≡ Menu

Islam după islam (III)

Malek Chebel publică în acest an, la Hachette, Manifeste pour un islam des Lumières – 27 propositions pour réformer l’islam. Antropolog, filozof şi psihanalist, el îşi propune să răspundă în Le Nouvel Observateur  unor întrebări ce nu mai pot fi ocolite. Ca de exemplu: “Ce este islamul  astăzi?”, ”De unde această nevoie subită de a fi reformat?”, ”Care sunt problemele pe care le creează — atât musulmanilor, cât şi restului lumii — fie un status quo, fie o reformă a islamului?”

În principiu, ideea lui Chebel este că, atâta timp cât un anume nod gordian nu va fi tăiat, situaţia nu are cum să se schimbe. Există nişte determinări care nu s-au modificat de o bună bucată de vreme în viaţa societăţilor musulmane. Chebel le numeşte fie ”legături viscerale”, fie ”cordoane ombilicale”.

O primă legătură viscerală pe care Chebel consideră că islamul nu a dorit niciodată să o rupă este aceea dintre religie şi politică. O asemenea confuzie a planurilor a rămas întotdeauna în favoarea religiei, căci aceasta din urmă ”se doreşte o interfaţă cu divinul”. Aşadar, încă o voce denunţă incapacitatea politicului de a se dezvolta datorită acaparării influenţei politice de către teologi şi imami. Cu alte cuvinte, lumea islamului nu a cunoscut încă separarea puterilor în stat.

Un al doilea cordon ombilical pe care Chebel consideră că islamul nu a dorit să-l taie niciodată este cel ce leagă islamul de bani. ”În realitate – scrie Chebel – spre deosebire de Isus, care i-a gonit pe negustori din Templu, islamul i-a invitat cu insistenţă în jurul mesei.”

Rezultatul? ”Numeroase ţări, bogate graţie rezervelor de minereuri şi hidrocarburi de care dispun, au sisteme ce permit anumitor oameni să acumuleze averi  colosale, chiar mai mari decât cele ale statului, fără să vadă  vreodată o antinomie între aşa ceva şi spiritul de modestie şi frugalitatea recomandate de Coran.”

Un al treilea cordon ombilical pe care Chebel consideră că islamul nu a dorit niciodată să-l taie este cel privind trupul. Şi se grăbeşte să precizeze: ”Doresc să vorbesc aici de statutul trupului, în general – cel al bărbatului, cel al femeii – dar mai presus de orice, de statutul sexualităţii, care este în acelaşi timp activitatea  nobilă a trupului şi nodul gordian greu de despărţit de imaginar.”

Ce denunţă, în fapt, Chebel este o cantonare în patriarhal şi o zidire în dogmă a conceptului de sexualitate in lumea islamică. ”Cred – spune Malek Chebel – că adevărata mutaţie de mâine este grefată pe sexualitate: ce rol acordăm în islam bucuriei fizice, plăcerii carnale şi gestionării libido-ului?”

Pentru a evita orice neînţelegere, Chebel precizează: ”Şi pentru că folosesc cuvântul sexual, nu îl cantonez în exerciţiul viril al sexualităţii. Ce vizez este, pe de-o parte, dimensiunea eliberatoare a sexului ca mecanism al dezalienării legăturii între bărbat şi femeie, şi, pe de altă parte, ca factor decisiv al armoniei în sânul unui cuplu.”

Femeia? ”Nu mai este văzută ca o credincioasă, ci doar ca un partener de sex, mai mult sau mai puţin lipsit de calităţi spirituale.”, răspunde Chebel.

Analiza acestui cercetător, ce scrie într-un registru periculos de tranşant şi, uneori, poate chiar nedrept, se încheie cu un diagnostic necruţător: ”Uriaş cu picioare de lut, islamul nu-şi găseşte încă personalitatea. Nici ca formă de civilizaţie, nici ca structură de guvernare. Ca religie, el păcătuieşte prin minorităţile sale agitate, şi anume cele mai violente. Ca structură de guvernare, el suferă în chip lamentabil de o multitudine a centrelor decizionale, care nu ezită să se urmărească şi să se anuleze reciproc.” (Reluare – 2004)

  • Gheorghe Campeanu

    Subiect extrem de dificil, fundamental important, in care confruntarea dintre spiritul carthesian si intoleranta capata dimensiuni incomprehensibile (pentru occidentul democratiilor reprezentative si aplecate spre incluziune). Dezbaterile academice intre oameni foarte luminati si cei care nu accepta nici idea unei confruntari cu dogmele din Koran devin inutile la nivelul la care se filtreaza perceptia individuala a populatiei din tarile musulmane. Ar fi multe de spus. Pentru moment, food for thought oferit de alti cativa ganditori repliati in directia istoriei si antropologiei culturale a Islamului (vezi link-ul de mai jos)

    http://online.wsj.com/article/SB10001424052748703369704575461503431290986.html?KEYWORDS=symposium+moderate+islam

  • mihai rogobete

    Dezicându-se de percepţia monoteistă a creştinismului, cultivată aporetic de Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu argumentează, evidenţiind spiritul disociativist al textului Biblic, di-teismul creştinismului. Disociaţiile sacru/profan, virtute/păcat … rai/iad, Dumnezeu/Satană culminează, respectând regula jocului, prin Creştinism/Islamism -- mega-schismă determinată de disociativismul generic intrinsec al Creştinismului primitiv, precum şi cele ulterioare, Ortodoxism/Catolicism, Protestantism/Papistaşism etc. (De altfel, prin dualităţile Paradis/Infern, Divinităţi faste/nefaste … nici politeismul n-a fost politeism, ci tot di-teism, morbul disocierii măcinându-l în deriziunea prin care chiar şi acum fiecare ajunge să creadă în propriul Dumnezeu, într-un monoteism personal.) Condiţionându-şi fiecare identitatea în contrarietate dualistă cu cealălaltă, orice slăbire a uneia dintre aceste religii este resimţită de ambele; în feed-back, criza Islamismului nu este străină de cea a Creştinismului.
    Dacă triumfalismul raţionalist-scientist al civilizaţiei occidentale pune de un nou obscurantism … iluminati-st, o reformă globală fără precedent pare iminentă. Culianu a pipăit-o.

  • bob 45

    Fermecator si nevindecabil visator acest domn Chebel. “Comprendre les manières de penser, de vivre, la sensibilité de l’autre pour dépasser la haine”, splendid! Pacat ca face parte dintr-o foarte subtire elita ai carei membri sunt nascuti in ” familii bune”, detinatoare de mijloacele materiale necesare educarii fiilor in occident. Musulmani, carora Coranul le-a fost explicat in mod just si de aceea ei sunt da, credinciosi dar nu neaparat observanti. Se integreaza perfect in societatea pe care si-o aleg ca a doua patrie, sunt leali prietenilor apartinand altor religii si nu au nici umbra de inchidere mentala. Dar ce ne facem cu acele aproape doua miliarde de amarati, usor manipulabili , indoctrinati de foarte mici, trimisi uneori chiar la studii cu scopul de a face din ei, nicidecum intelectuali, ci adesea “carne de tun”…?
    Nimic, putem doar spera ca visurile D.lui Chebel sa devina realitate, mai devreme, mai tarziu, foarte tarziu, cand o fi dar sa fie…

WP Admin