≡ Menu

O “fabulă” cu T. S. Eliot și George Orwell

Când a dorit să publice Ferma animalelor, atât de prețuitul astăzi George Orwell s-a lovit de ziduri concentrice de refuzuri. Unul dintre ele se datora eforturilor unor britanici care erau agenți ai Moscovei. Câțiva dintre ei ocupau poziții foarte influente în Marea Britanie.

Editorul Jonathan Cape dorise să publice Ferma animalelor, dar a renunțat după ce Peter Smollet, Șeful Departamentului pentru Relații cu URSS din Ministerul Britanic al Informației, a făcut presiuni enorme asupra tuturor editorilor britanici importanți să nu publice cartea, fiindcă apariția ei ar fi putut ruina bunele relații anglo-sovietice.

Surpriză, surpriză – britanicii aveau să descopere că Peter Smollet era agent sovietic, lucrând pentru șeful său, infamul Kim Philby.

Orwell presimțise că Ferma animalelor nu va fi nici pe placul lui Victor Gollancz (editor de stânga, dar care îi publicase, între 1933 și 1939, cărți precum Down and Out și Coming Up for Air, deși refuzase să-i publice Homage to Catalonia) și-l prevenise de acest lucru pe editor.

Gollancz se amuză de temerea lui Orwell pe care o etichetează drept “nonsense”, dar după ce citește manuscrisul îl retrimite agentului literar al lui Orwell cu o notă în care scrie, printre altele, “I could not possibly publish… a general attack of this nature.”

Om de stânga, Orwell plecase în Spania să lupte împotriva franchiștilor. Împușcat în gât, scapă de moarte ca prin urechile acului. De ce nu va scăpa până la moarte a fost deziluzia uriașă care l-a cuprins văzând crimele extremei-stângi împotriva unei stângi care nu se lăsa înregimentată Moscovei.

Rolul KGB-ului în coordonarea și controlarea activitaății Brigăzilor Internaționale îl scârbește definitiv. În pofida scârbei și deziluziei, Orwell va rămâne toată viața un om de stânga. Asta nu l-a împiedicat să recunoască meritele unor oameni politici de dreapta.

Un editor de la Faber care respingea manuscrisul Fermei animalelor găsea cartea mult prea pro-Trotskistă (!?!). În plus, declara că ”porcii sunt cu mult mai inteligenți decât celelalte animale, așa că sunt cei mai calificați să conducă ferma” (“far more intelligent than the other animals and therefore the best qualified to run the farm”.)

Editorul respectiv nu era A. Toma. Era T. S. Eliot.

md18562386729 (1)

În sfârșit, vă reamintesc una dintre secvențele cheie ale Fermei animalelor:

“The creatures outside looked from pig to man, from man to pig, and from pig to man again; but it was already impossible to say which was which.“

Cam așa stau și astăzi lucrurile. Există foarte multe situații în care a devenit deja imposibil să spui care-i omul, și care-i porcul.

Dar să nu disperăm – ne rămâne literatura. Pentru mine T. S. Eliot este unul dintre cei mai mari poeți. Recitesc cu aceeași plăcere și The Waste Land, și Animal Farm, și Four Quartets, Ash Wednesday, și Hommage to Catalonia.

(Alte multe amănunte despre obstacolele din viața lui Orwell le găsiți în cartea lui Thomas E. Ricks, Churchill and Orwell, The Fight for Freedom. Penguin Press, New York, 2017, carte în care episodul rezumat mai sus se află la pagina 181.)

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • DG Ontelus

    henrik ibsen// o tăcere mormântală se așternu peste sufletele lor/ după ce mai înainte lumea însăși/ cu nenumăratele sale semne/ amuți/ sigur în trecut se vor mai fi petrecut multe asemenea povești/ dar prospețimea fiecăreia înspăimânta la fel/ negreșit/ vreascurile ardeau mocnit/ dar ciudat nu se auzea nimic/ și totuși zgomotul de fond al universului era acolo/ la locul lui/ căci plutirea ființei ce-i altceva

  • Dezideriu Dudas

    În 1919, când a scris “Țara pustie”, TS Eliot probabil era naționalist. In 1948, când a scris “Ferma animalelor”, devenise internaționalist….Devenise “lumea pustie”….Totuși , ref. la porc, “talentul” lui Adrian Păunescu este mai marcant….Nu l-a prins însă pe Orwell, iar pe Milosevici l-a scăpat…, deși acesta aranjase un plop cu pere ( și-o răchita cu micșunele….) la Belgrad, in timpul revoluției române. Cel puțin așa rețin din “noua literatură”….In cheie populara, un fel de, “ se suise scroafa-n copac”….. , deși, ulterior, la judecată s-a demonstrat că de fapt copacul era un fel de “Curte”…., dar nu de la Haga. La acea “Curte” Adrian Păunescu ii ceruse viză de intrare lui Milosevici. N-a primit însă răspuns din câte știu….
    P.S. Pag. 181 ? ….Da, poate fi începutul . De reținut : 24 august 2017.

  • Dezideriu Dudas

    RECTIFICARE : “Ferma animalelor” a fost publicată pentru prima dată în Anglia, în 17 august 1945. “Logic”, în 1948 Orwell a scris “1984”….

  • DG Ontelus

    Pentru că ambiguitatea orwell-iană om-porc a fost citată, pe bună dreptate, şi în conferinţa din 09.08.2017, revin la întâlnirea respectivă, la care s-au spus lucruri deosebite. Cu puţine excepţii, oamenii au momente în viaţa lor când sunt porci, mai cu seamă atunci când nu se pot controla, prin urmare această ambiguitate este aproape banală, deşi deranjantă, desigur, pentru onoarea fiecăruia, asta dacă mai poate exista onoare la un om care, public ori privat, a probat ambiguitatea în cauză. Apoi, fascismul, mai corect spus neofascismul de care stânga mediatică îl acuză pe preşedintele american, mai cu seamă după Charlottesville, este o etichetă care solidarizează oamenii de stânga, în pofida divergenţelor dintre aceştia, în alte privinţe. Pe urmă, apelul la lombrozianism al lui Mircea Cărtărescu, pentru a justifica opţiuni politice este regretabil. În paranteză fie spus, deşi am rezervele mele faţă postmodernism, exprimate de atâtea ori, îl consider pe Ion Bogdan Lefter un intelectual veritabil, democrat, civilizat, onest. De asemenea, constatarea lui Eugen Ionescu, cum că Mircea Eliade i-ar fi păcălit este paradigmatică nu doar pentru cei în cauză, epocă, dar pentru umanitate, în general. Cazurile Mircea Iorgulescu şi Gabriel Andreescu, în termenii în care au fost dezbătute în conferinţă sunt, iarăşi, revelatoare. În fine, eu m-am convins pe propria piele că răutatea intelectualilor este în progresie geometrică faţă de aceea a neintelectualilor, iar în acest context se poate înţelege, în parte, evident, cum de au putut supravieţui în închisori unele persoane. De asemenea, un anumit răutăcism al moderatorului, referitor la Uniunea Scriitorilor din predecembrism, a fost abil demontat de către invitat. Revine numele lui Ion Caraion, în contexte pozitive. Istoria cu Dan Alexe – spumoasă. Una peste alta, recomand tuturor celor interesaţi de cultură şi fenomenul uman dezbaterea în cauză.

  • DG Ontelus

    Revenind la ambiguitatea orwell-iană om-porc, oamenii publici, din ce în mai mulți, de când cu democratizarea de tip tehnologic, au o vulnerabilitate mai mare pentru a aluneca în sfera animală, acesta fiind unul dintre riscurile poverii numită celebritate, caz particular al poverii universale numite responsabilitate, din ce în ce mai puțin înțeleasă astăzi. Dacă admitem, însă, paradigma teologică, atunci alunecarea întru animalitate devine apanajul fiecărui om, aproape fără excepție, fiindcă deși sfera publică smintește oamenii mai mult, ce-i drept, sfera privată pune capacul definitiv peste orice speranță în legătură cu valori, norme, bla-bla. În acest caz, speranța nu mai este decât la Dumnezeu. O entitate pe care, din păcate, mulți intelectuali o consideră în fel și chip, de aici și monumentala ipocrizie și minciună în care trăiește umanitatea, de la origini și până la sfârșit, oricare va fi acela.

  • A. Rus

    T.S.Eliot avea dreptate în privința inteligenței porcului (și genetic prea asemănător omului), cu excepția șobolanului, desigur. Flexibilitatea, adaptabilitatea, abilitatea mirosului înnăscut îi recomandă pleonastic pe amândoi pentru conducere, indiferent de domeniu CVului.
    Inteligența este asociată cu cel mai vechi simț, olfactiv, dar și cu imposibilitatea auto-referențialității, imposibilitate absolut necesară, calitate mereu în devenire a dirigenților născuți.Excepțiile sunt rare, și absolut refractare față de mocirlă, și exhibiționism narcisist.
    Dar dacă există un destin social prin excelență al porcilor și șobolanilor, există și ciudățenia generalizabilă a unui Smith, care nu mai dorea decât să fie curat, absolut curat. Și loial, chiar iubitor față de Fratele care a dovedit că are mereu dreptate, mai ales să protejeze cu mână sigură, operativă, de o violență doar simbolică.De aici nu mai putem ieși, putem doar intra. Într-o nouă eră a indiferenței multilaterale, a inutilității supravegherii, ba chiar a superfluului violenței, în lipsa criteriilor de selectivitate dintre porcul-șobolan și omul de calificat axiologic la scară mare, statistică.Aici tehnicalitatea are tot spațiul-incubator pe care și-l dorește, și, în plus, nu mai are nevoie de stîlpi legitimatori, și nici de motivații pentru practici. Totul se justifică în sine și prin sine, un sine deja mult prea comun, deși nu pentru toți virtual.

  • DG Ontelus

    Pentru a încheia referirea hermeneutic-psihanalizabilă la alegoria om-porc, ce poate fi înțeleasă și ca propensiune întru animal amoral a insului dotat, teoretic, cu inteligență, rațiune, discernământ, s-ar impune, probabil, intervenția unui funcționar al Ministerului Adevărului, care să denunțe relativizarea nepermisă a vinovăției, prin aceea că susțin generalizarea comparației dintre om și animal. Evident, există anumite persoane, îndreptățite prin merite incontestabile sau greu contestabile să dea certificate de bună-purtare și să aprecieze, mai mult sau mai puțin corect, cine se apropie mai degrabă de om și cine mai degrabă de porc. Se știe, de exemplu, ce tevatură a fost, în postdecembrism, cu accesul la dosarele Securității, cu lustrația, precum și cu ambiguitatea legislativă în domeniu, parțial ‘rezolvată’ prin invocarea drepturilor omului etc. Inclusiv interesanta dezbatere din 09.08.2017 a conținut câteva trimiteri de acest tip. Dar până să fie juridică, chestiunea este etică, asta neînsemnând doar civică ori politică, așa cum s-au obișnuit mulți intelectuali să evalueze. Sigur, ar fi fost de dorit ca multe greșeli postdecembriste să nu fi avut loc și să fi avut un alt demaraj. Dar ținând cont de realitatea mentală, comportamentală, lingvistică predecembristă-totalitară, este un miracol și că suntem unde suntem, mai cu seamă când vedem derapaje mai peste tot în lumea democratică, în locuri în care nu ne-am aștepta. O probă în sensul afirmației mele o constituie faptul cumplit, menționat de către invitat în conferința amintită, că i s-a făcut rău după ce a citit cinci din cele optsprezece volume ale dosarului personal.

  • DG Ontelus

    De departe, cea mai importantă idee enunțată de către invitat, în dezbaterea din 05.08.2017, de la Realitatea TV, este aceea a dezirabilității ipotetice, în predecembrism, a rezistenței civice, în fața rezistenței prin cultură, generatoare oricum de capital simbolic, înainte și după 1989. Cu atât mai mult, cu cât apar tot mai multe și mai apăsate voci revizioniste, parțial îndreptățite, care consideră fronda optzecistă, tolerată de autorități, ca formă de cvasi-colaboraționism, readucând la rampă contribuțiile mai ‘ascuțite’ ale realismului socialist din anii 60 și 70. De exemplu, citind prin 1988 ,,Cel mai iubit dintre pământeni”, mie nu-mi venea să cred că o asemenea carte a putut apărea la noi. Este, totuși, un fapt istoric că, exceptând câteva cazuri izolate, la noi nu a existat o mișcare de tip Solidaritatea din Polonia, iar asta nu doar pentru că autoritățile reușeau să exercite un control draconic în toată societatea, ci și pentru că tradițiile istorice și fibra morală sunt sensibil diferite, în cele două cazuri. Paradoxal și ironic, astăzi Polonia e mai rău văzută la Bruxelles decât România, fiindcă acolo există, se pare, o vână care aici este, vorba lui Caragiale, ,,admirabilă, sublimă putem spune, dar lipsește cu desăvârșireˮ. Noi compensăm, totuși, iar asta nu e puțin lucru, ba dimpotrivă, cu Urmuz, Eugen Ionescu, Monciu-Sudinski.

  • A.Rus

    Fr. Hollande, când făcea pe sarcasticul (săracul!), califica țintele respective sub înțepătorul ”iluminații ăia”. Dacă trăia în România i-ar fi pierit piuitul cu mult înainte să poată articula ceva.
    Pentru că România iluminată, de la mic la mare, de la Ploiești la Timișoara și București, reprezintă, scenic, pe lume, un individualism apocaliptic. Un individualism care poartă cu sine toată ființa națională, în formulele ei active și energice.Dar mai ales inconștiente.
    Cred eu deci că rezistența civică a fost și este imposibilă în această locație geo-detectabilă ușor.Pentru că toată ființa nației neîncheiate o cară fiecare, unde poate, nu există asocieri decât pentru o organizare mai eficientă a luptei de gherilă internă.Războiul civil este dintottdeauna, concordia este o excepție, probabil când nihilismul profesat zilnic miroase ceva care îl înspăimântă decisiv.(Aici se oprește și frățietatea cu Spania.Care este atrasă de acel ceva)De aici ideea că nu te poți opune ție însuți, Sie însăși,etc., dar și truismul că la ”noi” toată lumea este fie în opoziție, fie la putere. Dar Toată lumea, și subsolul ei acompaniator, toată lumea odată, printr-o participație de tip magic. Cine face gură este un bizar.Ostracizat imediat, până la moartea civilă, de obicei, dar uneori și dincolo de cea fizică.Nihilism, suprarealism, Shambala contagioasă a identității mereu vii, mai ales după moarte.
    Apoi Securitatea nu a fost națională, și nu este, în ciuda pretenției sale fanatic-prostești de nec plus ultra. Electricianul la Gdansk a fost sprijinit nu doar de catolicii externi-interni, de muncitorii săi, de intelectualii cu spirit politic, a fost protejat chiar de organele Secu poloneze. Cu subtilitate, și poate chiar ghidat uneori (așa pare) pe calea cea bună. La noi Securitatea oficială și cea neoficială a conectat pe toată lumea într-o rețea a terorii, indestructibilă, indiferent ce gândeai sau voiai. Ori mureai,uneori încet, ori plecai,oricum deci plecai, dacă te desprindeai de accepțiunea oficială a ființei coparticipative la națiunea imemorială. Și acum sunt milioane, nu toți migranți economici. Dar care urăsc România, sau cel puțin ambivalența ură-dragoste de patrie este clară. (pe asta joacă enorm, ca putere, dar și electoral,patrioții nimicului din deserviciile interlope ale patriei)
    Aclimatizarea neantului nu exclude, nici azi, trărea fricii la cote patologice, în imaginar, dar și imaginație. Rușii ne distrug neîncetat, și Soros, și Condeferația Dunării, și sârbii, și probabil, extratereștrii.Dar rușii sunt deosebit de eficienți. Și ne este frică, și ne asociem cu cei care pot fi zdrobiți subtil într-o săptămână, ca urmare a ofuscării celor de care nu se tem deloc.Securitatea lucrează, și odată cu ea toată lumea. Neștiind nimeni cu cine lucrează Securitatea. Ha, ha, ha…
    Arhivele integral publicate ștergeau România de pe hartă, în 1990. Nici acum nu este târziu, că mai este un organ gaură neagră rusească care îi ține pe mulți celebri de podoabele puse în seifurile lor, microfilmate sau pe hârtie de-aia comunist-naționalistă.
    Securitatea, în fine, s-a adaptat spionajului în masă din vest, adăugând metodei lui Homo sovieticus, aripa românească, tehnologia. De la grădiniță la cimitir, ești datoria lor.Oriunde ești, dacă prezinți interes operativ. Adică gândești, și exiști, cu succes. Metoda biografică deci a fost completată cu tehnologia furnizată de aliații ohss, sau de cei solomonici etc.Gata cu șoaptele în casă, bilețelele palmate.Gata cu dulcile solidarități de infiltrat afectuos.
    S-au extins până la Cernavodă, băetii. Oprită de multe ori, în cateva luni.Probabil mai aveau nevoie de ceva radiu, sau poate uraniu. Sau poate vor să fie apocaliptici până la capăt. Oricum ar fi, este bine.Important este să scoată ceva bani, că pensiile lor speciale, deși primele la plată, poate că nu vor mai fi plătite după centenarul unei ratări programate.
    Deci da, cred că aveți dreptate, dle DGO.Ați surprins esența, deși nu o spuneți clar.

  • DG Ontelus

    Iată de ce, prin urmare, autonomia esteticului, impecabil formulată la noi de către Titu Maiorescu, în studiul ,,Comediile d-lui I. L. Caragialeˮ și justă în esența ei constituie un excelent alibi pentru prezervarea status-quo-ului, atât în totalitarism, cât și în libertate. Un scriitor care va căuta perfecționismul artistic, consacrarea pe canale știute și mai puțin știute este, conștient sau nu, un excelent agent, ambasador al politicului, prin textele sale. Sigur, scriitorul respectiv poate fluiera în Biserică, dar tolerarea sa este o garanție a exercițiului democratic sau, în caz contrar, un indiciu al alunecării spre autoritarism și chiar dictatură. Sunt două variante: prima, aceea a individualismului exacerbat, care poate duce într-o fundătură, chiar dacă susții lucruri viabile – a se vedea cazul Adrian Marino – ; a doua, a găștilor literare și de orice fel, generatoare de legende și a căror solidaritate poate fi, adesea, elementul prin care aspecte discutabile pot fi legitimate.

  • Cinicul de serviciu

    Orwell descoperea cam tarziu ca imparatul e gol. O facuse, cu mult inainte mai deschis si cu mult mai mult curaj, Panait Istrati in Vers l’autre flamme, confession pour vaincus.
    Ma mira ca atatia intelectuali romani de valoare, unii in Romania, altii in exil, n-au scris un nou Vers l’autre flamme.
    Daca as avea un dram talent as scrie eu o spovedanie pentru invinsi, o sinteza a deziluziei celor care au crezut intr-o noua flacara, dupa ce s-au ars si cu cea veche precum Istrati.

  • neamtu tiganu

    Mi se pare impresionanta importanta porcului in cultura internationala. Nu de mult pretenu nostru nea Alin Fumurescu a scris, pe Contributors, un eseu interesant despre Povestea Porcului. (La acest eseu eu, personal, am lansat ipoteza ca porcul ar fi fost de meserie inginer deoarece a construit poduri, in poveste, in timp de porcii de azi nu sunt in stare sa construiasca nimic, ca nici porcu nu mai e ce era odata).

    In spiritul corectitudinei politice as inlocui porcul cu oaia, (ce-or zice musulmanii ca porcu nostru e mai dastept decit capra vecinului!) sau chiar cu vaca, cu riscul sa se supere indienii, sau si mai bine ar fi sa vorbim de o fiinta (animal e jignitor, ne amintim, ba animalule!), cu cel putin patru picioare, sau mai putine, sper sa nu se supere schiopii si handicapatii, de un sex incert, 10% gay, 10% lesbi.

    De asemenea ar trebui mentionat ca fiinta e de culoare, ce culoare vrea fiecare si ca nu e desteapta din nastere, ca altfel cadem in rasism, ci s-a desteptat urmind scoli de stat.

    P.S A se evita vaca, aceasta e extrem de daunatoare mediului provocind gaze diesel.

  • Pingback: Dorin Tudoran – O fabulă cu T. S. Eliot și George Orwell | @ntonesei's blog()

  • A Rus

    Dacă este adevărat că intersecția energetică a multor interese care nu țin de cunoaștere are rol abraziv, biocid, curăță locul până la armătura-i spațială, atunci poate că proiecțiile idealiste, deși pesimiste,nu-și mai au rostul. N-ar fi deci rău să înlocuim, până la noi ordine, legile de porc ale oligarhiei autohtone cu dansul psihedelic al pinguinului creator de instituții.Oricum sunt instituții care se joacă de-a societatea civilă, și convers sindicate ale crimei care au devenit instituții de stat. Chiar state-n stat. Poate unicele încă funcționale, deși nu corespund timpului.
    Măcar pinguinul este simpatic, și nici nu așteaptă inspirații duhnind pentru a se feri de înghețul cel de interior.

  • Bogdan Cojocaru

    Frumoasa fabula si nu ne miram. WWII a inceput datorita ocuparii Poloniei de catre Germania nazista si s-a sfarsit cu jumatate de Europa ocupata de sovietici si n-a mai zis nimeni nimic. Si cine a reusit sa impiedice pana la urma aparitia unei carti care spune lucruri incomode?

  • Dezideriu Dudas

    Iată cum, invers decât “se” crede, câteva cuvinte bine țintite, fac cât o mie de imagini ( aici, 2000….)….

  • Dezideriu Dudas

    Atunci, “începutul și sfârșitul” erau asociate valorilor care “se” credea că reprezintă “salvarea”….Mutatis-mutandis, acum….ar trebui să ne raportam la “valorile actualizate”…., iar nivelul “salvării” ar trebui evaluat la țări și nu la lumea întreagă…., urmând ca apoi să fie făcută suma…..Nu va mai da cu rest, ca acum, deoarece la adunare nu rămâne rest ca la împărțire…..E drept, “ar’timetica” ar trebui însă să fie domeniul cel mai complex al “matematicilor speciale”….

  • Marcel Soviani

    TS Eliot era nationalist in 1919 si in 1948 cand a scris “Ferma Animalelor” era internationalist? Tocmai ca editor la Faber & Faber? Adica cand respinge cartea ca fiind internationalista, adica trotchista? Sincer, nu inteleg.

  • Dezideriu Dudas

    Da , îndreptățită întrebare ! Am rememorat contextul și textul si am descoperit cel putin două greșeli ale mele. Una de formă, desigur …..nu TSE a scris “Ferma animalelor” și una de fond. Pur si simplu la momentul 1948 l-am luat în calcul pe Orwell nu pe TSE ! Rectific acum dar rămâne dilema : cum era TSE naționalist “la bătrânete” când “se știe”, “poate fi” doar la tinerețe ?….Sau invers, din tabara cealaltă ( varianta “oficial istorică”, probabil valabilă la Orwell….)….Pe de altă parte, tocmai că un intelectual de talia lui TSE n-a înțeles îndreptățirea lui Orwell probabil că induce infinitatea subiectului….În post-adevăr acestea sunt lucruri care contează, și in acest context reiterez angajamentul meu față de o forma de recesivitate mai amplă participarilor mele, atâta timp cât pot face (și) asemenea greșeli….

  • AdiR

    Bizara mai este istoria, inevitabil literara.Daca Orwell ar fi fost chelner in Gara de Nord din Bucuresti, nu la Paris, ar fi putut ajunge si prim-ministru, dupa un stagiu de doar 6 luni de absenta inregsitrata prin fals. Dar, mai ales, nu s-ar fi lovit de atatea ziduri concentrice de oameni si, prin urmare, si Ferma animalelor nu ar mai fi fost condusa de porci. Ci de interesul national, care ar fi reunit sub pulpana sa o cucuvea, un cocostarv si cativa sobolani, de camp, de birou, respectiv de staul, in scopul unic sa imortalizeze romanul SF total. Romanul romanelor, inerent convertibil in vieti perfecte, atotcuprinzator printr-o combinatorica secretata firesc, natural, specie suprema care urma sa fie distribuita de la ureche la gatlejuri prin cateva paragrafe sintetizand ratiunea de stat a intangibiltatii pure.In fine, la o asa realizare de miner fara lampas, Orwell ar fi renuntat la Ferma porcilor secularizati prea rapid prin tot felul de marsuri celebre, primind in schimb nenumarate conturi secrete la banci elvetiene, platibile oriunde in natura moarta sau vieti nominale.
    Este drept, dezavantajul i-ar fi fost fatal: celebritatea nu intra in targ, chiar daca extraterestrii l-ar fi iubit cu asupra de masura.

  • DG Ontelus

    teribilistul// eu sunt binomul în persoană/ și serei și denea/ dar n-am să dau nimic pe goarnă/ căci vreau un post la cenea/ și să dau iama prin arhive/ dosarele să le studiez/ de la golani și de la dive/ secretele să accesez/ cu siaiei și cu mosadul/ dintotdeauna am lucrat/ la fesebe mereu sar gardul/ chinezii m-au deconspirat/ sunt un james bond ce se tratează/ cu chivas jack smirnoff metaxa/ dar nu refuz femeia trează/ dacă la timp și-a plătit taxa/ chiar de nu dați doi bani pe mine/ la deștu’ mic vă am pe toți/ iar când ceva nu vă convine/ v-arăt o limbă de trei coți

  • DG Ontelus

    psihic și metafizic în ‘ion’// pe bună dreptate majoritatea celor care s-au pronunțat/ asupra romanului rebrenian au insistat în legătură cu/ viziunea realistă adică reflectarea realității sociale economice politice/ din satul transilvănean de la începutul secolului douăzeci/ cel puțin la fel de fertile hermeneutic sunt însă și dimensiunea psiho-fiziologică și/ cea metafizică de fapt aspectele care compun viziunea clasică asupra lumii/ propusă de către naratorul obiectiv neutru impersonal omniscient/ asigurând ficțiunii caracter universal și atemporal/ astfel s-a remarcat insistența obsesivă asupra suportului fiziologic/ al psihologiei personajelor iar pe de altă parte un fenomen mai puțin comentat/ dar ținând de subiectivitatea inevitabilă a receptării este/ latura metafizică însoțind fiecare manifestare a vieții și a morții din roman/ ceea ce înseamnă că orice fenomen al realității surprins artistic în ficțiune/ dobândește o aură solemnă tragică definitivă o închegare transcendentă a sensurilor/ pare neverosimil dar rebreanu este un autor metafizic cu condiția/ să te situezi pe aceeași lungime de undă a felului în care percepe realul/ altminteri dacă reduci viața la biochimie înseamnă că și umanul e tot asta/ și-atunci nu iraționalul ci absurdul absurdului devine totalitar fără speranță/ ceea ce optimiștii incurabili nu au cum să accepte eu fiind unul dintre aceștia

  • DG Ontelus

    este// tot mai înnegrești documentul word/ ce mai speri de ce o faci nu te-ai săturat/ pe cine vrei să păcălești avea dreptate să mă-ntrebe toate astea/ și multe altele dar sufletul meu n-avea pace decât așa scriind despre ea/ o ființă imaginară de care nu mă vindec o persoană feminină/ care cumulează exponențial frumusețea femeilor reale sau închipuite/ stă în picioare este îngrijorată iar eu rămân mut de admirație/ nu o doresc decât în momentele când redevin animal/ dar prezența ei este atât de transcendentă față de lucrurile/ cunoscute ori bănuite că ar exista încât accepți toată lumea/ așa cum este ea cu răul și inevitabila limitare și accepți totul/ pentru că ea există fie și numai în imaginația mea/ din afară pare o halucinație dinăuntru este o alinare a sufletului/ și o garanție că imaterialitatea sufletului nu e iluzie/ așa cum din păcate multe lucruri sunt și dinăuntru și din afară/ ea este

  • DG Ontelus

    Cat Stevens, “Lady d’Arbanville” (1970)// “My Lady d’Arbanville, why do you sleep so still?/ I’ll wake you tomorrow/ and you will be my fill, yes, you will be my fill./ My Lady d’Arbanville why does it grieve me so?/ But your heart seems so silent./ Why do you breathe so low, why do you breathe so low,/ My Lady d’Arbanville why do you sleep so still?/ I’ll wake you tomorrow/ and you will be my fill, yes, you will be my fill./ My Lady d’Arbanville, you look so cold tonight./ Your lips feel like winter,/ your skin has turned to white, your skin has turned to white./ My Lady d’Arbanville, why do you sleep so still?/ I’ll wake you tomorrow/ and you will be my fill, yes, you will be my fill./ La la la la la…/ My Lady d’Arbanville why does it grieve me so?/ But your heart seems so silent./ Why do you breathe so low, why do you breathe so low,/ I loved you my lady, though in your grave you lie,/ I’ll always be with you/ This rose will never die, this rose will never die./ I loved you my lady, though in your grave you lie,/ I’ll always be with you/ This rose will never die, this rose will never die.”

  • DG Ontelus

    sfat părintesc// să nu vă-ngrijorați copii/ totu-i frumos ca într-o joacă/ oamenii mari mai fac prostii/ și lucruri bune știu să facă/ așa a fost de când e lumea/ la orice vârstă-i rău și bine/ să vezi în toate deci minunea/ căci doar aceasta ne susține/ ne închistăm orgolii-o mie/ pulverizăm ce-i inocență/ sfidând a lumii datorie/ cerșim nemernici doar clemență/ păstrați-vă curați copii/ chiar dacă viața vă mânjește/ speranța-n suflet de-ar lipsi/ amarul l-ați vedea cum crește

WP Admin