≡ Menu

Jocul la ofsaid: opoziție sau apoziție?

Dușmanii președintelui Traian Băsescu au și straniul obicei de a se bucura mai repede decât trebuie. Cu cât petrecerea este mai lungă și mai zgomotoasă, cu atât mai mari sunt durerile de cap de după chiolhan.

Care este în acest moment motivul cel mai mare al bucuriei anti-Băsescu?

Evident, “Băsescu a înghițit porcul! Ha! Ha! Ha!”

Numai că la proba olimpică de “Ha! Ha! Ha!”, dl Băsescu s-a dovedit, mai întotdeauna, greu de bătut.

Ia să vedem, cine și ce anume a înghițit.

USL a câștigat alegerile la un scor atât de zdrobitor, încât, cu toate declarațiile foarte tranșante și extrem de violente făcute de dl Băsescu înainte de 9 decembrie, președintele nu putea desemna un alt candidat pentru funcția de prim-ministru decât pe dl Victor Ponta.

Dacă ar fi făcut-o și ar fi declanșat o nouă criză, sprijinul extern obținut astă-vară nu mai putea fi câștigat acum. Teoretic, singura posibilitate ca președintele să nu-l desemneze pe dl Ponta ar fi fost ca dl Băsescu să demisioneze. Practic, această posibilitate nu a existat nicio clipă.

Ce altceva putea face în această situație președintele Băsescu decât “să-și calce pe suflet” și, spre binele națiunii, să-l desemneze pe dl Ponta? Dar dl Băsescu nu dă nimic pe degeaba, mai ales când este vorba de interesul național.

Miercuri, 12 decembrie, președintele are o întâlnire cu domnii Ponta, Antonescu și Dragnea. Obține din partea celui dintâi garanția unei coabitări politice, în schimbul desemnării ca prim-ministru.

 

Desen & Copyright @ 2012 - DION

În loc ca opinia publică să fie prompt informată în legătură cu un asemenea act care dovedește înțelepciune politică, despre întâlnire mai întâi se tace mormântal, apoi se vorbește exact în momentul cel mai convenabil pentru președintele Băsescu. Adică, după ce președintele a înmânat câtorva lideri europeni copii ale înțelegerii cu dl Ponta.

Pasul următor este exact cel pe care a scontat dl Băsescu: în vreme ce – cu chiu, cu vai – dl Ponta recunoaște că a semnat un pact de coabitare, dl Antonescu susține că nu s-a semnat nimic la acea întâlnire.

Ce cadou mai mare putea să primească dl Băsescu de Crăciun decât dovada că are dreptate: în vreme ce Domnia sa este un om serios, responsabil, poate trece peste resentimente și nu are nimc de ascuns, ceilalți sunt niște hahalere, niște iresponsabili și niște tromboniști patentați. “Ha! Ha! Ha!”

Amestecul doar paradoxal de rugină și pripeală, acumulat în ani lungi și triști de opoziție, îi poate face pe unii să piardă azi exact ce au câștigat ieri.

Cu un adversar extraordinar de redutabil și de inventiv ca dl Traian Băsescu, nu joci la ofsaid decât dacă știi exact diferența între opoziție și apoziție.

Exemplu de apoziție explicativă: Fraierii ajunși la guvernare, USL, sunt dăștepți făcuți grămadă.

P.S. M-a amuzat copios cum s-a “consultat”, luni, 17 decembrie, președintele Traian Băsescu cu liderii partidelor parlamentare în chestiunea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Aș zice că, mai degrabă, i-a consultat. Exact cum consultă un doctor celebru niște copilași despre care și o moașă comunală știe că au tuse convulsivă. Să-l faci pe dl Vasile Blaga să se simtă un fel de Mihail Neamțu și pe dna Sandra Pralong Budiș să se simtă la fel de importantă politic precum dl Mihai Răzvan Ungureanu sunt alte  performanțe prezidențiale mai mult decât notabile.

 

 

  • Radu Calin Cristea

    Mă pregăteam pentru o postare la textul tău despre pupinul simbriot, dar mi-ai pus pe tavă o altă temă. Sunt ușor năuc pentru că tocmai am urmărit o emisiune la B1 TV cu Cristoiu față în față cu Ponta pe care l-a numit -- națiune, fii trează! -- ”bărbatul matur al națiunii”! Vorbim așadar de o întîlnire convenită a fi informală. Rezultă că ambele tabere au tatonat terenul fiind interesate de întîlnire. Întîlnirea a fost devoalată, Ponta o tot repetă, nu de cei patru, ci de Bogdan Chireac și ”cercul lui de prieteni”. Asta înseamnă, dacă nu încurc eu serviciile, probabil STS cu care Chireac a avut afaceri. Rezultă clar din declarațiile ulterioare ale lui Ponta că acesta nu avea nicio siguranță că Băsescu îl va desemna premier. De asta ar fi avut loc înțelegerea. Simt că îmi slăbește puterea de înțelegere. Cum adică să cîștigi alegerile cu 60% și să ai emoții că această majoritate nu va da premierul ?! OK, Băsescu ar fi vrut consultări cu fiecare partid. Cel mai mare ar fi fost PSD-ul, apoi PNL. Adică tot Ponta. În fine, Băsescu a plusat cu semnarea hîrtiei (că document nu e!) și, cu de la sine putere, a fîlfîit-o pe la Bruxelles. A cîștigat partida. CAP-ul strîns luni pentru desemnarea lui Ponta a fost altă sinistră farsă a lui Băsescu. Putem conta că Băsescu va juca în forță și în privința unor membri ai cabinetului, Relu Fenechiu e primul nume care îmi vine în minte. Da, Băsescu va fi foarte greu de învins. Încă n-a arătat ce poate, jucînd doar pe greșeala adversarului. Credeam că vizita spa la Vântu e irepetabilă. Uite că nu.

  • Dorin Tudoran

    @Radu Calin Cristea

    Cum adica “Basescu a plusat cu semnarea hartiei (ca document nu e!)!?! Dl Ponta a recunoscut ca a semnat. Cand doi oameni reprezentand USL, prezenti amandoi la intalnire, spun lucruri diferite — unul ca a semnat, celalalt ca nu s-a semnat nimic — unul dintre ei este pe alta lume!
    Bogdan Chireac este cine este, locul sau ar fi fost nu (din nou) in presa, ci la “mititica”. Can asemenea personaje sinitre ajung sa devoaleze asemenea lucruri, masina nu e nici macar “pe butuci” -- e la topit.

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Calin Cristea

    Pupinul simbriot tuna, fulgera, recicleaza amenintari cu Ana Pauker-Dej-Draghici etc.

  • Teo Gogaldau

    @Radu Calin Cristea
    Lui Relu Fenechiu i se spune, in presa de pe mult troienitul Bahlui, si “Transformator”. Ghiciti de ce? {Nimic nu se pierde, totul se transforma, nu-i asa?]

  • Dorin Tudoran

    @ Teo Gogaldau
    E, unul, consider ca “Relu Fenechiu” este un nume de basm (lingvisticeste punand problema) care “spune totul”; mai mult ca “Transformator”, dar (si) cu mai mult umor. Numele, s-a inteles, nu?

  • Inca nu-mi dau seama daca Victor Ponta e doar foarte fricos din fire, ceea ce-l face sa inghita, pe nemestecate, si ditamai elefantul, nu doar un porc -- revedeti si momentul cu cele 11 porunci primite, fara cracnire, de la Barroso -- ori e extrem de apasat de plagiat si/sau de cine-stie ce alt schelet ascuns in dulap. Mai degraba cred ca e o combinatie intre primele doua “posibilitati”, fapt ce nu exclude cu totul nici existenta celei de-a treia -- “scheletul”.

  • InimaRea

    E din Telegrame: După “palme, pumni, picioare…ameninţat viaţa”, “pupat Piaţa Independenţei”.
    Pînă să, l-am enervat puţin pe Liviu Antonesei, cu premoniţii fantaste. Om cu scaun la cap, Liviu mi-a demontat prăpăstiile. Nu ştiu de unde mi-a venit ideea că eu nu simţeam teama lui că nu trebuie rostit numele Necuratului.
    Ok, intru pe schema Diavolul şi Bunul Dumnezeu.
    Astă-vară, au înţeles pînă şi liderii USL că românii n-au statut de corturari ci de rulotari legaţi de pămînt prin GPS. Au, adică, dreptul la liberă mişcare dar nu cu căţaua sub căruţă ci pe roate motorizate, monitorizate -- pentru protejarea mediului, of course şi biens sure; în caravană, pe drumuri semnalizate corespunzător, nu pe unde-i trăzneşte fiecăruia să taie cîmpu’, să facă şleauri; cu foaie de parcurs, nu alandala, să-ncurce circulaţia de mare tonaj.
    Diavolul e starea lichidă a naţiei ăsteia, într-o continuă agitare, precipitare, migraţie din formă-n formă. Bunul Dumnezeu i-a pus dop. Să stea -- dracului! -- pe raftu’ ei, cu eticheta la vedere, şi să precipite înăuntru, nu în afară. Cînd o veni vremea -- “Căci va veni şi vremea-aceea” -- Bunul Dumnezeu va scoate dopul şi va vărsa conţinutul într-o cuvă unde i se va pierde urma. Deşi am citit eu că pînă şi apa are memorie -- la propriu, nu simbolic pantahereist. E un risc calculat, ca acela de renaştere a populaţiei de amazoane care-ar fi bîntuit odată pe Pămînt.
    E ceva ce m-a-mpăcat de tot cu soarta mea de cetăţean român care nu va apuca vremea cînd va fi şi el în rîndu’ lumii, ci tot o vietate ciudată. E scena din Consiliul Europei, pe unde umbla Băsescu după coledzi să le dea capitulaţia, să ştie tot poporul (european) că el lasă Ţara pe mîini bune, nu pe-ale bandiţilor care l-au prins la-nchesuială.
    Gest de mare bărbat de stat! Semnalează lumii că-n ţara lui s-a produs separaţia puterilor în stat printr-un divorţ pînă la urmă prin bună înţelegere. Astfel că, de-acu’nainte, avea-vom puterile dinăuntru şi puterea de afară. De cîte ori s’or încăiera alea dinăuntru, a d’afară va scutura bine recipientul, să nu dea pe de lături. Iar dacă s-a’ clinti dopul, ori s’a cerui, ori s’a smoli.
    Ăsta-i rostul nostru în peştera lui Ali-baba -- de lampa lu’ Aladin. Doar că va scrie pe etichetă: A nu se scoate dopul decît cu maximă precuaţie, pericol de răspîndire a duhului rău.
    Dacă vreţi , eu vă spun cum îl cheamă, da’ nu crez să vreţi.

  • neamtu tiganu

    Un preten care e preten cu alt preten mi-a trimis stenograma pactului de neagresiune dintre Ponta si Basescu.
    Ponta: subsemnatu (ex.)dr. Ponta, prim. min (in spe) ma angajez ca-n numele poporului roman sa nu iau in desert numele domnului… basescu si nici a rudelor mnealui si sa nu pronunt cuvintele, dosar, flota, mihaileanu, eba, mircea, elena.
    Basescu: Io, basescu voievod, presedintele cel mai alesu de jde ori, cel mai iubit tatuc, promit sa nu-l mai numesc pa papagalu de Ponta dottore si imatur si sa-l pun prim. min de cite ori vrea el. (zgomote neidentificabile in fundal, ma-ta cu cratima, imputit, etc.)

    Prezentu pact a fost incheiat azi si este valabil atita timp cit nici una din parti nu-l incalca.

    Semnaturi indescrifrabile.

    Copie in lb. portocalie pt. signore barosano, si-n lb. luxemburgheza pt viviane.

  • radu

    Stati asa: Ponta a semnat, Antonescu si Dragnea n-au semnat, e o diferenta!
    Antonescu a zis mereu: EU n-am semnat. Ieri a recunoscut si el ca doar Ponta a semnat, dar documentul nu angajeaza USL pentru ca n-a fost semnat si de partea liberala. Asta inseamna ca ne putem astepta, in viitor, la o distantare a PSD-UNPR de PNL-PC.

  • ro.dica (Roxana Dica)

    As avea restante de acum trei postari. Mai intai trebuia sa spun ca simt o oarecare doza de vina, sunt doar cetatean (Xenofobia). Apoi ca mi s-ar fi parut mai potrivit sa fie Cetateanul rastignit, nu Omul rastignit tocmai pentru a fi in spiritul vremelniciilor care ne inconjoara in tot felul, de nu stim daca si cum o sa le depasim. Si daca am ajuns la zi ar trebui sa deosebim substanta de aparente cerandu-le cu insistenta politicienilor sa capete tot mai multa concretete. Dupa mintea mea in asta ar intra si caracter, pe langa autostrazi, canalizari, locuri de munca, legi si masuri administrative de buna calitate. Chestiile de imagine pe care le-am tot vazut pana acuma nu ma incanta si sper totusi sa nu ne intoarcem la vremurile in care ne luau ochii, indiferent din ce directie ar veni pacaleala.

  • Radu Calin Cristea

    BREAKING NEWS!
    Iata documentul!

    ACORDUL DE COOPERARE SI BUNA GUVERNARE

    intre Presedintele si Guvernul Romaniei

    In conditiile situatiei de coabitare din Romania intre Presedintele ales, Traian Basescu, si Guvernul USL se convine urmatorul acord de coabitare si guvernanta pentru a crea mecanismul functional al coabitarii si a asigura guvernanta eficienta a tarii. Acordul de coabitare si guvernanta este destinat pastrarii stabilitatii tarii si asigurarii unui climat functional la nivel interinstitutional, bunei guvernari si redobandirii increderii pietelor internationale, prin armonizarea pozitiilor comune in cadrul puterii executive, cu respectarea atributiilor constitutionale ale Presedintelui si Guvernului Romaniei.

    1. Principii si valori comune

    Coabitarea se bazeaza pe elemente intangibile acceptate de toate partile, elemente ce nu vor fi alterate direct sau indirect de nicio initiativa a partilor, dupa cum urmeaza:

    -- orientarea strategica a Romaniei: apartenenta Romaniei la NATO si UE, Parteneriatul Strategic cu SUA, regulile europene ale competitiei si economiei de piata si ale democratiei sunt intangibile.

    -- securitatea Romaniei, inclusiv sustenabilitatea institutiilor responsabile, sunt elemente asupra carora partile nu se pronunta in forma contradictorie. Orice referire sau problema legata de aceste institutii va fi dezbatuta in comun, un rol important revenind argumentelor profesionale provenind din evaluarile institutiilor vizate.

    -- independenta justitiei si suprematia legii, statul de drept:

    a. respectul pentru valorile constitutionale si pentru institutiile fundamentale ale statului, incepand cu Justitia, care nu mai trebuie sa fie atacate si, astfel, delegitimate.

    b. consolidarea independentei justitiei in raport cu influenta politica. Respectarea prevederilor Constitutiei la emiterea ordonantelor de urgenta si punerea in aplicare a deciziilor Curtii Constitutionale.

    c. restabilirea functionalitatii institutiilor afectate si identificarea de garantii pentru faptul ca procesul de limitare a atributiilor institutiilor statului de drept nu va putea fi reluat de catre politicieni.

    d. numirea in functia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucura de sprijinul diferitelor partide.

    e. introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului general si a procurorului sef al DNA care sa presupuna candidaturi deschise, criterii de experienta profesionala, integritate si rezultate pozitive in actiunea anticoruptie.

    -- prioritatile de aparare ale Romaniei: ambele parti convin sa sustina prioritatile de aparare ale Romaniei si sa le scoata din spatiul disputelor politice, tinand cont de nevoile si optiunile profesionistilor din Fortele Armate pe diversele teme aferente. Politicienii se vor abtine de la orice luare de pozitie care ar putea afecta capacitatea, credibilitatea si forta Armatei romane.

    -- orientarea in directia aprofundarii integrarii in cadrul constructiei europene: dezvoltarea politicilor Uniunii Europene si promovarea Romaniei ca membru activ in realizarea acordului general in UE pentru avansarea proceselor de integrare europeana reprezinta unul din principiile comune de baza ale partilor in abordarea sferei afacerilor europene.

    2. Angajamente comune

    Partile convin ca vor respecta si se vor abtine in a lansa dispute politice pe temele legate de angajamentele Romaniei fata de institutiile internationale. De asemenea, se angajeaza sa respecte un set de reguli comune in relatiile cu partenerii externi. Astfel:

    -- partile se angajeaza sa se abtina de la atacuri la adresa institutiilor statului de drept si a celor cuprinse in angajamente externe, de natura financiara si politica, optand sa coopereze in pozitiile comune fata de FMI, BM, CoE, NATO, MCV, Schengen etc.

    -- partile se angajeaza sa mentina coeziunea mesajului extern.

    -- toate componentele guvernantei Romaniei isi asuma coeziunea mesajului intern pe temele convenite.

    -- partile vor stabili spatiile de competitie politica in mod concret, elementele asupra carora nu se convine in negociere directa si asupra carora opiniile divergente vor fi oferite ca optiuni in spatiul public.

    -- partile se angajeaza sa evite confruntarile publice inutile, sa incerce solutionarea diferentelor pe temele asupra carora nu s-a convenit in spatele usilor inchise, sa respecte preeminenta uneia dintre parti convenite in tipologia de problematica abordata si sa propuna public optiunile alternative acolo unde diferentele de abordare apar, iar subiectele expuse public nu sunt in masura sa aduca prejudicii la nivel national, ci doar dezbatere pentru perfectionarea optiunilor si cresterea consultarii publice pe aceste teme.

    -- partile convin asupra necesitatii de a se consulta ex-ante in privinta mandatelor care vizeaza dezvoltarea/punerea in aplicare a politicilor europene: reuniunile de consultare in vederea armonizarii unor pozitii comune vor avea loc inainte de reuniunile ordinare ale Consiliului UE si ale Consiliului European, precum si ori de cate ori este necesar (cu prilejul reuniunilor cu caracter exceptional). In cazul mandatelor generale sau al temelor complexe de mare sensibilitate, partile convin sa desfasoare inclusiv consultari in formatul Presedinte, pe de o parte, si partidele politice din coalitia de guvernare/parlamentare, pe de cealalta parte.

    Obiectivul de interes national al Romaniei in aceasta perioada este absorbtia fondurilor europene prin utilizarea la maximum a fondurilor puse la dispozitie de UE pentru asistenta tehnica (POAT).

    3. Spatii de responsabilitate preeminenta

    Partile convin asupra faptului ca, potrivit Constitutiei Romaniei, fiecare componenta are atributii preeminente in anumite domenii de activitate:

    Presedintele: politica externa, de securitate, de aparare, reprezentarea la Consiliul European si afaceri europene.

    Primul ministru: Politica economica si sociala, guvernarea tarii, probleme de ordin curent ce nu au direct incidenta cu securitatea nationala, relatii externe la nivel interguvernamental, reprezentarea in Consiliul Uniunii Europene.

    Partile convin sa respecte pozitiile formulate de responsabilul constitutional, sa coopereze in formularea politicilor acolo unde e implicata si cea de a doua parte, cu buna credinta, sa evite orice fel de blocaj, sa discute si sa dezbata pozitii alternative. In aceste domenii, pozitiile publice divergente sau alternative vor putea fi exprimate la nivel tehnic, cu referire directa la argumente de aceasta factura si nu cu abordare politica.

    Partile se angajeaza sa continue practica aprobarii mandatelor de reprezentare de catre Presedintele Romaniei si prezentarea rapoartelor la sosirea din delegatii.

    4. Spatii de cooperare si modalitatea de cooperare

    Exista domenii efective in care cooperarea dintre cele doua componente ale executivului se impune. Exista deja un set de mecanisme institutionale si o jurisprudenta in materie administrativa care va fi mentinuta. Astfel, vor fi respectate de catre fiecare atributiile si pozitiile celeilalte parti in actele de decizie administrativa ce implica ambele parti, cu buna credinta, evitand blocajele, dar cu respect fata de argumentele fiecarei parti, care pot fi circumscrise unei sfere inacceptabile pentru celalalt (drept de veto reciproc asupra persoanelor, pe baza de argumente).

    In aceasta materie se inscriu:

    -- elaborarea politicii externe si cooperarea cu MAE

    -- elaborarea politicii in cadrul UE si cooperarea cu MAEur si MAE

    -- numirile de generali

    -- numirea Procurorului General, Procuror sef al DNA sau alte functii ce reclama atributii constitutionale ale Presedintelui si ale Guvernului

    -- elaborare de pozitii comune in terte teme

    -- temele de politica interna cu incidenta in sfera securitatii nationale

    Modalitatea de cooperare, in aceste cazuri, se realizeaza fie prin mecanismul decizional direct, intalnirea celor in cauza – Presedinte cu premier, Ministru de Externe, Ministru al Apararii, alti ministri – fie prin formule institutionale de convenire a pozitiei comune – mandatul extern de negociat de catre MAE cu Departamentul de Politica Externa si consilierul aferent, mandatul la Consiliul European elaborat de MAE si MAEur cu consilierul de specialitate, fie prin formule terte, convenite de cei doi decidenti pentru a lucra pe aceasta directie.

    5. Codul de conduita general

    Partile vor imbratisa reguli minimale de adresare respectuoasa, cu referire directa la functia partenerului si la adresarea la plural. Ele se vor abtine in a incuraja abordari diferite la nivelul structurilor pe care le reprezinta si vor sanctiona excesele si iesirile publice ale colegilor de partid sau angajatilor care exced aceasta regula de comportament, bun simt, decenta si politete.

    Partile se angajeaza, de asemenea, sa evite expresiile dure, atacurile de orice fel. Ele se vor abtine de la expunerea publica a temelor nediscutate si vor conveni termene concrete, asumandu-si celeritatea in discutarea temelor solicitate de o parte sau alta si de formulare a unor raspunsuri si pozitii. La expirarea termenelor limita convenite, abordarea publica a acestor teme si lansarea lor in dezbatere este o optiune deschisa.

    Partile convin sa respecte cu strictete regula de a nu expune public discutiile oficiale si a aduce in public exclusiv elementele convenite de ambele parti sau temele asupra carora nu s-a convenit si a caror expunere in spatiul public nu afecteaza interesele Romaniei.

    6. Mecanismul de luare a deciziilor

    Formula de luare a deciziilor intre cele doua componente ale Executivului, Presedintia si Guvernul Romaniei, este cu precadere intalnirea sau discutia directa Presedinte-Premier. In mod exceptional, alte persoane pot fi implicate, cu acceptul celor doi, sau o tema poate fi delegata catre sistemul administrativ al celor doua institutii – consilieri, aparat tehnic. Pot exista chestiuni care reclama implicarea celor doi presedinti ai Camerelor asa cum pot exista formate de dezbatere si decizie ce contin si alti ministri.

    7. Mecanismul de solutionare a disputelor

    In conditiile in care, pe o anumita tema in care e necesara o convergenta a pozitiilor ambelor parti, nu exista o prevedere constitutionala privind preeminenta in decizie a unei parti sau chestiunile sunt extrem de importante si nu se poate conveni o pozitie comuna, ca si in cazul in care sunt incalcate regulile prezentului acord, deblocarea relatiei trebuie facuta printr-un mecanism convenit care sa asigure atingerea unei solutii, pentru a se asigura deblocarea relatiei sau functionalitatea in conditii de raceala intre cei doi actori principali sau la solicitarea lor.

    Mecanismul de solutionare a disputelor este alcatuit din consilieri si ministri, cu o persoana desemnata de catre fiecare parte care sa conduca fiecare componenta. Desemnarea se va face in functie de tema discutata, si vor fi evitate persoanele controversate sau inacceptabile celeilalte parti. Chestiunea se abordeaza tehnic si juridic, se aleg variante si optiuni, prezentate celor doi decidenti pentru a conveni asupra formulei finale. Dezbaterile din cadrul mecanismului nu sunt publice si nici destinate publicitatii pana la convenirea lor de catre decidenti.

    Presedintele Romaniei Primul Ministru

    Traian Basescu Victor-Viorel Ponta

    11 decembrie 2012

  • AVP

    Corina Anghel a distribuit linkul acestui topic pe Facebook, iar eu am făcut acolo următorul comentar: „Mie mie se pare că, din contra, cel care a rămas în ofsaid de data asta e chiar Traian Băsescu… oops. Și asta pentru simplul motiv că s-a înfruntat c-un jucător la ofsaid tot atât de redutabil ca și el, dar mult mai tânăr, vai… oops. Cu astfel de jucători, mai mult ofsaidatori păcălitori, decât fotbalitori, viitor de aur biata noastră țărișoară are, dar numai din întâmplare…”

    Poate interesează pe cineva de pe-acilea părerea asta (dar nu, desigur, pe cei care țin, din motive care-i privesc, de regulă personale, vezi bine, cu-o singură echipă : „a noastră”). In rest, sănătate la toată lumeea.

  • andrei i

    mie mi se pare ca useleii nu-s “fraieri” si “dastepti” ci “jmecheri” si “prosti”; nu-i prima data cand manifesta simptome care sa indice asta

  • andrei i

    hm, iar o sa se spuna ca dau link-uri spre un site al Cotrocenilor (da’ oricum am vazut ca altii citeaza linistiti din “Cotidianul” -ceea ce nu inseamna ca ce scrie acolo ar fi neaparat fals; si…viceversa); ce ziceti de scrisoarea asta deschisa (chiar foarte deschisa, ca tot ma intrebam ce se mai intampla pe-acolo, nu de alta da’ usile pareau cam inchise lately)
    http://www.contributors.ro/advocacy-public-affairs/scrisoare-deschisa-semnata-de-sapte-angajati-ai-iiccmer/

    De remarcat ca (cel putin) 2 dintre semnatari sint membri in “Militia Spirituala”, organizatie ce a participat activ la protestele din ianuarie si care a contestat vehement anumite masuri ale guvernelor PDL; deci nu poate fi vorba de partizanat politic pro-Tismaneanu (iar pe vremea acestuia din ulma n-am auzit sa fi avut cineva de suferit pe motive politice aici -si acesti semnatari ar fi vorbit si atunci, daca ar fi fost cazul, n-avem motive sa ne indoim)

  • In sfarsit, acordul cu pricina a fost dat publicitatii. Prin semnarea lui, Traian Basescu, in calitate de presedinte, si Victor Ponta, in calitate de premier, se angajeaza sa nu mai scoata limba la UE si sa nu-i mai bombardeze pe oficialii ei cu minciuni. Mai mult, acordul ii obliga pe semnatari sa se prezinte in public cu batistutza curata, unghiile taiate si, in general, sa stea amandoi in patratica pe care le-o confera Constitutia, sa nu se mai calce pe bombeuri, sa nu se mai tutuiasca in vazul lumii, “sa nu mai dea din casa” si sa nu se mai gratuleze reciproc cu epitete ce fac timitere la regnul animal. Intr-o tara normala, acest acord ar parea o aiureala. In Romania, el pare a fi centura de siguranta obligatorie pentru zborul deasupra unui cub de cuci al acestei coabitari ca naiba. Si, daca mai conteaza, Crin Antonescu n-a mintit, fiidnca domnia sa nu a semnat documentaul ce s-a incheiat strict institutional, intre institutia presedintelui si instituia prim ministrului, vedea-le-as mai putin “personalizate”. Prin semnarea documentului, ambele parti accepta tacit ca pana acum au incalcat toate regulile jocului politic, adica exact pe acelea (multe!!) care fac obiectul Acordului.

    http://www.rtv.net/acordul-semnat-cu-basescu-victor-ponta-a-facut-public-documentul_58777.html

  • Dorin Tudoran

    @ No Name

    Eroare dluli Antonescu a fost de a declarat ca “nu s-a semnat”, cand putea spune foarte clar “Eu nu am semnat nimic”.
    Acordul trebuia facut public imediat, nu dupa ce a izbucnit scandalul.

  • Dorin Tudoran

    @ andrei i
    Site-ul este “al Cotrocenilor”, dar daca problemele semnalate de scrisoarea deschisa sunt reale, IICCMER se afla din nou in impas. Pacat.

  • Relu Feketekukiogumi

    @Andrei I
    La ce rubrica il instalam pe Freiherr zu Kakarau?

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Calin CRistea

    1. Eroarea dlui Antonescu: a spus ca “nu s-a semnat” nimic la Cotroceni. Exact era: “Eu nu am semnat nimic, fiindca nu eu am fost desemnat pentru functia de prim-ministru”.
    2. Daca nu ear de acord cu cele semnate de dl Ponta, ce cautau acolo dnii Antonescu si Dragnea?
    3. Intre oameni responsabili nici nu era nevoie de un asemenea acord semnat. Este vorba de lucruri pe care, de multa vreme, actorii politici erau obligati sa le respecte;
    4. Ce rost a mai avut parodia de luni, 17 decembrie, in care Presedinte “s-a consultat” cu partidele parlamentare in legatura cu desemnarea unui candidat, cad totul era incheiat in ziua de 11 decembrie? Sau premierul Ponta semna doar in calitate de actual premier in numele viitorului premier care pitea or putea sa nu fi el? Straniu.
    5. Ce se va intampla cu, pe de-o parte, “intelectualii rinocerizati” si pe de alta, cu “pupinii clasicizati”? Banuiesc ca nedetinand functii in stat etc. ei pot continua sa improaste ura si mizerie dupa acelasi plan stahanovisc ca pana acum.
    6. Una peste alta, un acord care trebuia publicat imediat dupa semnare, spre a mai detensiona atmosfera.

  • Dorin Tudoran

    @ radu

    Cum am spus: dl Antonescu a afirmat “nu s-a semnat nimic la Cotroceni”, cand trebuia sa spuna “Eu nu am semnat nimic”. Exista lucruri implicite si lucruri explicite. Dnii Antonescu si Dragnea in ce calitate au fost la intalnirea de la Cotroceni? Banuiesc ca spre a demonstra unitatea USL in jurul premierului. Ce a semnat premierul au “semnat” si dnii Antonescu si Dragnea chiar… nesemnand.
    Important este sa vedem cata vreme va fi respectat acest acord.

  • andrei i

    @Relu Feke…
    la rubrica Nuli Fuduli

  • z

    Domnule Tudoran,

    Dar daca inaltele fete ce se intilnira pe deal la ceas de seara nu sint in echipe adverse -- deci nici vorba de ofside? Iar jocul nu e fotbal, ci hockey -- simpla schimbare de versiune a aceleiasi glorioase echipe FC Ochi Precum Marea si Poante pentru Votanti (recte FCOMPV). Zic si eu …

  • andrei i

    @D. Tudoran
    De ce “din nou” ? Ca din scrisoare (ma rog, daca e adevarat ce scrie) reiese ca institutia mergea bine pina in iunie.

  • Cred ca acordul putea fi public numai cu acceptul ambelor parti semnatare. Mai ales ca acest sui-generis gentlemen’s agreement include si o clauza potrivit careia “partile convin sa respecte cu strictete regula de a nu expune public discutiile oficiale si a aduce in public exclusiv elementele convenite de ambele parti etc….”
    Mai cred ca partile semnatare ar trebui sa incheie, fiecare in parte, cate un asemenea acord si cu poporul, prea des mintit, jegmanit, umilit, prostit s.cl.

  • Radu Calin Cristea

    Nu vreau sa apar pe nimeni si e posibil sa fi fost o bilbiiala a reactiilor liderilor USL imediat dupa “deconspirare”. Antonescu repeta ca ar fi zis: “Nu s-a semnat nimic in numele USL” -- ceea ce are o acoperire daca citim textul. Guvernul nu e insa al USL-ului? Diligentele intilnirii s-ar fi consumat intre Basescu si Ponta. Ponta i-a solicitat lui Basescu sa vina insotit si de Antonescu (“ca sa nu se spuna ca Ponta a venit singur la Basescu”…) si Dragnea. Basescu i-ar fi spus sa vina cu cine vrea. Ponta n-a avut o explicatie plauzibila a prezentei lui Dragnea la intilnire. Fireste ca textul trebuia urgent facut public. O intilnire informala e altceva, nu se lasa cu acorduri scrise si semnate. Ieri seara am aflat insa despre alt acord de guvernare semnat, banuiesc, in numele USL, cu UDMR dupa referendum, prin octombrie. Nici hirtia asta ciudata n-a fost facuta publica. Au avut stiinta de ea conducerile PSD si PNL? In ritmul asta vom afla in curind ca s-a semnat mutarea Romaniei in Suedia. Ceea ce n-ar fi deloc o idee rea…

  • Dorin Tudoran

    @ andrei i

    Alti oameni din institutie spunea “candva” ca institutia nu mergea tocmai bine. Cum nu lucrez in sau cu institutia respectiva, nu pot sa stiu cu exactitate cum stau lucrurile. Daca dvs. sunteti mai bine informat, nu este nicio problema sa ne spuneti ce si dinu cauza cui merg lucrurile prost azi, in vreme ce inainte mergeau bine.

  • Dorin Tudoran

    @Z
    Ziceti, cine va impiedica?

  • Relu Feneketekiu

    @Andrei I
    Stiu un faimos nonagenar ce nu v-ar contrazice. Dimpotriva: ar aplauda cu toate cinci membrele. Prenumele sau e Neagu.

  • Cinic.

    Dupa mine dl.Ponta a gresit flagrant,semnind ca se angajeaza sa nu mai faca lucruri de care a fost acuzat in vara,desi nici nu le-a prea facut-toate raminind in faza de intentie si aia confuza!
    Si de data asta ,dl. Basescu,a jucat mai bine,cistigind puncte cind nu mai avea ce cistiga decit din prostia adversarului(in faza cu fluturarea hirtiilor a jucat necinstit cum ii era obiceiul,lucru pe care Ponta trebuia sa-l prevada si preintimpine,punind expres in intelegere ca e interzis,sau sa-l faca public a doua zi dimineatza)
    Cit despre dl.Antonescu,a zis clar ca nu s-a semnat nimic.A pierdut unmoment in care putea fi onest.
    Sint total dezamagit de pastrarea lui Oprea. E oribil.

  • Helen of TROI-PLESHCOI

    @Relu Feke & andrei i

    bine ca nu l-ati trimis la rubrica “javra ordinara”, fiin’ca sefu’ nu suporta aglomeratia!

  • Daca_nu_nu

    @) Z: „…nu sint in echipe adverse…”

    Exact!
    Io de când tot zic…
    Numai că, la politică, și io, ca-n bancu ăla: am privire inteligentă, dar nu mă știu exprima.

  • Nicolae Prelipceanu

    E aiuritor să citeşti înţelegerea asta. M-am şi întrebat dacă nu cumva e o glumă. Păi e ca şi cum ai tot scrie, la toate intrările: “a se şterge pe picioare”, “a nu scuipa pe jos” sau chiar “a nu se defeca în faţa altora” şi altele de acelaşi calibru. Undeva, în lunga poliloghie, se vorbeşte chiar de “respectarea prevederilor Constituţiei”. Păi dacă sunteţi la stadiul ăsta, mai staţi, fraţilor, pe-afară, până când o asemenea chestie va fi subînţeleasă, şi pe urmă bateţi la uşă că, poate, vi se va deschide. Dar aici eu sunt fraier, ei ştiu că electoratul nostru înţelept le va deschide uşa oricum ar bate, şi cu bâta şi cu piciorul şi cu pumnii. Halal să ne fie! Să mai şi dai un asemenea document celor de deasupra ta, de la UE în speţă, e să recunoşti în ce mizerie intelectuală şi umană trăieşti, aşa, şef de stat sau de guvern cum eşti! Sau, poate, şeful de stat, dând actul sau ce-o fi, îi şi arată ăluia cine e colegul lui de… chiar aşa, de ce? Sau mai degrabă cum sunt colegii lui de direcţie politică.

  • neamtu tiganu

    nu stiu daca cei mai tineri stiu cum e jocu de bambilici, era destul de cunoscut prin anii 70 in fac. tehnice. P-atunci nu aveam aifon si laptop, se juca in pauzele dintre cursuri, seminare pe catedra. Erau doua variante, una in care se dadea un bobirnac unei monede care se-nvirtea ca titirezu si apoi suflai in ea sa intre in poarta adversa, sau varianta de fotbal cu nasturi in care jucatorii se conduceau cu un pieptene. Spre rusinea mea recunosc ca nu am ajuns niciodata intr-o pozitie de virf, mai ales ca pauzele le petreceam p-afara unde aveam sansa sa prind vro chimista la asternut. paranteza, oare de ce majoritatea celor care studiaza chimie sunt muieri?

    Nu credeam ca dupa atita amar de ani sa fiu din nou martoru unui joc de bambilici intre presedintele unei tari din Eu si prim. min.
    Le-as propune sa continue cu sotronu, turca pe ouate, castelu, lapte gros.

    P.S bag seama ca unii sau altii il dau cistigator pa unu sau pa altu, nu stiu cine cistiga, in schimb stiu cine pierde, da mi-e jena sa va spun!

  • mihai rogobete

    Câţi au fost arşi pe rug din cauza prejudecăţilor religioase, câţi nu sunt spulberaţi din cauza celor politice.

  • Dorin Tudoran

    @ Nicolae Prelipceanu

    Am fost cuprins de aceeasi senzatie aiuritoare: trebuie o intelegere intre Presedinte si Prim-ministru pentru a se respecta Constitutia? Bine scrisa, prost scrisa (de fapt, foarte prost scrisa), Constitutia e Constituie si nu are nevoie de “sprijinul” Presedintelui si al Prim-ministrului pentru a fi respectata: trebuie respectata. Lucrul cel mai important dovedit de acest document, sau ce va fi fiind el, este ca si Presedintele, si Premierul recunosc ca pana acum nu au respectat Constitutia. Ce ar merita? Lasara la vatra a amandurora.

  • pupozitu’ compozit

    @ dom’ tudorane,

    pupozitzia mea iaşte: daca’i sa fie cu tradare, tratare sa fie, da’ s’o stim si noi.

    o atentzie, o mas(l)ina, ceva, sa ne treaca mai lesne (n)apocalipsurile.

    la multzi ani!

    (20.12.2012)

  • @) Dorin Tudoran, All

    Ce mi se pare mie clar, cel putin de la oarecare distanta, dintr-o tara mai normala, fiind de ieri la Ceacovia, este ca documentul a fosat semnat intre presedinte si premeier si priveste in mod esential respectarea Constitutiei si a angajamentelor internationale ale Ro, in primul rind cele cu UE. Cum ambele teritorii trebuiau/trrebuie sa se bucure de respect, e clar ca ambii jucatori se afla in offside. Din acest motiv, nu m-as grabi sa-l socotesc pe vreunul din semnatari -- aici optiunile par impartite! -- vreun fel de geniu politic, ci pe ambii noiste politruci aborigeni tipici. Cind n-au incredere unul intr-altul -- si e clar ca nu au! -- poluitrucii nostri de frunte se grabesc sa semneze acorduri redundante… In rest, unul dintre semnatari e la capat de drum, celalalt are avantajaul tineretii… Care desigur poate fi inselator, tineretea nefiind o valoare in sine, ci un dat, mai conteaza si ce faci cu ea… Ginduri bune tuturor.

  • InimaRea

    Cred că opoziţie numai în media se va mai face. Media e (sic!) tare apelipsită de ameninţarea cu anularea jocului politic. Butonez şi văd figuri lungi, încreţite de nervi: PDL tace, ARD s-a dus cum a venit, cine să-i mai toace pe “ăştia”? Pe net, tot aşa -- ca o spaimă că nu mai sînt scandaluri. Dacă pînă şi Băsescu a dat-o la pace cu “ăştia”, singura nădejde ne mai sînt “incompatibilii”.
    Dar se-anunţă ca joc cu sumă nulă vînătoarea de incompatibili. Pe de-o parte, fiindcă nu mai are nici un haz -- oricum, nici un ecou -- să descoperi apa caldă -- ăla “a fost”. O fi fost, ‘ce rumînu’, şi ce-i cu asta? Ăialalţi n-a’ fost? Şi cu ce-au fost mai breji, că ne-au belit cum le-a venit pe chelie, fără chiar a şti ce făceau?
    Pe de altă parte -- cea care contează cu-devărat, zic eu -- parlamentul nu-i doar obez după alegeri dar e şi stricat tot aşa majoritar. Ce miniştri să alegi de-acolo şi să nu fie pătaţi? Nu şi-au băgat partidele la-naintare cei mai tari politicieni? Şi dacă nu chiar pe toţi, restul e reprezentat de urmaşi direcţi, de sînge -- în cel mai rău caz, de afini ori secretare (deştept Dragnea ăsta, dracu’ gol!)
    Probabilitatea de a scoate un ministru cinstit din parlamentul actual e ca-ntr-o veche problemă de fizică: Un bulgăre de zăpadă de 30 g cade de la 7,5 m şi se sparge. Să se calculeze probabilitatea ca bulgărele să se adune la loc şi să pornească în sus, cu viteza cu care a căzut.
    Aflaţi că se calculează pînă şi asta dar probabilitatea e 10 la ameţitoare puteri negative. Domn’e, da’ e posibil cîtă vreme se calculează? Este, noi să fim sănătoşi şi să tragem nădejde ca spînu’ de barbă.
    De-ar avea niţică răbdare, media ar avea ce mesteca imediat după sărbători, cînd se votează bugetul. Da’ n-are, funcţionează la foc continuu, dac-o opreşti se gripează şi poate c-aşa rămîne.
    Dincolo de traseism şi parlament unicolor -- tot pestriţ-maidanez (că doar n-om insulta rasa dalmaţiană) -- o diferenţă importantă se va simţi (al dracu’, se va -- părerea mea…) în politica guvernării.
    Pornesc de la ideea că principala problemă e bugetară -- nu-s bani destui (nici pentru “ei”, nici pentru păcătoasele de probleme statale, care trebuie păcălite dacă tot nu pot fi evitate) -- şi agravant e că bugetul nu poate creşte. Singura direcţie din care ar putea e interzisă -- restrîngerea ariei de jaf a evaziunii fiscale, cu toate rădăcinile sale.
    PDL a găsit soluţia cinică -- a tăiat din ce era de dat fraierilor. Mi se pare corect, nu era să fie ţinuţi cu dinţii la gard guvernanţii şi clienţii lor (politici, economici, consaguini, couterini ori cu care doar se ţin de neamuri).
    USL tre’ să meargă pe ailaltă parte: nu taie direct, măreşte dările. E tot aia dar nu arată la fel de rău. Iar rezultatul e acelaşi ca-nainte: tot fraierii plătesc, jmekerii au şi guvernarea de partea lor, şi obiceiul de a fenta Fiscul.
    La mare nevoie, merge pe inflaţie dacă tot nu sîntem în Zona Euro. Dar asta depinde de înţelegerea FMI şi-a celorlalţi creditori.
    Dacă nu uităm în urmă cu doar 6-7 ani, de cînd cu denominaarea, vedem că inflaţia funcţionează fără greş, ca unsă. Azi, o pâine e 2-3 lei. Acum 8 ani, o pâine de 20-30.000 de lei ar fi aruncat ţara-n aer, aşa că era doar 6-7000, acolo.
    Nu mai zic de gazul auto: 6 lei/l -- merge. Dar dacă era 60.000, paraliza totul. Aşa că era 500 de lei, cu 5000 mergeai o săptămînă prin Bucureşti (cu grijă, desigur). Acum, cu 0,50 lei mergi cu căruciorul prin supermarket.
    Iată încă o sluţie -- denominarea. Mai taie BNR nişte zerouri, şi mai respirăm şi noi 2-3 ani. Apoi, d’a cappo.

  • andrei i

    @D. Tudoran

    Nu, nu am alte informatii (nici eu nu lucrez in/cu institutia respectiva si nici macar nu lucrez “in bransa”), m-am multumit (desi nu m-a multumit, pt ca aveam -si, deocamdata, inca am- incredere mare in Marius Oprea) sa constat ca semnatarii -uniidintre ei,adversari decisi, cum spuneam, ai guvernarii pdl, dar si (hm…) ai psd+pnl-ului mai ‘nainte- zic ca lucrurile au inceput sa “mearga prost” dupa schimbarea conducerii. Dl Bumbes, de pilda, a participat activ la protestele de la inceputul anului, fara ca asta sa-i fi atras neplaceri (altfel presupun ca ar fi grait) din partea vechii conduceri (mai mult sau mai putin pdl-iste).

  • Dorin Tudoran

    @ andrei i

    Sa asteptam si raspunsul conducerii institutiei. Probleme interne ale institutiei au devenit publice prin Scrisoarea deschisa semnata de cei 7 angajati ai institutului. Raspunsul trebuie sa fie dat tot in spatiul public si ar fi de preferat, pentru clarificarea situatiei, sa fie un raspuns punctual: situatii, proiecte, date, cifre etc. Totul cu legislatia in vigoare pe masa, alaturi de regulamentul de functionare a institutiei. E important sa se inteleaga ce si de ce mergea bine si ce si de ce nu mai merge bine. Fiecare institutie isi are propriile “schelete in garderoba” si din afara institutiei este greu sa stii despre cate anume este vorba si cat de urat arata. Unul dintre aceste schelete ar putea fi politizarea extrema a “atmosfei de lucru”, situatie cu totul nepotrivita intr-o instituie de cercetare. Demantelarea unor obiceiuri poate deranja foarte mult. Nu-i mai putin adevarat ca instaurarea altor obiceiuri, la fel de nepotrivite, nu e parte a soluti, ci parte a problemei. Dar, cum spuneam, sa renuntam la speculatii, la aproximari etc. Sa asteptam un raspuns punctual, cu probe pe masa, altfel aceasta haituire de gherila va continua.

  • andrei i

    @No name/DP
    Cred ca m-ati inteles putin gresit, eu n-am zis ca cele spuse de dl Boia ar fi false, dimpotriva, ele par destul de evidente (de-asta am vorbit de “platitudini”). Am emis o “judecata de valoare depreciativa” asupra scrierilor dlui Boia (pe care va rog s-o priviti sub rezerva faptului ca n-am studii de istorie si nu sint istoric); iar comparatia cu anumiti istorici straini (mai ales francezi) mi se pare legitima, pt ca dl Boia prin aceia s-a format, pe aceia ii continua/concureaza/emuleaza. Nu stiu daca Dosoftei a avut ocazia sa-l citeasca pe Descartes, mijloacele de comunicare…etc (stiti ce vreau sa spun, azi e altfel).
    Un istoric roman care a abordat cam aceeasi tema e chiar cel la care se refera dl Boia (in mod -repet- foarte onest): Bogdan Murgescu, in 2010, in “Romania si Europa. Acumularea decalajelor ecnomice, 1500-2010”, ed Polirom. S-a vorbit foarte mult despre acea carte, nu cred ca v-a scapat, a fost laudata si de “dreapta” si de “stanga”. Eplin net-ul de interviuri cu dl Muregescu despre cartea cu pricina, uitati de pilda aici (video in 2 parti):
    http://www.criticatac.ro/4616/interviu-bogdan-murgescu-part-i/
    http://www.criticatac.ro/4793/interviu-bogdan-murgescu-%E2%80%93-partea-ii/

    Problema cu cartea (si, in general, cartile) lui Boia e ca seamana mai mult cu o colectie de editoriale de ziar decat cu o carte de istorie “serioasa” (cel putin asa mi se pare mie). Altfel, sigur, il sustin oricand impotriva nationalistilor de diverse obediente care l-au tot contestat (din motive ideologic-politice, nu de valoare).

  • pricinosu

    @ Dorin Tudoran
    Incerc sa postez pe blogul d-vs acest mesaj adresat d-lui Tismaneanu pe Contributors deoarece comentariul meu a murit la “moderare” acum vreo doua zile.

    “Stimate d-le Tismaneanu,
    Am si eu o intrebare pentru d-vs deoarece discutati despre un subiect foarte important “intelectualii rinocerizati”. Sinteti foarte bun prieten cu dl Sorin Iliesiu. V-ati laudat reciproc de multe ori. Impreuna l-ati sustinut pe Traian Basescu pentru al doilea mandat angajandu-va in campanie electorala pentru el. Dimpreuna cu d-nii Iliesiu si Viorel Padina ati scris un Apel de sustinere a lui Basescu impotriva lui Mircea Geoana si ati strins semnaturi. Pina si pe blogul d-vs ati impins romanii din America sa-l voteze pe Traian Basescu.

    Acum vreo doi ani d-l Iliesiu s-a saturat de Traian Basescu l-a criticat fara rezerve si i-a cerut sa demisioneze. Apoi s-a inscris pe listele de candidati la Parlament din partea USL si a aparut de multe ori la Antena 3. Il considerati si pe d-l Iliesiu “un intelectual rinocerizat” deoarece are acum alta opinie decat d-vs? Cind il laudati pe Ceausescu d-vs erati independent sau “rinocerizat”? Cind l-ati laudat pe Ion Iliescu si ati scris ditamai cartoiul impreuna cu el erati independent sau “rinocerizat”? Cind l-ati vizitat impreuna cu sotia si copilul pe Gigi Becali acasa si ati afirmat ca Becali este un “om politic crestin-democrat” erati independent sau“rinocerizat”? Cind toata lumea radea sau era socata de smecheria tampita a alegerii lui EBA in Parlamentul European pe banii si Campania facuta de PDL dvs. ati laudat-o pe EBA ca e desteapta si citeste carti grele pe care le discuta in familie cu parintii ei aia asa de destepti. Si atunci erati independent sau “rinocerizat”?

    Pina si alt prieten al d-vs poetul Viorel Padina a luat distanta fata de Traian Basescu si “oranjerie” asa cum numeste dansul PDL. Pe “distinsa” Elena Udrea o trateaza cum o trateaza toata lumea. S-a “rinocerizat” si Viorel Padina?

    Nu va intreb nimic despre cei “pupinizati” deoarece nu o sa-mi raspundeti. Macar va rog sa-mi raspundeti la chestia cu epidemia asta de “rinocerizare” de care numai d-vs credeti ca nu ati fost atins. Ce faceti de nu va “rinocerizati” si d-vs?”

    D-le Tudoran, d-vs de ce credeti ca “democratii” si sustinatorii “dreptului la opinie” de la Contributors mi-au cenzurat acest mesaj catre dl Tismaneanu? D-vs ce puteti sa-mi spuneti despre ce il intreb pe dl Tismaneanu?

    Va multumesc mult.

  • Dorin Tudoran

    @ picinosu

    1. Am scris, in cateva randuri, despre faptul ca fiecare site/blog isi are propriile reguli de functionare. Bloguri deschise: toate comentariile postate apar imediat. Bloguri moderate: proprietarul/administratorul blogului alege ce mesaje acceta si ce mesaje nu accepta. Important este ca pe blogul respectiv sa existe informatia ce fel de bolg este. In acest fel, multe intrebari de felul celei pe care o ridicati dvs. (de ce m-au cenzurat?) dispar. Nu stiu ce fel de site este Contributors (total deschis, moderat etc.), asa ca nu imi pot exprima un punct de vedere in legatura cu neaparitia comentariului dvs. acolo. Nu intotdeauna acuzatia de “cenzurare” este intemeiata. Un blog moderat nu cenzureaza: accepta ori nu un comentariu.

    2. Desi nu imi place sa preiau pe acest blog mesaje refuzate de alte bloguri, cum comentariul dvs nu este insultator, iata ca l-am gazduit.

    3. Nu pot raspunde la intrebari adresate dlui Vladimir Tismaneanu, dar am scris in cateva randuri despre tema care va framanta. Chiar foarte recent. Impartirea lumii in “rinoceri” si “baieti fini” din motive de orbire partizana este o prostie. E chiar si o mare imprudenta, fiindca poate fi sanctionata usor de intrebarea “Dar cu pupinii cum ramane?” Asta ati si facut dvs. in finalul comentariului adresat dlui Tismaneanu si -- simpla banuiala -- poate ca asta a facut dificila acceptarea si postarea comentariului dvs.

  • @andrei i

    Nu cred ca trebuie sa punem cei doi istorici intr-o balanta cu scopul de a-i ierarhiza, pentru ca mijloacele de analiza si exprimare folosite de domniile lor nu se suprapun, desi tematica abordata se intersecteaza (mai ales in cazul in discutie), ceea ce ii face mai degraba complementari. Chiar daca ataca aprox. aceeasi tema, o fac din perspective diferite, si cu “instrumente” diferite: dl Boia e mai mult un istoric al ideilor, imaginarului si mentalitatilor, cu un stil elegant si lejer totodata, pe cand dl Murgescu isi abordeaza campul de interes cu mijloacele mai riguroase ale istoriei economice si sociale, si o face, intr-adevar, foarte aplicat, conceptualizand cu acribie.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Parafrazandu-l pe marele strateg al armatei rosii de cavalerie, Semion Mihailovici Budionîi: rinoceri in fata, in spate, la dreapta, la stinga, la deal si la vale. Molima pare sa faca ravagii in toate colturilor si cotloanelor peisajului romanesc. Oare ?!
    Ma gandesc ca un inceput de solutie ar fi abordarea dermatologica a conditiei medicale cunoscute in ‘urban dictionary’ sub denumirea “rhino skin”. Iata doua manifestari ale susnumitei boli:

    1) The pattern that gets imprinted into your skin after laying on something for too long. E.g.: the notebook spirals left rhino skin on the face after falling asleep during post-communist history class.
    2) The piece of extra skin on the elbow or knee, due to repeated bending under (political? -- n.m.) pressure, which becomes flappy when the arm or leg is extended.

    De sarbatori, un dar potrivit ar fi o pomada apolitica pentru tratarea simptomului.

  • Qui s’aime se taquine sau dragoste cu nabadai in USL”

    Deputatul PNL Ludovic Orban a comentat, pe Facebook, înfiinţarea portofoliului pentru Marile Proiecte şi faptul că Ministerul Transporturilor a rămas fără componenta de drumuri.

    “Acum, odată ce s-a procopsit cu Compania Naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale, Ministerul Marilor Proiecte se poate apuca de treabă: colonizarea planetei Marte, trimiterea cometei Halley în orbita stelei Alpha Centauri, mutarea găurii din stratul de ozon deasupra Chinei şi Indiei, dotarea Lunii cu scut antirachetă etc. Mult succes, domnule Şova! Cât despre colegul meu de la Transporturi, îi doresc succes în activitate… “, a spus liberalul pe contul său de Facebook. (sursa: Coti…)

  • Dorin Tudoran

    @ No Name / DP

    Un coleg de liceu, in mod sigur politicia de frunte astazi folosea alta varianta: “Chi s’animă se tachină! “

WP Admin