienta in „pupat in fund” a contat enorm, s-a schimbat doar sensul, din Est in Vest ), „activistii” – F 3, si „baietii pe economie” – F 2, au pierdut mult din putere….Dan Voiculescu a reactionat si a contrapus „Antena” sa Pro TV-ului, iar incepand cu anul 2000 s-a pus la dispozitia Fortei 2 ( nici aici nu cred ca e liderul, a nu se uita de „fratii cei buni”, de toate firmele de comert exterior privatizate prin MEBO…) si a Fortei 3 pentru a putea incheia „plutonul politic” in formule care sa nu naruie Romania…Din pacate, incepand cu 2004, a inceput sa-si faca simtita ( prea ) puternic prezenta si Forta 4 ( „ai lor” cum le-am tot zis noi pana acum pe blogul d-lui Dorin Tudoran, respectiv „Fortele externe”, primele 3 forte fiind „Fortele interne” in acceptia noastra ). Abia la alegerile parlamentare din 2012 Forta 1 + Forta 4 au putut fi anihilate de Forta 3 ( „ activistii” ) + o „Forta 4 redivivus”, pentru ca Forta 2 intre timp a devenit neputincioasa. Momentul de glorie a cresterii prostesti a Fortei 1, de unde a inceput declinul, a fost arestarea lui Adrian Nastase. Asa ca, in acest mod neobisnuit, creditam totusi opinia lui Cristian Tudor Popescu ca sistemul a primit cea mai mare lovitura de la Revolutie incoace odata cu arestarea lui Adrian Nastase ! Desi, „desteptii”, au crezut ca este momentul lor de maretie…Nu se asteptau la faptul ca Forta 4 sa nu fie „fermecata” in continuare de „vorbele lor de bine”, atunci cand sperau sa-si consfinteasca perenitatea (1 – ideea cu toate alegerile concomitent ; apoi, macar, 2 – „ Lovitura de stat””…si ultima lor speranta, „ votul prostiilor”- 3 , care s-au dovedit a fi sa nu-i merite…). Ar rezulta ca in opinia noastra ARD ( bazat pe osatura PDL ), s-ar asocia Fortei 1. Asa e, dar vestea buna este ca se poate oricand disocia ( anihilandu-si pe cat posibil „legaturile „ pernicioase), iar vestea si mai buna este ca nu mai poate „evada” subersiv in partea cealalta a politicii, cum „a patit” PCR-ul in 1989 si PNTCD-ul ( atat cat „s-a aprobat”) in 2000.

    In numele
    CONSILIULUI ROMAN DE STAVILRE A VORBELOR DE BINE

    un prieten, mai prost, al lui „Burepișta fixpix””

    ( desi s-au straduit mult sa nu li se vada „pișta”, ideea lui Victor Ponta cu UDMR la guvernare, a dat multe din „catrințele” „baietilor destepti” din propaganda – “burebiști de meserie”, la o parte si s-a vazut mai totul…Pana si Dan Voiculescu a participat la „streaptease”…, chiar cu aplomb, probabil credea ca fugind repede intre extreme, nu-l va mai vedea nimeni dinspre centru… Alergatul intre extreme al lui Dan Voiculescu, desi credem ca-i este necesar, altfel pare ca ar fi „executat pe loc”, il consolideaza in doua pozitii extrem de marginale in societatea romaneasca, cel mai „fisxpistic Burepișta”, adica cel mai nefolositor global nationalism si cel mai „burepiștic Fixpis”, adica cea mai nationala teorie globala de sorginte antinationala…Problema nu e de la termeni…Ci de la „alergatul” necesar pentru a nu fi infrant decisiv in societate….Iar de “alergatura”, nu doar Dan Voiculescu se poate plange…Adrian Nastase a fost printre putinii inconstienti care au refuzat sa „alerge”…si s-a incapatinat sa creada ca poate intelege cu o logica normala o realitate abisala .)

    LEGENDA TERMENI :

    FORTE INTERNE ( „ ai nostri „ )

    F 1 : Forte „vorbe si ascultare „ ( peste tot )
    F2 : Forte pe „ economie „
    F 3 Activistii

    FORTE EXTERNE ( „ai lor” )

  • mihai rogobete

    Aperta etimologica, dom’ Desideriu: o fi snop substantiv, dar verbul bate de snopeşte.

  • Daca_nu_nu

    Nu toate gâștele spre sacru de veghe clamor s-au ursit!
    De-aci NU pleacă epigraful, că orzul nu-i de risipit!!!

  • Cat’s Avencool

    In falsul jurnal , publicat de catavencii veacului trecut, al celuilalt Voiculescu, prenumit Gelu ( al carui cognomen nu pot sa vi-L INDIC), era o insemnare, o inseminare chiar, de interes clitorologic maximal, caci plimbindu-se intr-o zi ambasadorul lui Ilici prin jungla unei tari din Africa Neagra (unde, cind vrei sa faci baie,/sarpele boa de musca de COJONES), ce observa mnealui si noteaza — pe linga liane, arbori exotici sau vietati curioase — in carnetu-i de NATURFORSCHER? Un Kitzler lung de patru metri, viu, terifiant, agitindu-se cominatoriu, fatal gurilor inexperte… ET C’ETAIT A FREMIR… DE RIRE.

  • @Ex faecibus exegi monumentum

    Eu cred ca s-ar impune un duo statuar, exact din acelasi material, care sa-l imortalizeze si pe dl Cazimir Ionescu, prietenul guenonistului cu banduliera. Ca n-o fi pendulat si dumnealui intre “eros si thanatos” ca astrologul metafizician, n-o fi sau nu s-o fi aflat, dar intre Vale si Bucuresti cu certitudine s-a miscat, a luat pulsul si a negogiat, si multe date stiintifice despre psihologia si comportamentul minerilor (ca multime) a aflat. Si asta imediat dupa ce primul regim Iliescu fu instaurat -- dar pana sa-si fi inceput ortacii si neortacii contondentele vizite de lucru in capitala si cu mult, mult inainte de a-si fi plantat ei ultimele panselute pe esplanada Teatrului National.

    Ma rog, daca nu sunteti de acord chiar cu tandem statuar, pentru prietenul ezotericului guenonian ar merge si o efigie doar. Desigur, din acelasi material.

  • Blaise de Monluc

    Desi poli(matema)tician la baza, Uncle Simy Radu ot Cotusca e trecut prin Liceul August-Treboniu-Laurian din Botoseni ( insa un pic dupa Mihai Ursachi), ci nu neaparat ca gisca prin Jijia, si poate pricepe, din epigraful lui PL, macar OS, ORIS + CLITORIS, adica esentialul, de vreme ce in manualul sau de latina liceala figura dictonul AMORE, MORE, ORE, RE/PROBANTUR AMICITIAE. Nu este exclus nici ca, la anticariatul din urbe (unul din cele mai inzestrate din Moldavia Cisprutica: de vreme ce acilea-si vindeau cartile, dupa ultimul rezbel mundial, emigratorii dorohoieni spre Eretz), sa fi rasfoit dinsul A UNE SEULE MAIN, unimanual asadar si fara sa le cumpere, exemplare rare din LES CHANSONS DE BILIIS, cu ilustratiile belepociste cunoscute si din APHRODITE. Imposibilul nu e balhuvian, o, nu…

  • Cantorul din Bilitis

    @Blaise de Monluc si Serban Foarta
    Mi-au mincat un T in BILITIS. Voit-a Domnia Mea sa spuna: CANTECELE LUI BILITIS. Sau: BILITIS CANTA. Dar stiu Primarele Colonel Simirad si ex-consilierul liberal, Brumarele Emil, despre ce s-a facut vorbire la @55. In nici un caz despre volatilul Felics, ”the wonderful flying cat”.

  • Cinic.

    D.ul Foartza m-a provocat,amintind de Schrodinger,sa postez aceasta intimplare din vremea studentiei:la stiinte exacte fiind,prin anii 70-80,eram la tabla la ex. de chimie-fizica,si avind subiectul teoretic”modelul atomic Scrodinger”incep voiniceste,si dai cu Schnellinger in sus ,Schnellinger in jos,ca eram ”pe subiect”.Profa facea niste ochi amuzati-intrigati,io nu pricepeam ce vrea, ca”combateam” bine.Noroc cu un coleg care-mi striga din sala ca n-a inceput meciul.M-am trezit instant si-i spusei profei cauza botezului inedit.
    Evident ,in mintea mea de ”taran” latin cele doua nume sunau aproape identic,deunde si confuzia(bine,mai era si faptul ca stiam mai bine echipele germane si nu numai,decit unele subiecte).Ramasei dator de miel.

  • Cinic,

    D-ul Foartza,amintind de Srodinger,m-a face sa postez o intimplare din 70-80,anii studentiei:la ex. de chimie -fizica imi pica ”modelul atomic Scrodinger” si”picind pe subiect” incep voiniceste si dai cu Schnellinger in sus,dai si-n jos,incintat de mine,numa’profa casca ochii nedumerita spre mine.Noroc cu un coleg,care-mi striga din sala ca n-a inceput meciul.
    M-am trezit instant si-i explicai profei cauza motivului botezului inedit.
    In urechile mele de latin de la tzara ambele nume sunauaproape identic.
    Ramasei dator de miel.

  • andrei i

    @Dezideriu Dudas
    1. am senzatia ca sinteti prea subtil pt felul destul de simplist cum (mi se pare mie ca) sint distribuite rolurile in politica “noastra” (adica “a lor”). Eu zic ca e asa: USL=(F1+F2+F3)/2+un reformism vag “de stanga”+dorinta de a avea F4 ; PDL=(F1+F2+F3)/2+un reformism vag “de dreapta”+dorinta de a avea F4; iar F4 nu s-a dat nici cu unii nici cu altii (cum s-a vazut si dupa alegeri), ca nici n-aveau vre-un interes s-o faca.
    2. dincolo de modul “personalizat” si “interesat” in care s-au facut privatizarile in primii ani (si dupa aia, in multe cazuri) dupa ’89, ideea ca privatizarile erau “in interes national” mi se pare, paradoxal, adevarata (pt ca trecerea la economia de piata urma sa creeze -- si a si creat cam in toata lumea- o crestere economica inaccesibila vechiului sistem, implicit dezvoltare, “bani”, nivel de trai etc -si deci “interes national”; a se vedea China, India, chiar Rusia, nu mai zic de Polonia)
    3. A. Nastase iesise oricum din jocul “la varf”, eliminat de colegii (rivalii) de partid; arestarea sa a fost (probabil) un simbol , “pestele cel mare”, o garantie ca DNA a inceput sa functioneze (paradoxal, chiar a inceput, chiar fara “simbolul” asta)

  • mihai rogobete

    Astă seară, în Piaţa Buliversităţii, înc-o trotzcoială.

  • Daca_nu_nu

    @) Gheorghe Câmpeanu
    Nu neapărat. Dacă ar fi să fie însă vreun gând măcar, în ce mă privește acela ar fi, de bună seamă: NU. Sigur, latiniștii n-au negat niciodată importanța elementului dac: el are rolul său, prin urmare să-și vadă de el!!! Când însă elementul dac își uită aportul ce-l are de adus la contribuție (sic!) și dă pe-afară, bătându-se cu cărărmida-n chept, atunci normal că iar mă văd în situațiunea de a spune -- iar și iar și iar -- că NU! Și Dacă_nu_nu!

    @) Homo ridens philologicus # 17

    Thanks for help!!!!

  • Dorin Tudoran

    @Cinic

    Mare fotbalit, un fundas de clasa blongul si subtirele Schnellinger…

  • Cinic,

    Sorry,postai de doua ori,mi s-a parut ca n-a intrat prima!
    Da ,f.bun K-Hainz.

  • Dezideriu Dudas

    @ andrei i

    1.Simplificarea e buna si ajuta. Totusi trebuie sa diferentiem cu cativa factori. Enumar cativa acum :
    1.1. Pentru Romania, economia centralizata insemna F1 + F3 + F4 URSS, iar economia de piata ar fi trebuit sa insemne F2 + F4 ( SUA + UE ). Dupa dezastrul 1996-2000 a revenit in forta F3, si tiptil, cu excrescente din ce in ce mai mari dupa anul 2004, F1…
    1.2 Neputinta F2 dupa 1990 nu tine de vreo strategie sau vreo conspiratie anume, tine de faptul ca fiecare entitate economica occidentala se afla intr-un camp de forte extrem de competitiv iar atunci cand vin in „cruciadele”din Est, „extermina” totul in cale ( cumpara adversari, anihileaza forte speciale, etc….), ceea ce la ei le-ar fi imposibil. Doar Rusia a putut sa li se opuna, in stil „hard”, iar stilul „soft” al Chinei, a derutat intreg sistemul capitalist care intre timp a renuntat la toata religia sa fondatoare, acum, „inchinandu-se” ( nu foarte convingator, pentru a se putea alerga rapid la „alta flacara”…) la „chipuri cioplite”….

    2. Nu prea vad legatura dar, si eu sunt de acord ca privatizarile puteau fi „in interes national”…Sunt de acord insa total ca ne-privatizarea ca principiu general era impotriva interesului national…Sunt insa abordari de nuante, ce, unde, cum…Suntem atat de „discreti” la acest capitol ca nici macar nu avem acces la informatii cu adevarat importante despre evolutiile din domeniu in lume…De ex. conflictul dintre Grupul Mittal si statul francez a fost prezentat in mass-media romana ca unul obisnuit, intre un mare investitor si un stat in care acesta a investit, fara a ni se dezvalui esenta, respectiv faptul ca statul francez dorea nationalizarea acelui combinat !!! Din cate stiu, inclusiv Margaret Tatcher a readus in proprietate publica afaceri private care preluasera mari domenii din infrastructura in Marea Britanie ( nu mai verific acum, dar atasez un link spre un articol interesant pe care o sa-l analizez ulterior : http://www.wall-street.ro/articol/International/38347/Istoria-nationalizarii-companiilor-in-Marea-Britanie.html )…La noi, cele 10 porunci, sunt reprezentate de doar una : „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. „ ( unde „Dumnezeu „ = Privatizarea )….

    3. Incepuseti bine cu simplificarea…Chiar credeti ca pot fi importanti colegii (rivalii) intr-un partid in situatii extreme in Romania ? DNA a inceput sa functioneze ? Depinde si cum, si ce evolutie va avea…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Şerban Foarţă

    Cu sinceritate va anunt ca ma simt fortat sa admit ca m-a fermecat acest interludiu fel(l)inian. Revenirea Dvs. pe aceasta cale in salonul de suete al dl-ui.Tudoran ma bucura nespus.

  • andrei i

    @Dezideriu Dudas
    1. cam dupa septembrie 1991 (adica dupa ce schimbarea de sistem a devenit -daca nu era deja- ireversibila) F1 s-a multumit cu folosirea vechilor retele pt a-si dezvolta afacerile; in afara de asta s-a mai ocupat doar cu gainarii mondene (gen politruci care se spioneaza reciproc sau stenograme din care aflam ca “in privat” politrucii gandesc si actioneaza la fel ca “in public”); cam putin (nu ca nu mi-ar conveni mie), chiar si FBI-ul lui Hoover era in stare de mai mult;
    2. A.Nastase a pierdut rafuiala pt shefia partidului dupa ca a fost (r)ejectat prin vot de cei pe care a crezut ca-i pacalise de mult; tot niste colegi l-au turnat la politie; in conditiile astea, fostii adversari nici n-aveau de ce sa mai intervina (plus ca intre timp Nastasenu mai era “la varf”);
    3.socialistii francezi au vrut sa faca nationalizari si in ’81 si pina la urma au privatizat ce nationalizasera adversarii lor; in articolul pe care l-ati semnalat nu scrie ca Thatcher ar fi facut vreo nationalizare ci ca inaintasii ei au facut asta, singurele rezultate notabile fiind la Posta si transportul public din Londra (intre timp re-privatizat). Dau si eu 2 citate si un link:
    un citat din L. Balcerowicz (interviu in “22”):
    ” Unde a greşit major România în privinţa reformelor economice?

    Reformele s-au făcut prea încet în prima fază de după căderea comunismului şi, pe urmă, cum era previzibil, lucrurile au devenit mai dificile din cauza factorului politic. De exemplu, perpetuarea existenţei regiilor autonome: în Polonia, pur şi simplu le-am dizolvat, rapid, din primul moment, pentru a evita crearea de monopoluri. Dacă nu se ia această măsură imediat, pe urmă e greu să mai prinzi trenul din urmă.

    Odată ce s-a pierdut acest tren, ce sfaturi le-aţi da decidenţilor din România acum?

    Nu există sfaturi speciale, nici soluţii miraculoase. Ceea ce sugerează Fondul Monetar Internaţional în privinţa României mi se pare de bun-simţ. Dacă suferi de o anumită boală, tratamentul este acelaşi, fie că eşti chinez sau român. Dacă ai întreprinderi de stat, nu există altă soluţie viabilă decât să le privatizezi. Cât timp sunt deţinute de stat, vor fi victimele politizării. Nu vreau să spun că în Polonia am făcut totul perfect în toţi aceşti ani. Deficitul bugetar al României a fost redus în ultimii ani. Există zone unde putem învăţa unii de la alţii.”
    un citat din regretatul James Buchanan:

    “the ideal society is anarchy, in which no one man or group of men coerces another. This ideal has been expressed variously through the ages, and by philosophers of widely divergent ideological persuasions. ‘That government is best which governs least’ says the same thing as the ‘withering away of the State.’ Man’s universal thirst for freedom is a fact of history, and his ubiquitous reluctance to ‘be governed’ insures that his putative masters, who are also men, face never-ending threats of rebellion against and disobedience to any rules that attempt to direct and to order individual behavior. … In a generalized social setting, however, and one that man can recognize as being within the realm of plausibility, the anarchistic regime of free men, each of whom respects the rights of others, becomes the utopian dream. Observed social orders depart from this dream, however, and men (and scholars) who think of themselves as potentially ideal citizens stand doomed to frustration with the practical. … But there remains what should be legitimate faith in ‘improvement’, in ‘progress’, faith that should not be wholly deadened”
    si un link despre invatamantul privat in India, care (“sa vezi si sa nu crezi”, ar spune stanga) ii ajuta pe saraci (nu ca cel de stat, unde profesorii sint foarte bine platiti si au un sinficat foarte puternic -dar degeaba):
    rel="nofollow">

  • Cum? Cum? “Dacea Pielix”?

  • Dezideriu Dudas

    @ andrei i

    In comunicarea mea cu d-nul Dorin Tudoran, subiectul Dan Voiculescu are o relevanta deosebita. In timp ce eram vicepresedinte fondator ( la sensul propriu ) al Asociatiei Consultantilor de Investitii pe Piata de Capital, am promovat o initiativa profesionala in care am marcat pentru prima data in spatiul pietei de capital spiritul operei lui Constantin Noica, a lui Arnold Toynbee…, Mihail Manoilescu fiind depasit de mult, cu tot cu sfera lui economica si institutional-corporatista, de complexitatea pietei de capital de atunci…Vizam solidarizarea fortelor si stratificarea unei strategii…Exact perioada in care F1 si F2 dadeau pe-afara de „vioiciune” ( probabil de aia am fost si bagat in seama)…Acea initiativa era adresata si Reprezentantelor din Romania a FMI, a BM, a Delegatiei Comisiei Europene, precum si „alor nostri” : Academia Romana, A.Plesu ( Noua Europa ), G.Liiceanu ( Humanitas ), A.Marga ( Ministerul Invatamantului)….Dan Voiculescu, ca presedinte al AOAR ( Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania ), era unul din destinatarii principali ai initiativei, mai ales ca acceptase sa devina si presedinte fondator al Asociatiei de Investitii pe care am fondat-o…Eram si presedinte Pro Democratia Constanta si am pastrat mult timp o adresa trimisa de CENTRAS ( semnata de d-nul Dorin Tudoran, e drept, era o adresa standard…) prin care isi prezentau programele, primita imediat dupa ce Banca Mondiala, reprezentanta din Romania a transmis Asociatiei Pro Democratia materialul meu…Esenta tuturor initiativelor mele anterioare a ramas neschimbata ca oportunitate de infaptuire, binenteles cu modificari ce tin de evolutiile dintre timp….Incremenirea pietei de capital de atunci o asociam „dictatului din Vest” si „jocului actoricesc din Est”….In alergarea sa continua si intempestiva legata de „meandrele politicii romanesti „ ( nu departe de cele ale „concretului si ale sinergiei faptelor”…), Dan Voiculescu a inteles ca logica mea nu are nici o treaba cu (i)logica luptelor dintre F1 + F2 + F3 ( atunci inca nu stiam, cu totii, ca nici F4 nu joaca in vreo liga „superioara”…), si „s-a retras” in valtoarea luptelor reale si nu a celor inchipuite in mintea unor „rataciti” ca mine care chiar credeau in „vorbe”, „concepte”, „doctrine”, etc…De aceea am revenit in comunicare pe acest subiect, mai ales ca d-nul Dorin Tudoran a aflat ulterior toate acestea de la mine din e-conversatiile avute .

    Acum sa va raspund :

    1. Am scris si eu mai sus de „vioiciunea” lor anterioara. Acum au devenit gravi, solemni, morali, etici, condamnatori, salvatori…Nu se vor opri niciodata singuri….
    2. Ma bucur sa vad ca mai exista concetateni care cred in dreptatea Politiei…Chiar m-as bucura sa fie si adevarat. Inseamna ca totusi o Politie dreapta ( in sens mai larg, inclusiv Justitie …) va fi posibila…
    3. E prea mult pentru mine acum… Am citit absolut toate cartile despre privatizare de pana in 2000, ulterior, pe alese…. Trimiterile dvs. sunt interesante, am carti in biblioteca scrise de LB si de JB ( analizate si cu insemnari). Am obosit insa sa mai abordez lucrurile cu o logica normala…M-a ajutat insa incursiunea in realitate activata de dvs. Nu as fi inteles de ce Eugen Nicolaescu nu mai sustine privatizarea in sistemul sanitar…Au observat ca n-are rost sa se mai complice…Si nici nu se imparte la asa multi….De altfel esenta neintelegerii noastre pe axa privatizare-nationalizare tine doar de adunare si scadere, iar daca folosesti tehnici moderne ( „institutionale”, „reformiste”…), tine eventual de inmultire si impartire….Daca ieri 2 + 2 facea 5 pentru „ei „, astazi, 2 ori 2, poate face si 15.000 ( de „specialisti”…pentru noi, si de unitati… pentru „ei „ ).

    NOTA : Intr-adevar, dupa cum am si scris mai vag, la Margaret Tatcher nu mai stiam cand, inainte sau dupa ea, s-au intamplat nationalizarile in transportul feroviar in Marea Britanie. Tinand cont de „arderea bibliei pietei libere”din 2008”, ma gandeam insa ca n-ar fi fost exclus…In Vest insa oamenii sunt consecventi. Nu-i alearga nimeni ( se pare ca dupa mandatele sale Margaret Thatcher chiar a avut probleme legate de diferenta de activitate intensa si cea de lipsa de activitate politica si administrativa..).La noi, „alergarea” e continua…Probabil de aceea ne e si mai greu sa evaluam ce e bine si ce e rau, deoarece decantorul uman care ar trebui sa le clarifice, pleaca cu ele ( binele si raul ) ghem….

  • andrei i

    @Dezideriu Dudas

    In Vest sint consecventi (din motive etice si de eficienta), in Est sint consecventi (mai ales din motive de eficienta, dar -sper ca- tot mai mult si din motive etice; oricum, din zona asta eu prefer Hong Kong), in Nord sint consecventi in “modelul suedez” (care nu e de fapt un model, pt ca n-a reusit nimeni sa-l imite, in afara urmasilor Vikingilor), in Sud e cam neclar ce se intampla (totusi, America Latina a luat-o clar pe “calea capitalista” -si cu sprijin de la stat, sigur, dar sprijin “pro-piata”-, iar in Africa toti cei care mai viseaza la ceva par sa viseze la capitalism -exceptand “jihadistii” care n-au treaba cu economia in mod direct si unii dictatori in care nu mai crede nimeni). “Noi” nu ne situam in niciunul din pct-ele cardinale, ci cumva intre ele, poate ca de-asta bajbaim…

WP Admin