≡ Menu

Întunecările dlui Andreescu – public vs. privat (I)

12.27[1]

În ziua de 29 iunie, am publicat (aici) un text intitulat Excepționalismul românesc – azi cea mai morală dintre loviluții. În ziua de 10 iulie, dl Ovidiu Șimonca a reacționat (aici) în Observator cultural. I-am răspuns, atât cât era necesar, în două comentarii pe forumul de sub textul Domniei Sale.

După cea a redactorului Observatorului cultural, a venit și reacția dlui Gabriel Andreescu. În cinci numere ale aceleiași reviste (aici, aici, aici, aici și aici), Domnia Sa construiește o piramidă de argumente creponate din vârful căreia explică ce, de ce și cum am pus eu de-o porcărie împotriva Domniei Sale și a altora, alături sau, mai degrabă, manipulat de dl Radu Ioanid.

Într-un al șaselea text (aici), un fel de foișor “kantian” al piramidei unde încarcă norii cu fulgere, dl Andreescu mă controlează și la disidență – câtă a fost, câtă n-a fost, pe ce loc mă aflu în clasament, cum am retrogradat până și din Liga Mică în Liga Profitorilor Sistemului Comunist și alte detalii care nu-i lasă pe români să pună geană pe geană.

Nu-mi propun să răspund întregului potop de întunecări care-l bântuie pe dl Andreescu, fiindcă nu sunt nici farmacie, nici benzinărie. Răspund doar la câteva căldări de bolboroseală încruntată – asezonată cu minciuni operative -, din admirație și dragoste (chiar dacă asta îi displace rău de tot) pentru Gabriel Andreescu, cel de odinioară, și cu o nedumerire soră cu mila față de agitatul înălbitor de rufe care nu pot fi albite decât dacă ții neapărat să te murdărești, ma întâi, pe mâini, apoi – pe obraz.

Cei care vor să vadă la ce răspund și la ce nu (fiindcă e plicticos să ții pasul cu grafomania), pot deschide linkurile oferite mai sus. Deci:

“Pe fond”, dl Andreescu îmi dă dreptate în legătură cu dna Daniela (Ghițescu) Andreescu: “Lucrase la ambasadă de la sfîrşitul anilor ’70. Cum logica sistemului antedecembrist fusese cum fusese, mi-era evident că asistenta informa, precum toţi angajaţii, Oficiul de Deservire al Corpului Diplomatic (ODCD), Direcţia a III-a a Securităţii, despre tot ce mişca la locul de muncă.”/…/“Daniela Ghiţescu a colaborat cu Securitatea. A fost, ca să completăm terminologia, o colaboratoare profesionistă.”/…/”Asistenţa dată de Daniela Ghiţescu instituţiilor de susţinere a politicii regimului comunist este incontestabilă. Constituie o vinovăţie şi îi pune pe umeri o responsabilitate. Vinovăţia şi responsabilitatea sînt conexe. Chiar așa, “Precum toți angajații care informau Direcția a III – a a Securității”? Adică și dna Rodica Culcer? Interesant. “Dialog” Social, nu glumă!

Conflictul sau armonia dintre public și privat este un subiect care cere mult discernământ și o doză foarte mare de bun-simț, un bun pe care Decartes nu se înșela considerându-l cel mai inegal “alocat” muritorilor. Prin activitatea sa civică și profesională, prin publicarea de studii și cărți în care zonele legate de activitatea instituțiilor represive ale statului comunist ocupă scena, dl Andreescu joacă un rol public semnificativ. Domnia Sa afirmă: “Între mine şi Daniela subiectul a fost rezolvat de mult, înainte de căsătorie.” Numai că nedumeririle, reproșurile și recomandările mele nu țineau și nu țin de raporturile private dintre soți, cum fals lasă să se înțeleagă dl Andreescu. Mă bucur să aflu că ”subiectul” fusese rezolvat de mult între soții Daniela și Gabriel Andreescu, dar consider că, pentru ca soțul să dea verdicte în legătură cu colaborarea sau necolaborarea altora cu Securitatea, fără să atingă sublimul ridicolului, n-ar fi fost tocmai nepotrivit ca soția să-și fi rezolvat, de mult, ”subiectul” în raport cu sfera publică. De pildă: ar considera dl Gabriel Andreescu o nedreptate strigătoare la cer, dacă CNSAS i-ar elibera dnei Daniela Andreescu o Adeverință de colaboratoare cu Securitatea? Oricum, așa cum arată legea azi, cu judecători care dau sentințe bazându-se pe studii precum cele ale dlui Andreescu și cu un avocat dibaci — precum dna Iacob sau dl Andon — nici măcar răposatul general Nicolae Pleșiță nu mai poate fi bănuit că ar fi avut de-a face cu Securitatea, apărarea demonstrându-ne că, de fapt, Pleșiță a fost președintele Crucii Roșii și, pe cale de consecință, nici voluntarii care trudeau pentru el nu au fost informatori, turnători, surse, persoane de sprijin, agenți de influență etc., ci brancardieri și surori de caritate.

Conflictul de interese pe care l-am semnalat nu este constituit de căsătoria cu o fostă informatoare a Securității și cercetarea dosarelor de Securitate, fapt care nu i-ar da dlui Andreescu dreptul moral și profesional să se ocupe de lumea tenebroasă a dosarelor. Nu am afirmat o asemenea tâmpenie.  Conflictul de interese este altul și l-am menționat clar: mi se pare necuviincios (nu place cuvântul? îl schimbăm cu “imprudent”) să dai verdicte în asemenea chestiuni, atâta vreme cât “subiectul” din propria casă este ținut sub preș, nediscutat și nerezolvat în sfera publică, prin instituțiile care au căderea să se ocupe de asemenea ”subiecte”. Că, după căderea lui Ceaușescu, dna Ghițescu a răspuns cererii adresate de ambasadorul Stork lucrătorilor români din ambasadă de a spune dacă au colaborat cu Securitatea, mărturisind că da, a colaborat, și că dl Stork a iertat-o și a păstrat-o în ambasadă sunt chestiuni care privesc strict cele două părți. Numai că dna Ghițescu nu se afla într-un impas moral doar cu ambasada Olandei, despre ale cărei activități raportase Securității, ci și cu cetățenii români puși în pericol de colaborarea Domniei Sale cu Securitatea. Ambasada Olandei nu poate oferi indulgențe și în numele cetățenilor români pe care activitatea dnei Ghițescu i-a vulnerabilizat prin colaborarea sa cu Securitatea. Tot ce risca ambasadorul Stork, ca urmare a turnătoriilor din ambasadă, era să fie declarat persona non grata. Cetățenii români ale căror nume erau legate periculos de numele ambasadorului riscau cu totul altceva. Dacă dl Andreescu ar fi ajutat-o pe dna Ghițescu să înțelegă că trebuia să-și clarifice situația, imediat după decembrie 1989, și în raport cu cetățenii români la care mă refer, discuțiile de azi n-ar mai fi avut loc. Ani de zile, unul dintre canalele prin care am trimis exemplare din revista Agora în Romania era adresa personală, din Olanda, a ambasdorului Stork. De acolo, revista ajungea în România și intra în posesia unor cetățeni români. Încerc și acum, la peste un sfert de secol de atunci, un sentiment de vinovăție față de cei care, “grație” turnăroriilor din amabsada Olandei la București, s-au trezit/s-ar fi putut trezi pe cap cu necazuri mult mai mari decât aveau. Este și motivul pentru care m-a revoltat răspunsul dat de dna Ghițescu-Andreescu la întrebarea cum se simte în legătură cu trecutul de colaboratoare a Securității:“Vinovată nu [mă simt], responsabilă da! Pentru că nu ştiam că fac ceva rău; eram convinsă că fac bine ceea ce fac. Şi-n plus, îmi plăcea munca la ambasadă.“

Iau notă că – deși printr-o formulare istovită de eufemism – dl Andreescu îmi dă totuși dreptate și în această chestiune: “Pentru fosta angajată a ODCD, ele au reprezentat, după opinia mea, un mod neinspirat de a-şi apăra prezentul.” Ce nu înțelege dl Andreescu este că dna Andreescu nu își apără prezentul, ci trecutul. Prezentul îi este apărat de dl Andreescu. Și de lucrurile – înțeleg – demne de toată lauda pe care doamna Andreescu le face de la revoluție încoace.

08.02

Un roman de prost gust ne este oferit de dl Andreescu prefațat de un argument halucinant – “Sînt adus în situaţia să mă refer public la chestiuni ce ţin de viaţa mea familială.” Nici eu, nici dl Ioanid nu l-a somat pe dl Andreescu să facă publică istoria iubirilor, despărțirilor, căsătoriile, divorțurilor, concubinajelor sau a devenirii sale ca mascul alpha etc. Romanul pasional al vieții dlui Andreescu nu mă interesează. Ce pare interesant – într-un fel de bildungsroman care se intersectează cu romanul de dragoste — este că “reeducarea” nu funcționează dinspre personajul pozitiv (disidentul) spre cel negativ (turnătoarea), ci invers: “Pentru mine, Daniela a contat mai mult decît îmi imaginasem cînd am hotărît să rămînem împreună. M-a ajutat să scot din comportament sechelele sărăciei din prima parte a vieţii, mi-a domolit unele rigidităţi, mi-a atras atenţia să fiu atent la psihologia oamenilor, susţinînd că, pînă la urmă, totul e psihologie (iată, totuşi, o temă în care mai sîntem în „dispută“). Am devenit datorită ei nu neapărat mai comunicativ, oricum însă, mai relaxat în relaţia cu alţi oameni.” Fiindcă dl Andreescu ne implică – hodoronc-tronc! – în istoria redevenirii sale, îmi permit să spun că, da, dna Ghițescu-Andreescu este cea care are dreptate – “totul e psihologie”. Dl Andreescu se înșală: nu a devenit mai puțn rigid – este la fel de “constipat” ca înainte; nu a devenit mai relaxat în relația cu oamenii, a devenit arogant; nu a devenit deloc mai comunicativ – dă comunicate, ceea ce este o altă “psihologie” decât cea de care se crede locuit dl Andreescu.

O comparație necuviincioasă dovedește cum înțelege să reacționeze dl Andreescu în fața unor adevăruri inconfortabile: “Dorin Tudoran pare să nu perceapă consecinţele tezei sale, ale existenţei unui conflict de interese, atunci cînd vorbesc despre judecarea colaborării cu Securitatea, întrucît doamna cu care m-am căsătorit, în 2008, informase, pe vremuri, Direcţia a III-a. Pe aceeaşi logică, Tudoran ar intra în conflict de interese, cînd exprimă păreri despre comunism. Ar fi ilegitime, întrucît poetul a fost membru PCR.“:

Am menționat de puține ori condițiile bizare în care am devenit membru de partid. Și asta pentru că nu doresc să par a mă dezvinovăți. Numai că dl Andreescu uită să adauge că, după câțiva ani de ”membrie”, mi-am dat demisia printr-o scrisoare care a îngrozit multă lume. Scrisoarea aceea este astăzi un document care poate fi consultat. Dacă nu intrai în partid, puteai întâmpina o serie de piedici, de neplăceri. Dacă îți dădea prin cap să ieși din partid, în felul în care am ieșit eu, riscurile erau de altă natură. De aceea, probabil, numărul românilor care au intrat în partid a fost de peste două milioane iar numărul celor care au ieșit din partid a fost, tot probabil, nu mai mare decât numărul degetelor cu care este dotat un om întreg. Așadar, eu mi-am asumat riscurile și mi-am rezolvat “subiectul” la timp. Soții Andreescu au rezolvat ”subiectul” colaborării dnei Ghițescu cu Securitatea într-o manieră ceva mai intimă și mai relaxată. De unde și necuviința comparației încercate de dl Andreescu. Adaug că nu se poate face nicio comparație nici între acei foarte puțini care au avut onestitatea să recunoască — repede și public — că au colaborat cu Securitatea și cei care au folosit și folosesc toate subterfugiile oferite de o legislație croită tocmai spre a proteja asemenea personaje.

Felul în care ne asumăm trecutul spune foarte multe despre ce prezent și viitor suntem capabili să construim. Când, în 1998, Editura Albatros (Redactor-șef, Georgeta Dimisianu) a publicat sub titlul Onoarea de a înțelege două volume de publicistică pe care le semnasem înainte de 1989, Biografia debuturilor și Nostalgii intacte) aș fi putut ”croșeta” multe dintre cele aproape 700 de pagini. N-am făcut-o, lăsând intacte toate probele de care au nevoie astăzi oameni ca dl Andreescu spre a mi le scoate pe nas. Iată ce scriam în prefața acelui volum:

“În sfârșit, azi, când atâția români – indiferent de locul unde trăiesc – sunt angajați într-un efort de a ficționaliza realitatea, inventându-și autobiografii eroice și scriind biografii calomnioase, autorul cărții de față, de acord cu Editura Albatros, a găsit de cuviință să restituie integral aceste pagini circuitului public. Cititorii vor da peste întrebări de circumstanță, peste invocarea unor nume care nu puteau lipsi la timpul realizării acestori dialoguri, peste numirea unor ‘evenimente’ etc. Pentru autorul acestor dialoguri, asumarea realității așa cum a fost constituie singura garanție a unei reconcilieri autentice cu noi înșine. Fără ea și pierzîndu-ne vremea cu neîntrerupta invocare a unor conjuncturi nefericite, reconcilierea cu ceilalți nu are nicio șansă.”

Polichinelle a avut și un secret pe care numai eu nu-l știam. L-am aflat acum. Tot de la dl Adreescu. Mi-am închipuit că singura explicație pentru care Domnia Sa se află angajat într-un efort de inocentare a unor lipsiți de inocență este ecoul unui “subiect” nesoluționat la timp și în chip potrivit, un soi de gheb, pe care cu cât îl ascunzi mai mult, cu atât devine mai durerors. După serialul dlui Andreescu înțeleg că m-am înșelat. Domnia Sa a reușit, în sfârșit, să mă convingă că s-ar fi aflat azi pe aceleași metereze aiuritoare, cu sau fără “subiectul” pe care, de altfel, l-a rezolvat de mult, mai ales că oricum “subiectul” respectiv nu pare să-l fi surprins ori deranjat vreodată: colaborarea angajaților locali ai ambasadelor cu Securitatea, ne spune dl Andreescu, fiind “un secret al lui Polichinelle.” Tot un secret al lui Polichinelle îl constituie și faptul că expresia “cadavru din garderobă” nu este ce crede dl Andreescu, care îi consideră pe cei care o folosesc făcînd parte din familia spirituală a defunctei gazete România Mare, ci echivalentul românesc al unei expresii idiomatice folosite în limba engleză de autori dintre cei mai distinși: “Skeleton in the closet (idiom) or skeleton in the cupboard is a colloquial phrase used to describe a shameful secret.” Uneori, pudibunderia dlui Andreescu ia forme hazlii-polițienești.

Prezint scuzele mele dnei Daniela Andreescu al cărei “subiect” l-am folosit drept posibilă explicație pentru un parcurs care, până la citirea serialului dlui Andreescu, îmi era inexplicabil. De aici înainte – doar despre înnegurările dlui Gabriel Andreescu.

“Am considerat şi consider”, scrie dl Andreescu, “că fiecare om are şansa să devină alt om.”

Mai norocos decât alți oameni, dl Andreescu a dibuit neșansa de a deveni alt om. Și a valorificat-o cu asupra de măsură. Mai că-mi vine să spun – o devenire preistorică.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

  • ian

    O polemica delicate, dusa cu mijloace delicate…

  • neamtu tiganu

    pai nu-i nimic nou sub soare, muierile te zapacesc de cap, ce sa faca bietu om, poate ca Duamna gateste bine!

  • andrei ghitescu

    Ajutati-ma va rog, dle. Tudoran, sa pricep o chestiune care imi starneste multe intrebari pentru care nu am raspuns. (Imi cer de la bun inceput scuze pentru tirul de mai jos si va asigur ca sunt este se poate de onest.)

    Daca dna. Ghitescu-Andreescu nu a fost vreodata o persoana publica in sensul obisnuit al termenului -- cum inteleg ca este cazul -, de ce era important sa isi rezolve / asume public trecutul de colaboratoare? Ar trebui toti vechii informatori “persoane private” sa o faca ca o conditie pentru…? Pentru ce anume? (Si, daca da, pe ce cale sa o faca?)

    Iar daca dna. G-A nu a facut-o (fiindca, nefiind o persoana publica, nu era cazul; sau pur si simplu deoarece nu a dorit sa o faca), ar fi trebuit dl. Andreescu, ca o preconditie pentru a mai putea publica despre (non)colaboratori si Securitate, sa isi asume public trecutul sotiei sale? Si cum anume? Un disclaimer la un prim articol la tema? Sau la fiecare articol despre (non)colaboratori, in genul celor pe care le publica cercetatorii in medicina cu actiuni la companiile medicale? Un prim articol de fond intr-o publicatie de larga circulatie in care sa marturiseasca (mez)alianta?

    Si: ar trebui sa fie “disclaimed” orice “interes” de acest tip? Ceva -- parodiind usor -- de genul: “Declar ca am (am avut) un tata / var / nepoata / prieten de copilarie / iubita / duhovnic care a turnat pentru Securitate / a scris la Saptamana / a detinut o functie de conducere in PCR etc.?”

    In fine: dintre cei pe care i-a “inalbit” dl. GA, cine anume nu merita inalbit, in opinia dvs., in afara de Breban? Botez? Balota? Berindei? (Multi “B…” inalbiti de acest “A”…) Marino? Noica (desi el a fost in-gri-it)? Doinas? Iorgulescu?

    Cu scuze pentru tir…

  • 1. Fiecare dintre cei care se află în asemenea situații le clarifică așa cum găsește de cuviință, așa cum îi dictează conștiința. Important este să o facă.

    2. Granița dintre persoane publice și persoane (non)publice este uneori foarte subțire. A lucra într-o ambasadă străină și după 1990 este o poziție importantă, chiar dacă nu… publică: lucrezi cu “publicul”.

    3. Cu sau fără situația respectivă, dl Andreescu imaginează comploturi, manipulări etc. Ceea ce nu are nimic de-a face cu cercetarea.

    4. Voi ajunge și la nume și la felul în care se folosește de ele, în talmeș-balmeșul său, dl Andreescu.

    4. Continuați-vă liniștit tirul -- sunt obișnuit și cu ipostaza de țină mișcătoare, și cu cea de țintă nemișcătoare, ca dovadă că sunt încă în viață.

  • InimaRea

    Mie-mi place toamna dar uite că mai un motiv -- ne-așezăm iar la taină (oltenește înțeles, nu conspirativ).
    Am cam combătut pe Obs c -- la dl Andreescu -- și pot spune că n-am rămas cu tolba goală. Aici, însă, m-ar interesa -- literar dacă se poate -- motivul pentru care o femeie ca Daniela se mărită cu un atît de nepotrivit bărbat (pentru ea) ca Gabriel (Andreescu).
    Dar mai întîi, să-ntreb: Se poate, don Dorine?

  • V.S.

    Ce se face d-l Andrei Ghitescu ca nu intelege e urmatorul lucru. Nu d-na Ghitescu are ceva de asumat in legatura cu trecutul ei de colaboratoare a Securitatii, ci sotul său, d-l Andreescu. Dar nici d-l Andreescu nu ar fi avut de asumat ceva daca analizele sale in chestiune ar fi privit, sa zicem, inmultirea ursilor panda in captivitate, si nu cum au privit si privesc Securitatea şi colaboratorii ei (şi, mai pe larg, trecutul nostru recent şi răspunderile pentru el). Dar când d-l Andreescu împarte după cum doreşte dânsul vinovăţii (chiar şi pentru depunerea jurământului militar pe care el însuşi l-a depus!) ori indulgenţe (cum a arătat deja pe larg d-l Tudoran), atunci d-l Andreescu nu se mai poate apăra (şi nici apărătorii săi nu-l mai pot apără) cu argumentul “statutului de persoană privată” al soţiei sale.

  • Diacul Toader

    Ghezasul merge pe sine,/Eu sub mindra, ea pe mine/ Si-mi gateste foarte bine/Salatica de masline…

  • Delly Kat

    ”Delicat, deliqat, delikat!” a murmurat tovarasul Ulianov presarind arome unguresti in tigaia elevului sau, recalcitrant, Stalenin

  • N-aș încuraja literatura în acest moment și pe tema propusă de dvs. chiar aici. M-ar interesa, de pildă, ce credeți despre cele semnalate de mine în partea a doua, postată acum zece minute. Cu mulțumiri pentru înțelegere.

  • andrei ghitescu

    Domnule VS, mai pe intelesul dvs.: cand un politician e “gasit incompatibil” de ANI, singura sa optiune legala si, probabil, morala este sa renunte la una dintre functiile sau demnitatile detinute. Cand cineva e gasit incompatibil de dvs., stau lucrurile la fel, singura optiune este renuntarea la sotie sau la vechea cariera? Daca nu, ce-ar fi de facut?

  • V.S.

    Dle Ghitescu,
    Pentru ca imi propuneti aceasta paralela, iata cum stau lucrurile. Cand un politician/functionar public/demnitar etc este gasit in conflict de interese sau incompatibil legea prevede că, dupa caz, respectivul fie raspunde penal, fie, pentru un anumit timp, nu mai are dreptul sa ocupe vreo functie publica. Daca pana si politicienii, pe care ii tot criticam atat, au consimtit la un minim de reguli, de ce n-ar face-o, va intreb, si cei care se pretind gardieni ai moralitatii noastre publice? Intr-o lume normala, va mai intreb, in Germania sa zicem, cum ar fi privit un analist, un critic aspru al nazismului, despre care s-ar afla ca e casatorit, de 13 ani, cu o agenta a Gestapo-ului (si ca el stia bine, din capul locului, acest “detaliu” din biografia sotiei)? In sfarsit, va rog sa nu va faceti griji, nu voi fi prea mahnit daca argumentele mele nu va vor clinti din convingerea (convingerea?) că nu e absolut nimic in neregula cu ceea ce a facut si face dl Andreescu.

  • PaduchelePlesuv

    Iar Romania Mare il publica pe Plesu! Totul este in schimbare.

  • Păi, mai există gazeta-virus România Mare? Si cum adică îl publică pe dl Pleșu? De… mamă, de… familie? Că România Mare numai așa “publică” dușmanii națiunii.

    Să nu uit -- eram la Viena și l-am văzut pe Mario Gomez revenit în naționala Germaniei în meciul amical cu Argentina -- greu de imaginat ceva mai penibil. Noroc că la mondialele din Brazilia “marele” Mario a fost accidentat…

WP Admin