≡ Menu

Libertatea obligă

Înainte de a deveni președinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson făcea o afirmație care poate ferici și astăzi orice jurnalist. Ea a fost readusă în pagină de câțiva jurnaliști români ca reacție la recentul și foarte controversatul Raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) al Comisiei Europene:

Dacă ar trebui să decid între a avea un guvern fără să existe ziare, sau a avea ziare fără să existe un guvern, nu aş ezita să aleg a doua variantă.”

Dar nu tocmai mulți membri ai mijloacelor de informare în masă sunt fericiți să li se amintească astăzi și o altă afirmație a lui Jefferson, făcută după șase ani petrecuți de acesta la Casa Albă:

“Astazi, nimic din ce poți citi într-un ziar nu poate fi crezut. Însuși adevărul provoacă suspiciune prin simplul fapt că este afirmat de un vehicul atât de poluat ca presa”.

Desen & Copyright 2013 - DION

În ciuda nemulțumirii față de gazetaria timpului său, Jefferson nu și-a trădat niciodată datoria față de libertatea presei. Într-o scrisoare trimisă unui prieten, el afirma:

“Deplâng starea de putrefacție în care au ajuns ziarele, ca și mârșăvia, vulgaritatea și spiritul înclinat spre neadevăr al celor ce scriu aceste gazete… Aceste orduri viciază rapid gustul public. Cu toate acestea, este un rău împotriva căruia nu există remediu. Căci libertatea noastră depinde de libertatea presei. Iar aceasta din urmă nu poate fi limitată fără a sfârși prin a o pierde”.

Devotamentul neîntrerupt arătat de oameni ca Thomas Jefferson libertății presei a făcut ca presa să devină a patra putere în stat.

Desen & Copyright 2013 – Alex DIMITROV

Cum își folosesc puterea astăzi, pretutindeni în lume, mijloacele de informare în masă este o altă poveste. Nu de puține ori, una întristătoare.

Libertatea presei nu creează pentru nimeni obligații mai mari decît pentru jurnaliști.

 

 

(Textul de mai sus conține paragrafe dintr-un articol mai vechi, parte a unei serii dedicate “Gândirii mitocane”. Definesc gândirea mitocană drept o meteahnă de care suferă acei oameni deștepți care-i consideră pe ceilalți niște idioți. Voi reveni la această temă, fiindcă oameni și instituții țin, cu tot dinadinsul, să facă din gândirea mitocană o “valoare” eternă.)

  • Ontelus Dan Gabriel

    Libertatea presei și modul în care este exercitată reflectă nivelul de civilizație și de cultură al societății moderne, pe care o reprezintă, prin intermediul ziariștilor. Tonul general într-o comunitate, agenda acesteia, calitatea exprimării publice sunt date de către entitățile media. Fenomenul tabloidizării constituie interfața mediatică a unei crize de substanță pe care o traversează umanitatea. Și noi, și cei care vor veni după noi trăim și vor trăi vremuri interesante.

  • Florin Iaru

    De puţine ori mi-a fost dat să citesc o formulare mai ineptă decît aceea din Raport. Mai grav e că parcă revăd indicaţii partinice (începînd cu: “presa, o ameninţare la adresa siguranţei naţionale”, doctrina CSAŢ, din fecunda epocă Băsescu). Nu spun că are vreo vină preşedintele. Dar pupinii lui europarlamentari au de ce roşi (dac-or putea!).
    “O mass-media liberă şi pluralistă este extrem de importantă. Mulţi jurnalişti şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la mass-media din România. Am avut multe cazuri în care reprezentaţi de înalt nivel, ca judecătorii, au fost supuşi presiunii unor atacuri, hărţuiri, prin intermediul presei .
    • Reclamaţiile au fost primite din partea unor organisme ca CCR, CSM, ÎCCJ. Trebuie analizată această problemă. Cred că se face şi o campanie politică, dar în mai multe cazuri, s-a întrecut limita.

    1. Care jurnalişti? 2. CCR, CSM şi ÎCCJ au reclamat la CE? Bre, au înnebunit?

  • @Florin Iaru
    Întreabă-l pe dl V.Tismaneanu care se plânge in Adevarul ca este criticat si atacat pentru ca si-a păstrat independența!?!
    Sa tot razi…

  • Poeta Indignatus

    @Dorin Tudoran
    Volodea ca Volodea, dar bietul Pata, doctor honoris causa al Universitatii de Vest si ”doctorand in stiinte filosofico-gazetaresti”, sa aibe ca spatiu de sejur vremelnic un apartament cu doua camere il locul unui palat de clestar? Nu e drept! Nu e drept! (Nici macar pentru un militant de dreapta-mprejur.)

  • Mara

    Oameni buni, Ion Cristoiu se pare ca a incasat numai de la Trustul Intact in nici 5 ani jumatate de milion de euro.
    http://www.exclusivnews.ro/mass-media/ion-cristoiu-a-incasat-de-la-trustul-intact-aproximativ-o-jumatate-de-milion-de-euro.html
    Romanii daca ar fi destepti ar trebui sa ignore acest gen de mercenari din presa si sa nu se uite la emisiunile tv. de acest gen. Numai din audienta aceste televiziuni cistiga enorm. Ce-i mina in lupta nu este interesul national ci interesul material de a-si ingrasa conturile din banci pe seama naivitatii si disperarii romanilor.
    Societatea civila ar trebui sa puna presiune si umarul ca TVR publica sa se consolideze si sa ramina un reper de profesionalism.
    Presa scrisa ramine insa sursa de informatie relevanta si obiectiva prin diversitate si lipsa cenzurii desi se mai practica si “autocenzura”. Este un drept cistigat si destul de fragil daca privim numai spre est(Rusia) sau vest(Ungaria). Este esential sa nu se piarda sau perverteasca acest drept cistigat greu.

  • andrei i

    E adevarat ca MCV-ul putea sa dea detalii mai clare, dar s-or fi gandit ca intelege toata lumea la ce “campanii de hartuire” se refera. Se vede treaba ca s-au inselat. E curios, totusi, ca eu inteleg la ce se refera, desi nici macar nu mai “zappez” pe haznalele “de stiri” (A3, B1, Rtv). De unde stiu ? E evident: de pe Internet. Nu-i vorba de diversele critici sau suspiciuni de partizanat ci de “acuzatiile” de tip “cutare e bolnava psihic” si de faptul ca acest tip de “acuzatii” au fost iterate in foc semi-automat (si uneori -in momentele…importante- automat).
    Cred ca Rupert Murdoch regreta ca nu e roman (sau ca nu “activeaza” la noi); s-ar fi gasit destui pe-aici sa-l apere pe motiv de libertatea presei (“chiar daca, sigur, sigur, vulgaritatea si calomniile sint regretabile, dar nu putem sa…ca pe urma unde ajungem ? ingradim libertatea presei !”etc.)
    Plus, sigur, acuzatiile obisnuite despre “partizanatul CE” (ceea ce i-a facut pe unii sa pice “in cele 3 litere” de uimire cand Barrosso a zis ca Ponta tre’ sa fie premier; probabil unii scrisesera deja articolele in care il “demascau” pe portughez -maoist, basist, etc- si-au fost nevoiti sa le rescrie).
    Sper ca “universitarii impartiali” lucreaza deja la o scrisoare catre Barrosso in care sa-i explice (ca vara trecuta) ca nu intelege el, ca lucrurile nu stau asa, ca de vina e de fapt Basescu.

  • dumitru ungureanu

    Oare cîţi redactori-şefi de ziare şi televiziuni erau ofiţeri acoperiţi pe vremea lui Jefferson? Cîţi informatori deformau la comandă informaţii (ne)verificate neapărat din trei surse (a patra fiind cea sigură)? That is… balşoi vaprosî! Cînd foste, actuale şi viitoare „servicii” dau tonul, muzica precis e dodeca(co)fonică! Să te mai mire că majoritatea românilor preferă manelele?

  • andrei i
  • Desi libertatea si calitatea presei par doua lucruri complet diferite, in realitate lucrurile nu stau asa, calitatea mergand de cele mai multe ori mana in mana cu libertatea. Organizatia Freedom House, un watchdog american dedicat expansiunii libertatii in lume, a stabilit zeci de criterii in baza carora isi aplica metodologia de apreciere a gradului de liberatate a presei dintr-o tara sau alta. Din multitudinea de criterii care privesc cele trei medii -- legal, politic si economic, am ales cateva care releva mai clar cum si cat se raporteaza Romania la exigentele unei prese libere. Un criteriu NEINDEPLINIT atrage un punctaj (negativ) si totalitatea punctelor insumate indica, potrivit Freedom House, nivelul la care se plaseaza libertatea presei unei tari: tarile care aduna un scor intre 0 si 30 de puncte sunt considerate ca avand o presa libera, cele care insumeaza intre 31 si 60 -- o presa partial liberala, iar intre 61 si 100 -- o presa care nu e libera.

    Iata si criteriile pe care le-am selectat:

    1)- existenta unei legislatii adecvate privind libertatea informatiei;
    2)- accesul la informatie si dreptul de a o folosi in presa;
    3)- existenta unor corpuri independente de reglementare a presei ( CNA e un corp politic);
    4)- inexistenta unor cazuri de jurnalisti intimidati de unii actori politici;
    5)- neconcentrarea patronatului mass-media in doar cateva maini;
    6)- posibilitatea de a infiinta mijloace de informare in masa cu costuri rezonabile, si nu prohibitive;
    7)- statul sa nu controleze mijlocele de informare in masa prin stipendii si acordarea preferentiala de publicitate;
    8)-jurnalistii sa nu fie stipendiati netransparent din surse publice sau private care sa le influenteaza astfel demersul jurnalistic;
    9)- nivelul de dezvoltarea economica sa le permita jurnalistilor sa-si mentina independenta in fata actorilor politici.

    Dupa Freedom House, Romania nu statea prea bine in 2010 (nu am gasit o evaluare mai recenta), plasandu-se pe pozitia 86 -- ex aequo cu Republica Dominicana -- si doar cu o pozitie mai sus de Burkina Faso, dar si cu opt pozitii sub Bulgaria si Ungaria, care imparteau locul 78 (Ungaria nu adoptase inca legea- căluş).
    Surprinzator insa, din punctul de vedere al ONG-ului “Reporters sans Frontières” (RSF), pentru 2012 Romania a iesit destul de binisor, pe locul 42 in lume, cu cinci pozitii mai sus fata de evaluarea aferenta anului anterior si cu 10 -15 locuri in fata Ungariei, Italiei si Bulgariei. Pentru realizarea clasamentului, RSF ia in calcul numai sase criterii: pluralismul, independenţa media, mediul (cultural, politic, economic) si autocenzura, cadrul legal, transparenta si infrastructura mass-media. Raportul subliniaza ca, desi 16 tari din UE ocupa primele 30 de pozitii, modelul european se erodeaza, unele state fiind tentate sa introduca legi- căluş.
    In ciuda diferentelor metodologice dintre cei doi evaluatori internationali ai libertatii presei, in ultimii trei ani, in clasificarile ambilor, Finlanda s-a plasat pe primul loc, ca tara cu cel mai ridicat grad de libertate a presei, urmata fiind de Olanda si Norvegia.

  • sierra

    “With newspapers, there is sometimes disorder; without them, there is always slavery.” Benjamin Constant

    “If all printers were determined not to print anything till they were sure it would offend nobody, there would be very little printed.” Benjamin Franklin

    “If a nation expects to be both ignorant and free, it expects what never was and never will be.” Thomas Jefferson

    “Let the people know the facts, and the country will be safe.” Abraham Lincoln

    “In order to enjoy the inestimable benefits that liberty of the press ensures, it is necessary to submit to the inevitable evils that it causes.” Alexis de Tocqueville

    “In the countries in which the doctrine of the sovereignty of the people ostensibly prevails, the censorship of the press is not only dangerous, but it is absurd. When the right of every citizen to cooperate in the government of society is acknowledged, every citizen must be presumed to possess the power of discriminating between the different opinions of his contemporaries, and of
    appreciating the different facts from which inferences may be drawn.” Alexis de Tocqueville

    “Speech is civilization itself. The word, even the most contradictory word, preserves contact – it is silence which isolates.” Thomas Mann

    “Our Republic and its press will rise or fall together. An able, disinterested, public-spirited press, with trained intelligence to know right and courage to do it, can preserve that public virtue without which popular government is a sham and a mockery.” Joseph Pulitzer

    “If there is one thing we ought to be careful about, it is in regard to interfering with the liberty of the press. … I think it is a great deal better to err a little bit on the side of having too much discussion and having too virulent language used by the press, rather than to err on the side of having them not say what they ought to say, especially with reference to public men and measures.” Theodore Roosevelt

    “If the press is not free, if speech is not independent and untrammeled, if the mind is shackled or made impotent through fear, it makes no difference under what form of government you live, you are a subject and not a citizen.”
    U.S. Sen. William E. Borah

    “A free press can of course be good or bad, but most certainly without freedom it will never be anything but bad. … Freedom is nothing else but a chance to be better, whereas enslavement is a certainty of the worse.”
    Albert Camus

    “The job of the newspaper is to comfort the afflicted and afflict the comfortable.”
    F.P. Dunne (Mr. Dooley) American journalist and humorist

    “We are not afraid to entrust the American people with unpleasant facts, foreign ideas, alien philosophies, and competitive values. For a nation that is afraid to let its people judge the truth and falsehood in an open market is afraid of its people.” John F. Kennedy

    “The First Amendment … presupposes that right conclusions are more likely to be gathered out of a multitude of tongues, than through any kind of authoritative selection. To many this is, and always will be, folly; but we have staked upon it our all.” Judge Learned Hand American jurist

    “The theory of a free press is that the truth will emerge from free reporting and free discussion, not that it will be presented perfectly and instantly in any one account.” Walter Lippmann American columnist and author

    “Freedom of conscience, of education, of speech, of assembly are among the very fundamentals of democracy and all of them would be nullified should freedom of the press ever be successfully challenged.” Franklin D. Roosevelt

    “The First Amendment is not so construed as to award merit badges for intrepid but mistaken or careless reporting. Misinformation has not merit in itself; standing alone it is antithetical to the purposes of the First Amendment as the calculated lie; … The sole basis for protecting publishers who spread false information is that otherwise the truth would too often be suppressed.”
    Justice Byron White U.S. Supreme Court

    “If you want a watchdog to warn you of intruders, you must put up with a certain amount of mistakened barking. Now and then he will sound off because a stray dog seems to be invading his territory … or because he is outraged by a postman, and that kind of barking can, of course, be a nuisance.
    But if you muzzle him and leash him and teach him decorum, you will find that he doesn’t do the job for which you got him in the first place. Some extraneous barking it the price you must pay for his service as a watchdog.
    A free press is the watchdog of a free society. And only a press free enough to be somewhat irresponsible can possibly fulfill this vital function.”
    Alan Barth Columnist

    “Since I write a humor column I have a vested interest in a free press. I don’t seem to have any problem making fun of the President of the United States, the Cabinet, Congress, the CIA and the FBI. I don’t know if our leaders read the column or not, but since I’ve been writing it I have had no visits from anyone in a raincoat telling me I better knock it off.
    The people who attempt to do the same thing I am doing in 95 percent of the world are either in gulags under house arrest or are jobless. For some reason not too many governments can handle satire. My heroes in the world are the men and women in these countries who, knowing the consequences, persist in holding up their leaders to ridicule.
    The problem, if there is a problem in this country, is because we have a free press people have no idea what it’s like to live in a country that doesn’t.”
    Art Buchwald Columnist

    “A democracy ceases to be a democracy if its citizens do not participate in its governance. To participate intelligently, they must know what their government has done, is doing and plans to do in their name. Whenever any hindrance, no matter what its name, is placed in the way of this information, a democracy is weakened, and its future endangered. This is the meaning of freedom of press. It is not just important to democracy, it is democracy.”
    Walter Cronkite Broadcast journalist

    “I’ve never canceled a subscription to a newspaper because of bad cartoons or editorials. If that were the case, I wouldn’t have any newspapers or magazines to read.” Richard M. Nixon

    “The organization of our press has truly been a success. Our law concerning the press is such that divergences of opinion between members of the government are no longer an occasion for public exhibitions, which are not the newspapers’ business. We’ve eliminated that conception of political freedom which holds that everybody has the right to say whatever comes into his head.”
    Adolf Hitler

    “Why should freedom of speech and freedom of the press be allowed? Why should a government which is doing what it believes to be right allow itself to be criticized? It would not allow opposition by lethal weapons. Ideas are much more fatal things than guns. Why should any man be allowed to buy a printing press and disseminate pernicious opinion calculated to embarrass the government?” Vladimir Ilici Lenin

    “The present “freedom of assembly and the press” in the “democratic” (bourgeois-democratic) state is false and hypocritical, because in fact it is freedom for the rich to buy and bribe the press, freedom for the rich to befuddle the people with the venomous lies of the bourgeois press.” V.I. Lenin

  • sierra

    @OvidiuB

    Fiindca tot despre presa este vorba, imi permit sa raspund aici comentariului facut de dvs (#57) la textul anterior al domnului Tudoran.

    Spuneti dvs asa: “Intrucat nu am motive (sau suspiciuni) sa ma indoiesc de buna-credinta a oamenilor care posteaza pe acest site/blog (a celor cu nume normale, cel putin), recunosc ca as plati bucuros o carte care candva sa analizeze cum a reusit T. Basescu sa trezeasca niste pasiuni atat de nebune (sau niste furii) incat, pentru a i se impotrivi lui, oamenii accepta sa proclame bunaoara ca Antena 3 este cel mai de paza caine al democratiei din Romania sau ca Dan Voiculescu a facut un fel de disidenta fata de putere (cam ce trebuiau sa faca intelectualii de la noi, care insa s-au dedulcit la functii, care va sa zica), cand ar fi putut si el “s-o dea la pace” cu dictatorul.”

    1. Domnule OvidiuB, va asigur ca numele meu este normal. Daca nickname-ul vi se pare anormal, imi pare rau, nu va pot ajuta. Nu mi-l schimb. Dar va pot ajuta sa economisiti niste bani. Daca vreti sa patrundeti psihologia antibasismului, 🙂 (rad fiindca suna caraghios, nu pentru ca as fi ironic) va stau la dispozitie, fireste, in limita timpului disponibil. Dvs intrebati, eu va raspund. Nu c-as avea eu toate raspunsurile corecte, dar sunt un antibasist autentic.
    2. Sunt defel o persoana pasionala, dar, credeti-ma, TB nu mi-a trezit niciodata, nicio pasiune. Nici macar nu-l urasc. Il dispretuiesc. Si ma revolta profund ca este presedintele tarii mele. Cat despre furii, cred ca vorbiti despre cele trei zeite ale razbunarii, despre care se spune ca pedepsesc oamenii ajunsi in infern. Asta da, cred ca i-a reusit lui TB sa le trezeasca…
    3. Am un simt al ridicolului mult prea accentuat ca sa fi sugerat, macar, ca Voiculescu ar fi disident. Si tocmai pe blogul domnului Tudoran! Am spus doar ca Antena 3 a facut ceea ce trebuia sa faca, sa critice puterea. Asta, intr-o societate democratica, e un act de normalitate, nu un act de eroism.
    4. Spuneti ca A3 l-a criticat doar pe TB, nu si guvernul Tariceanu. Eu tin minte asa: astia de la A3 il botezasera pe Nicolaescu “intaiul pacient al tarii”, Vosganian, la un moment dat, nu prea mai voia sa vina in emisiuni sa nu se certe cu Liviu Voinea, iar Cioroianu cred ca are si acum cosmaruri de la cate gafe i-a taxat Valentin Stan, omul cu laptop-ul.
    Va amintesc ca A3 nu s-a napustit irational asupra lui TB, incepand cu 1 ianuarie 2005. Replica data Corinei Dragotescu, bolnava de cancer la acea vreme, (“Dumnezeu sa ne dea sanatate cit adevar spunem legat de povestea pe care ati prezentat-o in prima pagina a ziarului de maine!”) a fost rostita la A3, in direct, in 2006, de catre TB.
    5. Spuneti ca nu si-au asumat niciun risc. OK, sa presupunem ca toti jurnalistii A3 sunt mincinosi si nu au existat presiuni, intimidari, hartuiri facute de institutiile statului. Pentru ca, vedeti dvs, asta-i diferenta, singurele arme ale jurnalistului sunt cuvantul si imaginea, pe cand un presedinte poate transforma in arme niste institutii ale statului. Dar il ascultam aseara pe Doru Buscu la Realitatea, care vorbea despre aceleasi lucruri. Si el minte? Va sugerez sa-l intrebati pe domnul Iaru. Sigur domnia-sa stie amanunte.
    6. Spuneti: “Dar desigur, poate ma voi insela eu si de maine dl. Gadea si dl. Badea vor critica noua putere…” Domnule Ovidiu, nu este A3 vinovata ca dvs nu ati aflat inca faptul ca USL este criticat de ei de vreo 9 luni, adica de cand sunt la guvernare. Ba-i criticau si inainte, fiindca-i considerau o opozitie cam mototoala si resemnata. Bineinteles, asta nu-i face sa nu fie foarte atenti la TB si la institutiile pe care acesta le controleaza inca.

    In concluzie, eu nu cred ca dvs si cu mine suntem foarte diferiti, dimpotriva, cred ca impartasim multe valori comune, amandurora ne pasa, amandoi vrem sa traim intr-o altfel de Romanie. Singurul lucru, probabil, care ne desparte sunt informatiile. Eu am informatii pe care dvs nu le aveti si viceversa. Si in functie de ele, fiecare si-a construit propriile judecati de valoare.

  • @andrei i # 8
    O apreciez foarte mult pe doamna Alina Mungiu Pippidi si, in general, sunt de acord cu punctele dumneaei de vedere. Uneori insa, distanta fata de epicentrul evenimentelor, precum si versiunile pe care i le prezinta prietenii din Ro (mai toti afiliati fiind presedintelui, cum e, bunaoara, si dna Monica Macovei), o fac pe dna AMP, oricat de crucisator ori papesa a societatii civile o fi Domnia Sa, sa mai emita si judecati de valoare in baza unor date incomplete, daca nu chiar complet distorsionate. Daca tot ati mentionat articolul dumneaei, va recomand sa cititi si comentariile de sub el, fiindca si ele contin mult adevar!

    In rest da, ar trebui ca politicienilor sa nu li se permita sa detina trusturi de presa. Cred ca ne-ar trebui chiar o lege ad-hoc.

  • Ma mir ca organismele europene nu au inclus in legislatia obligatorie a statelor membre si interzicerea detinerii de catre partide si/sau politicieni a unor organe de presa. Oricum, traditia detinerii e veche, ehehehi -- de la presa comunista din tarile europene pana la trustul, de dreapata, al lui Berslusconi!

  • Rosiorul de Ghinda

    @Andrei I
    ”Universitarii din vara trecuta”” : unul, Arestoiaie botezat in presa ieseana, e un rector penal, sugaci de fonduri europene ingenios imbuzunarizate, cu multe procese pe rol si in curs de discreta repliere; alta,consiliereasa de taina pe cind presedintea El Chivo (dar nu al lui Vargas Llosa),actuala palavramentara uselie, se lauda pe unde poate, si mai cu seama la tembeliziunile varanesti, ca nu ar hi avut mai bun studinte la viata dumneaei decit Chucky, repetentul, Somnorila, Giglio von K, plagiatul pontic vazindu-l, ea, ca pe un gest de maiastra intertextualitate.
    (Si inca ceva: traitorii vremelnici pe ale Franciei meleaguri or observatara ca, in anumite profesii, invatamint de exemplu, oamenii nu dispun de tembelizoare la cashile lor, doar de radiouri bransate pe France Musique, preferind sa cumpere ziare de la chioscul din apropiere sau sa le consulte interneticeste. Cit despre anarho-sindicalisti, acestia recomanda expresamente, pe linga nitcai gandire critica si multa cultura muzicala, o hotarita aruncare a aparatului de televedenie pe geam, derect in rigola stradala.)

  • OvidiuB

    @sierra

    Va voi raspunde punctual:

    1. Nu ma refeream la dumneavoastra cand am vorbit despre cei care nu ar avea nume normale. Ma refeream, cu titlu de exemplu, la utilizatori precum “severin tcaciuc voinescu” sau “comoara din sierra madarfacar” care, din punctul meu de vedere, ar putea fi una si aceeasi persoana si care oricum au un stil aparte de a scrie si insinua lucruri.

    3. Spuneati dumneavoastra:

    “Si daca tot vorbeam de Voiculescu – omul de afaceri, ce-a avut el de castigat din lupta aceasta asumata cu Basescu? In afara de o imagine publica facuta zob si doua procese. Chiar nu credeti ca i-ar fi fost cald si bine daca, dimpreuna cu trustul lui, facea ciocu mic si limba mare?”

    Cand spuneti explicit ca DV a preferat sa se opuna puterii intr-o perioada in care i-ar fi fost mult mai simplu sa taca sau s-o dea la pace, mie mi se pare ca nu doar consemnati sec acest fapt (ca DV a fost mereu impotriva “puterii” in ultimii 8 ani), ci ca ii atribuiti implicit un merit (“iata, omu’ ar fi putut sa fie un parsiv, ca altii, dar n-a fost…”). Tonul general al afirmatiilor dvs. asta mi-a transmis -- dar e posibil sa ma insel.

    4. Nu pot sa combat cele afirmate de dvs, ma bazez doar pe cele pe care le-am constatat ex proprii sensibus in legatura cu aceasta televiziune (cu subiectivitate aferenta, desigur). Niciodata nu mi s-a parut ca A3 a fost cu adevarat anti-putere, cat anti-Basescu (si anti-PDL, desigur). Faptul ca or mai fi spus ceva de rau si despre altii, la rastimpuri, nu ma face sa-mi retrag aceasta impresie. Ceea ce da nota generala a unei televiziuni este ponderea informatiilor de o anumita orientare, altfel -- daca ne raportam la un “uschit” precum Valentin Stan -- putem sa afirmam linistiti si ca Antena 3 si-a criticat virulent propriul patron (cred ca stim cu totii celebra scena). Or -- vi se pare ca e cazul?

    5. Nu stiu exact ce a spus dl. Buscu aseara si nici nu afirm ca n-au existat niciun fel de presiuni niciodata la adresa televiziunilor “neprietene”. Insa este evident ca astfel de sicane au fost extrem de slabe si neproductive, din moment ce combativitatea generala a televiziunilor anti-Basescu a crescut de la an la an. Cred ca rezultatele financiare ale A3 confirma acest lucru (ca puteai face linistit profit in dictatura lui Basescu, criticandu-l pe Basescu) si confirma ca in acesti ani am trait cu totii intr-o tara totusi normala din punct de vedere al libertatii presei -- chiar daca TB a fost comparat deseori cu Putin, acel presedinte al unei tari in care a trait si Anna Politkovskaia (pana a murit, saraca).

    6. Dupa stiinta mea, si Constantin Parvulescu l-a criticat vehement pe Nicolae Ceausescu la un congres PCR, dar cred ca asta nu-l transforma automat intr-un fel de Radu Filipescu al anului de gratie 1971. Cam asa si cu A3 -- marile sale critici la adresa USL in ultimele 9 luni (si probabil mai urmeaza) au fost de fapt una: “de ati fost atat de moi cu Basescu? de ce nu le dati satisfactie celor 7,4 milioane care s-au saturat de Basescu? de ce nu-l urmariti pe Basescu pana-n gaura de sarpe?”. Prin urmare, critica A3 la adresa USL a fost ca USL nu se ridica in unele momente la inaltele stindarde anti-basiste la care A3 insasi s-a ridicat si la care ramane. Daca dvs. numiti asta critica puterii, eu n-o numesc.

    Perfect de acord cu concluzia dumneavoastra. Toate cele bune!

  • Victor B.

    Mirela bugetara mai lipseste sa se exprime cu privire la MCV-ul Uniunii Europene despre Romania (si Bulgaria) si nu lipseste nimeni la apel. N-am s-o fac intrucat ma depaseste.
    Insa exemplul perfect pentru Romania despre presa si liberatea ei este OTV-ul, o televiziune care nici macar in cele mai negre cosmaruri n-ar fi trebuit sa existe, daramite sa se discute daca inchiderea ei e justa sau nu. Si cu toatea astea, exista profesionisti ai breslei si chibiti ai acesteia care sustin ca s-a comis un abuz prin extirparea acestei cocini audio-vizuale. De parca problema asta ar fi si nu pagubele si victimele colaterale pe care existanta OTV-ului le-a creat. In termeni medicali, se impune de urgenta (socotesc eu) o chimioterapie a audio-vizualului romanesc. Alta solutie nu vad.
    Mai intai sa invatam sa respectam reguli si dupa aceea sa fim liberi sa facem orice, respectand regulile pe care le-am invatat.

    Referitor la raportul “Reporters sans frontiers”, in niciun Univers presa din Romania nu e mai libera decat cea din Italia. Nici macar nu intra in aceeasi categorie.
    In Italia se publica anual in presa scrisa sute de tocuri de interceptari telefonice care privesc politicieni si oameni de afaceri. A parte Berlusconi (care din ’94 se lupta sa scape Italia de comunisti si e vanat de judecatorii si procurorii comunisti) si ziarele sale (vreo cateva) n-am auzit pe nimeni sa se planga ca se incalaca libertatea omului, ca cei ascultati ar fi hartuiti, ca Procuratura primeste ordine de la presedinte sau alte asemenea aberatii.

    Ca sa inchei, libertatea obliga sa respectam regulile care sunt. Bune sau proaste. Si sa incercam sa le schimbam pe cele proaste. Cam asa vad eu libertatea.

  • mihai rogobete

    Cu voia dlui. Liviu Antonesei, îmi preiau comentariul făcut la portretul dânsului, de Zamfira Bîrzu, pe FB:
    În portretistică, dacă nu eşti fizionomist şi bun psiholog, pictezi icoane, nu oameni, iar un bun portretist,(pentru a fi obiectiv), lucrează cu stilul subiectului, nu cu al său. Dacă şi jurnaliştii ar dibui stilul evenimentelor, adevărul ar fi şi mai şi.

  • andrei i

    @Rosiorul de Ghinda
    Pe de o parte exista cei care au initiat/scris scrisoarea catre Barrosso (adica Zoe&Stelica) si care nu pot fi banuiti de “impartialitate”, pe de alta parte sint o gramada de caraghiosi care au semnat-o inchipuindu-si probabil ca astfel combat nu stiu ce “exagerari” retorice ale pdl-ului fara sa apere usl-ul.

    @No name/DP
    De fapt, nu cred ca masura propusa de Alina Mungiu poate fi aplicata, sau nu poate fi eficienta (de pilda, EvZ nu e detinut de un politician, dar e evident partizan). Problema nu e partizanatul (care exista peste tot) ci lipsa completa a unor norme deontologice minime (dar asta nu prea vad cum ar putea fi indreptata prin masuri “regulatoare”; oricum, asta e o problema a intregii prese de la noi, nu doar a celei aservite politic)

  • andrei i

    @sierra
    problema nu e ca cei de la A3 sint “partizani”; n-au decat sa fie (nici macar NY Times nu e impartial, nicaieri presa nu e “impartiala” la modul geometric), problema sta in metodele pe care le folosesc (“acuzatii” maximaliste bazate pe “dovezi” mai mult decat subrede; metode specifice pt antisemiti, comunisti, fascisti -v. si modul in care atacau arta promovata de ICR, e un caz semnificativ) si in tonul delirant-isteric pe care-l au; problema nu e nici ca ar fi “mincinosi”; din contra, sint foarte sinceri in dorinta lor de a-l “detrona” pe un anumit politician si sint dispusi (precum comunistii pe vremuri) sa foloseasca si metode “mai putin ortodoxe” in sprijinul acestui nobil scop.

  • Si mie imi ridica semne de interbare clasamentul intocmit de “Reporteri fara frontiere” , in care Romania figureaza inaintea Italiei. Dar hai, cu Romania -- treaca-mearga, dar ce sa zici de faptul ca si-n Botswana ziaristii par sa se simta azi mai bine decat confratii lor breasla din cizma?!

    http://en.rsf.org/spip.php?page=classement&id_rubrique=1054

    Raportul ne furnizeaza si unele explicatii:

    “Democracies that stall or go into reverse
    The situation is unchanged for much of the European Union. Sixteen of its members are still in the top 30. But the European model is unravelling. The bad legislation seen in 2011 continued, especially in Italy (57th, +4), where defamation has yet to be decriminalized and state agencies make dangerous use of gag laws. Hungary (56th, -16) is still paying the price of its repressive legislative reforms, which had a major impact on the way journalists work. But Greece’s dramatic fall (84th, -14) is even more disturbing. The social and professional environment for its journalists, who are exposed to public condemnation and violence from both extremist groups and the police, is disastrous.”

    Mai mult chiar, ne pune la dispozitie si chestionarul folosit de evaluatori:
    http://rsf.org/index/qEN.html

    Pe de o parte, e clar ca prelungita criza economica se rasfrange si asupra libertatilor individuale, implicit asupra libertatii presei. Pe de alta, nu tot ce vedem si credem rezista si la proba unor masuratori metodice…

  • Sierra Leone

    @Sierra

    Nu poate spune nimeni, stimate domnule Sierra, că ceea ce numim “copy & paste” n-ar fi o metodă comodă (scuzaţi rima!) şi ultraeficace.
    Numai că din şirul de citate, al Dvs, privind presa, ar cam rezulta că Thomas Mann, Benjamin Constant, Alexis de Tocqueville, Albert Camus, ba chiar şi Adolf Hitler, ca şi, nu mai puţin, Vladimir Ilici (nu cumva Ilich?!) Lenin vor fi scris, cu toţii, în anglo-americană!
    Ceea ce, pînă astăzi, ignoram…

  • @andre i

    De acord cu dvs. De altfel, problema apare explicit si in chestionarul “Reporterilor fara frontiere”, in intrebarile referitoare existenta codului sau chiar a codurilor etice si a mediatorilor care sa asigure dialogul presa -- societatea civila. Or, la noi -- PAUZA!

    “One or several codes or charters of professional or ethical conduct:

    One or several mediators or ombudsmen to assure dialogue between civil society and the media!”

    Nu stiu de ce ne chinuim mereu, noi, romanii, sa reinventam roata, cand ea exista deja si se-nvarte bine-mersi prin tarile din jur!

  • @andrei i #19

    Ziceti, si nu ziceti rau:

    “(…)problema sta in metodele pe care le folosesc (; metode specifice pt antisemiti, comunisti, fascisti .”

    Nu credeti insa ca aceleasi cuvinte li se potrivesc ca o manusa si pupinilor si, in general, jurnalistilor transformati in caini de paza ai Cotroceniului? Abunda presa pro-prezidentiala de “acuzatii maximaliste bazate pe “dovezi” mai mult decat subrede.” Domnul Tudoran a prezentat, in timp, niste mostre de gen extrem de graitoare.Totul e sa vreti sa le vedeti si dvs. si sa ma scutiti pe mine de efortul de-a le culege si aduce aici sub forma de citate, link-uri, clipuri… Acest stil mizerabil de a face “presa” (ca nici nu mai stii cum sa-i spui!) a escaladat pe principiul vaselor comunicate, in ambele “segmente ” ale media, in care, la incercarea unei parti de-a şarja, s-a raspuns imediat cu o şarjă dubla din partea cealalta si tot asa, “pana la victoria finala”, cum ar zice un adept al revolutiei permanente.

  • St.+James

    Din teama de a nu da atat unora cat si altora idei, ti-e si frica sa lasi vreun comentariu in urma pe unele site-uri foarte circulate.

    Cu simpatia deja marturisita pentru dl. Cristoiu am citit totusi cu sentimente impartite reactia lui DV la care face trimitere un ante-comentator. Din toata arhiva A3 care-i sta la dispozitie, domnia sa a gasit de cuviinta sa divulge tocmai veniturile lui Cristoiu. De parca ce e dat peste venitul minim sau mediu pe economie e dat din mila ?! precum si chestiuni ce tin de datorii personale ?! si asta la 4-5 ani distanta. Sa mai zici ceva de acum incolo ?

    Dar cand vezi ca apar unii care vad in Italia o oaza de democratie inmiresmata departe de sulfuroasele plaje scandinave si ca regreta ca Mirela Bugetara a scapat MCV-ului, balanta isi revine la echilibrul ei firesc.

  • sierra

    @OvidiuB

    3. Nu, nu va inselati. Chiar ii gasesc un merit lui Voiculescu in faptul ca i s-a opus lui TB. A facut o alegere. A ales sa spuna NU. Putea sa spuna DA, asa cum a facut, de exemplu, Adrian Sarbu, care a fost complicele tacut sau lingusitor al tuturor guvernelor. Si nu i-a fost rau deloc: de la guvernul Boc trustul MediaPro a obtinut stergerea datoriilor catre bugetul de stat si publicitate de milioane, via ministerul Elenei Udrea. De ce a facut-o DV? C-a fost o rafuiala intre doi securisti, un calcul politic gresit sau altceva, Dumnezeu stie. Dar gestul lui politic, corect din punctul meu de vedere, ramane.

    4. Dvs spuneti ca A3 a fost anti-Basescu, eu spun ca a fost anti-putere. Este, de fapt, acelasi lucru. Caci, cu fiecare an care a trecut, TB a concentrat in mainile sale o putere din ce in ce mai mare si mai discretionara. Cum a stiut s-o foloseasca, am vazut in anii de glorie 2010 -- 2011.

    5. Doru Buscu povestea, referindu-se la trustul Realitatea-Catavencu, despre ANAF si abuzurile lui, despre DNA si abuzurile lui, despre stenogramele care au fost “editate” in asa fel incat sa demonstreze teza lui TB privind mogulii si “tonomatele” lor, despre eforturile depuse pentru distrugerea revistei “Academia Catavencu”. Toate lucrurile acestea s-au intamplat, iar meritul nu este al lui TB ca n-a ajuns sa execute jurnalisti precum Putin, ci este meritul catorva jurnalisti care nu s-au dat batuti si au continuat sa-si faca meseria.

    6. Aveti si n-aveti dreptate. Criticile au fost mult mai multe dar, e adevarat, cea care revine constant este cea referitoare la modul in care se raporteaza USL la TB. Dar aceasta este o critica absolut legitima. Doar nu crede cineva ca uselistii au fost votati ca-s ei frumosi, destepti si nepenali. Si-o sa faca ei reforma si modernizarea statului. Aiurea! Astfel de naivitati au sucombat demult. Au fost votati pentru un singur slogan: “jos Basescu!” Caci a te intoarce pe tron dupa ce te-au demis mai multi decat te-au ales, nu mai e nici democratie, nici regula tribala, nici nimic. Acu uitara de promisiune si incepura sa lalaie refrenul coabitarii. Ca sa fie bine si sa nu fie rau. OK. Iar demisul, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, si-a scuturat reverul de niste scame si-a inceput sa faca iar pe seful statului, predicand din amvonul prezidential. Si ce spune? Ca el nu-i de acord cu super-imunitatea parlamentara(stiti care, aia care nu exista, ca tocmai ce conveniram ca Voiculescu a renuntat la ceea ce nu avea) si sa-si bage mintile in cap parlamentul ca el le arunca legea inapoi. Iar noi ar trebui sa-l ovationam si sa zicem “vai, saracutul, cum se mai lupta el cu privilegiile alesilor”. Asta, bineinteles, daca suntem amnezici si nu ne amintim ca singurul cetatean roman care are super- imunitate pe bune este TB. Si nu pentru ca i-ar conferi-o Constitutia, ci pentru ca asa au vrut muschii lui Daniel Morar.
    Cum sa nu-l vreau plecat? Acum la Cotroceni zace “Imparatul mustelor”, nu presedintele tarii mele.

    Numai bine va doresc!

  • sierra

    @andrei i #19

    Au fost tot felul de emisiuni. Unele pline de amatorism si vehementa, altele pline de dovezi, de documente. Pe cele din urma nu le-a luat nimeni in seama, nici macar DNA-ul. Cele dintai au ramas insa, vanturate si exagerate de presa portocalie, incat sa-l victimizeze pe TB. Adica “uite, dom’le, cum nu-l lasa haitasii de la A3 pe bietul presedinte sa modernizeze statul, uite cum se pune mogulu de-a curmezisu reformei!”

    Din cate stiu eu, A3 a criticat un ponei roz cu svastica pe fund. Si niste falusuri, multe falusuri, atat de multe incat unul n-a mai incaput decat pe trupul unui Iisus rastignit. Dar s-ar putea sa ma insel, a trecut mult de atunci.

  • sierra

    @Sierra Leone #21

    🙂 Ma acuzati de plagiat? Daca da, fiti pe faza c-o sa va explic ce si cum. Cand v-o explica si Ponta.

  • Victor B.

    St James, catedra e libera. (asta nu inseamna ca si exista o catedra sau ca sustin necesitatea uneia).

  • sierra

    @OvidiuB & ALL

    FOTOGRAFII CU HAITA LUI BASESCU DORU BUSCU

    „…singurele metode eficiente de slăbire a forței acestor mașini de spălat o țară întreagă pe creier este boicotul economic masiv… Marile companii occidentale trebuie să înțeleagă că fiecare euro cheltuit cu aceste mașinării infernale finanțează nașterea unui model de țară ostil, care se va întoarce curînd împotriva lor.“ Așa scrie Dan Tăpălagă, unul din comisarii politici de la Hotnews, referindu-se, în principal, la grupul de presă Intact*. Tăierea banilor nu e o idee nouă. De fapt, e un ordin de zi pe unitate, pe care îl regăsești în planul de acțiuni PDL, încă de pe vremea Guvernului Boc II. Presa care te combate trebuie sugrumată la publicitate – e simplu. Sînt în măsură s-o atest, fiindcă, din ianuarie 2010 și pînă pe la sfîrșitul lui 2011, clienți majori ai revistei Academia Cațavencu (decedată azi) au fost avertizați de misiți ai puterii PDL să nu mai intre cu reclamă în revistă. Mari companii de telecomunicații, bănci, producători de bere și importatori auto, toți clienți tradiționali ai noștri, s-au conformat de frică. Unii mi-au spus pe șleau, alții pe ocolite, alții m-au ocolit de tot. Tot în 2010, șeful unui important serviciu de informații i-a spus șefului unei importante bănci străine să nu se grăbească să facă bugetele de publicitate: în șase luni, media va fi total schimbată, a adăugat primul șef, clipind conspirativ.
    Duminică seară, mai că nu i s-au cutremurat umerii de plîns președintelui, așa suferință răzbătea din discursul lui despre libertatea presei. În tot timpul ăsta, presa zăcea într-o rînă, umflată și învinețită de la numeroasele lovituri cauzatoare de moarte. Haita asmuțită de Băsescu asupra presei nu-i cuprinde doar pe jurnaliștii mîncători de căcat de la Hotnews, doar pe jurnaliștii sub acoperire de la B1, sau doar pe jurnaliștii proști de la Evenimentul zilei. Ea îi cuprinde și pe ofițerii SRI care ascultă, ILEGAL, convorbirile private ale jurnaliștilor puși la index, pe ofițerii SRI care filează jurnaliștii ostili președintelui și pe șefii SRI care dispun aceste abuzuri. Haita o cuprinde și pe Laura Codruța Kövesi, fostul procuror general, care trimite, în rețeaua presei PDL, pe lîngă dosare ale adversarilor politici, stenograme EDITATE, FĂRĂ VREO LEGĂTURĂ CU CAZUL, dar legîndu-le de jurnaliști incomozi. Haita îl mai cuprinde și pe Theodor Stolojan, fostul contabil al Securității, care duce aceste stenograme abuzive la Bruxelles, ca să vadă din timp doamna Reding împotriva căror ticăloși trebuie susținut Băsescu. Din haită face parte și contrabandistul de motorină Sorin Blejnar, care a prăvălit peste presa dușmănoasă comandourile ANAF și TVA-ul închipuit. DNA-ul e și el inclus în haită și arătat cînd și cînd, pentru intimidarea jurnaliștilor chemați la interogatoriu. Lista e lungă, fiindcă haita e mare, dar ceea ce vreau să subliniez aici, la mijlocul ei, e faptul că această înfricoșătoare ceată de javre politice nu s-a dat la namila de Voiculescu, ci la niște amărîți ca noi. Noi, la vremea aia, nu eram pe nicăieri: nu voiam Poșta, nu voiam Sarea, nu aveam legături cu fosta Securitate și nici măcar cu soluția imorală. E drept, din cînd în cînd, mai arătam cît au furat fata, amanta sau partidul, dar o făceam cu atîta umor, încît nimeni nu credea nimic. Prin urmare, cînd mai spune că libertatea presei e sfîntă și vrea să înțeleagă la ce fel de presiuni ar putea fi supus potențialul infractor Voiculescu, Comisia Europeană ar face bine să dea un telefon la noi. Îi răspund eu cu vocea mieroasă a Monicăi Macovei.
    * L-am tratat întotdeauna pe Voiculescu așa cum trebuie tratată o fosilă a Securității, îmbogățită din privatizarea comunismului. Asta nu înseamnă că jurnaliștii grupului Intact trebuie intimidați, fugăriți sau lăsați pe drumuri, domnule președinte. Sînt sigur că și dvs., și Dan Tăpălagă, în numele libertății presei, îi urmăriți cu interes.

  • Victor B.

    N-am pretins ca in Italia democratia e in floare; exista acolo foarte multe probleme privind libertatea presei: ziaristi amenintati de mafie care umbla sub escorta atat in sud, cat si in centru-nord, ziare si televiziuni (la comanda) detinute de oameni politici si de vescovi, dar de aici pana la a spune ca in Botswana si Romania presa e mai libera mi se pare cale lunga. Sa zicem ca asa o fi, si-n tarile astea poti sa spui/scrii tot ce te taie capul, dar asta nu inseamna neaparat ca presa e mai buna.

    Cum zicea si Ileana Malncioiu despre disidenta si valoare literara: nu trebuie amestecate. Asta contestam eu in raportul RSF.

    Deocamdata, si e bine ca e asa, presa din Romania e libera sa scrie prostii. Cand o fi in stare si de altceva, atunci sa se ratoiasca la UE ca vrea s-o ingradeasca, sa-i puna botnita. Mai ales ca se stie (desi UE nu e la curent cu asta, de neprofesionisti ce sunt) ca romanii, in special jurnalistii, sunt verticali pana la Dumnezeu, indiferent de culoarea politica pe care acesta o are.

  • OvidiuB

    Pentru a fi si putin ontopic, era o vorba frumoasa in Magicianul de Fowles, care spunea cam asa

    “Cu cat intelegi mai bine ce inseamna libertatea, cu atat o pierzi mai mult.”

    Ar fi, desigur, prea frumos daca presa noastra (sau presa in general) s-ar lasa cuprinsa de aceasta concluzie.

  • neamtu tiganu

    libertate nu poa sa existe decit atunci cind ai macar de mincare si de bautura, altfel nu, si chiar si atunci poti sa ai ghinionu sa dai de o scorpie de nefasta ca-ti vine sa fii mai bine sclav.

    P.S nu prea ma pricep nici la istorie, da nu prea cunosc exemple, afara de la cu mustata mica, care spunea ca poporu nu l-a meritat, in care un conducator de stat sa-si denigreze cu atita dezinvoltura propriu popor, nu ma mira ca e preten cu ala cu mutra patibulara… Nu cumva asta poate fi considerata inalta tradare?

  • Inca o bomba antiprezidentiala, culeasa de pe un site de care nici nu auzisem pana azi, “corectnews”. (Cred ca SRS nu-i chiar strain de acest portal.). Interesant e ca bomba a fost detonata de un fost asociat al presedintelui (in dosarul “Flota”), dl Calin Marinescu, aka Shogunul, fapt ce-i confera poate mai multa importanta decat ar reprezenta-o “dezvaluirea” in sine. Departe de mine gandul ca vreun fiu ar fi responsabil de eventualele pacate ale tatatlui, dar parca, totusi, cineva anume, ignorand acest principiu de bun-simt, ii spusese candva dlui Sorin Oprescu ca “traieste cu o stafie”, iar “copiii stafiilor sunt mai rai decat stafiile”. Intelepciunea populara zice sa nu arunci cu piatra daca stii ca piatra s-ar putea intoarce-n capu’ tau. Poate confirma asta si un domn paremiolog, care mai viziteaza din cand in cand blogul dlui Tudoran. 🙂

    Ma rog, acuma… believe it or not:

    http://www.corectnews.com/politics/misteriosul-tata-al-lui-traian-basescu-si-o-posibila-bomba

  • @ No Name / DP

    Exista vreo zi de la Dumnezeu (sau de la nemesisul sau, Draku’) in care sa nu detoneze cineva o “bomba”? Pana seara, bomba detonata dimineata se dovedeste o facatorie…

  • St.+ James

    @ Victor B # 30

    Nu faptul ca dvs. ati gasit un reper sau un termen de comparatie in Italia, care dupa cum si dvs. observati, nu-i giuvaerul democratiei, a prilejuit comentariul meu, ci acela c-ar trebui sa ne mai treaca din mofturi cand presa ne serveste cu nonsalanta transcripturi ale unor convorbiri telefonice, la care mi se pare perfect indreptatit sa ma intreb cine are acces si deopotriva asupra momentului la care publicate. (de-ar exista o catedra nici la boboci n-ar mai trebui explicat 🙂 ) Fireste ca anumite imprejurari pot indreptati oficializarea, dar nu si ca doi boschetari de prin Ardeal aduc vorba de un sef de partid aspirant la presedintie. Si oricat de publice ar fi unele persoane (Boc sau Berlusconi) tot nu-i in firea lucrurilor sa le difuzezi nudurile.

    Chiar daca s-au vazut multe altele conchid la fel ca dvs. si anume ca n-are vreun rost sa importam sau sa staruim in obiceiuri proaste, fie ca in preziua alegerilor titrezi “Revolutia a inceput” focalizand pe un grup de 20 de activisti si pe zeci de pancarte si steaguri “in aer”, fie ca in aceeasi saptamana incepe sa ti sa rupa sufletul de maltratarea unui copil.

  • @ St.+James

    Evident, a divulga veniturile obtinute de cineva prin munca este mai mult decat o porcarie.
    La fel de evident este ca munca de pe urma careia a obtinut asemenea venituri dl Ion Cristoiu (inventatorul gainii care naste pui vii, campionul traseismului de la un mogul la altul etc.) e greu de pretuit.
    Evident, ce spun constituie o opinie personala, dar, ma grabesc sa spun, una consolidata de o experienta indelungata in subiectul de studiu Ion Cristoiu.
    O intrebare: si-a pus cineva intrebarea cum de a putut descrie atat de amanuntit dl Ion Cristoiu malaxorul de distrus nume, competente etc. din ograda Antenelor? As spune ca la ajutat enorm experienta directa, tricoul de jucator in echipa Antenelor atata vreme, vreme de care acum nu-si mai aduce aminte.

  • St.+ James

    @ Dorin Tudoran # 36

    Una din zilele in care am decis sa nu mai incarc inutil comentariile de ghilimele si paranteze si de aceea la # 24 n-am mai pus simpatie intre ghilimele. Da, am idee de domnia sa chiar de pe vremea aparitiilor la A3 in care il inferioriza fatis pe Gadea ignorandu-i pana si prezenta, citez, “Stii de ce vin la dumneata ? Pentru ca aici pot sa spun ce vreau” (si a se intelege ca nu pentru persoana lui insignifianta, ci doar pentru ca-i permite sa spuna tot ce voieste), devenind astfel evident pentru oricine, dar nu si pentru DV, ca omul se considera destinat la mai mare inchipuindu-se in vreun dialog direct cu TB. In rest, trebuie sa recunosc ca nu mi-am actualizat demultisor parerea despre el, convins ca nici n-am pierdut nimic, pentru simplul fapt ca in lipsa unor actori politici noi nu ma uit la televizor decat de vreo 2-3 pe an si nici atunci mai mult de 1/2 ora, preferand sa recurg la informatii prezentate succint sau foarte in online si mai mult de dragul de ma convinge ca mai exista Oameni in Romania.

    Cum lasam a se intelege si in primul ce m-a enervat a fost felul limitat prin scoaterea instanta a unei file de dosar si populist prin modul de expunere.

  • Gogu Paremiologu

    @ NO NAME/DP
    ”Les bombes mediatiques, ce sont le plus souvent des bombes a merdre. Quand ca eclate, ca eclabousse tout le monde. Mais quand, pour des raisons techniques, ca n’eclate pas, ca couvre toutefois notre bombier de foutre de bouc non-emissaire.” (DICTON MALGACHE)

  • Domnule Tudoran,
    Iertati-mi insistenta, dar, de cand v-am citit raspunsul referitor la “titanul din Gagesti”, ma tot intreb ce nume si ce competente a distrus Antena3, cu sau fara contributia lui Ion Cristoiu? Imi trec prin fata ochilor “competentele” (luate in colimator) pe nume Elena Udrea, EBA, Sorin Blejnar, un domn sinistru de la Casa de Asigurari al carui nume imi scapa, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea, cureaua de transmie dintre Cotroceni si Palatul Victoria care raspundea la numele de Emil Boc, legatura telefonica dintre Cotroceni si palatul Parlamentului pe nume Roberta Anastase. Sa definesc eu oare competenta si buna-reputatie intr-un mod diametral opus felului in care o faceti dvs.? Pentru ca, in afara de campania idioata cu “poneiul roz”, pusa de altfel pe tapet mai ales “gratie” inculturii pline de zel a jurnalistului Andrei Badin -- care, acum, e si dumnealui, bine-mersi, in luntrea dlui Cristoiu, si la B1, si la EVZ -, eu nu-mi amintesc alte nume intrate, si inca pe nedrept!, in malaxorul Antenelor. Desigur, si in afara de dl Cristoiu insusi.

  • hat(e)manu’ arbore si fiii

    dom’ tudorane,

    ca unu’ care n’o trevuit sa consume intreaga prajiturica preparata de catre o anumita parte a serviciilor ca sa’si dee seama ca revista partidului “romunia moare” e o savarina cu ingrediente mult prea dubioase pentru gustu’ meu, pot sa afirm aici, cu tarie, ca nici unu’ din ingredientele pomenite mai sus nu lipseste din retzeta dupa care s’a nascut a3, heroizata aici de fatza

    ultima data cind am atins celebra revista era p’in 1990, in vara, cind am dat peste un atac la evreitatea acum decedatului iosif sava, pe care nu’l simpatizam in mod deosebit, din punct de vedere politic (era cam prea iliescist, dupa gustu’ meu), dar pe care nu obosesc sa’l regret din motive despre care multe generatzii d’acu’n colo n’or sa aiva habar.

    si despre vadim multzi au zis (si mai zic) c’ar fi un mic ticalos talentat.

    eu multzamesc ceriului nu ca felics a ales sa nu joace cartea diktachiorului, ci vicevercea (unii deja au uitat care a fost desfasurarea cronologica a evenimentelor).

    io ‘ntzeleg s’avem un dictachior, da’ s’avem si miniseru’ propagandii in slujba lui ?!?! era insuportabil de mult!

    avea toate premisele: era admirator declarat al paunescului si este unu’ de taina al vecetudorului, asa ca ar fi fost in naturelu’ lui s’o apuce p’aratura natzional-sotzialiszmului imbratzisat si d’antene.

    a se slavi cu labe unu si cu celelalte oficine, care sint tzinute, nu se stie de catre cine, nu se stie pentru cit timp, la cote d’avarie!

  • @ hat(e)manuț arbore si fiii

    se stie, se cam stie, se prea stie cine tine in viata labele unu

  • curiosity killed the catcat

    dom’ tudorane,

    daca d-voasta ne spunetzi CINE, io promitz sa va spui peste cit timp vor ‘ntoarce armele!

  • @curiosity killed the catcat

    pai, baietii cu armili, ca d’aia si pot sa le intoarca…

  • mircea cătrănescu

    dom’ tudorane,

    o alta “arma” se’ntoarce (cu fatza la pirete) chiar in momentele de fatza, dac’am intzeles io bine: dupa cristoa, iata’l si pe banciu (care s’o vrut o replica -- mai pentru gustu’ lu’ dan grigore -- la mircea badea) tziindu’si ultima emisie!

    daca nici asta nu’i un semn…

  • @ mircea catranescu

    dom’ nikule, ma aflu inca in Curacao, deci asa si prin urmare nu vaz (tot si enorm) si nu simtz monstruos. semne or fi, dar nu stiu daca putem spunbe inca cum ca “semne bunbe anu’ are”! cand ajung pe pamant natalo-american, ma informez si te tin la curent. nu in curent, ca asta dezvolta boli nasoale. imbrtatzisari.

  • @mircea catranescu elektriku

    Oricum, n-au facut mare branza pe acolo, asa ca de ce sa mai arda gazu’ de pomana si sa pape banii baietilor cumsecade pentru cate un scor de 8 la suta la locale? Sa treaca mai bine si ei “de partea poporului”, ca i-o fi ajuns si lui dom’ Niro sa tina-n carca atat opozitie doar ca s-o desfete pe madame de fleures de Coucou! 🙂 🙂 🙂

  • din jeleu s’a ‘ntrupat elektriku

    d’na dp,

    pe mine “ma tremura” numa la gindu’ ca pupozitzia la majoritatea de sapte’j la suta e reprezentata de niro si dan andronic.

    pe d-voastra?

    explicatzi’i d-voastra domnului tudoran cum sta treaba cu niro asta, precum si cit de “transpartinic” e el, ca io n’am rabdare sa ma documentez

  • dom’ elektriku -- ce va-ntrupati aproape ca Electra,

    Nu mai explic nimic, fiindca o viata de-as sta numa’ sa explic, tot ar mai ramane ceva neexplicat -- prilej de cin’ stie ce barfe si alte ipoteze.

    Nu ma “tremura” nicio barca (pe lac) si, pe linie de consecinta ori ba, nu ma tremura nici soarta Opozitiei, ori nu ma cutremura mai mult decat majoritatea (mai zdravana decat cea de azi) incropita de dl Basescu in 2009, din PDL si PSD. Pe dvs., atunci, v-a tremurat cumva? Mai ales ca opozitia presei era cu osebire in mainile dlor Cristoa (cum ii ziceti) si Baden? (cum ii zic).

    “Vorba ceea, (a lui Creanga): La placinte, inainte / Si la razboi, inapoi.”

    Cat despre dnii Niro si Andronic, ce-ar mai fi de de spus? S-au scris carti si armaghedoane despre dl Basescu si, cu toate astea, cat i-a fost dat sa fie, a fost, in ciuda lor si-a tuturor! Acum, chiar de s-ar topi toate cartile si toate armaghedoanele ce-l priveau, Domnia Sa tot nu mai are cum sa fie.

    In concluzie, asta e, cel putin de la comunistii ilegalisti si disidentii anticomunisti incoace( daca nu chiar de la Decebalus per Scorilo!): Putini am fost, multi am ramas.
    Noi sa fim sanatosi, ca surprizele curg!

  • @ No Name / DP

    Serios: cine e Niro? De dl Andronic imi aduc aminte foarte bine , din anterioarele sale ipostaze de mercenar printre care si “etapa” Adrian Nastase. Dar, rogu-va, lamuriti-ma cine este dl Niro, caci n-as vrea sa pun mana pe telefon, sa-l sun pe Robert de Niro si sa-l iau la intrebari “Ce Dzeu. cautzi tu, Bob, pe corabia piratilor de doi poli?”. Nu de alta, dar mi-e teama sa numi raspunda cu “Fuck off!, man…”

  • Gheorghe Campeanu

    #49

    Sau, ar putea raspunde cu ceeace Scorsese numea “the five scariest words in the English language” anume celebra replica a lui de Niro in Taxi Driver: ” are you talking to ME?”

  • @ Gheorghe Campeanu

    “Oh, excuse me, your honor. Two youths.”

    (http://joepesci.tumblr.com/post/5750761366/kraftwerqs-oh-excuse-me-your-honor-two)

  • Doamne fereste, domnule Tudoran, cum sa-l deranjati pe Robert de NIRO care, pricum, o fi auzit doar de NERO de la Roma, nicidecum de NIRO din Carpati! Pai, via cyberspatiu am aflat si eu, dar nu cine este, ci ce este NIRO, ca personal n-am avut ocazia… Stiu insa ca presa antiprezidentiala a dezvaluit -- ah, ma omor dupa dezvaluirile marca SRS (glumesc!) -- pana si cu cat si pe ce cai a sponsorizat NIRO, zice-se ca la blondul indemn al dnei Udrea, toata campania de presa anti USL. Ceea ce pot sa spun fara ezitare e ca acolo sunt si o parte din “baietii cu armili cu dus-intors”.

    “In 2006, Mugur Ciuvica, seful Grupului de Investigatii Politice, afirma ca Nicolae Dumitru (seful NIRO- nota mea)s-a asociat Dorin Cocos si Elena Udrea si ca firmele sale sunt un paienjenis tesut de fosti securisti si militieni. Un an mai tarziu, Ciuvica a iesit din nou la rampa pentru a dezvalui ca Udrea este veriga de legatura dintre afacerile holdingului Niro, unde lucreaza peste 20 de fosti securisti si militieni, si un grup de interese de la Palatul Cotroceni.

    In replica, seful de la Niro a declarat pentru Romania Libera ca firma cu Udrea&Cocos nu a functionat. El a recunoscut in schimb ca are fosti securisti de renume printre directorii executivi, pentru a proteja legalitatea afacerilor sale, in conditiile in care, apartinand etniei rome, a fost adesea suspectat ca ar fi interlop.

    http://www.corectnews.com/politics/intern/uti-si-niro-al-doilea-val-de-sponsori-ai-puterii

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Da, doi iutzi! Dar si “originalul ” lui De Niro (cine este Niro totusi?)

    rel="nofollow">

  • @ No Name / DP
    I see… M-am prins…
    Acu’, e lucru dovedit ca firma Udrea&Cocos n-a mers, asa au aparut firme “de firma” care merg ca pe roate Udrea&AlexStefanescu, Udrea&Pinalti, Udrea&Biletezelul Roz etc. Ma opresc aici, ca nu vreau sa ajung la “firma firmelor de firma”…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    M-am linistit. Mi-era teama sa nu fie cumva Nyírő József

WP Admin