≡ Menu

O întrebare și o postfață

cop_4b 2

 POSTFAȚĂ

Dorin Tudoran – poezie şi „blogdaproste”

de CORNEL UNGUREANU

1. MIGRAȚII. Unul dintre cei mai  vizibili scriitorii români în ultimii treizeci de ani a fost Dorin Tudoran. Performanţa jurnalistică, literară, atitudinea politică au focalizat atenţia asupra lui.

Devenit erou al cotidianului, obligat să răspundă mereu la întrebările zilnice, somat de un imediat al momentului politic, literar, Dorin Tudoran nu a scris niciodată de cei care, din familia sa, au atras atenţia asupra unui arbore genealogic.

Lucrul cel mai grav întâmplat, de altfel, în istoriile literare ale ultimelor decenii (cinci? șase?) este abandonarea contextelor, a “modelului biografic”, a documentelor care se opresc asupra uneri istorii personale, naţionale, europene neconfiscate de prezent.

În istoria personală a lui Dorin Tudoran, locul naşterii, Timişoara, e un spaţiu de pasaj. Doar migraţia părinţilor săi a făcut ca scriitorul să pară al Timişoarei. Nici tatăl, nici bunicul său nu aparţin Banatului. Nu definesc această geografie literară, deopotrivă a Europei Centrale şi a sud-vestului european.

Nimeni nu a scris despre  poezia tatălui lui Dorin Tudoran. El face parte dintre scriitorii care au participat, prin poezia sa, la imaginea dreaptă a Transilvaniei, în timpul dictatului de la Viena. Valorile estetice, elogiate de poeţii Cercului literar de la Sibiu, au pus în umbră valorile naţionale elogiate de cei care purtau cu şezătorile lor, prin Ardealul anilor patruzeci, mesajul Transilvaniei sfâşiate. I-a apărut la Mediaş, în colecţia Cartea Refugiatului Ardelean, un volum care adună poeziile sale „rebele” din anii patruzeci, risipite prin antologii? Am citit despre el, n-am dat, încă, de urmele lui.

În volumul Pasaj cu pietoni există Câteva episoade neromanţate din viaţa bunicului meu, un amplu poem dedicat lui Marin Preda. E un mic „roman” din care aş selecta: „Şi tot înainte de-a fi strivit/ de-un Mercedes/pe pasaj de pietoni/cu bunicul meu/s-au mai întâmplat câteva lucruri/ce nu pot fi omise:/al a fost unul/din acei flăcăi/apărând Mărăşeştii/ numai în dalbe izmene/ şi purtând la brâu/ patru cartuşiere/ca patru pietre de moară/ şi-acolo la Mărăşeşti/a fost declarat mort/ numai pentru că/i-a trecut un glonţ/dintr-o parte în cealaltă/a capului/…../dar el/ bunicul ăsta al meu/s-a ridicat după două zile/şi când s-a văzut acolo/printre morţi/a scuipat o gură bună de sânge/şi-a zis:/”Bă, eu nu-s mort,/că n-am cum să fiu aşa/ şi-am şi copii acasă!”

Legenda bunicului, istoria bunicului, parabola bunicului care „n-are cum să fie mort” e importantă pentru a înţelege poezia, dar şi jurnalistica lui Dorin Tudoran. E una dintre puţinele „confesiuni” în care Dorin Tudoran scrie despre cineva din familia sa. Şi scrie fiindcă  istoria moromeţilor s-a desfăşurat şi în familia sa.

Marele scriitor face parte din lumea sa. Şi mai importantă ar fi istoria stră-străbunicului său, Tănase Todoran. O istorie care riscă să rămână necunoscută. E vorba de unul dintre marile personaje ale Ardealului, ilustrat ca soldat, ca luptător, ca erou al unei bătălii fabuloase.  A fost tras pe roată în 1763, cu 22 de ani înaintea lui Horia. Tănase Todoran, opus imperialilor, a fost tras pe roată la 104 ani, refuzând, în faţa torturilor, compromisul. Tănase Todoran e unul dintre miturile naţionale pe care le-am risipit în desfăşurarea vremurilor.

Aşezarea recentă a sa între sfinţi nu a avut consecinţe importante în cărţile noastre de istorie.

2. DESPRE CREAȚIA POETICĂ. Trebuie să vorbim despre rostul şi statutul poetului în societatea românească în ultimele cinci decenii. Ideea recuperatoare, inaugurată la începutul anilor şaizeci, atrage atenţia asupra unui anumit fel de a trăi prin literatură. De a descoperi o imagine a scriitorului.

În volumul O zi în natură (1977) sunt câteva poeme care trebuie să ne atragă atenţia. Asediul (Lui Mihai Eminescu) ar trebui citată în întregime: ”La tâmpla poetului, ca la o poartă subţire, dar definitivă, sufletul lucrurilor bate răzbunător. Zi şi noapte, neîntrerupt, înăuntru şi în afară –  aceeşi înverşunare. Uneori, asediul ia forma unei ploi de mercur. Alteori – pare că însăşi marea se află strânsă în mănuşa de fier care izbeşte fără odihnă.//Aici, anotimpurile se nasc şi dispar sub aceeaşi lumină. Nimic nu le deosebeşte, iar trecerea lor seamănă cu locul în care o apă se varsă în alta. Şi în toată această vreme, fiecare izbitură sună ca o decapitare – asemeni unei magnolii înflorite în mijlocul iernii.// La tâmpla poetului, aerul se ridică subţire şi foarte rece,  ca o lamă de brici. Şi-acolo unde nicio pasăre nu se poate ridica,  navighează ameninţător, umbrele lucrurilor – flote de-a pururi pierdute în timp.// La tâmpla poetului, legile spaţiului delirează”.

Care ar fi, deci, condiţia poetului? Care e locul lui în lume? Transparenţele, transfigurarea pot defini un asediu?

Urmează Fragmente dintr-un jurnal apocrif, o aşezare mai transparentă sub semnul persoanei întâi. Ce ne spune jurnalul? Numeşte aceeaşi desprindere: ”Cineva se grăbeşte; trece o caleaşcă. Incendii rotunde, roţile ei  luminează: chipuri curioase apasă pe geamuri, cad perdelele sfâşiate, oglinzile se dilată, căutând să prindă  forma incerctă a orei în care ne aflăm. Afară, câteva porţi se dau de gard şi iată-i: cu cizme foarte înalte şi lustruite, câţiva cunoscuţi par a pleca la vânătoare. Peste umerii lor – completând acest decor suficient – aramă plutitoare, frunzele îi ating”.

„Un alt Dorin Tudoran găsim în Respiraţie artificială (1979) şi, mai ales, în Pasaj de pietoni (1980). Mai puţin preocupat de floarea stilistică a discursului poetic şi mai implicat în orizontul condiţiei umane. Poeziile, în  majoritatea lor, pun în pagina lirică o mare cantitate de existenţă morală…”, scrie Laurenţiu Ulici în Literatura română contemporană. Promoţia 70.

Să notăm că Dorin Tudoran este alături  de Mircea Ciobanu, Mircea Dinescu, Dinu Flămând, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, Virgil Mazilescu, Ileana Mălăncioiu, Ion Mircea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Daniel Turcea, Mihai Ursachi, în secţiunea de deschidere a „promoţiei poetice” a anilor 70. Sunt marii poeţi ai zilei de azi. Unii au dispărut înainte de vreme, ceilalţi au fost laureaţi, după 1992, cu Premiul Naţional de poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.  Autoritatea scrisului lor e fără fisură.

3. CERTOCRAȚIA. În 1976 apare o carte importantă realizată de Dorin Tudoran împreună cu Eugen Seceleanu: Martori oculari. E un moment de vârf al publicisticii noastre – un succes al „jurnalismului de investigaţie” aşa cum putea fi el realizat în anii şaptezeci ai scrisului românesc. Portretistică vie, umor sclipitor, mărturii nelipsite de cruzime într-o carte care nu-şi trădează titlul: Dorin Tudoran şi Eugen Seceleanu sunt martori. Privesc lumea cu iubire, dar şi cu necesara detaşare ce le păstrează viu spiritul critic.

În 1978 Dorin  Tudoran  publică Biografia debuturilor – un exerciţiu publicistic important prin investigaţie, analize, studiu amplu al condiţiei scriitorului. O iniţiere în statutul scriitorului, lângă studiul vieţii şi împlinirii maeştrilor. Biografia debuturilor ilustrează devotamentul scriitorului Dorin Tudoran faţă de maeştrii şi de colegii săi.

Anii optzeci sunt ai opoziţiei eroice şi ai exilului. Publicistica din exil îl aşează pe Dorin Tudoran lângă câţiva dintre creatorii de seamă ai secolului XX. Lângă el, solidari cu el, sunt personalităţi care definesc opoziţia anticomunistă, dar şi marea literatură a timpului. Căderea comunismului  înseamnă – ar trebui să însemne – pentru scriitorul, omul politic Dorin Tudoran (şi prietenii săi) un triumf. O fericită schimbare de lume. Cu societatea  românească.

Istoria se fisurează, martorul, publicistul, poetul Dorin Tudoran vede o lume despre care va scrie cu umor, cu ironie, cu furie. Timpurile care ar fi trebuit să inaugureze o fericită aşezare a valorilor, o Aristo – craţie, pun în valoare o Kakistocraţie. Kakistocraţia e un cuvânt care aparţine publicistului, dar şi poetului şi omului de idei, capabil să dea nume noii „aristocraţii”. Cea propusă de victoria din 1989. Volumul cu eseurile, pamfletele  scrise până în 1998, Kakistocraţia, rămâne una din cărţile esenţiale ale vremurilor postdecembriste.

Eu, fiul lor. Dosar de securitate e unul din documentele care aruncă o lumină nouă asupra biografiei. Asupra relaţiei poetului cu colegii, prietenii, cu literatura anilor şaptezeci, optzeci.

Certocraţia pare a fi o nouă modificare  a relaţilor cu „noua lume”. Memoria omului politic, a scriitorului poate arăta mai bine imaginile prezentului. Articolele de demult, profesiunile de credinţă ale liderilor politici – odinioară prieteni sau apropiaţi ai săi – sunt puse din nou în pagină, într-o publicaţie gândită pentru epoca blogului.

Pamfletarul decupează din ziare mai vechi zicerile liderilor, aminteşte de discursuri ale vedetelor politice, citează pagini, azi ridicole. Autorii lor sunt mincinoşi, farsori, actori într-o comedie sau într-o tragicomedie. Scrisul s-a uzat, şi-a epuizat mesajul.

Aici postăm şi ne umplem de blogdaproste. Ce a spus cutare cu zece, cu douăzeci de ani în urmă? Pe cine a omagiat? Oameni care au fost mari scriitori, care au fost prozatori sau poeţi iluştri, aşezaţi „în aceeaşi literatură” cu Dorin Tudoran trăiesc altfel decât el. Cum arată paginile lor azi, cum se pot auzi protestele, solidalizările, desolidalizările lor? Ce pagini au murit, ce opinii au fost rescrise/retuşate cu nesimţire? Aci cităm şi ţinem prohodul. Facem ritualurile de înmormântare.

Scriitorul de odinioară hrăneşte o persoană întâi care trăieşte euforia (?) discursului pamfletar. E „tras pe roată”, ca străbunicul său? „Pe blog” pamfletul se desfăşoară  într-o altă lume.

Dorin Tudoran îşi realizează publicaţia lui „pe blog” cu imagini. Cu caricaturi. Cu o emblematică  a deziluzionării. Cu un B(l)ogdaproste pentru pagina de odinioară. E autorul unui gen nou – opera unui creator de seamă al secolului XXI. A unui alt timp al scrisului –  de Blogdaproste.

  • Dezideriu Dudas

    LEGEA LU’ LALEAUA

    Preambul
    -- N-avem ( Preambule e doar la oameni, cel mult la delfini…La lalele avem MCV-ul care n-are nevoie de preambul : Ati vazut vreodata vreun cap in gura dat cu preambul ? ) !

    Art. 1 Nu se va mai cauta “cine-a-nfipt laleaua-n branza”. DNA-ul olandej a gasit vinovatul. La “ei” e sub control olandej, la noi, prin MCV, sub control judiciar…
    Art. 1.a / Vinovatul nu se va mai cauta. E clar, a fost stabilit : Poporul roman, necivilizat si ne-anticorupt
    Art.1.Uoa / Aducem , “acum si aici”, multumiri olandeje pentru jertfa lu’ Domnu Jack, care a incercat sa rezolve problema coruptiei ( chiar daca pe la spate … ).
    Art.1UaaOhoho / Puiul cel mai viu a lu’ domnu Jack, nea’Cozmin, a conchis : ‘Cela a devenit nefrecventatbil pe plan international.
    Art.1. Huoooprea ! / Daca mai era branza, mai treaca-mearga…, frecventabilitatea.
    Art.1.b / Cine nu-ntelege, mai avem…Arest la domiciliu, arest in regim penitenciar…Mai vreti ? (Extensie de bine : Nici cu binele nu vreti sa intelegeti ? )

    Art. 2 Controlul olandej rezolva toate problemele umanitatii, incepand cu dreptatea ‘ceea de pe lume, un fel de consonanta a statului de drepturile omului cu statu’ de drept.
    Art. 2 Behehe…./ Aici se va intona imnul, adaptat : “ Olandeji au fost, olandeji sunt inca, si-or fi in neamul romanesc…”.
    Art. 2 Zaat : Suedejii fac gat mai ceva ca Petre Roman pentru un contract cu STS. Dati-le si lor ceva sa-i lasam singuri pe olandeji la legea asta. La legea urmatoare mai vedem ( nici la nea’Petrica nu e oabla, de cand se da cu cromoplatin parca i se vad amigdalele mai amenintatoare…)…

    Art. 3 Daca tot n-ati inteles ( va cam riscati…), detaliem : Olandejia declara ca toti oamenii sunt egali in fata legii, in functie de inaltimea fata de bariera, adaugam noi, cu siguranta certocratica. Romanii, intotdeauna, “ca brazii”….

    Art. 4. Prevederile actualei legi nu se aplica la tari. La drepturile tarilor, spre deosebire de drepturilor omului, ramane cu am stabilit : “noi” la Walerloo , “ei” la Austerlitz. ( Marasti, Marasesti nu se pun : sunt de la drepturile omului ).

    Art. 5 Intelectualii vor duce la indeplinire prezenta lege. Vanghelie ii va supraveghea de-aproape.

    LALEAUA DE DREPTI – Cabinet presedinte
    ( ERATA de consonanta : S-AUDI ? )

    P.S. EXTRALEGISLATIV ( PREAMBUL al “Comisiei de la lanu’ cu lalele”
    ) : Incult ( in sensul dihotomiei, cultura agricola intre proprietari, arendasi, vatafi si tarani / Este interzis a se face referire la CAP-urile bolsevice, pline de mensevici….Sunt doar diversiuni anti-lalelice. DEMONSTRATIA ? In MCV, categoria “secret de importanta globala”, care se va desecretiza la vreo noua aglomeratie prin vreun alt decembrie…) Pontache ‘ista. Daca era nicasian, se ducea la “Ambasada Patagoniei” sa-i dea replica lu’ Cioran…Mai are insa timp…

  • Dezideriu Dudas

    Scuze pentru redundanta de la pct. 1 si pct. 1.a. Probabil am fost derutati de la statul mult prea social suedez de altadata. S-a intamplat si la case mai mari, de bine…Noroc ca au ajuns pe banii lor.

  • InimaRea

    Despre
    Dorin Tudoran, se poate scrie doar de bine -- și-asta nu-i neapărat de bine.
    Dacă-i critică literară, pare una politicoasă, ca despre unul care și-a-ncheiat
    misia literară -- parcă și-ar face bagajele. Dacă-i una cetățenască -- umană, să
    zicem -- e respectuoasă ca o comemorare. Da, cu accente pioase, uneori.

    Se scrie și de rău, despre el, dar nu-s de luat în seamă
    rătăciții-n disperare personală, care goesc spre jalnică aură christi. Ori
    dușii de pe lume care zic despre racii opăriți de vii că-s și ei din aceeași
    supă, nu degeaba s-au fost lăsați dezghiocați și clocotiți -- au avut ei oarece
    interes…

    În partea istoriei personale, Dorin Tudoran se trage direct din
    bunicul de la Mărășești -- cel sculat din morți fiindcă mai avea treabă
    pe-acasă. De la Todoranul tras pe roată, poate veni vocația martiriului. Sînt
    aparte-n istoria omenirii cei din stirpea asta. Și-s păstrați în călindare,
    înfricoșate istorii și legende, ca unii ținînd de-un alt neam de oameni -- de
    ne’nțeles, doar de admirat de departe. Sînt pilduitori pentru firile slabe,
    șovăielnice, ca o promisiune că nu moartea-i cel mai rău lucru de pe Pămînt.
    Dar rămîn într-o vocație numai a lor, nu-s din vreo aspirație însuflețitoare.
    Coșbuc a tălmăcit Miorița pe-nțelesul tuturor, refuzînd eroismul și-acceptînd
    inevitabilul primit cu bărbăție: Din zei de-am fi coborîtori/Cu-o moarte tot
    suntem datori/Dar nu-i totuna leu să mori/Ori cîne-nlănțuit.

    Or, cînii-au dus legenda mai departe, visînd la martirii
    demnității ca la iarba fiarelor.

    În partea istoriei sale literare, Dorin Tudoran e un destin
    tragic frînt înainte de vreme. Nici tragismul nu-i pilduitor, e doar cathartic.
    Noi, oamenii comuni, ne-mpărtășim din măreția sorții tragicilor, într-o
    euharistie sui generis: E bună și viața noastră, așa rea cumu-i.

    Și ne vedem de viețile noastre, cu nădejdea că nu s-or opri
    roțile lumii prea curînd, c-or avea a vedea lumina soarelui și urmașii
    urmașilor noștri. C-un strop de curaj în plus, ne vedem, după-mpărtășania
    aceea. Fiindcă și seninătatea sufletului-i formă de curaj, chiar de-i numai la
    zile mari. Altfel, ne-am pune jos și ne-am aștepta moartea.

    În anii-n care-nflorea Dorin Tudoran literar, creștea și tulpina
    viguroasă a criticii literare ceapiste -- ”un buruian” al literarului, cultivat
    vîrtos de puternicii acelor zile. Nu-i de mirare că-n anii de după -- ”ai
    noștri”-mi vine-a le spune, de parcă n-aș fi fost și pe-atunci -- buruianul
    ăsta-i din cultura mare, ofilește tot ce nu-i acceptă protecția literară. E de
    recunoscut după exagerata politețe a opiniei critice; ori dimpotrivă,
    după-nverșunarea-mpotriva florilor cîmpului nedesțelenit de limfatica lor
    exegeză literară.

    Mai e și după pragmatism: nici un autor, cu nici o carte -- fără
    turnee de promovare; altminteri, nema succes de public.

    E curios lucru că-n era internetului, autorele trebuie să bată cu
    piciorul toată țara pentru a-și aduna cititorii. E vremea editurilor, nu a
    librăriilor; a negoțului literar, nu a mărfii literare care, de una singură,
    parcă nici o șansă nu mai are de a răzbi-n conștiința publicului cititor. Unul
    nu neapărat rarefiat cît răzlețit de un snobism păgubos pentru chiar actul
    literar: cum nimeni n-ar mai avea curajul propriei opinii; cum cartea ar fi
    totuna cu orice alt produs din raftul molului; cum n-am putea folosi produsul
    fără indicațiile promotorilor săi: cum poate chiar periculos ar fi să-l,
    fără.

    Poate că de-aceea-l așează Cornel Ungureanu, pe Dorin Tudoran,
    în rîndul ”marilor poeți”. Să fi spus doar ”poet” nu era de-ajuns, nu stîrnea
    interesul celor care nu pot citi decît marea literatură -- din marii prozatori,
    poeți, dramaturgi, eseiști. Mai jos de-atît, nu suportă -- pesemne.

    La cît am ajuns a-l cunoaște pe Dorin Tudoran, mi-e c-a zîmbit
    trezindu-se printre marii poeți. Poate-un surîs amar să fi fost. Mai ales fiind
    plasat în secolul trecut, în mileniul trecut, parcă printre monumente literare.
    Exegi monumentum, și-o fi zis -- hîm…

    Marii poeți sînt morți. Marea poezie viază-n veac doar mereu
    însuflețită de aerul proaspăt al prezentului continuu -- fiindcă asta-i
    posteritatea literară. Numai să-și facă și curaj cineva, s-o arate-n splendoarea
    sa poetică, nu-n a civică -- unde-i lesnicios encomiasmul dar cît de ucigător,
    ca o colecție de fluturi, într-un muzeu al științelor naturii.

    Dorin Tudoran s-a reinventat literar cu Certocrația (și tot ce
    ține de ”fenomen” -- Kakistocrația etc) -- ca spirit dar și ca stil. După mine,
    semn că nu-și face bagajele, că nu-i rost de a rămîne doar un mare poet al unei demult trecute vremi.

  • neamtu tiganu

    A-l lauda pa nea Dorin ar fi prea ieftin. Desigur nea Dorin nu e prea rotund are “Ecken und Kanten” si tocma asta-l face interesant.
    Mie mi-a placut de el de cind a scris “Toate pinzele sus”, si nu de putine ori m-a incintat cu o spontaneitate, cu un misto de cinci stele, haios.

    Cred totusi ca “hirtizarea” blogului ar putea pierde din putere daca se ignora anumite comentarii, desigur ma refer in primul rind la comentariile mele, dar, admit, cu oarecare invidie, ca au mai fost si alte comentarii care au intregit imaginea fenomenului.

    Paul Goma a facut o intreaga epopee din jurnalele lui adaugind si multe comentarii din lumea pulimii.

    P.S si totusi o oarecare tristete ma copleseste, senzatia ca s-a terminat spectacolul, iesirea prin Serindar…. daca as fi fost contabil as fi vorbit de bilant, dar ar fi pur si simplu penibil…

  • Mensch

    Chestia cu “Toate pinzele sus” e metaforă sau strachină?

  • neamtu tiganu

    voi, basistii, pricepeti greu, tare greu!
    Daca vrei sa afli cumpara cartea!

  • Bogdan Cojocaru

    Ei domnu neamtu, iata-va din nou singur, fata in fata cu vesnica ciorba de burta si vinisorul aferent… S-a mai dus un prilej de nemurire. Trist intr-adevar.

  • InimaRea

    Ciorba de burtă e cu votcă, nu cu vin. Același rost -- de dregere după o noapte grea -- ‘l-are ciorba de potroace, cu zeamă de varză, care numa’ la nemurire nu-ndeamnă.
    Uite c-acu’mi iau seama: ne-murirea-i de toate zilele, fară de una anume.

  • Dezideriu Dudas

    Multumiri ” la scriitori” ! Inginerii va salutant !

  • InimaRea

    Domne Dezideriule, Neamțu știe că mie mi-s draji injinerii, mai ales de cînd injineresc și jenetica -- de-or să iasă numa’ injineri, de-acum -- scriitori, ioc!

  • Dezideriu Dudas

    Bre’, m-ai speriat ! Credeam ca ai inceput cu “Doamne”…Deja ma gandeam, s-o fi “dat drumu'” la ingineri…., chiar asa ? Am ajuns in sfarsit si noi centralisti democratici ? M-am linistit insa…Vezi totusi ca Predoiu ‘cela cred ca-i din neam de scriitori…Conteaza si neamu’…

    PS 1 Ref. la injineria jeneticii : Jeoana participa ? Mai sunt multi ? El cu neamu’ sta bine…

    PS 2 Promit ca nu ma va influenta desenul cu “durerea de tara” atasat recent de d-nul Tudoran, decat in masura desprinderii de retorica goala, sensul pe care sunt convins ca l-a urmarit…Ne-om avea si noi atunci de neamuri…O sa citesc mai cu atentie si ce dorea sa scrie Ioan Petru Culianu cu Jormania…Ne-ati zapacit de cap ” la injineri” cu J-urile voastre…

  • Bogdan Cojocaru

    Si si, dle InimaRea!

  • neamtu tiganu

    postasu suna intotdeauna de doua ori si basistii vin in grup, cel putin cite doi!
    oare ce sistem de alarmare au? trag cu vuvuzela, e intuitie feminina, fac fumuri, porumbei calatori?
    Ca-n definitiv totu-i organizarea!

  • InimaRea

    Am o rugăminte: doar InimaRea, fara dle -- suna ca dracu!

  • Dezideriu Dudas

    Bre’, dupa victoria de azi sper sa nu ma transformati in evanghelist joonist !

    Calugarul Evanghelie

  • Bogdan Cojocaru

    Sunteți în bardo, vedeți basisti acolo unde sunt numai umbre. Atenție sporita!

  • Bogdan Cojocaru

    În regula, sunteți un estet. Mergeam pe diferențele de vârstă, știință carte, memorie, inferioare în ceea ce ma privește. Dar nu e rău nici asa, cu d-le InimaRea, are ceva de Lewis Carrol, Chesterton

Next post:

Previous post:

WP Admin