≡ Menu

Indus, inductor, inductanță, inductometru

Photo-blog-7-150x150[1]Într-un text foarte interesant, intitulat ’Trădarea’ lui Mircea Toma, dl Andrei Cornea  propune în revista ”22” două binoame care merită toată atenția.

I. Partizanat din convingere vs. Partizanat indus.

Cel dintâi ar fi perfect legitim, nu ni se spune de ce, dar e lesne de înțeles. Cel de al doilea ar fi ilegitim, și ni se spune de ce – pentru că este indus prin ”răsplăți, amenințări etc.”

Totuși, partizanatul din convingere poate fi și el deseori indus, cultivat prin răsplăți – posturi cheie, decorații, contracte, călătorii în compania celor care induc și multe altele.

Nu lipsesc nici amenințările. De-a lungul timpului, foști partizani din convingere au mărturisit că un asemenea partizanat le-a fost indus și prin amenințări. Unele – teribile.

Legitimitatea partizanatului din convingere ar sta și în faptul că nu este subminat de mercenariat.

Dl Cornea scrie: ”Publicul are tot dreptul să audă opinii partizane de la editorialiști și oameni de presă (confortabile sau nu), dar trebuie să fie încredințat că cei care le profesează o fac deoarece așa cred în mod autentic, și nu din mercenariat.”

De acord. Cred însă că publicul mai trebuie să fie încredințat de un lucru, cel puțin la fel de important ca lipsa mercenariatului: că opiniile partizane ale editorialiștilor și oamenilor de presă înregimentați nu vehiculează neadevăruri crase.

Poate susține cineva, cu mâna pe inimă, că asta este regula de care țin cont întotdeauna editorialiști și oameni de presă care practică partizanatul din convingere?

O minciună vehiculată din convingere nu este mai stimabilă decât una vehiculată din mercenariat. O minciună vehiculată din convingere nu este mai stimabilă nici decât un adevăr vehiculat din mercenariat.

Pe hârtie, adevăr și mercenariat par într-o coliziune feroce. În viața reală, situația poate fi mai puțin sângeroasă. Un soi de coabitare ceva mai reușită decât altele.

Putem fi siguri că anumiți jurnaliști din grupul Intact chiar nu cred în ce și în cum spun? Și dacă cred, sunt ceea ce spun și cum spun acceptabile, doar pentru că ei o fac din convingere?

Dl Cornea întreabă ”…unde a găsit d-l Toma dovezi că Turcescu, Tăpălagă, Pora etc. exprimă puncte de vedere la care nu aderă din convingere?” O întrebare absolut legitimă.

Iată o altă întrebare la fel de legitimă, sper eu: Unde a găsit dl Cornea dovezi că dnii Cristoiu și Andronic exprimă puncte de vedere la care aderă din convingere?

 Nu de alta, dar traseismul indus al unor oameni de presă este cu mult mai zig-zagat decât chiar traseismul oamenilor politici care induc traseism de presă.

II. Partizanat bun vs. Partizanat rău

Dl Andrei Cornea semnalează, pe bună dreptate, și existența altui binom  — partizanat bun vs. partizanat rău – datorat diferenței dintre valorile pe care le susțin cele două tipuri de partizanat. Cei buni susțin, exemplifică dl Cornea, valorile liberale. Cei răi – fascismul.

O comparație care nu are nevoie de nicio demonstrație, dar ce ne facem cu cei care susțin fascismul vs. cei care susțin comunismul? Care sunt cei buni, și care sunt cei răi?

Printre cei răi, care sunt partizani din convingere (deci, parcă aș avea dreptate că și partizanatul din convingere poate fi rău, nu doar cel indus), dl Cornea îi numește – din nou pe bună dreptate – pe cei care susțin că dl Adrian Năstase nu e un infractor de drept comun, ci un deținut politic.

Întrebarea ar fi: câți dintre cei practicând partizanatul bun au tăcut mâlc sau doar ”diplomatic”, când unii dintre cei pe care-i susțin — nu indus, ci din convingere — s-au dovedit nu tocmai dezinteresați de infracțiuni de drept comun.

Detensionând un pic tonul întrebării, câți dintre cei practicând partizanatul cu obraz subțire au preferat să poarte un obraz gros, când PD-L a pus la dispoziția unui candidat ”independent” pentru Parlamentul European resurse, inclusiv infrastructură a partidului? Au tăcut  — fie doar și în fața ridicolului oferit de candidatura respectivă – din convingere sau a fost vorba de o tăcere indusă de numele de familie al candidatului?

Câți dintre acești partizani de bine au vorbit despre o anume scamatorie – cât a fost în PD-L, o anume persoană implicată și în matrapazlâcul menționat mai sus, a fost apărată cu dinții, a fost ajutată să nu dea ochii cu Justiția. După ce a migrat spre alt partid, a fost denunțată într-un organ de presă pro-PDL drept ”penală”, uitându-se – din partizanat bun sau rău? – că persoana respectivă devenise penală pe când era în PD-L.

Partizanat – bun sau rău – înseamnă nu doar a vorbi, ci și a tăcea.

13-e1275225468548

Câteva concluzii

1. Niciun om de bună-credință nu poate apăra lucrători – de presă sau de alte îndeletniciri – din trustul Intact și colaboratori ai lor pentru obstinația cu care își bat joc de presă. Din convingere sau doar indus, partizanatul lor nu este rău. Este o mizerie inaccepatabilă.

2. Am purtat – public — o scurtă discuție electronică cu dl Radu Vancu. Spre finalul ei, ne-am împotmolit într-o întrebare de tip Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”

Pe scurt, dl Vancu e de părere că mai întâi trebuie sancționată nocivitatea limbajului și apoi minciuna, fiindcă O normalizare a limbajului ar devoala imediat și mincinoșii.”

Eu întreb: “Ne alarmeaza doar limbajul, nu si esența — minciuna?”

Dl Vancu răspunde: “Sigur că minciuna e cea mai nocivă; dar limbajul & metodele care-o servesc sunt mai lesne sancționabile. First thing first – întâi sancționăm violența, apoi minciuna. Cam așa (sper eu că) stau lucrurile.“

Eu întreb: Ce-ar fi să sancționăm mai întâi minciuna? Dacă reușim, sancționarea limbajului e o ‘bagatelă’, aproape că vine ‘de la sine’. Sancționarea limbajului poate duce la absolvirea minciunii,  a calomniei: <Domne’, omul a fost pedepsit pentru cum a spus, dar a spus adevarul, nu?>. Nu!”

Dl Vancu răspunde: “Cel mai adesea se spune exact pe dos decât în exemplul dat de dumneavoastră – adică ‘dom’le, n-are dreptate, dar ce mișto i-a tras-o!’ “

Cine are dreptate absolută? Cred că niciunul dintre noi.

Cine se înșeală cu totul? Cred că niciunul dintre noi.

Important este că, dincolo de diferențele în felul în care vedem prioritățile în rezolvarea unei probleme mai complexe decât pare, dorim același lucru și asta ne împiedică să ne acuzăm reciproc de trădare.

3. I-am adresat și eu dlui Mircea Toma rugămintea de a lua o poziție față de linșajul practicat de unii antenoizi și invitații lor permanenți. Am citit ce a răspuns dl Mircea Toma petiționarului principal, dl Vladimir Tismăneanu, am citit și rapoartele întocmite de ActiveWatch. O lectură foarte instructivă.

Îi scriam dlui Mircea Toma:

Este adevărat că, atunci când balanța între practicarea jurnalismului și practicarea activismului partizan se apleacă foarte mult în favoarea celui de al doilea talger, jurnalistul care se dovedește prea îndrăgostit de partizanatul politic își vulnerabilizează credibilitatea și se expune unor replici care depășesc intensitatea celor obișnuite și acceptabile.

Numai că, în cazul de față, victima principală a linșajului nu este neapărat dna Andreea Pora, ci mai degrabă inima (deontologia) profesiunii căreia îi aparții și tu. Dna Andreea Pora este, mai degrabă, doar unul dintre numeroasele exemple care dovedesc că poți fi călcat în picioare de oameni cu falsă identitate – se legitimeaza drept jurnaliști, când, de fapt, sunt cu totul altceva. Este un caz de lungă impostură, episodul la care ne referim fiind doar un eșantion din kilometrii de iresponsabilitate parcurși de niște ciomagari.”

Rămân puncte de dezacord între mine și dl Mircea Toma, dar a-l acuza de trădare (mă bucur că măcar în titlul articolului Domniei Sale dl Cornea a folosit ghilimelele) sau că ”demisioanează moral și profesional” mi se pare excesiv. Adică – ușor partizan, chiar dacă este vorba de un partizanat bun, din convingere.

4. Dincolo de convingerile noastre, răul sau bunul din partizanate este generat, deseori, de ce anume induc opțiunile noastre, de calitatea “inductorului” și de inductanța fiecăruia dintre noi. A fi forță inductoare este o ipostază plină de capcane.

A pune semnul egalității unde nu se cuvine este cel puțin o necuviință. A nu-l pune atunci când realitatea o cere este un  partizanat cu iz de mercenariat.

Isterizarea discursului public în România — de la discursul politicienilor la discursul presei și a țuțerilor de toate culoarile – este fapt împlinit. La acest succes epocal  nu a contribuit doar limbajul inacceptabil. Isterizarea discursului  public este și opera falsului discurs academic,  transformat în toroipanul “Ești cu noi, ești legitim; nu ești cu noi, ești fiul grotei.”

Într-un anume fel, fiecare dintre noi este ba un câmp magnetic, ba un “inductor”, ”un mic generator de curent alternativ.” Capcana majoră care ne paște este ambiția de a fi, în același timp, și un inductometru.

Când măsurăm curenții de inducție produși de alți “inductori”, mai e cum mai e, dar când încercăm să-i măsurăm pe cei produși de noi înșine, ne paște partizanatul – un fel de mercenariat față de noi înșine.

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Ontelus DG

    Distincțiile operate în acest text sunt corecte, lucide, necesare, mai cu seamă în ambianța amară a cronicizatelor dezlănțuiri fratricide autohtone. Din păcate, puțini sunt cei care mai au onestitatea să înțeleagă astfel lucrurile. Este evident că minciuna este mai gravă decât derapajele lingvistice, dar oamenii sunt atât de iritați încât nu mai înțeleg la rece problemele și mai degrabă reacționează la cuvinte decât la fapte, căci am ajuns în situația absurdă în care cuvintele bat faptele. O explicație a generalizării confuziilor publice constă în acumularea interminabilă a dezamăgirilor, a frustrărilor, a orgoliilor rănite etc. Prea mulți oameni educați, de la care ai așteptări semnificative se manifestă public în mod lamentabil. Astfel se creează o clisă a imoralității, în care amestecurile adevăr-minciună, partizanat-mercenariat, mediatic-politic, financiar-mediatic, prostie-răutate etc. obturează perspectiva rezonabilă. Solidarizarea în ură compromite ideile de libertate și democrație, dar anihilează și orice optimism. Totul vine, așa cum am mai spus, din acea ereditate non-statală de peste un mileniu din istoria noastră. Nu putem construi, nu ne putem coordona, nu prea vedem dincolo de egoism. Ne victimizăm și blamăm adversarul, pe care-l vedem mai degrabă ca pe un dușman, nicidecum ca pe un om cu o altă părere. Se pare că suntem condamnați la neputință, într-un context mondial nici el dătător de speranță.

  • Chiar i se mai pare cuiva ca dna Pora practica un jurnalism in mod esential diferit de cel al “antenistilor” ? Mi s-o fi tocit mie prea mult simtul nuantelor, dar nu pot totusi sa nu ma-ntreb : de cand sintagme-apozitie precum „prostănaci şi lipsiţi de caracter şi bun-simţ pe deasupra” , “pucisti sefi”, “Varan” etc. au devenit apanajul asa-zisei prese quality?

    Imi propusesem sa postez aici un amplu florilegiu de perle de cultura jurnalistica marca Andreea Pora, dar mi s-a facut lehamite de abundenta de epitete din clasa celor de mai sus, dupa ce i-am parcurs (cu dificultate!) primele doua texte:

    “(…)Ghinionul USL se numeşte Ponta şi Antonescu. O ditamai coaliţia unsă cu toate alifiile s-a procopsit, conjunctural, cu doi „prostănaci“ şi lipsiţi de caracter şi bun-simţ pe deasupra. (…)Puciştii şefi fie încearcă să reducă pierderile de imagine (Ponta), fie se erijează în campioni ai democraţiei şi apărării legii (Antonescu).”
    ( http://www.revista22.ro/un-blitzkrieg-si-doi-prostanaci-35489.html)

    “(…)doamna Gabriela Vranceanu Firea Pandele isi ia functiile in serios. Chiar prea in serios. Misiunea incredintata de partid e insa complicata si daca nu incepe sa se documenteze ceva mai sirguincios decit o facea pe vremea cind era ziarista la Varan, s-ar putea dovedi ca palaria e croita pe alte dimensiuni.” ‘’
    http://www.revista22.ro/broscoiul-lui-vranceanu-firea-pandele-36293.html

    Bineinteles, deplang razboiul fratricid din presa de azi, dar de canibalizarea asta nu e vinovata vreo lege a pietei libere (cum ne-ar spune poate un expert in marketing), ci maestrii dintai ai isterizarii discursului public, plecand de la chiar… S-a inteles, nu?

  • inductoru in dus

    dom tudorane,

    despre modu in care deja mult prea multzi giurnalijdi aflatzi de partea pe care eu o consideram corecta a lucrurilor au binevoit sa’si lapide, din convingere, cameshoiu de noapte buna copii al d’onologiei, pentru a’si lasa la buna la revedere dorsala inrosita d’atita cur frecat, eu as avea destule de zis, daca as avea cuvintele la mine si daca nu m’ar stringe ipsosu.

    ma opresc, in treacat, doar la ultima isprava, care, intimplator, a pornit, cel putzin pentru mine,  “in linie dreapta”, de la saitu cu acelasi nume, pentru a continua, destul de miscat popular, cu domnu tomahawk-tomak, de natzionalitate si orientare incerta, pentru a se desavirsi, din convingere si cu convingere, cu artileria ramasa grea, ca sa nu zic bortzoasa, a sculii labe unoase a lu oancea, avindu’l pe banciu drept corolar.

    era vorba de actziunea de frecare a ridichii lucioase a unui personaj harap care’l suparase odata ca niciodata pe shafu, personaj harap pe care eu personal nu l’am vazut sa se manifesteze politic cu vreo ocazie, dar care tocmai pentru asta merita sa’i fie aplcate citeva directe de foarte dreapta la pateu, sa se invetze minte.

    actziunea cu nume de cod “calafat” a fost executata cu aplomb si cu excese de zel de catre o trupa de trupetzi care au tzinut exclusiv sa’i faca o placere nevinovata shefului, nu neaparat pentru a obtzine f’un cistig politic si electoral, dovada ca mai exista arta pentru arta, domnule!

  • @) Dorin Tudoran

    De emotie ca am dat nas in nas cu noua Charta 77, am postat gresit, la textul anterior!

    Master, cred ca nu ai vazut asta, ca ma tem ca schimbai subiectul postarii! Astia, semntarii chestiei cu degradarea presei, sint Charta 77 a zilelor si locurilor noastre! Aferim!

    http://www.contributors.ro/global-europa/cei-peste-500-si-carta-77-puterea-celor-fara-de-putere/

  • InimaRea

    Înspre final, dl Cornea zice: A reduce lupta de pre­să la o „încăierare“ între „băsiști“ și „pontănaci“ înseamnă, dincolo de as­pec­tele de limbaj și de convingere care dis­ting aceste grupuri, să egalizezi în mod relativist două tipuri de angajamente pu­blice: unul, nociv, de partea infractorilor politici, susținuți actualmente de con­du­cerea PSD, celălalt, benefic, încercând să susțină statul de drept și domnia le­gii, cât și pe politicienii, precum Traian Bă­sescu, care – oricâte erori ar fi făcut de-a lungul timpului – se opun sis­te­ma­tic preluării statului de către mafiile aces­tor infractori.
    Nu prea-nţeleg cum se egalizează relativist dar bănuiesc că nu-i o bună metoda a egalizării. Poate egalizarea absolutistă să fie cea bună. Aşa pare cea făcută de autor: un angajament nociv vs unul benefic, unde egalizarea este luptă a contrariilor, parcă.
    Tot de la dl Cornea aflu că angajamentul benefic nu-i decît o reacţie la cel nociv. Astfel, ziariştii apăraţi de GDS/22 sînt agresaţii, şi numai din această postură ripostează.
    N-am cum verifica afirmaţia aceasta, şi n-am nici un chef, sincer! Mă-ndoiesc că însuşi dl Cornea ar putea, dar probabil că aşa simte d-lui, aşa resimt victimele nocivului, lupta Bine-Rău.
    În chestiunea partizanatului, totu-i sofism de la un capăt, la altul. Trebuie să presupui că anumiţi indivizi nu au cum fi de un partizanat din convingere, că ei nu pot fi decît de unul indus. Aici, înţeleg că unii gîndesc cu propriul cap şi aleg în deplină libertate de conştiinţă, în timp ce alţii n-au cu ce gîndi şi se lasă induşi, caz în care -- sau din cauză că -- n-au conştiinţă.
    Ajungem unde trebuia ajuns: nocivii n-au conştiinţă (normal, aş spune, aproape pleonastic). Evident, beneficii au (tot spre truism bate, părerea mea…)
    Bref -- bref, pe dracu’! -- în jurnalismul romînesc nu sînt două feluri de jurnalişti ci două specii de -- izomorfe. Ei, asta e ceva care nu există, cîtă vreme sînt navetişti străpungînd bariera izomorfă, trecînd de la nocivi, la benefici. Dar poate fac un salt genetic, capătă -- cumva -- conştiinţă. ioncristoiu, de pildă. Ceea ce e o veste cît se poate de bună. Dacă pînă şi ioncristoiu poate avea conştiinţă -- fie şi-acum, la bătrîneţe -- specia umană (benefică, nota bene!) e salvată. Numai cînd îmi amintesc cum combătea el la JN, c-un deceniu-n urmă, şi-mi dau seama din ce s-a putut salva. Ori cum vizita vila mătuşii Tamara şi se extazia pinacoteic.
    Numai că să vezi drăcie! Beneficii susţin “statul de drept și domnia le­gii, cât și pe politicienii, precum Traian Bă­sescu, care – oricâte erori ar fi făcut de-a lungul timpului – se opun sis­te­ma­tic preluării statului de către mafiile aces­tor infractori.”
    Deci, Traian Băsescu susţine domnia legii. Iar cei care-l combat sînt infractori.
    Ziceam, în Obs cult am dat şi pe FB comentariul la textul d-lui RCC -- că-n USL ar trebui introdus învăţămîntul politic. Mi-e că şi cealaltă specie ar avea nevoie de cursul scurt. Amîndouă speciile dau impresia că nu se pot pune de acord asupra termenilor -- ceea ce ne-ar putea sugera că nu se-nţeleg şi că ajung să se canibalizeze nu fiindc-ar fi două specii izomorfe ci doar două grupuri distincte lingvistic.
    Poate că totul s-ar putea rezolva cu un dicţionar nociv-benefic şi invers (după modelul romîn-chinez, fie şi-n amîndouă grafiile, ce dacă deprindem şi noi oarece ideograme?) Măcar să-nţelegem şi noi ce-nţeleg prin “domnia legii”, “stat de drept”, “infractor”, şi unii, şi alţii.
    Totul riscă să rămînă la fel de ori chiar mai complicat. Dacă Traian Băsescu este apărătorul domniei legii şi al statului de drept, nu văd cum s-ar putea evita o ediţie critică a dicţionarului, pe modelul celei practicate în comentariile la Platon, bunăoară. Ori pe al notelor de subsol la Joyce -- Ulysse, care m-au enervat peste măsură.
    Dar nu o dispută filologică avem, ci “o luptă de presă”. Eu i-aş spune “război”, cu naivitatea de a crede că i-aş putea împăca pe toţi, amintindu-le: A la guerre comme a la guerre; în dragoste şi-n război, totul e permis. Ca şi-n ură, nu?

  • @ Liviu Antonesei

    Am vazut, n-as mai fi vazut-o… Autorul ne informeaza ca este si “istoric” si “filozof politic”. daca adaugam la asta si profesiunea de baza, sociolog, si alergaturile eseistico-publicistice, avem de-a face cu un alt renascentist. Sa compari un Protest binevenit cu ceva de magnitudinea Chartei 77 da masura derapajului.

  • @ All

    Iata ce citesc pe Facebook -- interesant, nu?

    Patrick André de Hillerin
    4:01pm (31 minutes ago)
    Mihnea Petru Pârvu, de la Evenimentul Zilei, este cel care a lansat porecla “Căcărău”, într-un pseudo-reportaj inventat despre Crin Antonescu.
    Este semnatarul cu numărul 388 al petiției care găsește incalificabile “afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi”, precum și “intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului”.
    Căutați pe Google operele semantarilor acestei petiții și veți avea surprize similare.
    Așadar, dincolo de afilieri politice, rămâne prestația profesională a celor care semnează.
    Pora însăși, semnatara cu numărul 95, publica în “revista de cultură” 22 -- susținută de stat, în 2013, cu 50.000 de lei, un text care începea așa, fără ghilimele: “Ciutacu o are mică”.
    Exemplele pot curge la nesfârșit. Așadar, petiția asta împotriva degradării moralei profesionale și a spațiului public, semnată de astfel de oameni, devine hârtie igienică.

  • Gheorghe Campeanu

    Charta 77 ? Ce vremuri! Nostalgic ma intreb cite nume romanesti apar pe lista semnatarilor acelui document.

  • @Gheorghe Campeanu

    Paul Goma si cativa altii.
    Daca acest Protest justificat este varianta romaneasca a Chartei 77, atunci se cuvine sa recunoastem ca autorul elucubrantei comparatii este un Vaclav Havelică…

  • Altera Pars

    Luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi, o Cartă, o ţeva, una mai mică, asa, drăgutză, că-i veni vremea, neicusorule… S-o semnăm, cu curaz s-o semnăm, si pac, pac cu ea! la “Răsboiul”, puicusorule… că m-a combătut opoziţia si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt, mă-nţeledzi… Adu Carta s-o semnez… sau s-o dau anonimă, că, puicusorule, luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă…si eu mă-nţeledzi… (scuze, ILC).

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Deci doctorul Ion Vianu si Ion Negoitescu au semnat numai apelul lui Paul Goma, nu si Charta 77? Ma intreb unde se poate gasi list celor cativa cetateni romani care au semnat-o.

  • @ Gheorghe Campeanu

    Nu, n-am spus asta. Cred ca un “search” pe Google ar da rezultatele dorite…

  • Alexandru Petria

    am citit textul cu comparatia lui tismaneanu. extraordinară eructație mentală.

  • Cristi

    A propos de partizanat (indus, dedus, bun, rau s.a.m.d), oare ce ar fi facut unii semnatari ai Cartei 77 in varianta 2014, inclusiv parintele spiritual (sau nasul ca sa zicem asa…) al acesteia, daca de exemplu directorul ICR din vremea lui Ion Iliescu ar fi zis ca are o caseta cu sex oral cu unul din adversarii acestuia, caseta care n-ar fi aparut niciodata. Sau daca Ion Iliescu ar fi declarat ca Regele Mihai e vandut la rusi. Pe buna dreptate am fi vazut din partea acestor domni si doamne declaratii publice pline de indignare, cum de alfel am si vazut in cazul derapajelor(nu putine si unele la fel de semnificative ale sus-numitului I.I.). Ce au facut in cazurile de mai sus? Asta ce fel de partizanat e? Bun sau rau?

  • sierra

    Eu unul simt nevoia sa comentez mai aplicat. Pentru ca n-am vazut emisiunea cu pricina, am fost nevoit sa ma informez de la deontologi. Am gasit pe paginademedia.ro urmatorul comentariu:

    “ATAC. Antena 3 a dedicat o întreagă emisiune „terfelirii unor jurnalişti”, scrie Evenimentul zilei. La linşaj au participat Mircea Badea, Bogdan Chirieac şi Mugur Ciuvică.

    Partea cea mai consistentă a emisiunii a fost dedicată jurnaliştilor “băsişti”, atacul cel mai suburban fiind la adresa Andreei Pora.
    ● Robert Turcescu, pus la zid doar în baza declaraţiilor făcute de o persoană aflată în prezent în puşcărie, cunoscută pentru afirmaţiile lipsite de probe – fostul senator PNL Gigi Becali. Turcescu era definit drept “şpăgar de 20.000 de euro”.
    ● Ion Cristoiu, vinovat pentru faptul că, în timp, şi-a schimbat opiniile despre Traian Băsescu.
    ● Mircea Marian şi Silviu Sergiu, suspectaţi că ascultă ordinele lui Băsescu pentru că au insistat, într-o emisiune cu şeful statului, pe faptul că intenţia de vot pentru Mişcarea Populară este destul de redusă.
    ● Mihai Gâdea şi invitaţii săi nu au reuşit să-i aducă nici o acuzaţie Andreei Pora, dar au prezentat insistent o fotografie, luată la o recepţie, în timp ce jurnalista mânca. În finalul emisiunii, Gâdea a difuzat o parodie grotească, plină de jigniri cu tentă sexuală, spunând că vrea să încheie seara “cu zâmbetul pe buze”.

    Pai sa-i luam pe rand. Acuzatiile lui Becali sunt publice de vreo doi ani, cred. N-am gasit nicio dezmintire a lui Turcescu, nicio lista a indignarii. Daca o gaseste cineva, am rugamintea sa mi-o semnaleze si mie. In privinta sucelii lui Cristoiu nu mai e nimic de demonstrat. Marian si Sergiu ii luasesera un interviu lui Basescu in care nu mersese totul perfect, ca sa fiu elegant. De altfel, Silviu Sergiu explica si le ofera antenistilor ocazia sa-l mai faca o data prost:

    “Iata momentul cu Traian Basescu cu care s-a distrat gadea luni seara. De la bun inceput vreau sa spun ca-mi asum eroarea din emisiune. A fost prima emisiune ca moderator, cu Traian Basescu invitat. Recunosc ca aveam trac. Recunosc ca n-am fost atent. Ca am repetat dupa doua minute intrebarea pusa de Mircea Marian. Si eu, si Dan Andronic, si Mircea Marian aveam lista cu intrebarile pe care urma sa i le punem lui Traian Basescu. Nu de la seful statului. Erau intrebarile noastre. Facusem si o regie: cine si ce intrebari pune.
    Gadea ne acuza ca erau intrebarile pe care ni le daduse Basescu. Il inteleg de ce a ajuns la aceasta concluzie. In universul lui mic, de argat meschin si sfertodoct (Mihaitaaaa, pune mana pe carte!!!), doar asa stau lucrurile. Stapanul iti da o lista cu intrebari si tu reciti constiincios poezioara. O alta realitate nu exista pentru gadea. Ma rog…”

    Toti sunt acuzati ca-s slugi basiste. E o minciuna? Pai toate productiile lor jurnalistice vin sa sprijine aceasta afirmatie.

    Andreei Pora i s-au dedicat doua momente, cel cu infulecarea carnatului de la Ateneu si o sceneta jucata de Bendeac. Primul dintre momente a fost lamurit de Curtea de Apel Bucuresti care a zis ca respectivele imagini nu dauneaza imaginii doamnei. Caru’ cu deontologi zice ca justitia romana e endependenta si neatarnata, asa ca, sper, nu vor mai glosa pe marginea carnatului.

    Sceneta lui Bendeac este, insa, o mizerie. Dar nu pentru ce spune, ci pentru cum spune. Dac-am fi mai putin ipocriti, am recunoaste ca suntem o specie inzestrata genetic cu o doza consistenta de cruzime. O forma oarecum benigna a acestei cruzimi este ca ne place sa radem unii de altii. Tot ceea ce este legat de celalalt ne poate starni rasul si ironia: felul cum arata, felul cum vorbeste, gandeste, mananca, gesticuleaza etc. Exista printre noi oameni care folosesc, in acest sens, umorul si ironia cu inteligenta si talent -- pamfletarii si caricaturistii, de exemplu. Un pamflet bine scris aproape ca-si dezintegreaza, isi anuleaza la nivel ontologic tinta. N-am auzit, totusi, de-un pamfletar acuzat de linsaj. Dac-o face cu stil, nu numai ca i se iarta micile rautati, dar devenim “complicii” lui, uitand de compasiunea pentru “victima” si cazand in admiratie fata de “calau”.
    Dar tot printre noi exista si nefericiti precum Bendeac, care, oricat s-ar screme, nu pot produce umor de buna calitate. N-au instrumentele necesare. Si atunci esueaza intr-o pastisa ieftina, mai putin inspirata decat o banala injuratura. De data asta se petrece fenomenul invers: “victima” iese intarita din tarasenie, iar “calaul” se umple de zoaiele propriei neputinte. Dupa cum ati observat, Andreea Pora a iesit din emisiune ca un fel de Jeanne d’Arc a presei romane, in timp ce Gadea s-a acoperit de ocari si ridicol. Pe buna dreptate, caci prostia se plateste.

    Mai putina incrancenare, naivitate si ipocrizie ne-ar prinde bine tuturor si ne-ar ajuta sa nu scapam din vedere exact “the big picture”. Iar imaginea de ansamblu este, cred eu, una singura: mainstream media s-a compromis in toata lumea. Fiecare bucata are coloratura locului caruia ii apartine, dar ea, peste tot, apara interesele sistemului de putere de care e atarnata. Sunt razboaie purtate cu toate armele si mult deasupra capetelor noastre, din care fiecare intelege cat si cum poate. E un hatis din care nu poti iesi cu opinii si editoriale, ci cu informatie, cat mai multa informatie si cat mai verificata. Da’ cine mai are timp de asemenea obiceiuri invechite?

  • @sierra

    Corect!
    Simplificand: cand interesele unui politician coincid cu interesul public, il sustii, cand cele doua tipuri de interese devin divergente, il critici. Alt fel de deontologie a jurnalistului nu exista si nici nu voi a sti. Altminteri, esti sluga mediatica, aka propagandist, indiferent daca sau cati bani iti intra-n cont -- fie direct pe teava de inductie, fie pe ocolite, dupa ce ai parcurs calea mai “intelectualista” a autoinducerii, in dispretul adevarului.

    De esti sluga cu staif ori sluga grobiana, in economia istoriei nici nu mai conteaza.

  • M Platon

    Duhul democratiei ii cere dlui Andrei Cornea sa denunte orice “neutralism” si sa ceara angajarea avantata de partea anticomunistilor definiti a la Basesco:

    “În 1994, împreună cu Gabriela Adameșteanu, îi lu­am un interviu lui Ion Iliescu. Ceea ce ne-a scan­da­lizat pe amândoi cel mai mult cu această ocazie a fost „neutralismul“ fostului președinte, în raport cu pozițiaRomâniei Mari, pe de o parte, și aceea a revistei 22, de partea cealaltă. Și una, și cealaltă, sus­ținea Ion Iliescu, calcă în străchini, sunt ex­ce­sive, radicale – firește, în direcții opuse – ba chiar ex­tremiste. De fapt, după Ion Iliescu (scriam atunci), „România Mare e un fel de22, așezat de partea cea­laltă, poate totuși numai o idee mai agresiv!“ (22, nr. 4/1994).

    De această veche întâmplare mi-am amintit săp­tă­mâna trecută, citind comunicatul excogitat de Mir­cea Toma, directorul cunoscutei organizații pentru monitorizarea presei,ActiveWatch. Am regăsit, ex­primat într-o limbă de lemn nouă, același neu­tra­lism păgubos.

    A reduce lupta de pre­să la o „încăierare“ între „băsiști“ și „pontănaci“ înseamnă, dincolo de as­pec­tele de limbaj și de convingere care dis­ting aceste grupuri, să egalizezi în mod relativist două tipuri de angajamente pu­blice: unul, nociv, de partea infractorilor politici, susținuți actualmente de con­du­cerea PSD, celălalt, benefic, încercând să susțină statul de drept și domnia le­gii, cât și pe politicienii, precum Traian Bă­sescu, care – oricâte erori ar fi făcut de-a lungul timpului – se opun sis­te­ma­tic preluării statului de către mafiile aces­tor infractori. Știe d-l Mircea Toma aceste lucruri? Bineînțeles că le știe. Dar preferă să se acopere cu neutralism, să evoce „nepărtinirea“ organizației și să scrie rapoarte întortochiate despre „ca­te­gorii de situații“. Altfel spus, de­mi­sionează moral și profesional, făcând, bi­neînțeles, un serviciu trustului Intact și infractorilor politici, căruia nu le poate decât servi orice confuzie a valorilor.
    Măcar Ion Iliescu, acum 20 de ani, avea, da­că nu o scuză, măcar o explicație pen­tru neutralismul său favorabil grupurilor antiliberale: era un comunist. Care o fi scuza ori explicația lui Mircea Toma pen­tru trădarea valorilor esențiale pe care era dator să le apere?

    http://www.revista22.ro/articol.php?id=36886

    Dar acelasi duh al democratiei il inspira pe dl Tismaneanu sa afirme tot la inceputul anilor 90 ca batalia dintre Iliescu/FSN si Coposu/PNT era una dintre “bolsevicii bolsevici” si “bolsevicii antibolsevici”.

    Cu un duh al democratiei atat de capricios, nu-i de mirare ca nu reusim sa construim statul de drept.

  • Domnule Tudoran,

    Daca imi permiteti, as posta aici cateva fragmente dintr-un articol publicat de dl Liviu Cangeopol, in ianuarie 2008, in “New York Magazin”. Desigur, ca in toate situatiile, nu putem generaliza, dar grosso modo, ai zice ca textul de mai jos a fost scris azi:

    “S-a vorbit adesea despre lipsa unui Mecena pentru bietii nostri
    reprezentanti ai onor artelor romane. Nimic mai fals si nimic mai adevarat, in acelasi timp. Fals, pentru ca Presedintia si partidele aflate la guvernare intind pomeni cu nemiluita ridicatorilor de osanale.
    Cum pe unii dintre cei mai bine vazuti i-a ajuns foamea de bani si dorinta de marire, tot mai multi sar in barcile de salvare aruncate de boierii zilei: un post la Institutul Cultural Roman, unul la o comisie prezidentiala, un altul la televiziune ori la radio, cate ceva prin diplomatie ori un contract manos cu editura din subordine.
    Este intelectualul roman un animal liber cum clameaza a fi?
    Cu putine exceptii, el a fost aservit de cand se stie, in urma constrangerilor materiale si a prevederilor doctrinare, cand nu din viciu natural ori patologic. Asa zisa democratie l-a facut mai lacom, nu mai liber, mai obraznic, nu mai temerar, mai perfid, nu mai intelept.

    Pe vremea comunsimului avantat, grija partidului era sa atraga
    reprezentanti ai tuturor paturilor sociale: muncitori, tarani, intelectuali. Ce n-a fost atunci decat o utopie in formare, s-a realizat azi. Nu prin convingere ori teroare, ci prin simpla desfasurare a naturii umane. Caci nu suntem ceea ce ne nastem, ci ceea ce devenim. Or, ceea ce devenim e tot ce ramane dupa noi.”
    ( “Boierii mintii, sluga la boierii zilei”)

  • Hilarie Voronin Contrafactualul

    @Cristi
    Ion Iliescu nu ar fi avut cum sa-l acuze pe Regele Mihai I de Hohenzollern ca ar putea hi fost vindut rusilor sovietici… dintr-un motiv stralimpede: cei doi sint singurii insi importanti din Rrromanistan care mai venereaza importanta zilei de 23 august 1944, primul fiind si decorat de genialul generalisim I.V.Stalin pentru ”intoarcerea armelor contra Germaniei hitleriene”, al doilea savirsindu-si temeinice shtudii ”de specialitate” la Leningrad. ”Cine-a stat cinci ani la rusi/Nu poate cindi ca Bush”, nu? Ba bine ca nu. Fiindca George W.Bush, asemeni unui simplu Horia Papapievici Baseskofilov, nu s-ar fi opus, el, in campania pentru presedintie, loviturilor sub centura, fie ele si orale. Taica-su, Bush senior, mai cu frica lui Dumnezeu, poate ca da. Ilici al nostru, cu morala lui moscoveata, foarte puritana, antialcoolic si prea putin gagicar, nu ar fi gustat nici el glumele cu casete porno. Nu le-ar fi simtit suficient de marxist-leniniste, necum dialectice.

  • Terente & Didina

    @ALL
    Pariem un exemplar din MATERIALISM SI EMPIRICRITICISM, sparlit din bibliotreca personala a unuia din cei trei cotrocenizati ( nu spunem care), contra unei basti de capitan, naval, ca urmatorul subiect oferit forumistilor, pe acest blog, va fi despre recentul accident aviatic/revelator al disfunctiilor din sistemul capitalismului cumetrial de azi, de ieri si de alaltaieri.

  • sierra

    @NoName/DP

    Dintre toti, slugile de lux ma dezgusta dar ma si mahnesc cel mai tare. Pentru ca au efecte devastatoare. Pe langa grenadele propagandistice care explodeaza cu zecile in media, un Andrei Plesu, de exemplu, dezvolta forta unei bombe atomice. Pentru ca are un farmec inegalabil si are tot aparatul, instrumentarul necesar pentru a convinge pe oricine de orice. De exemplu, ca interesul national a cerut realegerea lui Basescu in 2009. Sau ca in vara lui 2012 a fost lovitura de stat. Sau cate si mai cate… toate venind intru apararea talentatului domn Basescu si intru nenorocirea noastra.

  • Duminica Tomii

    @MP
    Andrei Cornea a fost multa vreme brucanolog si, apoi, militant, in ”22”, al lui Petre Roman, dupa imprejurari, functie de cum batea vintul principal in Grupul pentru Monolog Societal. Iar in 2000, inainte de turul doi al electiunilor prezidentioase, unul din incitantii cei mai vocali la votarea lui Ion Ilici Mineriadov (desi, ca fost membru peceriu, stia ca cine nu-i pentru, nici contra, acela se abtine, asa cum or facutura milioane de simpatrioti la ultima suspendare a Basescului Jucator). Teoriile mnealui despre neutralitate, imi pare rau ca trebuie sa o spun, nu valoreaza mai mult decit o flatulenta de asin decedat in conditii nesuspecte. Prefer sa-i recitesc notele la traducerile din Platon. Aia despre PRO-STATES mai ales, preferata mea.

  • concluzia articolului:
    patru picioare bun, doua picioare rau.

  • @McGogoo

    Sunteti scotian/irlandezo-roman: Mac Gogu? Oricum sunteti foarte criptic.

  • @) DT Nu, nu, scotianul nostru nu e criptic, e un citat din Ferma animalelor de Orwell…

  • OvidiuB

    @sierra

    Andrei Plesu -- sluga de lux? Pe ce anume va intemeiati parerea, daca nu va suparati? Automat oricine are un partizanat cat de usor este o sluga? Dna. Zoe Petre vi se pare, similar, o sluga? Domnul Stelian Tanase? Domnul Florin Iaru tocmai a declarat public in Adevarul ca va vota opozitia la prezidentialele din 2014 -- pe el cum il gasiti?

  • @ Liviu Antonesei

    Ehe, asa mai venim de-acasa…

  • @Ovidiu B & Sierra

    Dl Plesu nu poate fi etichetat drept “sluga de lux”, fiind Domisa Sa -- in afara de un eseist talentat, jovialo-pitoresc si din cale afara de subiectiv -, un intelectual de elita, cu vocatia exercitarii functiilor de demnitate publica din postura de tehnocrat, fara afinitati politice speciale. (Asta cel putin pana in anii din urma, cand s-a dupa opinia mea, dar nu numai, s-a “colorat” in mod pronuntat).

    Wikipedia ne ofera un inventar inventar al pozitiilor publice detinute de dl Plesu dupa 1989:

    28 dec. 1989 -- 16 oct. 1991 -- ministrul Culturii (nota mea: sub presedintia dlui Iliescu. De subliniat ca NU a demisionat dupa abominabilele mineriade, ceea ce m-ar putea face sa cred ca, moralmente, nu i-au creat un disconfort prea mare ori, ca sa-l citez pe dumnealui, ca, din acelasi punct de vedere, “s-a simtit in ordine cu ele”.)
    29 dec. 1997 -- 22 dec. 1999 -- ministrul Afacerilor Externe (sub presedintia dlui E. Constatinescu, pe care l-a criticat sub presedintia dlui Basescu)
    2000 -- 7 oct. 2004 -- membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
    20 dec. 2004 -- 3 mai 2005 -- consilier prezidential (al dlui Basescu- nota mea) pentru relații internaționale

    Daca nu-mi joaca memoria feste, in “Jurnalul de la Paltinis” (citit acum vreo 30 de ani), dl Liiceanu evoca la un moment dat o discutie, in doi, cu Noica, in care magistrul spunea ca dintre cei doi discipoli favoriti (Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu) pe primul il considera mai inclinat spre sacrificiile pe care le cere filosofia, in timp ce pe al doilea nu prea il vede rezistand tentatiilor de-a ocupa unele demnitati publice. In cazul asta cel putin, intuitia lui Constantin Noica nu a dat gres.

    Acum, daca m-ar intreba cineva ce i-as imputa eu, in primul rand, dlui Plesu, as raspunde fara ezitare ca nimic alta mai mult decat abrogarea, in 1990, a Legii patriomoniului cultural national, o masura institutionala cu efecte negative inca greu de calculat.

  • huhureaza de permanenta

    @NO NAME/DP
    Articuletele din 2008 la care faceti referinta e simplificator si maniheist -- in ciuda faptului ca isi trage snaga din cercetarea sociologica a lui Sorin Matei despre intelectuali, numiti de el ”boierii mintii”. Lumea e complexa. Motivarile agitatiilor umane, multiple. Nu le putem reduce la interes ori, hegelian vorbind , la dorinta de recunoastere. Nici macar clasificarea post/barthesiana, tripartita, a intelectualilor (in encratici, anticratici si acratici) nu e definitiva, necum satisfacatoare. Poti fi encratic, sprijinitor al puterii, din simpla dorinta de relativa stabilitate, ordine, rata scazuta a coruptiei. Ori din scepticism, respect al traditiei, reflex conservator, fara a astepta vreo rasplata directa, nedorind vreo prebenda guvernamentala. Dupa cum poti fi anticratic, adversar al puterii instalate, opozant din principiu, dornic de schimbari si alte reforme, critic al hibelor sociale de tipul revoltatului camusian, dezinteresat si permanent, sau de tipul revolutionarului dornic sa ocupe pozitiile si vilele celor debarcati. Cit despre acratic, situabil in neputere, in nonviolenta, in apolitism (activ sau pasiv), multe ar fi de spus relativ la imaginarul sau utopic. Nu toti Martorii lui Base sint sustinatori inconditionali sau contra cost. Nu toti detestatorii sai asteapta sarmale + mititeii + joburi + calatorii cu avionul guvernamental de la Sectantii lui Ponta. Unii vor doar sa le apara mecla pe sticla tembelizuala. Altii isi pastreaza asceticamente anonimatul (cind nu se afirma, sub nicneim, pe bloguri precum acesta de fata). Fiecare dupa puteri, educatie, convingeri momentane, deontologie, capricii, umori…

  • @huhureaza de permanenta

    Cred ca, pornind de la conceptul lui SAM, “boierii mintii”, (intr-o discutie virtuala cu dl Campeanu am inteles ca acest concept circula, subreptice, in anumite medii intelectuale, inca pe la inceputul anilor ’70,) dl Cangeopol nu si-a propus altceva decat un articol destinat unui public eteroclit, cititor de publicatii de tip magazin, si asta intr-un moment de incurcate dar decisive inclestari politice, la inceputul lui 2008, inclestari a caror transare va avea sa marcheze puternic urmatorii sase-sapte ani. La acel moment, devenise clar fenomenul de combinare discursiva a unei elite intelocrate, purtatoare a discursului encritic, cu elita mediacritica, care-si “desavarsise” un limbaj acratic -- combinare ce a dus la aparitia intelocratului cumulard de stat (si de de partid), care, paradoxal, a militat si continua sa militeaza in numele unei ideolofii de dreapta, care este, bineinteles, bon pour les autres. Sigur ca articolul dlul Cangeopol e simplu si oarecum maniheist -- daca vreti, dar are fortă si economie de mijloace -- ca un adevarat manifest. In fond, cred ca dl Cangeopol, (despre care stiu mai nimic, in afara disidentei si-a unor date culese de pe ‘net) nici nu si-a propus altceva.
    Parerea mea…

  • sierra

    @OvidiuB & @NoName/DP

    Cred ca aveti dreptate. Nu poti numi un geniu -- asa cum ii placea lui Basescu sa-l prezinte pe Andrei Plesu -- sluga. Nu se cuvine. Poate colaborator al securitatii de rit nou? Judecand nu in baza legii, ci in baza unei “minime moralia”.

    Doamna Zoe Petre si-a asumat pana la capat niste optiuni politice. A facut-o cu onestitate si decenta, fara sa incerce sa devina moralista neamului.

    Florin Iaru este unul dintre cei mai liberi oameni pe care i-am cunoscut in spatiul public. La fel ca Marius Oprea. Are o libertate interioara pe care, sunt sigur, n-ar sacrifica-o pentru nimic in lume. Acest gen de oameni raman egali cu ei insisi, indiferent de luminile si umbrele pe care viata le arunca in jurul lor.

  • @ Sierra
    De acord. 🙂

  • OvidiuB

    @sierra

    Tot ce mi-ati expus mai sus sunt pareri -- pe care ma bucur ca le aveti. Ma asteptam ca atunci cand numiti pe cineva “sluga” (sau chiar si “colaborator al securitatii de rit nou”) sa aveti si niste argumente ceva mai serioase -- desigur, asta daca postarile dumneavoastra de-aici nu sunt niste “pamflete”, caz in care stim cu totii ca orice cuvinte sunt permise.

  • catalin

    ,,domnu dorin”, ca sa o parafrazez pe monica lovinescu referindu-se la limbajul de lemn al securistilor, am citit cu satisfactie randurili d-voastra fata de marian mircea. ma intreb insa de ce fata de sus/subnumitul cornea andrei, care bate campii cu atata tupeu academic, folositi un limbaj alambicat, un fel de cod, pe care il inteleg doar cei initiati, nu stiu pe unde. de ce nu-i spuneti franc ca este un n….simtit.?

  • @catalin

    …fiindca exista mari diferente intre dnii cornea si marian.

  • No

    @huhureaza de permanenta

    Am recitit la lumina zilei comment-ul postat azi noapte, referitor la @ 29, si mi-au sarit in ochi o serie de erori de culegere a literelor si unele neclaritati de fond. Cred ca dl Liviu Cangiopol, in articolul din ianuarie 2008, s-a referit exclusiv la intelectualul public, carismatic, care se bucura de o larga expunere mediatica si ale carui opinii pot modela trendul de gandire al plebei. L.C nu atinge catusi de putin pozitia intelectualului mai rafinat/sofisticat, torturat moral de variile nunate ale “adevarului”, cu alte cuvinte ale intelectualului pour les connaisseurs, (al caror numar ramane intotdeauna mic). Asta e una la mana, una care, la limita, poate fie asociata unei abordari oarecum maniheiste. Acel prim tip de intelectual – cu discurs encratic (si nu encritic cum am cules din viteza azi noapte, desi, sub ceausism, a fost exasperant de encritic) s-a asociat, cu osebire dupa 2005, cu “reprezentantul de elita al mass media” si si-a contopit discursul cu al gazetarului balcanic, prin excelenta unul mai putin riguros si mai presarat cu stridente de limbaj. Hibridul discursiv rezultat a alunecat spre genul acratic – pe care il vad mai degraba ipocrit si (in consecinta!) plin de fracturi logice, decat nonviolent.
    Si asta e a doua la mana !

  • Am dat-o aproape anonima (postarea de mai sus) fiindca mi-a zburat inainte de-a o semna, drept pentru care mi-o asum acum si-o si semnez: No Name/DP. 🙂 🙂

  • Gheorghe Campeanu

    @ Terente & Drezina se plimba cu Didina c/o Dorin Tudoran

    Mi se nazare mie sau pareti sa fi pierdut ramasagul indraznet lansat la #20? Daca da, mi s-ar parea galant din partea amandorura sa trimteti spre beneficiul @ALL macar unul din cele doua exemplare din Materialism si Empiriocriticism (sper ca “you hedged the bet” daca amandoi va veti fi insusit cite un exemplar din rafturile lui Maximus Temporalis).

  • Huhurezul de la Horezu

    @NO NAME/DP
    Cred ca nu ne intelegem, termenii de mine citati -- encratic, anticratic, acratic -- neavind acelasi sens pentru amindoi. Va pot spune doar ca D-Voastra procedati mai bine, raminind in orizontul filosofic al interogatiilor si tetrapiloctomiei, adicatelea problematizind noiceste sau, de ce nu?, heideggereste, asa cum sta bine unui intelect bine echipat, decit maniheistul si simplificatorul in cestiune, carele, el, doar cu un liceu terminat anevoie la FF, continua ideologema luptei de clasa, invatata in Romania; o continua sub alte camuflaje si pe alte meridiene. EL (bunul, purul, necontaminatul, egocentatul) contra CELORLALTII (raii, exploatatorii, ticalosii, slugile Capitalului, servitorii Boierilor Zilei etc). ”Slugi la boierii zilei” nici macar o metafora nefericita nu e. In societate deschisa, deci in orizont contractual, putem vorbi, tot metaforic, de ”mercenari” sau -- si mai pregnant -- de ”condotieri” (CONDOTTA insemnind ”contract” in dialectul toscan al Italiei renascentiste). Boierii Zilei si Intelectualii ENCRATICI coopereaza ”reciproc avantajos”, se interservesc; la mijloc ai un contract, oral, tacit, uneori; alteori expus tembelizualmente. Amintiti-va de Alex Stefanescu oferindu-si competentele lui Emil Constantinescu: la vedere, direct, cvasidemn. Sau de Base aproape rugindu-l pe Andrei Plesu, prin Mircea Dinescu, sa accepte pozitia de consilier prezidential. ANTIACRATIC ar fi un intelectual circumspect cu Puterea (si sora ei geamana: OPOZITIA), mereu prudent, rezervat, necomplezent. Despre acratie, o forma rafinata, daca nu utopica, de an-arhie, gasiti mai multe in AKRATEIA, revista imparizienitului Nicolas Trifon. Acraticii nu-s nici macar neutralisti, nici in presa, mare sau mica, nu se imbulzesc. Ii definim apofatic. Un fel, poate, de asceti veseli. Sau de discreti. INTELECTUALII PUB(L)ICI, DES FILLES PUBLIQUES? QUE NON! QUE NON!Le-am face o prea mare onoare comparindu-i cu practicienele amorului tarifat, model de conduita ele fiind, cum argumenteaza Silogistul Amaraciunii in PRECIS DE DECOMPOSITION, pentru filosofii, nu neaparat pyrrhronieni, ce-si vind amaraciunea pe trotuarele mundane, precum surorile lor, putanele, trupul.

  • Terente Drezinaru

    @Gheorghe Campeanu
    Am pierdut pariul cu forumistii, nu si pe acela cu mine. Stiam bine, cunoscindu-l pe DT, ca va evita capcana ce se parea ca i-o intind cu accidentul aviatic. Or: dorinta mea tainica era sa-si continue nvestigatiile de antropologie culturala printre deontologii bucurestoti, ziaristi condotieri si alti neutralisti ai politichiei tembelizualmente mediatizate, drept pentru care procedai cum zisei si… castigai ramasagul interior. Insa ramin, desigur, dator cu exemplarul din leninienele conspecte filosofisticate. THE WINNER TAKES NOTHING, THE LOSER TAKES ALL.

  • @Huhurezul de la Horezu
    Da, aveti dreptate, non idem est… Eu folosisem « acratic » in sensul care mi-a parvenit pe filiera engleza, si anume : acratic (əˈkrætɪk) /Definitions / adjective: relating to a lack of self discipline, by which a person acts contrary to usual judgement.

    Socotesc insa si eu ca nu e catusi de putin blamabil faptul ca intelectualii encratici, -- la care m-am referit si cu termenul de intelocrati, adica elita intelectuala oficiala -, au incheiat contracte perfect legitime si onorabile cu UNUL dintre « boierii zilei » (in cazul nostru, cu presedintele T.B.), ci faptul ca au hranit continuu impresia ca in ANEXELE OBSCURE ale “contractului” ar fi existat si o clauza privind obligatia lor de a-i nimici pe toti adversarii politici ai presedintelui (incepand cu guvernul Tariceanu!), si asta in special prin suportul material care le-a fost pus la dispozitie chiar prin contract. Exemple care sa-mi sustina “impresia” sunt cu duiumul, de la interviul acordat de dl HRP publicatiei “LaVanguardia”, pana la articolele publicate, saptamanal, de intelocrati, in “oficialele” Cotroceniului. Iar in aceste « contributii intelectuale la mersul tarii », infaptuite pe o baza materiala oferita de GUVERN, cu bani de la bugetul de stat, intelocratii s-au contaminat tot mai pronuntat de stilul jurnalistilor de tabloide, afundandu-se in sfidarea logicii si a bunului simt, EXCUSIV in « avantajul reciproc » si al binomului presedinte – intelectuali encratici. De aici, si nuanta de slugarnicie. Contractuala, peseme, dar tot slugarnicie o socotesc a fi, ca, altfel, nu vad ce l-ar fi putut impinge pe dl HRP sa actioneze « contrary to usual judgement » in cazul asa-zisei casete al asa-zisului sex oral, in care ar fi fost asa-zis implicat dl Geoana.

  • erata: in cazul asa-zisei casete a asa-zisului sex…

    (@niku elektriku / va rog, faceti-va ca nu bagati de seama. Thanks :-))

  • @@Huhurezul de la Horezu
    Completare la postarea mea anterioara

    Daca, la inceput, am admirat cu sinceritate ceva la dl Basescu a fost tocmai inteligenta dumnealui de a largi “baza de recrutare a cadrelor”, dincolo de granitele pepinierei de partid, (ceea ce, cu regret o spun, n-au facut-o liberalii, de pilda, nici atunci cand au avut ocazia (adica, sansa guvernarii). M-a bucurat, la inceput, faptul ca dl Basescu i-a insarcinat pe unii dintre cei mai mediatizati intelectuali publici cu gestionarea unor treburi obstesti, ceea ce m-a dus (atunci!) cu gandul la politica la fel deinteligenta -- dusa exclusiv in acest sens, de Carol al II-lea. Acum, ori ca dl Basescu a facut aceasta miscare conditionandu-le respectivilor elitari atitudinile politice, ori ca domniile lor s-au autoindus (ma rog, convis, cum spune dl Cornea) sa faca asta, mijloacele alese si efectul cu care au facut-o au fost all in all destul de jenante. Parerea mea.

  • Huzurezul de la Palilula

    @NO NAME /DP
    Impartasesc, in mare, analiza D-Voastra relativa la intelocrati. ”Slugarniciei”’ de care vorbiti i-as spune insa mai degraba ”exces de zel” in indeplinirea contractului de tipul ”va servesc si ma serviti”, chiar si in cazul cu Papa Pievici Videocasetoforul. In ce priveste coborirea encraticilor la nivelul tabloidelor sau maidanului, o explicatie as avea. Sociologia spontana practicand, observat-am ca tentatia limbajului grosier e mai mare la ”baietii de familie buna” din marile orase, pui de nomenclaturisti, de inalti functionari, de universitari, decit la noii veniti in orasele patriei. Why? Warum? Pourquoi? Pentru ca au fost dresati, cind erau mici, sa nu se joace in gunoaie, in baltoace, sa se spele mereu, sa foloseasca pasta de dinti si hirtie igienica, sa nu uziteze vulgarisme, ”cuvinte cu prostii” adicatelea, sa nu se joace cu purdei tiganieni etc. De unde la dinsii ”sacralizarea”, in sens durkheimian, a scarnei, fascinatia pentru tot ce li se va fi interzis in copilarie. L-am auzit cu propriile mele urechi, inca neparoase, pe Videocasetoforul antementionat, la cocteilul dat de Locatarul Cotrocean dupa sedinta parlamemtara de condamnare a comunismului, cum striga dezinvolt intr-un grup, nu departe de Riga Mihai, Lech Walesa, Doamna Cornea, MRU si Bacanu, striga dezinvolt, dezinhibat, jmechereste, ce? Pai, striga ”Ce nula mea!” plimbindu-se falos, condotier al presedintelui, printre invitati.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Terente D.

    Recunoscind cadenta in care ati propus acel pariu, nu prea ma indoiam ca ramasagul Dvs. era …. de saga, dar neputindu-mi frina mina, am pacatuit.
    Acum ramine ca unul dintre domniile voastre (Terente, oder Drezina) sa ne spuna macar daca paginile exemplarului prezinat “urechid e magar” sau daca pe coperta se vad zgarieturi de la ghiulul prezidential. Ori, poate sa ne impartasiti daca ati gasit notite de conspecte prezidentiale la “Exista oare adevarul obiectiv” sau la “”Critica (virgula) kantianismului de la stinga side la dreapta”.

  • Terente et/vel Drezina

    @Gheorghe Campeanu
    Deocamdata, ehehei, nu va pot devoala decit unele fornule apotropaice decelate de noi fara probleme in pagina de garda a mirabilului exemplar din opul magn al lui Vladimir Ilici Ulianov despre materialism si empirio-criticism. Una, cu pix portocaliu scrisa, suna asa: “Qui istum librum furatur in patibulo suspendatur!” Suputam noi (“supputez, supputez, camarades, il en restera toujours quelque chose”), suputam, dara, ca dateaza de pe vremea lui Don Emilia El Chivo, geolog la baza, dar avind-o drept consiliereasa de taina pe Dona ZP, familiarizata profesional, ea, cu limbile clasice. Mai jos, in aceeasi pagina, o alta, cu pix vechiu + dilematic trasata, suna astfel: ”Opus igne, cacauctor patibulo dignus.” Credem ca e din vremea intiului mandat al lui Don Trajano El Navegador si apartine vremelnicului sau consilier de taina ( ”Heimrat” pe nemtie) Don Andres Calvo de los Angeles, familiar cu latina medievala, nu doar cu greaca veche, dar si in dusmanie de om recent cu impaiatul din racla kremlineza. A nu se uita nici ca opurile de genul acesta fost-au ele preluate in process-verbal, dimpreuna cu papucii de casa, de la intaiul -- si cel mai important -- ocupant al Cotrocenilor, Der Genosse Johann Ilitsch Mineriadow, ai carui sfatuitori tainici au lasat, cum sugerati si d-voastra, urme de ghiuluri pe coperta si chiar, la ultima pagina, citate in limba rusa, cu pix rosu, din care insa, vai, nu-l puturam descifra decit pe cel apartinator lui Maxim Gorki: ”Celavec! kak gordo zvucit ato slovo!” Incantarea noastra e ca, superstitiosi din fire, nu am gasit, pe pagina buclucasa, formula romaneasca din batrini, aia cu ”Nu fura aceasta carte,/Ca te bate D-zeu,/Caci pa pagina 100 este scris numele meu!” Drept pentru care nu ne-am jenat sa sparlim exemplarul cu pricina si, culmea tupeului, sa-l punem la ramasag pe ist blog.

  • @Huzurezul de la Palilula #44

    Aha, asta cu tentatia pe care o exercita limbajul grosier asupra copiilor de familie buna imi aminteste de Balzac. El, parca, spunea undeva ca o femeie de rand, cand e indragostita, cauta sa se exprim elevat, ca o doamna, pe cata vreme o doamna, cazuta in aceeasi capcana a inimii, procedeaza taman viceversa. De unde s-ar vedea ca dragostea si politica sunt cele doua inclinatii care starnesc naturelul profund al oricarui individ, iar naturalia non sunt turpia. Cum ar fi spus Belu Zilber, acesti intelocrati par a fi cazut la partid (ma rog, la leader) cum cade barbatul de mahala la “fimeie”. Macar, pana la urma, o fi fost precum marturisesc Domniile Lor, si anume ca n-au “cazut” prin inducere, ci printr-o iscusita autoconvingere.

  • Gheorghe Campeanu

    @ T & D cum D

    Nastrusnic citatul din Macksim Bitter. Ati grafologizat caligrafia cumva? Stiti cumva caror maini le apartin notarea cu Bic-ul rosu?
    Plecaciuni de multumire pentru ca ne le impartasiti si sapaturile arheologice in paginile tractusului “ulianovist”. Acum abia inteleg ce risc cosmic v-ati asumat cu pariul ‘cela! Iar ne enervati (ca pe vremile Marelui Karmatchy) ca nu aveti deficit la indrazneli. Bineeee…

  • Didina

    @Gheorghe Campeanu
    Acum ca Terente-al meu a iesit la preumblarea vesperala, pot sa va spun repede, pina nu se intoarce, ca excerptul in chirilice din Maksim Bitter avea o iuxta, dar cu pix de culoare neagra, culoarea an-arhiei, o transpunere ”tradatoare” insa, sunind ciudat ( o fi la mijloc vreo sinestezie, vreo ”pictura parfumata cu vibrari de violet”?), asa: ”Omul! Ce maro miroase acest cuvint!” Banuiesc a fi opera vreunui catzavenc din vremurile lor bune, Biju Morar, Patrick Andre de Hillerin sau altul, infiltrat de CIA la Cotroceni cu misii de cartita si/sau de subversiune ideologica a ”comunismului cu fata umana”, dar nu sint sigura.
    PS. Am izbutit sa descifrez, singurica, si unul din Miciurin, cunoscut mie din manualul meu de rusa, acesta: ”My de mojem jdati milostey ot priroda; nasha zadatcha vzyat’ ih u neyo”, ceva cu aplicare actuala in favoarea exploatarii de la Rosia Montana, cred.

  • @Didina
    Am o mare rugaminte si m-as bucura “sa-i dati curs”: exista unu nume de gainar pe care n-as vrea sa-l vad amintit pe aici. Sigur, daca demonstratia dvs. cere neaparat numirea gainarului, ma voi consola ca “deh, astea sunt riscurile pe care trebuie sa si le asume o gazda.”

  • Honoriu de Baal Sack

    Aceste conduite in hiasm le exlica unul din antropologii mei preferati, nu va spun care, gartie conceptului sau de rivalitate mimetica (uneori fratricida, cit in cazul Cain vs.Abel). El crede ca nu avem ”bellum omnium conta omnes” in societal, ca la Hobbes, ci emulatie mai degraba, concurenta, intrecere capitalicomunista, rivalitate pentru (obiectul ”dorintei triunghiulare”). Si in moda, nu numai in psihosociologie si politcarie, gasim ilustrari. Moda, moda. Vedeti numai istoria palariei, care trece de la piezance, grijulii sa nu le arza prea tare soarele in tzarina, la doamnele din inalta societate. Si invers: cazul posetei. Ori istoria pantalonului, tzoala eminamente masculina, azi aflabila pe gambele majoritatii fumeilor din univers, in vreme ce pletele cistiga, periodic, teren printre masculi.

  • Didina lui Terente

    @DT
    OK, gazda generoasa. Am sa-l tac de-acum inainte…daca n-oi uita ( uita-m-ar betesugurile senectutii!). Nu a fost cu rea intentie, zau.

  • Pingback: OPORTUNISM GARGARĂ. ESCROCHERIE. (VIII) | CERTOCRAŢIA()

  • În privinţa exploziilor sau puşcărilor pentru exploatare, Gabriel Resources afirmă că nu vor afecta casele din jur, folosind metoda defazată: “Dacă puşti în acest bloc 20 de tone de exploziv într-o reţea de găuri de foreză, unda seismică ce se propagă în jurul acestei zone este de pînă la 8 km. La puşcarea defazată, unda seismică se reduce cu 20%. Ceea ce înseamnă că tot va afecta zona pînă la peste 6 km. Or, dacă eu am casa la 75 de metri de locul de puşcare va mai putea aceasta să rămînă în picioare? La prima puşcare, din Roşia Montană, în 1970, cînd s-au folosit 4 tone şi jumătate de explozibil, la cariera din Cetate, biserica catolică din zonă s-a fisurat şi i s-au spart toate geamurile. Dar oare ce se va întîmpla la 20 de tone de explozibil?”. În privinţa aurului, în general, dl Cornea (CROSETAT DE MINE, DT., SPRE A EVITA NEINTELEGERI): nu-l consideră un blestem, ci dimpotrivă, un dar al naturii. Crede că trebuie să-l lăsăm acolo unde e, fiind al urmaşilor roşienilor, de 2700 de ani, de pe vremea agatîrşilor. Şi să fie exploatat, dar nu masiv, ci în cantităţi mai mici, şi cu substanţe mai puţin nocive decît cianura, prin metoda flotării tradiţionale. Prin aceasta nu se vor scoate mai mult de 400.000 de tone de masă de minereu pe an, şi nicidecum 13 milioane, sau chiar 20 de milioane, cum îşi propun cei de la RMGC.

  • Pingback: OPORTUNISM GARGARĂ. ESCROCHERIE. (VIII) « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

WP Admin