≡ Menu

O capcană numită jurnal

Este  la  modă  astăzi  ca,  după  epuizarea  tuturor  metodelor murdare, să se lovească într-un om şi cu note culese din pagini de jurnal, însemnări livrate drept literă de evanghelie. Ca să nu mai vorbesc de ciupercăria unei memorialistici debordante, literatură a cărei valoare este, deseori, cam de nivelul valorii ”literaturii de sertar” din timpul dictaturii. Literatură care a fost sublimă, deși a (cam) lipsit cu desăvârșire. Evident, tot respectul pentru excepțiile ce salvează oximoronica situație în care ne aflăm.

Probabil că jurnalul s-a născut pentru a răspunde nevoii de a nota câte ceva din cele petrecute de-a lungul unei perioade, lucruri pe care altfel le putem uita sub năvala altor întâmplări. Unii au descoperit nevoia de a face zilnic asemenea însemnări, alţii – chiar de mai multe ori pe zi etc. Unii notează asemenea lucruri doar din an în paşti. Este un exerciţiu determinat de temperament, de urgenţe şi finalităţi diferite. Spectrul unor asemenea însemnări este foarte generos, de la simple notaţii sentimentale la consistente note de lectură, de la suma cheltuită la piaţă sau recomandările primite în timpul unui consult medical la cugetări dintre cele mai profunde ş.a.m.d.

Devenit cândva şi gen literar, jurnalul are astăzi cititori dintre cei mai devotaţi. Multe pagini de memorialistică extraordinară au ca punct de pornire însemnări de jurnal. Altele nu pornesc neapărat de la asemenea însemnări. Între calitatea literară a unei pagini de jurnal sau de memorialistică şi exactitatea celor relatate nu există o relație directă.

Publicarea ad literam a tot ce îţi notezi într-un jurnal îmi trezeşte un anume scepticism. Nota de jurnal poartă prea apăsat subiectivitatea clipei în care a fost scrisă. Enervat, poţi nota la un moment dat ”G. este o hahaleră.” Asta nu înseamnă că impresia ta definitivă despre G. este că era o hahaleră. Nu pledez pentru rafistolarea notelor de jurnal, spun doar că a lua drept verdict incontestabil orice rând notat de cineva într-un jurnal se poate dovedi un act de entuziasm cu totul hazardat.

Uneori, amestecul între subiectivitatea prea apăsată, lipsa contextului şi goana în care este făcută însemnarea duce la rezultate stupefiante. În urmă cu aproximativ un deceniu, cineva denunţa vehement cuvintele ce i se atribuiau într-un jurnal proaspăt publicat. Adăuga că, de fapt, cele relatate de diarist se întâmplaseră exact pe dos: până şi replicile ce îi erau atribuite erau, în realitate, ale diaristului însuşi. Altfel spus, poziţiile pe care se aflaseră interlocutorii la vremea celor relatate de diarist fuseseră răsucite cu 180 de grade în pagina de jurnal.

Cât eşti în viaţă şi decizi singur ce vrei să publici, ai şansa de a cântări atent ce ţi-ai notat în jurnal, de a evalua însemnările respective în perspectiva timpului ce s-a scurs de la efectuarera lor. Când asemenea pagini apar postum, acurateţea celor notate devine mai problematică, fiindcă mai trece prin încă un filtru de subiectivitate. Nu de puține ori, nucleului intițial de subiectivitate i se adaugă şi jocuri la care se pretează un îngrijitor ori altul de jurnal publicat postum. Chiar şi în cazul unei bune-credinţe incontestabile, nota de jurnal sau rememorarea pe baza ei poate juca renghiuri.

În numărul 4/2010 al revistei Conta, comentând volumul Eu, fiul lor – Dosar de Securitate, colegul Emil Nicolae invocă şi câteva episoade din 1980 legate de o vizită a câtorva scriitori bucureşteni la Piatra Neamţ. La un moment dat notează: Ulterior, la restaurantul hotelului “Central”, D. Tudoran şi M. Dinescu au invocat (cu oarecare “nostalgie”) recenta lor călătorie în Cuba lui Fidel (am reluat subiectul după revoluţie, într-un interviu cu M. Dinescu publicat în Acţiunea).”

Citind aceste rânduri, am zâmbit amuzat, căci, până la plecarea definitivă din România, nu călătorisem niciodată în Cuba. Nici în fermecătoarea companie a prietenului Mircea Dinescu, nici de unul singur. Un simplu schimb de mesaje electronice cu Emil Nicolae a clarificat lucrurile. Asta nu mă scuteşte de-a afla din tot felul de comentarii tembele că pe timpul lui Ceauşescu belfeream prin… Cuba.

Într-o pagină de jurnal datată Duminică, 7 octombrie 1984” citesc alte însemnări referitoare la mine. Decupez următoarea afirmaţie “…acum, cînd este exilat, ar fi indecent să pui lucrurile la punct.”

Nu ştiu de ce a pune lucrurile la punct ar putea constitui un act de indecenţă. Dar să spunem că ar fi. Îmi asum eu, iată, şi comiterea acestei “indecenţe”: respectiva pagină de “jurnal” este o făcătorie. Eu am părăsit România abia în ziua de 24 iulie 1985. Cu nouă luni înainte, adică în ziua de duminică, 7 octombrie 1984, mă aflam încă în ţară.

Ilustrație & Copyright 2011: DION

Există sute de exemple de acest fel în memorialistica românească scrisă azi şi datată ieri, alaltăieri ori chiar răsalaltăieri. În asemenea cazuri, jurnalul/memorialistica devine un simplu pretext pentru a lovi nestingherit ”sub acoperirea” aşa-zisei note de jurnal.

Dintre experienţele ce mă privesc, cea mai amuzantă rămâne una datorată paginilor de jurnal ale unui prieten foarte apropiat, om de o bună-credinţă desăvârşită: regretatul profesor, critic şi istoric literar Mircea Zaciu. 

Pe la mijlocul deceniului trecut, ne-am întâlnit într-o emisiune de televiziune realizată de Nicolae Manolescu. După ce am terminat, am mers să mâncăm împreună, am depănat amintiri, iar la despărţire Mircea Zaciu mi-a dăruit un exemplar din primul volum al Jurnalul său apărut la Editura Dacia, rugându-mă să-i scriu neapărat ce cred despre carte.

Am citit volumul pe nerăsuflate, cu mare plăcere şi măgulit peste poate de ce îşi notase Mircea Zaciu în Jurnal despre mine. L-am sunat într-o duminică, i-am mulţumit şi i-am spus amuzat: ”Domn profesor, în ediţia a doua e nevoie să faceţi o rectificare”. Apoi i-am citit nota de la pagina 182:

”1980, 12.XII

În 8, dimineaţa, juriu. Mac ne ţine un mic speach de deschidere, recomandîndu-ne să fim chibzuiţi, să acordăm atenţie articolului 1 din regulamentul premiilor, evident îngrijorat să nu iasă iarăşi scandal. Pe urmă se retrage. Lipsesc din juriu Nina Cassian şi Dorin Tudoran, amîndoi plecaţi în Statele Unite.”

Ce să rectific, Dorine dragă?”, m-a întrebat mirat Mircea Zaciu. ”Domn’ profesor, până am plecat definitiv din România, în 1985, nu am fost niciodată în America. Nici împreună cu Nina Cassian, nici cu altcineva; nici de unul singur…”

Răspunsul lui Mircea Zaciu a venit implacabil. Mă face să zâmbesc şi acum: ”Dorine dragă, dacă aşa am notat, aşa s-a întâmplat.”  Totuşi, om rezonabil, Mircea Zaciu a adăugat: ”Dă-mi o jumătate de oră să mă uit chiar în carnet.”

I-am dat. L-am sunat din nou. Verdictul? ”Dorine dragă, am avut dreptate. Aşa am notat, aşa s-a întâmplat…”

Noroc că ne-am revăzut şi Mircea Zaciu a acceptat în final că s-ar fi putut înşela asupra identităţii celui ce lipsea de la datoria de jurat, bătând drumurile Americii în acel decembrie 1980 împreună cu Nina Cassian.

*

Un “amic” cultural continuă să încurajeze acte lamentabile, de natură să mă afecteze. Reiau mai jos un text publicat în 2006. Nu este nici pagină de jurnal, nici pagină de memorialistică. Sunt trei secvențe ce se constituie  – aşa cum au făcut-o şi în urmă cu cinci ani – într-un semn făcut discret cu ochiul amicului respectiv. “Amic” care şi-ar face un mare bine, dacă şi-ar vedea de treabă, căci e departe de a fi  Albă ca Zăpada, iar eu chiar nu am nici un chef să-l las în buburuza goală tocmai acum, când se simte apăsat muchia iernii și când pentru cardiaci e contraindicat să muște bordura înghețată:

Prima. Am întâlnire în holul de la Filologie cu Nicolae Manolescu. Nu s-a dezis de mine, nici în clipe ce i-ar fi putut atrage mânia cumplită a tovarăşilor. O luăm în sus, pe Calea Victoriei. Ne oprim la librăria Kreţulescu. Avem întâlnire cu un prieten din provincie. Încercăm să ne omorâm timpul, căci mai avem de aşteptat vreun ceas.

Când ne apropiem de fosta cofetărie Nestor, îl zărim pe prietenul nostru – peripatetizează în compania cuiva. Manolescu e fericit că scutim un ceas de aşteptare. În schimb, eu mă opresc din mers. Manolescu nu înţelege reacţia mea şi când i-o explic crede că îmi arde de glumă. Va descoperi foarte curând că nu-mi arde.

Iată-ne faţă în faţă cu cei doi. Prietenul nostru face feţe-feţe, începe să transpire abundent şi nu prea ştie cum să-l introducă pe companionul său. Noroc că dânsul, companionul, este cu totul dezinhibat. Ca şi azi. Îi întinde mâna lui Manolescu şi spune “Dle Manolescu, e o plăcere să vă întâlnesc. Sunt Ilie Merce. Dvs. nu mă cunoaşteţi decât din povestirile răutăcioase ale prietenului dvs., dl Tudoran. Dar eu,  prin natura ocupaţiei mele, vă cunosc.” Rareori l-am văzut pe Manolescu cu adevărat mai surprins de o întâmplare ori alta. Şi întâmplarea asta cu “prin natura ocupaţiei” abia începe.

Ne uităm la prietenul nostru. Mai face câteva feţe-feţe, mai transpiră olecuţă. Noroc tot cu dl Merce. Deschide geanta diplomat, scote din ea un pachet cu cafea, un salam de Sibiu şi alte câteva produse ce deveniseră de negăsit în epocă. “Epoca de aur”, fireşte, comparată cu “Epoca lui Pericle” de o distinsă universitară, colegă cu prietenii mei Manolescu şi Simion. “Îmi pare rău”, îi spune dl Merce prietenului nostru, “e tot ce am putut face rost. Sper să găsesc mai mult data viitoare. Drum bun, sănătate soţiei şi copiilor.” Se întoarce spre mine şi Manolescu – “La revedere. Vă las, că aveţi de discutat. “ 

 
 
 
 
 
 

Ilustrație & Copyright 2011: DION

Preţ de două ceasuri, discutăm despre câte-n lună şi-n stele. Aşteptăm ca prietenul nostru să zică ceva despre halucinanta întâmplare. Nimic. E ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Septembrie 2006. Citesc declaraţii etico-literare. Unele la fel de halucinante ca şi întâmplarea de acum aproape două decenii. Nisipul uitării se îndeseşte. Meniul zilei La Doamna Candrea: cap de struţ sub nisip.

A doua. De fapt, întâmplarea aceasta avusese loc înaintea celei relatate mai sus. Îi mărturisesc lui Manolescu într-o seară: “Cred că cineva din prietenii noştri toarnă.” Manolescu nu crede. Îmi pun în cap să folosesc, aşa cum mai făcusem în câteva situaţii, “hârtia de turnesol”. După următoarea “rundă de discuţii” cu dl Ilie Merce privind “ingrata dvs. situaţie”, o pun în aplicare. Când mă întâlnesc cu Manolescu şi un alt prieten, adaug la relatarea privind discuţia cu dl Merce un element fictiv. I-l menţionez lui Manolescu. Nu trece mult şi trebuie să-l văd din nou pe dl Merce. Zâmbeşte şi îmi spune “Mare trombonist sunteţi, dle Tudoran. Vă daţi mare şi povestiţi tot felul de aiureli.” Înţeleg că bănuielile mele erau întemeiate. Ce nu înţeleg este dacă dl Merce mi-l vinde pe cel prea slab de înger sau comite doar o eroare de calcul.

A treia. Unul dintre prietenii noştri, care tace prea mult în timpul furtunoaselor şedinţe ale Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor, deşi ne tot previne că va spune nu ştiu ce, ne anunţă că de data aceasta şi-a pregătit o intervenţie trăsnet. Manolescu e încântat, eu sunt sceptic. Trec cele două zile de şedinţe. Ca de obicei, omul cu intervenţia trăsnet uită să tune şi să fulgere, deşi în fiecare pauză ne spune “Gata, bătrâne, după pauză.”

La mai bine de două decenii, obsedante ca şi “obsedantul deceniu” (deşi din motive oarecum diferite), citesc un document din care se înţelege cum un colonel de Securitate a descurajat, prin mijloace prieteneşti, livrarea acelei intervenţii trăsnet. Sau a alteia, nu contează. Tot trăsnet. Se spune ceva şi de o mutare în Bucureşti. Mai toată lumea îl înjură pe fostul colonel. Dacă îi trece cuiva prin vârful peniţei să spună ceva şi de slăbiciunea scriitorului, criticul e pus repejor cu botul pe labe în virtutea sloganului “opera salvează omul.” Deh, solidaritatea clasicizării!

Opera salvează doar opera. O carte extraordinară face uitată o carte mediocră. Omul nu poate fi salvat decât de om. Ca oameni, suntem  exact ce şi cum alegem să fim. Opera e operă. În situaţia de faţă, ingrată şi ea, mă aflu în relaţii amicale şi cu operele şi cu mai şovăielnicii lor autori – oameni. Şi încerc să nu încurc borcanele. Sugerez şi altora acest exerciţiu.”

À bon entendeur, salut!

 

  • victor L

    ” Un simplu schimb de mesaje electronice cu Emil Nicolae a clarificat lucrurile”

    In cazul asta dece il mai besteliti pe “colegul Emil Nicolae”?

    “Un “amic” cultural” dupa cite stiu e A. Buzura.

    Imi permit sa va zic o vorba americaneasca (scuze, daca ma repet cumva): omul poate fi cel mei mare erudit si cea mai mare lichea in acelasi timp.
    Opera literara si comportamentul imoral traiesc intr-o simbioza perfecta.
    O dovedesc dosarele de la CNSAS.

  • Florin Iaru

    Cît despre intervenţiile distrugătoare, am scris odinioară o povestire despre un pictor care s-a oregătit vreo cinci ani să le-o zică verde-n faţă. L-a apucat revoluţia tot pe tăcute. Într altele, plănuia, în 1997, să-i dea un tablou lui Gorbaciov. În 1990 m-a întrebat dacă-i prea tîrziu să i-l trimită. Am zis da.
    🙂

  • Dorin Tudoran

    @ victor L

    1. Ma bucur ca ati revenit pe acest blog.

    2. Imi pare rau ca ati facut-o cu forte reinnoite de a da lucrurilor interpretari bizare. Idee dvs. ca l-as besteli pe Emil Nicolae este ridicola. Enuntasem episodul respectiv, tocmai spre a ilustra categoria de neintelegeri venite din buna-credinta si care pot fi rezolvate cu buna-credinta. Exact cum a fost rezolvata cea la care ma refeream. Dvs. ati inteles cu totul altceva. De ce? Va priveste personal, dar nu aruncati raspunderea pe umerii altora. Nu e vina lui Emil Nicolae ca unii ma calatoresc, in continuare, printr-o Cuba in care nu am ajuns inainte de plecarea definitiva din Romania.
    3. Cand va veni (daca va veni), voi spune ce am de spus despre “amicul” cultural care se tine de magarii. Pana atunci, vehicularea de nume este un sport care nu ma amuza. Mai ales ca, uneori, numele aruncate in asemenea sepeculatii nu se adeveresc.

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru

    I-l poate trimite acum, fiindca citesc niste lucruri extrem de interesante despre un comportament bizar ce l-a lovit pe Gorby, un personaj istoric pe care eu, unul, il simpatizez foarte mult.

  • victor L

    Dle Tudoran,
    pai, eu nu arunc cu noroi in nimeni; exagerati ca intotdeauna la postarile mele. Dintre cei care au citit cele scrise de E.N., nu toti vor citi si postarea asta. Mai ales ca are si o paranteza de tot hazul: “(am reluat subiectul după revoluţie, într-un interviu cu M. Dinescu publicat în Acţiunea).”
    As putea sa intreb cu rautatea de care ma banuiti: ce subiect a reluat cu Dinescu? a vizitei in Cuba sau a dezmintirii dvoastra?

    Cit despre (sa nu-i mai spun numele, pentru ca il stie TOT satul) eroul intimplarii cu dl Manolescu si colonelul Merce, nu inteleg rostul nedeconspirarii numelui.
    Nu v-am cerut dvoastra sa-l spuneti; e tirziu sa mai faceti un secret. A fost publicat de multe ori episodul.

  • Dorin Tudoran

    @ victor L

    Zau nu l-am “bestelit” pe EN… Paranteza era in textul initial, nu intr-o revenire de dupa schimbul de mesaje de care pomeneam. Ce ma interesa era doar sa lamuresc cu dl EN ca rememorarea Domniei sale in legatura cu amintirile mele din… Cuba pre-1985 era inexacta. Ceea ce a recunoscut . Ca va reveni ori nu candva cu o precizare publica in acest sens, este la latitudinea Domniei sale. Chiar daca o va face, cei care doresc neaparat sa vorbeasca despre cum eram trimis de Ceausescu sa ma distrez in Cuba vor continua cu asemenea povesti…

    Asa cum spuneam, cand voi gasi de cuviinta sa revin — cu toate precizarile necesare — asupra halucinantului episod petrecut pe Calea Victoriei, o voi face. Nici o grija. Prea mananca ce nu trebuie cei ce mancau Salam de Sibiu procurat de Ilie Merce…

    Seara placuta.

  • lucid

    Apropos de jurnale: realizatzi cat de senzatzional pentru lumea literara ar fi publicarea jurnalului lui Merce?
    Si, “filosofand”, jurnalul in dictatuta poate fi si o forma de rezistentza….post-mortem, tip Procopius din Cezareea.

  • Dorin Tudoran

    @ lucid

    Realizez, cum sa nu! Am publicat candva si o pagina din “memorialistica orala” a dlui Merce. O capodopera usor mai halkucinanta chiar decat multe altele…
    Da, ne-am procop[sit cu atatia Procopiosiiiii

  • Daca_nu_nu

    @) DT
    Am văzut emisiunea pe TVR Cultural. Cam abătut mi-aţi părut, dar e de înţeles: nu era un subiect care să îndemne la glume.
    Din păcate, a fost cam scurtă, dar nici asta nu a fost chiar rău, pentru că a fost destul de concentrată şi a favorizat punctarea unor lucruri esenţiale. M-am bucurat să constat că n-am greşit când mi-am canalizat atenţia pe filon ascendent, de la informatorul mărunt la ofiţerul care-l manevra sau tempera (după caz), prin ameninţarea unui „nou Paul Goma” până la generalul Iulian Vlad. Emisiunea din seara aceasta mi-a confirmat acest lucru.
    Mulţumesc, domnule Tudoran.
    P.S. Cum adică aţi „fost şi scriitor”? Eee… Prea multă modestie. Părerea mea.

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    Ehi, nu, asa nu merge, sunt revoltata ! Cum domnule, cu banii poporului, astia de la TVR (chiar daca cultural !?!…) nu sunt in stare sa dea pe Internet in direct (?!) o inregistrare … Pot cei de la Botosani (cu tot respectul!) sa dea in direct, de-adevaratelea, un eveniment cultural si televiziunea de stat nu?
    Ma pregatisem sufleteste si nu numai ( cafea, tigari, etc) sa-l ascult pe dl. Plesu si pe dvs. intr-o discutie sigur foarte interesanta si dau numai peste un video despre un baietus talentat (?) in belcanto, multumita unui anume Cezarica !??? In rest, nimic ?
    Mai in gluma (nu prea…), mai in serios, poate aflati daca si cand va putem vedea pe youtube, noi astia raspanditi prin lumea larga…

  • Radu Humor

    Mi se pare exagerata grija asta de a nu incurca borcanele cu intamplari ( bine astupate), ca nu cumva sa dea nastere la diferite interpretari.
    Pai dupa cate ne-au fost date sa auzim, credeti ca mai intereseaza(atat de mult) pe cineva daca ati fost si dvs cu Mircea Dinescu in Cuba , sau numai el 😉 ?!
    Iar faptul ca negati cu vehementa o alta plecare , insotit fiind de Nina Cassian ( ma gandesc cum ati fi reactionat daca ar fi fost vorba despre Ana Blandiana de ex.), ma face sa ma gandesc, in afara de cealalta interpretare strict principiala. ca va ingrozeste doar gandul de a-i suporta prezenta si libidoul n preajma-va :roll:
    Oricum , prea multa cochetarie masculina in explicarea unor detalii putin semnificative pentru adevarata intelegere a ceea ce a insemnat un regim in care Ilie Merce era obligat uneori sa impace si capra si varza, acum oarecum impacate prin tacerea vinovata a ambelor 😉

  • mihai rogobete

    “Uităm ţinerea de minte” este un oximoron şi nu un nonsens. Intuind, în orice metaforă, o semnificaţie fără semnificant, îi “uităm” alcătuirile: memoria nu-i doar o desagă, ci un atanor creativ. Trecutul devine învăţătură, când, prin semioza pe care o inaugurează, îl re-înţelegem. Nu-l cred pe cel ce susţine că redă cele petrecute aşa cum au fost, pentru că aşa cum a gândit când le-a trăit a uitat pentru totdeauna.

  • Zitta

    Buna ziua, domnule Tudoran!
    Vin din “blocul lui Dottore”, ‘ mnealui gazduieste acolo o “celula” de … scriitori-artisti-mate-fizio-magico-cyber-amici, dar si “imbobinati”, infiltrati, asa ca mine.
    De multa vreme va spionez pe la ferestre, acu’ … bat la usa, gata!
    Am vazut si eu emisiunea de-aseara, zvonerii si raspandacii nu mai sunt ce-au fost odata, dar … am aflat la timp!
    N-am citit cartea dumneavoastra, asta ultima, (niciuna dealtfel! 🙂 ), va citesc pe bloguri ca e … mai pe mintea si puterile mele, dar m-am hotarat, gata, o caut, promit! si incerc s-o si citesc.
    In schimb (infiltratii nu fac nimic fara o recompensa, clar!), va cer ca data viitoare, la emisiunea viitoare, sa zambiti macar o data!

    @) Mariana: Emisiunea ”Literatura de azi” e in grila de programe si la tvr International (in reluare), canal care se transmite on line si se vede foarte bine dar, din pacate, inregistrarile sunt programate decalat in timp si nu se stie cand va fi transmisa cea de aseara.
    Stati cu ochii pe programul amintit, aici:
    http://www.tvr.ro/tvr_international.php
    Am mai gasit ceva interesant, articolul despre emisiunea de aseara ocupa locul 1 intr-un top al tuturor articolelor de pe saitul tvr!
    Iata:
    http://www.tvr.ro/articol.php?id=96361
    http://www.tvr.ro/top.php

    Deci, domnule Tudoran, dat fiind faptul ca mai nou faceti “trafic”, voi continua sa va spionez, asa sub acoperire, de pe fereastra blogului dumneavoastra!

  • Dorin Tudoran

    @ Zitta

    1. Depinde de subiectul emisiunii… Cea “in cauza” numai motive de zambit nu-mi oferea. Oricum, promit sa incerc…
    2. Spionati-ma, spionati-ma nu sunteti singurul/singura.
    3. Daca prin “trafic” intelegeti “rating” al unei emisiuni, cred ca succesul celei cu pricina i se datoreaza integral lui Andrei Plesu, cu al carui sarm nu ma pot pune, oricat m-as stradui sa zambesc. Eram intr-un studio in timp ce se inregistra secventa cu Andrei Plesu si, asa cum i-am spus dupa inregistrare, mi-a placut foarte mult.

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Humor

    1. Nu este o grija “exagerata”.
    2. Nu este nici o rusine sa fi calatorit in Cuba in acei ani. Era vorba doar de acuratetea unei informatii.
    3. Cum adica “negati cu vehementa”? Nu este un fapt discutabil: nu am fost in acea calatorie. Atat.
    4. Nu toate glumele dumneavoastra au “Humor”. Nu ma “ingrozeste” nimic.
    5. Ma emotioneaza intelegerea pe care o aratati celor obligati “sa impace si capra si varza” si celor ce acceptau “varza” spre a dovedi ca erau “capre” cumsecade.

  • Dorin Tudoran

    @ Daca_nu_nu

    1. Va multumesc pentru intelegere: acum era greu de zambit. Incerc data viitoare.
    2. Pai, n-am fost “si scriitor”? M-am “aparat” si eu cum am putut.
    3. Carti primiti?

  • mariana

    @ Zitta # 13

    “Sei venuta zitta-zitta
    Zitta-zitta te ne vai…”
    Sa speram ca nu, dat fiind simpatia.
    Spuneti ca “Infiltratii nu fac nimic fara o recompensa”. Nu stiu daca Dl. Tudoran ne va zambi la urmatoarea emisiune, mai ales dupa acuzatia de cel mai prost gust pe care i-o aduce Radu Humor mai sus, dar eu incerc sa va recompensez pentru informatiile date (si in legatura cu nickname-ul ales de dvs.) cu un cantec foarte frumos al lui Peppino di Capri :
    rel="nofollow">

    @ Radu Humor

    Am citit cu mare jena cele scrise de dvs. Controlati-va !

  • Domnule Tudoran,

    Eu, fiul lor.. am gasit-o la Carturesti numai dupa ce am cerut-o in mod expres. Am citit-o in week-end, multe lucruri despre dvs. le stiam de la fratele meu care va cunoaste de la facultate, dar nu stiu dece n-am fost teribil de uimita de turnatoriile persoanelor din preajma dvs. Mai mult m-a impresionat tenacitatea si rigurozitatea dvs. Pacat ca “boala” dvs. n-a fost contagioasa!

    Imi pare rau ca n-am stiut de emisiunea de la TVR Cultural.

    Cu toata consideratia,

  • Dorin Tudoran

    @ Margareta Oproiu

    Va multumesc pentru a fi facut efortul de a va procura cartea. E mare lucru intr-o lume in care a) cartile nu sunt ieftine si b) mai tot romanul isi da cu parerea bazandu-se pe barfe, dezinformari etc. si nu pe citirea documentelor.

  • Florin Cintic

    Splendida remarca profesorului Zaciu “daca asa am scris asa s-a intimplat”. Nu numai publicul larg, dar si specialistii uita, de regula, ca mentiunile in jurnal nu sunt consemnari istorice, ci reactii subiective mai mult sau mai putin conforme cu realitatea ( de aceea, in termeni academici, li se spune “literatura/surse secundare”. Citeodata, astfel de consemnari devin elemente pentru capete de acuzare grave cum s-a intimplat bunaoara cu observatiile triste, de sensibilitate(si prietenie!) ranita ale lui Sebastian folosite ca probe in “dosarul Eliade” sau cu rastalmacirile legate de jurnalul lui Marino (desi acesta avertizase in prefata ca l-a rescris aproape complet). Chiar, Dvs. ati scris jurnal?

  • InimaRea

    E o-ntrega literatura (critica, de regula) despre “amintiri” -- cit sint de exacte, de buna-credinta, subiective-obiective, rescrise samd. Principala obiectie la intimitatea jurnalului personal este de genul: Scrie cineva cu convingerea ca nu-l va citi nimeni? Pai, atunci?…
    Evident, n-are rost discutia despre “facaturi” -- jurnale inventate pentru a reinventa vieti. Sau, daca totusi are, e una “de canapea” -- unde poate fi interesant ori doar samaritean sa-i deslusesti omului fantasmele care l-au luat in primire.
    Una peste alta, decit un jurnal de insemnari zilnice, mai bine o autobiografie -- cel putin stim ca, de la un scriitor, primim una (bine) romantata.
    Pina sa vad emisiunea despre care toti vorbesc aici, mi-a parut rau ca n-am ajuns la Botosani, pentru a va-ntilni, d-le Tudoran. Acum, cred ca sint pregatit pentru a va-ntilni -- nu c-as avea ideea de examen, test, din astea. La mine, in anumite cazuri, functioneaza nevoia de a sti “ce-i cu asta”. Din ce citisem pina acum -- productia ne-literara, zic -- nu prea-ntelegeam de unde, de ce, la mai ce bun incrincenarea. Spun drept ca v-am suspectat de fixatie, era cit pe ce sa va acord si beneficiul “intelegerii” mele. Pot fi tare caraghios citeodata dar nu ma mai enerveaza ca-nainte, semn de batrinete -- desigur.
    Acum, pot zice ca stiu ca dv suferiti in continuare, ca suferinta va va conduce pina la iesire.
    Daca as avea ciudata idee de a folosi ca turnesol adinca dv suferinta, mi-e c-ar iesi tare ciudate atitea si-atitea alte marturii despre suferintele acelor crunti ani, unele din ele de-o seninatate joviala, semn ca oamenii s-au impacat cu destinul.
    Pentru a nu fi nedrept cu aceia, presupun ca nu oricine se poate impaca; exista mihniri definitive, care nici nu mai au aface cu supararea din care au crescut in adinc, tot mai in.
    Dar astfel -- “prin aceasta noua intelegere” -- sint scutit de neintelegeri jenante ca a lui RH (de mai sus). Mi-e accesibil rostul precizarilor, al “restabilirii adevarului” riguros, fara nici cea mai mica abatere. Acolo unde altul poate calca voios caci neimplicat (“Daca am scris asa, asa a fost” -- splendida superbie a carturarului) dv trebuie sa indreptati -- cum ati pune la loc o candela data jos din neatentie, de pe soclul la a carui atenta ingrijire sinteti damnat.

  • otto waldmann

    Daca tot s-a introdus in romaneste un..”nou” neologism transatlantic, oxymoron, probabil cel mai adecvat este UNIUNEA Scriitorilor. Din Tulcea pina-n fruntea tarii, Banat, parca aud un “iu mast bi gioching !!”.
    Toate formele literaturii beletristice -- si unele chiar “stiintifice” -- contin inexorabilul si scirbosu de “subiectiv”. Am ajuns sa cred ca insasi citirea succesiunii secundelor ceasului poate contine deviatii subiective.
    Pararea joculara de tip alpin subiectiv,”adevarul sint eu”, evident vazut si la diversi suzerani si nu evitat nici in diverse capitole sacrosante, atunci cind deraiaza serios de la realitate, poate fi temporar innecata la bufete cu o cinzeaca, dar au si obiceiul sa reapara acolo unde conteaza cel mai mult. Si cel mai mult conteaza in tulburarile inevitabile ale subiectivului sesizat.
    Deci daca din cine stie ce motiv un subiectiv -- sa-i zicem target -- se simte lezat, nelinistit, injurat, de alt subiectiv si hotaraste categoric ,determinat sa repuna totul in balanta pe simplu motiv ca este o cerinta fundamentala a muschilor lui, cine aia a lui aia se poate intercala hotarind ca integritatea cuiva e mezilicul altcuiva. Nu zic ca ar trebuii sa fim uniti ( apropos de scriitorii care nu ar putea functiona individual in afara unei betoniere co-existentiale ), dar toate tresspassurile suferite pe care unii se caznesc sa le depene ca esente existentiale au si ele functia lor generos educativa. Morala -- si etica -- este ca treceri intentionate si repetate de rubiconuri ale bunei cuvinte la adresa ta…. cauzeaza, dizolvind pretentile de “uniune”.
    Ergo, chiar ca m-ar interesa de cite ori radu humor a fost tinta unor magarii….

  • @Florin Cintic
    Diferenta dintre Mircea Zaciu si Adrian Marino, in chestiunea pusa aici in discutie, consta in faptul ca daca la primul vorbim intr-adevar de un jurnal, la cel de-al doilea e vorba de o autobiografie intelectuala. Un gen mai aproape de memorii. Unul consemneaza evenimentele in timp real, de aici transferul de la autentic la adevar, celalat rescrie trecutul din perpectiva prezentului final, de aici -- un alt transfer: de la exactitate la valoare. Ca intre termenii nici unui cuplu de termeni nu exista identitate e un fapt, in general, acceptat. Dar si uitat, de regula, iar in spatiul care le diferentiaza se strecoara subiectivitatea diaristului/memorialistului. Andre Malraux pare ca a fost constient de aceasta capcana atunci cind a construit termenul “antimemoires”. Nu stiu daca a si evitat-o. Un jurnal exemplar, la noi, este “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal” al lui I.D.Sîrbu.
    @Dorin
    Am urmarit cu emotie emisiunea: mi-a venit in minte imaginea “elefantului intrun magazin de sticlarie”. Ce noroc pe “sticlarie” ca “elefantul” a fost calm, sau obosit…

  • m anton

    In unul din ungherele (nisele) domului din Regensburg poate fi gasita imaginea sculptata a unui dracusor pe care artistii din secolul al XIV-lea l-au numit “bunica Necuratului” (der Teufel und seine Grossmutter).
    Cred ca ar fi o ilustratie potrivita la ceea ce aveti in vedere aici.

  • Am impresia, stimate Dle Tudoran, că jurnalul e publicat, ca specie intimă în ultimul timp, fără a mai conta ce se scrie în el. E destinat parcă doar ornamentului, stilului. Asta se vrea a se înţelege, ca o naivitate înaltă, stilul, când, de fapt e o armă. Cam ca fabulele, naive, dar ard, pârjolesc. Bănuiţi la jurnalul cărei poete valoroase din ultimul timp mă refer, jurnal care a picat într-un moment foarte prost. Nici nu mai contează că tu ca autor poate nu mai eşti de acord cu ce ai scris să zicem acum 15 ani, stilul contează.Acela de pamflet dulceag. Nici în jurnal nici în pamflet nu contează dacă ai dreptate. E trist acest cinism şi de aceea mi se pare onestă publicarea doar postmortem a jurnalelor. In timpul vieţii publicându-l parcă ai împrumuta bani de la Fondul literar din cei ce vor veni din cărţi viitoare. E o trişare ca să îţi simţi posteritatea. Dar şi armă fiind, jurnalul e un apel la milă uneori.

  • mihai rogobete

    http://www.googleartproject.com/
    Pe când, un Google-CNSAS ?

  • Dorin Tudoran

    @manuelaanton

    Vad necuratul, dar inca nu sunt dumirit in legatura cu bunica ‘mnealui!

  • Dorin Tudoran

    @vasilegogea

    1. De acord cu diferenta intre jurnal si autobiografie intelectuala -- au functii diferite.
    2. Nici eu nu cred ca Malraux a evitat cu totul capcana. Cine o poate face integral?
    3. De acord si cu trimiterea la I. D. Sirbu.
    4. In magazinul cu pricina (trecutul rescris…) sunt mai multe cioburi decat articole de sticlarie intacta, asa ca “elefantul” nu prea are ce sa mai ciobeasca…

  • Dorin Tudoran

    @Florin Chitic

    Am scris jurnal? Nu raspund la “provocari”… Jurnal per se, probabil ca nu. File de jurnal, probabil ca da.

  • Dorin Tudoran

    @ Darie Ducan

    Cinismul ca “gen literar”…

  • napocitania_napocala

    dom’ tudorane,
    nu vreau sa arunc cuvinte grele pe adresa celui caruia i’atz fo’ oaspete la tvr, “tinara sperantza” enache cristea, de ale carui calitatz nu po’ sa vorbesc, pen’ ca n’am luat la cunostintza de existentza lor, da’, totusi, imi permitetzi sa’i trag o blinda interogatzie: “de ce, ma, de ce?”, pe motiff ca e atit de insipid incit, pin’ faptu’ ca nu’i urmaresc emisiunile, de regula, m’a lipsit de placerea reala de a va revedea pe micutzu’mi ecran (am vazut doar ultimele cinci -- zece minutzele + plus plesu ‘ntreg!), lucru atit de rar ce ma face sa ma gindesc cu nostalgie la vremurile in care eratz invitatu’ lu’ iosif sava cite trei ore (parca!)!
    cum credetzi ca iese enache din comparatzia cu sava?
    nu va cer un raspuns pe loc, da’ poate va uitatzi pe mizerabilu’ sait al tvr ca sa vedetz cit de formos v’a sarit rindu’ de data asta cu ‘nregistrarea.
    emisiunea a fost programata pe 31 ian, parca, iar pe sait apar emisiile din 26 ian si 2 feb, ceea ce reprezinta o confirmare, cel putzin pentru mine, a prostiei bubuitoare si rautatzii absolut gratuite de p’acolo, indiferent de pe cine ai pune la conducere, ghedese sau pece
    daca nu gasesti neste “partecoleri” care sa’si asume dezinteresat fonctzia de a plasa pe cine stie ce saituri inregistrarile ce te intereseaza (cum am facut si io in citeva rinduri!), potzi sa’tzi iei gindu’ c’ai putea beneficia de serviciile televiziei pe car “o platesti” si tu. dac’ o platesti!

    sper ca voi putea vedea o eventuala reluare, despre existentza careia am aflat de pe cu totu’ alt sait decit cel teverist. daca n’o sa am parte de cine stie ce viziune aleatoare asupra programarilor, ca regula, bag sama, asta e!
    mai am fo’ saptamina de post si rugaciune, si poa’ o sa se ‘ntimple!
    —-
    da’, daca tot atz stat in studio pe timpu’ “producerii” lu’ dom’ plesu, era asa greu pen’ dom’ enache sa va tzie p’amindoi in platou?
    or n’are atentzia distributiva?

  • napocitania_napocala

    proba!

    s’ar putea ca nenea askimetu’ sa ma fi bagat la spam!

    din spam am iesit, in spam am ajuns

  • Dorin Tudoran

    @napocitania_napocala

    1. Mie imi place foarte mult DCE si nu cred ca e o “tanara speranta” ci, de-acum, o certitudine. Dar, recunosc, fiecare cu gusturile lui.
    2. Emisiunea lui DCE este cu totul diferita de “Serata muzicala” pe care o facea IS. E greu de comparat mere cu portocale.
    3. Cine m-a “sarit” m-a sarit, dar nu cred ca a fost tocmai DCE. Si eu sunt obisnuit sa fiu sarit. Aproape ca a inceput sa-mi placa.
    4. Subiectul privind conducerea/conducerile TVR e unul foarte dureros; ba si etern: “Pleac-ai nostri, vin ai nostri…”
    restul se compune din, cum bine ziceati, contribuabili. Si pe ei cine-i baga in seama in alta zi decat ziua in care… contribuie?
    5. Daca nu vedetzi reluarea nu e nici un bai. Aflu ca nu prea am zambit (pai, nu prea erau motive de zambareala….), asa ca ati vazut partea cea mai interesanta, cea cu Andrei Plesu, cu al carui sharmn, cum marturiseam, nu ma poci pune.
    6. Inteleg ca este un format nou al emisiunii. Seamana cu un “duplex”: doua apartamente in acelasi blocsor, dar cu intrari separate. Aceeasi adresa, dar pe usi apar nume diferite.

  • Dorin Tudoran

    @ napocitania_napocala

    Da, askimetu’ asta acolo v-a trimis. Banuiesc, dar n-am… certitudinile rnecesare, ca azi la askimet e la rand PSD-ul ori PC-ul. Dar maine vine si randul nostru al… Nu spui culoarea, ca iau lumea pe nepregatite si portocalele prin surprindere… interna si asa ceva poate sa cauzeze grav stabilitatii politice.

  • napocitania_napocala

    ‘nseamna ca, si aici, in ce’l priveste pe enache, e vorba tot de prapadita de poulitichie romuneasca, pen’ ca, nu stiu de unde, mi’a intrat mie in cap c’ar fi un fel de pesedist cultural (mai ales ca azi am vazut c’ar fi fiu’ adopiv al stitzi dv cui). o fi “doba” de carte baetu’, da’ “nu prea le are” p’astea cu televizia (dupa gustu’ meu, fireste -- dupa cum bine zicetzi si dv), ca sa te faca sa’tzi pui desteptatoru’ c’o saptamina ‘nainte ca sa te trezeasca pentru emisiunile lui.
    altfel, daca nu fac un sacrilegiu, doar un otv cultural ne mai salveaza! cu dezbateri intinse pe saptamini de zile, noapte de noapte, zi de zi, despre, d’o pilda, dosarele de securitate ale scriitorilor, fara ochii la ceas.
    or, ultima aparitzie de la humanitas, cu nevasta si soacra autorului avin’ interventzii la telefon…
    sa vedetzi ce rating ar face!
    in doo’j de ani am deveni cea mai tzara culturala (ca sa’l parafrazez p’un cunoscut interlop care se referea la patria noastra comuna ca la cea mai tzara proasta)!
    da’ de unde luam un ddd?

  • Dorin Tudoran

    @napocitania_nap

    Al cui fiu esti conteaza foarte putin. Al cui fiu adoptiv -- si mai putin. Se intampla ca l-am cunoscut foarte bine pe tatal adoptiv al lui DCE si chiar daca dupa 1989 am avut simpatii politice diferite, Valeriu Cristea a ramas pentru mine un profesionist de mare probitate. La putere parca nu se afla PSD-ul asa ca si de ar fi simpatizant PSD *nu stiu daca este ori nu, nu ma intereseaza), DCE este, in opinia mea, un tanar eminent. Ca trecerea de la cronica in gazeta la emisiunea de televiziune ne reuseste sa convinga in toate cazurile este adevarat. Pe de alta parte, pentru emisiunile despre carti prefer substanta showmanshipului. Poate ca — Doamne iarta-ma, ca e bolnava — alde Teo Trandafir da bine pe sticla (mie mi s-a parut un din culmile greu de egalat ale prost-gustului!), poate de Mihaela Radulescu (alta capodopera, dar cu pretins shtaif) e tare de tot pe sticla, poate ca etc., dar cand e vorba de carti eu, unul, sunt mai putin interesat de show decat de substanta.
    Despre soacrele ce apar in emisiuni legate de carti aparute la Humanitas nu stiu, nu voi a sti…
    Nu stiu de unde s-ar putea procura un ddd dar stiu ca e mare nevoie de cantitati industriale de DDT pentru “starpirea” neamului prost!

    P.S. La ultimele doua posturi de pe blogul ce cu cinste pastoritzi, am murit de ras. ASpoi am inviat, cu speranta ca o s-o tzineti tot asaaaaa!

  • andrei_insc

    Vad ca pe aici s-a pornit de la jurnal si s-a ajuns la TV…Ma rog..Daca tot s-a ajuns la asta, imi dau si eu cu parerea si zic ca emisiunea lui D. C.-E. imi pare a fi una din cele mai reusite de pe tvr cultural (si nu numai). E singura emisiune de la acest post (si aproape singura de pe “sticla” romaneasca) pe care o urmaresc in fiecare emisiune pt ca imi place felul in care DCE conduce discutia, imi plac intrebarile lui in acelasi timp precise si cu o “dechidere larga” si -nu in ultimul rand- imi place faptul ca se vorbeste despre literatura (si despre carti, in general) si nu -cum exista un obicei mult prea raspandit la noi- despre viata intima a invitatilor (prea multe emisiuni se ocupa de chestii gen “cum v-ati cunoscut sotia”, “cat de des faceti sex”, “unde ati fost in concediu” etc.). Imi place si faptul ca DCE are invitati din tot “spectrul” literar-cultural (de pilda i-am vazut acolo si pe G. Liiceanu si pe V. Ernu, care, fara sa fie “dusmani”, sint situatii pe “pozitii” cultural-politice foarte diferite, uneori chiar opuse). In fine, daca tot s-a pornit de la jurnal si s-a ajuns la TV, as face jonctiunea intre cele doua vorbind despre un …jurnal TV, si anume Jurnalul TVR Cultural, care mi se pare exact opusul emisiunii lui DCE, in sensul ca e una din cele mai proaste emisiuni de acolo, e o emisiune de o afectare penibila, cu tot felul de materiale in stilul “caminul cultural din satul X”. Aceasta situatie mi se pare destul de grava, avind in vedere faptul ca respectivul jurnal e difuzat in fiecare seara si e ,deci, una din productiile in care respectivul post -public- investeste cel mai mult (ca timp si efort, daca nu ca bani). Pai daca ei obtin atat de putin dintr-o emisiune in care investesc atat de mult, ce sa ne mai mire ca majoritatea emisiunilor de acolo sint cum sint (“Literatura de azi” e o exceptie, nu e regula).

    PS. am vazut si emisiunea cu “patronul” acestui blog si mi s-a parut ca a iesit foarte bine, nu cred ca ar fi fost deloc adecvat sa “zambeasca”, intr-adevar

  • Radu Humor

    Nici eu n-am putut urmari emisiunea, si pe langa regret, imi permit sa va fac si un mic repros, deoarece eu nu am vazut nicaieri sa va anuntati din timp participarea in acea emisiune :roll:
    Spun asta si gandindu-ma la felul in care inteleg unii (CPreda, SVoinescu sau consulul ce da savoare si gust tocanitelor de tot felul 😉 ) ) sa-si anunte aparitiile la tv, destul de dese, cat sa nu regreti ca ai rata vreuna sau chiar pe toate 😉 .

    P.S.
    OW :
    “Ergo, chiar ca m-ar interesa de cite ori radu humor a fost tinta unor magarii…”
    M-as fi bucurat sa fi fost de cate ori as fi meritat, dar asa am fost doar de cate ori ati aparut…(voi !).
    Si pentru ca vad ca intereseaza oximoroanele, dar si oxiurile, continui sa cred ca si alaturarea celor doua (nume+prenume) tot la un fel de oximoron duce…

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Humor

    Re: reprosul. Nu sunt nici parlamentar european, nici membru al Parlamentului de la Bucuresti, nici diplomat roman, nici degustator de tocanite. Sunt un simplu “proprietar de blog”. In consecinta, ce am de spus — fie si in aparitii sporadice intr-o emisiune de televiziune — nu se poate compara cu lucrurile pe care le impartaseasc opiniei publice oameni precum cei enumerati de dvs. Sa fim drepti.

  • mihai rogobete

    Deşi mai toţi criticii literari se socotesc îndreptăţiţi să presteze şi critica socială, niciunul sau extrem de puţini iau în considerare primejdia reducţionistă, abordarea stilistică -- fără de care originalitatea şi particularitatea scriitorului nu pot fi realizate – particularismul metodei fiind total impropriu susţinerii unui comentariu asupra generalului colectiv, discursului public. Acesta, mesajul nu-i nicidecum concluzia tuturor afirmaţiilor unei lucrări, ci enunţul nemijlocit al compoziţiei. Dacă mesajul unei case ţărăneşti tradiţionale e simplu de descifrat prin chipul uman figurat de bărbia scărilor prispei, nasul uşii centrale şi cele două ferestre oculare ale odăilor, blocul urban exprimă prin mulţimea ferestrelor caracterul colectiv al conştiinţei orăşanului, întărit de monumentalitatea volumică subliniată de etajerile societăţii.
    Demers public, literatura memorialistică sau jurnalieră nu-şi poate permite geometrii individualiste, obligată fiind să propună, prin ineditul monumentalităţii întrezărite, originalitatea viziunii sociale intuită de autor ca izbândă asupra vieţii străbătute

  • Radu Humor

    @Mihai Rogobete
    Multumesc pentru minunata punere (si astfel !) in valoare a casei taranesti traditionale !
    Mi se pare binecuvantat de Dumnezeu sa te nasti si sa copilaresti intr-o asemenea casa si mai ales sa traiesti viata curata din “putzinul” care o inconjura si uneori inca o mai inconjoara !

    Mi se pare mult mai fair sa-ti publici un jurnal (fara a-ti rastalmaci sau alege spusele de la un moment dat !)cat timp esti inca in viata si parerile celor care ajung sa-ti citeasca franturi din trairi, ar trebui sa nu te lase indiferent si nepasator, fata de cele postume :roll:
    Nu vi se pare ca pana la urma, nu numai blogurile, ci si postarile, se pot pretinde, cu oarecare lipsa de modestie, tot un fel de jurnale virtuale ?!
    Si inca mult mai exacte pentru a intelege in timp un anumit fenomen sau intamplare ?
    Ca sa nu mai vorbim de multimea subiectelor…
    Sau de schimbari evidente de optica artistica, sociala, ba chiar politica atunci cand este cazul :roll:

  • Radu Humor.ro

    @Dorin Tudoran # 39
    Mda !
    Fin de tot ! 😉

  • Daca_nu_nu

    @) DT # 16
    „3. Carti primiti?”

    Mă tem că nu primim cărţi, domnule Tudoran. Am înţeles că nu va fi, din păcate un volum paper, ci unul pe CD, anume cel pe care vi l-am trimis şi dumneavoastră. E o chestie modernă asta, pe care, personal, n-o agreez pe deplin, dar nu te poţi pune cu mersul vremii. Lucrările, în schimb, am înţeles că vor fi postate pe site-ul conferinţei. Dacă_nu_nu-i bai, că-mi pot lua libertatea de a-mi transmuta lucrarea unde cred de cuviinţă. Sper să nu fie cazul şi să le posteze.
    Mai amuzant mi s-a părut alt aspect. Eu am cerut două volume, unul pentru mine, unul pentru dumneavoastră. Bun. Volum nu va fi decât pe CD. Ei bine, domnule Tudoran, voi primi două CD-uri!!!!
    🙂 🙂 🙂
    Acuma, râsu-plânsu, una peste alta aşa-i la noi. Eu v-am povestit ca să vedeţi că nu doar dumneavoastră vi se întâmplă… Aici nu poate ceva merge bine de la cap la coadă, zici că nu ni se-arată, pe cuvânt dacă nu…

  • Zitta

    @ Dorin Tudoran
    1. Vă mulțumesc!
    2. Am descoperit că ”spionajul” pe bloguri produce un soi de voluptate și dă și dependență! 🙂
    3. Nu! Traficul de care vorbeam, era trafic!
    Topul acela prezenta numarul de accesari al articolelor scrise, publicate pe saitul TVR, care prezintă pe scurt emisiunile zilei. Cel despre ”Literatura de azi” avea la un moment dat peste 8000 de accesări iar următorul in jur de 600. Și nu cred că doar șarmul, recunoscut și de mine, al domnului Pleșu a făcut ca cititorii să deschidă și să citească …

    @ Mariana
    Vă mulțumesc frumos pentru recompensă! Simpatia e reciprocă. Cred însă că … me ne andro zitta-zitta, m-am cam intimidat! Privirea mea inteligentă de … ajunge pentru o spioană, nu și pentru a comenta … așa cum citesc pe-aici. Mai bine scriu într-un jurnal! 🙂

    @ napocitania_napocala
    Chiar zitta-zitta nu pot să plec, n-o pot face fără să vă spun că, cel puțin într-o privință, greșiți! Dacă ați fi fost mai atent, ați fi văzut că înregistrările emisiunii se pun pe sait numai după ce aceasta, emisiunea, se dă în reluare și pe TVR Internațional. Îi spuneam mai sus doamnei Mariana că, din păcate, reluarea este decalată în timp și că nu se știe cînd va fi programată. Pe urmă, o să apară și în ”înregistrări”, vă asigur!

    @ InimaRea
    Splendidă metafora, imaginea, încrâncenatului îngrijitor de candelă!

  • otto waldmann

    @ radu humor

    clasica replica ” Bucura-te Vulpasine ! ”

    Strigarile la cer si decenta ale lui Dorin Tudoran sint mai mult ca justificate.
    Nu numai Jurnalul are “darul” de a exprima cautarile launtrice ale autorului de a otravii diversi. Micile foiletoae, scurte povestioare pline de ranchiuna si, mai cu seama indiscretie, au fcaut din autori de indicutabil talent adevarate somitati. Bashevis Singer a ating culmile adularii, Premiul Nobel, prin excelarea in dezvaluirea incredibil de rautacioasa a unor amanunte ce se cerau pazite cu etica si discretie, apartinind celor mai apropiate persoane ale lui.
    Eu cunosc aici, in Sydney, un veleitar scriitor nascut chiar in Timisoara, fara talent, mizerabil de despuiat moral care insista de decenii ca este scriitor.
    Cind ziarul australian evreesc i-a acordat doua pagini babane de publicat scurte istorii de doiua ori pe luna, din rautate -- ca sa nu zic lipsa de inspiratie -- a inceput sa rastalmaceasca intimplari adevarate si, mai cu seama embarasante ale celor mai apropiati prieteni, chiar cei de care depindea pentru o chifla la cina. Era sufucient ca amaritul devenit subiect sa fi trecut printr-un divort sau niscavai complicatii de afaceri cu anumite urmari legale ca hiena creativa sa sara peste hoitul innabusit de probleme personale.
    Divortul meu de prima sotie a fost tratat in o asemenea “creatie” nu numai cu franjuri total false, dar proiectari ale individualitatii mele dintre cele mai malefice, evident false. Suficiente date corecte puteau identifica subiectul, dar concluzile “morale” deveneau atit de perturbante ca te mirai ce dracu a putut sa ii casuneze imbecilului sau sa ii fi iesit din toata treaba asta murdara.
    I-a iesit piperarea unei tragedii personale ale altuia cu indesarea amaritului in tenebre si mai adinci depresive, avind ca rezultant de partea opusa a opusului zimbre de satisfactie ca a facut un rau din care “calitatea” literara a avut de…cistigat. Si astfel, precum est modus in rebus, malitiozitatea de care nu sintem suficient de alertati din contactele pedestriene, iese la suprafata ca un ulei de o nocivitate de te lasa mut ( pe o perioada).
    Acelasi cazut moral a tratat cazuri similare la toti cei pe care ii cunostea…si astfel a putut inmina redactorului la fiecare doua saptamini hoitul unor prietenii spre publicare si un amarit de $75.00 per bucata vomitanta.

    Deci, si pentru cei ce se delecteaza in a afla ca o persoana cunoscuta pe drept ca onorabila are si lipsuri, conform oricaror excrementari publicistice, la ce fel de omenie se asteapta intre oameni cind accepta ca “necesitate creativa” lezarea celor drepti ??!!

  • Dorin Tudoran

    @ Daca_nu_nu

    Eu va intrebam daca primiti carti cadou de la unul ca mine…

  • Daca_nu_nu

    @) DT
    „Eu va intrebam daca primiti carti cadou de la unul ca mine…”

    Aaaa… Carevasăzicălly!
    Domne’, io-s ardeleancă. Ardelenilor le pică greu fisa… Ceva de necrezut.
    Nu numai că le primesc, domnule Tudoran, dar le şi aştept, ba le şi citesc!!!
    Unele cu bucurie, altele cu tristeţe, după subiectul vorbirii.
    Deci le primesc cu mare drag, domnule Tudoran.
    Deja am luat-o ca pe o promisiune.

  • Radu Humor

    OW :
    “Eu cunosc aici, in Sydney, un veleitar scriitor nascut chiar in Timisoara, fara talent, mizerabil de despuiat moral care insista de decenii ca este scriitor. ”

    Tot mizerabil si imoral mi se pare sa jignesti si defaimezi in felul acesta un
    om a carei viata si opera este necunoscuta celor in fata carora-l barfesti !
    Sau vi se pare ca cineva poate lua de bune judecatile altcuiva, fara a incerca sa-si formeze propria parere, abia dupa ce asculta (sau citeste!) si cealalta parte ?!

    P.S. Nici din marturisirea atat de brusca a faptului ca sunteti “divortat de prima sotie” n-am inteles prea multe (nici intr-un caz din vina cui 😉 ) :roll:
    Dar ma rog, poate pricep altii (altele ?)

  • otto waldmann

    @ radu humor

    E extrem de gratifying sa t-i se ofere in mod constant dovezi ca cei pentru care este imposibil sa ai sentimente alese o… merita.

    Nici macar la bani marunti, logica de a fi ofensat public pe cineva al carui nume nu vrei sa il destainuiesti tocmai pentru a nu ii aduce ofense merge la fel de satisfacator cu restul comentarilor. Ce sa-i faci, astia e oamenii cu ei ne amuzam…

    Chestia cu divortul nu avea deloc menirea sa stabileasca vreo vina casnica, era subiectul secundar de care se agata motivul principal al povestii care se referea la un anumit autor care se aprofita de amaraciunea altora pentru a-si ieleva “talenetele” si mai cu seama vaniatatea, micimea, rautatea si alte muraturi sufletesti.
    Stiu ca radu humor vrea sa ma prinda de short and curly, si tocmai de aia scriu ca vad ca nu ii prea ese.

  • Radu Humor

    OW
    Daca avea sotia ta ce apuca ( apropos de “short and curly”), vorba aia, nu te mai lasa !

    Cat despre faptul ca daca n-ai dat numele persoanei pe care o detesti, nu inseamna ca cineva, sa zicem din Timisoara , nu si-ar fi dat seama la cine te referi .
    Atunci cand cauti cu lumanarea conflicte peste tot ( vad ca Australia e prea mica si ai ajuns din nou la Romania) , mi se pare firesc , cum ar zice Becali, sa o mai iei si-n bot !

    P.S. Considera ca ti-am raspuns pe masura si la celalalt topic, unde-ti dai pe fata adevarata “valoare” , dar mai ales impresia mizerabila (ca si …de altfel !) pe care o ai despre romani !
    La randul meu, pot avea impresii asemanatoare despre romani, numai ca eu le spun ca pe-o dojana, nu ca insulta dispretuitoare la adresa unei natii care a crescut la san si asemenea taratoare, care nici de la mii de km nu se pot abtine sa-si reverse balele peste ea .
    Astfel ca pot si eu sa afirm ca multumita (gratifing)internetului pot afla cu usurinta cam in ce ape se scalda nu numai la propriu, un individ oarecare ( here OW) si asta inca in timp record.
    P. S.
    Cineva spunea ca sfarsitul lumii va veni atunci cand vor disparea (nu vor mai fi ) cararile dintre case :roll:

  • otto waldmann

    @ radu humor

    Nu nu sti, mai radule de pe-o dojana, cit de satisfacut sint ca ti-am aratat in mod consistent numai dispret. Numarau unu, pe podu grant, unde se pare ca iti etalezi talentile retorice, “gratifing” poate fi acceptat ca un cuvint bine asortat bomboanelor agricole pe care le consumi. Prin locuri mai respectabile e un apendice extrem de rizibil, dar perfect etans cu restul aberatilor care vad ca nu te deranjeaza sa le pui in domeniul public. Sper ca ai un alt nume pe birou populatiei, Gogea Birjaru, Mitu Borcan etc. ca daca stie vecinii de pahar ca te arunci la selfinrusinare precum o faci pe aici, ar fi discutabil sa mai vezi pomeni de cinzeaca pe la bufetu garii, singurele sruse de ispiratii care pot fi responsabile pentru outputu ( accent pe “putu” ) cu care ne regalezi.
    Nu zic sa nu continui, chiar te rog, macar d-ai sti cit de mult haz si risete in sala provoci, asa la mii de kilometri. Am prieteni care ma intreaba chiar, ” ce-a mai zis radu humor, ca poate ma vindec de constipatia asta !!”.
    Apropos, Doamne fereste ca tocmai TU sa fi ceea ce inseamna pentru mine poporul Roman !!!

WP Admin