≡ Menu

Monsieur Revel (III) – arta înmormântărilor

Duminica  trecută  s-au  împlinit  cincizeci  de ani  de  când, în ediţia sa din 4 iunie 1956, The New York Times publica fragmente ale raportului secret prin care Hruşciov acuza cultul personalităţii şi crimele lui Stalin. În aceeaşi săptămână, la Londra, The Observer tipărea documentul in extenso. Sursa ce a pus la dispoziţia presei faimosul document s-a aflat în conducerea de vârf a Partidului Comunist Polonez.

Reacţiile comuniştilor occidentali faţă de rechizitoriul întocmit de Hruşciov lui Stalin, aveau să-i ofere lui Jean-François Revel un extrordinar prilej de evaluare a stadiului în care se aflau nu doar câteva partide comuniste ale lumii libere, dar şi mulţi oameni pretins liberi. Una din comparaţiile pe care autorul Tentaţiei totalitare le face cu amuzament este cea între Partidul Comunist Francez şi Partidului Comunist Italian.

Palmiro Togliatti, pe ale cărui mâini Revel crede că vede mai mult sânge decât pe cele ale lui Maurice Thorez, are inteligenţa de a nu se adăuga corului ce declară drept un fals documentul prezentat de The New York Times şi The Observer. Mai mult, nu foloseşte paginile ziarului de partid, L’Unità, pentru a da un interviu, ci optează pentru un ziar necomunist ca  Nuovi Argomenti, numărul pe mai-iunie 1956.

Partidul Comunist Francez neagă pe de-o parte autenticitatea raportului Hruşciov, iar pe de altă parte organizează cel de-al XIV-lea congres în timpul căruia, printr-o moţiune, condamnă cultul personalităţii. ”Dar”, notează Revel, “dacă cineva ar fi întreabat cine a profitat de acest cult, nimeni nu ar fi avut curajul să-i numească pe Maurice Thorez şi pe a sa autoritară şi vociferantă Jeannette Vermeersch”.        

 
 

Ilustrație & Copyright © 2010 - DION

Revel   constată   că   diferenţa   de  stil   în  administrarea  crizelor  va continua după dispariţia lui Togliatti şi Thorez. În vreme ce urmaşul celui dintâi, Enrico Berlinguer, se va dovedi chiar mai îndemânatec decât predecesorul său, Georges Marchais se va scălda în toate bălţile ridicolului. Confruntat de către Revel şi Branko Lazich cu probe irefutabile de a fi colaborat în timpul ocupaţiei cu naziştii, Secretarul General al PCF neagă totul şi ameninţă cu intentarea de procese aberante.

Pentru unii, acceptarea adevărului se dovedeşte un examen terifiant. Fără să ştie că Pierre Courtade (pseudonim de luptă Goriot) era comunist, şi încă unul fanatic, Revel se împrieteneşte cu el în timp ce activau în Rezistenţa franceză. După război, Courtade devine redactor şef al hebdomadarului Action şi apoi al ziarului L’Humanité. În 1956, reabilitarea lui László Rajk (executat în 1949, după un process trucat) îl afectează profund pe Courtade. Revel îl întâlneşte cu puţin timp înainte să moară. Răvăşit – psihic şi fizic — Courtade îi spune lui Revel: “Cum vrei să mă mai privesc în oglindă, după ce am scris cincizeci de articole spre a susţine că Rajk era vinovat?”

Totuşi,  fanatismul  lui  Courtade  se  dovedeşte  mai puternic decât remuşcările temporare. Nu va părăsi partidul, aşa cum aveau să o facă Annie Kriegel şi Pierre Daix. “Comitetul central”, noteaza Revel, “îi va organiza funeralii grandioase, de felul celor rezervate demnitarilor săi eminenţi. Arta înmormântărilor este una din cele în care Partidul a excelat.”

După ce a cooptat prin utopii aiuritoare, s-a impus prin crimă şi s-a compromis prin fanatism, arta în care continuă să exceleze Partidul este cea de a se preface mort. De aceea, oricât de grea i-ar fi ţărâna şi oricât de multe asigurări ne-ar da zicerea potrivit căreia mortul de la groapă nu se mai întoarce, mortul acesta chiar asta face – se tot întoarce. Formele în care se reîntrupează nu sunt cu nimic mai puţin ameninţătoare decât fantasmagoriile sângeroase cărora li s-au livrat şi ataţia oameni altfel de bine. (2006)

  • Sunt episoade puţin cunoscute, din tribulaţiile comuniştilor occidentali. Revel le-a relatat fără milă. Dar şi fără teamă ! Probabil, unul din foarte puţinii oameni ai sec. XX normali, care să sfideze pericolele…

  • Goldmund

    Cine cunoaste istoria partidelor comuniste europene,cel putin in rezumat,sau si mai modest,un rezumat al rezumatului initial,dar cunoaste putin mai bine istoria interbelica a romanilor,ajunge rapid la o concluzie care si azi ma fascineaza:romanii au fost in perioada respectiva poate cel mai reticent popor din Europa fata de ideile comuniste.E interesant sa stim ce a facut Sartre si prin ce metamorfoze politice a trecut fostul sau prieten Camus,sau sa cunoastem cat sange s-a lipit de mainile comunistilor italieni,incat i-a urmat si in mormant,insa ce stim de comunismul si anticomunismul romanesc interbelic si in context,de ce isi doresc multi romani-azi!-un regim autoritar,criminal(“dictatorial”),eventual chiar comunist..?Eu stiam ca aceasta criza e “financiara”si “economica”,dar nu stiam ca avem si o criza a memoriei colective…
    Pentru o Romanie cu oameni liberi si informati

  • radu

    Sa nu uitam un lucru.
    In Romania pana prin 56 activau grupuri de luptatori anticomunisti organizate.
    Asta este ceva. A fost singura tara ocupata de sovietici care a avut o rezistenta armata dupa 48.
    Ce s-a intamplat dupa 56.
    O comunizare completa a tarii.
    Cum a fost posibil?
    E o tema care nu a fost analizata in mod sistematic.
    Ar fi o tema interesanta de discutii
    On topic.
    Ravel avea o parere cam proasta despre Sartre pe care il considera cabotinul perfect.Daca il aprecia ca scriitor ca filozof cred ca avea mici indoieli.
    Dupa cate imi amintesc a existat o serie de articole in L’Express despre atitudinea lui Sartre fata situatia din Indochina din anii 50.

  • Vasile Gogea

    Cu voia matale, dragă Dorin, pentru completarea acestui frumos şi pilduitor portret “în fărîme” pe care îl faci unuia dintre cei importanţi gînditori ai celei de-a doua jumătăţi a sec.XX, aş adăuga cîteva rînduri despre Revel, extrase din “Memoriile” altui gigant al gîndirii critice asupra istoriei, care fost Raymond Aron: “Ce qui me frappait, dans cet ecrivain, c’etait a la fois une authentique culture et l’art d’une polemique siassissable a tous les lecteurs. Simplification sans vulgarisation des grands debats, ses livres, animes par un anticommunisme qu’il appelait lui-meme visceral, trouvaient un large public des deux cotes de l’Atlantique, preuve de sa reussite dans un genre difficile.”
    Ei, da, ce genre reste toujour difficile! Mai ales cînd nu e doar un “joc de societate”!

  • Dorin Tudoran

    @ Vasile Gogea # 4

    Multam, Vasile,

    RA si J-FR s-au cam ocolit pentru cativa ani. Voi spune candva cateva cuvinte si despre motivele acelei raceli — unul era foarte retractil, speriat de experiente nu tocmai incurajatoare; celalalt era mai combativ. JFR a fost afectat ca, atunci cand i s-a pus la cale “o eliminare”, RA a tacut de frica celor puternici. Apoi i-a inteles reactia. Sanatate.

  • radu

    Un articol interasant de Ion Vianu despre cum e sa fii de dreata si mai ales cine se crede de dreapta inRomania

    http://www.revista22.ro/articol-8659.html
    Nu prea e on topic dar se apropie.

  • Radu Humor

    E lesne sa ataci cultul personalitatii intr-un partid ce nu se afla la putere !
    Noi am avut eroi care au atacat acest cult platind cu viata !

  • mihai rogobete

    Teme extrem de interesante care merită lăsate mai mult la coment, fiind vorba şi de reluarea unor lecturi in extenso. Băşca rumegatul.

  • mihai rogobete

    @radu: Mă mir că, pe Sartre, nu l-a făcut foiletonist Adrian Marino. Ar cam fi avut dreptate. Păi, ce sistem filozofic a creat, să fie socotit filozof?
    Au avut şi francezii tribunii lor.

  • radu

    Pai sa zicem Existentialismul?
    Nu sunt eu in masura sa imi dau cu parerea despre sisteme filozofice dar Sartre parca e considerat parintele existentialismului sau poate macar un unchi al sau.
    Problema lui Sartre in perioada 45-60 este afilierea sa politica.
    In exceptionala carte Terorismul Intelectual , Jean Sevillia practica o chirurgie fara anestezie asupra intelectualiatii franceze de stanga sau mai bine zis asupra elitelor autoproclamate.
    O sa va plictisesc cu un citat mai lung din aceasta carte , citat care se refera la Sartre :
    ”Mereu pregatit s-o porneasca in campanie , Jean Paul Sartre ia conducerea ziarului maoist(este vorba de La cause du peulpe , na) .Pe marile bulevarde , vinde La cause du peulpe alaturi de Simone de Beauvoir. La poarta uzinei din Billancourt , tine un mic discurs muncitorilor cocotat pe un butoi. Cei care ss-ar mai fi invoit de sinceritatea lui sunt linistiti citindu-i interviul acordat ziarului Actuel , la 28 februarie 1973 : ”” Un regim revolutionar trebuie sa se debaraseze de un anumit numar de indivizi care-l ameninta , iar eu nu vad alt mijloc decat moartea . Intotdeuna se poate iesii dintr-o inchisoare. Revolutionarii din 1793 n-au ucis indeajuns ”’

    Sa facem un mic exercitiu de imaginatie.
    Sa presupunem ca frazele de mai sus ar fi fost rostite de Raymond Aron sau Revel.
    Ce ragete , urlete , proteste pe marile bulevarde pariziene sau in presa ” democrata ” franceza
    Si sa ne amintim ca ce a spus Sartre mai sus a spus in anul de gratie 1973!

  • mihai rogobete

    Dacă deontologia noastră preferă controversei adâncirea, existenţialismul sartrian nu se poate făli cu o viziune originală, ci doar cu un altoi materialist, marxist. Ca gânditor, şi Tolstoievschi a contribuit la răsăritul existenţialismului.

  • mihai rogobete

    ….iar marxismul, prin dualismul său funciar, poate fi socotit mai curând o religie, decât o filozofie.

  • radu

    Dar cine a zis ca Sartre a fost original?

  • I’ve recently started a blog, the information you provide on this site has helped me tremendously. Thank you for all of your time & work.

WP Admin