≡ Menu

Loviturile de stat: între privatizare și federalizare

Vineri, 21 septembrie 1979, avionul în care se afla un suveran detronat s-a învârtit deasupra aeoportului Orly fără să primescă până la urmă dreptul de a ateriza. Abia când pilotul a informat autoritățile franceze că avionul nu mai are carburant suficient, aparatului i s-a permis să aterizeze pe pista aeroportului militar din Evreux, aflat la nord-vest de Paris. Avionul venea de la Tripoli unde, aflat în vizită la prietenul său Gaddafi, împăratul Bokassa aflase cu o zi înainte că fusese detronat printr-o lovitură de stat.

Cum avea cinci reședințe splendide în Franța, un fiu, Georges, locuind la Paris, iar împărăteasa Catherine locuia la castelul (proprietate personală) Hardricour de lângă Meulan, cam la jumătatea drumului între Paris și Evreux, stabilirea în Franța i s-a părut lui Bokassa soluția naturală. Nu și autorităților franceze, deși pentru foarte multă vreme Bokassa fusese dorlotatul Franței și, mai ales, se bucurase de prietenia președintelui Valéry Giscard d’Estaing.

În plus, Bokassa avea dublă cetățenie: franceză și central africană. Cu toate acestea, susținându-și hotărârea de a nu-i permite să părăsească avionul răspunsul Palatului Élysée în chestiunea cetățeniei a fost următorul: ”Împăratul Bokassa este cetățean al Africii Centrale.” Lăsat să aștepte în avionul parcat în beznă, la capătul unei piste de aterizare, Bokassa a început să ceară explicații pentru modul în care este tratat. Despre acel ”dialog la distanță” există multe relatări. Unele – foarte  controversate.

Când i s-a adus la cunoștință unele dintre motivele dizgrației universale în care a căzut, se spune că Bokassa a zâmbit amuzat. Era de mult ținta acuzației de canibalism. S-a gândit ce s-a gândit și ar fi cerut să se trimită prin fax oficialităților franceze lista tututror demnitarilor care, vizitându-l, fuseseră serviți de bucătarii săi, printre alte delicatese, și cu carne de om, pe care invitații o găsiseră delicioasă. Se pare că primul nume pe listă era cel al dragului prieten Valéry Giscard d’Estaing.

Jean-Bédel Bokassa a intrat în armata franceză în 1939. S-a distins pe câmpul de luptă și a primit, printre altele, Legiunea de onoare și Crucea de război. Când, în iulie 1965, premierul Republicii Central Africane, David Dacko, l-a trimis într-o delegație la Paris cu scopul de a nu-i mai permite să se reîntoarcă în țară, Bokassa a găsit sprijin din partea unor personalități de vârf. Potrivit declarațiilor fostului împărat, Dacko a fost obligat să renunțe la planul său în momentul în care generalul Charles de Gaulle i-ar fi spus: Bokassa trebuie lăsat să se întoarcă imediat la postul său. Nu pot tolera să i se aplice un asemenea tratament  unuia dintre camarazii mei de arme.”

Desen & Copyright 2012 - DION

 

Ce i-a spus de fapt (dacă i-a spus ceva) de Gaulle lui David Dacko e greu de știut, dar sigur este că lui Bokassa i s-a permis să se întoarcă la Bangui. Șase luni mai târziu, în noaptea de 31 decembrie, Dacko era înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat condusă de Bokassa. Dacă nu dormeau încă la acea oră, iată ce puteau auzi la radio compatrioții lui Dacko:

Centrafricains! Centrafricains! C’est le colonel Bokassa vous parle. Depuis 3h00 ce matin, votre armée a pris le contrôle du gouvernement. Le gouvernement Dacko a démissionné. L’heure de la justice est à portée de main. La bourgeoisie est abolie. Une nouvelle ère de l’égalité entre tous a commencé. Centrafricains, où que vous soyez, soyez assuré que l’armée va vous défendre et de vos biens… Vive la République centrafricaine!”

Republica a trăit încă vreo zece ani, după care a fost proclamată imperiu de către aoutodeclaratul împărat Bokassa. După ce s-a întors din exil, Bokassa a fost rejudecat (12 iunie 1987) și găsit vinovat de toate acuzațiile, minus cea de canibalism. La 1 august 1993 a fost grațiat de președintele Kolinga. A murit în reședința sa din Bangui la 3 noiembrie 1996, nu înainte de a se fi autoproclamat drept cel de al 13-le Apostol și unul din confidenții Sfântului Părinte.

La ce i-ar putea ajuta această rememorare dlui José Manuel Barroso (fost maoist, apoi membru al Partidului Comunist Portughez) nu știu. Știu însă că ne-ar putea ajuta pe noi, ceilalți, (care nu prea avem încredere în talentul de povestitor al cuplului Barroso-Reding și rămânem încă fanii Fraților Grimm) să înțelegem că nimic nu e tocmai nou sub soare și că federalizarea Europei se poate dovedi o obsesie  costisitoare și plină de capcane.

Pumnul pus în gură sau bătutul cu pumnul în masă ar putea deveni parte a meniului federal.

 

  • @) Dorin Tudoran

    Absolut de acord cu concluzia, master! Insa povestea ta, mi-a adus aminte un detaliu care iti scapa. Bojassa I s-a declarat imparat, dar a uitat vreo doua saptamini sa schimbe si titulatura tarii, astfel incit in perioada aceea a fost Imparatul Bokassa I al Republicii Centrafricane, cum statea scris si la finele unei telegrame trimise lui Ceausescu, nu mai stiu cu ce prilej, publicata pe prima pagina in Scinteia!

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei

    Cine mai are timp cu schimbatul titulaturii, dupa ce a pus laba pe putere. Reabilitarea lui Bokassa este uluitoare si nu tine de prezenta in parlament a unuia dintre fii sai. Foarte multa lume (chiar si dintre cei seriosi) spun ca omuț a fost un mare patriot si a facut multe lucruri bune. Asta spune ca dupa el, necanibalii veniti la putere n-au prea facut mare branza.
    Printre fostele sotii ale lui Bokassa a fost si o romanca. S-a reintors in tara si s-a recasatorit. O casatorie, de altfel, foarte reusita…

  • @) Dorin Tudoran

    Daca imi amintesc bine, sotia romanca era balerina -- sau dansatoare -- si a remarcat-o la un spectacol oferit de Ceausescu cu prilejul unei vizite in Romania… La un moment dat, stiam multe chestii despre Boka, dar si despre inegalabilul Idi Amin Dada, care era extrem de… dadaist, de altfel!

  • Radu Calin Cristea

    Aceasta ar trebui sa fie cea mai serioasa dezbatere publica din Romania. Nu se ating politicienii de ea pentru ca frige, urmeaza alegeri, cine stie ce mai iese. Ar trebui sa explodeze insa societatea civila. Care societate civila? Iti insir cele mai cunoscute 10 ONG-uri din Romania. Se ocupa de cite in luna si in stele, tema asta nu le intereseaza. Cetateanul mediu vrea cancanuri si Basescu -- cu sau fara cap. Presa? Daca scuturi “Evenimentul zilei” si “B1 TV” dai numai de regi ai asfaltului, interlopi, militieni, securisti, oameni ai doamnei Udrea, ba mai cade in fund si fratele Paunescu, mogulul invizibil al mediei dimbovitene. Antenele? Alt mogul. mogulul mereu la putere. “Adevarul”? Mogulul si-a facut datoria, mogulul a si plecat. Care presa deci? Cine sa-l apere pe cetatean de propria incultura? Elitele? Elitele sunt care pro- care contra-Basescu si cit va mai trai Basescu nu vor intelege ca exista si mize mai importante pe lumea asta pentru un popor traind inca in salbaticia spiritului. Exceptind momentul ’48 si prelungirile pasoptismului elitele romanesti au tras in jos societatea, furnizindu-i de obicei sugestii retrograde. E suficient sa citesti cartile lui Boia despre elitele romanesti germanofile din primul razboi mondial si despre “capcanele istoriei” in care au cazut aceleasi elite intre 1930 si 1950 si ai o imagine a plasamentul total defectuos in spatiul istoric al intelighentiei bastinase. Dar nu-mi fac probleme. Pe noi ne duce valul. Iti mai amintesti cum am intrat in NATO? Cu balonase, ilustrate, stegulete si majorete. Asa ca degeaba ne agitam. Romanii sunt anecdoticii Europei, de aia nici nu suntem luati in serios. Din 100 de comentarii despre scutul antiracheta de la Deveselu 99 sunt la misto. Cehii au negociat la singe un “Deveselu” al lor si s-au retras din afacere. Aproape la fel si polonezii, au acceptat doar o mica parte din proiectul initial. Le-a explicat cineva romanilor, de exemplu, ca daca ai scut esti si prima tinta in caz de? Ca poate mai da gres si scutul si praf le face bostanariile. Si ce daca vom intra in federatia europeana. Vom tropai si noi cu cei mari, nu?

  • Ontelus Dan Gabriel

    Cu mari încleștări sociale și ideologice, federalizarea Europei se va face. Un argument împotriva federalizării îl constituie chiar sângeroasa istorie a Europei. Dar agenda globalizării devine atât de presantă pentru ,,bătrânul continent”, încât singura variantă pentru ca acesta să nu fie dus la azil sau, mai rău, să fie aruncat în stradă este o construcție a cărei viabilitate va depinde, în bună măsură, de – urmează un oximoron înspăimântător – eficiența birocratică. Fiecare stat va fi, probabil, o gubernie europeană.

  • Pingback: Loviturile de stat: între privatizare și federalizare « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

  • InimaRea

    Loviturile de stat sînt tot de două feluri, ca şi multe alte lucruri de pe lumea asta. Cînd sînt în acord cu trendul global, se decorează cu chiar titlul de Revoluţie -- cum a fost la noi, după 1989. Cînd apar inoportun, sînt condamnate şi demontate, unde se poate. Pe acest model, chiar manevre de schimbare a doar conducerii unui stat, nu a sistemului politico-democratic, pot fi suspectate de a face parte dintr-un plan de lovitură de stat. În funcţie de cît sînt de nepotrivite majorelor teme ale agendei politice globale – ori continentale sau unionale (de la UE, nu de la URSS) măcar – ajung a fi chiar taxate de lovituri de stat.
    Sigur că ne-am aştepta ca istoria politica a Europei să fi ajuns la nivelul de formalizare/conceptualizare la care identificarea loviturii de stat să se poată face cu un simplu search pe Google. Numai că Politica nu trimite roboţi pe Marte – să dau un exemplu extrem. Vă daţi seama că n-ar ajunge niciodată la destinaţie un robot cu un program atît de vag şi de interpretabil, în care aceeaşi manevră să fie, odată, de aşezare pe un sol, iar altădată – tendinţă de distrugere a mediului.
    Olteneşte privind, m-aş bucura că om fi noi proşti, da’ să-i vezi p’ăi de la UE, cum luară ei în braţe lovitura de stat din Ro, şi o poartă ca pe sfintele moaşte. Europeneşte privind, însă, mă-nconjoară irepresibila dezamăgire că n-o să apuc şi eu a trăi într-o lume predictibilă şi stimabilă, cîtă vreme pînă şi conducătorii Europei sînt nişte neica-nimeni (intelectual vorbind, fiindcă am să mor cu superstiţia că intelectualul e onest prin definiţie).
    Tot aşa: olteneşte, aş zice “Ia mai daţi-o, mă, dracu’ de Uniune! Nu vedeţi că numa’ belele ne-aduce, da’ cîndu-i vorba de parale strînge din buci şi se face niznai? Iar cîn’ tre’ să vază ce şi cum, umblă ca orbetele, cu ochelari de pricopseală?
    Europeneşte, însă, ar fi: Bă, fraţilor, c’est a prendre ou a laisser, că apartenenţa la UE nu e a la carte. Dacă Europa – adică Germania, că restu-i la mina ei – zice că ne-ar fi bine ca land, nu ca ţară, ori mergem pe mina ei, ori rămînem în sărăcia noastră şi-aşteptăm să vină peste noi al’cîndva. Că, de venit, to’vine, aşa-i ea, Germania – ca toamna, nu te iartă: pînă nu te trece prin iarnă, nu te scoate-n primăvară (“galbin ca turta de cea-ră…”).
    De altfel, e deja veche discuţia despre Casa Noastră – Europa, Europa Unită, Statele Unite ale Europei. În primii ani ‘990, problema se punea aşa: UE (Europa, ziceau ei) va fi condamnată la statutul de putere de mina a doua dacă nu va deveni o forţă instituţională, economică şi militară comparabilă cu SUA. Iar locul ei în topul puterilor mondiale va fi luat de China, Zona Asia-Pacific, chiar şi de America Latină (văzută ca o ameninţare, atunci, prin MERCOSUR – un proiect de piaţă comună latino-americană).
    Numai că, de-atunci încoace, loviră războaiele din Golf şi din Afganistan, la care Europa trebui să participe, fie şi din vîrful buzelor – credeau liderii europeni. Cînd îi lovi, însă, Criza, înţeleseră că nici americanii nu-s proşti, că ştiu ei cum să-i facă să dea singe monetar dacă se scumpesc la cel uman şi material. Una peste alta, proiectul unificării Europei ajunse-ntr-un moment delicat: Is now or never (Elvis).
    Cinstit vorbind, o uniune de urgenţă şi destinată suravieţuirii e un proiect cel puţin riscat. Faţă de o integrare sănătoasă, ducînd – logic şi legic – la o uniune de facto, înaintea celei de jure, venită ca o confirmare de la sine înţeleasă -- e o creştere forţată, ca-n serele de ale cărei produse tocmai învăţăm să ne ferim ca de dracu. Dar de unde răgazul de a creşte controlat şi sistematic, într-o lume care-a luat-o razna?
    Acu’, pe mine – unu’ – nu m-ar deranja să trăiesc în lumea germană ori într-una germanizată. Oltenii mei altoiţi – de la Severin spre Banat – oftează şi-acu’ la amintirea vremii cînd erau supuşi austrieci. Ca şi bucovinenii între care mă aciuai la bătrîneţe. Numai că o să ne-curce grozav corectitudinea politică – părerea mea…
    Deşi, văzîndu-i pe frantuji cît sînt de hotărîţi să scape de ţigani (eu îi înţeleg deşi îmi rîd în barbă dimpreună cu cei care-i trag acum de mînecă şi le amintesc cum ne scoteau ei nouă ochii că nu ştiam cum să facem cu populaţia rromales) mă-ncred că guvernul Statelor Unite ale Europei va şti să impună disciplina germană – cu mînă de fier, la nevoie. Numai să să găsească măcar cîteva voci care să-i atragă atenţia că nu toţi românii sînt ţigani.

  • Acuma, ceea ce ni se intampla noua cu coana Evropa ca e ca in paradoxul acela atribuit lui Zenon: “Daca vrei sa fii cu adevarat fericit, roaga-te la zei sa nu-ti indeplineasca nicio dorinta!” Caci una e sa tanjesti “cu gandul si cu ochii” pe gardul Europei si alta e sa-ti treaca gardul prin jurul propriei ograzi.
    Mai ales ca nu prea banuiam noi ca vom pati exact ca-ntr-un banc american despre combaterea discriminarii rasiale. Se spune ca directiunea unei scoli a hotarat, intr-o zi, ca toti copiii sa fie considerati albastri -- in loc de copii albi si copii negri. Numai ca albastrirea elevilor a tinut doar pana la prima bulucire a “albastrilor” in usa autobuzului scolii, cand -- ce sa vezi? -- directiunea a intervenit prompt si a restabilit ordinea: “Copii, mai intai urca toti elevii de culoare albastru deschis si, dupa ce se asaza ei pe scaune, urca si copiii de culoarea albastru inchis, care au “locuri” pe strapontine si in picioare.
    Spre nenorocul nostru multiplu, dupa ce ca am prins locuri doar in stand up position, ne-am mai si scrintit picioarele sarind brusc dintr-o criza-n alta, de la implozia comunismului la explozia neoconservatorismului! Asa ca, zdruncinati binisor cum suntem, aproape ca nici nu ne mai e de mirare faptul ca la manetele Europei se afla astazi tot felul de fosti comunisti convertiti de numai doua decenii la un capitalism de soi salbatic, sistem in care pare-se c-au intrat inspiratimai ales de ideea lui Proudhon despre proprietate, ca furt. Si, daca il acordam suficient credit lui Pascal Bruckner cu a sa “Melancolia democratiei”, prabusirea URSS i-a produs capitalismului (si implicit si noua acum) cel mai mare rau: l-a lipsit de dusman! Fiindca daca propaganda comunista nu i-a ajutat catusi de putin pe cei ce-au trait in comunism, ba dimpotriva, ea a fost un fel de painea lui Dumnezeu pentru simplul traitor de dincolo de cortina de fier, obligand partidele politice burgheze ca -- sub presiunea paradisului promis de stanga comunista -- sa se liberalizeze, sa gliseze foarte mult spre centru, (pana la intersectarea cu stanga), sa accepte sindicalizarea fortei de munca, sa se aseze la negocieri cu sindicatele si, mai mult decat atat, sa includa in programele proprii aproape toate masurile de protectie sociala specifice stangii.
    Asa ca, nu-mi ramane decat, vorba lui Trakl, s-ascult cum marea canta: “Oh, paradis al nostru pierdut…”

  • Alexandru

    Deci îl comparăm pe Bokassa cu cine anume din România?
    Eu cred că oamenii care conduc UE, ca să nu blamăm proiectul, ci implementarea, au făcut un abuz în fața căruia am rămas cu toții perplecși.
    Băieții și fetele alea (Barroso, Reding, Merkel etc.) s-au comportat într-un mod inimaginabil celor de la noi și astfel au înțeles și românii ce înseamnă euroscepticismul (eu unul nu înțelesesem până în 2012).
    Concluzia mea este că suntem prea blajini față de cele întâmplate. Cred că unele lucruri trebuie spuse direct. A fost un abuz. Și UE trebuie să-și asume greșeala.

  • Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari()

  • Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! « absurdistan sub tricolor()

  • Mara

    Iata si concluzia prof.Lucian Boia (“Doua secole de mitologie nationala”):”Daca actualele tendinte se precizeaza, mi se pare ca suntem pe cale -- cel putin in Europa -- sa iesim din era natiunilor. Se va pastra, fireste, o intreaga mostenire, asa cum am mostenit din toate epocile succesive ale istoriei. Vom continua sa traim intr-un cadru care va purta multa vreme insemnele unei culturi nationale si ale unei identitati culturale si istorice. Sfirsitul natiunii nu inseamna sfirsitul elementelor sale constitutive (multe dintre ele venind de departe, dintr-o epoca anterioara Natiunii: etnie, limba, religie, fara a mai vorbi de acele trasaturi aproape de nedefinit, insa cit se poate de sensibile:marca spirituala a unei comunitati).
    Dar va veni vremea cind aceste elemente nu vor mai alcatui un ansamblu rigid si exclusiv, strict delimitat de “ceilalti”, si transfigurat intr-un fel de religie. De altfel, chiar logica conflictuala, inca prezenta intr-o buna parte a lumii -- ca si la scara intregii planete -- pare tot mai putin aliniata modelului national excusiv. In orice caz, s-a diversificat considerabil. Sunt tendinte centrifuge ale minoritatilor, infruntari religioase, actiuni teroriste provocate de grupuri restrinse, disensiuni intre bogatii si saracii lumii, conflicte intre civilizatii… Nici unitatea, nici dezbinarea nu mai joaca in principal cartea natiunii.
    Si atunci, natiunea, in sensul strict al cuvintului, nu va fi fost decit o etapa pe drumul lung al omenirii.”

    Vedem deja unul dintre semnele acestui proiect in derulare: armata este formata din “profesionisti” ca sa nu le spun cum este normal “mercenari”. Fara prea multe “subtilitati”, eu cred ca Europa prin “Statele Unite ale Europei” inlatura piedicile “birocratice, diplomatice, elegante”, etc.etc. si se inscrie printre primii candidati la startul pentru resursele energetice ale planetei ( o lupta vitala care va asigura populatiei lor un standard de viata ridicat).
    Ca sa ne mobilizeze in a sustine proiectul la nevoie vor inventa chiar si “extraterestrii” daca nu mai reusesc sa convinga lumea cu “raul, obscurantismul, amenintarea permanenta” pe care tot ei il intretin si provoaca in permanenta. Apare o noua “placa tectonica”(SUE), menita sa aduca pacea, stabilitatea? Oare Europa (care a refuzat sa condamne ororile comunismului) a invatat aceasta lectie a istoriei, sau de prea mult bine si din plictiseala au nevoie de “adrenalina”, sint putin frustrati ca nu au “experimentat comunismul”.

  • Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII "GERMANE" si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari()

  • Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! - Recomandari()

WP Admin