≡ Menu

LUCA PIȚU: Om vs. om în/cu delegație (III) & un omagiu de Șerban Foarță

Turnătoriile avându-l drept subiect pe ”Obiektiv Obiektivovici” (“este cam zăpăcit prin modul lui de comportare şi ţinută. Umblă în cap cu căciulă ţărănească, cu traistă”./…/” Pentru simpatia celor de acolo îşi trimite salariul în sat”) sunt în bună măsură inutile, fiindcă ”obiectivul” se toarnă cu plăcere de unul singur ori de câte ori i se cere să o facă.

Întors de la nişte cursuri de vară organizate la Dijon, Piţu recunoaşte mârşăviile comise în Francia:

“Cu tristeţe îmi amintesc a fi irosit circa 3-40 de franci noi cumpărînd nimicuri muiereşti, id est: 1 pereche de pantaloni roşii de vară, 1 colier de perle false şi 2,3 perechi de collants  de duzină”/…/”Cît priveşte relaţiile cu străinii, după examenul general am făcut conversaţie cu bătrînei de la serviciul de împrumut al bibliotecii universitare, cu una din dactilografele de la cursurile de vară şi cu un băiat, bucătar la cantina studenţilor.“/…/”întrun scuar din faţa bisericii Notre-Dame am dat de pomană unui clochard  ultima conservă de pâté en croûte din servietă, cu vreo două ore înaintea decolării, şi, exploatînd ocazia, am schimbat cu el câteva fraze în argou parizian.“

Piţu nu se dă înapoi nici de la a-şi turna colegii:

“Insist, în chip de concluzie, că toţi colegii au revenit în România mulţumiţi pe deplin de experienţa dijoneză, gata să înceapă noul an universitar cu forţe proaspete.“

E drept, din finalul denunţului lipseşte patrioticul “Ura!” Datorită denunţurilor şi autodenunţurilor de acest fel, turnătoriile informatoarei <<Raluca Alexandru>> devin de o futilitate absolută, chiar şi după ce a fost “ridicată, după intromiterea în PCR, la rangul invidiabiul al unei persoane de sprijin”, cum notează Obiektiv Obiektivovici. Ce rămâne este doar lupta de clasă purtată de oama în delegaţie/cu delegaţie împotriva omului nostru din Cajvana.

Obiektiv Obiektivovi-Piţu a fost şi victima unui anturaj nenorocit. S-a înhăitat cu alde Foarţă (cel de a scos din ţară, ascunse în nişte boxe Marshall, câteva păsărici phoenicşi, învelite în texte cu Andrii Popa), cu elemente retrograde precum Petre Stoica, Virgil Mazilescu şi Liviu Ioan Stoiciu care… Care ce? Cum, care ce? Uite, informatorul Marin spune clar:

“au venit cu o săptămînă înainte şi s-au îmbătat continuu, strîngînd în jurul lor, la hotel şi în restaurant, pe toţi tinerii care voiau să debuteze în poezie şi debitînd tot felul de idei împotriva regimului, încercînd să-i influenţeze pe tineri. Tot la Casa Pogor a citit poezii poetul Liviu Ioan Stoiciu, poezii care i-au îngrozit pe cei de la Partid, care erau de faţă, fiind despre cît de greu o duce poporul.

Ca şi cum toate aceste fapte nu erau de ajuns, PIŢU LUCA s-a angajat să elucideze controversele din jurul unor  termeni  bgurghezi precum “pornografie”, “scatologie” şi “patafizică”. Acesteia din urmă i-a dat, cu insolenţă, o definiţie personală, nemulţumit fiind de cele oferite de dicţionare occidentale. Dar, culmea-culmilor, ştia de existenţa unui tratat secret, “Tratatul de băşinologie militară”, compus de Magistrul Ţicăuan (aka Mihai Ursachi) şi germanistul Alexandru Ţenchea.

Profund nerecunoscător pentru a fi fost lăsat să meargă la Dijon, iată cu ce strâmbe vine PIŢU LUCA în opuri precum Naveta esenţială, Sentimentul românesc al urii de sine şi Lettre à un ami occidental unde  dă definiţia patafizicii:

I. Patafizica este ştiinţa acelui domeniu ce se întinde dincolo de metafizică: ea depăşeşte metafizica atît cît aceasta din urmă depăşeşte fizica – în toate sensurile ad libidum. II. Patafizica-i ştiinţa particularului, a legilor ce guvernează excepţiile. III. Este ştiinţa soluţiilor imaginare. IV. Pentru ea toate sînt acelaşi lucru. V. Patafizica-i  de alură imperturbabilă. VI. Totul este patafizic: dar puţini oameni pun conştiincioşi patafizica în practică. VII. Dincolo de patafizică nu e nimic: ea este instanţa supremă.“

Puneţi-vă şi dumneavoastră în locul Ce.Ce.-istelor Alexandrina Găinuşă şi Aneta Spornic. Ce trebuia să înţeleagă dânsele din alde Piţu?

Dacă patafizica aceasta era aşa importantă, de ce tovarăşa Elena Ceauşescu era doar doctor academician, chimistă şi savant de renume mondial, şi nu era şi preşedinta Academiei de Patafizică, patafiziciană de renume para-mondial?

Şi, cum adică, într-o ţară în care totul era de stat, vine Piţu cu ştiinţa particularului? De unde să ştie particularul ăsta mai bine decît ştie statul?

Şi când documentele de stat şi de partid spun clar că instanţa supremă este tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu ce scop spune Piţu că nu, că patafizica este şi mai supremă ca Tovarăşul?

Dar la recomandarea înţelegătorului securist Florinel Viziteu, care vizita pe toată lumea, Tovarăşul Suprem l-a iertat pe Piţu încă o dată. Numai că el, Piţu ista, element penticostal de lângă Suceava, şi alţi patafizicieni au luat o hotărâre total duşmănoasă.

Instigatorul Sorin Antohi, Piţu şi Dan Petrescu au hotărât să tranşeze, o dată şi pentru totdeauna, rivalitatea patafizică în care se afla grupul de la Iaşi cu banda  Ars Amatoria de la Clujul echinoxist (Haiduc-șef Ioan Groșan, omul ce a stârnit scrierea splendidului roman “O sută de ani de zile la Porțile Orientului”, cum amintște azi Sorin Antohi într-un cuvânt liminar) şi a unor elemente ca Florin Iaru, de la Cenaclul de Luni, din  Bucureşti, care Iaru scrisese acel “La cea mai înaltă ficțiune” arătând cu degetul spre proletcultista “La ce mai înaltă tensiune”. Piţu, pus pe fapte mari, l-a cooptat şi pe numitul George Pruteanu şi aşa a fost înfiinţată banda cu numele de cod <<Artelul Textual>>.  

Pornind de la proza lui Dan Petrescu, ”Posibilităţile de a scrie un roman al colectivizării scrutate de Arghir cel Bătrân şi Beţiv la Băltăreţul în chiar zilele noastre” (1982, celula huliganică <<Dialog>>), artelul s-a pus pe scris romanul contrarevoluţionar “<<Brazde peste haturi>> revisited”.

Nu era de ajuns că era jignită opera tovarăşului şi prietenului maghiar István Horváth (“Brazdă peste haturi”), dar, pentru ca batjocura să fie totală, Antohi venise şi cu duşmănosul ”revisited”, ca să fie clar că ”semnifica faptul că reciteşte creativ <<literatura orizontală>> a colhozizării micilor proprietăţi peizane, rescriind-o pastişial, parodic, şarjînd-o, intertextualizînd-o sau, mai precis, hipertextualizînd-o în draci”.

Aşa ceva era intolerabil. S-a trecut la percheziţii masive şi nici până astăzi nu s-au recuperat decât 23 de pagini din cele 45 pe care apucaseră să le termine complotiştii. Dar este de ajuns să citești ce a rămas, ca să înţelegeţi în ce vroiau <<arteliţii>> să arunce România.

În primul rând, toate relizările colectivizării din scumpa noastră patrie erau mutate doar în satul Chipeşeni, comuna Dimparis, ca şi cum francezii ar fi avut vreun merit în eforturile stârpirii chiaburimii din România. Titlurile celor nouă episoade vorbesc şi ele despre natura diversiunii. Iată ”Un chirov, două chiroave” (Dan Petrescu) şi asta imediat după ”Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?” (Sorin Antohi).

Reamintim că tovarăşul Kirov nu a fosat asasinat fiindcă fusese cal, ci pentru că fusese un măgar cu tovarăşii săi de luptă.

”Dictotaurul” (Luca Piţu) şi ”Ascensiunea lui Iordache Leahu poate fi oprită” (tot Piţu Luca).

De ce să fie oprită promovarea tovarăşului Leahu? Doar conducerea PCR spusese clar că toţi tovarăşii pot fi promovaţi chiar până la funcţia de Dictotaur.

Dar tovarăşele?

Şi dânsele – până la funcţia de Dictovaci. Împreună, tovarăşi şi tovarăşe de nădejde, puteau fi promovate până la funcţia supremă: funcţia crează organul. Şi atunci?

Despre istoria volumului Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o ţară ocupată”, scris de Dan Petrescu şi Liviu Cangeopol, nu am prea multe de spus. Recunosc doar că Dan Alexe l-a scos din Românica, mi l-a trimis la Washington. L-am serializat la Vocea Americii şi am publicat masiv din el în ”Agora”.

Cine citește asemenea pagini și mai scapă un ochi şi peste ”Scrisoare deschisă organelor de represiune din România” trimisă de Dan Petrescu “Europei libere” poate înţelege ridicolul pretențiilor maniacal-megalomane ale unora care continuă să se prezinte drept ”cei mai” şi „singurii”  rebeli ai vremii, deși – sărmani mitomani – n-au apucat să joace nici măcar rolul celui ce trece prin scenă cu un pahar de apă.

 

Ce crede azi Obiektiv Obiektivovici-Piţu despre turnătorii lui?

Iubitor de carte cum e, se dă după vorbele altora. Cum ar fi vorbele lui Livius Ciocîrlie:

”Există prietenul foarte bun despre care credeai că ţine mult la tine şi, citind dosarul, constaţi că, într-adevăr, scria lucruri foarte calde. Aveai prietenul foarte bun despre care credeai că ține mult la tine, dar scria nişte lucruri care, dacă s-ar fi schimbat politica Partidului, te-ar fi dus la închisoare. Sau era colegul, cu care nu m-am înţeles, ce scrie douăzeci de rapoarte, nici un cuvînt de rău, nici un cuvînt periculos pentru tine. Însă există, din păcate, şi prietenul bun, minuţios, care sînt convins că, abia închideai uşa la plecare, şi atunci el se ducea la masă şi scria pentru a relata toată discuţia, încercînd să te pună într-o lumină cît mai rea. Şi atunci ce concluzie pot să trag? Cu atît mai mult cu cît nu pot să ştiu, în primul rînd, în ce condiţii au devenit informatori. Unii poate din convingere, alţii fiindcă erau vulnerabili, alţii fiindcă pur şi simplu le era frică.”

Tot ce are de zis Piţu este: “Aşa şi eu cu ciripoii mei colegiamicali.“

Dar despre securiști, ce are de zis Pițu? Evazionistu’ tot evazionist. Spre a confirma informația că revoluția trebuia să înceapă la Iași dar, din cauza ploii, a fost transferată la Timișoara, Pițu dă vina din nou pe Livius Ciocîrlie:

Spre deosebire de unii informatori, securiștii lui Ceaușescu nu urăsc. Ei sunt profesioniști. proști, dar profesioniști. Colectează informații și le sintetizează cu răceală. E drept, cum nu e nimic de aflat, sînt aduși la un soi de paranoie. Paranoie sau istețime. Se fac utili. Cum în scrisori și la telefon oamenii sînt prudenți, <<mijloacele>> nu prea ajută. Ele nu dau decît informații nefolositoare. Numai turnătorii, din cînd în cînd,  le oferă  <<probe>>, adică informații inflamate. Vina nu există dar ei o caută. Securiștii lui Dej nu căutau vina, o impuneau. Le-o aduceau la cunoștință vinovaților. Și urau. Ai <<noștri>> n-au urît decît în decembrie. Atunci, aceeași, politicoși, protocolari, au bătut de au rupt. De unde se vede că ei n-ar fi fost depeizați dacă Ceaușescu și-ar fi schimbat mai înainte politica și le-ar fi cerut să se comporte ca sub Dej.“

În sfârşit, de ce continuu să-i iau apărare acestui PIŢU LUCA, chiar şi în faţa atâtor probe zdrobitoare că a vrut răul patriei? Ce mă leagă de Obiektiv Obiektivovici dacă nu m-a legat Securitatea?

Simplu. Sunt stră-strănepotul lui Tănase Todoran, din Bichigiu, Bistriţa Năsăud. Cel tras pe roată cu tot dichisul vremii. Şi uite ce scrie Piţu aici despre moşul meu: “iar de mi se întîmplă să mă îmbăt – foarte rar de altfel şi numai cînd ascult <<Balada lui Moş Tănase Todoran>> (ori slujba Cucerniciei Sale Ioan Pintea de canonizare a grănicerilor năsăudeni) – labitur ex oculis meis, esenţă a lacrimarului.“

Nu m-am îmbătat niciodată cu Maestrul Cajvaneu. A venit momentul. Îl somez să se prezinte la Botoşani ori la Cernăuţi, cam într-o lună, cu sticle multe de Zghihară de Huși, Busuioacă de Bohotin şi ceva Cotnari. De pocale, nu-i nevoie. Vom bea pe rând cu paharul pe care Dan Hatmanu l-a pus în mâna lui Ştefan cel Mare (vezi tabloul istoric “ISTORIE” reprodus în cel de al XIII-le Appendix al cărţii), care Vodă scoate mâna în afara tabloului ca să ciocnească cu Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Punct de întâlnire: statuia lui Sartre pe a cărei piedestal scrie “Tout anticommuniste est un chien!”

***

Cine spune că nu ne-am distrat pe vremuri, nu cunoaşte istoria ţărişoarei. Viaţa – mai mult netrăită decât trăită – şi-a luat haraciul, tragediile n-au lipsit din parcursul “Grupului de la Iaşi”, despărţirile n-au fost puţine, derapajele – nici ele. Închizând această carte pe care doresc să o ştiu deschisă de cât mai mulţi iubitori de literatură şi istorie, visez să-i reîntâlnesc pe prietenii mei exact cum sunt unii dintre ei prinşi într-o notă a Securităţii:

“DAN PETRESCU, L. ANTONESEI, L. PIŢU sînt legaţi într-o prietenie durabilă şi pare-se că se întîlnesc adesea la locuinţa TERESEI CULIANU, unde trag chefuri, discută politică etc.“

Cum adică, “pare-se”?

 

 
 

Șerban Foarță

De la „Tout est perdu, fors l’honneur” încoace, – mai că nu am citit vreo altă frază tot atât de emoţionantă ca asta (dintr-o Declaraţie, dată în stare de arest, la 18 mai 1983, de către Luca Piţu):

„Deşi organele de cercetare mi-au pus în vedere că declararea numelui acestei persoane [care-i va fi dat «în dar, în luna octombrie 1982», Schimbarea la faţă a României, n. m.] nu produce nici o implicaţie juridică, totuşi, având în vedere că este un foarte bun prieten al meu, concepţia mea despre demnitate şi onoare mă împiedică să-l nominalizez.”

Catrenul (cam prozaic) ce urmează se vrea, numai, un modest omagiu adus marelui nostru prieten: 

 

În timp ce alţii, mulţi, vor fi buşit-o

(e vorba de onoare), – unul, printre

puţini, din neam, e-ndreptăţit să intre 

în paginile Codului Bushido!

                                                                                  Șerban Foarță

 

 

  • Gheorghe Campeanu

    @ D Tudoran

    Remarcabil, intradevar, grupul de la Iasi, si mai ales, in mare parte inedit pentru mine. Multumiri si autorului cartii, si Dvs., dar cu aceeasi frustrare.
    Dvs. scrieti “Închizând această carte pe care doresc să o ştiu deschisă de cât mai mulţi iubitori de literatură şi istorie,…”, iar eu revin cu lamentul de la postul trecut, cel despre cit de putin lesne pare a fi de procurat pt. mai sus semnatul ‘sinistrat’ , cartea lui Luca Pitu.

  • Dorin Tudoran

    @ Gheorghe Campeanu

    Voi lua legatura cu Marele Cajvaneu spre a ma dumiri cum se poate procura cartea; ca a fost publicata spre a fi citita, nu povestita…

  • Gheorghe Campeanu

    Multam. Ar fi un gest mizeriocordios, caci primisem vesti ingrijoratoare despre un tiraj cam ‘elitist’.

  • Traian Dudas

    Uneori imi este ciuda, d-le Tudoran, ca relatiile culturale in Romania de azi, cele profunde, de substanta, ocolesc Clujul meu natal mergand pe o axa imaginara Timisoara-Iasi sau Iasi-Timisoara. Pana si revolta din decembrie 1989 s-a desfasurat tot de-a lungul aceste drepte imaginare. Este blestemul lui Boc/Dancu/Rus atat de plenar?

  • mihai rogobete

    În arhiva revistei Argeş, ( http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=315&Itemid=104) pot fi citite foarte multe pagini din Documentele grupului de la Iaşi.

  • @) Dorin Tudoran

    Ai un ochi foate bun, master! Baietii ne inconjurasera cu turnatori, impinzisera niste apartamente cu TO, interceptau toate concovrbirile telefonice, basca scrisorile, dar vorba aia, nefiind infailibili, “pare-se”!

  • @) Gheorghe Campeanu, Dorin Tudoran

    Ei, tocmai cu “publicata” e problema! Pina azi, nu exista decit aceasta editie, necomerciala, care s-a tiparit intr-o suta de exemplare, trimise de autor la colegii de suferinta, prieteni, amici, postulanti. Nu ma indoiesc ca, daca ii este solicitat un exemplar de peste Atlantic, il va trimite. Numai sa mai aiba! Asa ca ar trebui actionat rapid. Daca nu, trebuie asteptat pina la aparitia unei editii comerciale…

  • mihai rogobete

    Pe bune, dezmeticirea noastră democratică a pornit de la Iaşi. Nu numai conotaţia leninistă ne face să şovăim a numi evenimentele din decembrie ’89 revoluţie (şi contradictoriu) anticomunistă, cât maniheismul percepţiei, care, funciar, stă la temelia oricărui totalitarism. Reprezentativ, grupul iaşiot care a stîrnit starea de spirit a studenţimii revoltate n-a cultivat nici romantismul anti-contra-revoluţionist al înFlacăra-rii bucureştene, nici timişoreanul revers anti-comunist al dualismului comunist. Nici unitatea ideologică – sublimat subtil al cosangvinităţii tribaliste – n-a constituit liantul grupului de la Iaşi, ci unitatea în ireductibilitate, (incomparabil mai cuprinzătoare decât cea în diversitate), vitalitatea creativităţii astfel amorsate. Mai toţi poeţi – dacă nu, oameni „de cuvânt” – realizează cu uşurinţă, prin transferul metaforei verbale în spaţiile ideologic şi uman, „omul-semnificaţie fără omul-semnificant” inedit fiinţat. Omul-semnificaţie dospit în grupul de la Iaşi nu este câtuşi de puţin tolerantul îngăduitor, ci înspăimântătorul ironic, inconcesiv tribalităţii nepotiste universitare, paternalizate securicomunist – intelighenţiei raţionaliste… duplicitare. Caricatura căciulii şi traistei purtate de elitistul Luca Piţu nu batjocoreşte simplitatea modelului cultural dualist, ci lipsa acesteia prin discordanţa dintre compoziţie şi mesaj a doctorandului mămăligar. Invers ironiei de compoziţie pusă în operă de Thomas Mann, în Iosif şi fraţii săi, a fastuoasei arhitecturi romaneşti aplicată mentalităţii tribale rudimentare, Luca Piţu încarcă ultracomplexa problematică a libertăţii în modest-liniara înlănţuire a bipolarităţii duale, alternând Documente cu documente.
    ………………………………………………………….

  • Liviu stie ca am avut colegi de an care pot povesti multe lucruri interesante si frumoase despre Luca Pîtu. Poate va reusi el sä-i convingä sä intervinä pe net. Cu d-l Pîtu se dialoga “altfel” si aici s-au blocat cei de la Secu, la/în felul lui neobisnuit de a bate multiplele cäi ale unei conversatii.
    Fiind vrâncean am auzit anul trecut cä se stabilise/izolase într-o comunä din Vrancea, poate la pärinti/rude sau asa ceva. Sunt ceva “personaje tari” din acele timpuri si mä bucur sä-i redescopär dupä decenii. Väd cä spiritul de la Iasi renaste cumva.
    Numai de bine,
    dan gogleazä

  • Dorin Tudoran

    @ Traian Dudas:

    Calin Nemes, Doina Cornea si atatia altii… Eu, unul, nu am uitat vreodata Clujul… Nici o grija…

  • Dorin Tudoran

    @ Liviu Antonesei:

    Maitre:

    Tot ce s-a intamplat e trecut azi de unii la capitolul “pare-se”.
    Tot ce nu a apucat sa se intample (si, daca suntem intregi la cap, intelegeam, n-a jucat nici un rol in epoca) e transformat de megalomani zgomotosi in acte revolutionare unicat. D’ale Istoriei sau, daca doresti, D’ale Histeriei Postmoderne

  • mihai rogobete

    ………………..
    …în definitiv, cei patru evanghelişti au fost trei: Luca Piţu şi Matei Călinescu.

  • victor L

    Ma bate gindul ca peste inca 20 de ani, dupa metodice sapaturi, se va constata ca Timisoara nici nu a existat.
    Zic asta pentru ca nu inteleg dece trebuie contrapusa intimplarii, o posibilitate.
    Istoria nu se scrie cu “daca”.

    Asa ca ar fi bine sa-i apreciem pe ieseni pentru ce au facut si nu pentru ce ar fi putut face.

    “Pe bune, dezmeticirea noastră democratică a pornit de la Iaşi”.
    Corect, la Timisoara, dupa cum spunea si degraba impuscatul, erau huligani si iredentisti.
    Si bine le-a facu arzindu-i in crematoriu. Doar pe 43.

    Asa cum au inceput sa se certe intre ei anticomunistii, acum se poate incepe disputa intre Timisoara si Iasi. Caci revolutionari au fost si la Caracal.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Liviu Antonesei # 7

    Multumiri pentru deslusire, desi intristatoare (cel putin pt. viitorul imediat).

  • mihai rogobete

    Prea puţin are, etimologic bârfind, “a porni” cu “a băzni”, dacă luăm în considerare prioritatea.

  • Radu Humor

    Pana la urma , cum altfel decat in stilul lui Luca Pitu ( si iata si Dorin Tudoran!)poate fi tratata o jumatate de secol care a incercat sa-si plimbe tavalugul in sus, dar mai ales un jos, peste sufletele si uneori chiar trupurile noastre ?
    Mai ales dupa ce securistul ( i-am uitat numele, de frica de a nu-mi murdari constiinta si mainile in caz ca as da ochii cu el!) care raspundea de Teatrul National are certificat de revolutionar ( cu tot ce decurge de aici) si un post baban prin nu stiu ce minister postdecembrist (merge si aici “cu tot ce decurge” ! ).
    Consolarea poate veni din stirea ca Ion Caramitru a refuzat certificatul, sau ca a avut o functie mai mare , dar ma bucur ca cei de la Iasi nu s-au facut ca lucreaza/sapa la temelia unui regim , ci chiar au facut-o, desi uneori s-au mai “lucrat” si intre ei :roll:

    P.S. De tot hazul e ca unul dintre marii “dizidenti”, daca nu chiar “singurul de dinainte de ’89”, s-a apucat din greseala (de, varsta !) sa-si publice angajamentul pe care l-a facut , cu nimic deosebit de cel al lui Laszlo Tokes ( ca dovada ca securistii n-aveau imaginatie, dar aveau fler si stiau sa-si aleaga omul potrivit la/pentru momentul potrivit :roll: ).
    Sa speram ca daca ce face Luca Pitu, nu va avea in final efectul cunoscut (“ridendo castigat mores ” ), macar va reusi sa produca ceva asemanator celui care-si adusese vaca la targ, nu ca s-o vanda, ci ca s-o faca de ras ! 😉 😆

  • @) Victor L

    In ce ma priveste, n-am vazut vreun semn de razboi intre Iasi si Timisoara si nici nu cred ca va fi asa ceva, cel putin nu din partea noastra. Si nu doar pentru saptamina aceea de singuratate cumplita in care a fost Timisoara intre 16 si 21 decembrie 1989, pentru care tarii, intregii tari, ar cam trebui sa-i fie putina jena. Dar si din motive foarte concrete, umane -- iata, gazda noastra e nascuta la Timisoara, Serban Foarta acolo traieste, si as mai putea face o lista consistenta de oameni dragi traitori pe malurile Begai, de la congenerii Iliesiu, Marineasa si Vighi la tinerii Radu Pavel Gheo si Robert Serban. Basca nemtii plecati de acolo, ca sa nu mai vorbesc despre cei plecati cu totul intr-o alta lume, Monoran, nu?

  • Dorin Tudoran

    @ Liviu Antonesei:

    Mi-ai luat o piatra de pe inima…

  • Daca_nu_nu

    Da. Am citit cu mare atenţie toate cele trei calupuri rezervate de Dorin Tudoran cărţii lui Luca Piţu şi spun cu mâna pe inimă că, dacă în urmă cu vreo trei ani aş fi ştiut lucrurile acestea, apoi m-aş fi ştiut descurca mai bine în varii situaţii care au năvălit peste mine, lăsându-mă fără grai şi fără… reacţie. Din nefericire, în lipsa unei culturi socio-politice şi istorice (sau cum Dumnezeu să-i spun) corespunzătoare, am luat foarte multe întâmplări drept unele izolate, punându-le pe seama firii umane în genere, convinsă că peste tot în lume se întâmplă lucruri neplăcute. Cu siguranţă, aşa şi este. Citind însă dosarul de securitate al lui Dorin Tudoran şi, acum, aceste trei materiale despre care vorbim, vă mărturisesc la modul cel mai sincer că mi s-a făcut părul măciucă (iertată-mi fie exprimarea ne-academică!). De ce? Pentru că am găsit explicaţii la tot soiul de bizarerii înceţoşate atunci, încă tulburi multă vreme după aceea, dar limpezi ca lumina zilei acum.
    În primul rând am înţeles -- târziu, ce-i drept! -- că atunci când REFUZI să-ţi verifici colegii la ordinul şefului şi să-i înaintezi acestuia un tabel nominal cu ăia de nu-s de treabă, apoi când îţi dă aşa ceva prin minte, să nu te mire că eşti dat exemplu negativ în şedinţă, acolo, de faţă cu toată lumea, să ştie toţi ce element de nicio bază eşti.
    Am înţeles acum de ce este nevoie de declaraţie SCRISĂ, în care să spui negru pe alb de ce ai întâziat la şedinţa fixată la ora 12, dar din motive neştiute ţinută mai devreme cu o oră, fără să fi fost şi tu anunţat în prealabil. Am dat-o. Două pagini, proză veritabilă! Le-am spus că data viitoare le-o dau în versuri. Slavă Domnului, n-a mai fost nevoie, că minciuna are picioare scurte şi s-au dusără dracului cu minciunile lor cu tot.
    Şi aflând eu acum zelul unor domnişoruci care-şi dosesc microfoane-n poşeţică, mă gândesc că am fost, totuşi, o norocoasă! N-am avut parte de aşa ceva (sau, cel puţin eu nu ştiu): mie mi s-a intrat direct, peste mine, în sală, în plin examen, să se asigure oama că dau examen şi nu mă joc. Atunci mi s-a părut o prostie. M-am enervat şi am făcut un tărăboi de numa-numa. Azi aş râde. Pentru că ştiu. Atunci nu ştiam.
    Prietenii-mi spun să uit şi să nu mă mai otrăvesc. Oi uita, că şi uitarea bla-bla-bla-bla. Dar, cum bine ştiţi, unele lucruri se uită a dracu de greu.
    De aceea, eu cred că aceste cărţi, cum este cea a lui Dorin Tudoran, cum este aceasta a lui Luca Piţu, trebuie să ajungă la toată lumea, ca oamenii să le citească şi să ştie ce se poate întâmpla din excesul de zel al unor timoraţi cari, scăpaţi de soartă pe o funcţie, ajung până acolo încât să calce pe cadavre de dragul funcţiei. M-am gândit de multe ori că, de n-ar fi căzut Ceauşescu, aceşti indivizi de cea mai joasă speţă n-ar fi văzut ei doctorate şohan şi n-ar fi pus veac piciorul într-o universitate. Acum ştiu că m-am înşelat. Dacă n-ar fi făcut aceste doctorate, ar fi făcut altele, gen Ştefan Gheorghiu, şi tot aici ar fi fost. Pentru că n-au onoare, n-au substanţă, n-au lecturi, n-au coloană vertebrală şi nici sânge-n ei nu au. Fug de răspundere ca dracul de tămâie, iar singurul lor sprijin se află în delaţiune şi în divide et impera. Trist. Dar periculos.
    De cealaltă parte, văd puhoaie de tineri bătând mătănii şi închinându-se la icoane, pupând ba ei poala popii, ba popii poala lor, şi nu pot să nu mă-ntreb -- cu mintea de-acum -- ce-ar fi fost aceşti tineri, altfel vocali şi plini de sârg, dacă n-ar fi picat regimul Ceauşescu. Nu ştiu de ce am sentimentul că mulţi dintre ei ar fi fost nişte activişti de nădejde ai regimului. Poate de ce-i văd atâta de persuasivi în ce priveşte binele naţiei „care este”, deşi pentru mine e clar că nu este.
    Din nefericire, mulţi, prea mulţi delatori ne conduc. Ei pot fi recunoscuţi uşor, iar un criteriu prim în această privinţă este imensa lor laşitate. A intrat o frică-n ei, că se tem şi de umbra lor. Iar pentru a fi siguri că nu-i ameninţă, Doamne fereşte, ceva, sunt blindaţi cu acoliţi pe măsură, racolaţi, vai!, din rândul tinerilor ignari, care habar n-au la ce pericole se expun. Dar ce să-i faci, e vremea lor, şi, vorba aia, fiecare la vremea lui, nu? Eu am tot spus că acum partidul e-n toate, e-n cele ce sunt, dar şi în acelea ce mâine vor râde la soare, că istoria, ca şi poezia, poate fi citită în multe feluri.

  • @) Dorin Tudoran

    Pai, m-am gindit ca nu se cuvine sa te las cu ea acolo taman de Sarbatori!

  • mihai rogobete
  • victor L

    Dle Tudoran,
    am rasuflat usurat aflind ca nu era o stinca.

    Dle Antonesei,
    tot pe loc ori pe linga.
    Eu dadeam un citat. Si ar mai fi fost si altele de unde trebuia sa scoatem in evidenta ce n-a avut loc si sa neglijam macar, sa nu zic de uitare, sa neglijam acum ce s-a intimplat undeva.

    Nu afirmam nici unde ca ati avea ceva cu domnii listati de dvoastra, ori ca nu aveti prieteni in Timisoara.
    Ma amuzam doar ca s-a parafrazat sintagma “vesnicia s-a nascut la sat” prin “dezmeticirea noastră democratică a pornit de la Iaşi”.
    Asta trebuia sa bagati in seama din interventia mea.
    Sarbatori dupa plac si voie.

  • Dorin Tudoran

    @ victor L:

    Cum citesc pe un BlackBerry, ecranul foarte mic imi joaca feste asa ca am rasuflat iarasi usurat vazandf ca spuneati “am rasuflat usurat” si nu “am rasuflat rusinat”, cum gresit cititsem prima oara…

    Cat despre stanca, ea este in ograda dvs. -- fiecare este liber sa marturiseasca de un de crede ca i-a venit dezmeticirea democratica. In ce ma priveste, n-am vorbit in aceasta semnalare a cartii lui Pitu despre lucruri care nu s-au intamplat, ci excat despre lucruri care s-au intamplat, chiar daca nu pana la capat cu toate… Despre ce nu s-0a intamplat si de aceea este “istoric” si “fondator” gasiti pe alte pajisti.

    Sarbatori fericite si sa ne auzim cu bine in 2011!

  • @) Victor L

    Haios! Doriti deci sa-mi orientati lecturile?! Au incercat si altii, insa lor nu le-a mers!

  • victor L

    @Liviu Antonesei,
    “lecturile” erau de fapt afirmatiile de inceput de la postarea @8.
    (De unde ati inteles ca va dau indicatii de lectura? faceti exact ce afirmam: “tot pe loc si pe linga”.)

  • @) Victor L

    Ma consolez cu gindul ca nu va cad pe plac. Pe de alta parte, nu pricep de ce va chinuiti sa ma cititi acum, inainte de Craciun, care e totusi o sarbatoare a bucuriei!

  • otto waldmann

    De pe santierul creativ ” De ce nu si asa ?!” incep sa incropesc o logica toleranta unde se poate intra cu sau fara “fapte” demonstrative. Si eu cu obirsii timisorene, Mama nascuta in Fabrik, parfumul de citadela a revolutiei e mai mult decit ametitor. Si totusi ar trebuii stabilite niste nomencklaturi moral/istorice. Ca si cu gindul bun al Reginei Maria, baricadele transcedentale Iesene ale unor insurgenti de o discretie mult peste “intelesul” rautaciosilor, incep sa cladeasca cu incapatinare un veritabil edificiu al nepasarii sau, in cel mai bun caz, obiectul ridicolului -- si ala la ocazii rare, determinate de aceeasi nepasare.
    Intr-o revista electronica se dezbate Acum si actualmente notiunea de “revolutie” ca atare si ce ne invata diverse dictionare. E ca si cum 22 Dec. 1989 a fost un simpozion academic. Cam pe acelasi loc un politician de curte noua dezbate meritele unui Iliescu fata de Dubcek si Nagy de parca la aceeasi data invernala se deshkidea Balcaniada pe redute si Nelu Iliescu a furat neregulamentar locu-ntii preluind stafeta ideologica cu mina stinga, nu aia corecta cu care se saluta cu inevitabilii relegati la capatul celalalt al maratonului de la Targoviste.

    Fara Securitate nu ar fi exista deloc Revolutia !
    Atit ca obiect al revoltei, cit si arbitrii ai desfasurarii ei, MAI-ul este singurul erou revolutionar total neglijat. Traficul transformarilor radicale din ’89 a fost controlat de aceeasi ochi pe albastru din borcanul intersectiei intre necesitate, oportunitate, ambitii strict mercantile ,toti prinsi in cele din urma intr-un dans al sabiilor parlamentare din ce in ce mai distonant si gretos .

  • Terrific work! This is the type of information that should be shared around the web. Shame on the search engines for not positioning this post higher!

  • otto waldmann

    Indeed, this is, by far, the most elevated, tolerant site I have experienced in years of web wonderings, with no high horse pontifications and, most importantly, capable to stave off subliminally unwanted prejudice.

  • ЎGracias! Ahora me irй en este blog cada dнa!

    Garretot

  • Thanks for the great post. Bookmarked

  • Superb blog post, I have book marked this internet site so ideally I’ll see much more on this subject in the foreseeable future!

  • Really love your post.

  • I’m not an expert, but thank you for a very interesting post

  • Your blogpost is nice, keep in this way.

WP Admin