≡ Menu

Între mâhnire şi calomnie

Am citit  luările  de poziție  pe care  dna  Viorica Oancea, sora regretatului meu prieten Mihai Botez, le-a publicat înainte şi după apariţia volumui Eu, fiul lor. Îi înţeleg mâhnirea şi admir abnegaţia pe care o dovedeşte în cultivarea memoriei ilustrului său frate. În afara unui scurt mesaj, postat la 10 septembrie a.c., în secția de comentarii de sub textul dnei Oancea din Observator cultural, nr.541, nu am răspuns niciodată afirmaţiilor Domniei sale.

Iată acel comentariu:

Dragă Viorica (Oancea),

Nici in “Ghid pentru cititorul de cursă lungă”, nici în alt text semnat vreodată de mine nu contest statutul de disident al lui Mihai. Dragostea şi recunoștința pe care i le-am purtat-o lui Mihai rămân inalterabile.

Pe de altă parte, nu pot împiedica pe nimeni ca, având nişte documente în faţă, să le judece aşa cum crede de cuviinţă.

Nici tu nu ma poti împiedica să nutresc îngrijorari, atunci când sunt confruntat cu nişte documente. În textul meu (“Ghidul…”) chiar spun că nu ştiu dacă pot da crezare unor documente, chiar dacă se indică “discuţia a fost înregistrată”…

Că până acum nu a apărut dosarul lui Mihai (cum mentionezi in revista “22”) nu este vina mea. Nici dosarul meu nu a apărut până acum doi ani — mi se spunea că nu am un asemenea dosar.

Nu trăiesc în negre suspiciuni, nu sunt angajat în contestarea vreunui merit al lui Mihai, am însă dreptul neinvidiabil sa fiu îngrijorat.

Ar trebui sa fii convinsă că m-aş bucura enorm ca, odată ieşite la iveală toate documentele referitoare la Mihai, numele lui să nu mai fie subiectul niciunei controverse de acest fel. Deşi nu-mi place să vorbesc în numele altora, nu cred că dl Radu Ioanid s-ar întrista dacă, într-o bună zi, s-ar dovedi că documentele pe care le-a avut acum sub ochi erau o “făcătură”. Deocamdată, însă, aşa cum spuneam, fiecare este liber să analizeze un document creditat ca fiind autentic.

Înţeleg foarte bine reacţia ta, mi se pare absolut naturală, îndreptăţită, dar până la urmă doar documentele vor clarifica multe din nebuloasele zilei.

Un simplu exemplu de imprecizii neintenţionate: nu Mihai m-a întampinat pe mine la aeroportul de la Madrid, cum scrie prietenul nostru comun Nicolae Manolescu. Eram deja în holul hotelului, stând de vorbă cu un prieten, când a apărut Mihai. Surpriza mea a fost imensă. Bucuria şi mai mare, daca imens are grade de comparaţie… Ne-am îmbraţişat, vom fi şi lăcrimat puţin etc. Dar asemenea imprecizii de informaţie nu schimbă nimic.

Cu cele mai bune gânduri,

Dorin (Tudoran)”

Nu am răspuns nu pentru că nu aş putea face faţă unui astfel de dialog. Pe de-o parte, așa cum spun și în mesajul reprodus mai sus, înţeleg asemenea reacţii emoţionale. Pe de altă parte, nu vreau să văd numele lui Mihai Botez împins în discuţii care, pentru moment, este greu de ştiut unde ar putea duce.

Dacă răspund astăzi este pentru a-i sugera dnei Viorica Oancea că drumul de la reacţii emoţionale (pe care le accept, chiar dacă includ înţepături nedrepte la persoana mea) la acuzaţii aberante sau calomnii (pe care nu am cum să le accept) poate fi periculos de scurt.

1. Textul din revista Cultura   — Nr.39 (294), joi 7 octombrie a.c. —  debutează tranșant, stabilind tonul și direcția intervenției dnei Oancea:

“…în care Dorin Tudoran, imediat ce află că CCES (Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, ministerul Culturii de atunci), i-a eliberat viza de ieşire din ţară, se întâlneşte cu o sursă a Securităţii şi îl toarnă, aş vrea să cred că din inconştienţă şi fără să vrea, pe Mihai Botez…“

(Precizare: CCES nu elibera vize de ieşire din ţară. Mai multă atenţie la citirea şi comentarea documentelor ar ajuta-o pe dna Oancea.)

După care dna Oancea se întreabă:

“Nu ştiu cum poate explica Dorin Tudoran un asemenea derapaj, ce nu poate avea nicio scuză, dar nici vreo explicaţie plauzibilă.”

Dacă ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă, dna Oancea nu mai avea motive să formuleze o asemenea întrebare. Iată ce afirm la pagina nr. 44:

“Parcurgînd asemenea mii de pagini, realizezi cît de infernală era plasa în care eram împachetaţi cu toţii. Cînd totul era sub control – casele, convorbirile telefonice, cele purtate în parcuri şi staţii de metrou, în maşini sau pe stradă, corespondenţa internă şi externă etc. – şi cînd mulţi dintre noi bănuiau acest lucru, ba chiar erau siguri de el, continuînd să ne întîlnim, să vorbim etc. nu ne transformam în surse, informatori?

Problemele acestui raţionament sînt cel puţin două. Prima – gîndind astfel ar fi ca şi cum am fi susţinătorii vinovăţiei colective. Ştim bine că, unde toţi sîntem vinovaţi, nimeni nu este găsit vinovat. Aceasta este şi una dintre moştenirile otrăvite lăsate în urmă de mormanele de hîrtii ce nu au apucat să fie distruse.

A doua – dacă am fi fost perfect raţionali, nefăcînd nimic de groază că am fi putut deveni, chiar şi fără voie, surse ale Securităţii, represiunea ar fi cîştigat prin nereprezentarea celorlalţi.

Uneori am aplicat şi o asemenea strategie radicală. Un exemplu. Securitatea a fost luată mai mult decît prin surprindere de întîlnirea mea cu Géza Szõcs şi de ce am pus la cale împreună. Secretul a constat cã una vorbeam şi alta scriam. Aşezasem între noi un lighean în care ardeam, una după alta, foile de hîrtie prin care comunicam în vreme ce vorbeam lucruri “pasabile”. Am procedat astfel şi în alte cazuri. Dar de cîte ori poţi aplica o asemenea strategie? În cîte locuri? Şi cît va dura pînă să se afle şi despre ea?“

2. “Imprudenţele şi indiscreţiile vinovate ale lui Dorin Tudoran începuseră mai demult”. Dovada:  Un ofiţer de Securitate îi spune lui Mihai Botez că aş lăsa să se înţeleagă că Mihai nu este ”străin de problema trimiterii la <Europa liberă> a materialui”.

Deseori, Securitatea nu mai avea nevoie de serviciile ”surselor” umane. Resursele ei tehnice erau multiple şi foarte performante: ce discutam noi, Mihai şi eu, până şi la o masă “ferită”, de restaurant, era înregistrat. Am transcrierea unor asemenea discuţii. Eram înregistraţi mai peste tot: în parcuri, pe stradă, în stația de metro etc. După ce vorbeam şi puneam  telefoanele pe furcă, ele continuau să transmită din casele noastre spre centrele de ascultare ale Securităţii. Deţin şi asemenea probe.

Dacă ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă, dnei Oancea nu i-ar fi putut scăpa următoarea informație:

“Din discuţii s-a interceptat o frază a lui BOTEZ MIHAI HORIA către ‘TUDORACHE’: ‘… tot ce scri (sic!) să fie cu majuscule, mai ales nume proprii…’ ” (Precizare: Ne aflam pe un trotuar din Bucureşti).

Dacă aș folosi tipul de raţionament ce o conduce pe dna Oancea să-mi aducă acuzaţii grave, aş putea ajunge la concluzii dintre cele mai neplăcute: a) Mihai comitea “imprudenţe vinovate”; b) Mihai îmi întindea o cursă etc. Toată panoplia teoriilor conspiraţioniste pe care o resping.

Dacă ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă , dnei Oancea nu putea să-i scăpe nici Nota de la pagina 410. I-o recomand, căci documentul o poate convinge că tehnica de supraveghere ce mă înconjura era atât de sofisticată, încît nu era nevoie să mă întâlnesc cu nici un om al Securtităţii pentru a-l turna, voluntar sau involuntar, pe Mihai Botez.

Datată 3 august ,1984, Nota  începe astfel:

”În ziua de 27 iulie a.c. poetul DORIN TUDORAN a citit ciorna memoriului pe care intenţionează să-l trimită şefului statului.”

 Şi se încheie astfel:

“După citirea ciornei DORIN TUDORAN a dactilografiat memoriul, făcând unele modificări neesenţiale în text, respectiv a reformulat cîteva fraze.“

Dna Oancea nu are cum să înțeleagă altceva din această Notă decît ce înțelege orice om de bună-credință: că până şi în propria-mi casă eram  înregistrat: audio și video. În situaţia mea se aflau, cu siguranţă, şi alte ”obiective” de mare interes pentru Securitate.

3. Acuzându-mă pe baza unei notei din care citează, este evident că dna Oancea consideră documentul demn de toată încrederea. Aşa stând lucrurile, ofer şi eu câteva citate din exact același document:

“ B(otez): Domnule, eu cred că dacă nu eram echilibrat şi ajutat de dumneata, puteam greşi şi eu“.

*

“B(otez): … Cu CEDOR-ul ştiu că nu sînt agreat acolo, se crează nişte probleme. Sînt un bun profesionist şi sînt considerat de conducerea lor ca un pericol, pentru că îi concurez. Dacă nu mă ajutai dumneata nici nu mă primeau.  Oricum, ştiu că ai faţă de mine o simpatie vinovată. Este o simpatie reciprocă.”

“O(fiţerul): În ce mă priveşte există o simpatie reală.”

 *

“B(otez): Eu unul, în locul dumitale l-aş chema şi aş discuta cu el… “

“O(fiţerul): Dar de ce nu vine el să discute?“

*

Nota din care cităm – dna Oancea și eu – este numită de sora lui Mihai Botez “interogatoriu”. Altora, tonul dialogului le-ar putea sugera o discuție. Este una din neliniștile provocate de acest tip de documente. Mai ales când la sfîrșitul interogatoriului/discuției Marian Ureche își informează superiorii:

BOTEZ va afla dacă se respectă textul articolelor lui TUDORAN.” (pg.302)

Rugat de cine și de ce? Eu aveam copia textelor, urmăream emisiunile cu creionul în mînă, știam ce s-a scos și înțelegeam, în unele cazuri, și de ce. Chiar nu am motiv să fiu nici măcar neliniștit în fața unui asemenea document?

Dintr-o NOTĂ (pg. 347) dactilografiată, provenită de la aceeaşi sursă în care dna Oancea are deplină încredere spre a mă acuza:

“Menţionez că există o posibilitate ca prin Dorin, să-l găsesc pe necunoscutul ce l-a solicitat (aproximativ SURDUF) şi să am o discuţie directă cu acesta“ – Mihai Botez.

“Menţionez că Botez Horia a afişat la această întâlnire o permanentă stare de neîncredere şi suspiciune în organele noastre subliniind că nu-i face plăcere să-şi <toarne> prietenii (români). “ – Marian Ureche.

Un raționament de felul celui folosit de dna Oancea ar putea conduce la concluzia că Mihai nu voia să-și mai toarne prietenii români, dar că în privința turnării celor străini nu avea vreo remușcare. Refuz să raţionez ca dna Oancea.

Tot din aceeaşi sursă, în care dna Oancea are deplină încredere spre a mă acuza:

“Am subliniat faptul că TUDORAN obişnuieşte să comenteze impresiile dar nu exagerează. BOTEZ a afirmat că într-adevăr aceasta a fost atitudinea sa. Am considerat oportună această paranteză pentru a-l deruta pe BOTEZ şi eventual pe TUDORAN şi pentru a-i determina să aibă reserve în relaţiile cu alte personae. În acelaşi scop am menţionat că personal cunosc mult mai multe aspecte decât crede BOTEZ în legătură cu preocupările sale şi cu relaţiile pe care le are cu TUDORAN şi că în acest context consider drept un  serviciu, pe care îl fac dacă îi solicit să-mi pună la dispoziţie materialele pe care D. TUDORAN le redactează pentru diverse foruri, inclusiv pentru <Europa liberă>. “/…/ “Cel în cauză s-a oferit să ne pună la dispoziţie la întâlnirea următoare (…) şi a promis că va încerca să aducă şi ultimul material redactat de TUDORAN pentru PEN CLUB, după ce l-am asigurat în prealabil de totala mea discreţie, sfătuindu-l să rişte acest lucru.“ (Marian Ureche, pg. 358)

4. Pentru a dovedi că toate necazurile majore din viața fratelui său au început abia după ce s-a aflat “cu certitudine” că Mihai Botez este cel ce trimitea textele mele Europei libere, dna Oancea construiește o demonstraţie în care nu știu ce să resping mai repede – naivitatea sau lipsa bunei-credinţe.

Este pură naivitate să afirmi: “Cu toate persecuțiile îndurate după citirea primei scrisori personale la Europa liberă, oficial vorbind, Mihai Botez nu făcuse nimic ilegal, fiindcă în Constituție libertatea de opinie era garantată, iar obiecțiile sale nu erau un secret, el însuși trimitea memorii critice semnate către toate autoritățile, de la Cabinetele 1 și 2, la CC al PCR, până la Marea Adunare Națională sau la Consiliul de Stat.”

Dictatura lui Nicolae Ceaușescu se împiedica de Constituție? Iată o noutate neașteptată pentru mine.

Gluma cu libertatea de opinie din Constituție nu includea dreptul de a trimite scrisori personale Europei libere, ca să nu mai spun că, pe lângă legea fundamentală, Constituția, existau alte prevederi specifice prin care trimiterea de scrisori Europei libere (personale sau ale altora, diferența nu prea exista) nu era tocmai… încurajată.

Și eu – cum dovedesc anexe din volum – trimiteam memorii. Și obiecțiile mele erau cunoscute din ședințe și alte foruri. Asta nu însemna că trimiterea de texte Europei libere mă păstra doar în zona simplelor persecuții.

Și mie mi s-au trimis falși dizidenți, falși ziariști străini etc. Dacă ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă, dnei Oancea nu-i puteau scăpa documentele ce probează acest lucru.

De fapt, când l-am cunoscut pe Mihai Botez, necazurile lui majore începuseră de mult. După refugierea generalului Ion Mihai Pacepa în Occident (1978), cumnatul lui Mihai Botez, Sergiu Celac, unul dintre principalii traducători/interpreți ai lui Nicolae Ceaușescua a fost eliminat rapid din cadrul Secţiei de relaţii externe a C.C. al P.C.R. şi repartizat la Editura ştiinţifică şi enciclopedică.Lanțul vinovățiilor prin asociere a ajuns, din nefericire, şi la Mihai. Această “vinovăție” continua să fie invocată în documente ale Securităţii.

Dacă ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă, dnei Oancea nu avea cum să-i scape o Notă prezentată Generaului-locotenent Iulian Vlad, în 1983, (paginile 362 – 365). Citez:

“De asemenea, cumnatul său, CELAC SERGIU, în vîrstă de 44 ani, a lucrat la secția relații externe a C.C. al P.C.R, pînă în 1978, calitate în care a fost folosit uneori ca translator de protocol de gradul  <zero>, în prezent redactor la Editura științifică și enciclopedică, este cunoscut cu manifestări ostile la adresa orînduirii sociale și de stat din țara noastră.”

Afirmația dnei Oancea potrivit căreia abia după declarația mea, “autoritățile au început să caute cu disperare probe pentru a-i înscena un proces de trădare” lui Mihai Botez este neîntemeiată. În plus, dovedește o folosire improprie a termenilor aduși în discuție.

Nu pe baza unor dovezi că a intermediat ajungerea unor texte ale mele la Europa liberă i s-ar fi putut înscena lui Mihai Botez un proces de trădare. Dacă materialele trimise ar fi avut caracter de secret de stat, economic, industrial etc., da, trădarea ar fi fost adusă în scenă. Nu era cazul textelor mele. Dacă ar fi fost, nu mai era nevoie de recuperarea lor de la Europa liberă – am fi fost arestați, judecați și condamnați fără nici un fel de sfială.

5. Nu doresc să mă implic mai mult decât se cuvine în discutarea acuzației pe care dna Oancea o aduce dlui Ion Rațiu, pe care îl consideră, alături de mine, unul din cei doi ”binevoitori” ce i-au ”făcut mult rău lui Mihai Botez”. Este la latitudinea familiei lui Ion Rațiu să clarifice lucrurile direct cu dna Oancea. Menţionez aici doar strictul necesar:

a)       Ion Rațiu știa foarte bine ce se petrecea în România. Ce i-a spus Mihai Botez nu reprezenta o noutate;

b)       La sosirea sa în Statele Unite (1987), Mihai Botez a locuit cu mine și familia mea timp de aproximativ 10 zile – două săptămâni, până i s-a pus la dispoziție apartamentul la care avea drept ca bursier. În drumul meu spre birou, îl lăsam la institut. Seara revenem împreună acasă. Ne-a spus foarte limpede, din prima seară, că nu se întoarce în România. Dacă nu aş şti să păstrez asemenea secrete, hotărârea lui Mihai s-ar fi aflat imediat. Nu s-a aflat, decât când Mihai a decis să comunice hotărârea sa cui a găsit de cuviinţă;

c)       Eram într-un contact destul de regulat cu dl Ion Rațiu, așa că îmi vine greu să cred că Domnia sa nu ar fi știut că Mihai nu se întorsese în România;

d)       A existat, într-adevăr, un episod ce a dus la o acuzație de felul celei menționate de dna Oancea. Cum nu am fost implicat niciodată în discuții și aranjamente privind acei bani sau alţii, am aflat despre existența fondurilor intrate în posesia Securității mult mai târziu;

e)       Cine l-a cunoscut pe dl Ion Rațiu va avea dificultăţi să creadă că liderul ţărănist ar fi decis să trimită bani cuiva, fără o înțelegere prealabilă și tocmai în România acelor timpuri. Oricum, nu cred că episodul acesta, adus în discuție de dna Oancea, este de natură să exemplifice ”prudența” și ”măsura” lui Mihai Botez în contrast cu ”derapajele” şi ”imprudențele vinovate” ale lui Dorin Tudoran.

Dacă dna Oancea ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă, atenției Domniei sale nu i-ar fi putut scăpă documente în care Securitatea plănuia, cu mult înainte de 1988, compromiterea mea și a lui Mihai Botez că am acționa împinși de motive materiale. În Raportul strict secret întocmit la 27 noiembrie 1984 de General-maior Gheorghe Dănescu se menționează:

”De către noi se întreprind în prezent măsuri de contracarare a efectului acestui mod de acțiune și de compromitere a lor în mediile pe care le frecventează. Vor fi puse în evidență interesele materiale și de altă natură…”

Nu am nici o vină că împotriva mea Securitatea nu a putut produce niciodată probe de acest fel.

6. Este meritul dnei Oancea că ține vie memoria fratelui ei. Mai puțin lăudabil mi se pare efortul de a contrapune, ostentativ și forțat, modelul de rezistență de tip Mihai Botez altor modele:

Exagerările sunt frecvente: ”el a reușit să fie singurul român care nu intra în <unanimitatea impusă>, <românul care spune nu>.”

Inexactitățile nu lipsesc:  ”disidența solitară, teorie creată de Mihai Botez.” ,”Mihai Botez a imaginat modelul <disidenței solitare> ”.

Invocarea clasicului ”Puterea celor fără de putere” al lui Havel este făcută confuz și poate sugera că îi aparține tot lui Mihai Botez.

Nu doar că i-am provact necazuri majore lui Mihai Botez, dar eu nu am avut parte de asemenea necazuri – afirmă dna Oancea.

Dacă ar fi citit, cu adevărat, cartea la care se referă, Domnia sa ar fi putut contabiliza suficiente necazuri de care am avut parte. Îmi displac competițiile între liste de necazuri. Asemenea exhibiţionism târăşte  discuțiile de principiu într-o lume a meschinăriei. Dar dna Oancea menționează un episod tulburător — deportarea lui Mihai Botez la Tulcea și iradierea lui acolo.

Faptul că nu-mi place să pun pe tapet evenimente de un anumit fel, nu înseamnă că asemenea episoade m-au ocolit. Dna Oancea îi poate cere dlui Nicolae Manolescu (cel mai apropiat prieten comun al lui Mihai și al meu și autorul postfeței cărții) să-i relateze cum arătam după ce analize efectuate la Washington, Frankfurt, Viena și București spuneau același lucru: nu  aveam de trăit mai mult de 6 luni. Nici măcar un transplant de măduvă nu m-ar mai fi putut salva. Erau efectele unei  mai vechi iradieri, mi s-a spus. Ultimului doctor care m-a prevenit să fiu pregătit i-am răspuns un singur lucru “Nu am timp să mor, sunt ocupat. Am un copil de crescut.”

Miracolul că sunt încă în viață nu mă face vinovat de dispariția unor prieteni dragi. Când, unde, cum ori dacă am fost obiectul unei iradieri criminale, nu ştiu. Presupunerile, bănuielile nu-mi sunt suficiente pentru a face afirmaţii definuitive pe acest subiect.

Nu am nevoie de lecţiile dnei Oancea despre istoria disidenței est-europene. Pînă la urmă, dna Oancea este doar sora lui Mihai Botez, în vreme ce eu sunt chiar Dorin Tudoran, nu fratele acestuia.

7. Ştiu suficient de bine ce şi cât a făcut ambasadorul Mihai Botez pentru proiectul integrării României în NATO. Dar a prezenta totul pe un ton de contrast ar putea duce la falsa concluzie că alţii au stat cu mâinile în sân. Nu au stat:

8. Dacă ar fi citit cu adevărat cartea la care se referă, dna Oancea ar fi renunțat să se pronunțe la relațiile mele cu Vlad Georgescu/Europa liberă. Le-am discutat în carte – paginile 33 – 35. Am un număr considerabil de scrisori de la Vlad Georgescu care dau seamă despre caracterul sincopat al relaţiilor noastre, dar aşa ceva nu are cum să facă obiectul curiozităţii dnei Oancea ori al opiniei publice. Este adevărat, dacă ar fi avut mai mulţi candidaţi pe un loc, nu eu aş fi fost cel ales de Vlad. Mă consolez cu faptul că Noel Bernard m-ar fi angajat ”pe loc”, dacă ar fi putut.

În cartea pe care dna Oancea pretinde că a citit-o se găsesc suficiente planuri de compromitere a lui Dorin Tudoran în ochii conducerii Europei libere. Am multe alte documente de acest fel, plus altfel de mărturii în legătură cu cît s-a investit pentru ca Dorin Tudoran să nu ajungă la Europa liberă.

Aici şi acum, doar cât este nevoie pentru a introduce ceva mai multă nuanţă în afirmaţiile dnei Oancea:

20 Martie, 1986

 Dragă Domnule Tudoran,

Mulţumesc pentru scrisoarea din 14 Martie. Se înţelege că dacă propunerea BBC-ului se materializează ea este de preferat oricărei alte soluţii provizorii. În orice caz nu văd niciun motiv pentruca să fii defensiv sau să ai nevoie de justificări./…/Am citit textele D-tale cu mare interes şi sunt încîntat să le pot transmite. Cu bune gînduri, Vlad Georgescu.”

*

“5 iunie 1987

Dragă Dorin,

Am găsit scrisoarea ta din 17 mai abea după întoarcerea mea la München. Îmi pare bine de contractul cu Vocea Americii despre care îmi vorbiseşi în Maryland./…/Şi mă întreb dacă vei mai fi interesat în viitor într-o mutare la München. Ştiu din proprie experienţă cît de dificile pot fi aceste desţărări venite una după alta./…/Urîndu-ţi numai bine, şi răbdare cu noii tăi colegi, Al tău, Vlad.”

9. Cu foarte mare părere de rău o văd pe dna Oancea diseminînd dezinformări fabricate în departamentul ”D” al Securității. Încercând să opună modelul de rezistență reprezentat de Mihai Botez (inclusiv efortul de a rămîne și lupta în România) celor ce au luptat chipurile doar spre a emigra, dna Oancea nedreptăţeşte din nou. Eu, unul, am hotărât să emigrez, abia după ce a rămâne și lupta în România deveniseră imposibile. Dar când am hotărât că trebuie să plec, am făcut tot ce a fost omeneşte cu putinţă să mă văd plecat. Fiindcă dna Oancea citează din dna Jeri Laber, ofer și eu un citat din aceeaşi sursă:

”Poliția abia aștepta să scape de el și i-a sugerat să emigreze împreună cu familia. Dar Tudoran a dorit să rămână: <România este țara mea. Nimeni nu mă va forța să o părăsesc>. Aveam un mesaj pentru Dorin din partea lui (…), scriitor român emigrat, care trăia la Paris: <Spuneți-i lui Tudoran că, dacă ajunge aici înainte de 1 Ianuarie, va avea job-ul de care este interesat>. Dar Tudoran a declinat oferta: <Spuneți-i lui (…) că, dacă plec, nu mă vor lăsa să mă întorc niciodată.” 

10. Nu am nevoie din partea dnei Oancea de lecţii privind locul gânditorului și prietenului meu Mihai Botez în disidenţa românescă, atât şi aşa cum a arătat ea. Aflat în București, în anul 1993, am fost rugat de dna Oancea să vorbesc la lansarea unei cărţi a lui Mihai, apărută la editura unde lucra sora lui – Litera. Deși relațiile mele cu Mihai înghețaseră, am făcut-o cu cea mai mare plăcere. După câteva săptămîni, Mihai mi-a trimis câteva cărţi ale sale cu dedicații și o scrisoare de mulțumire în care îmi spunea că primise de la București o imprimare a cuvântului rostit de mine și ascultând caseta a fost extrem de emoționat. Îi sugerez dnei Oancea să reasculte acea înregistrare. Își va reaminti poziția mea în legătură cu multe, inclusiv  în legătură cu importanța rolului jucat de Mihai Botez în istoria disidenței românești.

11. Întrebări nu-i pun, deocamdată, dnei Oancea, dar îmi permit să-i recomand câteva lucruri:

–   Să folosească timpul prost investit în “demascări” de felul acesta în găsirea dosarului lui Mihai Botez. Dacă după 20 de ani s-a găsit dosarul unui personaj minor ca mine, e de neînțeles cum nu s-a găsit dosarul lui Mihai Botez, de două ori ambasador al României sub președintele Ion Iliescu;

–   Să îl întrebe pe dl Ion Iliescu, admirator constant al  fratelui Domniei sale, cum a fost cu putință ca Mihai și apoi familia lui să nu fi fost ajutați să găsească acel dosar;

–   Să apelze la dl general Ion Talpeș, și Domnia sa admirator al prietenului meu Mihai Botez;

–   Să îl interpeleze public pe generalul Marian Ureche (devenit Șef al Serviciului independent pentru corupție și anticorupție din Ministerul Justiției, pe vremea în care dna Rodica Stănoiu, bună prietenă a președintelui Ion Iliescu, conducea ministerul respectiv) în legătură cu autenticitatea documentelor semnate de el și găsite în dosarul meu;

–   Să fie sigură că mă alătur tuturor vocilor care consideră inacceptabil că dosarul lui Mihai Botez nu a fost încă desecretizat;

–   Să nu aibă nici o îndoială că sunt gata să semnez  orice petiție prin care se cere desecretizarea – imediată şi integrală – a dosarului lui Mihai Botez, indiferent de instituția în posesia căruia se află.

12. Orice discuție rațională se poartă pe baza unui set de reguli acceptat de cei care vor să stea de vorbă. Înainte de a se angaja într-un dialog cu mine, dna Oancea trebuie să se decidă: ori contestă autenticitatea documentelor întocmite de ofițeri de Securitate (așa cum  lasă să se înţeleagă într-un text publicat în revista ”22”, din 7 septembrie, 2010) și în acest caz se abține de a cita din ele cu scopul de a mă acuza, ori acceptă autenticitatea lor și atunci acceptă că am măcar dreptul să fiu neliniștit de ce am găsit în unele documente.

Eu am ales să fiu prietenul lui Mihai Botez şi nimeni nu mă poate determina să devin duşmanul lui. Nici măcar membri ai familiei sale.

M-aș bucura dacă dna Viorica Oancea ar înțelege că pentru a-și continua admirabila muncă de consolidare a memoriei fratelui său, nu are nevoie să-i calomnize  pe alţii.

În sfârșit, dar nu în ultimul rând: nu într-un dosar de urmărire informativă al lui Mihai Botez s-au găsit documente neliniştitoare în legătură cu Dorin Tudoran, ci în dosarul de urmărire informativă al lui Dorin Tudoran s-au găsit documente sugerând lucruri neliniştitoare în legătură cu Mihai Botez. Aceasta este situaţia de la care dna Oancea încearcă să deturneze atenţia.

P.S. 1. Este neplăcut să văd un editor ca dna Viorica Oancea sustrăgându-se obligativităţii de a folosi semnele citării acolo unde ele nu pot fi evitate. De exemplu, bună parte a comentariului despre teoria disidenţei solitare, (teorie care urma să-i stimuleze pe adversarii dictaturii să-şi facă publice criticile personale, <solitare>  (adică separat), critici care, rămânând la nivelul <delictului de opinie> (individual), nu erau oficial încadrabile în articole de lege şi deci nu puteau constitui infracţiuni (cum erau de pildă, încercările de asociere şi organizarea în <grupuri duşmănoase>) fusese larg difuzată de Europa Liberă în că din 1979.” ) vine dintr-un text mai vechi, aparţinând altcuiva. Să fiu, cumva, lucrat la mai multe perechi de mâini? 

P.S. 2.  Mulţumesc revistei Cultura pentru a-mi fi oferit dreptul de a  răspunde articolului dnei Viorica Oancea.    

 

                                                                                       

  • Vasile Gogea

    Dragă Dorin,
    lipsa comentariilor la această postare se datorează, cred, faptului că datele complete ale “cazului” ne sunt străine celor mai mulţi dintre noi. Am să “refer” şi eu doar la partea emoţională, dureroasă -- la “mîhnire”, lăsînd partea morală, juridică -- “calomnia” pentru “cîntarul” potrivit. Astfel, aş vrea să citez cîteva rînduri dintr-un text de Konrad Gyorgy: “Cum să nu depindem unul de altul, dacă e în firea noastră să ne otrăvim?”. Problema, aici (ca de altfel şi cazul lui Caragiale, care a fost acuzat că a stricat moravurile societăţii româneşti cu comediile lui!) este că şi atunci cînd rar, foarte rar, se găseşte cîte un voluntar gata să găsească, să experimenteze pe propria piele şi să ofere societăţii -- opţional şi gratuit! -- un “antidot”, acesta este imediat acuzat că el este fabricantul otrăvii! Iar cînd “terapeutul” testează
    pe pielea lui, repet, un antidot la frică, laşitate, delaţiune atunci musai acesta e “virusul”! În ce mă priveşte, sunt recunoscător pentru “viruşii” pe care
    i-am primit de la tine!

  • Dorin Tudoran

    @ Vasile Gogea # 1

    Nu am postat acest raspuns atat pentru comentarii, ci cu gandul ca daca cineva da peste textul dnei Oancea din Cultura sa aiba deja un rapuns al meu.

    De altfel, am facut in textul meu un hyperlink la textul dnei Oancea din Cultura, asa incat oricine este interesat de aceste texte sa poata vedea in textul dnei Oance care sunt lucrurile la care ii raspund.

    Cartea se afla in librarii si daca cineva este curios sa vada documentele le poate gasi in paginile ei.

    Cu placere — daca tot as primit virusii.

  • Daca_nu_nu

    Mă credeţi sau nu, am citit tot: şi articolul din „22”, şi pe cel din „Cultura”, şi pe acesta (pe cele din Obs. cult. le ştiam). Ba am citit şi un articol al dlui Nicolae Manolescu (Lett. int. 2009), intitulat „Cine a fost Mihai Botez?”. Mărturisesc la modul cel mai sincer că, aşa cum n-am ştiut cine este Dorin Tudoran, n-am ştiut nimic despre Mihai Botez până la această poveste. Spre ruşinea mea. Şi a altora ca mine.
    Am aflat, pe lângă multe altele, două lucruri care m-au uimit:
    Unul – că, în România lui Ceauşescu, aveam un specialist în futurologie, domeniu încă neexplorat corespunzător nici până în ziua de azi.
    Al doilea – că Mihai Botez a murit din cauza unei afecţiuni de care a suferit şi Dorin Tudoran.
    Nu voi comenta cazul, pentru că situaţia mă depăşeşte din multe puncte de vedere. Mai exact, ştiu despre ea numai ce am citit.
    Ce cred eu, însă, privind din afară este că ambele părţi implicate – atât dl Tudoran, cât şi dna Oancea – se află într-o stare (a nervilor) destul de zdruncinată: primul, aflându-se faţă în faţă cu nişte documente care nu au cum să-l lase rece; a doua, aflându-se faţă în faţă cu nişte date cu impact similar celui de mai sus.
    Ce-aş face eu, în locul D-lor?
    (Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt de-adevăratelea în situaţii atât de nedorite!)
    În locul familiei matematicianului aş căuta dosarul lui Mihai Botez şi l-aş da publicităţii. Pentru familia unui specialist în futurologie, părerea viitorului nu poate fi – şi nu trebuie să rămână – indiferentă.
    În locul dlui Tudoran, aş sprijini prin toate mijloacele demersurile familiei (aşa cum omul s-a şi angajat), în această direcţie.
    Nu spun aceste lucruri pentru a da neapărat dreptate dlui Tudoran, ci pentru că, în urma parcurgerii celor două intervenţii – la care se adaugă cele ale dlor Nicolae Manolescu şi Liviu Antonesei – am rămas cu impresia că procesul de denigrare a lui Mihai Botez şi Dorin Tudoran (laolaltă!) continuă chiar prin această „învrăjbire” (sub-liminală???) post-mortem pentru unul, cotidie, pentru celălalt.

  • divanuriletomitane

    Nu ma pot decide. Sa scriu metaforos inginereste, sau sa scriu ingineresc metaforos ? Mai ales ca ma consider si eu, nu fratele cetateanului roman, ci chiar cetateanul care traieste, alaturi de ceilalti cetateni romani, dupa 1990, nu doar cu o singura plasa deasupra capului ci cu doua. Razboiul rece s-a terminat cu invingerea ambelor combatante asupra propriilor popoare…

    Multumiri Vasile Gogea, multumiri Daca_nu_nu. Nu puteam sa stam la nesfarsit cu acel zero la comentarii . In primele materiale ale d-lui Tudoran pe blog am avut grija sa existe macar cate 1 comentariu . Mi se parea a fi un gest de minima eleganta din partea noastra la (re)coborarea lui in « groapa cu lei »…Acum, la acest material costernant, nu puteam sa ma napustesc, primul, metaforos, asupra subiectului, cu atat mai putin inginereste…

    Dupa cum scriam, argumentele atat de complexe ale d-lui Tudoran sunt credibile, cred, eu, in primul rand datorita faptului ca nu capituleaza ( mi-e imposibil sa cred ca poate afirma macar, asa-ceva, si totusi sa aiba pete negre sau chiar cenusii in urma sa…) si a ajuns sa afirme ca va cere administratiei SUA detalii referitoare la pozitia lor fata de Andrei Brezianu, fostul director al « Vocii Americii » si fostul sef al lui d-lui Tudoran. Stiau sau nu stiau ca e omul securitatii romane ? Daca nu vor raspunde ( sau vor recunoaste ca sunt “mistreti”, ca in bancul cu politistii -- numai ca ala era invers…. ), tare mi-e ca Gogu Radulescu, in evocarea pe care i-a facut-o d-nul Tudoran, cam avea dreptate ( legat de continuitatea puterii )….

    Din articolul d-nei Viorica Botez am ales acea idée despre legatura dintre Acordurile de la Helsinki din 1974 privind Drepturile omului si, cred eu, acum, necesitatea unor acorduri internationale privind drepturile societatilor ( comerciale, nationale, locale….) . Dupa Helsinki 1974 s-a asteptat schimbarea ordinii din interior a societatilor totalitare. Acum nu cred ca se mai poate schimba ordinea bazandu-ne doar pe interior. A astepta totul din exterior insa, mi se pare o greseala la fel de mare….Fiecare « plasa » ( din cele 2 aminitite initial) o tine blocata pe cealalta prin mecanisme reticulare de autoblocare…

    PS 1 : Interesanta si motivatia intrarii in proiectul scrierii cartii “Eu, fiul lor” ( insistentele lui Radu Ioanid )., dupa ce d-nul Tudoran ne-a scris pe blog ca poate banui ca « baietii » vor sa-l scoata pe « linie moarta », dandu-i de treaba… « Linie moarta, linie moarta », dar daca o ridici deasupra capului si o rotesti vartos, o mai si scapi din cand in cand in diverse directii, luand-o insa imediat inapoi pentru a continua « joaca », parca ne aflam in aceasi situatie in care-i scriam lui Vladimir Tismaneanu, ca avem distrugere sufcienta, dar e nevoie si de constructie. Insa, dupa cum arata Romania la nivel de elite, parca niciodata nu va fi distrugere suficienta…., totusi, nici neanceperea vreodata a vreunei constructii reale nu poate sa ne linisteasca….

    PS 2 : Voi renunta la « metaforoase » o perioada. Pregatindu-ma sa revin « inginereste », sper, si gospodareste….

  • Daniel StPaul

    Domnul Tudoran,

    Eram deja secatuit de alergatura saptaminii cind am dat vineri seara, pe Vox de prezenta dv. postare. Dupa ce am citit-o, am vazut ca se poate si mai rau, sa fiu, iarasi, ….secuturit -si intristat de zanganituri razboinice acolo unde chiar nu e locul-.
    Cum noaptea e un sfesnic bun, am fost ceva mai luminat cind m-am sculat, caci razboaie au fost si la case neasteptate mult mai mari .La Santa Maria del Popolo, in stinga si dreapta altarului stau, pictati di foarte granda de catre un aniversat al anului cesta, Petru si Pavel(unul rastignit cu capul in jos, cellalt sub o copita de cal…). Ajunsi deci, ambii, la cinstea altarelor, desi cu secole in urma adeptii lor, petrini si paulini, respectivi se rasboiau ca la carte de credeai ca o sa se ferfeniteze de tot crestinismul (ceea ce se va intimpla mai incolo). Iata dara, o refereinta/companie selecta ce ne poate incuraja optimismul.

    Din toata tristetea asta sint lucruri care nedumeresc. Unul, spre o pilda, e acela al faptului ca Securitatea a urzit planuri temeinice de a-i compromite pe “inconvenabili”; prin martie si aprilie a.c. ati publicat insiva aci niste Planuri de masuri in ce va priveste; de partea cealalta, desi dosarul nu e de gasit, s-a gasit, totusi, citat cu date si nume, un altul in ce-l priveste pe Mihai Botez. Daca tot e sa fim zdruncinati de ce se gaseste acolo -in dosarul dv.- ca provenind “dinspre” M Botez, de ce n-am fi oare citusi de putin interpelati de ce spunea Securitatea ca va face cu el ca sa-l compromita? Desi am mai ridicat aspectul asta pe ici, colo, nimeni nu pare interesat sa explice.

    V-am mai spus ca editorul a facut o lousy job in ce priveste neutralitatea si probitatea editoriala tocmai in cele trei alineate care-l privesc pe MB; am cetit, daca tot si-a oferit de buna voie si nesilit de nimeni autobigrafia-i dosaristica la Secu pe site-ul OC (in 2002), marturiile sale. E ciudat cit de vocal a ajuns acest domn care, din chiar spusele d. sale avea, in epoca daurita, Dinner Club Card la Marele Sfinx (le tacea pe ruptelea, cu un curaj infricosator) . Vom citi, trag nadejde, si volumul urmator, intitulat De buna voie, Psihanaliza mea…

    Dv. va temeti ca M Botez ar fi putut sa sufere “infringerea suprema” in fata Hydrei. Ma indoiesc, caci tocmai faptul ca azi apele sint asa de tulburi si ne petrecem vremea in zbateri inutile si nedemne de cei care stiu ceva despre propria statura, marturiseste ca Hydra nu da chiar impresia relaxata a invingatorului pe tritoni mari (Personal, mi-e foarte clar ca ,in acelasi timp, se autosubmineaza, caci va muri odata cu cei pe care-i metastazeaza cu rivna veche si noua si din care se hraneste).

    Si, ca sa nu ma eternizez, doar o ultima constatare: in 2006, cineva imi spunea ce crede, a propos de agentul de influenta Noica:”ca Noica era prea “indiferent la oameni”. La Campulung, a turnat oameni fara sa-si dea seama ce face…Nu, nu-l vad pe Noica scriind note informativ. Dar nu mi-e greu sa mi-l imaginez trancanind prea mult …” ; apararea lui MB tine azi un discurs oarecum asemanator in ce-l priveste pe Dorin Tudoran. Da, stiu, “nu într-un dosar de urmărire informativă al lui Mihai Botez s-au găsit documente neliniştitoare în legătură cu Dorin Tudoran, ci în dosarul de urmărire informativă al lui Dorin Tudoran s-au găsit documente sugerând lucruri neliniştitoare în legătură cu Mihai Botez ” . Data fiind natura subiectului, poate e cam nepotrivir sa (ma)-ntreb: Is there life before death?
    Cele bune.

  • Dorin Tudoran

    @ Daniel St.Paul:

    1. Si in cazul meu, si in cazul prietenului meu Mihai Botez exista planuri de compromitere elaborate de Securitate.

    2. In vreme ce in dosarul meu exista documente despre care nu am spus nimic mai mult decat ca sporesc o neliniste a mea, in dosarul lui Mihai Botez (si in nici un doasar, al nimanui) nu s-au gasit documente nelinistitoare in legatura cu mine. Simplu.

    3. Apararea lui MB Botez, cum am dovedit, nu a citit cartea pe care o acuza. Am indicat exact pagina in care vorbesc cat de usor puteam deveni, fara voia noastra, “surse”. Am dat exemple din documentele din care si “apararea” citeaza. Am truimis la documente care indica cum eram imprimat — audio si video — “in direct”. Am indicat un document in care exista dovada (am alte documente mult mai cuprinzatoare!) ca, MB si eu, eram inregistrati si cind vorbeam pe un trotuar in Bucuresti. Acuz drept IMORALA incercarea de a considera asemenea documente drept falsuri, cind nu ne convine ce spun, si sa le citam drept probe irefutabile, cind ni se pare ca ne convin si le putem folosi impotriva altcuiba. Ori e lae, roi balaie.

    4. Documentele din carte dovedesc ca este vorba despre altceva. Nu doresc sa spun mai mult decat am spus in raspunsul catre dna. Oancea. Incerc sa transmit un mesaj simplu: in situatia de fata, strategia “cea mai buna aparare este atacul” este catastrofala. Oricat l-a; fi iubit si continuu sa il iubesc pe disparutul MB, nu voi accepta sa ma las acuzat in mod nedrept. Atat.

    5. Asa cum am scris in carte, orice ar fi fost, dragostea si gratitudinea mea pentru MB raman de neclintit. Intr-un interviu mergeam si mai departe, spunind ca de s-ar mai ivi ocazia, m-as “inhaita” fara retineri din nou cu Mihai Botez. Ce nu pot face este sa lupt impotriva a ce indica documente ce nu au putut fi, deocamdata, dovedite drept falsuri.

    6. Da, exista viata dincolo de moarte, dar ea nu trebuie, nu poate fi pangarita de mistificarea vietii de dinainte de moarte.

    7. Pot sa va intreb si eu ceva? Sper ca da. Punind cele doua texte — al dnei Oance si al meu fata in fata, aveti o opinie in legatura cu metodele celor doua demersuri? Nu este nevoie sa-mi raspundeti. Ma gandeam la un raspuns pe care il puteti da lui Daniel StPaul cind sunteti fata in fata doar cu el.
    8. Repet: eu am ales sa fiu prietenul lui Mihai Botez si membrii ai familiei sale nu ma pot transforma in dusman al lui MB. Dar ma pot impinge sa le arat, pana la urma, la ce se preteaza. Atat.
    Nu mai corectez caci am un avion de prins.

  • Daniel StPaul

    Domnul Tudoran,

    Sper ca ati prins avionul pentru ca, si fara alte pricini , tot am une mauvaise conscience.
    La #7 al dv, treburile stau/stateau, chiar inainte de a scrie eu precedenta interventie, cam asa: nu as prea avea/fi avut ce raspuns sa-i dau lui Daniel StPaul pentru ca el imi ridicase deja problema si considera ca, incorecta ori corecta , opinia relativa la metodele evocate -- si de dv- nu poate fi atit de dramatica precum ar putea fi imposibilul raspuns la intrebarea pe care el (DStP) si-o pune mereu (a la Sarkozy, pas seulement quand il se rase) a propos de acest caz. Anume: oare cum ar fi reactionat Mihai Botez ?

  • lucian burjuiul

    @Dorin Tudoran #6; alin 2
    Eu unul nu cred ca vechea Securitate s-a oprit complet din activitate. Iar acum, pe langa grija banilor (ca alte griji n-au) au si ei mandria lor. Au avut scapari!? Nu v-au executat indeajuns de meticulos? Tocmai le dati idei ce sa mai fabrice prin alte dosare care inca n-au aparut.

WP Admin