≡ Menu

O discuție cu Dia Radu în Formula AS

http://www.formula-as.ro/2011/974/lumea-romaneasca-24/dorin-tudoran-m-am-simtit-toata-viata-roman-acum-ma-simt-si-american-13868

  • ovidiu

    Foarte interesant interviul.

    Nu sunt singur ca am inteles urmatorul lucru: spuneti ca ajungind in SUA ati decis sa respectati regulile lor in public, iar daca nu sunteti de acord cu ceva, sa traiti la dumneavoastra acasa, asa cum vreti; apoi, despre perioada din Romania, spuneti ca ati simtit “ca pe o obligatie nevoia de a lua o atitudine, de a nu ramane indiferent, de a nu fi duplicitar, de a nu spune una acasa si alta in public”. Nu imi este clar, probabil nu inteleg corect ce spuneti in afirmatia referitoare la SUA, pentru ca la prima vedere pare a fi o contradictie, adica faceati in SUA ceea ce nu doreati sa faceti in Romania. Sau poate ca in Romania era vorba de a evita o duplicitate politica, iar in SUA va referiti la un fel de duplicitate (daca nu e prea dur cuvintul) sociala, a relatiilor sociale.

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    “Un interviu-recapitulare” (?!) care pare scris pe fuga si sigur, cu neglijenta.
    O nefericita invalmaseala de “marturisiri” dintre care, putinelor inedite ar fi trebuit sa li se acorde spatiul cuvenit pentru a nu deveni susceptibile de cele mai variate posibile interpretari.
    S-a ratat ocazia luarii in discutie a unei teme (anuntata de un titlu la fel de grabit) serioase, sensibile si adeseori spinoasa. Tratata de dvs., ar fi fost citita cu interes de noi, cei care traim de mult in strainatate pentru a vedea daca exista coincidente cu experientele noastre personale. Bine-venita pentru cei ramasi acasa, din numeroase motive.
    Imi pare rau, nu mi-a placut deloc aceasta postare.

  • Daca_nu_nu

    Mie mi-a plăcut. Foarte mult. O mărturisire caldă, sinceră, impresionantă. Prima familie -- prietenii -- a doua familie. Şi portretul unui tânăr pe care l-am întrezărit din paginile acelui dosar monstuos. Un scriitor sensibil, puţin rebel, dar un pater familias cu capul pe umeri. Felicitări, domnule Tudoran!

  • Dorin Tudoran

    @mariana

    Va multumesc pentru sinceritate; este totdeauna bine-venita.
    Nu exista intrebari slabe/proaste, exista doar raspunsuri slabe/proaste. Asa ca, pentru cei care, asemeni dvs., vor gasi transcrierea unor fragmente dintr-o lunga discutie, imi asum integral slabiciunile textului. Sper, insa, ca vor fi si oameni ce vor gasi in el macar o nota, doua demne de oarcare interes.

    Si o precizare pentru fotografia “de pe alte taramuri” : Decembrie 2008, Cartagena de Indias, Columbia. Foto: Maria Sipoș

  • Frumoase raspunsuri. Si impresionante.

    “Sentimentul de revolta creste in tine putin cate putin de-a lungul vietii, pana ce da in clocot. (…) Un soi de rebeliune care a devenit tot mai evidenta…
    (…)Si am inceput sa spun ce gandesc cu adevarat, cu privire la ce se intampla in anii aceia in Romania…
    (…) Eu nu sunt dezamagit ca un dusman face porcarii sau compromisuri, dar cand le face un prieten de-al meu, le iau foarte personal, reactionez foarte violent si ma delimitez de el public…. s.a.m.d. ”

    O biografie deraiata de istorie si o lunga cautare a “cararii pierdute”, care se si lasa (re)gasita aproape de punctul in care a fost pierduta. Niciunul altul decat revolta -- impinsa iarasi in clocot, restituind unitatea eu-lui si nu numai… Adica, asa cum ar fi spus si azi Camus: je me révolte, donc nous sommes.

    Domnule Tudoran, trebuie sa va simtit un om tare implinit; un om cu rost.

    Va doresc recuperare grabnica si sanatate maxima!

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    E vina dvs. ca m-ati obisnuit cu excelenta.
    Repet, marea majoritate a lucrurilor spuse sunt deja cunoscute. O parte dintre celalalte pot da nastere unor nedumeriri ( vezi # 1) sau chiar unor interpretari gresite.
    In ceea ce priveste familia, feminista ce salasluieste in mine dintotdeauna este foarte multumita afland de rolul preponderent al sotiei dvs.

  • InimaRea

    Interesant! La mine, a fost invers -- am făcut “ce trebuia (pentru “casă”, familie etc) şi-abia la 40 de ani “m-am trezit”. Era momentul ‘990, nu pot spune că nu era ceva în aer, care-ndemna la schimbare. Orice schimbare începe cu tine însuţi -- cred. Eu am făcut-o pe-ndelete, reluînd traiul de “cetăţean al Republicii Literelor” -- şi văd că a funcţionat, mă simt liber, chiar sînt.
    Din partea asta de lume, vă spun -- d-le Tudoran, d-nă Mariana, tuturor celor plecaţi şi eventual interesaţi de asta -- că e viaţă şi-aici, cum şi-n America, Spania, Italia, Germania, Elveţia. Nu e totul politică, nici totul mizerie. Poate că nici atît din astea n-ar fi dacă nu s-ar tot vorbi despre. Dar e o făţărnicie de neimaginat prin alte locuri. De vină, cred că e pluralul modestiei -- “noi” sîntem de vină, amărîţi, ca vai de noi; “nouă” nu ne este dat, “noi” n-avem şansa şamd. Spun asta şi chiar necăjitul, şi omul trăind lesnicios, aproape imun la relele săpînd temeinic la temelia unei vieţi decente -- inflaţie, scumpiri, impostură la orice nivel, incompetenţă obligatorie în administraţie.
    Curiozitatea de “a cunoaşte lumea” -- din nevoia de a-mi înţelege lumea-n care trăiesc, aşa cred -- îmi aduce relaţii cu profi univesitari şi muncitori manuali, cu artişti şi cîrciumari, cu tot felul de oameni care nu doar “se descurcă”, ei chiar se bucură de viaţă. Dar n-ar recunoaşte-o -- mai ales “cei simpli” -- pentru nimic în lume! De parc-ar fi interzis ori măcar periculos să te simţi bine, să-ţi trăieşti viaţa cum ţi-a fost dat.
    De ce se vaită oamenii, de ce se milogesc şi-şi vaită norocul cînd nu-s nici pe departe nenorociţi? Din ceva ce tot n-apucă a creşte cît trebuie, rămîne la stadiul de “simţ”, nici nu visează la cel de “sentiment”. Demnitatea personală, adică. Fiecare o are -- ia să vezi cum se supără “‘Nea” dacă-i retragi respectul firesc şi-l iei ca-n gară! -- dar o ţine ca-ntr-o batistă înnodată, cum se ţineau creiţarii pe vremuri. O fi uşor de pierdut, de cheltuit, de furat -- poate, potrivit “mentalului colectiv”.
    Mai e şi sfiala -- o temere poate venită dintr-un difuz simţ al complicităţii la rele -- cu care “oamenii de rînd” privesc în jur pentru a se-ncredinţa că “toată lumea face la fel”. Şi chiar face, domnule! Dacă poate cineva “ciupi” ceva, prost ar fi de s-ar da la o parte! Orideunde-ar putea ciupi -- de la taxe, dări de tot felul, obligaţii civice, de la slujbă şi de la mai marii zilei. Astfel, tot ce nu promite un cîştig cît de mic e curată pierdere -- fie şi de vreme. În alt limbaj, se ratează o oportunitate cînd “nu te-ai lipit şi tu”. De aici, aparentul succes al pomenilor electorale -- din demnitate personală se-nghesuie toţi “să apuce”, să nu zică lumea că ei au fost mai proşti.
    Nu c-ar fi nevinovaţi ca pruncii dar tartorii ăstui nenorocit fel de a vedea lucrurile sînt cei de-i momesc cu de toate. Bănuiala mea este că nu datorită pomenilor se cîştigă alegerile -- căci oamenii sînt întregi la cap, ştiu că ăi de le dau lor, nu de la ei dau, tot din ce-adună de la toţi; bănuiala mea este că aici e alibiul tartorilor de a fura alegerile. Ei, aici mă dovedesc românaşii mei pe mine, unde se-mpacă senin şi cu asta -- căci de văzut, văd că nu-s orbeţi! Cică “Lasă, măi ‘Nea, că alţii fură şi mai dihai! Văzuşi cum s’alese preşedinte la americani ăla -- cum îl cheamă? Păi, ce mi-e America, ce mi-e Românika -- doar că aia-i mai mare şi ascultă toţi de ea. Ia să fie mai mititică -- aşa -- ca a noastră, să vezi ce ţi-ar lua-o la scărmănat! C-aşa-i viaţa -- peştele cel mare îl înghite pe cel mic…”

  • Gheorghe Campeanu

    Fotografiile din aceia …….., macar si numai pentru ele merita sa ma uit. Avem (cred) toti un punct ‘slab’ in fata imaginilor noastre si ale celor apropiati din preajma, mai ales legate acea epoca dinaintea inrolarii in Diaspora.
    Perceptiile si asteptarile (ca si gusturile) fiind atit de variate, ma voi prevala de dreptul la deslusirea mea a lecturii. Pentru mine, orice marturie din anii 70’s si 80’s despre aventurile imigrarii in anii 70’s si 80’s ale unui scriitor din Europa de Est prezinta o atractie speciala. Cu acelasi interes am citit in trecut genul de memoirs de scriitori refugiati in US oferite de Jerzy Kosinski sau Vasili Aksionov.

  • elena

    complimente pt nobletea celor de alaturi

Next post:

Previous post:

WP Admin