≡ Menu

ÎN MEMORIA

    S-au stins în acest an mai mulți oameni pe care i-am cunoscut, cărora le-am fost prieten, oameni care au părăsit lumea așa cum au trăit – cu o discreție neobișnuită. Luat cu nimicurile zilei, n-am avut timp să-i plâng. Mă gândesc în aceste zile mai ales la unul dintre ei, care ar fi avut suficiente motive să practice vanitatea din care se înfruptau cei din jurul său, dar așa ceva ar fi fost pentru el un efort istovitor. În amintirea lui și a celorlalți plecați în acest an, reproduc mai jos un  poem al lui Giuseppe Ungaretti.



     

    IN MEMORIA
    Locvizza il 30 settembre 1916


    Si chiamava
    Moammed Sceab

    Discendente
    di emiri di nomadi
    suicida
    perché non aveva più
    Patria

    Amò la Francia
    e mutò nome

    Fu Marcel
    ma non era Francese
    e non sapeva più
    vivere
    nella tenda dei suoi
    dove si ascolta la cantilena
    del Corano
    gustando un caffè

    E non sapeva
    sciogliere
    il canto
    del suo abbandono

    L’ho accompagnato
    insieme alla padrona dell’albergo
    dove abitavamo
    a Parigi
    dal numero 5 della rue des Carmes
    appassito vicolo in discesa.

    Riposa
    nel camposanto d’Ivry
    sobborgo che pare
    sempre
    in una giornata
    di una
    decomposta fiera

    E forse io solo
    so ancora
    che visse

(© Arnoldo Mondadori Editore)

ÎN MEMORIA

Locvizza, 30 septembrie 1916

 

Îl chema

Mohamed Sceab

 

Descendent

din emiri de nomazi

sinucigaș

fiindcă nu mai avea

Patrie

 

Iubea Franța

Și și-a schimbat numele

 

Deveni Marcel

dar nu era francez

și nici nu mai știa

trăi

sub cortul alor săi

unde se asculta cantilena

Coranului

sorbind o cafea

 

Și nu mai știa

desluși

cîntul

abandonării sale

 

L-am însoțit

împreună cu stăpâna hotelului

unde locuiam

în Paris

la numărul 5 din rue des Carmes

o veștedă ulicioară în pantă

 

Odihnește

în cimitirul din Ivry

suburbie ce pare

totdeauna

prelungirea unei zile

la spartul tîrgului

 

Și poate numai eu

mai știu

că a trăit

 

(Traducere de Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Balaci, Giuseppe Ungaretti, Poezii, Editura pentru literatură, București, 1968)

  • “Mă umplu de infinit!”

  • @Dorin Tudoran

    Daca imi ingaduiti un link… spre un alt fel de in memoriam.

    M-au dus spre estonianul Arvo Part in primul rand articolul dvs., cu versurile lui Ungaretti si clipul dedicat memoriei lui, dar, intr-un fel, si sugestiva “umplere de infinit” din succinta postare a dlui Gogea.

    rel="nofollow">

  • Dorin Tudoran

    No Name / DP

    Foarte bun. Multumiri.

  • @) Dorin Tudoran

    Da, si pentru mine anul acesta a fost unul al pierderilor si, de altfel, unele trebuie sa fie aceleasi… Imi place mult Ungaretti, iar poemul acesta e foarte potrivit pentru pierderile noastre…

  • mihai rogobete

    Când văzduhul valorilor şi credinţelor se prăbuşeşte, cădem în dubla uitare a celor neiertaţi.

  • @)DT

    Master, ingaduie0mi, please, sa pun linkul catre un foxtrot polonez din anii 30, care se cheama Frumoasele romance. Poate am mai spus pe aici ca stereotipurile poloneze despre romani sint eminamente pozitive -- de-o pilda, ei spun ca sintem “popor de tamaci si diplomati”. E drept, se refera mai degraba la noi moldovenii, ca le-am fost vecini pina Stalin a decis sa nu mai fim. Iar unul din cele mai cintate cintece populare -- e aproape imposibil sa nu-l auzi macar o data pe zi la radio, in kawiarnia sau piwnica -- este Moldoveanca cu ochi negri…

    rel="nofollow">

  • @) DT

    Am cautat Moldoveanca cu ochi negri, dar n-am gasit-o. Am dat in schimb de un cintec din vremea celui de-al doilea razboi, poate a marelui refugiu polonez, care se cheama mai scurt Moldoveanca…

    rel="nofollow">

Next post:

Previous post:

WP Admin