≡ Menu

“Imparțialitatea” Voievodului de Presă Petru Rareș Bogdan – Pârț

Photo @ Copyright @ Alexandru-Dan Mitache

Photo & Copyright @ Alexandru-Dan Mitache

Micul voievod de presă imparțială, Petru Rareș Bogdan – Pârț,  la curtea electorală a Marelui Voievodat Che Pinocchio.

  • neamtu tiganu

    Fara cuvintele mele…

    Alegere de stareţă (Damian Stănoiu, 1932) de Alex. ŞtefănescuAlegere de stareţă
    (Damian Stănoiu, 1932)

    La Mânăstirea Tămâioara se produce o mare agitaţie în momentul în care stareţa, Galinia Petrescu, încetează din viaţă, lăsându-le în voia sorţii pe cele peste o sută cincizeci de călugăriţe.

    Maicile Zenaida Ionescu şi Tomaida Popescu se consideră îndreptăţite să-i ia locul celei dispărute, cu atât mai mult cu cât fac parte din consiliul de conducere a aşezământului.

    Zenaida, cu sprijinul vicarului episcopiei, Serafim, Tomaida, susţinută de arhimandritul Lavrentie, dar, lovitură de teatru, şi Aftusa, o bătrână slabă de minte, protejată de episcopul Ilarion, el însuşi senil, sunt numite simultan stareţe interimare. Drept urmare, se declanşează un adevărat scandal, foarte asemănător cu cele din viaţa politică. Acuzaţii, calomnii, aranjamente secrete, nu lipseşte nimic din arsenalul luptei pentru putere al lumii laice.

    Zenaida are sprijinul ziarului local (,,Vocea judeţului”), iar Tomaida pe cel al senatorului Anton Spâneanu care i-a fost amant în tinereţe. În lupta pentru cucerirea postului apar victime colaterale: mor vicarul Serafim şi exarhul Lavrentie, epuizaţi de intervenţiile pe care le fac în favoarea protejatelor lor.

    Contaminate de toată această efervescenţă, maicile se împart în mai multe tabere. Unele dintre ele trimit scrisori anonime la autorităţile eclesiastice prin care le calomniază pe maicile Tomaida şi Zenaida, pretendente la stăreţie, inventând pe seama lor fapte reprobabile: că au o viaţă amoroasă secretă, că au făcut avorturi etc.

    Până la urmă se îmbolnăveşte şi episcopul, fiind interpelat, în Senat, în legătură cu neorânduielile de la Mânăstirea Tămâioara. Locţiitorul său îl împuterniceşte pe părintele Flavian duhovnicul mânăstirii, să organizeze alegerea noii stareţe, recomandându-le drept candidate pe Aftusa Iordache, Zenaida Ionescu şi Tomaida Popescu.

    După ce face o slujbă pentru înlăturarea vrajbei din mânăstire, Flavian, ajutat de celălalt preot al mânăstirii, părintele Niculae, organizează prompt alegerile, propunându-le pe cele trei maici recomandate de Episcopie. Din 156 de călugăriţe sunt prezente la vot doar 102. Pentru maica Aftusa votează 89, pentru Zenaida – 7, iar pentru Tomaida – 6, punânduse astfel capăt neînţelegerilor din comunitatea monahală. Zenaida şi Tomaida, înfrânte în alegeri, uită, pentru moment, duşmănia care le-a separat şi pleacă împăcate să bea împreună o ţuică.

  • Dl Alex Stefanescu ar trebui sa ramana consecvent, adica la dispozitia zeitei careia i s-a pus la… dispozitie -- Elena Udrea.

  • neamtu tiganu

    Da!? Habar n-aveam, o fi baiatu-ndragostit!

  • ion din straseni

    Un deputat din Bundestag, Bernd Farbritius, a refutat, in limba romana, minciuna sfruntata a Pontei cu numarul de consulate, 7, nu 5. votul strainilor in Germania putindu-se exercita, dupa o simpla cerere adresata Ministerului german al Afacerilor Externe, in orice localitate. Turcii din Germania voteaza, cind au loc alegeri in Turcia, chiar si pe stadioanele nemtesti.

  • Nick Vodcaroy

    Liviu Antonesei a fost un delicat, un dragut, un amabil, cand i-a taxat, intr-o postare trecuta, pe dragneo-zgoneo-pontaici si mercenarii lor din media, drept ”jeguri”. Meritau mai mult. Parerea mea!

  • Dezideriu Dudas

    S-o fi saturat de
    nefumatorul si nebautorul de Videanu….Parca la nea’Alex dreptatea ‘ceea de pe
    lume incepe sa functioneze…Si pe vremea ‘ceea nu era nici o lista…., avea
    “prioritate de dreapta”….Dealtfel, atunci, “dreapta” se baza
    pe “lista neamtului lor”, prezentata imagologic
    la fereastra “Palatului”, esuata in motonelsonmandeliada….Eu votez cu neamtu’ nostru,
    dar nu sasu’ ci tiganu’ ! Hai ca poate vine dreptatea ‘ceea de pe lume !

  • OvidiuB

    Marele jurnalist, moderator si nationalist Rares Bogdan a primit o buna lectie despre cum sa organizezi o dezbatere de la mai tanara colega de breasla, Madalina Puscalau. La Realitatea a fost un soi de lupta intra-regn intre moderator si moderatoare, care sa-i dea la gioale lui Ponta si care lui Iohannis. Curat pluralism.

  • Mihai Rogobete

    Cum
    despre nimic nu se poate zice că nu este, ci că e altceva, dac-aş avea
    parte chiar mâine de confruntarea pentru preşedinţia vieţii mele, aş
    spune că Acela nu este Golemul. Întru care chinuim, nu trăim.

  • Dana (Mara)

    Interesant si documentarul de la digi24 “2 pentru Romania”.

  • Dana (Mara)

    Cica Ponta s-a acuit la psd pentru ca au fost singurii care i-au dat o sansa. O sansa sa ce? Sa parvina? Sa intelegem ca a fost o trambulina mai eficienta decit pnl unde ar fi ramas in umbra ceea ce ar fi fost cel mai dureros pentru unul care are un asemenea profil uman si psihologic. Psd a pervertit suflete care cum spunea chiar Ponta erau curate la revolutie. Ponta prin structura lui este mai degraba un om de dreapta, cred ca ii este foarte greu sa joace acest rol ingrat. Pe genul acesta il incinta sa locuiasca in cartiere rezidentiale, sa aiba bone care sa-i cresca odreaslele si sa faca menajul, sa isi faca vacantele ca un snob in destinatii gen Dubai, sa fie flatat in orgoliu nemasurat. Dar nu o face ca afacerist privat ci ca bugetar si demagog gaunos. Sa cresti la umbra lui Nastase dupa ce ai simtit MINCIUNA si IMPOSTURA prin care au luat puterea Iliescu @Co spune multe despre personajul Ponta. Daca era dintr-o familie de securisti, nomenclaturisti, etc intelegeam ca este consecventa, oamenii isi aparau un statut cu toate mijloacele. Dar sa iti incolteasca saminta buna a indoielii si sa te dai cu cei de la putere numai pentru a parveni spune multe despre caracterul omului Ponta.
    De nu o fi acest Ponta un cal troian ( al cui?), poate chiar al luptei cu sine insusi care chiar va face sa dispara masinaria psd asa cum este astazi, dar mi-e sa nu o faca si mai nociva.

  • martin parmenides

    Dar despre nimic ce putem spune?
    PS. Ponta: golemul cui? (Golem de mes couilles?)

  • Bogdan Cojocaru

    Cum era, România țara in care bărbații n-au onoare și femeile n-au pudoare? Sau cum spunea Eminescu, cele trei adevăruri despre Tarile românești: averea -furată, muierea- curva, grec- pezevenghi.i

  • Mihai Rogobete

    Odată ce politica ţine de viziune, ca reţetă de organizare, orice preşedinte ne-am imagina în şaua centralismului democratic -- mai ales candidatul unor partide doar camuflate de dreapta dar tot centralizate -- va câştiga cursa democraţiei ca un pilot, în Formula unu, călare pe-o gloabă.

  • Dezideriu Dudas

    Nea’Mihai, nu le mai ziceti chiar asa, sa nu ne interzica ‘ceia piosii…care, oricat ar dori d-nul Tudoran sa nu, pot sa faca sa castige “cursa democratiei” si un copilot, nu pilot cum zici mata, si vor face tot ghiveci calugaresc la urma…E drept, urma ceea ar putea fi mai aproape…

    Dealtfel, sunt legi imuabile care greu pot fi ignorate…

    ”Pilotii cursei democratiei post-decembriste” au fost atat de sigur pe ei incat nu s-au gandit ca daca vor pune presedinte pe cineva care odata comercializa “Rapirea din serai”, acesta se va fi saturat de atata comercializare si se va apuca de “productie”….Mai putin atent la nuante, d-nul Traian Basescu desi a folosit mesajul anti-Nastase cat i-a fost favorabil politic, cand acesta a fost mazilit a facut pasi inapoi si nu a (mai) inteles de unde atata “evlavie” la ‘ceia “piosii”…Nu e insa calitatea lui cea mai mare atentia si analiza, de unde a urmat o rostogolire a realitatii fara a mai da atat de mare atentie subiectului Nastase, exceptand MCV-ul, si alegerile, unde subiectul il avantaja…Intervenise insa foarte contondent pe subiectul Nastase d-nul Dan Voiculescu care a crezut ca, in sfarsit, “Dreapta” a gresit definitiv si irevocabil…El insa nu stia si vad ca nici acum nu se prinde…., ca “Dreapta” n-are cum sa greseasca, atat timp cat e “centralist democratica”, cum zici mata…Noi, pe-aici, “pe la banditi”, ne-am prins de mult….dar nu spunem la nimeni.
    Ce-a iesit din aceasta neaintelegere Basescu – Voiculescu ? Voiculescu a sarit ca ars ( la mazilirea lui Nastase ) si pentru ca nu a inteles ( si inca nu intelege ? ) ca (doar) ‘ceia piosii si evlaviosii sunt cu “cursele democratice” in Romania, a inceput sa-l atace pe Basescu din ce in ce mai contondent, crezand ca acolo-i baiul. Mare parte din timp nici Nastase nu a crezut altceva…
    Voiculescu a avut forta sa-l determine pe Basescu sa lupte extrem si de aceea greselile facute de acesta au fost atat de mari incat acum nu cred ca “Dreapta” mai poate recupera pe bune 10 % din procente…..
    Aroganta lui Nastase “a fost construita” in timp indelungat, tinand cont si de un anumit profil al acestuia…Agresivitatea insa a lui Traian Basescu fata de societate a fost directa si contondenta iar “Raed Arafat” a fost doar varful aisbergului….
    Se terminase oarecum “pat” meciul ( sa nu va ganditi la prostii, sa nu se supere nea’Alex Stefanescu ) dar Anti-coruptia ‘ceea nu iesea “gigea” daca nu se luau la omorat toti intre ei ( altfel ii omora ea pe ei, unul cate unul ), si ca atare “Dreapta” nu a mai putut beneficia de forta vuvuzelica din 2004….

    Aici am incheiat explicitarea referirii la “legi imuabile”.

    De ce “urma ceea ar putea fi mai aproape”, cum incepusem comentariul? Fara “mantinela de Dreapta” e mai greu sa te feresti….

    Nu stiu daca d-nul Tudoran, sef la banda aiasta de banditi ( eu unul, ma declar…, stiu ca si Liviu e pregatit toti timpul cu periuta de dinti, nea’Vasile era prea ironic odata si e prea serios acum ca sa scape…, neamtu’ ar scapa daca n-ar fi tigan….) atat timp cat ne lasa sa ne jucam de-a hotii si vardistii pe blogul sau , valideaza ce scriu mai sus. Mata insa nea’Mihai nu doar ca validezi ci chiar oferi “reteta de organizare”…Bineanteles, in stilul lui mata, esentializat…sa nu se prinda orice prost…Ci doar aia desteptii.

    P.S. Sa nu credeti ca ‘ceia piosii si evlaviosii au fost si sunt capul rautatilor…Ei doar au lasat “realitatea” sa se rostogoleasca…

  • Nimicuri importante

    O multime de teoreme pur si simplu nu ar putea fi demonstrate daca printre ipoteze nu am admite ca multimea vida are anumite proprietati afirmate tel quel, in functie de nevoile specifice demonstratiilor respective.

    Un profesor universitar care preda analiza matematica le-a explicat, odata, studentilor de ce ne permitem sa presupunem tot felul de lucruri despre multimea vida fara sa gresim niciodata: pentru ca despre NIMIC putem sa afirmam orice.

  • Bosonul Lavinei Sandru

    Am inteles, am inteles. Multimea vida, precum politichia, putem spune orice despre mneaei.

  • Mihai Rogobete

    Mul’umesc !

WP Admin