≡ Menu

Islam după islam

Photo-blog-7-150x150[1]Există și evenimente care te lasă fără cuvinte. Pentru mine, cele din Franța intră în această categorie. Decât să mă înscriu în dezbateri de felul libertate de exprimare vs insensibilitate, toleranță vs intoleranță, includere vs excludere, sau fanatism vs moderație, prefer să reiau aici, încă o dată, un miniserial publicat prima oară acum 10 ani. L-am republicat prima oară, în urmă cu 4 ani, când construirea unei moschei în New York, în apropierea locului cunoscut drept Ground Zero, a stârnit controverse acerbe. Unele răni sunt foarte adânci, cicatricele au o coajă încă foarte vulnerabilă și vindecarea va constitui un proces de lungă durată. Printre altele, părțile angajate în dezbatere se acuzau reciproc de o crasă lipsă de respect pentru sensibilitatea celorlalți. O controversă care, de fapt, este cu mult mai veche și despre care nimeni nu știe când, cum sau dacă se va încheia vreodată.

(I)

Teama multor occidentali că lumea musulmană de azi ar fi dominată de un radicalism fundamentalist s-a accentuat după 11 septembrie 2001. Generalizările s-au înmulţit şi, cum bine ştim, ele constituie surse de amplificare a tensiunilor. Dacă există voci occidentale ce continuă să facă o analiză critică a erorilor ce au împins o bună parte a lumii creştine în conflict cu lumea musulmană, există însă şi voci care întreabă de ce partea cealaltă nu recurge la un demers critic similar. Se înmulţesc întrebările de felul: unde sunt vocile raţionale ale lumii islamice? Unde sunt demersurile care să explice de ce radicalismul fundamentalist macină lumea musulmană?

Mai puţin vizibile decât ar fi poate necesar, aceste demersuri nu lipsesc. Autorii lor sunt văzuţi de un scriitor ca Jean Daniel drept “reformatori ai islamului” ori doar drept ”noii gânditori ai islamului”, cum este înclinat să-i numească Rachid Benzine, hermeneut coranic. Dar dincolo de o etichetă ori alta, consensul este că asemenea gânditori nu se mulţumesc cu o denunţare a terorismului practicat în numele unei ”dreptăţi absolute”, ci încearcă să explice riguros şi transparent cauzele impasurilor în care se află gândirea islamică. Şi truda lor nu este deloc lipsită de riscurile pe care le presupune intoleranţa. Numărul special dedicat de revista ”Le Nouvel Observateur” acestor gânditori ce îşi propun să ”denunţe impostura integristă” şi să ”concilieze islamul cu modernitatea” este un act de pionerat.

Încercând să se apropie de cauza acaparării gândirii islamice de către radicalii fundamentalişti, iranianul Abdel Karim Soroush reaminteşte că, în fond: ”Islamul este o serie de interpretări ale islamului, aşa cum creştinismul constituie o serie de interpretări ale creştinismului.” Monopolul radicalităţii s-a instaurat, ca de atâtea ori, prin ”eliminarea dimensiunii istorice”. Trei sunt elementele distincte pe care le vede Rachid Benzine abordate în demersul acestori noi gânditori.

Primul – islamul surselor. El cuprinde Coranul şi naraţiunile despre viaţa Profetului aşa cum le-a aprobat el (ahadith). Al doilea – interpretările surselor islamului. Al treilea – punerea în practică a acestor interpretări de-a lungul istoriei societăţilor musulmane. Aici este adusă în discuţie sugestia imperativă făcută de francezul de origine algeriană Mohammed Arkoun care cere să se facă distincţia între faptul coranic (”apariţia revelaţiei, primită de către Profet şi transmisă de el pe cale orală de-a lungul unei perioade de 23 de ani”) şi faptul islamic, care constituie stabilirea revelaţiei în forma scrisă ce avea să devină “baza dezvoltării întregii gândiri musulmane”.

Cu alte cuvinte, ce s-a produs în decursul trecerii de la cultura orală la cea scrisă? Când tunisianul Abdelmajid Charfi afirmă că ”în vreme ce dicteul este de natură divină, expresia lingvistică este de natură umană” el nu se îndepărtează de credinţa potrivit căreia Coranul constituie cuvântul lui Allah, dar refuză să vadă Coranul drept un text ”în afara istoriei.”

Ce aduc în discuţie noii gânditori ai islamului este un element tabuizat de radicalii fundamentalişti – subiectivitatea cititorului. Este invocat Ali Ibn Abou Talib, văr al Profetului, soț al fetei acestuia, Fatima, şi al patrulea calif al islamului, care ar fi spus ”Coranul se află în mushaf (culegerea scrisă şi organizată a revelaţiilor). El nu vorbeşte despre el însuşi. Cei ce-l exprimă sunt fiinţele umane.”

Nimic mai subversiv pentru fundamentaliştii de toate felurile decât dreptul celorlalți la subiectivitate .

(II)

Mohammed Arkoun consideră că fundamentalismul islamic se defineşte prin două respingeri: cea “prin uitare şi ingnorare instituţionalizată a întinsei perioade a luminilor” şi cea ”chiar şi mai radicală, a modernităţii şi realizărilor ei cu caracter universal, pe motiv că sunt produsele unui Occident colonialist şi imperialist”.  Potrivit lui Arkoun, în vreme ce Europa latină şi creştină ”merge spre modernitate, revoluţii ştiinţifice şi politice, lumea numită <<musulmană>> se angajază într-un demers contrar, care culminează prin revoluţia numită <<islamică>> în Iran, în 1979.”

S-au pierdut, oare, valorile umanismului arab ce au făcut, secole la rând, gloria unor mari centre de cultură precum Bagdadul, Damascul şi Ispahanul, Cairo, Cordoba, Granada şi Palermo?  Cum şi-a pierdut limba arabă statutul de “lingua franca” a tuturor elitelor savante, din Iran pînă  în Andaluzia? Răspunzând, Arkoun alege un element cheie: soarta nefericită a însuşi conceptului de umanism (adab). Înainte — afirmă Arkoun — acest concept îngloba totalitatea preocuparilor cunoaşterii. Azi, el este restrâns doar la desemnarea operelor literare.

În fapt, este vorba de sufocarea conceptului de umanism în lumea musulmană: ”În contextul islamic, umanismul a avut  o existenţă efemeră, căci bazele sale filozofice au fost eliminate de triumful sterilizant al ortodoxiilor sunite şi şiite care au perpetuat alianţa doctorilor clericali şi a statelor cu dinastii multiple după căderea califatului de Bagdad (1258) şi a Cordobei (secolul al XI-lea).”

Au existat, reaminteşte Arkoun, perioade în care ”funcţia subversivă” a umanismului filozofic s-a manifestat în contrast cu umanismul religios. Între 813 şi 833, când puterea la Bagdad s-a aflat în mâinile califului Al-Mamun, s-a înregistrat o deschidere extraordinară pentru toate formele cunoaşterii. Numai că, odată cu accesul la putere al califului Al-Mutawakkil (847), toate progresele înregistrate în scurta perioadă de deschidere vor fi condamnate sub eticheta de ”ştiinţe străine sau intruse”.

Unul dintre câştigurile pe care le-a adus atmosfera de toleranţă asigurată de Al-Mamun este, după Arkoun, dezvoltarea ”unei şcoli  teologice inovatoare, mai ales în privinţa statutului cognitiv al Coranului: este vorba de mutazilism, care a introdus teoria Coranului creat, opusă teoriei Coranului increat.”

Spectaculoasa confruntare doctrinară lua sfârşit în 1017, când califul Al-Qadir avea să interzică definitiv şcoala mutazilită. Se pierdea astfel, subliniază Arkoun, dreptul de ”a înscrie revelaţia în istoria concretă a oamenilor, ceea ce schimba condiţiile în care se făceau exegezele şi se elabora ideea de drept.”

După Arkoun, ”din punct de vedere teologic, islamul este protestant, în vreme ce din punct de vedere politic, este catolic. De-a lungul istoriei – îşi continuă el gândul – acest raport a fost răsturnat pentru că autoritatea spirituală a fost întotdeauna controlată de o putere politică verticală, prin urmare, ilegitimă.”

În privinţa şanselor resurgenţei unei modernităţi proprii musulmanilor, răspunsul lui Arkoun sună astfel:

”Ar trebui ca musulmanii să înceteze a confunda contencioasele politice pe care le au cu Occidentul cu progresele cunoaşterii pe care le datorează în mod esenţial aceluiaşi Occident. Şi trebuie spus că, dacă acesta din urmă ar fi consimţit să investească sumele cheltuite pe război în ridicarea de universităţi şi în sprijinirea cercetării în discipline umaniste şi sociale, atunci, cu siguranţă, am fi avut parte de mai puţină violenţă teroristă.”

(III)

Malek Chebel publică în acest an, la Hachette, “Manifeste pour un islam des Lumières – 27 propositions pour réformer l’islam”. Antropolog, filozof şi psihanalist, el îşi propune să răspundă în Le Nouvel Observateur  unor întrebări ce nu mai pot fi ocolite. Ca de exemplu: “Ce este islamul  astăzi?”, ”De unde această nevoie subită de a fi reformat?”, ”Care sunt problemele pe care le creează — atât musulmanilor, cât şi restului lumii — fie un status quo, fie o reformă a islamului?”

În principiu, ideea lui Chebel este că, atâta timp cât un anume nod gordian nu va fi tăiat, situaţia nu are cum să se schimbe. Există nişte determinări care nu s-au modificat de o bună bucată de vreme în viaţa societăţilor musulmane. Chebel le numeşte fie ”legături viscerale”, fie ”cordoane ombilicale”.

O primă legătură viscerală pe care Chebel consideră că islamul nu a dorit niciodată să o rupă este aceea dintre religie şi politică. O asemenea confuzie a planurilor a rămas întotdeauna în favoarea religiei, căci aceasta din urmă ”se doreşte o interfaţă cu divinul”. Aşadar, încă o voce denunţă incapacitatea politicului de a se dezvolta datorită acaparării influenţei politice de către teologi şi imami. Cu alte cuvinte, lumea islamului nu a cunoscut încă separarea puterilor în stat.

Un al doilea cordon ombilical pe care Chebel consideră că islamul nu a dorit să-l taie niciodată este cel ce leagă islamul de bani. ”În realitate – scrie Chebel – spre deosebire de Isus, care i-a gonit pe negustori din Templu, islamul i-a invitat cu insistenţă în jurul mesei.”

Rezultatul? ”Numeroase ţări, bogate graţie rezervelor de minereuri şi hidrocarburi de care dispun, au sisteme ce permit anumitor oameni să acumuleze averi  colosale, chiar mai mari decât cele ale statului, fără să vadă  vreodată o antinomie între aşa ceva şi spiritul de modestie şi frugalitatea recomandate de Coran.”

Un al treilea cordon ombilical pe care Chebel consideră că islamul nu a dorit niciodată să-l taie este cel privind trupul. Şi se grăbeşte să precizeze: ”Doresc să vorbesc aici de statutul trupului, în general – cel al bărbatului, cel al femeii – dar mai presus de orice, de statutul sexualităţii, care este în acelaşi timp activitatea  nobilă a trupului şi nodul gordian greu de despărţit de imaginar.”

Ce denunţă, în fapt, Chebel este o cantonare în patriarhal şi o zidire în dogmă a conceptului de sexualitate in lumea islamică. ”Cred – spune Malek Chebel – că adevărata mutaţie de mâine este grefată pe sexualitate: ce rol acordăm în islam bucuriei fizice, plăcerii carnale şi gestionării libido-ului?”

Pentru a evita orice neînţelegere, Chebel precizează: ”Şi pentru că folosesc cuvântul sexual, nu îl cantonez în exerciţiul viril al sexualităţii. Ce vizez este, pe de-o parte, dimensiunea eliberatoare a sexului ca mecanism al dezalienării legăturii între bărbat şi femeie, şi, pe de altă parte, ca factor decisiv al armoniei în sânul unui cuplu.”

Femeia? ”Nu mai este văzută ca o credincioasă, ci doar ca un partener de sex, mai mult sau mai puţin lipsit de calităţi spirituale.”, răspunde Chebel.

Analiza acestui cercetător, ce scrie într-un registru periculos de tranşant şi, uneori, poate chiar nedrept, se încheie cu un diagnostic necruţător: ”Uriaş cu picioare de lut, islamul nu-şi găseşte încă personalitatea. Nici ca formă de civilizaţie, nici ca structură de guvernare. Ca religie, el păcătuieşte prin minorităţile sale agitate, şi anume cele mai violente. Ca structură de guvernare, el suferă în chip lamentabil de o multitudine a centrelor decizionale, care nu ezită să se urmărească şi să se anuleze reciproc.”

 (IV)

Pentru Mohammad-Reza Djalili (”Iran: l’illusion réformiste”, Presses de Sciences-po, Collection Bibliothèque du citoyen, 2001), cazul iranian rămâne ilustrativ pentru genul de laborator în care se pot pregăti reţete ale intoleranţei. Şi, implicit, ale eşecului. Religia, politica şi revoluţia au format aici un soi de triunghi al Bermudelor. El a aspirat orice caracteristici democratice, le-a prelucrat în exact contrariul lor şi le-a repus în circulaţie sub forma unui reţetar de un dogmatism aiuritor.

Djalili repune în discuţie contribuţia părinţilor spirituali ai revoluţiei islamice – Djalal Al-e Ahmad şi Ali Shariati. Cel dintâi publica în anii ’60 un eseu intitulat ”Garbzadeghi”, tradus şi tipărit în franceză sub titlul ”l’Occidentalite” (L’Harmattan, 1988). Ideea era, subliniază Djalili, că ”Occidentalita este un soi de maladie ce a infectat societatea iraniană şi, de aceea, trebuie scăpat de ea cât mai repede cu putinţă.”

Djalili se arată amuzat cât de repede a câştigat acest ”diagnostic” sprijinul aproape unanim al tuturor celor ce nu prea ştiau cum să explice o acută criză de identitate a societăţii iraniene. Al-e Ahmad, fiu de mollah şi, reaminteşte Djalili, ”rând pe rând, comunist, socialist, tiers-mondist şi islamist”, oferea soluţia convenabilă tuturor, oameni aparţinând celor mai diferite şi deseori fanatic de învrăjbite tendinţe sociale şi politice.

Cel de al doilea, Ali Shariati, prelua ideea lui Al-e Ahmad şi propunea drept soluţie finală împotriva modernităţii transformarea şiismului (binenţeles, prin “purificare”) într-o ”ideologie de luptă”.

Zis şi făcut. 1979 avea să pună în practică această strategie iar pentru o vreme ”unitatea aparentă a universului intelectual iranian” avea să fie salvgardată. Totuşi, sunt ani buni de când eşecul islamului politic şi criza acută a însuşi conceptului de ”stat islamic” constituie evidenţe irefutabile. Dispariţia lui Khomeyni, în 1989, falimentul economic, incapacitatea de a câştiga războiul cu Irakul, explozia demografică s-au impletit cu un dezastru extern neaşteptat pentru suporterii ideilor lansate de Al-e Ahmed şi Shariati, amândoi simpatizanţi ai stângii – prăbuşirea comunismului.

Semnele unei posibile ieşiri din somnabulismul provocat de islamul politic vin chiar din Iran. Începutul l-a dat, reaminteşte Djalili, tocmai un fost teoretician al revoluţiei islamice şi militant khomeynist, Abdul Karim Soroush, azi unul din cei numiţi ”cei ce gândesc altfel/diferit”. Asemenea voci supun analizei critice conceptul ”tutelei juristului-teolog”. În fond, Soroush propune distincţia clară între sfera privată şi cea publică, demers important al fostului militant khomeynist care afirmă azi că religia trebuie să aparţină sferei private.

Descoperind pericolele pe care le implică politizarea religiei, aceşti gânditori postislamişti au provocat o dezbatere publică din care, ne spune Djalili, nu mai lipsesc teme ca deschiderea sistemului politic, rolul societăţii civile, valorile etice şi cele ale democraţiei, rolul spaţiului public, gestionarea economiei. Vina pentru toate neajunsurile ţării nu mai e pusă, ca în anii ‘70, în cârca imperialismului şi capitalismului.

Printre cărţile de căpătâi ale acestui nou curent de gândire, Djalili recomandă volumul lui Sadegh Zibakalam intitulat ”Cum am devenit ceea ce suntem?”

Cred că merită citit nu doar de victimele produse de manipulările islamismului politic, ci şi de alţii, care ne dovedim victime ale unei imbecilizări cu nimic mai puţin devastatoare: intoleranţa pe care ne-o inoculăm de unii singuri.

P.S.  (2010) Am reluat acest miniserial cu gândul de a reaminti că, de o bună bucată de vreme, a început să fie articulat un discurs critic chiar din interiorul lumii islamului. Discutarea din interior a oricărui impas şi încercările de a găsi soluţii care pot debloca sisteme anchilozate constituie un prim pas fundamental. Cât de substanţiali vor fi paşii următori sau dacă vor fi făcuţi este greu de prevăzut. Dar este bine să sperăm că vor apărea şi este înţelep să-i semnalăm de fiecare dată când îi observăm. Minimalizarea unor asemenea eforturi nu duce la nimic bun. Un viitor mai bun nu vine niciodată de la sine — se construieşte. A încuraja este parte a construcţiei. 

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

  • toteu

    Cred ca o analiza a fenomenului terorismului nu poate lasa la o parte celalalt factor al confruntarii. Aici este o dinamica de forte, si nu o dezvoltare a unui fenomen extremist in vid. Imperialismul otoman care cucereste pamnturi noi in numele lui Mahomed a trecut. Acum avem mai ales o cultura islamica de rezistenta, daca luam totusi in considerare genocidul Palestinienilor,care de multe ori serveste in formele ei de manifestare fulminante altor forte de expansiune. Paul Goma vede fenomenul terorist actual ca o ciocnire intre 2 anticulturi. Anticultura extremismului economic si militar iudeo-american cu pretentii iudeo-crestine si anticultura extremismului islamic iesita din tiparele Coranului. Gandit in aceasta paradigma terorismul prinde contur ca o ciocnire reala de forte. Sa nu uitam ca aceste contraparti nu au fost intotdeauna in contradictie, daca ne gandim la fenomenul BinLaden care a crescut la umbra dolarului american, sau daca nu gandim la fenomenele Academi care au multe elemente similare de antrenament si interventie cu Alqaida sau ISIS.
    Ce nu face mercenarul Academi, nu isi pune bombe pe el, in rest el foloseste acelasi stil de lupta de guerilla ca si baietelul de la Alquaida. Au si aceeasi finantare daca urmarim traseul banilor, deci elementele culturale diferite sunt doar accente care in definitiv servesc aceleasi scopuri , in conformitate cu zonele geografice. Alquaida este pentru Orientul Mijlociu un fel de Academi pentru Europa. Au pina si aceeasi indoctrinare religioasa, cu accente “iudeo-crestine” pe de o parte, daca este sa ne gandim la” imnurile si psalmii” de slava mentionati de directoarea de guerilla Nuland la interventia din Ukrainain discutia ei cu ambasadorul american din Ukraina care se purta mai mult ca un guvernator de provincie decit ca un reprezentant al unui tari in alta tara.
    De asemenea , sa nu uitam ca acest fenomen nu s-ar radicaliza atit de tare fara somnul societatii civile care n-a vedea, n-auzea si intr-una ar demoniza in directia pe care tatal tuturor democratiilor o arata, si ar absolvi micile scapari de genocid si dresaj social pe partea de homeland.

  • toteu

    Societatea americana civila este anchilozata in tiparele unui control social totalitar care in multe privinte reflecta ca in oglinda imaginea zagravita de Occident a societatii musulmane. Este ca intr-un proces de identificare proiectiva, in care elementele neconstientizate din propriul psihic sunt aruncate in afara asupra unui obiect de obicei perceput ca advers, dar care contine toate caracteristicile intimevale subiectului proiectant. Subiectul poate sa faca un pas inapoi, sa ia o distanta confortabila si sa se uite la propriile imperfectiuni prinse intr-o imagine in afara lui. Dupa proiectarea acestor elemente in afara, urmeaza o reactia lenta de identificare a subiectului cu aceasta imagine, pina la limita descarcarii unor tensiuni psihice interioare, care creeaza un confort psihic primar, dar niciodata iluminarea. Niciodata subiectul prins in acest proces nu va urla la sinelele captat ca intr-o imagine fotografica: iata-ma!!!! Proiectia este mai puternica decit asumarea. Asa cred eu ca arata efortul societatii americane de a intelege alte culturi, este un efort psihanalitic de a se intelege pe sine insasi.

  • Dezideriu Dudas

    Spre deosebire de restul lumii, pentru care parca “ vine-un zgomot ca-cascada dintr-o tara ca-Canada” ( scuze dom’Neamtu, “n-a mers” cu Franta…, nici macar cu portavionu’…), d-nul Tudoran ne intoarce la origini….si ne propune o tema grea, foarte grea. Bune si actualizarile lui Toteu ( totusi, nu stiu daca Paul Goma este atat de “inginer” sau “chirurg”, il vad mai mult ca martor si marturisitor…) -- nu stiam si retin acum cate ceva despre “mercenarul Academi” ( Sartre cand a “teoretizat” terorismul, la el se referea sau la cel de stat ? ) -- dar gandul meu merge mai departe….

    Relatia dintre religie, stat si societate, are aceleasi tensiuni structurale si la Vest si la Est. Bineanteles, in forme si dinamici diferite. Unde cred eu ca e diferenta, accentuata acum, in sens pozitiv, dupa ce Papa Francisc a devenit primul iezuit din istorie intronizat…., relev mai jos :

    Scriam recent ( “ sumudician”…) de conflictul dintre Erasmus si Luther, plecat de la insistenta lui Luther ca Erasmus sa-i sustina ideile contra Papalitatii. Intriga se regaseste intr-o carte a lui Thomas Mann. Erasmus, cu foarte mare greutate s-a lasat convins ca, intr-o forma mai atenuata, sa-i dea dreptate totusi lui Luther Sprijinul sau a fost insa decisiv, iar Luther a rupt din crestinismul clasic, definit de catolicism si ortodoxie, protestantismul. Pe aceasi directie a urmat apoi neo-protestantismul, ultima mare evolutie a crestinismului. Partea de CUNOASTERE insa, prin UMANISM, a ramas totusi fidela lui Erasmus, de unde o continua departare a CUNOASTERII ( asociata Stangii politice in general in istorie ) de RELIGIE, implicata initial foarte puternic in activitatea de stat. Odata cu evolutia civilizatiei occidentale insa, s-au gasit formule din ce in ce mai sofisticate ca puterea religioasa, desi in aparenta nu era implicata, sa gaseasca modalitati de influentare si chiar determinare a societatilor, directie asociata Dreptei politice. Cred ca iezuitii au facut cel mai eficient transferul continuu dintre resursele cunoasterii si cele ale autoritatii religioase care impunea forta statelor.

    In Est, Islamul nu a avut sansa ( sau nesansa ? ) unei rupturi atat de radicale intre cunoastere si religie…De aceea, daca in Vest putem spune ca evolutia civilizatiei s-a bazat pe schisma dintre structurile disipative ale cunoasterii si cele ale autoritatii religioase, in Est, se poate spune ca a fost si este HAOS, cum am mai scris pe-aici, ceea ce releva o descentralizare mai buna a fortelor si potentialitatilor…

    Plecand de la aceasta diferenta, personal cred ca o mare evolutie a civilizatiei globale ( Est-Vest, sau Vest-Est ), va avea loc dupa ce bancile occidentale vor adopta principii ale bancilor islamice si invers. Ar fi un fel de IMPACARE ISTORICA dintre LUTHER si ERASMUS, in sensul in care CUNOASTEREA se va fi conciliat in sfarsit cu AUTORITATEA BAZATA ( SI) PE RELIGIE, la Vest. Etapa urmatoare s-ar focaliza pe evidentierea caracterului mai putin fracturat al islamului din punct de vedere al ruperii cunoasterii de autoritatea religioasa ( e drept, cu o nuanta negativa de regres, totusi ), dar mai posibil de antrenat pe un nou drum. Drum, care va fi cel al deschiderii occidentale fata de cunoastere, de unde si avantajele modernizarii, intarziate…. Bancile occidentale isi vor mai pierde din “avantul prabusirii”….si de indepartare de economia reala.

    Sunt idei care pe alocuri pot parea prea simple, dar tin mult la directiile de forte pe care le-am creionat inductiv.

  • InimaRea

    Toate bune și frumoase dar, pînă una-alta, sîntem sub asediu. Nu mai e nimeni în siguranță, în Europa -- nici vorbă să mai călătorești în lumea musulmană, cînd am ajuns ca-n Israel, să ne rugăm să nu luăm ”autobuzul greșit”.
    După 2001, au mai fost atentate, nenorociri, dar cooperarea antiteroristă mondială a ținut lucrurile sub control. Frontul antiterorist s-a spart, din Caucaz încoace. Străluciți strategi de la Washington DC au stabilit că lupta cu terorismul nu mai satisfăcea dorința de acțiune a lumii -- a Americii, în primul rînd; că nu era de ajuns lupta antiteroristă, trebuia deschis și un front antirusesc. Poate că a cîntărit greu prespectiva retragerii americane din Irak și Afganistan, unde -- nu-i așa -- ”problema fusese rezolvată”. Și poate că trebuia licitat pe o altă miză, mai mare, pentru ca americanii să rămînă conectați la pericol, fiindcă așa le-a spus Coșbuc al lor: O luptă-i viața deci te luptă!
    Și poate că pentru sănătatea americanilor, în primul rînd, erau toate astea -- să nu mai sufere din nou Sindromul Vietnam.
    Dacă ne gîndim bine, de la WWII încoace, America n-a mai cîștigat vreun război, deși a luptat în Vietnam, Irak, Afganistan, Libia. Ba da, în Nicaragua -- mare putere militară și enorm pericol pentru democrația și pacea mondiale. Iar războaiele pe care le-a purtat s-au soldat nu atît cu înfrîngeri, cît cu urmări din cele mai proaste pentru echilibrul geostrategic. Orientul e-n flăcări, azi-mîine intră și Maghrebul în horă -- cît să reziste? Așa cum stăvilirea comunismului în Vietnamul de Sud a dus la Vietnamul mare și comunist, tot așa războiul antiterorist din Irak și Afganistan a adus terorismul în Occident, care-i acum sub asediu. Poate că americanii se simt ceva mai apărați dar, pe termen mediu, vor avea și ei de suferit consecințele ruperii frontului global antiterorist. Este inevitabil.
    Fiindcă ce lasă în Irak, Libia și Afganistan? Ce democrație au implementat în locul tiraniilor lui Saddam, Gaddafi, a talibanilor? Regimuri antidemocratice, de mînă forte dar care țineau sub control un teritoriu enorm și o populație care, de bine-de rău, avea liniște și pace. Lasă haos în urmă, asta lasă. Și dacă tot lasă haos, ce s-au gîndit? N-ar strica să-și încerce norocul și cu Rusia. Chiar, ce-ar strica un haos în spațiul rusesc? Să cadă Putin, și să fie democrație autentică. Ori război civil -- ce-ar fi, numai tot așa să nu rămînă, că nu e bine.
    Logic, mai lipsește haosul în China -- să tropăie un miliard și jumătate de chinezi, să iasă Pămîntul de pe orbită, s-o ia razna prin sistemul solar.
    Zicea Herr că România e prea mică să aibă o politică proprie în Europa și-n lume -- ca pe vremea lui Ceau -- și că trebuie să se alinieze la cea a NATO (adică a SUA) și a UE. Cred că nu l-a citit pe Kissinger -- Diplomația -- ca să vadă cît de prost își poate America purta războaiele în istoria recentă. Cîtă incoerență, ezitare și calcul greșit s-au întîmplat pentru ca americanii să scape din Vietnam ca prin urechile acului. Zice Kissinger: acolo unde militarii veneau cu o strategie clară de cîștigare a războiului, politicienii -- Congresul și Casa Albă -- se temeau de alianța ruso-chineză. Asta era analiza intelligence, că se uneau ăia dacă armata americană trecea de Paralela 45.
    Postfactum, s-a văzut că militarii aveau dreptate, iar politicienii bazați pe analizele CIA -- nu. Că nici vorbă de alianță ruso-chineză.
    În Irak, aventurism militar, în căutarea unor arme chimice inventate de aceeași intelligence. Nu le-au găsit dar au lăsat Irakul în ruine. În Afganistan, îl căutau pe bin Laden, și l-au găsit -- după ani -- în Pakistan. Și a fost singurul succes al campaniei în care s-a murit la greu, în luptă cu talibanii -- care rămîn învingători și-și vor relua ocupația. Ceea ce va duce la prăbușirea Pakistanului -- care abia se ține, cu tot ajutorul american. După care, urmează conflictul cu India, care trebuie islamizată de tot.
    Americanii au spus că ceea ce nu te omoară te-ntărește dar n-au ținut cont că acest adevăr e valabil și pentru musulmani. Astfel că cei 14 ani de război în Orient -- de la Furtună în Deșert, încoace -- au dus la întărirea terorismului fundamentalist, pînă acolo încît tremură tot Occidentul la gîndul zilei de mîine.
    Și asta e politica pe care găsește cuvenit Herr s-o urmeze și România. Fiindcă ”e prea mică”. Prea mică să gîndească, probabil. Adică, e cretină -- c-așa se cheamă boala asta a subdezvoltării, dacă n-o suferi cumva de Sindromul Down. După cum arată, s-ar cam putea…
    Pînă să-nvingă iluminismul islamic -- luptînd cu cărți scoase-n cvaisclandestinitate, împotriva shariei și fatwei înarmate pînă-n dinți și dispuse la martiriu -- ar trebui refăcut frontul antiterorist global și mers pînă la capăt, în Orient, pentru reprimarea fenomenului. Începînd cu distrugerea Statului Islamic, Orientul bulversat de strategia de laborator a americanilor trebuie ocupat militar și reconstruit, educat, scos la lumină. Și asta, vreo 50 de ani de-acum înainte -- în cel mai bun caz. Va costa enorm, va fi cu riscul încetinirii creșterii economice, chiar al stagnării și recesiunii, dar va salva civilizația iudeo-creștină. Adică, oligarhia financiară -- care s-a scos uimitor după criza economică pe care a provocat-o din pură și dură lăcomie -- va trebui să bage mîna-n buzunar, să-și pună resursele la dispoziția statului, pentru a elimina pericolul ”ciocnirii civilizațiilor”. Fiindcă ciocnirea se va produce și-n Occident, nu doar în Orient. Și, față de arabii care s-a învățat cu răul ca viermele în hrean, occidentalii vor suferi însutit căci nu sînt pregătiți pentru mai rău, educația lor i-a pregătit doar pentru mai bine, mai mult, mai tare.
    Dacă unii cred c-aș fi antiamerican, se-nșeală -- nu pot fi deoarece nu sînt anti nimeni ca țară, popor, civilizație. Dar am avut toată viața mea pretenția ca aceia care mă conduc să fie mai deștepți ca mine, să pot avea încredere în ei, s-o pot transmite și copiilor mei. Azi, tot ce-i pot spune lui Jr, care aude și el de libertarianism, e că lumea nu e pregătită nici măcar pentru democrație -- decît pe bucăți, darmite pentru libertate totală. Și că el trebuie să rămînă devotat ideii de stat puternic, sperînd ca măcar nepoții lui să trăiască într-o lume atît de uniformă, încît să nu existe antiamerican, antiarab, anticreștin ori antimusulman.
    Asta ar trebui să vrea și Herr -- fiindcă asta-nseamnă normalitate, lucru bine făcut: un stat puternic, cu voce distinctă în lume, care-și apără cetățenii de orice amenințări externe, nu-i înjugă la carul altor state care, dintre cele mai democratice fiind ele, sînt gata să le sacrifice pe cele mai mici, pentru a-și menține rangul de mari puteri, de civilizații avansate. Căci, din păcaate, distanța dintre omul modern al Occidentului și înapoiatul din Lumea a III-a e de un foc precis executat. E mică rău, părerea mea…

  • Dezideriu Dudas

    Distanta aceea ar fi bine sa fie de foc cu foc, nu foc automat….Asa ca poate “Herr”…, are dreptate cu al sau “pas cu pas”, chiar daca dinamica “tragerii” vine din directia opusa.

    Pana la “Pana sa invinga iluminismul Islamic”….am citit crescendo ca si consonanta a ideilor…Dupa insa, revenim la acelasi raport stat societate. Nu sunt nici vorba libertarianist, dar cred ca nici a ne lasa pe mana statelor nu e o solutie. Nicolo Machiaveli poate a spus-o cel mai clar : razboinicii, dupa razboaie, trebuie sa faca agricultura …Din pacate, pana si agricultura s-a transformat intr-un razboi total….

    Totusi, atitudinea SUA fata de Rusia, nu cred ca e bine sa fie asociata majoritar acestui context. Cred ca e pur si simplu o problema interna a Occidentului si chiar n-are nici-o legatura cu Orientul la nivelul 1 al semnificatiilor si al relevantelor globale….Cum sa te intelegi cu lumea araba si cea musulmana cand ei au atatea relee de transmise culturale, religioase, geografice, istorice, filozofice chiar….cand, mai tinichigeros de-atat nu “se” ( la prosti) poate spune, Occidentul se-mparte in doua, pe maidanul Ucrainei sa zicem, si unii spun ca-i alba si altii ca-i neagra ?

    Poate doar un Ceaikovski al globalismului va salva omenirea, daca va veni cineva cu ceva asemanator cu “Lacul lebedelor”…., mutatis-mutandis. La acest nivel, sigur vor rezona si intelectualii sceptici precum d-nul Vasile Gogea care, cand aud de “salvare”, fug tare sa nu-i calce (masina Salvarii )….Din pacate, romanul Vasile Gogea a avut parte si de“salvarile” lui Leonte T. si de cele ale lui Vladimir T., si-asa poate intelegem mai bine ( inclusiv eu ), insistenta pe subiect a d-lui Tudoran. De la “salvarile” primului, d-lui Gogea i-a ramas “ironia”, de la al doilea, cred ca doar scarba…., fata de tot ceeea ce inseamna “salvare” ! Paul Goma “ a marturisit” decisiv : pur si simplu comunismul trebuia sa se reinventeze dupa 1989 si a gasit o forma de infiltrare neoconservatoare ( si obtinem astfel formula legaturii dintre acest excerpt romanesc cu “concertul global” …). Nu ca nu o fi incercat sa se infiltreze peste tot… Cand il citesc pe Piketty….si vad ce influenta are, inclusiv in tara “ca-Canada” ( nu ca la altele ar fi ca-n rai, eu unu’ “ma omor” dupa olandeji…)…parca imi devine simpatic Depardieu…, desi stiu ca “n-am voie” !

    Tinand cont de paragraful anterior, din nou rezonam la faptul ca “Herr” ar trebui sa incerce si de jos in sus…Stiu insa ca le-a solicitat universitarilor propuneri de fundamentare a politicilor publice ( cel putin Universitatii Bucuresti ). Nu cred ca a evitat (nici) domeniul politicilor externe.

  • Mihai Rogobete

    Excellent proposal!Good enough to be published in Charlie Hebdo!

    Adrian Grauenfels‎Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română>
    > This is a comment made on the
    > internet following the report of the murder of twelve
    > individuals in Paris today: “My condolences
    > to the families of those killed.More
    > importantly, this attack only underscores the need for
    > France to immediately engage in negotiations with French
    > Muslims that will result in the creation of two states for
    > two peoples, living side by side in peace and security, with
    > Paris as a shared capital…

  • Pingback: Islam după islam | România curată()

  • neamtu tiganu

    Allons enfants de la Patrie,
    Le jour de gloire est arrivé!

    sincer sa fiu la un moment dat mi-a fost frica, atunci cind trupele de elita au fost inconjurate de teroristi, voila de vezi. Je pansam, vai de ei, Mon Dieu mai ales acum cind se apropie WE (fin de la semain) care-i sacre coeur pt. francezi.

    Aux armes, citoyens,
    Formez vos bataillons,
    Marchons, marchons!
    Qu’un sang impur
    Abreuve nos sillons!

  • toteu

    Paul Goma a publicat Anticultura in 2002. Se gaseste moca pe siteul lui si pe alte siteuri de downloadat in forma pdf.

    Acum pe mine ma intriga termenul iudeo-crestin. Trebuie pus intre ” ” mereu pentru ca de la disputa dintre Petru si Pavel s-au lamurit lucrurile. Nu exista asa ceva decit in catolicism si in protestantism care sunt devieri umane ale religiei, asa cum este qsi iudaismul dealtfel. Petru a vrut sa taie tot mapamondul crestinat la preput ca sa ii aleaga din gloate. Pavel a spus NOPA, crestinismul nu mai este religie evreiasca. Evreul trebuie sa se taie la inima acum….se referea la legea iubirii adusa de Hristos, va rugam nu traduceti in transplant de organe treaba. De aceea acum iudeul este iudeu, si crestinul este crestin. Termenul iudeo-crestin este al lui Dick ( Cheneey). El si-a sacrificat preputul pentru aceasta prietenie intre boboare.

  • toteu

    Nu numai ca Pavel a refuzat aceasta tragere inapoi spre Lege, ba dimpotriva a dat un avertisment pentru toti cei care la demand merg pe calea veche. Demandul vine de la facatorii FARADELEGII care asa cum avertiza Pavel, folosesc Legea la dublu standard, sa se avantajeze pe ei--de aici avem si termenul de “alesi” pe de o parte, si sa ii inrobeasca pe cei care se uita in gura lor pe de alta parte. Cam ce vedem astazi.

  • Ghita Bizonu’

    Razboiul este politica dusa cu alte mijloace.
    Deci SUA nu putea sa castige in Cireea, Vietnam samd. Caci singurul catig era un razboi rachetonuclear .
    A castoigat in Nicaragua .. ca era in “curtea” sa ..

  • Ghita Bizonu’

    Ei .. ei . Sunt chiar singurul care se “mira” de biografia teroristilor din Franta ?!
    Nascuti prin 80-83 in Franta … educati in Franta care la inceput erau niste tineri “normali” -- gagici, rap, cultura ioc . Si care intr-o (proasta) zi au “vazut lumina” …. Nu atat pe cestii religioase (paganii au pus picioru spurcat pe sfantul pamant al Medinei ingrasat -- azotati -- de camila Profetului fie Numele Sau Laudat!) cat politice -- invadarea “preemptive” a Iracului (atunci cand Romania a pierdut o excelenta ocazie sa taca zicea presul astora ala Jack si-un rac) Asta dupa ce la inceputul pubertatii au vazut cum se intervine militar ca sa se satisfaca bazdacii integristi ai bosniacului Itzecbegovici si este bombdardat Belgradul de Inviere … pentrui satisfactia altora mai cu Mahomedu si traficu’.

    Scuze insa pana la Islam este vorba despre un esec francez. Esec educational si de integrare. La care esec si aia de la Charlie si-au adus concursul (scuze da cam detest 68istii ). Si ar mai fi si ceva de discutatt despre unele “partiniri” ale cavalerilor represiunii .. Ma rog in Franta poti face rost usor de o pusca cu alice sau 22 long rifle INSA AKM ul este alta mancare de pusca … (desi in redactie doi insi cu 4 spasuri de 12 …. erau la fel de “productivi. 4 spas -- unu pe umar unu in mana .. sa nu mai pierzi timpu cu incarcarea!!) Asta ar ridica alte intrebari .. unele puse si de Humanite (!!! ziaru PCF) acu 40 de ani …

    Sa nu mai zic ca de cateva decenii “cineva” are mare grija ca toti turbatii lu Allah sa fie nederanjati sau sprijiniti (ce haz are sa il alungi pe Bashar ca sa faci loc la ISIS?!)

  • Peter Manu

    Aveti preput?

  • Ion I. Ion

    Excelent comentariu. Clar. Cunoscător. Factual. Articulat. Cu o opinie și concluzii factuale. Felicitări! Comentariul dumneavoastră este sensibil mai bun decât articolul care l-a generat, care descrie generalități, neindicând un punct de vedere limpede. Ar trebui să aveți și să vă scrieți propriul dumneavoastră blog. Auguri, Ion I. Ion

  • Cum de ati ajuns cu “@toteu” la disputa filozofica asupra preputzului?
    Asta ne mai trebuia in zilele aceste!…

  • Napoleon Georgica Floricel

    Eu am fost foarte emotionat cind niste jandarmi cadeau pe burta, sau unii peste altii, ca in filmele lui Louis de Funès, incercind sa urce in patru labe un povîrníș inaaaalt de vreo 2 metri acoperit cu iarba prea umeda pentru crampoanele lor de vreme buna. Pina la urma, jumatate dintre ei au renuntat. Se pare ca nu era nici un motiv sa-si riste integritatea fizica sau chiar viata cu astfel de eforturi supraomenesti.

    Se aduna deja liderii ioropeni la Paris ca sa marsaluiasca duminica pentru pace pe sub Arcul de Triumf in fruntea unui milion de turisti, via, bien sur, Crazy Horses in seara asta. Patronii de restaurante si buticarii ii multumesc lui Allah in gind.

    Am citit ca Merkel a ajuns deja:

    Angela Merkel arrives at Passport Control at Paris airport.
    “Nationality?” asks the immigration officer.
    “German,” she replies.
    “Occupation?”
    “No, just here for a few days.”

  • Peter Manu

    Pare sa-i defineasca criza, sau certitudinea, identitara si vroiam sa stiu daca trebuie invidiat sau compatimit.

  • Toti suntem de compatimit…

  • InimaRea

    Da, maică, multe lume năcăjită…

  • Peter Manu

    Rana sinelui nu e fatala.

  • toteu

    Stiti ca marea majoritate a populatiei masculine in America nu il are? Credeti ca aceasta lipsa se reflecta in politica lor sau in intelegerea religiei?

  • toteu

    Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.2.Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.3.Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea.4.Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har;5.Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă.6.Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire.7.Voi alergaţi bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului?8.Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă.9.Puţin aluat dospeşte toată frământătura.10.Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.11.Dar eu, fraţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat!12.O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi!13.Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.14.Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.15.Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.16.Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.17.Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.18.Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.19.Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,20.Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,21.Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.22.Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,23.Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.24.Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.25.Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.26.Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

  • toteu

    Politica homosexualitatii, feminismul cu stapinirea femeii cu mustata asupra barbatului, politica sterilizarii oamenilor si a avortului, insemnarea omului ca vitele prin SS number sau CNP….toate aceste abominatii ale societatii democratice… crima institutionalizata ( transplantul de organe), medicarea in masa a copiilor cel putin in US, nu stiu despre Europa, toate astea sunt abominatii pentru orice societate cu un minimum de precepte morale. Noi nu avem cum sa re-educam Orientul sa primeasca gunoiul asta. Societatea noastra democratica traieste in sclavie grea, departe de legile bunului simt si ale Duhului Sfant. Oamenii care il au pe Hristos cu adevarat NU primesc in tarile lor asa legi bordel, si nici nu au pretentia sa educe pe nimeni in preceptele imoralitatii. Orientul Mijlociu are alte precepte morale, mult mai sanatoase decit ce legiferam noi in marile demonCratii, si au si o drama esentiala pe care Occidentul nu o vede: genocidul Palestinienilor. De ce ar accepta sa traiasca dupa legile unei cocini de porci si sa stea linistiti sa isi vada fratii maziliti si stigmatizati, invinuiti tot ei ca inca mai exista, dupa atita opresiune si distrugere fizica si morala, tratati fiind ca animalele?
    Romanii, martirii din inchisorile comuniste pe de alta parte sunt invinuiti de nazism, religia crsstin ortodoxa este interzisa in scoli in Romania. Hristos aduce libertatea si ne invata trairea dupa legile Duhului Sfant, d-aia este un pericol pentru cei care vor tembelizarea in masa. Omul cazut in patima este mult mai usor de stapinit si de santajat. De aceea asistam acum pe de o parte la o liberalizare generalizata deplina a desfraului, mai asteptam legea de inlesnire a zoofiliei si a pedofiliei, iar pe de alta parte la intarirea controlului statului asupra cetateanului prin vanarea informatiei personale.
    Eu cred ca noi trebuie sa scoatem barna din ochii societatilor noastre democratice inainte de a scoate paiul din ochii Orientului mijlociu.
    Stim citi oameni sunt ucisi in fiecare zi in Palestina? Citi sunt infometati voit si exterminati ca in lagarele naziste? Vrem sa ne uitam la lucrurile astea , sa le aflam, chiar daca alesii intre alesi ne prezinta desene animate pe CNN despre cit de minunat este, ce frumos…iata ca a mai iesit teroristul X cu un riffle la interval si a mai spulberat linistea colectiva intr-un supermarket.
    Legatura cu preputul este ca oamenii care sunt robi, adica in afara Lui Hristos nu au cum sa trateze aceste boli sociale in mod eficient, pentru ca ei nu vad cauzele reale. Libertatea maxima la ei este sa isi ia limba in gura Adam cu Steve in fata judecatorului, sau a rabinului sau a pastorului sau mai nou a padtoritei sau si mai curand a Papei de la Roma.

  • Dana (Mara)

    Multumiri pentru trimiterile bibliografice valoroase, domnule Todoran. Din pacate sint inca elitiste, pina sa se propage si la nivelul maselor mai trebuie sa curga multa apa pe valea Iordanului. Umanismul islamic este considerat subversiv pentru ca de multe ori islamul este instrumentalizat politic. Sa ne uitam numai la “intransigenta” sistemului dezvoltat in tarile din Golf. Desi nivelul de viata este mai ridicat, evolutia islamului este acolo graitoare. Pe cind in zona Levantului, Siria, Liban, Iordania, islamul a cunoscut alta evolutie (poate si sub deschiderea tot impusa a modelului sovietic, lumea islamica fiind momita cu ajutor rusesc si multi musulmani au aderat la miscari comuniste si socialiste poate nu din motive ideologice cit mai mult politice). Dupa 90 si reducerea influentei Rusiei numai asupra Siriei, iarasi se intra intr-o criza de identitate si un proces dramatic de cautare a identitatii culminind cu revolutiile arabe. Care desi se spune ca au fost manipulate totusi ele sint expresia stringenta a unei nevoi de nou, de democratie veritabila. Aici nu pot fi de acord cu @Inima rea desi ii respect prudenta. Nu se poate continua la nesfirsit cu ideea ca arabii musai sa fie tutelati. Sa le punem un dictator sau un surogat gen Sissi care a fost inscaunat recent tot din astfel de precautii si noi Occidentalii sa rasuflam usurati pentru ca putem calatorii linistiti si ne putem bucura in siguranta de atmosfera “orientala”, pitoresca si inapoiata. Aceste societati sint la nivelul anului 1918 ca nivel de identitate statala. Trebuie lasate sa creasca, sa experimenteze democratia cu bune si cu rele, poporul sa se simta reprezentat, si daca apar formatiuni ingrijoratoare cum sint cele in genul fratiilor musulmane (modelul lor din pacate cucereste mai abitir din clandestinitate), prin constringerile impuse de acest exercitiu cind sint la putere, acestea sint nevoite sa se democratizeze, sa respecte regulile democratiei.
    Si vestea rea este(ca peste tot in lume) ca desi beneficiaza de deschiderea Internetului si a atitor canale tv. prin satelit, in loc sa se auda voci umaniste care sa le deschida mintile, este puzderie de asa numite emisiuni religioase care mai mult ii indoctrineaza, este plin de sehi, imami cu barbi rosii pe model Yemen care dau acele interpretari apocaliptice ale Coranului si sint preluate ca atare.
    Solutia este educatia, deschiderea spre disciplinele umaniste, formarea de voci si din aceste spatii in domenii ale stiintelor sociale care sa dezvolte retele de reviste, bloguri, forumuri care sa le deschida orizontul. Iar fondurile pentru asa ceva este putin probabil sa vina de la tarile bogate din Golf, care desi au posibilitati nu cred ca au interesul pentru asa ceva. Dimpotriva, citeva clanuri de familii bogate doresc perpetuarea privilegiilor, inclusiv prin instrumentalizarea religiei.
    Multumiri pentru incurajare si tonul temperat. “A incuraja este parte a constructiei”.
    Numai bine.

  • InimaRea

    Pastore, nu cumva ai urcat in amvonul greșit?

  • Peter Manu

    Da. Nu.

  • Păcat ca nu înțelegeți rostul acestui forum…

  • dbrbu

    Traiesc si muncesc in Arabia Saudita de 4 ani…Sunt mahnit de ce citesc in presa zilele astea…Pentru foarte multa lume (din presa si din opinia publica) evenimentele din Franta sunt legate aproape in totalitate de islam. Total eronat! Aproape toata Asia Centrala, o parte din Asia de Sud-Est ,Africa dar chiar si o
    parte a populatiei din Middle East traiesc intr-o saracie crunta. Saracie inseamna lipsa educatiei. Lipsa educatiei e valorificata de grupuri de interese care prin manipularea maselor needucate vor sa-si atinga scopurile de grup. “Sceneta” asta prost jucata de marile puteri cu lupta impotriva terorismului e mai satirica chiar decat publicatia aceea franceza.

    Lupta impotriva saraciei ar trebui de fapt sa fie unica masura de lupta
    impotriva terorismului. Dar cine naiba sa fie interesat de asta?

  • Dezideriu Dudas

    Atentie mare ! Numai un bandit poate scrie ca “ Unica masura de lupta impotriva terorismului este lupta impotriva saraciei’….Iti mai dam o sansa : poti fugi !
    Cititi va rog lista cu banditi la care fac referire in comentariul catre dom’Neamtu si Ultor de pe “O victorie stralucita”. ‘Istia nu mai au scapare !

  • InimaRea

    Domnule/doamnă dragă, lupta împotriva sărăciei ar fi -- dacă și-ar propune vreo mare putere ori vreo organizație mondială asta -- un proces istoric, la cît de-ndelungată promite a fi. Pe cînd pericolul terorist e prezent, ubicuu, înspăimîntător. Din sărăcie sau din orice alte motive, un kalașnikov omoară acum, nu peste 1000 de ani, cînd tot Pămîntul va fi edenic.
    E ca și cum, avînd cancer în fază avansată, ți-ai pune problema descoperirii panaceului universal împotriva oricărei boli, cînd problema stringentă e cîștigarea bătăliei tale cu această boală.
    Pe de altă parte, e clar că n-ați citit tot; și pe la noi, sînt puncte de vedere din cele mai diverse, multe combătînd ”legătura logică” dintre islamism și terorism. Ba chiar s-a format un curent de opinie anti Charlie, avînd ca temă de bază ”blasfemia” ori, măcar, exagerarea cu libertatea de expresie.
    Așa că nu mai fiți mîhnit(ă)! Dacă resimțiți nevoia de a lua apărarea lumii în care trăiți, o puteți face fără probleme, în lumea noastră. Doar gîndiți-vă dacă-n acea lume ați putea lua și apărarea lui Charlie, și vedeți ce vă dă.

  • Pingback: Pînă una-alta, sîntem sub asediu | Giorno.ro()

  • Ghita Bizonu’

    Nici Ben Laden nu avea …nici regii arabi fie ei hasemiti sau sauditi nu au

  • Pingback: Islam după islam (a doua reluare) | CERTOCRAŢIA()

  • Pingback: Islam după islam (a doua reluare) « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

  • Pingback: Dorin Tudoran, împotriva islamofobiei: ‘Islam după islam’ | Ziarul Profit()

  • Pingback: Dorin Tudoran, împotriva islamofobiei: ‘Islam după islam’ | Stiri pe surse()

Next post:

Previous post:

WP Admin