≡ Menu

O invenție a presei – sistemul american al celor două partide. “Candidatul Kardashian”, “Candidatul Cârdășian” sau “Candidatul manciurian”?

De ce joacă mijloacele de informare în masă (media) un rol covârșitor în alegerile americane? Un răspuns la această întrebare putem găsi în analiza publicată de Jill Lepore (The Party Crashers – Is the populism about the message or the medium) în The New Yorker, din 22 februarie, 2016. Pornind de la opinia lui Richard Hofstadter, după care sistemul cu două partide este o idee americană, Lepore încearcă să demonstreze că sistemul respectiv este o creație a presei. E greu de povestit o analiză, dar nu e imposibil de extras din ea niște ”puncte de interes” și de construit cu ele un timeline comentat. Asta încerc să desenez mai jos. Întreaga informație de mai jos (până la Concluzii) trebuie pusă între semenele citării, chiar dacă nu tot ce urmează este întotdeauna, literal vorbind, un citat.

Desen © DION

Desen © DION

1787. Preambulul. Dezbaterile privind Constituția, ratificarea convențiilor. Dintre sutele de publicații săptămânale, unele sunt în favoarea ratificării. Aceste publicații devin cunoscute drept ziarele Federaliste. Cele care se opun ratificării intră în istorie drept ziarele Anti-Federaliste. Dacă acest dualism de tip ”totul sau nimic” nu ar fi existat, poate că astăzi America ar fi beneficiat de o cultură politică de tip multi-partide.

1796.  Apariția sistemului (versiunea #1). Federaliștii sprijină alegerea lui John Adams. Democrat-republicanii îl sprijină pe Thomas Jefferson. În anii ’90 ai acelui secol, numărul ziarelor, cu toate partizane, crește de patru ori. Partidele, conduse de ziare, devin mecanismul vieții publice. Thomas Jefferson afirmă că “Motorul este presa.” Părinții Constituției nu au anticipat existența partidelor și nu au prevăzut rolul lor. De aceea, partidele sunt un soi de ”add-on”. Își elaborează propriile reguli. La început, își aleg candidații la prezidențiale prin caucus legislativ, fiecare caucus desemnându-și propriul candidat. Andrew Jackson a lansat o campanie intensă împotriva lui “King Caucus”, denunțând metoda drept antidemocratică și cerând ca oamenii să aibă un rol mult mai direct în alegerea celui desemnat de partid drept candidat.

1824. Jackson folosește o nouă formă de comunicare – biografia de campanie – publicând The Life of Jackson. Câștigă votul popular, dar pierde alegerile.

1828. Apariția versiunii # 2. Jackson câștigă alegerile. Alături de apariția unor probleme economice și schimbări în compoziția electoratului, noile forme de comunicare influențează trecerea (de fapt, graduală) de la versiunea #1 la versiunea #2 a sistemului celor două partide politice.

1832. Prima convenție de nominalizare pentru prezidențiale. După ce ascultă discursurile pretendenților, delegații se întâlnesc spre a decide. Guvernatorul statul Illinois trage un semnal de alarmă: “Dacă acest sistem al convenției va fi adoptat de ambele partide, el va transforma guvernul nostru într-un premiu râvnit de aventurieri politici.”

1854. Apariția versiunii # 3. Republicanii și Democrații.  Incapacitatea de a discuta problema sclaviei și revoluția înregistrată de sitemul de comunicare produc desechilibrarea sistemului. Revoluția din sistemul de comunicare îndepărtează oamenii de elitele politice. În 1833, progresul în tehnologia tipăriturilor micșorează costurile de producere (și de cumpărare) a ziarelor. În anii ’50 apar ilustrațiile pe baza fotografiilor, numărul celor ce pot citi crește substanțial.  Aflați în campanie, candidații încep să se adreseze direct oamenilor. Elitele de partid pierd pentru o vreme controlul. Sistemul se reechilibrează sub forma unei competiții relativ stabile între Democrați și noul partid, Republicanii. Walt Whitman deplânge ”nesfârșita impertinență a persoanelor alese”, dar ieșirea la vot crește de la 36.9% în 1824 la 57.6% în 1838 și la 80.2% în 1840.

1896. Apariția versiunii # 4. Apariția telefonului determină creșterea vitezei de comunicare. Apariția linotipului sporește popularitatea ziarelor și revistelor ilustrate, știrile politice călătoresc mai rapid și ajung la mult mai mulți cititori. Anii ’90 aduc războiul dintre cele două imperii de presă – Pulitzer și Hearst. Numărul ziarelor depășește zece mii, unele dintre ele cu un tiraj de un milion de exemplare. Apar posterele electorale. Noul dezechilibru duce nu doar la apariția celei de a patra versiuni a sistemului celor două partide, ci și la apariția  sistemului de primaries. Și populiștii, și reformatorii progresivi reiau vechea plângere a lui Jackson – nominalizarea candidaților la președinție nu ar trebui să se afle în mâinile unui grup format din lideri ai partidului. În 1917, se organizează cele dintâi direct primaries, un fel de mini-alegeri, în care toți membrii partidului votează pentru nominalizarea candidatului la prezidențiale. Viteza de comunicare crește din nou – în 1920, Warren Harding devine ultimul candidat care își trimite discursuile către alegători imprimate pe discuri de vinilin. Candidații de după el se adresează electoratului prin radio. În 1926, apariția postului NBC aduce emisiunile de radio, zilnic, în casa oamenilor. În 1928 apare CBS. În 1932, se încheie a patra versiune a sistemului celor două partide politice — un discurs de campanie al candidatului. F.D. Roosevelt este ascultat și văzut în sălile de cinematograf.

1932. Apariția versiunii # 5. George Gallup lansează realizarea sondajelor de opinie; apare prima firmă de consultanță politică, Campaigns Inc. Caracteristicile etapei:a)alegătorii comunică prin sondaje de opinie cu candidații, candidații comunică prin consultanți cu alegătorii; b) pozițiile ideologice ale partidelor devin foarte pregnante. Era informației distribuite prin ziare, reviste, buletine de știri, emisiuni de radio este de o remarcabilă stabilitate, în pofida unor evenimente de proporții – Criza economică, Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece, Războiul din Vietnam. Totuși, propaganda electorală, difuzată seară de seară începe să dezorienteze alectoratul. 1956 – un clip realizat de consultanți politici pe baza rezultatelor unor sondaje de opinie sună astfel:  ”I-am ascultat pe toți. La televizor și radio. Am citit ziarele și revistele. Am încercat! Totuși, mă aflu în plină confuzie. Cine are dreptate?  Ce e este adevărat? Ce e demn de crezare? Care sunt faptele? Cum pot fi sigur?”

1964, 1968, 1972 sau 1980? Istoricii au opinii diferite în legătură cu momentul apariției versiunii # 6. Unii consideră că momentul este cel în care, în 1964, Barry Goldwater și Partidul Republican au adoptat poziții conservatoare. Alții – că e vorba de 1968, când în procesul nominalizării candidaților, ambele convenții, republicană și democrată, au fost marcate de haos. O a treia categorie consideră că versiunea #6 a apărut în 1972, când Partidul Democrat a pierdut sprijinul albilor din Sud, iar Partidul Republican, pierzînd sprijinul alegătorilor afro-americani, a preluat evanghelici în nivelele de sus ale ierarhiei de partid. Este momentul polarizării. De atunci, republican = conservator, iar democrat = liberal. Nemulțumirea populistă, care anunță declinul caucas-ului legislativ, introducerea nominalizărilor în timpul convențiilor și cele dintâi primaries conduc la primele caucus-uri care nominalizează candidații la prezidențiale. Iowa este primul stat care folosește acest sistem. Mai puțin convingători par a fi cei care consideră anul 1980 drept momentul apariției versiunii # 6. “Fără partide nu poate exista politică organizată și coerentă” afirmă un grup de analiști politici/profesori de științe politice (Committee for Party Renewal). Revoluția Reagan realizează ceea ce la Goldwater rămăsese doar o promisiune. Reagan, “Marele Comunicator/Marele Orator”, conduce Partidul Republican într-o altă eră a comunicării politice. În 1987, F.C.C (Federal Communications Commission) abandonaează The Fairness Doctrine. Drept urmare, se înregistrează aparția unei noi forme de partizanat politic. În 1988, The Rush Limbaugh Show câștigă audiență națională. În 1996, se înregistrează folosirea primului Web browser – candidatul Robert Dole îi invită pe alegători pe site-ului său. Din păcate pentru el, le oferă o adresă greșită(!). În același an apar Fox News și MSNBC. O nouă versiune a sistemului celor două partide sau un nou sistem? 2004: Howard Dean – MoveOn.org. Apare Facebook. 2005: apare You Tube. 2006: apare Twitter. 2007: apare iPhone.

2016. Nu va fi o revoluție, dar aceste alegeri pot marca apariția versiunii #7 a sistemului politic. Internetul (ca și alte noi tehnologii) produce un derzechilibru politic, unul în care, ca întotdeauna, membrii partidelor se revoltă împotriva liderilor partidelor. Deși candidat republican, Donald trump este considerat un om fără partid și devine în ochii unora “The Kardashian candidate”. Soarta planetei nu atârnă de rezultatele acestor alegeri, dar direcția pe care o va lua sistemul american al partidelor politice s-ar putea să atârne. Acest sistem nu este doar o creație a presei;  este dependent de presă. Fără partide politice, fiecare dintre noi devine un partid cu un singur membru. Deși nu sunt menționate în Constituție, partidele suțin sistemul de guvernare. Cu o jumătate de secol în urmă, V. O. Key scria despre partide: “Ele îndeplinesc o funcție esențială atât în managementul succesiunii la putere , cât și în procesul obținerii consimțământului popular pentru cursul politicilor publice.”

Rezultatele alegerilor din New Hampshire (februarie 2016) sunt sintetizate astfel de Jill Lepore: “Sanders a bătut-o pe Clinton; Trump i-a bătut pe toți ceilalți. Rubio a fost retrogradat la statutul de ‘meme’ –  o mașină de vorbit. Poziția lui Cruz a fost clătinată. Kasich a câștigat ceva vigoare; Bush a alergat după voturi. Dar, atât la republicani, cât și la democrați, chiar și candidații clasați pe locul al doilea se află la o distanță de două cifre în urma câștigătorilor. Petrecerea a fost spartă; sistemul a fost ciopârțit.”

Desen © DION

Desen © DION

***

Concluzii. La democrați e mai limpede decât la republicani care va fi rezultatul reacției sistemului: e greu de crezut că Bernie Sanders poate câștiga nominalizarea în fața dorlotatei partidului, Hillary Clinton. La republicani, “ordinul pe unitate” dat pentru blocarea, cu orice mijloace, a celui care le-a “spart petrecerea”, Donald Trump, se poate dovedi o sabie cu două tăișuri.

Nu de alta, dar asemenea măsuri extreme ar putea să consolideze pentru “party crasher” (persoană care vine neinvitată la o petrecere și aruncă sindrofia în aer) un al doilea sens: persoană care aruncă în aer un partid. Cum, de o bună bucată de vreme, republicanii dovedesc o stranie vocație a sinuciderii, s-ar putea ca Măgarul să nu aibă nevoie să-i dea o copită Elefantului pentru ca pahidermul să se prăbușească.

Cred că alegătorul american ar trebui să-și alcătuiască un pre-buletin de vot la ale cărei întrebări să răspundă, înainte de a vota: Cât îi aparține sau cât de mult i-a fost inoculată profunda neîncredere în sistem? Sunt Donald Trump și Bernie Sanders purtătorii de cuvânt ai unui electorat trădat zi de zi sau este electoratul pe cale să dea mere pe pere? Sunt Donald Trump și Bernie Sanders anticorpi, capabili să salveze de la dezastru un sistem politico-imunitar în derivă sau sunt doar vaccinuri media cu efecte secundare foarte periculoase?

Dacă, pentru unii, Donald Trump este Candidatul Kardashian iar Hillary Clinton – Candidatul Cârdășian, ne-am putea trezi, pe ultima sută de metri, și cu un Candidat manciurian? Sau există deja, dar nu-l deslușim?

Care imperiu media sau ce alianță de asemenea “mijloace de informare în masă” va oferi Americii următorul ei președinte? Altfel spus, marchează 2016 apariția celei de a șaptea versiuni a sistemului american cu două partide politice sau avem de-a face cu un sistem nou, în care nu doar alegătorii, dar și cele două partide joacă de acum un rol de fundal?

Vom afla.

(text preluat de pe www.republica.ro)

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Dezideriu Dudas

    “ La Romania “, patru note :

    NOTA 1 Versiunea 01 : Decebal a fost infrant de Traian. Dupa 2000 de ani si o perioada de glorie in care a ajuns proiectat si pe un munte, Decebal s-a unit cu Zamolxes si e din ce in ce mai suparat….Traian s-a aciuiat la Venetia, desi apa nu-l atinge. Nu-i dreptate pe lume, bre’….

    NOTA 2 Ref. la versiunea # 6 americana : “evanghelicii la conservatori” ( dupa ce s-au prins cu totii ca nu prea au ramas “negrii”…), are ca echivalenta “la Romania” armata piosilor, cucernicilor si evlaviosilor. Si la conservatori ( cu fobia “putoilor imbogatiti“ …) si la revolutionari ( cu extazul “membrilor saraci…” )…

    NOTA 3 Ref. la Concluzii : Candidatul manciurian ? “Insusi” China. La noi e clar. N-avem voie.

    NOTA 4 ( scuze…) . Daca la americani ar fi nevoie de un “pre-buletin de vot”, la romani pana si Smiley si-a pierdut buletinul. N-avem nici noroc….

    PS Nu vom afla.

  • Vasile Gogea

    O bună ”lecție” despre sistemul politic american!
    Mulțumesc!
    Întrebarea care se pune (n-o pun eu, nu sînt atît de competent), s-a pus deja: se îndreaptă SUA spre un sistem republican dinastic?

  • Foarte frumos articol, iar cel care te-a inspirat are ceva la bibilică.
    De aia te întreb, Dorin, dacă faimoasa declarație începea cu “Noi, poporul Statelor Unite”, de ce, oare, nu tot poporul să aibă și calitatea de a alege? Pe bune.

  • Dezideriu Dudas

    Adica bizonii ? Vreti sa va globalizati conceptul ?

  • Dacă Declarația suna așa: “Noi, marii electori ai Statelor Unite…”

  • Pingback: Invitat Dorin Tudoran – “Candidatul Kardashian”, “Candidatul Cârdășian” sau “Candidatul manciurian”? | @ntonesei's blog()

  • Liviu Antonesei

    Foarte interesant, multumesc master. L-am preluat, cred ca trebuie sa fie la indemina tuturor. In ce ma priveste, stiu prea bine ca nu exista sistem electoral perfect, ca fiecare are meritele si limitele sale. Ceea ce marturiseste insa sistemul acesta este o neincredere originara in electorat, a carui vointa trebuie corectata de conducerile celor doua partide cu momentul esential in cele doua conventii. Asta mi se pare ciudat pentru cea mai buna democratie din lume! Pentru ca loveste in fundamentul care spune ca poporul/ electoratul are intotdeauna dreptate. Chiar si cind noi avem senzatia/credinta ca n-ar avea… Si instituie doua categorii de cetateni, electorii si membrii de rind ai electoratului, ceea ce iarasi este ciudat. Cind vointa electoratului conincide cu cea a electorilor n-ar fi problme, dar cunoastem cazuri in care cele doua vointe nu au coincis, poate nu chiar ca in desenul lui Dion, dar destul de semnificativ…

  • Dezideriu Dudas

    Aia-s “excelentele lor” la Romania….I-ati “turmit” ( de la turma…) si pe ei ? I-ati facut si pe ei “delta” ( din teoria constructala ) ?

  • Asta-i sistemul ales, cu asta se defileaza. Ca sa nu mai spun de sumele astronomice stranse in campania electorala — mita curata. Sunt tari unde un candidat nu poate strange peste o anumita suma, modicva in comparatie cu purcoaiele de banio stranse aici…

  • Într-adevăr! E o hemoragie de bani, cu care poți clona candidatul.

  • Si mai simplu: nu intru intr-un partid care imi spune ca, la o adica, votul meu nu conteaza.

  • Daca am sti macar asta si tot ar fi bine…

  • Liviu Antonesei

    Pai, da, asta e solutia de rezistenta individuala, dar nu vindeca si bolile sistemului…

  • Dezideriu Dudas

    “Ai nostri” erau totusi “turma” de mult…”Fractalii” tineau turma in “staul”. “Delta” le poate asigura “iesirea”….Iesind “excelentele”, are apoi loc si “turma de bizoni”…

    P.S. Cum s-a raportat Academia Catavencu la “ Teoria marelui licurici ” ? Desi pana la urma “bizonii” din Romania vor fi ( fost deja -- ? – tinand cont de imprumuturile de la BM ) “solutia”, trebuia inceput cu “excelentele” …

    LEGENDA
    @ “Turma” ( fluviu ) / delta /mare ( LIBERTATE : “Om liber, tu vei iubi intotdeauna marea” – Ch. Baudelaire)….
    @ Absurdistan , o tragedie / cu iesire / la mare

  • Ontelus DG

    Alexandru A. Philippide, ,,Glasuri”

    ,,De unde vin? De unde se coboară
    În mine nălucirea lor adâncă?
    Vor fi rămas din vremi de-odinioară?
    Se smulg din vremi neîmplinite încă?

    Câte tăceri s-or fi topit în ele,
    Că sunt atât de limpezi și de pline!
    Făcute-s printre nalte bolți senine,
    S-alunece pe lungi priviri de stele.

    Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate,
    Vrun băștinaș din alte lumi străbate,
    Cercetător, atât amar de drum
    Și la fereastra minții mele bate
    Cu-o mână străvezie ca de fum…

    O, glasuri care m-ați ales popas,
    Când n-oi mai fi și eu decât un glas,
    Mă veți lua pe calea de apoi
    Prin vămile văzduhului cu voi,

    Sau mă veți părăsi în drum, stingher,
    Uitat, pierdut în vrun străin ungher
    Al cosmosului fără jos și sus,
    La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus?”

  • Petrescu Dinu

    Incitanta ipoteza.Neincrederea in poporul actual, cuplata cu increderea absoluta in poporul reprezentat de elite, iata un paradox ciudat, si contractualist,si rousseauist, dar pe dos. Elitism niciodata justificat (abil), ci traditie imposibil de justificat, parca asa au gandit Federalistii. Si la Conventie au facut la fel, adica nu s-au impiedicat de reguli argumentate, au jucat asul din maneca.
    De unde si razboaiele ulterioare, incepand cu Secesiunea.Restul au fost cam externalizate.
    Ideea mass-mediei ca variabila independenta este trendy, cu noile tehnologii aparent opuse clasicelor ziare, radio, tv. Intr-un fel sunt, ca le distrug sistematic, altfel nu, doar le ridica la adevaratul lor potential, Weimarist.
    Se poate gandi in multe feluri, si planuri. Partidele par sa devina ce au fost, niste vehicule anti-ecologice, dar bine adaptate naturii umane evoluate.(un Madison nu avea nevoie de partide oficiale, deci nu le neglija, ignora etc.).Intre timp este mai eficient sa te folosesti de binefacerile civilizatiei cunoasterii, societatea civila de ex., in timp ce cunoasterea reala se restrange la niste grupulete de oameni binevoitori si vizionari.
    Nu exista indoiala ca sistemul insusi va fi dat peste cap (pentru ca nu exista un sistem pentru cunoscatori, ci doar factori de convingere, si ruperi de ritm).Si un al treilea va castiga, la termen sau mai tarziu, rolul de aditiv pentru ce a mai ramas, uman, din clasa medie.
    Neobisnuitul va deveni cotidian., pe masura ce acesta nu mai stie ce este normalitatea.Perceptia catastrofica , apocaliptica va creste, obisnuintele vor ascunde mari evenimente, din fericire nimeni nu va fi exclus de la praznicul autarhismului mimat.
    Ruperile de ritm nu tin loc de exlicatii. Dar s-a ajuns la faza, mondiala, cand nu mai este nevoie de ele. Consultantii vor primi la fel sau mai multi bani ca sa insele niste veleitari ca pot ceva ce nimeni nu mai poate face, alegatorii vor fi incantati sa isi exhibe restul, chiar maruntisul pentru situatii penibile in care se afla, statul va constat stupefiat ca nu mai exista de mult.
    Si lumea, dar mai ales expertii, vor refuza iarasi sa afle ca expertiza lor este doar pentru alta lume, si, evident, pentru vizele si cardul lor de credit meschin.Daca alte forte s-au suparat pe ei, asta chiar va fi ceva de domeniul monotonului, evident subiectiv.(si mult mai scurt decat m-am intins eu la palavre)

  • P. Dinu

    A propos de federaliști, sa fii astfel și pe interior, și pe exterior (deși din motive și vectori motivaționali diferiți, ba chiar străini ție), și mulți, ba reprezentați chiar și în noua modă de primăvara-vară, asta sigur va provoca auto-cefaleea dorită unor tripli sperjuri.

  • Dezideriu Dudas

    Tripli sperjuri ? Noica acredita ca maniheism ceea ce era sub sase, nu sub trei…Si nici macar nu aborda negativ subiectul, ci pozitiv. Ma refer la cele 6 maladii ale spiritului contemporan. In matrice dihotomica federalist-nationala, tinand cont in primul rand de vectorii motivationali straini, Noica devine si mai actual cu cel 6 maladii ale sale. Va trebui sa-i recitesc teoria…Nu mai retin “medicamentatia” propusa de “paltinisan”. In materie de spirit insa, cred ca doar un bun diagnostic rezolva 80 % din problema datorita matricilor culturale care in general “au optiuni” ce pot rezolva precaritati sistemice…. Restul de 20 % tine si de suflet….Aici conteaza si sufletul maselor. Si da’, de la Vilfredo Pareto incoace, stim ca de multe ori 20 % e mai important ca 80 %…. Cum ar trebui sa fie cefaleea ? Cam la asta ma astept sa stiu dupa ce-l recitesc pe Noica. Da’ nu toata China limitata de “zidul chinezesc” ( “fratele Alexandru” ), ci doar Hong-Kong-ul ( cele 6 maladii….) nelimitat.

  • Dana (Mara)

    Donald Trump este “iepurele ideal”. Iar grupurile de interesele care tin itele politicii americane si se tot joaca cu ele se pare ca o prefera ca marioneta pe Hillary Clinton, este “predictibila” pentru continuarea politicii de promovare a intereselor corporatiilor, bancilor, politici externe, etc. Asa ca nimic nou sub soare, continuitate si “predictibilitate”, prezervarea averilor imense a unei ” elite economice” intr-o lume tot mai polarizata si manipulata.

  • Ontelus DG

    Tudor Arghezi, ,,Psalm (Ruga mea e fără cuvinte)”

    ,,Ruga mea e fără cuvinte,
    Şi cântul, Doamne, îmi e fără glas.
    Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte.
    Din veşnicia ta nu sunt măcar un ceas.

    Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
    Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
    Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
    Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

    Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
    Şi te scrutez prin albul tău veştmânt
    Pentru ca mintea mea să poată să-nţeleagă
    Nengenunchiată firii pe pământ.

    Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe
    Şi zilnic se-ntregeşte cu metal.
    Sufletul meu, deschis ca şapte cupe,
    Aşteaptă o ivire din cristal,
    Pe un ştergar cu brâie de lumină.

    Spune tu, Noapte, martor de zmarald,
    În care-anume floare şi tulpină
    Dospeşte sucul fructului Său cald?

    Gătită masa pentru cină,
    Rămâne pusă de la prânz.
    Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
    În care paşte-un mânz.”
    (T. Arghezi, ,,Versuri”, București, Ed. Minerva, 1980, p. 31)

  • Dana (Mara)

    De la decriptarea lui Giordano Bruno, oglinda “manipulatorului suprem” pare sa se fi spart in mii de cioburi. A luat si Statul un ciob, dar intre timp Statul nu numai ca “a murit”, dar este parte din scenariul manipulator. Este fatada care trebuie sa arate frumos -- stat de drept, justitie, universitati de prestigiu, inventii, burse, biblioteci, concerte, efervescenta culturala, spectacole, sampanie, calatorii, vile, iubire, demnitate, siguranta zilei de miine, etc… Iar undeva in spatele scenei si a acestui carusel al fericirii sta rabdator nihilismul unui sistem care se autodistruge- rapace, autist, implacabil, care nu cunoaste decit legea suprema a banului. Iar pentru aceasta din pacate sint capabili sa provoace razboaie, conflicte, diversiuni.

  • P.Dinu

    Un juramant pentru fiecare regim servit pe tava altora te ajuta intai sa devii brahiocefalic, ulterior te ridica la o auto-cefalie laica dar nu profana, in fine inca unul, in momentul detasarii oficiale in buricul sistemului de conducere determina auto-cefaleea comunitatii de cetateni(era sa zic de informatii).Sistemul nostru(al lor, de fapt) de conducere a tinut la atingerea auto-cefaliei, si a lucrat metodic la asta, prin mijloace speciale-desi vizibile pentru orice ignorant atent. Rezultatul incepe sa se vada, dureros, in federalizarea fara plan (in varianta buna,ca nu se stie) a periferiei care ne captiveaza de atata timp, si nu doar in strafundurile istoriei relativ recente.Simptomele sunt vechi, dar criza refugiatilor pare sa actioneaze ca o cortina de oameni care produce federalizari ad-hoc in marginalitate si inapoiere, mai ales unde federatiile se hotarasera sa se desfaca cu si fara ajutor fratesc.
    Deci trei. E drept, e un minim.
    Federalistii erau o elita clasica, ca toti designerii de regimuri institutional-constitutionale (daca nu natiuni). Deci calitatitivisti care nu auzisera inca de inovatia dialecticii materialiste.De atunci elitele tind sa fie prea dependente de cantitativism, exprimat perfect in sociologie, aici politica.Numere mari, de unde si fisarea demografica, dar si rolul capitalului fara origini.Dezintegrare metodica,fie doar in opinii masurabile in sondaje(desi se poate si altfel, psihologic),sau constructivism abil indus, prin zisa comunicare publico-politica, totul poate fi masurat si certificat numeric.
    Nu sunt specialist, dar parca electoralismul ca metoda de obtinere a consimtamantului mai ales tacit, sau chiar resentimentar, este solutia de odinioara care nu mai produce decat probleme. De sistem de conducere clonabil peste tot, afara de medierea opaca de tip american, prin electori. Sper doar ca diferenta dintre cultura, si politica, cultura civica si electoralismul fantasmatic sa (se)mai pastreze (la) un nivel la care noile tehnologii sa se ataseze, altfel se vor cupla niste monstri high-tech, dar cu amintiri refulate in mod corect politic. Ca ne ajungem sa stim, adica mie cel putin, ca in ultimii ani de integrare in absolutul democratiei am fost practic in ilegalitate, nu doar in non si anti-constitutionalitate.Cu binecuvantarea promotorilor zilierilordemocratiei, chiar cu pretul unor transplanturi de organe considerate inca vitale.Nu ca ar conta prea mult, dupa cum usor se poate vedea zilele astea.

  • Pingback: Alegerile din SUA. TRUMP vs. HILLARY – sau schizofrenia zilelor noastre | Cuvântul Ortodox()

  • neodoru

    Sanders comunist? Of of of…

WP Admin