≡ Menu

La cine scrii, domne’?

Mă  aflu  în  grădina unui  restaurant  bucureştean. Un prieten ţine morţiş să-mi prezinte un posibil investitor, om doldora de bani, gata să finanţeze un ziar “ca lumea”.  Ne cântărim reciproc pe sub ramele ochelarilor de soare. Spre finalul mesei, învârtind coniacul în paharul bulbucat, mă întreabă scurt “La cine scrii, domne?”
  
“La nimeni”, răspund. Răspunsul îl amuză. Mă amuză amuzamentul său. Deschide o mapă aşezată tacticos pe masă. “Păi, uite aici articolele dumitale din…”  “Oh”, spun, “vroiaţi să mă întrebaţi unde scriu.” Prietenul meu, intermediarul întâlnirii, diplomat din născare, dă s-o dreagă “Ei, chestiune de semantică.” “Da”, zic eu. “Staţi puţin”, replică potenţialul patron de gazetă. “Lăsaţi chestia asta cu semantica.”
 

Cum semantica mi se pare o “chestie” bună, eu unul nu o las şi încep să-i explic celui pe cale de a deveni un Rupert Murdoch al românilor că mai interesant ar fi să ne întrebăm pentru cine scriem, cui ne adresăm, adică.

“Vrei să spui că Cutare nu-ţi spune ce şi cum să scrii?”, mi-o taie preopinentul. “Exact.” “E un prost.” “Dimpotrivă, e deştept.” “Păi, dacă vreau, eu pot să fiu şi mai deştept.” “Da?” “Da. Nici eu nu o să spun oamenilor ce şi cum să scrie. O să-ţi spun dumitale şi dumneata le spui lor, că doar eşti directorul ziarului.” “Care ziar?” “Ziarul meu. Îi dăm drumul în trei luni.” “Fără mine.” Râde.  

 
 
 

Ilustrație & Copyright © 2010 - ALEX DIMITROV

 

“Bine. Cât iei pe articol acum? Eu îţi dau dublu. Chiar triplu, dacă e nevoie” “Nu e nevoie, e doar imposibil.” “Zi, domne. Nu mă tocmesc. Cât iei acum?” “Nimic. Scriu de plăcere.” E prima oară într-un ceas de vorbă când îl simt pierdut. E prima oară în viaţa lui când nu poate da dublu, triplu “dacă e nevoie”. Şi pentru asta nu mă va ierta vreodată.

Îmi aduc aminte de acest episod la o sticlă de Herradura Añejo, pe terasa unui restaurant din Coyoacan — nu departe de Casa Azul, cuibul Fridei Kahlo şi a lui Diego Rivera — unde prietenul meu Carlos F. tocmai îmi descifrează războiul de presă dintre susţinătorii şi detractorii controversatului primar al capitalei mexicane.

Întors la hotel, îmi iau poşta electronică şi mă amuz citind un articol trimis din Bucureşti. Un gazetar zglobiu scrie în băşcălie despre alt gazetar zglobiu, acuzându-l că  “scrie la Cutare”. Mă întreb cât de repede va veni replica “Tocmai el vorbeşte, care scrie la Cutare…” Abia ajuns în Washington, găsesc replica atât de previzibilă în altă tranşă de mesaje electronice.

Românii se căsăpesc reciproc pe ce nu au – bani. Se căsăpesc şi pe ce au – bani. Între timp, presa scrisă, văzută şi auzită a încăput pe mâinile celor ce au făcut bani frumoşi, aiuritor de mulţi bani. Şi într-o ţară foarte săracă, dar garnistă cu o trupă de miliardari – azi în lei, mâine în euro şi dolari – percepţia este că toţi banii frumoşi se fac urât. Aşa că, oriunde scrii astăzi, oriunde apari pe sticlă şi orice microfon ronţăi, nu poţi scăpa de colierul suspiciunile ce ţi se atârnă de gât.

Ciudad de México (Distrito Federal). Mă uit pe geamul hotelului. În spate se află fostul sat olimpic. Închid ochii şi le revăd pe Lia Manoliu (58.28 m) şi Viorica Viscopoleanu (6.28 m) câştigând aurul în ‘68. Şi-l mai văd pe Bob Beamon plutind şi amuţind planeta preţ de 8.90 m!

Mă revăd citind cronicile sportive ale unor Petre Gaţu, Ioan Chirilă, Emanuel Valeriu ori Radu Urziceanu. Dar mi-e imposibil să mă imaginez cu aproape patru decenii în urmă, terminând o altă tabletă semnată Radu Cosaşu, punând mâna pe telefon şi stropşindu-mă la autorul ei “La cine scrii, nea Relu?” Eram fericit să-l citesc. Sunt şi azi. Oriunde ar scrie.

Unii cred că libertatea a complicat viaţa multora. Eu cred că prostia. (Reluare – 2004)

  • napocitania-napocala

    dom’ tudoraneee,

    nu ma poci abtzine sa nu va zic sa datzi repede pe satelit, ca poa’ o sa reperatzi oteveu’, sa vedetzi pentru cine o sa scrie foarte multa lume in curind !
    pierdetzi spectacolu’ de un humor (!) homeric, cre’ ca involuntar (da’ potzi sa stii ?), al lansarii unui caritas de renume mondial.
    in sensu’ c’o sa riza totzi si cu curu’ de noi, mai abitir ca acu’ !

    ===================
    nu prea pricepui prin ce am meritat sa ma trecetzi in blogroll, printre atitea somitatzi

  • Dorin Tudoran

    @ napocitania-napocala # 1

    Dom’ Niku,

    Blogu’ lu’ matale este foarte haios! Ti-am mai spus-o, dar nu m-ai crezut. Dac ti-e tarseala sa fii pe blogrollul meu, te scot, caci nu vreau sa te stanjenesc cumva-carecumvasilea. Da-mi un semn (“Vreau pe tusa!”) si te schimb cu viitorul presedinte al Romaniei profunde — De De…

  • napocitania_napocala

    d’apai, dom’ tudorane, io merci la boeru’ tot boer, ca doara nu credetzi c’o sa va rog acuma sa ma scoatetzi (daca tot m’atz bagat !)…
    treaba’i ca’s mai rusinos ca o fata batrina, si ma facetzi sa roshesc (v’am mai zis’o) d’asa mare cinste, mai ales ca n’am fost totdeauna reverentzios cu domnia voastra.
    chapeaux !

  • Anna Chapman

    Dar Sever Voinescu la cine scrie? 🙂

    E sau nu e plagiat? Pentru mine, e. Astept, insa, opiniile specialistilor.

    Merci.

  • Dar despre “blogarasi” ce parere aveti? Eticheta nu imi apartine mie, cred ca stiti cui.
    Libertatea asta a internetului si sansa pe care a dat-o oricui de a scrie, verzi si uscate uneori, mi-a oferit o sursa de informare mai buna decat cea a mass mediei oficiale.
    Cand pe bloguri se discuta de venirea crizei, presa tacea si unul spunea ca Romania e ferita de asta.
    Ce ma intristeaza… ca si pe bloguri s-a ajuns la “pentru cine scrii?” si la acuze si jigniri si mai grave. Orice lucru bun daca nu il terfelim putin nu putem.
    Libertatea inseamna responsabilitate, greu pentru unii.
    “Auzisi, bai blogarasule!”

  • Maria R.

    @dom’Niku & dl.Tudoran:de atata profunzime,curand nici n-o sa se mai vada Romania,ba chiar ca in poezia eminesciana,”azi o vedem si nu e” !
    Io-s una dintre cucoanele alea care considera ca totusi,ar mai fi ceva de capul neamului astuia,insa de cand l-am vazut pe DD la Realitatea,luat in serios,ba chiar cu un oarece 13%…
    Din pacate,la varsta mea cam greu cu emigrarea,uneori imi spun ca pana in Samoa de Vest nu m-as opri.
    Week-end fain!

  • Radu Humor

    Din pacate (sau din fericire ?!) nimeni nu scrie doar pentru el !
    Se zice ca scrie pentru cititorii lui, si daca printre astia se numara si nush ce felixiti cu bani, iata ca se poate spune ca nu se incalca linia continua trasata inca de cand s-a apucat ala sa dea cu rotativa in populatie :roll:

  • Radu Humor

    Ce se intampla cu DD la OTV tine de domeniul fantasticului
    cu voie si cu stire de la stapanire !
    Cred ca e cel mai eocvent examen pe care-l sustin romanii in ultimii 20 de ani !
    Ori se rupe hamul, ori se caca calul :mrgreen:
    Cale de mijloc nu-i !
    Decat peste granite :roll:

  • mihai rogobete

    Soluţii totuşi există, da’ nu mă dedau în autogât, că nu-mi place gazu’.

  • mihai rogobete

    Nu-i rău defel că DDe mai răsfiră majoritariştii.

  • __Vali

    “Eram fericit să-l citesc. Sunt şi azi. Oriunde ar scrie.”
    Ditto here, too.

  • Vasile Gogea

    Întrebarea asta am auzit-o de multe ori. Pusă chiar înainte de “ce scrii” sau “cum scrii” (uşor, greu… ). Şi îmi aducea în minte o întrebare pe care o auzisem frecvent în cele cîteva veri petrecute la bunici, în Ieud-ul “fără ieşire” (ar zice Ioan Es. Pop): “la cine coseşti?”. E o întrebare agresivă în măsura în care induce, sub masca unui interes bine intenţionat, prezumţia unei relaţii “stăpîn” (cel-ce-întreabă) -- “slugă” (cel-ce-răspunde).
    Dar, ţin minte, oamenii care coseau “la bortă” pentru bunicu’ stăteau, seara, la aceeaşi masă cu el. Şi cu noi, nepoţii, adică “coconii”.

  • mihai rogobete

    Infimi de puţini au scris la propria viziune: Pithagora, Aristotel, Heisemberg, (fără puncte-puncte).

WP Admin