≡ Menu

Oameni și statui (II)

Spre deosebire de statui, oamenii au limite. Sunt guvernați chiar de două seturi de limite – cele personale și cele ale contextului – limitele vremurilor în care trăiesc. Cele două seturi se influențează reciproc. Limitele timpului sunt date de limitele omului. Limitele contextului/vremurilor instituționalizează limitele omului. Este un cadru căruia nu-i scapă nicio epocă.

Unii din oamenii care își depășesc limitele personale și forțeză și limitele timpului sunt eroizați după moarte. Eroizați sunt însă și oameni care n-au rupt asemenea bariere. În pofida unei postumități luminoase, antumitatea nu le-a fost ușoară nici unora, nici altora. Și-apoi, eroul de ieri, poate deveni ușor antieroul de astăzi. Eroizare și demonizare – un cuplu de nedespărțit.

Mai mult din interese politice, slujite cu patimă, și mai puțin din respect pentru faptul istoric, din când în când este relansat un cal de bătaie. Printre ideile zilei este reluată și aceea că poziția față de instituția sclaviei ar fi fost singura cauză a izbucnirii Războiului Civil. Cu toate acestea, istoricii nu au reușit să cadă de acord cu privire la Cauza care a declanșat conflictul.

Nici nu aveau cum. Poziționarea diferită între Nord și Sud în chestiunea sclaviei a fost una dintre cauze; nu singura și oricum parte a unui context în care economicul a jucat un rol mai important decât moralul. În 2011, rezultatele unui sondaj efectuat de Pew Research Center dovedeau cât de împărțite sunt și astăzi opiniile americanilor în legătură cu acest subiect:

48% – războiul a izbucnit, în principal, din cauza disputei legate de Drepturile Statelor (States’s Rights); 38% – războiul a început din cauza pozițiilor diferite asupra sclaviei; restul respondenților – “din ambele motive” sau “din niciunul dintre cele două motive/nu știu.” Pentru Lincoln, așa cum a declarat, miza războiului nu a fost sclavia, ci “preserving the union”.

Dacă mulți sudiști vedeau în aboliționistul Abraham Lincoln un pericol mortal, nu puțini nordiști îl considerau pe moderatul Lincoln cam șovăielnic. Astăzi, pentru unii imaginea generalului confederat Robert E. Lee este aceea a unui apărător înverșunat al instituției sclaviei, în vreme ce, pentru aceiași, imaginea lui Lincoln este aceea a unui aboliționist neșovăielnic.

Mărturia contextului (documentele vremii) spune altceva. Vorbește despre limitele omului și despre limitele vremurilor (contextului). Între pozițiile celor doi față de chestiunea sclaviei nu a existat o diferență fundamentală, o prăpastie care să poată genera un război sau care să justifice integral eroizarea unuia și demonizarea celuilalt.

Doar câteva exemple despre limitele omului și limitele epocii:

historical-photos-36

Lee (1856): There are few, I believe, in this enlightened age, who will not acknowledge that slavery as an institution is a moral and political evil. It is idle to expatiate on its disadvantages. I think it is a greater evil to the white than to the colored race. While my feelings are strongly enlisted in behalf of the latter, my sympathies are more deeply engaged for the former. The blacks are immeasurably better off here than in Africa, morally, physically, and socially. The painful discipline they are undergoing is necessary for their further instruction as a race, and will prepare them, I hope, for better things. How long their servitude may be necessary is known and ordered by a merciful Providence. Their emancipation will sooner result from the mild and melting influences of Christianity than from the storm and tempest of fiery controversy. This influence, though slow, is sure. The doctrines and miracles of our Saviour have required nearly two thousand years to convert but a small portion of the human race, and even among Christian nations what gross errors still exist! While we see the course of the final abolition of human slavery is still onward, and give it the aid of our prayers, let us leave the progress as well as the results in the hands of Him who, chooses to work by slow influences, and with whom a thousand years are but as a single day. Although the abolitionist must know this, must know that he has neither the right not the power of operating, except by moral means; that to benefit the slave he must not excite angry feelings in the master; that, although he may not approve the mode by which Providence accomplishes its purpose, the results will be the same; and that the reason he gives for interference in matters he has no concern with, holds good for every kind of interference with our neighbor, -still, I fear he will persevere in his evil course. . . . Is it not strange that the descendants of those Pilgrim Fathers who crossed the Atlantic to preserve their own freedom have always proved the most intolerant of the spiritual liberty of others?

Lincoln, 1858: While I was at the hotel to—day, an elderly gentleman called upon me to know whether I was really in favor of producing a perfect equality between the negroes and white people. [Great Laughter.] While I had not proposed to myself on this occasion to say much on that subject, yet as the question was asked me I thought I would occupy perhaps five minutes in saying something in regard to it. I will say then that I am not, nor ever have been, in favor of bringing about in any way the social and political equality of the white and black races, [applause]—that I am not nor ever have been in favor of making voters or jurors of negroes, nor of qualifying them to hold office, nor to intermarry with white people; and I will say in addition to this that there is a physical difference between the white and black races which I believe will forever forbid the two races living together on terms of social and political equality. And inasmuch as they cannot so live, while they do remain together there must be the position of superior and inferior, and I as much as any other man am in favor of having the superior position assigned to the white race. I say upon this occasion I do not perceive that because the white man is to have the superior position the negro should be denied every thing. I do not understand that because I do not want a negro woman for a slave I must necessarily want her for a wife. [Cheers and laughter.] My understanding is that I can just let her alone. I am now in my fiftieth year, and I certainly never have had a black woman for either a slave or a wife. So it seems to me quite possible for us to get along without making either slaves or wives of negroes. I will add to this that I have never seen, to my knowledge, a man, woman or child who was in favor of producing a perfect equality, social and political, between negroes and white men. I recollect of but one distinguished instance that I ever heard of so frequently as to be entirely satisfied of its correctness—and that is the case of Judge Douglas’s old friend Col. Richard M. Johnson. [Laughter.] I will also add to the remarks I have made (for I am not going to enter at large upon this subject), that I have never had the least apprehension that I or my friends would marry negroes if there was no law to keep them from it, [laughter] but as Judge Douglas and his friends seem to be in great apprehension that they might, if there were no law to keep them from it, [roars of laughter] I give him the most solemn pledge that I will to the very last stand by the law of this State, which forbids the marrying of white people with negroes. [Continued laughter and applause.] I will add one further word, which is this: that I do not understand that there is any place where an alteration of the social and political relations of the negro and the white man can be made except in the State Legislature—not in the Congress of the United States—and as I do not really apprehend the approach of any such thing myself, and as Judge Douglas seems to be in constant horror that some such danger is rapidly approaching, I propose as the best means to prevent it that the Judge be kept at home and placed in the State Legislature to fight the measure. [Uproarious laughter and applause.] I do not propose dwelling longer at this time on this subject.

William H. Seward, Secretarul de Stat al lui Lincoln: “We show our sympathy with slavery by emancipating slaves where we cannot reach them and holding them in bondage where we can set them free.”

Lincoln: “I have no purpose, directly or indirectly, to interfere with the institution of slavery in the States where it exists. I believe I have no lawful right to do so, and I have no inclination to do so.”

Este  același Lincoln care făcuse campanie, în numele său și al Partidului Republican, în favoarea abolirii sclaviei în statul Illinois și atacase The Kansas-Nebraska Act. Același Lincoln care-i denunțase pe membrii Partidului Democrat care sprijineau o lege care “assumes there can be moral right in the enslaving of one man by another.”

Este același Lincoln care a crezut că legea respectivă contrazice principiul fundamental al Americii după care toți oamenii se nasc egali (“all men are created equal”). Și textul curge în continuare așa:

“Lincoln was an abolitionist at heart, but he realized that the outlawing of slavery in states where it already existed might lead to civil war. Instead, he advocated outlawing the spread of slavery to new states. He hoped this plan would preserve the Union and slowly eliminate slavery by confining it to the South, where, he believed, ‘it would surely die a slow death’ “.

Aceia au fost oamenii, acelea au fost vremurile. Chiar și cei care au spart limite personale și ale vremurilor au trebuit să se resemneze cu gândul că în Sud sclavia va muri într-o zi, dar nu atât de repede precum și-ar fi dorit-o mințile cele mai luminate ale timpului.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

  • Pingback: Dorin Tudoran – Oameni și statui (2 și 3) | @ntonesei's blog()

  • OvidiuB

    Concluzia mi se pare foarte, foarte buna! Chapeau!

  • Dezideriu Dudas

    DA ! Limitele omului-A si limitele contextului ( vremii )-B, odată că se intercondiționeaza reciproc ( nu doar A pe B, ci și B pe A, sensul eterialității lui Arnold Toynbee ), dar se pot schimba, fraudulos, odată cu denaturarea “actualizată” a “mărturiei vremii”….Acad. Ioan Aurel Pop astfel l-a europenizat si mondializat pe Eminescu, ceea ce “dilematicii” n-au reușit să înțeleagă….Ei rămăseseră la “reflexivitatea gândire-realitate”, un concept preluat greșit de la Karl Popper. Voi reveni pe acest subiect. După peste 20 de ani !

  • DG Ontelus

    ‘the figure in the carpet’// iubește-mă intelectual/ îmi gângurea provocator/ o miroseam aspirator/ și o gustam cvasi-penal/ ne cunoșteam din cambrian/ la dinozauri fiind elită/ doar eu filonul din pepită/ i-l sesizasem grobian/ se-acomodase-n timp cu mine/ o dezmierdam avangardist/ chiar de păream simplu turist/ știam dresa endomorfine/ încet mi-a pus sufletu-n palmă/ ne desfătam à la eschil/ la trupul ei savant vechil/ m-asiguram să fie calmă/ și ne purtam cu măiestrie/ în dulce reciprocitate/ între senzații și citate/ nimicniciei grea simbrie/ plictisul ne pândea mișel/ îi rezistam fantast-poetic/ fără pericolul luetic/ ne zbenguiam întru măcel/ lumina-n noi se-ncețoșa/ fiziologic trist tribut/ cu mintea ne jucam barbut/ deci totu-n jur se-mbăloșa/ aceleași pietre funerare/ deși diferă efemerul/ au curățat de ieri parterul/ un vag indiciu în sertare/ astfel se încheie partida/ la sanatoriu cu ozon/ dar ce splendoare de gazon/ ca în grădini semiramida/ sfârșește scribul povestirea/ cu veșnicii adam și eva/ istoriei i-arată seva/ sperând să vină mântuirea

  • DG Ontelus

    Am urmărit înregistrarea de pe youtube a conferinței din 09.08.2017, de la București, la care au participat Domnii Dorin Tudoran și Sorin Antohi. Menționez trei aspecte care mi-au reținut atenția. Primul, refuzul lui Mircea Eliade în legătură cu recunoașterea unei vinovății privind trecutul său. Al doilea, ipoteza plauzibilă privind cele două surse convergente întru suprimarea lui Culianu. Trei, mărturisirea Domnului Dorin Tudoran că și în 2009 l-a votat pe Traian Băsescu. Concluzia care mi se impune, coroborând cele trei chestiuni, aparent nelegate una de alta este aceea că trecutul istoric și cel personal micșorează considerabil liberul arbitru, percepțiile noastre determinându-ne, de cele mai multe ori, să luăm decizii care credem că sunt ale noastre, când de fapt sunt cerute de logica spațiului mental pe care îl reprezentăm. Evident, această conferință a fost net superioară, din multe puncte de vedere, dezbaterii televizate de la Realitatea TV.

  • Dezideriu Dudas

    Ref. la cele 3 aspecte ( A1 – A3 ) :
    La A1 n-am fost in sală. Am întârziat.
    La A2 : Greu de evaluat ce e plauzibil sau nu, mai ales atunci când “aplaudacii” sunt ocupați cu alte treburi ….
    La A 3 : Eu nu l-am votat niciodată pe TB dar asta nu înseamnă ca d-nul Dorin Tudoran nu avea dreptate când afirma că fostul președinte avea dreptate în ceea ce afirma pe toate posturile de televiziune, la concurență in 2017 cu Nicolae Ceaușescu înainte de 1990….
    DE ACEEA, cred că , din contră, tocmai “liberul arbitru” modifică “logica spațiului mental”….Totusi, nu mai suntem in “comuna primitivă”…, mai mult, ne pregătim de “orașul civilizat”. Este sensul ETERIALITĂȚII și corolarul supărării cronicarului… , pe “situarea sub vremi”…. N-AR MAI EXISTA STATUI ALTFEL ! Că ulterior mai le și dărâmăm, da, până la urmă, OAMENII, ce pot construi pot și dărâma…. Din păcate, la fel și STATUILE !
    PS La sfârșit am avut ocazia să schimb câteva cuvinte ….si să-i dau o carte de vizita (și) d-lui I.B. Lefter, ce fusese și la Realitatea TV….

  • DG Ontelus

    alfred nobel// ce ghidă bun-avui la stockholm/ doamna diana o slovenă/ o savuram senin și molcom/ simțeam o pișcătură-n venă/ cu blugii ei mai prespălați/ ne aștepta la primărie/ la explicații-extaziați/ de la-nceput eram în vrie/ fu o plimbare fluvială/ după faimosul ferryboat/ văzui unde făcu escală/ un grup de vipuri la export/ ce șmecheri sunt și suedezii/ cu uncle jack mă întâlnii/ la göteborg în ora miezii/ cartofi și frigărui servii/ din uppsala rețin doar orga/ în catedrala pomenită/ aici găsise domnul iorga/ carte română tipărită

  • DG Ontelus

    Date fiind ultimele, dar nu cele din urmă constatări, devine aproape o certitudine dimensiunea eufemistică a noțiunii de gașcă, termenul mai potrivit fiind haită, amintit și în alte rânduri, pentru cei care se încăpățâneze să nu uite. Or, în haită decide masculul alfa, deși anumite incertitudini identitare inexorabile conduc către o prevalență a rețelei în fața exemplarului celui mai bine echipat să răspundă stimulilor. În cele din urmă, numele, numerele, combinațiile reale ori imaginabile ale acestora se subordonează unui algoritm, impersonal prin excelență, care face ca orice previziune asupra simbolizării să alunece, subtil, către metaforă, una vie, cum ar spune Paul Ricoeur, încă din 1975.

  • DG Ontelus

    etica profesiei// profesionist ca un civil/ concepte mânuia abil/ şi competent ca ofiţer/ proba un mare caracter/ brav societăţii manager/ şi la etaj şi la parter/ era un vajnic luptător/ precum orice ambasador/ deci se purta foarte atent/ moralităţii fin agent/ ca orişicare inginer/ purta valorile-n eter/ e vizionar ca un artist/ al binelui
    propagandist/ căci se gândea doar la popor/ precum orice învăţător/ dreptatea împărţea uşor/ ca magistrat judecător/ agent al statului era/ un procuror aşijderea/ şi om de stat politician/ al viitorului ecran/ vorbea ca harnic jurnalist/ un habarnist
    haios şi trist/ toţi îl ştiau drept un bancher/ onoare-avea cât un cartier/ un competent afacerist/ model de evazionist/ intelectual de mare clasă/ idem în polis ca şi-acasă

  • DG Ontelus

    hipsterița// descoperea lumea cu frică și ambiție/ ce vor de la ea bărbații înțelegea instant/ și pentru a-și realiza targetul existențial/ ceda acelor animale/ cu femeile și fetele colege era mai greu/ astea erau rele de muscă și bune tupeiste deci concurența lor/ o și stimula dar îi și lua mult timp pentru contracarare/ visul său era cariera să strălucească la rampă cât mai mult/ familia și copiii i se păreau boring motiv pentru care/ milita pentru drepturile celor lgbt/ simțea că va reuși în viață avea steaua ei/ care nu era steaua bucurești capitala țării ești/ se distra copios la chefuri unde făcea pe plac domnilor generoși/ hai liberare/ cred că textierul a încurcat compozițiile în fine/ se tatuase în zonele mainstream/ urmând ca undergroundul să-l facă printr-un joint venture/ cu un ong ce mare e marea neagră/ acel ong i se spusese discret era unul marfă pă linie de granturi/ deci viitorul ei era ca și asigurat/ cu o poliță având un randament de doi virgulă trei la sută/ ce mai e suta când ‘cincisutistul’ filmează funny ca artistul/ hipsterița e fata cool a noii generații/ să o primim cum se cuvine/ cu un mesaj mobilizator și un masaj decontracturant/ ciao roma

  • DG Ontelus

    cum stă treaba// elitei eu îi aparțin/ am toată lumea la picioare/ între uațap și revulsin/ sistemul după mine moare/ zidesc dărâm și reputații/ ideile le croșetez/ mi-am pus în cap toți avocații/ mentalul eu îl resetez/ deci ține-ți mintea la cutie/ altfel ți-o furi în stil barbar/ doar eu dictez ce să se știe/ voi de nimic n-aveți habar

  • DG Ontelus

    literatul// în parcul orașului e lume pestriță/ în centru la fel dar nu și la margini/ se toarnă un film un actor și-o actriță/ de-o carte-absorbiți întorc niște pagini/ mișcări estompate le dicteaz-un regizor/ artist consacrat cu un vast portofoliu/ observ în fundal tehnicieni și-un revizor/ poprire pun artei și-n suflet lințoliu/ sminteala cuprinde mulțimea grăbită/ umanu-l ucid cu infame ecrane/ natura se vaită și lumea-i orbită/ descarc-aplicații la niște smartfoane/ regizorul știe dar n-are ce face/ e doar o rotiță în mașinărie/ un murmur se-aude surâd încă-i pace/ salut universul citesc poezie

  • DG Ontelus

    reflecții după un film// ‘în căutarea lui fellini’ e-un film drăguț recomandabil/ căci zampano și gelsomina au un destin inebranlabil/ pe hbo-l văzui aseară și iar am dat în nostalgie/ mă consolez însă cu gândul că e de fapt melancolie/ căci cu regret și abulie de vindecare nu e leac/ și pân’ la urmă lumea știe că toată viața e un fleac/ trăiți muriți îmi e totuna își râde capitalu-n barbă/ doar generoasă este piața cu mii și mii soiuri de iarbă/ cu ignoranță bici și morcov așa clădim noi viitorul/ să aibă parte fiecare de un ecran televizorul/ e depășit de bună seamă tehnologia se-nnoiește/ și digital la orișicine-n suflet bucuria crește

  • DG Ontelus

    rugă// pentru tatăl meu alexandru/ de care n-am avut parte/ despre care nu știu când a murit/ cel mai probabil la începutul lui o mie nouă sute nouăzeci și cinci/ și nici unde este înmormântat cel mai probabil în arad/ Dumnezeu să-l ierte

  • DG Ontelus

    limba română// ca o recunoaștere nostalgică a asumării identitare/ de către moldovenii de peste prut în acel an astral optzeci și nouă/ s-a instituit celebrarea unei zi a limbii române în ultima zi din august/ coresi budai-deleanu alecsandri eminescu sadoveanu arghezi blaga/ au ilustrat acest instrument de comunicare/ la nobila muncă de jos fiind și noi/ ne bucurăm de spiritualitatea exprimată pe această cale/ una dintre miile reale și virtuale

  • DG Ontelus

    La jurnalul din această seară al lui Cosmin Prelipceanu, la televiziunea digi24, l-am urmărit pe ambasadorul nostru în Germania, Emil Hurezeanu. Dincolo de versatilitatea intrinsecă fișei postului său, dacă normalitatea mai înseamnă ceva și dacă își dorește mai mult, îi prevăd un viitor remarcabil acestui om. Are coerența intelectuală a lui Andrei Pleșu, fără nevoia irepresibilă de șarjare a aceluia. Nu pot decât să sper că anvergura sa nu este prea mare pentru ambițiile noastre publice, interne și internaționale, deopotrivă. Iată un excelent funcționar al statului român.

  • DG Ontelus

    Romulus Rusan (1984): ,,S-a vorbit în unele cronici, cu oarecare superioritate, de sinceritatea din «Septembrie», ca de o calitate foarte la îndemână, care i-ar explica tot succesul. A fi sincer este, într-adevăr, o cale de pătrundere în artă pentru unii autori (după cum, pentru alții, calea este opusul, numindu-se fie sofisticare, fie ironie, fie sarcasm, grotesc, idilism, patetism, convenționalism sau direct minciună). A fi sincer pare într-adevăr un lucru simplu. A fi sincer pare obligatoriu. Și, totuși, cred că drumul până la această sinceritate este cel mai greu. Ca să fii sincer trebuie să cunoști toate capcanele de care să te ferești. Ca să fi sincer, trebuie întâi să fi trecut prin toate stările, să fi avut o adâncă experiență de viață, iar apoi simț al culturii. Sincer se poate crede și insul incult și lipsit de sensibilitate, dar sinceritatea artistică presupune o filtrare a ei prin modelele bunului gust. Timotei Ursu a făcut de toate: filologie și literatură, documentar și crăinicie, șantier și televiziune; a scris scenarii a dat idei, a filmat cu aparatul pe umăr, a jucat roluri episodice, a bătut mii de kilometri de drumuri. Toată această experiență i-a dat certificatul vieții și l-a învățat, mai ales, că viața nu începe și nu se sfârșește odată cu noi. Toată această trecere prin noroaie și roze i-a dat dimensiunea răbdării, l-a deprins să-și aștepte dreptul la sinceritate. Scenariul acesta, de pildă, scris prin 1969 împreună cu Adrian Dohotaru, a trebuit să aștepte opt ani prin diferite sertare de redacții, și marele merit al autorilor este că nu l-au uitat. Dar în lungile clipe de speranță și dezamăgire filmul s-a copt, adevărul său a crescut. «Septembrie» a irupt în filmografii într-un moment când pe ecranele obosite de clișeele producțiilor «pentru (sau despre?) tineret» era mai mult ca oricând nevoie de dragoste și solidaritate, chiar dacă filmul ne duce la aceste sublime noțiuni prezentându-ne opusul lor tragic — ușurința și singurătatea.ˮ

  • DG Ontelus

    literatură// în urma unui congres internațional desfășurat la new york/ și la care au participat somități ale lumii literare/ s-au stabilit ierarhiile genurilor și speciilor literare într-o viziune holistică/ la literatura în sens estetic au câștigat epopeile homerice/ pentru intuiția sclipitoare a reflectării exterioare și interioare a omului/ la filosofie dialogurile platoniciene/ pentru jocul dialectic al conceptelor și ideilor/ la științe sociale și umaniste confesiunile fericitului augustin/ pentru confirmarea infailibilă a modului în care discursul uman este în slujba teologiei/ iar la științele tari au fost mai mulți câștigători ex aequo dintre aceia care-au trudit/ în domeniul fizicii cuantice planck bohr schrödinger heisenberg/ un premiu special fiindu-i acordat lui gödel pentru teorema incompletitudinii/ cea care probează atitudinea smerită a științei un adevărat poveretto al minții/ revenind la literatura artistică liricul a fost recompensat în persoana lui rilke/ epicul și l-a adjudecat faimosul roman al lui cervantes/ dramaticul a fost laureat prin shakespeare/ la proză nonficțională cugetările lui pascal au convins juriul/ și în privința teoriei istoriei criticii literare mikhail bakhtin s-a detașat/ participanții după ce au evidențiat statutul tot mai precar al cărții și al literaturii/ dincolo de propaganda colosală ce încearcă să înfățișeze ipocrit o altă situație/ au hotărât să editeze printat și digital pentru a fi descărcată gratuit/ pe toate smartfoanele și alte gadget-uri existente o ‘carte’ care sintetizează/ în o sută de pagini operele laureaților acestui congres internațional/ produsul editorial în cauză urmând să conțină emoticoane fotografii/ și să fie însoțit de un clip advertorial cu vedete ale entertainment-ului/ care să întruchipeze inspirațional marile nume ale culturii/ lumea va fi astfel mai bună mai dreaptă mai frumoasă

  • DG Ontelus

    adicție// fiecare postare confirma dependența/ sevrajul celor treisprezece zile în care nu postase nimic/ se încheiase cu un diptic straniu alcătuit dintr-o mulțumire și-un blestem/ care stârniseră îngrijorare și pe bună dreptate/ în anumite cercuri dar culmea și-n celelalte cercuri/ prin urmare se creaseră premisele unui consens tacit în privința diagnosticului/ experți în psihologie și psihiatrie studiau cazul din toate perspectivele posibile/ solicitând amânare după amânare în luarea unei decizii responsabile/ în deplină cunoștință de cauză nu se mai confruntaseră cu așa ceva/ drept care linia de urmat era complet imprevizibilă practic sub ochii lor/ se scria o nouă pagină în capitolul despre narcoze cvasi-induse/ nu puteau să greșească mai cu seamă că lucrarea ce urma să fie scrisă/ în baza acestui caz trebuia prezentată într-o binecunoscută revistă de specialitate/ cu un coeficient scientometric uriaș și sub niciun chip nu se cuvenea să comită erori/ țineți-l sub observație și la momentul oportun acționați/ acesta era consemnul dat de sus de foarte sus mai sus de-atât nu erau decât/ Dumnezeu sau întâmplarea

  • DG Ontelus

    cioclul// desconsiderat de toți era de fapt cea mai importantă persoană a comunității/ în lipsa serviciilor sale profesioniste putea fi serios periclitată/ sănătatea locuitorilor sau a cetățenilor în funcție de perspectiva adoptată/ prin înhumare sau prin ardere se asigura că trupul unei persoane decedate/ nu va influența negativ din punct de vedere microbiologic ecosistemul uman/ despre suflet credințe ritualuri și alte simbolizări dintre cele mai diverse/ îi lăsa pe alții specialiști să se pronunțe oricum știa că într-o bună zi/ și aceștia prin intermediul aparținătorilor vor beneficia de prestația sa/ complementară prestigiului ori anonimității celor de care se ocupa/ orice unitate administrativ teritorială are ciocli de încredere/ se cuvine mai mult respect pentru munca depusă de către fiecare

  • DG Ontelus

    statuia// mă uit în jur multe statui/ mass media mă intoxică/ pe loc mi-aș pune pana-n cui/ dar lucrurile se complică/ voi scrie până voi crăpa/ nimic nu mă mai poate-opri/ am devenit statuia mea/ bătrân fiind mai greu porni/ cum ne zicea odat’ coșbuc/ nu mă-mbunați nici c-un ciubuc/ sunt insensibil la trabuc/ mai negociez însă un look/ habar n-aveți cât pot să duc/ mileniul patru îl apuc/ nici chiar pe stânci nu mă hurduc/ căci zbor și cânt precum un cuc

  • DG Ontelus

    personajul ion// creat de către liviu rebreanu este reprezentativ/ nu doar pentru țăranul român transilvănean de la începutul secolului douăzeci/ dar și pentru omul mediu dintotdeauna și de oricând/ date fiind disfuncțiile din cele mai multe familii/ frustrările și complexele generate de acestea/ obsesia averii desconsiderarea și instrumentarea de tip egoist a sexului opus/ încercarea de umanizare prin iubire culpabilizantă/ care duce în final la tragedie într-o formă sau alta/ această creație ficțională rebreniană este de departe/ cea mai reușită ilustrare a umanului în proza românească și este/ perfect comparabilă personajelor celor mai convingătoare și/ din acest motiv ridicate la rangul de mituri din literatura universală

  • DG Ontelus

    eloy ‘inside’// în septembrie o mie nouă sute șaptezeci și doi/ în studio windrose din hamburg formația germană de rock progresiv eloy/ înregistrează albumul ‘inside’ care va apărea pe piața muzicală anul următor/ sub brandul harvest sunt patru piese remarcabile din discografia muzicii prog/ ‘land of no body’ ‘inside’ ‘future city’ ‘up and down’/ eloy adică manfred wieczorke organ wolfgang stocker bass/ frank bornemann guitar fritz randow drums/ cu excepția basistului fiecare dintre ceilalți trei muzicieni cântă și la alte instrumente/ iar bornemann și wieczorke au și contribuții vocale/ psychedelic space rock de cea mai bună calitate/ recomand și albumele ‘floating’ din o mie nouă sute șaptezeci și patru și/ ‘dawn’ din o mie nouă sute șaptezeci și șase/ cea mai tare piesă a discografiei eloy e ultima din albumul citat ‘up and down’/ cu niște memorabile sincopări sincronizate organ bass guitar drums chiar pe final

  • DG Ontelus

    autoportret// era un pașnic uragan/ banalitate meteo/ domn mă dădeam pe tobogan/ în gând genesis stereo/ ce-albume superprofi-au scos/ le-ascult în buclă mai mereu/ sunt pe vecie acel boss/ față de lume doar ateu

  • DG Ontelus

    sincronism// la jumătatea analitic-matematică a epocii ceaușesciene/ adică prin august șaptezeci și șapte/ când minerii îl înfruntă pe cel mai iubit fiu al poporului/ cameramanul frangopol o descoperă într-o cofetărie pe anda onesa/ urmând apoi să înceapă filmările pe litoral la mitologicul ‘septembrie’/ iar eu mă întorceam cu o mașină a salvării de la eforie sud/ unde stătusem o lună la sanatoriul de copii/ având asupra mea bocceluța cu efectele proprii/ mașina oprind seara târziu la numărul o sută cincizeci și opt de pe strada unirii/ din municipiul buzău astăzi acolo sunt blocuri iată o strălucită ilustrare/ a principiului lovinescian al sincronismului urmat de adaptarea la/ specificul local adică diferențiere chestiune asupra căreia am citit meditat și scris/ în anul patru de facultate o teză de licență/ întâmplător sau nu ultima mea colaborare la ‘românia literară’/ în iulie două mii trei cu ocazia împlinirii a șaizeci de ani de la moartea lui/ e. lovinescu se intitula ‘sincronism și globalizare’/ aseară la realitatea tv domnul nicolae manolescu elogia acribia științifică/ a propunerilor de manuale de pe care învăța în anii cincizeci/ domnia sa reținând și astăzi lucruri învățate atunci/ exemplu fiind dat anii de publicare și numele latinești ale lucrărilor cantemiriene/ literatura este catharctică

  • DG Ontelus

    cred ca să înțeleg// complexitatea ierarhizată a realului e o evidență/ și pentru cel mai consecvent dintre sceptici/ ar fi o eroare pe care însă unii o comit nonșalant/ să estimezi că această complexitate ierarhizată e/ pură întâmplare ori reductibilă la numere mărimi cantitativ/ calitatea e misterul existenței deși demnitate relevanță au toate formele de a fi/ calitativul este parțial cognoscibil și exprimabil/ ceea ce e dincolo de posibilitățile curente ale umanului se numește irațional/ care poate fi dacă suntem corecți inclusiv suprarațional/ înțelegând cu resemnare că nu putem ști și exprima decât infim/ deși mulți sărmani se iluzionează că știu și pot exprima și sunt mândri de asta/ soluția credinței face suportabilă viața/ altminteri tragicul cel mai tragic și absurdul cel mai absurd devin copleșitori/ cred tocmai fiindcă entropia cosmică are un nivel acceptabil/ cred deoarece probabilitatea existenței concomitente/ a cosmicului a vieții a conștiinței constituie un miracol o minune cotidiană/ hazard nu poate fi ca în același moment să coexiste/ plasma din stele aminoacizii proteinelor mustrările de conștiință/ așa cred și fiecare are dreptul să creadă cum înțelege

  • DG Ontelus

    era un tânăr scriitor/ pe vremuri la organizația de bază/ fruntaș pe ramură și pe sector/ cam declasat dar mai mereu pe fază

  • DG Ontelus

    amintiri trăiri// tata mă ține în brațe/ văd în sicriu unchiul mort la treizeci și șase de ani/ decesul medicului dubău la mangalia/ trec cu mama pe lângă închisoarea de la aiud/ citesc ‘demonii’ dostoievskieni/ ascult sandra și alphaville la deutsche welle/ mă îndrăgostesc de sora unui prieten și plâng/ decembrie optzeci și nouă la govora/ studenția la iași/ singurătate în lume/ public trei cărți/ ascult muzică/ îl vizitez pe medicul pesamosca înainte cu cinci luni de moarte/ există democrație libertate capitalism/ oamenii sunt buni deși par răi uneori/ pe cer văd stele aproape în fiecare noapte

  • DG Ontelus

    ‘cireșarii’// fata pe care am iubit-o în ciclul primar a murit înecată/ chiar în vacanța dintre a patra și a cincea/ aceea de care m-am îndrăgostit în liceu/ nu a știut decât probabil mult mai târziu/ iar incompatibilitatea dintre mine și cea iubită în facultate/ căreia am avut puterea și disperarea să-i spun era evidentă/ e puțin spus timiditate ceea ce am resimțit față de fete în adolescență/ mi-a lipsit și autoritatea tatălui cu siguranță/ iar anima gorgona și-au spus cuvântul/ și dacă am suportat să asist la o autopsie în liceu cu câțiva colegi/ pe atunci vrând să dau la medicină/ cu atât mai mult această autopsie psihanalitică/ la vârsta maturității – pe bune – e o misiune mai ușoară/ dar indiscreția asta te face vulnerabil îmi suflă supraeul/ bine îi răspund cântă la altă masă/ și depărtându-se chiar îl văd fredonându-le vecinilor ‘macarale râd în soare aurii’

  • DG Ontelus

    kazuo ishiguro// un britanic de origine japoneză a luat în două mii șaptesprezece/ premiul nobel pentru literatură motivația juriului/ fiind că opera sa relevă ‘abisul de sub iluzoriul simț al legăturii cu lumea’/ antologică justificare adevărul e că scriitorul are acum ocazia/ să experimenteze adevărul sau poate postadevărul inclus în/ enunțul academiei suedeze cârcotașii vor zice că speculez ieftin metalimbajul/ răspund așa reacția verbală față de un text nu e tot metalimbaj/ așadar ceea ce spun jurații despre ishiguro îl va pune pe gânduri pe acesta/ dar probabil că nu atât de mult ca pe bob dylan anul trecut încât/ la termenul indicat scriitorul să meargă să-și ridice premiul/ probând astfel ‘abisul de sub iluzoriul simț al legăturii cu lumea’

  • DG Ontelus

    sfântul nicodim aghioritul// ci totul este interzis/ și știu că nu se poate/ mă cenzurez chiar și în vis/ rămân doar biete șoapte/ vrăjmașul este nevăzut/ el râde-acum de mine/ dar nu i-am dat ce ar fi vrut/ căci Domnul mă susține/ e drept pe mulți am ispitit/ sufletul meu îl știu/ în parte lumii am murit/ în parte încă-s viu/ mă rog ca drumul să-l țin drept/ credința-mi nu se vinde/ să am răbdare să aștept/ și-n inimă și-n minte

  • DG Ontelus

    apocaliptică// ploua-ndârjit bacovian/ zeci de găleți pe oră/ regretele de peste an/ formau robust o horă/ căci apa nu purifica/ nu folosea nici vieții/ în suflet ni se infiltra/ larg preambul al gheții/ conștiința se lichefia/ tot micșorând lumina/ simțeam în trup malefia/ luptând la taormina/ pământul devenea noroi/ și lumea o ruină/ între cei vii soseau moroi/ din omenească vină/ nimic nu mai era la fel/ desăvârșit dezastrul/ ciment și sticlă și oțel/ se colorau albastru/ era potopul de final/ minciuna pedepsind-o/ se sancționa ce nu-i moral/ făptura chinuind-o

  • DG Ontelus

    coșul trei din actul final// era și pentru el o încercare/ văzuse multe la viața lui dar o asemenea risipă/ va ieși o carte totuși își spunea/ nu va ieși nimic/ așa cum a spus va scrie aici cât i se va permite/ și va lăsa pe alții să trăiască bucuria fenomenală/ de a-și vedea numele pe copertă/ de a da autografe/ de a se întâlni cu publicul cititor/ de a lua țeapă de la editor librar etc/ dar mai cu seamă de a vorbi posteritatea/ despre contribuția lor epocală evident/ la dezvoltarea literaturii în general/ a celei est-europene și românești în particular

  • AdiR

    Ca parere insolita, asumata,nu doar pentru asa motivatie a mai castigat cineva, odata cu el,acest neverosimil premiu(si probabil nu este prima oara cand altii au contribuit mai mult decat bibliografia scriiturii).(abisul din legatura simtului cel bun cu lumea, mai degraba, chestie de literatura a filozofiei mai curand decat invers, tehnicism aculturalizat). Ba chiar se poate ca dublul sau sa fi contribuit mai mult la valorizarea literaturii filozofiei decat ar fi putut-o face el, probabil.Poate vom afla.Bine totusi ca nu este japonez de-al lor, ci mai degraba de-al nostru.

  • AdiR

    Oamenii foarte limitati nu au limite. Doar ei.Cei care au limite nu sunt niciodata limitati, afara de ei insisi (daca sunt preocupati de sine)
    Aceasta axioma dubioasa se verifica foarte bine in Romania, desi parca si aici ar fi asemanari cu suta de ani americana dintre abolirea sclaviei si sfarsitul legal al segregationismului.Cert este ca oamenii (sac!) limitati nu se tem de nimic mai mult pe lume decat de oamenii cu limite, mai ales cele auto-impuse.Daca manipularea, punerea in dependenta, chiar serbie, fortarea stiintific-psihologica a puterii firesti a liberului-arbitru, daca nici coruptia normala, de zi cu zi, nu functioneaza, atunci oamenii limitati isi arata limitele inaparente din spatele gradelor, fie ele si universitare, functiilor, titulurilor s.a. si apeleaza la ultima ratiune.
    Cui nu-i place teatrul prost, decadent al dementei nerecunoscatoare a ironiei absurde a existentei, trebuie sa i se serveasca ultima ratiune.
    Pe tava.Deci sa fim realisti: neo-iobagia salveaza Romania!

WP Admin