≡ Menu

Laudatio – Ileana Mălăncioiu

Z

Există mai multe motive pentru care sunt fericit că Ileana Mălăncioiu devine al cincilea laureat al Premiului de Poezie „Petre Stoica”.

Primul – dintre toți laureații de până acum, Ileana scrie poezia cea mai diferită de poezia lui Petre Stoica. Or, una din calitățile marelui iubitor și traducător de poezie care dă numele acestui premiu era chiar diversitatea.

Al doilea – Ileana este unul dintre foarte puținii creatori în care artistul și omul nu se măcelăresc, nu intră în coliziuni violente. Poezia Ilenei are caracter, așa cum caracterul Ilenei are viziune.

Al treilea – Ileana a urcat muntele cărând în spate, fără să crâcnească, vina tragică – aceea că existăm. Ajunsă în vârf, nu s-a întrebat dacă este o mare poetă. Știa asta încă de la poalele muntelui.

Al patrulea – într-o vreme când mai toată lumea se pricepe, voios, la orice, Ileana preferă să se priceapă, meticulos, doar la ce are har.

În sfârșit, membrii Juriului mi-au făcut o mare onoare ținând cont de recomandarea pe care am făcut-o – că azi,  Ileana Mălăncioiu merită să fie Primus inter pares. Și nu doar la Timișoara.

O îmbrățișez și îi reamintesc un poem pe care i l-am dedicat în urmă cu 12 ani:

 

ONTOLOGII BÂLBÂITE

 

 Ilenei Mălăncioiu

 

Beau sângele de cucută al acestor nopți negre.

Beau sângele negru de cucută al acestor nopți albe.

Noctambulez între limba română și celelalte limbi.

Nu spun orbecăi, fiindcă a orbecăi înseamnă,

vezi bine, o stare de trezie.

 

Eu nu mă mai pot trezi în limba română

și nu am fost niciodată treaz într-o altă limbă.

Bulucesc printre vaviloanele onomatopeice ale acestei lumi

Ca un câine de început și de sfârșit al lumii.

 

Toată lumea merită să fie mai fericită decât mine.

 

Nimeni nu a călcat în mai multe gropi decât am făcut-o eu.

Lumea nu este făcută să fie o groapă,

Lumea este făcută să fie

Mocirla puturoasă ce acoperă orice groapă.

 

Fericirea ca stare de prostie.

 

Trebuie că era stupidul de Don Carlos

Care de-abia împlinise douăzeci și trei de ani

și spunea cătrănit: ”Am douăzeci și trei de ani și

nu am făcut încă nimic pentru nemurire.”

 

Nu mai am douăzeci și trei de ani și, iată,

Nemurirea nu a făcut nimic pentru mine

Decât să îmi arate ce era orbitor de evident –

Că am fost doar o întâmplare ca toate celelalte.

 

Mor ca un scuipat sleit pe obrazul acestor ontologii bâlbâite.

(text preluat de pe www.republica.ro)

dt_signature2-e1270748737227[1]

                                                          

  • Liviu Antonesei

    Foarte frumos textul. Dar sa nu uitam poemul! Miine dimineata, ii voi desfata si pe altii. Ma bucur pentru ea, cam din aceleasi motive ca si tine.

  • Ontelus DG

    Doamna Ileana Mălăncioiu şi Domnul Dorin Tudoran sunt dovezile vii că literatura română postbelică a ştiut, chiar şi în condiţiile vitrege ale cenzurii, să păstreze o ţinută decentă, ba chiar să ilustreze o neverosimilă armonie între biografie şi operă. Hybris-ul admirabil teoretizat de către Doamna Ileana Mălăncioiu cunoaşte o magistrală ilustrare poetică în textul ,,Ontologii bâlbâite” al Domnului Dorin Tudoran. Se ştie că poeţii sunt exponenţi privilegiaţi ai limbilor naturale/naţionale în care scriu. Poemul de mai sus exprimă într-un limbaj frust, nemilos plânsul gnostic al celui pe
    nedrept exilat din patria sa spirituală. Nemaireuşind, omeneşte explicabil, să
    înţeleagă sinusoida groaznică a vieţii sale, poetul clamează disperat întâmplarea, drept resort al fiinţei. Continuând salutar să scrie în limba română, atât poetul, cât şi omul reuşesc să se împace cu destinul potrivnic, iar acest inefabil ,,Laudatio”, inclusiv pandantul liric este/sunt o mărturie că ,,Exilul şi împărăţia” devin compatibile…

  • Coande

    Cred ca ar merita si Premiul Janus Panonnius, nu-i asa dle Tudoran?

  • Dezideriu Dudas

    “ONTOLOGIILE BÂLBÂITE” de la tinerete ar avea nevoie de “GNOSEOLOGII CU RETORICI AMPLE” la maturitate ca “mocirla” sa umple “orice groapa”….Acum, invers, avem “GNOSEOLOGII CU RETORICI AMPLE” la tinerete si “ONTOLOGIILE BÂLBÂITE” la maturitate…”BÂLBÂIALA” de la maturitate ne face sa nu nimerim “gropille”…cu vreo “mocirla” coeziva. Asta insa nu ne scuteste de pericolul de a calca in gropi…

    PS In seara asta am vazut “Turandot” de Puccini. Ce mica e lumea ! Si geografic si istoric ! Primim azi raspunsurile la intrebarile de ieri din negura timpului si indepartare….Tot “calcand in gropi”, n-avem insa cum sa pastram “materialul coeziv” in cantitate suficienta…

  • Ca opinie de Huck Finn al satului.
    Care nu le are cu poezia.

    Îmi pare că, umblînd după o formă cît mai aparte a producțiunii, (de-a dreptul) aritmetic scazi dintr-un eventual efort de a descoperi realitatea.
    Asta presupunînd că ultima acțiune interesează.

WP Admin