≡ Menu

O metaforă: Breban e un jeg!

 

Theodor Paleologu: “Patapievici şi Liiceanu, a spus el (Nicolae Breban, nota mea, DT), ar trebui împuşcaţi. Dacă Nicolae Breban ar delira pe cont propriu, ar fi un caz relativ banal de demenţă senilă cu puseuri de violenţă verbală dusă la extrem. Dar nu e acceptabil să angajeze instituţii precum Institutul Cultural şi Academia Română.” (aici)

Nicolae Breban: A fost o metaforă, poate nefericită, dar arată faptul că eu disprețuiesc atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacționat nimeni. Disprețuiesc pe cei care atacă istoria și limba româneasca. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu.” (aici)

Vă rog să-mi permiteți să folosesc (și eu) o metaforă:

Nicolae Breban e un jeg, un colaborator împuțit al lui Nicolae Pleșiță. Vroiam să spun un necolaborator, curat ca apa de izvor, al Securității. Metafora mea poate că e nefericită, dar arată faptul că eu disprețuiesc atacurile la adresa neamului polon și a istoriei acelui neam, plus la adresa Academiei Poloneze de tăiat frunze la cine mai are chef să piardă timpul. De Liiceanu poate că n-a spus; dar a mai spus.

Bibliografie metaforică:

“Directorul Contemporanului – Ideea europeană a pus în scenă un fel de spectacol de sunet şi lumină, în care, fireşte, sunetul major a fost vocea dlui Breban, marea conştiinţă românească de azi, iar proiectoarele puneau sub lumină inculpaţii la indicaţiile măscăricilor de serviciu. Spectacolul s-a intitulat Democraţie şi antisemitism în România. Evident, democraţii erau dl Breban & Comp, antisemiţii – dnii Manolescu, Liiceanu şi alţii. Invitat de onoare, dl Edgar Reichmann, prezentat dlui Marin Mincu la Paris, acum vreo două decenii, de dl Nicolae Breban, drept omul nostru care scrie despre noi la ziarul Le Monde.’ Numai că, aşa cum îşi aminteşte dl Marin Mincu, într-un excelent text publicat în Cotidianul, cînd a încercat să paseze dlui Reichmann, în prezenţa dlui Breban, într-un bistrou parizian cîteva fotografii ce-i incriminau pe soţii Ceauşescu, a fost „consiliat” <amical> să renunţe la asemenea acte de <vitejie>”. Titlul articolului semnat de dl Mincu era De ce îl <protejează> Nicolae Breban pe Edgar Reichmann?” /…/

“Victimele acestui proces-mascaradă, de tip stalinist, au refuzat să se prezinte în faţa procurorilor, drept pentru care, autodeclaratul Justiţiar-şef, dl Nicolae Breban, şi-a adus aminte de vremurile cînd era membru supleant în CC al PCR şi de arsenalul din dotare pe atunci: ‘Noi am invitat expres pe d-nii Liiceanu şi Manolescu, ca să dezbatem acest scandal. Ar fi fost potrivit ca cei (diafanele cacofonii ale academicianului Breban!) doi să vină aici, ca să-i apărăm. Nu putem să-i apărăm dacă ei lipsesc. Dacă ei lipsesc, vom fi noi aici. Mai puţin amabili, pentru că amândoi au avut derapaje.’

Interesant, nu? Apăra-te-ar N. Breban!

‘Şi dl Liiceanu se face vinovat de anumite neglijenţe. De exemplu, a publicat în Editura Humanitas cărţi ale unor extremişti de dreapta, ale unor fascişti legionari, ale unor profascişti, fără să avertizeze lectorul, şi care se vând în România unor oameni care nu cunosc bine problema şi care pot fi induşi în eroare de asemenea texte, care pot părea propagandă.’, a continuat dl Breban…’/…/

Revenind la cazul inculpatului Manolescu Nicolae, indignarea Justiţiarului-şef Nicolae Breban atinge cote atît de înalte, încît comite chiar un sublim şi involuntar act de autocritică. Cel numit în 1970 Redactor-şef al României literare chiar de dictatorul Nicolae Ceauşescu  declară: ‘Nu poţi, în numele României literare care 30 de ani l-a lins în fund pe Ceauşescu cu neruşinare fără margini, sigur, ajutând pe unii scriitori români, publicînd unele texte bune, să dai lecţii Le Monde-ului, nu numai cel mai important ziar din Franţa, dar unul dintre ziarele mari ale Europei.’

Cum se zice, limba (ce-i drept, cam încărcată prin practicarea năravului mai sus mărturisit de dl Breban) păcătosului adevăr grăieşte.

Într-un număr al Cotidianului, inculpaţii Manolescu Nicolae şi Liiceanu Gabriel sînt luaţi la refec şi pentru sabotarea limbii române. Scrie dl Breban: ‘Curios e faptul că, deşi Academia Română a stabilit elementele esenţiale de grafie a limbii literare, unele edituri – Humanitas – şi unele reviste literare – România literară etc. – printr-un fel de frondă pe care nu o înţelegem, se încăpăţînează să respecte coloratura pro-slavă a lui Al. Graur!…”

Nu doresc să-mi spun părerea aici despre disputa între susţinătorii lui „î” şi cei ai lui „â”, dar cum dl Breban se ascunde, încă o dată, după poalele Academiei Române, cînd lansează asemenea atacuri, ar fi cîteva lucruri de spus.

Primul – dacă ar fi consultat colecţia Vieţii Româneşti din perioada Iaşi (Viața romînească), ar fi văzut că grafia cu „î” era folosită în acea revistă de căpătîi a culturii române înainte de „coloratura” lui Al. Graur. Al doilea – cînd minţi cu grosolănia de care se dovedeşte capabil dl Nicolae Breban, mai contează că o faci cu „î” sau cu „â”? Al treilea – în ce limbă este scris pasajul:  ‘Apoi, foarte multă lume, printre care şi foştii mei amici şi <complici> ai disidenţei mele (ca dl Manolescu sau G. Liiceanu!), îmi ascund propriul meu nume, în această calitate, deşi…’, fiindcă nu cu limba română avem de-a face aici.

Cum adică ‘îmi ascund propriul meu nume’? De cine i-l ascund? De chiar Domnia sa, de dl Breban? Cînd scrii româneşte ca dl Breban şi mai eşti şi membru al Academiei Române, mai înţelept este să faci „ciocu’ mic”, dacă tot nu ai curaj să-i ceri dlui Manolescu nişte meditaţii gratuite ori să te adresezi chiar Academiei spre a-ţi organiza nişte cursuri, cum spuneam, fie şi foarte, foarte serale, de acomodare cu limba pe care o tot aperi atît de zgomotos.” (Adevărul literar și artistic, 6 august 2002; http://www.dorintudoran.com/haiducul-de-salon-un-megaloman-la-portile-dizidentei/)

Radu Boroianu: “Din păcate, Academicianul Nicolae Breban a crezut de cuviință să răstălmăcească propunerea mea de a conduce onorific un consiliu consultativ, repet, consultativ, al Peședintelui ICR și s-a închipuit instalat ca Despot al instituției. Oricât de luminați, despoții nu pot fi acceptați ca ambasadori culturali.” (aici)

Eu aș mai avea metafore nefericite, dar prefer să “dau o înaltă apreciere” opțiunii fericit exprimate de Nicolae Distonocalm: “Foarte bine. E bine să ne mai calmăm puțin.” (aici)

Așa e. Altfel, din metaforă, Academia Română devine o glumă de prost gust.

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • InimaRea

    Prin unghere intelectuale românești, bîntuie furia.

    Pentru neavizați, ungherul e locul în care se bat cap în cap două direcții care-și dispută primatul perpendicularității.

    Una e moralistă, fostă muralistă. Cum ajunge moralist muralistul? Simplu -- pune la zid -- metaforic (eu îl cred).

    Cealaltă e opacă la metaforic. De pildă, Paleologu jr: ”…apelul la asasinat lansat in plina sedinta a sectiei de filologie si literatura: Patapievici si Liiceanu, a spus el, ar trebui impuscati.”

    Acum se vede bine efectul de perpendicularitate: metafora e apel la asasinat. Au înnebunit și unii și alții, ca să se-ncleșteze fix la 90 de grade, probabil.

    Din epopeea asta (și eu metaforic, ce credeați?) ies cu două-nvățături: Breban a fost greșit repartizat în Academie, trebuia la injineri; Paleologu jr s-a stricat ‘nainte de-a apuca a se coace.

    Proportions gardees, Paleologu jr e o voce pe cont propriu, pe cînd Breban angajează-n metaforele lui de partizan și fotoliul academic. Tîrăște-n noroi -- ah, ce-mi place asta! -- reputația academică.

    Și bine-i face! Nu doar fiindcă o merită dar pentru c-o și dorește: în istoria sa recentă, Academia s-a lăsat tîrîtă-n noroi de alte curente perpendiculare-ntre ele. Numai la colegii Elenei Ceaușescu, de mă gîndesc, și mi se-aprind călcîiele după o bătaie-n noroi -- dar așa, meseriașă!

    Mie nu mi-e perpendicular cine are dreptate-n metafora asta neînțeleasă. Eu chiar cred că Breban a suferit urît -- dar urît, nu așa! -- scriind cu ortografia aia slavizată de Graur. Eu așa zic -- c-a sîngerat singur și necompătimit, înotînd în zgura aia de limbă română cu î din i, cînd știut e că î e numai din a, ca-n fânână (e verificat și confirmat academic, nu vă băgați!) Mii de pagini cu î din i -- Doamne, cît poate-ndura un om! Cum poate el ajunge complice la violul limbii -- și-al istoriei, desigur -- românilor, din doar curata aspirație de a o (le) cultiva și-ntări! Și cum poate iar cădea-n ispită, schimbînd perpendicularitatea -- ajungînd să â pînă și-n gerunzii despre care-i dovedit că din i, nu din a.

    Pentru mine, modelul de academician rămîne profesorul meu Eugen Simion -- tipul intelectual care nu poate fi suspectat de verticalitatea genetică a perpendicularității. Nu, la Domnia Sa domnește obtuzitatea generoasă, ca niște brațe larg deschise, primitoare cît cuprinde. Îl mai întîlneam prin București și-l tot întrebam de Regulile Sextil Pușcariu. Zîmbea stînjenit -- de lipsa mea de tact, evident: Lasă, dragă -- nu ne punem noi cu politica!

    Eu, neam prost, insistam. Domnia Sa, sastisit: Desigur că-i o prostie chestia asta cu Regulile dar știi cum e, nu-s vremile sub om… Și zîmbea împăciuitor.

    De-atunci, mă bîntuie o asasină metaforă moromețiană: ”…pe ‘mă-ta și pe tine de belit!”

    Mă credeți ori ba, asta m-ajută să mă-mpac cu lumea.

  • Pingback: O metaforă: Breban e un jeg! | Nasul.tv()

  • neamtu tiganu

    Domnule, ca tovaras nu pot sa-ti spun, te rog, ba te somez chiar, in numele unui colectiv de oameni ai muncii, sa explici ce ai vrut sa spui in urmatoatea fraza, citez din memorie: “Breban a fost greșit repartizat în Academie, trebuia la injineri;”?

    Adica de ce la injineri, stii mata ce sunt injinerii si ce vrea ei, cine te-a indreptatit pe mata sa vorbesti in numele inginerilor? Bag seama ca e o nota dispretuitoare in observatia matale, de ce nu-l bagi la tarani, sau la tinichigii, taximetristi, sau in aia ma-sii etc.?

    Sa nu-mi spui ca e doar o metafora, bhâ, mai lasati-le dracu de metafore ca ne-ati zapacit de cap, noi inginerii nu avem nevoie de metaforele voastre, m-am saturat de avionu-pasare de otel argintie care despica ceru senin, de ala cu ceru de plumb, de patibulari! Auzi bai, sa nu ne apuce pe noi sa va-mbracam in metafore ca noi muncim!

    Hai ca tot m-am evervat si ca tot m-am enervat voi folosi avintul pt. a combate si o chestei care atit pe mine cit si pa nefasta ne roade de mult timp. E vorba de vocalele “â” si, “î”, care oricum ar fi scrise, din a sau i, au un sunet extrem de neplacut, nepotrivit unei limbi melodioase ca lb. romana, mai ales in cintece si poezie. Ar fi bine ca intelectualii sa se ocupe de inlocuirea acestor adevarate gunoaie, aparute nu se stie cum in lb. romana, eu personal cred ca au fost introduse cu buna stiinta de unguri, evrei sau rusi pe furis. Ar putea fi inlocuite cu vocale mai deschise la culoare de ex. ä. ü. vocale demne de apartenenta la EU, NATO. Caciulitele cu doua punctisoare, in loc de accent eghiu sau cercumplex sunt si mult mai dragalase.

    Cu indignare!
    Un colectiv de oameni ai muncii.

  • InimaRea

    Bre injinere, Breban nu-i mai filolog ca un inginer -- d’aia trebuia la ingineri.
    Dar ai si tu dreptate, am exagerat. Insa înțelege-ma, Academia n-are secția subingineri. Avea una -- Codoi -- dar mi-e ca s-a descompus in elementele de baza (coi si doi -- agramat dar chimic corect).
    Acu-ntelegi ca io pretuiesc injinerii finca-s corecți teoretic?

  • Mensch

    Până şi Nataşa din “Maestrul şi Margareta”, simplă “cameristă”, dispreţuieşte inginerii (şi tehnicienii), atunci când se roagă să fie lăsată să rămână vrăjitoare:
    “I won’t marry an engineer or a technician!”
    “Ich will keinen Ingenieur oder Techniker heiraten!”
    Aşa că ce să ne mai mirăm de filologi…

    PS
    În traducerea românească pe care am găsit-o pe net, propoziţia sună:
    “Nu mă mărit nici cu inginerul, nici cu tehnicianul.”
    Tare aş vrea să ştiu ruseşte.

  • Dezideriu Dudas

    Ce sa-stepte Margareta de la Bulgagov, in materie de pretuire-dispretuire, cand acesta astepta ce astepta de la….Stalin ?

    Ref. la limba rusa, va dau un raspuns ocolitor, intuitiv, Rasputin n-a fost inginer.

  • Dezideriu Dudas

    @inimarea:disqus
    @neamtutiganu:disqus

    Excelenta,
    Camarade,

    Tre’ sa intre rapid si inginerii in dictionarul corectitudinii politice ca vad ca in Romania problematica poate deveni virala. Probabil de la cel mai inginer dintre scriitori si cel mai scriitor dintre ingineri, don’Gabriel Chifu, incoace….

    Mujicul Paul Goma scria odata in jurnalul sau de pe internet ( prin 2009 ) ca inginerii nu prea puteau fi manipulati sau fortati sa faca din A, B, si invers, ca in estetica, etica…. unde nu-ti cadea tavanu-n cap daca greseai ( ceva de genul…)….

    Din pacate, acum, pare a ne cadea tavanu-n cap la toti….

    Asa-i bre ! Noi suntem “corecti teoretic” iar voi practic. D-aia a vrut sa invinga stiinta dictatorul la GDS si sa faca din idee fasie de tabla si invers ( in utopia lui, nu-i mai ajungea pragmatismul vostru si voia sa mai puna mana pe cateva “hectare” din pragmatica voastra…)….Acum, voi, practic, il faceti fasii. Noi, utopici ca-ntotdeauna…, incercam sa punem filete de stanga pe suruburi de dreapta ( si invers -- pentru ca s-au pus gresit de la-nceput )….si inca nu s-a facut sectie de inginerie la Spiru Haret, ca sa putem fi majoritari ….

  • neamtu tiganu

    Domnule Inima rea, ai privit vrodata un inginer direct in ochi? Ai vazut ce privire inteligenta are?
    Pai vezi?

    Asa ca propun, cu majoritate de voturi, ca Breban sa ramina la voi!

  • Nu sunt multe locurile in Romania in care impostura, fostul colaborationism cu politia politica etc. sa aiba reprezentanti mai… nemuritori.

    Am — ca toti oamenii — slabiciunile mele. Eugen Simion este una dintre ele. Cel putin, in doua randuri, a jucat in viata mea rolul lui Dumnezeu. Si asta nu se uita. Optiunile sale postdecembriste, apropierea de un om ca Breban, care manca rahat pe seama noasta — a lui E.Simion, N. Manolescu, I. Malancioiu, E. Jebeleanu, G. Bogza, D. desliu, M. Macovescu, M. si altii — cand incercam sa facem, sa declansam ceva Dinescu, nu mi-a cazut, si nu-mi cade bine, dar recunostinta mea pentru E. Simion (fost profesor al meu, prieten si coleg “de lupta” etc.) depaseste diferenta pozitiilor pe care ne afla din 1990 incoace.

  • InimaRea

    Am și eu motive să-i fiu recunoscător prof. Eugen Simion. După mine, nu frizez nerecunoștința ori lipsa de respect fiindcă-l evoc într-o problemă în care a funcționat a la Mazarin. Cu comparabilă abilitate, refuzînd ministeriatul Culturii findcă urmărea președinția Academiei. Un caz fericit de politică personală împlinită. Iar motivele puteau fi, tot așa bine, generoase nu doar personale -- rămîne de cercetat ce-a-nsemnat președinția sa pentru Academia Română, cultura română, literatura română. Unele se văd cu ochiul liber -- obținerea sediului de lîngă Parlament, Ediția Perpesicius dusă la bun sfîrșit. Altele-s de domeniul trecutului imprevizibil de i se mai spune și ”viitor”, pe-alocuri.
    În privința Regulilor Sextil Pușcariu, pot spune că ar putea fi excelent prilej de fraternizare între filologi și injineri. Tîrzie și degeaba fraternizare -- cît privește limba română -- dar nu degeaba cît privește solidaritatea intelectuală (presupunînd c-ar fi posibilă-ntre două țanțoșe ramuri ale experienței umane -- știința și arta).
    Lingvistic, Regulile sînt aberante. A fost o discuție întreagă, cine are chef n-are decît să-i calce pe urme -- și n-are a regreta ce află, doar a deplînge.
    Dar ”lingvistic” este abuz de limbaj fiindcă adoptarea Regulilor a fost politică -- în cel mai fidel stil stalinist. Bref, Ilici a făcut o concesie ”partidelor istorice” -- și-a sacrificat limba română. Gest uman dacă-l raportăm la moartea Ifigeniei, bunăoară. Dar tot un fel de sacrificiu ritual.
    Dar exagerez -- nu-i sacrificiu ritual, mai curînd e tăierea vițelului cel gras -- ca semn de armistițiu politic. S-a-ntîmplat ca ortografia limbii române să le facă poftă mesenilor învrăjbiți politic. Gusturi subțiri, mie-mi ziceți? Oricum, de-atunci m-am dumirit în privința mitului Seniorului -- de-celași fel cu-al lui Ilici, doar cu semn schimbat (primesc huiduieli non stop, mi-e perfect perpendicular -- vorba injinerului).
    Ei, aici ar fi fost locul solidarității aceleia, unde să vină pozitiviștii să spună ”Alo, nu umblați la firele alea, că se dau dracu peste cap polii, și nu mai știm încotro s-o luăm, p’ormă!” Și nu din solidaritate cu neinjinerii, ci doar din orgoliu profesional: unul de-a’ lor o făcea de oaie -- sau, mai curînd, de porc dacă așa putea rămîne călare pe situație, chiar și cu sula-n coaste.
    Să vă spun la ce nu vreau să mă gîndesc: la o soluție rezonabilă -- să fi spus Ilici ”Da, domn’e, să reparăm ortografia limbii române -- dacă ziceți c-au stricat-o comuniștii. Da’ să-i întrebăm pe-nțelepții ăia nemuritori, să vedem -- ei ce zic?”
    Nu vrea să mă gîndesc fiindcă mi-e tare teamă de ce-ar fi putut spune-nțelepții, din grija de-a nu pica de comuniști.

  • Cineva e nostalgic după “rominismul” pe care-l voia Stalin instaurat aici. Bun, înţelegem că ciracii lui Brucan de la GDS, via Humanitas (sau invers?), îşi ascultă vocea stăpânului lor, chiar şi în mormânt fiind el da’ noi, ăştialalţi de ce tre’ să salivăm, precum câinele lui Pavlov, după reforma prin care Stalin rezolvase toate problemele lingvistice din lume?

  • InimaRea

    Vorbiți prostii, copilărește maimuțărind basmul cu cocosul rosu -- de parca mai era nevoie.
    Regulile n-au schimbat ortografia stalinista -- abandonată înca-nainte de 1960. Au anulat, in schimb si dintr-un condei -- cel putin 30 de ani de cercetare lingvistica romaneasca, sincronă cu lingvistica de pe plan mondial.
    Unul din cei care s-au bătut pentru limba romana a fost eminentul lingvist Ion Coteanu, academician si el insa doar filolog, nu si politician.
    Pina sa va expuneți primejdios ignoranta in materie lingvistica -- si stalinista, chiar -- căutați cite ceva despre principiul etimologic si cel fonetic in ortografie. Nu-s prolegomene la-nalta filosofie, le puteți pricepe. Dupa care, stabiliți singur pe ce principiu se bazează Regulile, declarativ dar si de facto.

  • Se pare ca tot nu intelegeti sau ca intelegeti dar va incapatanati a locui intr-o eroare. Ce semnalam era ca, si inainte de “reforma Al. Graur” se folosea “î” acolo unde astazi este recomandat “â”. Asa ca lasati-o mai moale cu cainele lui Pavlov, ca nu pe aici il gasiti…

  • Shadow

    Corect “tigane”.
    Numai intre “marile minti” se poate ajunge la “crima metaforica”. Noi intre noi “injinerii” daca ne suparam intre noi terminam cu cateva pahare, sticle, “alcoale” si maine uitam. Breban sa ramana la “ei” ca “il merita” noi “injinerii” suntem “club exclusivist”.

  • Dezideriu Dudas

    Domnu’ Nicu e mai ceva ca domnu’Nelu…In materialul Grupului “Un
    viitor pentru Romania”, aparut in plin trend descrescator pentru economie (
    1996-2000), “Modernizarea Romaniei”, era citat cu ceva vorbe de bine fata de
    material. In timp ce Augustin Buzura era chiar unul dintre semnatari. “Calatoria
    continua”…, deocamdata a fost realizata etapa “Un viitor pentru Cluj”…Dealtfel,
    materialul e foarte bun, dar nu conteaza asta. Conteaza cine “are voie” sa-l
    scrie. Domnu’Nelu, cu “specialele” lui, nu se-ncadra aici…..Si nici “Realitatea”
    nu-l convoaca acum…. Nu-i dreptate pe lume…

  • Aha! Deci ăia din interbelic aru nişte ignoranţi (cu excepţia socialiştilor de la “Viaţa romineasca”). Iar eu ar fi trebuit să citesc “Gindirea”, nu “Gândirea”. Dar hai să vedem ce evitaţi să spuneţi dumneavoastră şi cu discipolii lui Graur: că timp de secole românii au folosit un alfabet (cel slavon) în care pentru sunetul transcris în acest moment “î” sau “â” se utiliza un SEMN cu totul diferit atât de i, cât şi de a. Pentru că vorbim despre SEMNE aici, pe care le decodăm cu rapiditate. Iar cititorul va avea tendinţa să citească -- şi să deformeze limba astfel -- folosind decodarea cea mai apropiată a semnului. Adică i în loc de î, a în loc de â. Ce are acest lucru cu cele două principii? Nimic!
    Dar ce are corpul academic din 1953 cu politica? Totul! Apropo, câţi academicieni reali mai se găseau pe scaunele nemuritorilor în acel an? Şi câţi în puşcării ori prin fabrici şi uzine?

  • InimaRea

    Va lansati intr-o discuție pentru care n-aveți instruirea minimum necesara, doar fiindca știți dv ca lingvistica e politica, iar ortografia -- politizată.
    Adecvarea grafica la specificul fonetic ramine arbitrara, oricita Ingeniozitate ar avea cineva. Fonologic, una si-aceeasi persoana nu emite doua sunete identice, in toată viata lui vorbita. De aceea, se folosește fonem -- un concept de sunet, nu unul propriu-zis dar unul in funcție de care creierul uman recunoaște alofonele sale (variantele sale).
    Iar litera e grafem -- o convenție, in fond: daca am pronunța a si am nota cu oricare alt grafem -- o ideograma fosilizata(stilizata) tot a am citi, adoptând conventia.
    Alfabetul chirilic e adaptare a celui vechi grecesc, la nevoia scrierii in slavona (slava veche) in vederea creștinării slavilor (misiune cultural îndeplinită de doi călugări greci, Kiril si Metodiu). La slavii occidentali, circula ba alfabetul latin, ba cel chirilic (rusesc, azi); ba alternativ, ba împreuna. De la bulgari spre est, găsim doar chirilicul. Dar ambele alfabete satisfac nevoile de expresie grafica ale limbilor slave. Cu unele grafeme specifice: in vest, accentele, tremele; in sud si est, semnul tare, semnul moale.
    E clar ca alfabetul chirilic poate servi si o limba Romanica, cu doar putine ajustări. Ceea ce va derutează in comparația dintre scrierea de-acum 100 de ani, cu cea de azi, vine din căutările pe care le-a facut lingvistica romaneasca -- mai bine zis, din Țările Romane fiindca Graur a avut serioși si importanți înaintemergătorului -- de pe la pasopt încoace. Mai ales dupa ce Cuza a introdus alfabetul latin, a fost o perioada de tranziție, cu tot felul de variante ortografice -- in genere, venite din anumite teorii despre originea limbii romane. Asa veneau urmașii Școlii Ardelene -- ca Sextil Puscariu -- cu purismul (ajuns la cinism, in Ardeal, si la italienis -- la IH Rădulescu).
    Bătălia de principiu era intre etimologic si fonetic: scriem tinzind seama de etimon, ori scriem cum vorbim? In cele din urma, a învins foneticul. Cu majoritate simpla, am putea spune, fiindca scrierea fonetica e aceea din dicționare, cu alfabetul fonetic internațional.
    Acum, avem o combinație de si-si ori nici-nici. Academia Romana a facut exces de zel -- potrivit naturii sale oportunitate-politice -- si-a inventat alta scriere etimologică decit aceea interbelica. Una de care lingviștii serioși se jenează. Si nu fiindca l-ar fi adorat pe Graur ci doar fiindca actuala ortografie n-are noima.

  • InimaRea

    Scriu de pe tableta si apar prăpastii -- ca cinism in loc de cinism. Sorry!

  • Mensch

    Chiar m-am mirat că faceţi o astfel de confuzie. În orice caz, bine măcar că n-aţi scris cinism.

  • InimaRea

    IPad e-ncăpățînat cît curpnde. Tot cinism a ieșit, în loc de ciunism. Tot uit să-i dau peste mînă cînd sare să m-ajute.

  • Păi tot “fonetic” fusese utilizat şi “e” pentru “ă”, într-o vreme. Şi oamenii şi-au dat seama că e o aberaţie, pentru că tendinţa era de a se citi, de exemplu, “Adeverul” în loc de “Adevarul”. Aşa că s-a renunţat. Prin urmare, de ce trebuie să avem tendinţa de a citi “piine” în loc de “paine”? Pentru că aşa dorea Graur? Apropo, cine îşi baza toate aberaţiile numai pe “rezultatele ştiinţei”? Regimul bolşevic! Totul era “ştiinţific” la ăştia. Marxismul era ştiinţific, cultura porumbului “la pătrat” era ştiinţifică, alimentaţia era ştiinţifică, spaţiul locativ era ştiinţific, evident că planificarea economică era ştiinţifică. La fel şi cu aberaţiile ortografice -- tot ştiinţifice erau. ia să fi ajuns ei în Franţ! Păi le turna o reformă ortografică pe cinste! “Ştiinţifică” şi ea. Şi găseau ei vreun “Étourneau”.

  • InimaRea

    Ultima-ncercare, după care zic și eu ”Cine nu-nțelege, să nu-nțeleagă!”
    La Filo, ne-au torturat cu Lingvistică romanică, Gramatică istorică și Istoria limbii române literare + LRC (chiar așa-i ziceam, lerece -- Limbă română contemporană).
    Asta, prin anii 970, cînd duduiau modernismele -- structuralismul, în lingvistică; noul roman -- în literatură; Noua critică -- în șamîdî.
    Printre atîtea chestii bolșevice, am învățat că-n paradigma verbului ”a fi” în română, forma ”indicativ prezent” nu-i din latină tale quale ci-i o combinație de indicativ și conjunctiv prezent latinești. Astfel că ”sînt” nu era de la ”sunt” ci de la ”sint”.
    Apoi, terminațiile gerunziilor -- toate-n ”ind” latinește -- dăduseră ”înd” -- cu î din i. ”Regulile Sextil Pușcariu” zic că trebuie ”sunt” și ”ând”. Pe ce se bazează?
    ”Ortografia lui Graur” făcea cîteva concesii scrierii etimologice: român -- cu toată familia sa de cuvinte, și pâine. Restul -- cu î din i, oricare-ar fi fost etimonul fiindcă mai era o durere: Gramatica istorică -- de care rîdeam cît puteam, pe-atunci -- refăcea evoluția etimoanelor latinești către formele românești uzuale, cu presupuneri logice -- în lipsa textelor în limba română (căci poate v-amintiți că Scrisoarea lui Neacșu de la Cîmpulung era din 1529, cînd limba română era deja formată, în linii generale).
    Asta-nsemnînd că, de la stella și leporem, la stea și iepure, aveam cîteva forme ”cu asterics” -- presupuse adică dar imposibil de probat prin documente. Ni se părea mai simplu și rezonabil să reținem etimoanele -- fons-fontis pentru fîntînă, bunăoară (observați că n-are vreun ”a” etimonul scris azi fântână). Că-i fontana în italiană și fontaine în franceză, altă socoteală!
    Ce ne enerva era că trebuia să memorăm presupunerile acelea.
    Tot pe-atunci, actualul academician Grigorie Brîncuși -- lingvist care ne preda gramatica română -- ne zăpăcea de cap cu teoriile moderne despre felurile substantivului, în funcție de declinare (desinențe -- aka ”terminații”) -- erau vreo 9-11. Am observat, la gramatica oficială din zilele noastre, c-au izbîndit acele teorii, pînă la urmă. Datorită libertății de expresie, probabil.
    Una peste alta, limba română rămînea una greu de-nvațat logic, pentru străini, datorită unei gramatici ezitante-n multe cazuri, care făcea regulă din uz: puteți vedea și azi că formele recomandate sînt după exemple din clasici ai literaturii noastre, nu după principii general valabile. Ceea ce-nseamnă că gramatica limbii române mai are de crescut pînă la forma care să descrie clar și fără echivoc aproape toate formele pe care le pot lua cuvintele limbii române (afară de ”excepția care-ntărește regula” -- un franțuzism de care grămăticii noștri abuzau în lipsă de argumente lingvistice).
    Așadar, actuala ortografie nu-i nici ultima, nici definitiva. De altfel, dacă luați DOOM din două ediții succesive, puteți vedea diferențele căci lingviștii noștri-și schimbă convingerile științifice mai des decît pe-ale politice. Cîștigă tot mai mult teren teoria ”limbii vii” -- pe care și noi o buchiseam sub formula memorabilă ”Dacă-ntr-o zi românii vor spune, majoritar, ”e bune”, aceea va fi norma”.
    Mă și mir că nu-i deja normă. Numai că excesiva înțelegere pentru formele ”populare” (colocviale) duce limba română literară-n argou, cu-o viteză de croazieră demnă de un biciclist înveterat. Probabil că ceea ce i-a derutat pe lingviștii de azi e lipsa cenzurii care-mpiedica tipărirea formelor ”vulgare”, ”licențioase”. În lipsa acesteia, libertate totală!
    De-aia și avem mai mulți scriitori decît cititori.
    Oricum, ceea ce reproșați ”Ortografiei lui Graur” -- influența politicului -- e mult mai pregnant în Regulile Sextil Pușcariu. De aceea, opțiunea dv pentru o anumită ortografie e politică, nu științifică. Atunci, poate-ar trebui să facem un referendum pe chestia asta, să hotărască poporul cumu-i corect -- așa ori altminteri?

  • Shadow

    Asa ca idee citez si eu un clasic in viata 🙂

    “Din păcate, nu cred în violență, altfel ar fi trebuit de mult să trec la execuțiile de tip Neceaev. Numai violența, numai sângele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimțire.”

    Nu e “brebenel” e “una din victimele sale” de unde si o continuare a titlului dlui Tudoran -- ” nici victimele sale nu sunt departe”

  • Dezideriu Dudas

    Cand cei care “aveau voie”, din toate pozitiile…., dar “nu aveau cu ce”, s-au legat de “Eminescu”, probabil s-au gandit ca vor destabiliza puternic pe cei care “nu mai aveau voie”, pentru ca “prea aveau cu ce”….

    Si unii si altii nu au realizat ca “Eminescu” pentru Romania inseamna mult mai mult decat o lupta intre doua armate, cu acelasi stat major, desi comandantii par a fi diferiti ( Noica sigur m-ar intelege, tinand cont de Determinatiile sale ce dau 6 forme maladiilor spiritului contemporan, si nu doar doua, teama de straini si teama de “ai nostri”…/ din pacate, tot doar “Noica” ar putea pleda pentru mine…)…O armata infometata ( atunci ) si alta care-si facea siesta….

    Domnu’Nicu, pare ca s-a ridicat mai repede la treaba….Nu si-a dat seama ca treaba nu mai era acolo… Si totusi :
    1. Horica a aparut IERI la Realitatea TV unde si-a aratat din nou inaltu-i umanism revolutionar !
    2. Nea’ Andrei, ALALTAIERI, a zis ca vrea si el…
    3. Pana si domnu’Nelu, AZI, s-a strecurat din nou ( l-am subestimat mai jos, ceea ce “probabil” l-a ambitionat…) si “i-a mai tras un cap” in gura Regelui Mihai, pe “ramura rente”, la emisIunea “Amintiri din viitor” ( Prima TV ), desi ar fi trebuit sa fie la emisiunea “ Anticipatii din trecut”, de la ULTIMA TV….Bine ca n-a declarat, metaforic, ca vrea sa-l impuste, ca puteam sa-l cuplam cu nea’Andrei si faceam un fel de “Bursa” ( locul intalnirii cererii cu oferta ), si-aceasta-i cam imperialista…Aia’ cu tablourile si trenurile a ramas in urma…Regele Mihai pare a fi fost “patronul” revolutiei romane din 1989 : Nu putea Pino sa-i spuna lui Dinescu, “Mircea, fa-te ca lucrezi”, daca Regele, la revolutia anterioara, nu s-ar fi facut atat de bine ca lucreaza ca mecanic auto, de i-a crescut si-un atelier in curte…Mai mult, fiind rentier al Estului, se tot ducea la Vest ( ministrul de externe al Marii Britanii ) ca la Agentia Globala de Forta de Munca pentru fostii Regi…Excelenta sa, don’Ministru’ l-a intrebat, “majestuos”, la ce se pricepe…Restul a venit de la sine…
    4. Ce zile bre’, ce zile….Mi-e si frica sa ma gandesc ce se poate intampla maine. Tineti-i bre’ bine pe Tolea si Ogica ca poa’ sa iasa daravela mare….

    Bre’, la “cei care dau”…, mai atenti “la ramuri”….Isi dau astia cu halbele-n cap degeaba…Si nu va mai alintati ca “la banditi” isi mai cere cineva voie de la voi…Nu vedeti ca ne dam singuri “capuri in gura” ca masina de cusut ? Intre timp, in “siajul eroic”, mai punem cate-o caramida…Sa nu credeti ca acele caramizi care se vor aduna, vor fi si ele banditesti…Cum nici Eminescu nu era acelasi cu cel imaginat de cei care i s-au urcat in spate, speculand curbura istoriei….Daca la Eminescu erau doua armate ( desi, cum scriam, acelasi “stat major”…), la “caramizi” lucrurile sunt mult mai simple, toate armatele sunt impotriva, in sensul ca locul bataliei e gol ! Prostii nu “se pun”…Ei au acolo domiciliul.

  • Mensch

    “Din păcate, nu cred în violență, altfel ar fi trebuit de mult să trec
    la execuțiile de tip Neceaev. Numai violența, numai sângele mai pot
    trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimțire.”
    Asta da incitare la violenţă, d-le Shadow! Ăsta chiar că ar trebui împuşcat!

    PS
    Am fost poate prea subtil? Pentru cei care nu au înţeles ironia fină a comentariului meu: procedeul folosit de către d-l Shadow se cheamă “criminalizarea victimei”.

  • Dezideriu Dudas

    Continuare la pct. 4.

    S-a intamplat. L-a bagat el Tolea pe Dan Diaconescu in tomberon ( Ogica lucra in alt schimb ), dar zau nu se facea ca Ponta sa-l bata Asa-i trebuie…

    Pare a veni dreptatea ‘ceea de pe lume…Sa se pregateasca francezii, le vor fi cerute explicatiile ‘celea ( desi raspunsul pare a se fi prefigurat recent : sotul Alinai Bica pare a fi cel mai mare evazionist din cartierul lui…)….Francii elvetieni ar mai putea lua o pauza ca prea sunt pregatiti….”La americani”…, nu va mai radeti…Nu va vad bine cu negrii ‘ceia pe care-i aveti pe constiinta….

    Lumea a iesit in strada la Cluj….A venit o girafa ? Exista ? Cristoiu zice ca da. Merg doua cate doua in grupuri de 5 girafe….

    Bre’, DNA-ul nost’ nu poa’ sa-l ia si pe Putin ? Ca salvam omenirea definitiv si irevocabil…

    PS 1 Ma omor dupa domnu’Nelu…L-am auzit azi la “Adevarul live”…. Spunea ca suntem fraieri ca le zicem la evenimentele din 1989, revolutie…S-ar fi petrecut intr-un context in care n-aveam ce face Excelenta sa, don’Cristian Unteanu, sa moara : Cum bre’, de ce mai halis-belis NATO, daca nema putirinta ? Domnu’Nelu inflexibil : Hai bre’, da’ “galceava” ? Eu cred ca totusi chichirezul este cel asumat : MONSIEUR SCRIE, MONSIEUR ZICEM….Deci, NATO, UE, si vorba ITB-istului : “ sa trecem la treaba”….

    PS 2 Nu va luati dupa aparente. DNA-ul a declarat ca nu a colaborat cu SRI-ul la cazul Ponta. O fi colaborat cu “Martorii lui Jehova”….S-a suprapus sfarsitul celor 7 ani sabatici ( dupa criza din 2008 ) cu sfarsitul celor 4 ani zamolxici ( la noi criza e de 2000 de ani…) ? As vrea sa vad si eu girafa asta…Domnu’Jack n-are cum pe ramura asta… ca-i rupt in fund si-i tot timpul cu ochii pe puii nascuti vii care administreaza fabricile de oua….Puii i-au cerut demisia lui domnu’Jack dar acesta le-a spus ca doar ouale au legitimitatea de a-l demite….

WP Admin