≡ Menu

Oameni și statui (III)

Nu există rău mai mare făcut Istoriei, o mai cumplită falsificare a ei, decât a măsura cu standardele zilei de azi evenimente, fapte, norme, cutume, performanțe, mentalități etc. ale unor epoci îndepărtate în timp.

Asemenea demersuri nu sunt lovite de corectitudine politică, ci de incorectitudine istorică. Când ai o Istorie și îți bați joc de ea, riști ca mâine să nu o mai ai.

Ce să mai spun despre ridicolul unor asemenea ”abordări”?

Imaginați-vă niște ingineri din aeronautică făcând haz de Alexandru Macedon pentru că i-au trebuit trei luni să parcurgă pe cal o distanță pe care un avion de vânătoare o înghite cât ai zice pește.

Există și întrebări ocolite din rațiuni tactice. Strategia din spatele reticențelor este suficient de străvezie.

În 2011 (la 150 de ani de la izbucnirea Războiului Civil), Gordon Rhea încerca să dea un răspuns la o întrebare pe care mulți o evită – Why Non-Slaveholding Southerners Fought (De ce au luptat sudiștii neproprietari de sclavi).

Înainte de a propune răspunsuri, Rhea numește răspunderea istoricului în fața Istoriei:

In order to find an answer to this question, please travel back with me to the South of 1860.  Let’s put ourselves into the skin of Southerners who lived there then. That’s what being an historian is about: putting yourself into the minds of people who lived in another time to understand things from their perspective, from their point of view.  Let’s set aside what people said and wrote later, after the dust had settled. Let’s wipe the historic slate clean and visit the South of 150 years ago through the documents that survive from that time.  What were Southerners saying to other Southerners about why they had to secede?

Textul lui Rhea (aici) analizează pozițiile pe care se aflau în epocă actori de primă mână – Biserica, Politicienii, Comunitatea liderilor etc. Este o readucere în mișcare a coordonatelor istorice.

historical-photos-36

Crescut în Sudul anilor ’50, când voce guvernatorului statului Alabama, George Wallace, răsuna amenințător – ”Segregation now! Segregation tomorrow! Segregation forever!” –, în 2015 Rhea este foarte tranșant în legătură cu ce și în ce condiții este acceptabil, și ce și în ce condiții nu este acceptabil cînd este vorba despre ”destinul simbolurilor moderne ale Confederației” (aici).

Finalul textului Lui Rhea spune multe despre dificultățile acestei discuții foarte dureroase și oferă, zic eu, o sugestie înțeleaptă:

“There is little value in glossing over history or simply tearing down monuments that are part of a city’s heritage. The best we can strive for is context, the entire complicated story and the understanding that it is sometimes appropriate to celebrate the bravery of men without endorsing the ill-conceived cause that drew them into battle.“

În sfârșit, e posibil ca multe confruntări ar fi putut fi evitate, dând o șansă rănilor istorice să se închidă în liniște, dacă și cei care îl eroizează, și cei care îl demonizează ar fi fost mai atenți la poziția exprimată de generalul Robert E. Lee în 1869, în legătură cu ideea ridicării de monumente.

Invitat de Gettysburg Battle-field Memorial Association să ia parte la o întâlnire a ofițerilor care participaseră la bătălia de la Gettysburg, Lee refuză politicos invitația:

Lexington, VA., August 5, 1869.

Dear Sir–Absence from Lexington has prevented my receiving until to-day your letter of the 26th ult., inclosing an invitation from the Gettysburg Battle-field Memorial Association, to attend a meeting of the officers engaged in that battle at Gettysburg, for the purpose of marking upon the ground by enduring memorials of granite the positions and movements of the armies on the field. My engagements will not permit me to be present. I believe if there, I could not add anything material to the information existing on the subject. I think it wiser, moreover, not to keep open the sores of war but to follow the examples of those nations who endeavored to obliterate the marks of civil strife, to commit to oblivion the feelings engendered. Very respectfully,
Your obedient servant,
R. E. Lee.
” (aici)

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Pingback: Dorin Tudoran – Oameni și statui (2 și 3) | @ntonesei's blog()

  • Virgil

    Mi-ar fi placut ca cele 3 articole sa fie si in engleza. Le-as fi dat spre lectura la niste spalati pe creier pe aici . O sa incerc sa le traduc fara sa pierd substanta da mai ales “substratul”

  • Dorin, ți-am dat articolele mai departe.
    Ce furtună, domne!

  • Da, am vazut ieri ca o doamna rastignita de propriile-i certitudini pe “peretele” tau ma acuza ca as fi de dreapta. Cica imi cunoaste opiniile (de unde?) care sunt de o dreapta “care depaseste bunul-simt”, sau cam asa ceva.

    Poate o intrebi cine stabileste pana unde se intinde bunul-simt politic in chestiuni de dreapta, ca sa stiu sa nu depasec si bunul-simt de stanga,i nfractiune de care deja ma acuza… altii.

  • Dezideriu Dudas

    Da, o concluzie trasă de generalul Lee, parcă special pentru noi, românii, care ne poate scoate din “destinul de fraieri” : “…. exemplele acelor națiuni care au încercat să distrugă semnele conflictelor civile, să se angajeze să uite sentimentele generate…. “ !

  • DG Ontelus

    ‘celestial voices’// era de o frumusețe răpitoare/ mi-era frică să o privesc chiar dacă pe de altă parte/ îmi era milă de ea intuind cît de cumplit este să gestionezi un asemenea/ dar al lui Dumnezeu/ căci frumusețea inteligența averea faima sunt poveri pentru om/ mă uitam la ea mai ceva ca la soare/ era chintesența feminității depășisem faza dorinței o idolatrizam/ de ce ai pus Doamne atîta lumină în acea mînă de carne/ nu era o ispită ci revelația zădărniciei universale/ fiindcă după o asemenea desăvîrșire contemplată fără noimă părea alcătuirea lumii/ consolarea venea prin acordurile orgilor din catedralele viena köln tampere uppsala trondheim/ vibrația corzilor ne unește pe toți dincolo de eventuale disonanțe

  • Cinicul de serviciu

    Marturisesc ca mi-au lipsit articolele dvs. Aduc o bruma de nomalitate intr-o lume in care realitatea este vazuta prin ochelarii de cal de la Fox sau CNN.
    Averi dreptate, nu-i putea judeca pe fauritorii de istorie prin prisma valorilor actuale (si ele elfemere si dominate de invingatorii momentului).
    Un exemplu care ar putea deranja pe unii. Daca Lincoln pierdea razboiul ar fi ajuns un fel de Milosevici, doar ca pe arunci nu exista curtea de la Haga.
    Cum insa a castigat este un erou, desi ceea ce a facut el nu era pe deplin legal si nici in spiritului Constitutiei americane. Statele din Sud aveau deptul sa paraseasca uniunea. Stiu ca sunt destui azi care contesta acest punct de vedere, dar statele n-au luptat in doua razboaie pentru a parasi imperiul britanic si a intra intr-o uniune din care nu poti iesi decat prin razboi si acela civil.

  • Rus A.

    Poate că trecerea subtilă, prin Constituantă, de la confederație la federație, poate că pasajul cam ocultat a făcut necesar războiul secesiunii. Chestiune de timp.În joc era un sistem întreg, coafat de o putere unică și covârșitoare, inclusiv în raport cu statele membre.Drepturile garantate individual se potriveau perfect cu prerogativele împărțite între statele din nord și guvernul federal, în schimb nu mergeau deloc cu interesele politico-economice sudiste, fără separație și fără sclavie.Mersul triumfător al istoriei nu dă atenție drepturilor naturale,ori dreptății fără rest, ci doar celor (celei)protejate cu puterea.Toată puterea instalabilă.
    Interesant este că Federația începe să se tulbure după modele politice și psiho-culturale care păreau depășite. Mă întreb ce fac acum universitarii care și-au făcut o carieră pe lăudarea reconcilierii sud-africane. Apartheid-ul reînvie peste tot, dar bazat pe formule tehnice, gen vize, granițe, ziduri, imigranți acceptabili, azilanți, etc.Nu și pe bombe strict atomice. De parcă ar copia cineva barierele sărite fără grija responsabilității de OMComerțului.
    În fond, dacă nu iese comerț, ies războaie. Separația există, oriunde, pe multe alte criterii, în timp ce alții se încontrează cu această tendință, survolând la mai mari altitudini de nebăgare de seamă.Și vor uniri, federații, dar fără calendele grecești, și în general cu state în care corupția este unica șansă de supraviețuire, ba chiar de progres.Parcă vedem asemenea progreseistorice, hibridizate statal, bune doar pentru unii…Pentru cariere.Important este să fie crezuți, că istoria nu se împiedică în propagandiști și corupți moralpână la epoleții din seifuri.Nu s-a împiedicat ea în niște oameni întregi, dar s-a bucurat că i-a prostit cu o decorație de tinichea. Ca reconciliere ordonată.

  • DG Ontelus

    Constat o cvasi-unanimitate fără precedent, venind din cele mai variate direcții ideologice, intelectuale, politice, mediatice, spirituale, educaționale etc. în legătură cu situația de cumpănă în care se află democrația occidentală. Identitățile de toate felurile și crizele pe care le-au cunoscut și le cunosc în modernitate se află în grea cumpănă. Cum bine spunea autorul blogului, ‘ne paște Antichitatea’. Nu este iminent un berdiaev-ian ‘nou Ev Mediu’. În ce mă privește, spun de multă vreme, de când iluziile libertății încă ne mai motivau, că viitorul omenirii ține de o inedită mixtură dintre ‘minunata lume nouă’ și ‘1984’, respectiv ‘ferma animalelor’. Și asta nu pentru că ar conspira cineva întru această oroare distopică, dar fiindcă iraționalul conduce omul, individual și colectiv, de la Adam și Eva încoace, adică din toată istoria cunoscută, iar bieții intelectuali se căznesc să raționalizeze oceanul de subiectivitate, diacronică și sincronică. Sigur că este indicat să credem, atenție, să credem, în rațiune, progres, evoluție, dar a considera că simpla creștere a speranței de viață a omului ori a accesului fără precedent la informație vor duce, automat, la progres și evoluție înseamnă a ignora natura umană, aflată mereu pe muchia dintre bestialitate și spiritualitate lumesc deturnată. Ca să fie clar: lanțul nesfârșit și cumplit de crime care este, de fapt, istoria universală constituie o ereditate pe care nici măcar sistematica spălare de creiere a modernității și, mai cu seamă, a postmodernității nu o poate învinge. Omul are un ADN agresiv pe care doar excepțiile numite moderație, cumpătare, răbdare, reflecție, interiorizare îl pot estompa, temporar, desigur. Altminteri, răutatea și egoismul răzbat din toți porii vizibili și invizibili ai lumii. A fost, este, va fi vai de capul nostru, iar oaza de liniște pe care am avut-o până acum nu poate ascunde la nesfârșit minciuna și ipocrizia generalizate planetar. Ca de obicei, orice melancolic este confirmat mai mereu de evenimente. Din păcate…

  • Dezideriu Dudas

    @ Rus A.

    „ ….state în care corupția este unica șansă de supraviețuire, ba chiar de progres. Parcă vedem asemenea progrese istorice, hibridizate statal, bune doar pentru unii….”

    Probabil se va demonstra curând că in epoca post-adevarului, „progresul minciunii de bine” va învinge până la urmă „conservatorismul adevărului negreșit” ( prin neprezentare…)….E drept, doar „certocrat” se poate afirma asta….

  • Dezideriu Dudas

    @ Cinicul de serviciu

    Nu exista Curtea de la Haga dar era și este mai „precisă”…. „curtea morala ( aici și in sensul de pragmatic, adica ne-fraieră….) a națiunii americane”…., la care nici „Haga” n-ar avea succes…..

  • Daca ati intreba zece politicieni “Care este diferenta intre o Federatie si o Confederatie?”, cred ca raspunsurile ar constitui pentru dvs. o mare dezamagire…

  • R.A.

    Secretul este că acest progres al diferenței deja a învins identitatea devenită cam falș patent (înregistrat). Secretul secretului este că nu trebuie să lupți cu progresul, nici să-i opui rezistență. Trebuie să îl aprobi, în princpiu, că de-acum toată lumea vorbște limba păsărilor care se găinățează pe principii în timp ce le invocă. Este drept, în ciuda studiilor oficiale, mai nimeni nu știe ce este aia ”principiu”.
    Am devenit înțelept brusc. Ceea ce contează este locul și timpul. Și relația dintre ele. Restul este doar invocație…inaudibilă.Care lucrează,ăăh…

  • R.A.

    Dacă vă referiți la faptul că ar da exemplu UE, între realitatea unora și idealul din tratate, atunci m-aș mira că știu asta, și m-aș întreba cine le-a dat punctajul potrivit. Dacă vă referiți la dezamăgirea mea reală, în situație reală, este ceva imposibil. Nu se mai poate, din perspectiva ”politicului” care justifică, legitimează, scuză și acuză absolut orice. Inclusvi distrugerea oricărui politic prin domnia nonșalantă, epigonică, a unor habarniști,domnie seculară care a început cu propria posteritate, și se va sfârși cu ceva nou, total nou. Secesionist, pe bună dreptate.Nu doar prin referendum.
    Dar ei sigur ar fi dezamăgiți, și dacă știu diferența, și dacă o ignoră politic.

  • R.A.

    Dar știți ce m-ar dezamăgi cu adevărat? Ca indivizii care se ocupă cu politica și diplomația să poată răspunde veritabil la întrebarea: cine, cum, unde și când ia deciziile care ne angajează pe toți, cetățeni, oameni și locuitori(nu spui la ce)? De ce-ul rămâne întrebare rezervată elitei de meserie, civile fără rest.

  • DG Ontelus

    Dacă războiul civil american de acum mai bine de 150 de ani a generat cel mai puternic stat modern, ajutat indiscutabil și de geografie, un wishful thinking al unui european ar fi acela că, în ciuda istoriei marcate de crime, construcția unui stat federal european nu va rămâne veșnic doar la stadiul de proiect.

  • A.R.

    ]n sens strict da, aș opina că aveți dreptate.Dacă îmi permiteți să remarc. În sens realist însă, singura șansa a Europei unite este aceea ca ”intelectualii”, ”ideologii”, ”elita regăsită” să nu aibă doar capacitate și rol de raționalizare, și deci de adâncire în rătăcirea nevoită și dublarea ei inerțială, ci mai ales să poată face o mică demiurgie nevinovată, să creeze(descopere) un nou spațiu mental, ajutată fiind metafizic. Altfel istoria atârnă greu, dar și mai greu atârnă voința tuturor celor se simt lezați de tehnicismul ideologico-ipocrit absolut franc al Oiropei să împiedice orice monstru bio-cipat să apară, iarăși,întâi în Europa.În principiu, după un război. Care a început deja, se poartă altfel, și are o logică absolut improprie gândirii celor care nu cuvântă decât cu un scop utilitar.
    Aici Franța noului Om are dreptate: doar România, între semenele ei afine din Est, are potențialul relevant ca omul nou care trăiește din deictic și digital să fie pus la lucru fără să știe ce face.Nici măcar nu se mai întreabă ce este de făcut. De aici aș zice că este rău să te opui progresului, început cu primele stări de urgență oficiale. Eu unul nu o fac, pentru că voiam să trăiesc din Europa ca dintr-o rentă. Dar îi las pe alții, cu oarecare skepsis.

  • Adrian Rus

    Este rău să îți bați joc de istorie, abordând-o cu standarde relativ actuale. Dar s-a r putea să fie și mai rău dacă batjocorești prezentul, privindu-l impropriu, din viitor ori chiar trecut.
    Așa cum statuile sunt o ancoră, a memoriei, oamenii destinați să fie întruchipați de o statuie, fără ca prin aceasta să fie vivificați, fără să devină statui vii, aceștia formează un cadru de nădejde al prezentului deja viitor.Ei știu, din activități anterioare uitate prin cotloanele împăienjenite ale specialilor una-două amnezici, doar ei știu că marile bătălii se câștigă în locuri ferite de ochi, urechi și ploșnițe. Unii are zice neutre,nebăgate în seamă istoric, ideologic, geografic, pentru că prea vizibile, unele prea frecventate.
    Mă gândeam înâi la primul mariner al țării, votat de Dl Tudoran de două ori, dar și de mulți alții care nici măcar nu știu, nici acum, că l-au votat. Nu doar în Spania, Italia, ci și la Paris, de ex. Măcar dacă era la Rouen, să mai înflăcăreze încă o dată Sena detașată fără regrete de (la) orașul luminilor.Dar mai la urmă, nu știu cum, mă gândesc la Dl. Macron, această statuie vie care știe cum să exporți mână de lucru ieftină, tăcută, inaudibilă, inflamând întreaga Europă cu rolul de furnizor oficial al săpătorilor activi la temelia UE.Și la Dl Johannis, un monument încă neinscripționat, care dă viață nouă acestor caricaturi de marinari de porturi libere. Și iar mă gândesc la Dl Băsescu, ce bine că a fost reprezentant personal al patriilor ascunse la Anvers, și nu în țara unde o lalea era aur curat. Că ar fi venit cu alte idei ciudate, din cea mai liberală țară de prin emisferele cunoscute, n-ar mai fi zis că statu-i el și camarila-i de onoare. Și acum ar fi trebuit s-o iubească cum iubește și ea violența structurală, dar și pe cea simbolică nemaivăzută, secretă chiar, a statului de drept civil din România.E drept, Olanda este Germania, dar este și Franța, și Spania, și Britania, toate la un loc furat mării și eolienelor. Uff, ce bine că România este contrariul său utopic…!

  • DG Ontelus

    mândrie// aici se poticnesc toți oamenii/ sunt om deci sunt mândru/ adică sunt mândru că sunt om/ ce să mai zic de alte atribute identitare/ am realizat ceva sunt recunoscut nimic mai firesc decât să fiu mândru de isprava mea/ că-i a mea și n-o dau la nimenea cum era spusa populară/ ne pierdem și ne salvăm pe cont propriu suntem atomi sociali/ suntem cât se poate de mândri de noi nimeni nu mai e așa de bun de frumos de adevărat/ sigur există niște cazuri mai speciale ale urii de sine dar sunt excepțiile regulei/ lui victor eftimiu parcă i se atribuia paradoxul ‘sunt modest și doresc să se știe’/ să te ferească Dumnezeu de orgoliul celui aparent modest/ căci pe tupeiștii consacrați știi cum să-i tratezi cu mult respect/ ca de la egoist la egoist/ ce nu prea se înțelege ba chiar nu se mai înțelege aproape deloc/ este diferența dintre mândrie și demnitate

  • DG Ontelus

    contemporaneitate// babilonia globalistă/ pe oameni puse stăpânire/ tendința izolaționistă/ avea verdict înăbușire/ și marketau identitatea/ pe bursă controlau simboluri/ ocultă era societatea/ o cultă se distra în mall-uri/ ce fascinant e babilonul/ privirea dulce ți-o înșeală/ să-ți instalezi prudent add-on-ul/ și stai în public cu fereală

  • DG Ontelus

    profession de foi// una-două un text despre femei nu ți-e rușine/ eu zic că totuși în calitate de bărbat/ deși copilul din mine nu dă semne că ar muri/ sunt dator și chiar simt asta ca măcar în cuvinte/ dacă altminteri sunt destul de rezervat cine mă știe poate confirma/ spun că periodic adică zilnic i se cuvine un imn femeii/ pentru că ne înseninează cu prezența sa pe noi cei morocănoși ori superficiali/ și chiar dacă multe dintre ele nu sunt mereu/ la înălțimea așteptărilor lor în primul rând/ tot nu pot decât să le celebrez încântătoarea prezență/ care pe mine unul cel puțin mă siderează încă/ deși slavă Domnului multe mi-a fost dat să aflu și să pătimesc

  • DG Ontelus

    personajul florica// de ce a acceptat florica să-l primească pe ion/ era o femeie căsătorită iar ion o preferase pe ana/ deși știau amândoi că numai pe ea florica o iubea/ dacă romanul ar fi fost scris de către slavici/ probabil că florica țâfnoasă nu l-ar mai fi primit/ dar rebreanu reflectă pur și simplu viața/ în iraționalul ei deplin așa că florica știindu-se iubită de ion/ căruia îi muriseră și soția și copilul nu putea să nu i se dăruiască acestuia/ răzbunându-și astfel mai degrabă inconștient/ compromisul existențial făcut prin căsătoria cu george/ iar moartea violentă și tragică a lui ion nu este una tendențioasă/ ci complementul firesc al zbaterii sale nefericite/ o iubesc pe florica și mi-e milă de george

  • DG Ontelus

    Nazareth, “Lonely In The Night” (1982): “I’m runnin’ tired of this deception/ I have no wish to play this game/ Too many times a bad connection/ And you’re still holding me away/ We’re living under false pretenses/ Foolin’ ourselves, believe the lies/ I could not take one more rejection/ You wanted more but would not try/ Something’s gone wrong with us/ Something ain’t right/ Why are we lonely in the night/ Why are we lonely in the night/ We’re trapped within our own defenses/ The walls we made all look the same/ There is no love without affection/ We’ve come to far to break the chain/ Something’s gone wrong with us/ Something ain’t right/ Why are we lonely in the night/ Why are we lonely in the night/ I’m growing tired of this deception/ We fall apart and wonder why?/ Our hearts now pull in new directions/ We don’t know how to say goodbye/ Something’s gone wrong with us/ Something ain’t right/ Why are we lonely in the night/ Why are we lonely in the night/ Something’s gone wrong with us/ Something ain’t right/ Why are we lonely in the night/ Why are we lonely in the night”

  • DG Ontelus

    căutare// am căutat izbăvirea în cunoaștere/ ignoranța intuită la capătul drumului m-a amuțit/ am căutat evadarea în simțuri/ neantul prăvălit peste mine după epuizare și extaz m-a liniștit/ am căutat înțelegerea la semeni/ lacrimile și rătăcirea întrezărite mi-au arătat că sunt fericit fără să știu/ nu mai caut nimic și pe nimeni deși ceva îmi spune că sunt în eroare/ viața cea mai frumoasă eroare

  • DG Ontelus

    județul constanța// șchioapă ca și mine i-am uitat numele era din bistrița/ prima fată de care m-am îndrăgostit la șase ani/ am cunoscut-o la sanatoriul din mangalia în șaptezeci și opt/ am stat acolo cele trei luni de vară din acel an și din următorii doi/ înainte cu un an fusesem la eforie sud mi-amintesc cum mi-a adus mama/ un suc de portocale helas și l-am băut în câteva secunde/ la mangalia am văzut cazuri mai grave decât al meu/ țin minte din optzeci și unu când n-am mai stat decât o lună și jumătate în sanatoriu/ un copil fără mâini și picioare am văzut acolo școală în regim de spital/ mi-amintesc o oră de economie politică erau paturi pe rotile/ ne aduceau mesele la pat ne mai îndulceam cu ciubuc de trei lei bucata/ trimiteam cărți poștale mamei și primeam vederi de la ea/ îmi amintesc acele calendare minuscule din optzeci în care se consemnau/ cei două mii cincizeci de ani de la crearea primului stat centralizat dac al lui burebista/ restul din optzeci și unu și optzeci și doi tot câte trei luni am stat la o gazdă în mangalia/ iar din optzeci și trei până în prezent cu excepția lui două mii nouă/ când am fost totuși la sărata-monteoru vreo zece zile/ am fost în fiecare vară între trei săptămâni și două luni jumătate la techirghiol/ pentru luxația congenitală de șold stâng operată de trei ori de către/ medicul chirurg ortoped pediatru alexandru pesamosca/ un sfânt în opinia mea și a multora datorită căruia merg originar din constanța

  • DG Ontelus

    natural și artistic// orgoliul creator iluzia certitudinii derivate din experiență/ o indicibilă nevoie de sublimare și altele pot explica/ înverșunarea cu care oameni având cele mai diverse particularități/ susțin supremația frumosului artistic față de acela natural/ nu este o simplă chestiune de estetică sau teorie a artei/ ci exemplificarea unei viziuni asumate asupra lumii/ intuind că versiunea agnostică pare cea mai verosimilă/ în comparație cu încrâncenările implicite ale teismului ori ateismului/ mai cu seamă artiștii apreciază că refugiul existenței lor zona de neatins/ e acest frumos artistic dar e dulce iluzie și aceasta fiindcă/ spiritualitatea omenească nu doar că nu poate înlocui sublimul naturii/ dar e tributară ea însăși formelor acestuia/ fiindcă temeiul fiziologic al psihicului îi garantează acestuia unicitatea/ îi alimentează subteran bogăția intensitatea/ îi pune în valoarea calitatea cu totul particulară/ onest e așadar să-i recunoaștem naturii întâietatea/ și o formă de smerire a spiritului în fața evidenței/ că tocmai în trup i-a fost menit să se desfășoare să-și etaleze excelența

  • DG Ontelus

    ‘avatarii faraonului tla’// fiindcă iubirile care mor în noi/ hrănesc iubirile ce vin/ mai intens mai sfâșietor/ inima poate împietri duhovnicește/ dar erosul își face de cap cum știe el/ astfel că un context anume/ o intersecție neeuclidiană/ dintre ochi parte a trupului simțire/ și fandaxia începe/ natura reloaded își bate joc grațios de bietul păcătos/ iată deci că gându-i tot acolo/ cristalizarea stendhaliană/ of și lecturile astea/ ele exacerbează până la exasperare/ niște iluzii anonime dar veșnic vii/ în cartea de aur a lumii/ omul făptură demnă de silă și milă/ să-l luăm deci în chilă/ declară ochilă/ și totu-i în bilă/ grăunte-n altă bilă/ doar aparent ostilă/ oricum mult mai agilă/ și la ce bun o vilă/ ștanțată cu-apostilă/ când carnea cea fragilă/ ajunge o pastilă/ acces e fără pilă/ democrație nilă/ nil ăă iar crocodilul

  • AdiR

    Figura spirituala a unui om este unica. Asa s-a zis. Toata istoria, traditia, cartile dedicate, cele nededicate, toate aceste argumente ne impiedica sa spunem adevarul. Exista figuri spirituale, profile care le depasesc sau, dimpotriva, nu le ating posibilitatile. In general nu le ating, caci nimeni nu crede ca exista figuri spirituale apropae perfecte, omonime, sinonime, si asta desi oamenii respectivi sunt extrem de diferiti.
    Eu unul stiu ca exista simililaritati spirituale perfecte, nu stiu daca mai multe decat doua, desi indivizii implicati sunt fundamental aceiasi si totusi total opusi.Este adevarat. perfect. Unii ar zice ca este vorba despre evolutie, spirituala, altii s-ar incontra pe tema sincronicitatii, inteleasa astfel ca pogorare a Sf. Duh.
    Eu spun cert ca nu este vorba de asa ceva.Oamenii sunt opusi total, desi au aceeasi figura spirituala. Paradox ieftin, ar zice unii, in realitate este clar. Suntem omonimi, pana ajungem sa fim oameni. Si statui.

  • DG Ontelus

    vedere și viziune// un paradox cunoscut fizicienilor și metafizicienilor/ dar ignorat de către cei mai mulți/ inclusiv intelectuali/ este acela al dimensiunii esențial energetice/ pe care o are materia adică și trupurile noastre/ suntem de fapt câmpuri energetice/ iar acestea compatibilizează/ existențial și cognitiv în egală măsură/ corpul și sufletul/ trupul și mintea/ misterul energetic leagă diferite/ fragmente niveluri ale realului/ mi se pare o revelație faptul că suportul energetic adică anumite vibrații/ este și sunt implicat-implicate/ în mineral vital psihic/ iată cum vederea superficială poate fi înlocuită cu viziunea/ mod demn de a fi al umanului/ acces la această viziune simultan fizică și metafizică/ ar putea avea toți oamenii/ dar interiorizarea ei inițierea consecutivă acesteia/ în misterul ființei nu sunt la îndemâna oricui din păcate/ căci necesită aprofundare meditație contemplație reflecție/ iar la un moment dat e clar cât de neputincioase devin cuvintele/ și cât de mistuitoare și de revelatorii în compensație devin experiențele

  • DG Ontelus

    ficționalizare// din afară a putut părea experiment/ dinăuntru s-a confirmat că ficționalizarea e necesar să aibă un element real/ de la care să pornească și să se dezvolte/ în caz contrar se stinge ca un foc de paie e mai inconsistentă decât fumul/ iar când acel semn real incipient mai capătă și aura nostalgiei/ adică a înțelegerii dureroase că timpul nu se mai întoarce/ pe fondul unei armonii proiectate în trecut/ atunci ficționalizarea devine aproape un perpetuum mobile/ se autoalimentează constant fiind nevoie de șocuri puternice/ care să estompeze nostalgia și să reinvestească valoric prezentul/ pentru ca mentalul să fie atins măcar dacă nu și resetat/ ceea ce ar fi echivalent cu metanoia astfel încât/ s-a demonstrat faptul că unitatea trup-suflet e indestructibilă/ fiindcă totuși ‘ceea ce înregistrează simțurile mele’ nu e bagatelă/ reprezintă combustibilul celorlalte procese psihice și în fine/ când mai intervine și ironia ba chiar metaironia căci ne reamintim de la cioran/ că istoria e ironia în mers atunci rețeta e completă/ și nu e secretă ca la capitaliștii postdecembriști/ ci evidentă adică simțuri plus nostalgie plus ironie/ sigur s-au mai adăugat niște ingrediente despre care s-a mai amintit/ cu alte ocazii și a ieșit această bunătate de operă literară cum scrie la carte/ și cum scrie iată cum ficțiunea este expresia transfigurării artistice a realității

  • DG Ontelus

    florian pittiș// a fost un om liber/ în pofida obedienței masonice/ între optzeci și șapte optzeci și nouă/ venea la casa tineretului din buzău/ cu înregistrări pe casete video ale unor artiști rock/ așa i-am văzut printre alții pe the beatles acdc eric clapton/ nina hagen pink floyd led zeppelin filmul ‘hair’/ în comparație cu înțepenirea de cavou a epocii/ erezia furnizată prin mijlocirea lui pittiș/ variantă comercială catchy a aceleiași erezii hiliast-comunitariste de altfel/ cum aveam să înțeleg ceva mai târziu era evident parfum de trandafiri/ recunosc faptul că o rădăcină dar nu unica a predilecției mele pentru prog rock/ se află în aceste audio-vizionări semi-underground/ o mențiune specială pentru vocea inegalabilă acustic a actorului/ și de asemenea pentru spectacolul de teatru radiofonic/ înregistrat cu actrița emilia popescu și regizat de către el/ după piesa ‘meditațiile ritei’ de willy russell

  • DG Ontelus

    sfătuind// de ce să vrei de ce să plângi/ la ce bun e tot circul/ pe tine nu poți să te-nfrângi/ iar la final stă dricul/ acceptă-te așa cum ești/ de lume să nu-ți pese/ căci ea îngână doar povești/ și-atârnă de comprese/ aleargă numai după bliț/ se lăfăie-n durere/ și-nchipuie că printr-un șpriț/ să uite cum că piere/ de slugă ești la șandrama/ și-ți pare că-i menirea/ vine-ntr-o zi o dandana/ ce zgudui-omenirea/ stai liniștit nu te-ambala/ pe nimeni să nu judeci/ destinul este-n mintea ta/ de-ncerci poți să te-ndupleci

  • AdiR

    Cel mai firesc atribut al statuii definitive de stat este minciuna. Asa sunt unele edificante, iluzii benefice, formativ-educative, alte doar edificatoare.
    Visez la o statuie a minciunii de stat, cu dimensiuni impozante pe linia vigilentei, dar sia prostiei bine disciplinate in minciuna. Poate asa nu vom mai avea gugustiuci interesati sa transforme “89 in turism de Lazi invizibile, nici iluzorii state paralele, ori profunde, inventate cu scop de scuza operativa pentru ce s-a facut si se va mai face cu viata celor care nu traiesc in adevar, dar nici in minciuna ca stat in stat.Si poate nici nu traiesc, desi fac mult zgomot, si se-aranjeaza in mii de poze foto.
    O minciuna imposibila, de aceea crezuta si plimbata ca la un semn de noua insurectie, o minciuna vie si actualizata mereu,segregationista intre neant si nimic, asa ceva merita o statuie frumoasa, sponsorizata si dezvelita de de spiritul ajuns la constiinta veritabila de sine, statu nost.

  • DG Ontelus

    civilizație progres// cu ce ne-ncântă azi maestrul/ întreab-un anonim pe tușă/ adu mai bine-un cal buestru/ și-nghite-ți vorbele în gușă/ o liniște ca de mormânt/ se așternu peste-ncăpere/ simțeam un inuman avânt/ și-am scos băieții la o bere/ ce bucurie e pe stradă/ zâmbete mari la oameni mii/ fondul sonor e de estradă/ și-un clinchet vesel de copii/ modernitatea e-o minune/ semenii sunt lapte și miere/ scoți la vânzare o pășune/ a doua zi dușmanul piere

WP Admin