≡ Menu

La cărți, cetățeni!

Luați  cu  politica ori  luați de ea,  luați  cu lustrația ori luați de ea, luați de o patimă ori de alta, uităm că suntem și altceva decât oameni furioși pe o planetă furibundă. Ne întoarcem cu greu la noi înșine, la ce am promis cândva că vom fi, iar când recunoaștem că am obosit de luptat în toate războaiele pierdute din start, ne întoarcem acasă prea târziu. Noroc cu prietenii care își văd de ale lor și cu asta chiar de ale noastre. Ne trag de mânecă și ne șoptesc că mai avem și alte  lucruri la care să ne gândim. În cazul de față, noroc cu prietenii care se țin de literatură. Unul dintre acești înțelepți prieteni ai mei este Emilian Galaicu-Păun. 

Joi, 27 mai, Emilian și-a lansat o carte ce trebuie neapărat citită – Arme grăitoare. Cum nu am putut fi alături de el în Timișoara mea natală, i-am trimis câteva rânduri pentru a fi împărtășite celor adunați la Cărturești. Îi mulțumesc confratelui Robert Șerban că le-a dat citire și maestrul Șerban Foarță că le-a dat ascultare.

Le transcriu mai jos cu speranța că după ce le veți citi, veți avea curiozitatea să deschideți link-ul și să citiți chiar cartea. Iar dacă vă place, poate mai găsiți un exemplar la vreo librărie. 

Când mai toată lumea cheamă pe toată lumea la arme, Emilian Galaicu-Păun ne cheamă la carte. N-ar fi rău să dăm curs invitației lui Cher poète

Emilian Galaicu-Păun

 

Arme_graitoare

Știre: http://www.agenda.ro/news/news/30971/cartea-i-o-arma-vorbitoare.html

  • Daca_nu_nu

    Esteeeeeeee!!!
    Este!
    Vivat, crescat, floreat!

  • Daca_nu_nu

    urmărind-o, nu i-am reţinut decît trecerea. mersul său, cum ai purta între coapse o rodie
    (pe franţuzește grenade) dată-n pîrg: în bătaia
    frumuseţii ei, nu mai departe de trei generaţii, puteai să-i auzi zvîcnind, la-ncheieturile
    mîinilor, sîngele ca o brăţară
    de granate încinsă – tot ce i-a rămas după o revoluţie, două războaie și-n ultimul timp
    vremuri văduve, din moștenirea
    de familie – pe dinăuntru, de-a dreptul pe os – subţiri, oasele: moartea își trage prin
    ele (seva) coctailul de măduvă –, c-un lănţișor adn. o grădină închisă-n seminţe de punica granatum
    – prin pulpa rozalb-roșiatică a grăuncioarelor, sîmburii albi se străvăd ca-n vitrinele
    din cartierul
    felinarelor roșii din amsterdam fetele – care răspunde la numele – neaoș – rodica
    (un cuvînt pe măsură de care lipindu-ţi urechea auzi cum pulsează o inimă și, rotunjite
    pe din interior, două sarcini).
    cerc închis. un bărbat urmărind o femeie la fel cum pe mică pe ceas minutarul aleargă secunda.
    o femeie în trecere. o trecătoare – sub tălpi i s-aștern, zebră, orele – unsă cu miere
    prin care-ai văzut lou
    mina zilei/la capătul căreia – nu are capăt! – ţi se dezgolește, de jur-împrejur,
    vanitas vanitatum et omnia vanitas. netrecătoare – pe urmele ei caldarîmul luîndu-se,
    -și zornăie platoșa-ntocmai o coadă
    de balaur a „iată-mă-s!”, solzii –, cu umbra de gît – tot ce are mai material în ea – care o trage
    după sine de partea cealaltă – sic transit… – pe muzică de – nu mai zi! – noir désir, voce
    ecleziastul: „le vent nous
    portera”. în scădere,
    cum ai despărţi un cuvînt în silabe, să-l treci dintr-un rînd în
    altul, treptele scării rulante pe care-alergînd să-și dea sufletul, carnea le urcă pieptiș
    (cernoziom curat, carnea ei – „nu vă uitaţi că sînt neagră…” –, prin care, cu graţie,
    venele-i ies la iveală ca,
    după ploaie, umflîndu-se, rîmele trandafirii din pămînt). și expresia ultimă-a scurtei ei treceri:
    să cobori în metrou la romană și peste doar cîteva staţii să ieși la pigalle.
    passagère.
    …………………………………………………………..

    …sonetul
    inocenţei pierdute odată cu ultimul vers:

    grădină-nchisă, soro, mireaso, puţ oprit…
    nu-i nimenea de faţă cînd grădinarul pune
    în trupul de fetiţă un grăuncior de punica
    granatum odată cu primul sînge – chit
    că fetele în floare sînt visul lui –, veghează
    cum prinde rod, răsare… dezlănţuită-n danţ
    irodiada ca o explozie în lanţ
    a cărei undă este roșeaţa din obraz – să
    dea peste margini! – umple tot timpul/spaţiul hic
    et nunc. cînd iese-n lume, pe buze neatinse
    își pune (sus) cîrmîz/(jos), de sable, neant. i se
    ghicește pe sub rochia de seară – dessous chic –
    centura de shahid. și smuls, inel pe deget
    …………………………………………………………………

  • Daca_nu_nu

    # 2 -- extras din poemul ”passagère”, în vol. cit. de DT (http://www.dorintudoran.com/wp-content/uploads/2010/05/Arme_graitoare.pdf), pp. 48-50.

    Vaai, câteodată mă enervează la culme invenţia asta savantă (altfel extrem de utilă) a citării (op. cit., pp., id. ib., ş.cl. etc.).
    Oare de ce cred oamenii de ştiinţă că numai ei lucrează de plăcere, iar poeţii nu?

WP Admin