≡ Menu

Lame duck, clasă și lupta de clasă

Photo-blog-7-150x150[1]În politică, “lame duck” este un politician al cărui succesor a fost deja ales. Nu există nicio obligație legală pentru cel care este pe picior de plecare să facă mai ușoară viața celui care îi urmează, dar încercarea de a lăsa în urmă-i cât mai multe incendii, pentru a-i da de furcă succesorului, este cel puțin jenantă.

Există președinți americani care, după înfruntări aprige – și nu doar electorale – au dovedit clasă.

Când îmbrăcase deja “fracul” de lame duck, 1992, președintele George H. W. Bush s-a confruntat cu un episod politic internațional foarte important. A pus mâna pe telefon, l-a sunat pe președintele ales – William J. Clinton – și i-a spus acestuia că nu vrea să facă publică o poziție a Casei Albe fără să-l consulte.

S-au consultat. Bush a făcut publică poziția sa. Clinton a făcut același lucru, susținând poziția Casei Albe. Chiar dacă nu ar fi căzut de acord asupra poziției respective, președintele care pleca își făcea datoria de a-l consulta pe președintele care venea în legătură cu motivele unei ultime poziții în materie de politică externă.

O altă cutumă este aceea ca, la plecarea de la Casa Albă (20 ianuarie), fostul președinte să lase noului președinte câteva rânduri într-un plic. În urmă cu ceva vreme, Hillary Clinton posta fotocopia scrisorii lăsate lui Bill Clinton de Geroge Bush, mărturisind că, recitind-o, a fost atât de impresionată încât i-au dat lacrimile – It moved me to tears, just like it did all those years ago.”

cu6t_l3w8aauavn-jpg-large

”You will be our President when you read this note. I wish you well. I wish your family well. Your success now is our country’s success. I am rooting hard for you. Good Luck.”

Cu doar trei săptămâni înainte de a părăsi Casa Albă, Barack Obama nu face gestul de curtoazie de a discuta cu președintele-ales poziția pe care Statele Unite o vor adopta la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU. Dintr-o antipatie dublă – pentru Natanyahu și Trump –, Obama preferă să instrumenteze, pe ascuns, o rezoluție anti-Israel și să întețească vâlvătaia unui conflict. Dar este prins cu mâța în sac.

Mai face un pas și expulzează 35 de diplomați ruși ca răspuns – printre altele – la presupusa spargere a poștei electronice a Partidului Democrat de către oameni ai Kremlinului, pe care îi face, implicit, vinovați de eșecul candidatei Hillary Clinton; ficționalizare a unui eșec care nu a avut nevoie de sprijin extern.

Într-un gest de-o ironie cinică, de care America nu ar fi avut nevoie, durul Vladimir Putin anunță că nu va expulza diplomați americani, așa cum se “reciprochează” în asemenea situații. Mai mult,  îi invită pe copiii diplomaților americani acreditați în Rusia la sărbătorirea Crăciunului și Anului Nou la Kremlin.

Ca și în alte domenii, și în politică există clasă și lipsă de clasă. După ce, în chestiuni de politică externă, Barack Obama a jucat, cu mare succes, rolul de lame duck, și asta timp de opt ani, și-a zis că, înainte de a pleca de la Casa Albă, a venit momentul să-și arate mușchii.

Și i-a arătat. I-am văzut: noroc că nu a lansat un război nuclear împotriva Patagoniei.

Nu știu dacă Obama va respecta măcar cutuma de a lăsa pe masa președintelui din Biroul Oval câteva rânduri pentru succesorul său. Nu vreau nici să ghicesc ce i-ar putea spune Obama lui Trump într-o asemenea notă.

Cel ce pleacă e invitat să ia cu el perna umplută cu luptă de clasă, cartea rasială pe care a jucat-o cu inconștiență, fotografiile americanilor uciși în Benghazi, ilustratele cu “Salutări din Alepoo!” și paginile Acordului nuclear cu Iranul.

Cel ce vine este încurajat să aducă cu el curaj, prudență, demnitate, fermitate, flexibilitate, echitate, înțelepciune și obraz.

Să avem încredere în 2017!

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

 

  • Cinicul de serviciu

    Ma tem ca the lame duck ar putea spune ca la gradinita, da el a dat intai!
    Realitatea este ca Trump a inceput sa faca declaratii iresponsabile de politica externa inca inaiante de ca alegerea sa fi fost validata de Colegiul Electoral.
    Cat de ” sa întețească vâlvătaia unui conflict” cred ca rezolutia cu pricina n-a facut decat sa redea un minim de credibilitate politicii externe americane, subjugata de peste 60 ani unui lobby extern foarte puternic. Conflictul este intetit doar de actiunea de colonizare tolerata pana acum de toti presedintii USA. Ceea ce se intampla in West Bank este similar cu cea au facut rusii in Basarabia sau republicile baltice, cehii in Sudentenland si polonezii in Breslaw, Danzig, etc.

  • Dezideriu Dudas

    Vreau sa inchei in acest an, cel putin “partea istovitoare”, printr-o “reverenta” facuta lui dom’Vasile, fara de care nu stiu cum as fi putut sti, varianta romaneasca ( la noi anul 1907 a ramas cum a ramas in istorie, la americani a fost primul an al « bilei din Times Squares » care cade an de an, in timp la noi cea de pe ASE nu vrea si pace, nici macar in ultimii ani….asta, desi a fost urcata acolo artificial, natural locul ei fiind in beci ! / Daca nu se intelege, cel putin poetii imi vor intelege nedumerirea cand, ascultandu-l azi pe Nichita la TVR interviat de Tudor -- Vornicu -, afirma ca estetica nu se poate baza decat pe morala si etica !!! – In interviul anterior Ana Blandiana il demascase pe « arpagic » ca tot din munca FARA LIMITE venise si el, mai mult, il asociase « timpului istovitor » al lui Eminescu….) a faptului ca nu putem sti ca e dincolo de bine si de rau, adica dupa « LIMITA Camus », adusa aici de dom’Tudoran !

    De aceea, la tema, si ca raspuns la « extensia cinica », relationarea este urmatoarea : NU STIM NOI LA GRESISM CE E BINE SI CE E RAU, D-APOI LA NEGRESISM !

    In aceasta viziune, gresismul tine de greseala iar negresismul de confuzie, ceea ce dom’Vasile stie cel mai bine dintre noi ca, de la Nietzsche incoace, nu e bine sa confundam cele 2 planuri ale « neconcordantelor, neimplinirilor, inselarii asteptarilor » ! El era ironic cand ceilalti erau din cale-afara de seriosi…Atat de seriosi, incat dupa 1989 a mai fost doar un pas sa devina piosi, cucernici si evlaviosi…Dom’Vasile n-a putut tine, din nou, pasul. Doar a devenit serios.

  • Dezideriu Dudas

    a se citi “ce e dincolo de bine si de rau” si NU “ca e dincolo de bine si de rau”…

    O greseala dealtfel binevenita. Se poate intelege mai bine dihotomia greseala/confuzie…

  • AT

    Când eram eu tăcut, organele externe acționând intens în și exclusiv pentru intern s-au gândit să apeleze la metoda pavloviană (ațâțarea cu scheme nu a mers, știau și ei). Să îmi repete, prin oamenii înconjurători (ghinion!) că, printre altele, moartea, dricul, cioclii, mandibula, crucea, îmbrăcămintea, preoții cei de-un leat, totul denotă, și mai ales conotează moarte. Nu și o semnătură.
    Poți să mori pe stradă, nu vei muri din atâta, noi suntem aici să te îngropăm, moartea este o glumă, dar îngerii ei îi poți vedea, cam nasoli la franchiști, Dumnezeu să ne ajute
    în Pateric scrie că atunci când oamenii nu mai au cărări spre alții vine sfârșitul lumii,
    important este să supraviețuiești…
    Dl Obama nu a trecut prin această școală, de lungă durată. Nici Dl Trump nu va trece, formal.Nu va rezista nici 2 săptămâni.
    Un An Nou Fericit, 2017, America!

  • AT

    Totuși, e important! S-au ținut de cuvânt.

  • AT

    Și eu. Securiștilor români, în buna tradiție rusească, le place să se joace cu moartea. În vorbe.Eu propun să trecem la fapte, sau, cum spunea cineva, la lucrul bine făcut.EU știu că nu au curaj pentru nimic, dar le plac telefoanele de amenințare (amenințările interlopilor securiști sunt o bagatelă, ocazională), de preferință ale unor infractori dodonici, bine remunerați. Inclusiv la Paris, nu doar la Bucureștiul vostru.
    Domnilor americani le recomand să stea dracului în universitățile lor care cunosc tot și nu înțeleg nimic, așa am putea și noi să vedem pe ce tărâm ne aflăm.
    Nu că nu am ști, subiectiv: magico-mitic. Cel mai nenorocit, lumpenizat cu drag.
    Deci totul este bine, este liniște și pace social-politică.
    Păi să ne uităm la un spectacol planetar, în curând!

  • AT

    Înțeleg că astăzi este Sf. Vasile. Nu le voi ura omominilor nimic cu vorba, dar sper să mi se permită să îi adresez lui Vasilică Sarcă omagiile mele neprecupețite, mulți ani la ocna curioșilor și multe bucurii în iadul securiștilor patrioți.

  • AT

    Acum cca 2 ani tovarășul Zarcă mi-a transmis că sunt, cum ar veni normal, nebun că îl pomenesc.Uite că nu sunt cum ar vrea el și securiștii foarte penali de la concurență. Cică.
    Sunt uman.
    EU nu glumesc.

  • AT

    Cine a făcut o dată poliție politică o va face până la pensie.Grasă. Nemeritată.Consecința este că toți subordonații o fac. Natural.
    Am fost asigurați că nu mai există d-ăștia, pui ai lui Măgureanu și Talpeș, cumsecade ascunși, oriunde.
    Niciunde.
    Adevărul este că ei conduc treburile necurate (curate nu există) pre la noi.
    Asta este Statul Român.
    Serviți!

  • AT

    Știu că susnumiții nu pot păți nimic. Dar dacă există un Stat Român, atunci ei vor deveni istorie. Bine îmbuibată.
    Dacă nu, Statul Român va deveni istorie. Alegeți, și serviți!

  • AT

    Imaginați-vă acel scurt citat de Proudhon, despre stat, care face și drege.Circa 7-8 linii, practic sute de verbe. Înlocuiți verbul cu vocabula românească ‘moarte’, derivat[ ]n toate felurile.
    Cu asta s-a gndit Zarc[ sa ma recruteze.PunctFinal, doar pentru cei care stiu.Statul, treaba lui.

  • Dezideriu Dudas

    Azi 4 ianuarie 2017, dimineata, a trecut in nefiinta, fleșa Dobrogei, Elvira Iliescu, autoarea cartii «Râsul», carte pe care nici Parisul Luminilor nu a putut sa o ia in serios, speriat fiind de tragedia intunecata care se prefigura….Monica Lovinescu si-a asumat acea raspundere (« Râsul », de la noi, trecuse de Nicolae Manolescu care i-a dat un fel de « viza de export »…) si cred ca a evaluat corect, desi intial nu-mi era clar fiind o evaluare dupa bine si rau…. Sunt convins ca bunul Dumnezeu i-a ascultat ruga si i-a curmat suferinta ! Vorba lui Marin Preda, mai bine un sfarsit tragic decat o durere fara sfarsit….Elvira Iliescu si-a depus azi o candidatura serioasa la « cel mai iubit dintre dobrogeni »…. Ca extensie, in termenii articolului domnului Tudoran, ar trebui sa stabilim mai bine termenii succesiunii “celor mai iubiti…”….

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace ! Dobrogea ii va ramane vesnic recunoscatoare !

  • Dezideriu Dudas

    Azi, 6 ianuarie 2017, intr-un frig si vifor siberian, fleșa Dobrogei, Elvira Iliescu, a fost condusa spre veșnicia memoriei nostre….

    « TESTAMENT

    MARE – dintre toate iubirile mele
    doar tu ma vei urma
    si cand imi va fi totuna
    cu acelasi albastru mohorat in ochi
    ai sa ma privesti pentru totdeauna

    infasurata-n penumbre
    am sa ma-nchipui copila nestiutoare
    gonind – ațâțată de miresmele tale

    aminteste-ti rogu-te – sarutarea ta
    de pe urma sa nu fie sumbra
    cu miscari domoale sa ma petreci
    sa ma-nsotesti dupa datini
    pana la locul pe care-l stii
    nebantuit de patimi si deasupra
    doar tu sa mi te clatini
    sa-mi fii si brad si inalt si soare – orbitor
    si luna si stea
    si dor nepieritor. » – ELVIRA ILIESCU

    P.S. N-am reusit sa fiu azi « si brad si inalt si soare »…., dar cred ca am reusit sa fiu Doina Cornea, Paul Goma, Dorin Tudoran, Vasile Gogea, Flori Balanescu….si intr-o logica polivalenta extensiva, cuprinzand prin Dobrogea o Romanie care parca a uitat de ea ( Paul Goma il trecea intr-o logica binara pe Claudiu Iordache in dreptul Doinei Cornea, Dorin Tudoran, in afara logicii, din irational, l-a prezentat pe Claudiu Iordache « altfel », chiar din vremurile ne-gresismului.…)….cred ca am fost si Claudiu Iordache…. De unde atata curaj la malul MARII ? Pe cartea mea de vizita scrie si… , « Om liber, tu vei iubi intotdeauna MAREA » -- Charles Baudelaire. Daca nu am apucat sa-i dau cartea de vizita lui Liviu Antonesei, i-o voi da pe 28 ianuarie 2017 cand, sper, ca iarna sa nu fie atat de diferita « ca » vara, precum astazi….Daca va fi acelasi vifor, va trebui sa mai asteptam « desantul Iesilor » in Dobrogea….D-na Elvira Iliescu a (re)deschis seria « DIVANURILOR DOBROGENE » in anul 2009….

  • DG Ontelus

    Subiectivitatea este adevărata natură a istoriei și, dacă te desprinzi de aparențe, constați că suprapunerile viață-istorie/psihologie-antropologie sunt înmărmuritoare. Ordinea simbolică a realității istorice, filtrate de mintea omenească – fie că ne referim la fenomenologia culturală, spirituală, mediatică, educațională etc. – debordează de subiectivitate, instrumentul lingvistic care o interpretează și o traduce fiind el însuși generator de scorii, scolii și straturi sedimentate de semnificații, ceea ce nu face decât să obscurizeze principial înțelegerea monumentalei iraționalități a curgerii temporale. Nu este o glumă: științele sociale și cele umaniste, istoria fiind disciplina-corolar a acestora, împreună cu filosofia constituie, în sine, genuri literare, fiindcă din punct de vedere epistemologic științificitatea lor este mai mult decât problematică. Iată de ce a trata biografic-poetic istoria, în accepția sa de disciplină autonomă, precum și ca desfășurare cu sens a unor evenimente întemeiate pe voința personalităților, birocrația instituțiilor și determinismul moravurilor, subsumate acestea ordinii simbolice pomenite nu este o operațiune hazardată, ci pur și simplu modernă hibridizare a unor discursuri literare care pentru comoditate intelectuală și inițiere sunt separate, distincte, în fapt ele comunicând vizibil și invizibil prin mii de căi, polimații antici, medievali, moderni fiind mărturii vii în acest sens.

WP Admin