≡ Menu

Îmblânzirea antipozilor: spre un consens post-secular?

A  fost nevoie  de o tragedie majoră (11 septembrie, 2001) pentru ca doi dintre cei mai cunoscuţi gânditori contemporani să se întâlnească prima oară  abia când unul avea 77 de ani şi celălalt 75, deşi sunt născuţi în aceeaşi ţară, şi-au luat doctoratele doar la un an distanţă (1953 şi respectiv 1954)  şi au trăit (unul în Tübingen, celălalt în Frankfurt pe Main) unele dintre cele mai frământate timpuri ale țării lor. Gândirea şi preocupările acestor doi oameni (unul teolog şi om al bisericii, celălalt – filozof, sociolog şi critic neo-Marxist) sunt atât de diferite, încât au fost percepuţi drept un exemplu clasic de “intelectuali antipodici”.

Născut în 1927, Joseph Ratzinger, azi Papa Benedict al XVI-lea, a fost numit, datorită inflexibilităţii sale doctrinare, “chintesenţa ortodoxiei catolice”. Născut în 1929, Jürgen Habermas, care, în afară de catedrele de filozofie de la Heidelberg şi Frankfurt pe Main, a condus şi Institutul Max Planck din Starnberg, s-a declarat de mult un urmaş al lui Max Weber, adică “surd bocnă într-ale sferei religioase”. Şi-atunci, dincolo de tragedia lui 11 septembrie, 2011, ce i-a putut convinge pe “ateul metodic” şi pe Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei să se întâlnească şi să dialogheze?

Răspunsuri foarte nuanţate la această întrebare primim de la Dr. Florian Schuller, Directorul Academiei Catolice a Bavariei, editorul şi prefaţatorul cărţii ce cuprinde contribuţiile lui Ratzinger şi Habermas. Apărut întâi în 2005 la Herder Verlag, Freiburg im Bresgau, sub titlul Dialektik der Säkularisierung: Über Vernuft und Religion, volumul apare un an mai târziu la Ignatius Press, San Francisco, în traducerea lui Brian McNeil sub titlul DIALECTICS OF SECULARIZATION – On Reason and Religion.

Schuller numeşte câteva ”impulsuri” care au determinat apariţia acestui dialog. Mă opresc la două dintre ele. Primul: ce l-a convins pe cardinalul Ratzinger să accepte dialogul cu Habermas. Cel de al doilea: ce l-a facut pe filozoful neo-Marxist să accepte dialogul cu omul bisericii.

Primul impuls. Este vorba despre discuţiile purtate în Italia (şi evitate în Germania) între intelectualii reprezentându-i pe credenti (credincioși) şi pe laici (persoane seculare), oameni cu opinii atât de diferite despre lume. Exemplul cel mai relevant oferit de Schuller pentru efervescnța dialogului dintre intelectualii italieni este nr 2/2000 al revistei MicroMega, cunoscută publicație a stângii politice și intelectuale italiene. Citatul emblematic este următorul: ”Filozofia este preocupată din ce în ce mai mult, mai degrabă de religie, decât de cunoaștere, și încearcă să intre în dialog cu religia.“

Ce i se pare lui Schuller că anunța dialogul dintre Ratzinger și Habermas este prezența unui text al cardinalui german în acel număr din MicroMega, alături de contribuțiile unor Bruno Forte (pe atunci proaspăt Arhiepiscop de Chieti-Vasti) și Enzo Bianchi, întemeietorul mănăstirii din Bose. Editorul revistei MicroMega, ne spune Schuller, citează o scrisoare a cardinalului Ratzinger în care Sfântul Părinte de astăzi găsea interesant că eseul său apare într-o publicație deschisă mai ales necredincioșilor, revistă care tocmai tipărise un text foarte critic la o enciclică papală despre filozofie, intitulată Ratio et Fides.

Cardinalul Joseph Ratzinger în biroul său de la Congregația Pentru Doctrina Credinței, München. Copyright @ “Congregazione per la dottrina della fede.”

“Și atunci”, se întreabă Schuller, “de ce este Cardinalul gata să publice în MicroMega?” Răspunsul vine chiar din mărturisirile lui Ratzinger – “spre a stimula dezbaterea în legătură cu adevărul religiei creștine.”

“Exact acesta a fost subiectul dezbaterii purtate în Italia la începutul mileniului”, spune Schuller. După care intră în substanța diferenței dintre dialogurile purtate în Italia și Germania. El propune ca termen de comparație numărul 149/2002 al revistei germane Kursbuch, având drept temă “Dumnezeu e mort și trăiește”. Deși nivelul intelectual al textelor este foarte înalt, iată care este, după Schuller, diferența față de dialogul purtat în Italia sau Franța: dar noi, în Germania, părem a fi lipsiți de un dialog filozofic comun, construit pe baza unor poziții diferite care sunt interesate una în cealaltă (ca în Italia) sau structuri care să permită o pluralitate a felului cum privim lumea, multitudine care să permită angajarea într-un dialog social instituționalizat, totuși cu totul liber, la un înalt nivel al gândirii (ca în Franța).

Al doilea impuls. La numai trei săptămâni după tragedia din 11 septembrie, 2001, Habermas a primit la Frankfurt Premiul pentru pace al librarilor germani. Iată ce scrie Schuller despre discursul de acceptare al lui Habermas: ”Acest discurs a provocat o mare agitație”/…/”filozoful a surprins multă lume când a cerut ca societatea seculară să dobândească o nouă înțelegere a convingerilor religioase, care sunt mai mult și cu totul altceva decât simple relicve ale trecutului cu care am terminat. Dimpotrivă, aceste convingeri pun în fața filozofiei un <test cognitiv>. Acest discurs a fost descris de unii drept <o ușă deschisă> pentru biserici. Totuși, părea că nimeni nu dorea să treacă pragul acelei uși.“

A fost Joseph Ratzinger cel care a dat curs inițiativei lansate de Jürgen Habermas, deschizând, pe cât se poate de larg, ușa pentru cei interesați să-i treacă pragul în ambele direcții. Așa s-a ajuns la organizarea dialogului dintre cei doi, desfășurat la München, în ziua de 19 ianuarie 2004. S-a căzut de acord ca subiectul dialogului să fie Temeliile morale pre-politice ale unui stat liber. Habermas și-a intitulat prelegerea Temeliile pre-politice ale unui stat democratic constituțional? A se remarca semnul întrebării. Joseph Ratzinger a ales drept titlu al prelegerii sale Ceea ce ține lumea laolaltă: Temelia morală pre-politică a unui stat liber. A se remarca lipsa vreunui semn al întrebării. Diferența ne poate reaminti ce separă credința de cunoaștere.

Foto: Katholische Akademie in Bayern, Munchen @ Libreria Editrice Vaticana & 2006 by Ignatius Press, San Francisco, All rights reserved

Filozoful. Habermas consideră că subiectul propus dialogului amintește de o întrebare articulată prin anii’60 de Ernst Wolfgang Böckenförde: ”Poate statul liber, seculartizat, să existe pe baza unor presupoziții normative pe care el însuși nu le poate garanta?”

După Habermas, o asemenea întrebare declanșează două lucruri. Primul – pune sub semnul întrebării capacitatea statului democratic, constituțional, de a reînnoi – din resurse porprii — presupozițiile normative ale existenței sale. Al doilea – dubiul respectiv poate indica faptul că un asemenea stat este dependent de tradiții etice de o natură locală.

Dintre multiplele sugestii în legătură cu acestă dilemă, Habermas oferă una pe înțelesul celor mai mulți: “Aș sugera că trebuie să înțelegem secularizarea culturală și societală ca un dublu proces de învățare/cunoaștere care cere atât tradițiilor Iluminismului, cât și doctrinelor religioase să se gândească la proprile limite.“

Care ar fi finalitatea unui asemenea demers?

Răspunsul lui Habermas e limpede: “Cu privire la societățile post-seculare, trebuie să întrebăm ce atitudini cognitive și ce așteptări normative trebuie să ceară un stat liberal cetățenilor săi – credincioși și necrediuncioși, deopotrivă – să pună în practică atunci când interacționează unii cu ceilalți.”

Pentru ca o asemenea interacțiune să fie armonică, autoritatea de stat trebuie să dovedească o perfectă neutralitate în chestiuni de înțelegere a lumii, “să garanteze aceeași libertate etică fiecărui cetățean.” Habermas recunoaște că o asemenea perspectivă este incompatibilă cu universalizarea politică a perspectivei seculariste asupra lumii, dar altă cale de conviețuire între credincioși și necredincioși nu vede:

Jürgen Habermas. Photo & Copyright: Wolfram Huke at en.wikipedia , http://wolframhuke.de

 
”Când cetățenii secularizați își îndeplinesc rolul de cetățeni ai statului, ei nu trebuie să refuze, din principiu,  că imaginile religioase ale lumii sunt capabile să exprime adevărul. Ei nu trebuie nici să refuze cetățenilor credincioși dreptul de a contribui la dezbateri publice într-un limbaj religios. Într-adevăr, o cultură politică liberală poate aștepta de la cetățenii săi secularizați să joace un rol în încercarea de a traduce contribuții relevante din limbajul religios într-un limbaj care este accesibil publicului întreg.”
 
Teologul. Ratzinger se îndoiește de capacitatea științei de a crea acel ”etos universal” căutat de Hans Küng, căci, după opinia Cardinalului, multiculturalismul a dezintegrat prea multe din fostele certitudini etice. Printre întrebările ce rămân fără răspuns în lumea de azi, Ratzinger se oprește la două, strâns legate una de cealaltă: ce este binele și de ce trebuie să-l făptuiești când asta îți poate aduce necazuri? Deși recunoaște că lumea științei a dus la prăbușirea multor certitudini morale, Ratzinger crede că știința nu poate, niciodată, să ne reveleze mai mult decât aspecte parțiale ale existenței.

 

Raportul dintre religie și terorismul practicat în numele apărării unor tradiții religioase nu este ocolit de Ratzinger, iar întrebările propuse sunt uneori greu de așteptat din partea unui om al bisericii:

”Dacă una din sursele terorismului este fanatismul religios – și asta este absolut adevărat – este atunci religia o forță care vindcecă, o forță salvatoare? Sau nu e decât o forță arhaică, periculoasă, care construiește false universalisme și, în felul acesta, conduce la intoleranță și terorism? Și atunci, n-ar trebui religia plasată sub supravegherea raționalului, iar granițele sale să fie foarte atent marcate? Binențeles, aceste întrebări nasc o altă întrebare? Cine ar putea face asta și cum o poate face? Dar întrebarea generală rămâne: Ar trebui să ne gândim la o abolire graduală a religiei, depășirea religiei să devină un progres necesar pentru umanitate, și în felul acesta să se poată găsi calea spre libertate și toleranță universală? Sau este un asemenea punct de vedere o greșeală?”

Se întoarce, cumva, Ratzinger la  ”legea naturală” a unor Hugo Grotius sau Samuel von Pufendorf, legea ”care transcede granițe confesionale, stabilind rațiunea drept instrumnent acolo unde legea poate fi prezumată în comun”?

Ratzinger nu are nici o iluzie că, deocamdată, teoria evoluției a câștigat partida. Or, așa cum remintește, ”ideea legii naturale presupune conceptul unei naturi în care natura și rațiunea se suprapun, căci natura în sine este rațională. Cu victoria teoriei evoluției, această idee despre natură a fost răsturnată: acum, considerăm că natura în sine nu este rațională, chiar dacă există comportament rațional în natură.”

Dacă în legea naturală a existat ceva rațional și acel ceva a supraviețuit, atunci este vorba, spune Ratzinger, despre drepturile omului. Ca membru al speciei, omul este subiectul unor drepturi dar, atenție!, ale unor ”drepturi ce trebuie descoperite, nu inventate”. În această chestiune, recomandarea lui Ratzinger este următoarea: “Probabil că astăzi trebuie să amplificăm doctrina drepturilor omului cu o doctrină  a obligațiilor și limitelor sale.”

E adevărat că legea naturală a rămas, cum spune Ratzinger, “subiectul cheie în dialogul bisericii catolice cu alte comunități de credință în încercarea de a se apela la rațiune pentru găsirea unui consens asupra principiilor etice ale legii într-o societate seculară, pluralistă”, dar tensiunile rămân nu doar inter-confesionale, ci și infra-confesionale. Sferele culturale — islamismul, buddismul, hinduismul, culturile tribale din Africa sau America latină “trezite” de variante ale teologiei creștine a eliberării — cunosc tensiuni asemănătoare.

Habermas și Ratzinger. Katholische Akademie in Bayern, Munchen @ Libreria Editrice Vaticana & 2006 by Ignatius Press, San Francisco, All rights reserved

Diferențele specifice. Dacă Habermas vorbește despre “patologiile” și hubrisul religiei, Ratzinger identifică “patologiile” rațiunii, pentru a conchide: “Există un hubris al rațiunii care nu este cu nimic mai puțin periculos.“

Consensul. Care este, deci, lucrul asupra căruia filozoful și teologul se declară de acord, atunci când este vorba strict de “sfera operativă”. Dacă Habermas a luat prin surprindere multă lume cerând societății seculare să-și “însușească o nouă înțelegere a convingerilor religioase”, Ratzinger mărturisește: “Sunt în mare măsură de acord cu ideile lui Habermas privind societatea postseculară, dorința de a învăța unii de la ceilalți și cu limitele pe care fiecare parte trebuie să și le impună singură.“

Numitorului comun pe care-l acceptă Habermas și Ratzinger i se alătură un apel similar făcut de Kurt Hübner care consideră că procedând astfel “ne eliberăm de orbirea tipică vremurilor noastre – ideea potrivit căreia credința nu mai are nimic să-i spună omului contemporan deoarece ea contrazice ideea umanistă a acestuia despre rațiune, Iluminism și libertate.”

Vă las plăcerea – de a căuta și citi acestă carte extraordinară de nici o sută de pagini – nu înainte de a vă oferi un ultim citat din Florian Schuller:

A existat în secolul al XVIII-lea un alt Papă cu numele de Benedict – cel de al paisprezecelea care a purtat acest nume. A condus biserica din 1740 până în 1758. A fost unul dintre cei mai importanți intelectuali ai timpului său și a avut un lung schimb epistolar cu Voltaire, marele susținător al Iluminismului (și critic al Bisericii). Și atunci și acum, amândoi, Papa și  filozoful iluminist, reprezintă prototipurile unui dialog care contribuie la felul în care va arăta viitorul lumii.“

Acolo unde există voință, apare întotdeauna și o ușă peste al cărei prag se poate păși cu încredere. Dincolo de ce rămâne diferență specifică, în “sfera operativă” există un numitor comun pe care cei doi îl propun cu desăvârșită deschidere: asumarea etică a lumii și atenuarea hubrisului.

După știința mea, Ratzinger și Habermas nu s-au mai întâlnit vreodată, dar dialogul lor a continuat și continuă. Uneori, pe tonul stabilit la München, alteori -într-o tonalitate mai agitată. Important esta ca ușa să rămînă deschisă și pragul ei să fie trecut, în ambele direcții, cu inima deschisă.

Încercarea de a concilia între rațiune și credință, de a găsi și accepta complementaritatea credinței și rațiunii, constituie o frământare dintre cele mai vechi. O recitire a controverselor epistolare dintre Leibniz și Pierre Bayle ar fi poate o utilă întoarcere în timp.

  • mihai rogobete

    Conflictul dintre religii, baza celui dintre civilizaţii, care i s-a revelat lui Huntington, complică insurmontabil problema, prin acceptarea celui dintre cunoaşteri, situaţie în care ori cunoaşterea şi credinţa sunt una, ori ambele au devenit inoperante în actualul orizont al spiritualităţii.
    Dovedit, câte feluri de credinţe, (nu religii) sunt cunoscute, tot atâtea modalităţi de cunoaştere. Ceea ce le împerechiază, le şi generează: arhemul, mentalizatorul. Singularităţii tautologice a menhirului şi obeliscului îi corespunde cultul falic, cainic; dualismului analogic al bi-pedului Colos din Rodos, dublului tăiş al labrysului minoic, dubletului Adam-Eva -- pre/maniheismul; treimii cauză-proces-efect, Tatăl-Fiul-Sfântul Duh. Prin cvadridimensionalitatea valorică dragoste-adevăr-bine-frumos, Iisus a intuit ”calea” unităţii spaţio-temporale a Teoriei relativităţii.
    Dacă intuiţia este fiica revelaţiei, iar aceasta rădăcina oricărei credinţe, care cunoaştere s-a descurcat fără ea? Deja ”ştim” şi ”credem” în şticredinţă.

  • AVP

    Ma declar vechi fan al Papei Ratzy. Press AVP ca sa vezi de ce.

  • Foarte frumoase aceste adevarate spectacole ale mintii umane! Adevarul e ca, odata cu dragul nostru de postmodernism, morala s-a relativizat complet, eliberand terenul pentru cresterea voluntarismului, iar de la voluntarism la hybris nu ne-a trebuit mai mult de… un pas… Un pas mic, aproape insesizabil pentru om, dar cu un potential catastrofal pentru umanitate. Si ce poate fi mai frumos decat atunci cand minti structurate si obisnuite sa reflecte lumea si sa reflecteze asupra ei cu instrumente si pe cai antipodale accepta sa caute totusi zonele de interferenta din care pot iesi solutii larg acceptabile?

    Semnalarea acestei carti, pentru care va multumesc, mi-a amintit de fermecatoarele dezbateri Chomski -- Foucault!

  • mihai rogobete

    Exemplu de stupidă tautologie zen, care dă pe spate feisbucul: Dacă înțelegi, lucrurile sunt așa cum sunt; dacă nu înțelegi, lucrurile sunt așa cum sunt.

  • InimaRea

    Non est idem si duo dicunt eadem -- de pilda, “cunoastere” nu-i acelasi lucru pentru filosof si pentru inaltul prelat catolic. E diferenta dintre cunoasterea lumii si cunoasterea lui Dumnezeu -- respectiv, dintre adevarul obiectiv si adevarul revelat; dintre cautarea -- teoretic, inepuizabila -- a explicarii cauzale a lumii obiective, si cautarea rezonantei dintre fiinta si adevarul dogmatic fiindca defintiv, al Cartii Sfinte (Cuvintul lui Dumnezeu). Acolo unde stiinta nazuieste catre “ultima explicatie”, religia incepe de la “primul adevar -- Adevarul Etern.
    O-mprejurarea obiectiva alimenteaza dialogul dintre cunoastere stiintifica si cunoastere religioasa -- limitele gindirii. In stiinta, ele tind spre infinit ceea ce le condamna la finit, ca-n Paradoxul lui Parmenide. In religie, limitele sint riguros trasate inca de la inceput, astfel ca gindirea isi propune extazul mistic.
    “O cursa” este dihotomia descoperire-inventare (Ratzinger) unde descoperirea este cunoastere a Adevarului (“o re-cunoastere” in sens platonician) in timp ce inventarea este iluzie -- in afara Adevarului, adica.
    Exista solutie la spulberarea iluziei -- contactul cu alte lumi cosmice. Formidabilele unelte stiintifice permitind explorarea lumii in micro si macro functioneaza in baza unor legii ale fizicii acceptate ca atare (adevarate) pina ce alte legi fizice le contrazic, le rastoarna, le invalideaza. Conventia potrivit careia noi “vedem” in macrounivers (cosmic, pina la milioane de ani lumina) si in microunivers (Genomul, codul ADN) functioneaza in baza unor analogii sustinute teoretic. Alte civilizatii pot aduce alt model fizic al lumii, unul “direct”? Daca da, cunoasterea “obiectiva” umana e iluzie. Da nu_nu. Pina atunci, insa, “cunoasterea partiala” (Ratzinger) functioneaza convingator, departind tot mai mult omul modern de nevoia miracolului.
    Ramine ultima reduta a religiosului -- dimensiunea etica. Oricit de nenaturala ar parea -- constringind “naturalul” (“adevarata natura a omului”) -- este naturala, in fond. Deloc paradoxal daca o plasam in contextul Vietii -- insemnind, fie si numai aici, continuitate (supravietuire, la limita). Ceea ce ne arata, iar si iar, cit de periculoasa “descoperire” umana e a libertatii, cind functioneaza ca-ntoarcere la troglodit.
    Omul este inca speriat de libertatea sa. Pentru cit este de si citi sint astfel de, avem nevoie de religie.

  • AVP

    Pentru leneşii or pizmaşii ce nu s-ar duce după un link arătat de un compatriot de-al lor (mai ales la rumâni e valabilă chestiuţa asta) precizez că press AVP i-ar fi trimis la un comment pe care l-am făcut pe forumul “Cotidianul” la 02-Noi-2008 17:16 trecute fix, subt articolul “Papa împacă religia cu ştiinţa lui Darwin”, astfel :

    Ma declar fan al Papei Ratzi…

    Este cel mai mare hom al timpului nostru ! El a inteles perfect ceea ce era la mintea cocosului, de altfel: si anume ca Biblia trebuie recitita si rescrisa din temelii, prin grila & lentila stiintei/constiintei moderne & postmoderne.

    Vezi bine: maretia istui Papa nu rezulta din intelegera a ceea ce era la mintea copilasilor, in fond; ci el e genial prin faptul ca a reusit sa se smulga din sfortza black-holica a Dogmei. Papilor si popilor le-au trebuit 2000 de anisori ca sa iasa din magnetizmu infernal al black holelului dogmatic medieval, aloo… Or, asta se numeste o cucerire cu adevarat epocala…

    Nu exista nicio incompatibilitate intre interpretarea stiintifica a lumii si interpretarea ce poate rezulta dintr-o citire genuina a Cartii. Iar io, ista ce va vbesc acum, am fost primu -- hic et nunc -- care a spus asta, inca de acum 15 ani. Da, e f. posibil sa fi descoperit si altii chestiutza, iar io sa nu stiu, dar oricum sunt primu care a vbit despre Planeta-Ou, n-asa…?? 🙂

    Or, deocamdata nici Papa de la Roma n-are habar de Planeta Ou, voila… 🙂 Ce Hawking, bey…? Ista e un homuletz de stiinta simpatic, insa aflat f.f. departe de chestie, he-he…

    Experto credite, aloo… 😯

    ps. Dovada ca nu vbesc in dodii (asta pt cei ce au ochi de vazut si urechi de auzit, biensur…) :

    http://planetaou.wordpress.com/

    ps.

    Am vbit retoric, vezi bine 🙂

    Stephen Hawking e un respectabil hom de stiinta, biensur !

    Dar el nu e un Poet pur… 💡 Adicatelea un creator de la mama natur… 🙂

    Evident, eu nu ma adresez -- daca mi se permite -- decat celor care inteleg ce vreau sa spun, nu si celor care ma considera “megaloman” or “diliman” doar pentru ca atata ii duce pe ei mintiutica si sufletelu de la mamica & tetelu.

    Un WE minunat va doresc.

  • @) All

    Pentru cei interesati, precizez ca dialogul Ratzinger -- Habermas are o editie in limba romana, aparuta la editure Apostrof, a revistei omonime, traducerea apartind Deliei Marga si beneficiind de o prefata a lui Andrei Marga. De altfel, Marga insusi se afla in legatura cu fostul cardinal, a scris despre el, a facut o carte-interviu.
    Dar, trecind peste aceasta informatie, problema mea e alta -- ne putem imagina un asemenea dialog in ortodoxia noastra cea de toate zilele? Sau, ca sa nu generalizez, in cultura noastra?

  • Exceptionala postare, Dorin! Felicitari! si multumesc!
    Imi amintesc de o alta “intilnire” memorabila si “antipodica”, in anii ’70 ai secolului trecut. A devenit posibila (in fapt, necesara), dupa treizeci de ani de ruptura, intre J.P.Sartre si Raymond Aron cu prilejul actiunii “Un bateau pour le Vietnam”. Acum, insa, e vorba de “un bateau pour l’Humanite”!

  • Demnitate

    Nu e vorba de 11 septembrie 2001? Ați scris 2011…

  • Dorin Tudoran

    @Demnitate

    Evident. Multumesc. Acum vad ca mi-au mai scapat cateva perle.

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei

    Multam pentru informatie. Dl Marga este si unul dintre cei mai buni cunoscatori a lui Habermas.

  • neamtu tiganu

    Boaah, grea tema, voi comenta peste citiva ani, cind ies la pensie!

  • Dorin Tudoran

    @AVP

    1. Linkul dat ier nu mergea foarte bine.
    2. Am citit acum cativa ani niste fragmente din Planeta-Ou, am citit, acum cateva luni, si polemica ta cu Sorin Cucerai. Merg mai degraba pe scepticismul lui Cucerai, decat pe certitudinea ta de nezdruncinat ca Planeta-Ou este ce crezi tu. Cat despre Hawking, as zice ca nu e bine, zau, sa vorbim “retoric”, fiindca SH se afla intr-o alta liga a gandirii…
    3. In sfarsit, vom vedea ce (cine) si cat va schimba perspectiva: o lucrare de stiinta, o doctrina surprinzatoare sau un poem cosmologic, desi ele opereaza in “atmosfere” diferite.

    Da, un week-end placut.

  • Dorin Tudoran

    @Vasile Gogea

    Multam si week-end linistit.

  • Postasem si eu ceva aici azi-noapte, pe la 1 trecut de fix, in care apreciam aceste frumoase spectacole ale mintii umane si efortul de a face posibil dialogul si acolo unde pare el cu neputinta. E si asta una dintre marile noastre nostalgii ori, poate, doar o asteptare in plus, printre atatea altele. Dar, fiindca vorbele-mi de azi noapte s-au pierdut, dupa cum se vede, in noaptea nefiintei, incerc sa le reaiau.

    Ziceam ca, odata cu dragul nostru de postmodernism, morala s-a relativizat “oficial”, eliberand terenul pentru o intoarcere in timp la cresterea voluntarismului. Iar de la voluntarism la hybris nu ne-a trebuit mai mult de… un pas. Un pas mic, aproape insesizabil pentru om, dar cu un potential catastrofal pentru umanitate. Si ce poate fi mai impresionant decat atunci cand minti structurate si obisnuite sa reflecte lumea si sa reflecteze asupra ei cu instrumente si pe cai antipodale accepta sa caute impreuna zonele de interferenta din care pot iesi raspunsuri asteptate si larg acceptabile?

    Semnalarea acestei carti, pentru care va multumesc, mi-a amintit si de plinele de substanta dezbateri Chomski – Foucault! Si-acum imi vine sa zic si chiar zic: Nostalgie, oare numele tau va ramane Romania?

  • Katrina

    Cum bine spunea un mare filozof albanez, discursul este alibiul actiunii….c’o fi Papa, Rothshild, Stalin, sau Obama, scopul este acelasi, incercarea de convingere a celor multi..

  • Dorin Tudoran

    @No Name

    A reaparut postarea de azi-noapte… Exploziile solare, ca alta explicatie nu am… Scuze…

  • Gheorghe Campeanu

    Comit o banalitate, dar o fac asumand-o: incitant si plin de complexitati subiectul.

    Ma duce inapoi la aderenta totala la spiritul metafizicii si epistemologiei Cartesiene la Spinoza, pentru care pantheismul si ateismul reductiv fondeaza prin extensie ontologia. Ereziile lui sint un preambul interesant pentru dialogul celor doi importanti ganditori post-moderni din postarea dl-ui. Tudoran.

  • D-le Tudoran,

    Or fi fost si exploziile solare, o fi fost si voia lui D-zeu, ca sa impacam si noi contrariile. Tot e bine ca, aparand de doua ori, am vazut si eu, in sfarsit, dublu! cum am scris, de fiecare data, Chomski cu i final, in loc de Y.
    Rog a se citi cu corectura. (Multumiri).

  • Dorin Tudoran

    @No Name

    Pai, nici o problema: se scrie si “Baconschi” si “Baconsky”, drept e -- in acest caz, initiativa apartine purtatorului numelui…

  • Dorin Tudoran

    @ALL

    Iata o lovitura “divina” marca “Putin si ai Sai”:

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=WKNRGc71hjc

    rel="nofollow">

    si “SATISFACTION”: rel="nofollow">

  • AVP

    DT wrote :

    n sfarsit, vom vedea ce (cine) si cat va schimba perspectiva: o lucrare de stiinta, o doctrina surprinzatoare sau un poem cosmologic, desi ele opereaza in “atmosfere” diferite.

    Operează pe naiba… Mai bine recunoaşte ca eşti rumân şi, ca orice rumânaş mai mult or mai puţin glumeţ or pizmaş, mai ales când e şi poet de mare oraş, l-ar credita mai degrabă pe “gânditorul” habermasiano-marxisto-leninist Marga, cică pretin la catarama-i de fost rector ateo-comunist cu Papa de la Roma scientist, decât pe un poesel pe care el însuşi l-a recunoscut ultracardinal, într-un moment mai genial, însă zău ca n-aş vrea să insist şi să te fac naiba -- tocmai dupa ce ţi-am urat un WE jemansfişist -- trist… oops. Hai pa, rămai tu cu părerea ta, păi cum drea, chiar şi după ce alt filosof cu patalama -- deci ca şi Cucerai ăla, însă mai onest ca oricine altcineva -- a spus că n-a mai cetit aşa-ceva de la Hegel încoa, c-o să vedeţi voi pe naiba când o să vă judece next-generaţia Planetei-Ou, iar nu tov Marga, cum ar venea…:)

  • Ontelus Dan Gabriel

    Exista oameni care considera ca ratiunea si credinta sunt incompatibile. Alti oameni, care au inteles ca lucrurile pe care nu le stim sunt mai importante decat acelea pe care le stim, apreciaza ca ratiunea si credinta sunt complementare. In fine, aproape intelepti sunt cei care nu se tulbura, nici din aceasta cauza si nici din alte cauze.

  • Dorin Tudoran

    @AVP

    Bre, Viorele, faptul ca ma declar sceptic (din fire) nu inseamna ca neg posibiltatea ca Planeta-Ou sa fie cea mai tare ofensiva a gandirii “de la Hegel incoa”. Inseamna doar ca astept sa vad ce cred cei care pot da asemenea verdicte — eu, unul, nu pot. Una peste alta, Viorele, daca mai sunt in viata cand se va intampla, ma voi bucura foarte mult pentru succesul tau.

  • Apropo de Babushki-le lui Putin, e si asta un fel de l’eternel retour, un fel de umblat la cutia cu arhetipuri si nostalgii ale mamei Rusia si ale fiecaruia dintre noi. E cam la fel ca lovitura lui Hazanavicius, cu marele (lui) mut. Cand prezentul nu e cine-stie- ce ofertant, on revient toujours…

  • Dorin Tudoran

    @No Name

    Cum scria cineva azi dimineata in orasul unde ma aflu “Proletariatul revine mereu; chiar si in versiunea lui rural-melodica..”

  • # 26
    Domnule Tudoran,

    Ca sa citez un ministru nu prea norocos in ministeriat (dar pe care-l ascult si-l citesc cu placere) si fara nicio intentie de lezmajestate: “Good point!”

  • Discutile abordarea stiintifica versus abordarea religioasa asupra naturii sunt de natura sa scoata in evidenta lucrurile la care nu ne gandim in viata de zii cu zii. Prina natura educatiei sunt mai aproape de forma stintifica a filozofiei decat de cea religioasa .

    Stephen Hawking este unul din autorii pe care i-am citit din scoarta (totae cartile pe care le-a scris chiar si cele pentru copii. Abordarea lui pleaca de la fizica teoretica si astrofizica si de aceea cate odata ajungem la interpretari gresite a spuselor lui.

    cel putin cartile lui “A Briefer History of Time”, The Grand Design, Black Holes and Baby Universes and Other Essays, si The Universe in a Nutshell, sunt din punctul meu de vedere carti pe care le citesti dupa ce studiezi in amanunt Fizica Cuantica si fizica fortelor fundamentale ca sa poti sa interpretezi corect ceea ce zice .

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Eh, Baku-Baku. Strategie Putin/AARP rusesc. Strasnica arma. Putin wins !!!!

  • Dorin Tudoran

    @virgil

    As spune ca desi cam restrictiva, opinia dvs. este corecta. Stiu destui oameni foarte dotati care se “poticnesc” in paginile lui SH. Sunt unul dintre ei. Citesc si recitesc anumite pagini, incercand CE ALTCEVA trebuie sa mai citesc spre a intelege, cat de cat excact, CE spune SH si DE CE o face…

  • Ivi

    Dialogul stiinta-religie a existat in aceasta perioada de tranzitie chiar si in acest spatiu al crestinismului ortodox…
    Imi amintesc cu bucurie intelectuala (dar si cu regretul de a fi participat doar sporadic) de serile de la biserica Sf. Silvestru” din Bucureşti” pastorite cu eleganta si har de Parintele Galeriu, in ultimii sai cativa ani de viata (2002-2003) si care se tineau sub frumosul titlu: “Dialogul Ştiinţă-Religie, Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului”…

  • Şerban Foarţă

    Dragă Dorin, acum vreo şase ani de zile, am scris această poezie cvasiburlescă, cvasierudită, -- pe care, dacă mi-e îngăduit, o transcriu, cu grijă, în aval, fie şi dacă nu prea are legătură cu tema propriu-zisă a convorbirii din amonte…

    ÎN ONOAREA PENULTIMULUI (?) PAPĂ

    Glob-trotterii în otteri
    nu se-auzeau călcând,
    căci se temeau de poteri
    din lunga noapte când

    făcuseră viroză
    cu paparazzi,-n ger,
    până să-l tragă-n poză
    pe papa Ratzinger,

    ne-, încă, Benedictus,
    al şaişpelea cu-acest
    vechi nume (benedictus
    qui Jesu heres est!);

    ultimu,-n dioceza
    septicollei cetăţi
    fi’nd Iacob Della Chiesa
    (cu,-n două jumătăţi,

    viaţa-mpărţită: patru
    ani de cumplit război
    mondialicesc; şi patru
    de quasipace,-apoi), –

    de unde-antonomaza
    prorocului Malafie
    (ce bântuie la baza
    credinţei ca o stàfie

    în alb, în verde grigio
    sau, după anotimp,
    alt colorit) „religio
    depopulata”,-n timp

    ce-a cestuilalt „de gloria
    olivae”, – când, în stroh
    isusiac, din gloria
    tăriilor, Enoch

    veni-va cu Elie,
    vechii patrarhi, din nou,
    cu mare vijelie
    sau doar un slab ecou,

    pen’ ca lui Benedictus
    (penultimul pontif?)
    să nu-i strice vreun rictus
    surâsul compasiv.

  • @Dorin Tudoran. Am PhD in fizica teoretica si credeti-ma ca de fiecare data cand recitesc aceste carti ajung la alte concluzii. Asa cum spuneati dumneavoastra SH este din alta liga.

    O sa incerc sa gases o bibliografie care v-ar putea ajuta insa tare ma tem ca ca in loc sa va “ajut” va bag mai mult in “ceata”.

    Ca recomandare generala incercati carti care explica “teoria relativitati” a lui Einstein + carti care explica cele 4 interactii (forte) fundamentale + ceva carti care explica mecanica cuantica si in special principiul de incertitudine .

  • InimaRea

    Cind o bum-bum Maica Rusia, s-a dus dracu’ everybody party! Lovitura de artilerie e data cu babuska de-i zicea Katiusa, in tinerete.
    Ce cintec si ala, domnule!

  • Dorin Tudoran

    @ virgil

    Multumesc.
    Am incercat cate ceva din ce-mi sugerati — in urma cu ani, cand aveam mai mult timp de citit — si de fiecare data cand credeam ca am facut un pas inainte, ma trezeam impins doi pasi inapoi. Dar n-am renuntat, insa nici nu mi-am propus sa inteleg mai mult decat este evident ca sunt capabil sa intzeleg. De aceea ii si fericesc pe cei care ne spun ca ei intzeleg totul…

  • Dorin Tudoran

    @Serban Foarta

    Multam, sper ca esti bine si iti doresc un week-end linistit!

  • mihai rogobete

    Este gândirea metaforică o realitate? Dacă n-ar fi -- prin excludere -- artele s-ar dovedi trişuri, scamatorii. Eminescu ştia şi ceva matematică, Ion Barbu fu Dan Barbilian.
    Dacă Poetica matematică este un oximoron, numărul de aur e o metaforă. S-ar numi Fibonacci. Pe la 1200, matematica nu fierbea numai mere şi pere, ci şi idei. Aritmetic, Renaşterea s-a născut în chinurile trecerii de la 2 la 3. De la dualitatea unei civilizaţii entelehice, în care ”a fi” se realiza fie prin antagonism fie prin similitudine, doi câte doi, câte doi,… câte doi -- la trialitatea (cauză-proces-efect) civilizaţiei sistemice, ale cărei propoziţii, (bine-adevăr-frumos) îi condiţionează fiinţarea. Nici împărţirea mere la pere nu se face exact, dar sistem la entelehie! Pentru că apare un ”şi ceva”, al valorilor, după cele 3; pentru că 2 entelehic este ”fără ceva”, odată ce nu toate entelehiile, (cald-rece, ud-uscat…) sunt exacte, adică fundamentale, precum adevăr-fals, frumos-urât, bine-rău. Raportând,(împărţind) 3şiceva la 2fărăceva, se obţine ceva mai mult decât 1,5 -- aproximativ 1,618…, cât, pas cu pas, în seria lui Fibonacci, (0,1,1,2,3,5,8,13,21…) rezultă din împărţirea termenilor consecutivi -- numărul de aur obţinut fixând proporţiile ferestrei prin care o civilizaţie se vede prin alta, cunoaşterile şi credinţele.
    În faţa oximoronului ”temniţa libertăţii”, dualistul maniheic face pe dracu-n patru sofisme să argumenteze că libertatea e tot o temniţă; raţionalistul croşetează toate cele 18 silogisme pentru a arăta că temniţa este cauza libertăţii. Şi ar avea ambii dreptate, dacă nu i-ar trage poetul de mânecă, făcându-i să priceapă că ceea ce trebuie înţeles nu ţine nici de nelibertate nici de libertate, ci de o inedită percepţie a libertăţii. Gândirea metaforică nu ţine de arta compromisului, ci de cea a renaşterii, a regenerării.

  • Dorin Tudoran

    @ mihai rogobete

    daca libertatea este, cu adevarat, tot o temnitza, atunci este o temnitza… liber consimtita. O prefer temnitzei… nesimtzite…

  • @Dorin Tudoran Un pas inainte doi inapoi. Ohooo de cate ori mi s-a intamplat chestia asta de la un moment dat ma intrebam daca nu cumva mi-am ales gresit cariera. Insa am o veste buna : Cei carora li se intampla astfel de lucruri sunt oameni care-si folosesc “brain”-ul in mod corect. 🙂

  • Dorin Tudoran

    @ virgil

    chiar si cei cu tango-ul leninist: un pas inainte, doi inapoi?

  • @Dorin Tudoran

    daca vedem ce s-a ales de tarile care au fost nevoite sa “danseze” acest tangou cred ca e vorba doar de pasi inapoi . Si ca in bancurile de la Radio erevan cred ca nu era Tango era cazacioc si nu era inapoi eram doar intorsi cu spatele

    Mi-am adus aminte de un banc to legat de radio Erevan

    Este adevarat ca soldatul sovietic merge intotdeauna inainte ?
    Rasupns Da pentru ca in spate e KGB-ul 🙂

  • Daca_nu_nu

    @) Dorin Tudoran # 21

    Doamne fereşte!!! Ce-i asta? Bătaie de joc?! Nu mă pot minuna… Ce Dumnezeu pot avea în cap? Asta să fie părerea Rusiei despre un concurs -- totuşi -- internaţional?! Sau ei aşa îşi închipuie: că-i reprezintă colectivistele alea (să fie cu iertare)…
    Poate le dă prin cap şi alor noştri să trimeaţă Fetele de la Căpâlna…

  • Gellu Dorian

    Cade bine aceasta provocare. Mai ales acum cind pe linga filosofii fade se isca si ceva mai de Doamne. Eu sunt mai aproape de penultimul Papa. In alta perspectiva a discutiilor de pe acest forum, unora nu le vine bine limbajul atit de bine stapinit de Luca Pitu, si asta da la iveala spoiala cu care se leaga de orice subiect scos la interval.

  • @Daca_nu_nu # 42

    Multe si neinchiipuite patimi starneste Eurovision-ul asta si, apoi, cum sa te pui cu “meritul poporului” cand el coincide cu vrerea lui voda?

    http://www.adevarul.ro/life/vedete/EUROVISION_Presedintele_Belarusului_a_dat_blonda_pe_o_formatie_pop-rock_0_659934244.html

  • Dorin Tudoran

    @ neamtu tiganu
    am primit un link. cica sa vad un raspuns al lu’ matale pentru o ploshnitza hyperspatziala care ne bazaie pe totzi. il vazui. ce sa zic? scurt si cuprinzator. si scris in… Hochdeutsch.
    week-end placut

  • Daca_nu_nu

    @) No Name

    Poate-aţi rîs de mine -- illo tempore -- când am zis că, după ce ajunge omul la putere, trebuie monitorizat îndeaproape, cu alte cuvinte căutat la cap… Cum văd, n-am spus chiar aşa lucru prost, că, de ce nu-i caută nimeni la cap, şi-o iau în cap. Oricum, m-am răzgândit: în loc de Fetele de la Căpâlna, să le trimitem un Saişpe ţîţe. Ăsta-i vinul cu doamnele-alea pe etichetă. Că tot mai bine ale noastre decât ale lor, mă gândesc… 🙂

  • Oarecum socant etnokitsch-ul cu care Rusia merge la Eurovision. Au votat la plezneala, ca n-au pe cine trimite. E mare ruina in poprock-ul rusesc. E la fel de gretzos-slinos ca manelele…
    Citesc in presa rusa ca “babushki” vor intra in reparatii: dantura, masaj, inot…:-) Iar Gazpromu-ul va sustine financiar deplasarea si sejurul lor la Baku.

  • Katrina

    Domnule Tudoran

    Cu toata admiratia, din perioada cand va produceati la JN, intentionez sa adaug un bemol, pentru simplul fapt ca incercarea mea de a’mi da cu parerea, la subiect, a esuat, mai pe romaneste spus, “moderatorul” a considerat can u ma pot incadra in echipa comentatorilor acestui blog….din cauza mesajului prea simplu pentru o “elita” persecutata de securitate…..

  • Dorin Tudoran

    @Katrina

    1. Nu stiu la ce omentariu va referiti; nu-mi amintesc sa fi respins un comentariu al dvs.
    2. Nu stiu care este elita la care va referiti, nu stiu nici de ce folositi ghilimelele pentru a a incadra intre ele elita la care va rereferiti.
    3. Daca nu ati observat pana acum ca forumul de discutii de aici nu are nimic de-a face cu o elira (“elita”) persecutata de securitate, cred ca e vorba de o neintelegere majora…
    Cele bune.

  • Yasunari Katiushu

    @InimaRea:
    Va recomand, pentru atingerea efectului de complementaritate, sa parcurgeti, macar urechial, travestirea degradanta a canticelului KATIUSHA, opera, ea, travestirea, a unor, zice-se, alumni studentini de la Cluj. In pastisa lor, acolo, ingiositoare dam peste o Katiusha ce nu mai latra ca o mitraliera, nici nu danseaza mai iute decit babuscile putinioase, o, nu, nu, dar umple de bogdaproste un intreg regiment de catane vodcare, nitelus volgare…

  • unicornu

    @katrina, daca mesajul a disparut si nici macar nu a ajuns in spam pe site-ul domnului Tudoran, atunci problema este la dvs. Daca aveti vreun software de securitate prea restrictiv (de tipul comodo firewall cu toate regulile web-shield activate) atunci e de umblat acolo …

  • Logothetos

    @KATRINA:
    O elita = niste intelectuali, fie si independenti, ori niste insi care gandesc folosindu-si propria capatina, care au COJONES asadar sau intra in librarii si cand nu ploua. De ei orice Sexcuritate se teme, presimtind ca o pot face, nu se stie cum, sa-si piarda nesimtitele privilegii. Iar daca se sparie de ei, ehehi, ehehei, inseamna ca mnealor o ”persecuta”, textual, discursiv, dupa puteri. Ci nu vitavercea --

  • unicornu

    sau poate @katrina nu ati observat mesajul cu numarul 16

  • @ Daca_nu_nu, @vasgar

    Oricum, prin dorinta paticipantilor de a castiga sufragiile unui public extrem de diversificat si, implicit, prin nesfarsitele concesii de la acuratetea (locala!) a unor genuri muzicale si stiluri interpretative, prin tentatativele de a epata mai mult prin efecte pirotehnice si manechine semi-dezbracate decat prin calitatea muzicii si, nu in ultimul rand, prin politizarea votului, The Eurovision Song Contest a ajuns un fel de… kitsch de la kitsch à la Edgar(sic!) Ehei, pe vreme cand printre castigatori s-au numarat Gigliola Cinquetti, France Gall, Sandie Show, ABBA, Celine Dion, Secret Garden -- parca avea si acest concurs un chichirez al lui… dar asa, cu bubblegum musical de azi… Impresionanta ramane doar patima pusa de est-europeni in promovarea unor cantareti aflati “pe listele oficiale”. Cand figura nu le reuseste, apare si posibilitatea unor mici surprize…

  • Consumatorul de Martini

    @Gellu Dorian
    Apropo de penultimul papa, de cel cu obarsie poloneza: pe vremea pontificatului sau avea loc faimosul dialog dintre agnosticul — sau aproape ateul — Umberto Eco si Cardinalul Martini, cel mai cultivat dintre papistasii peninsulei ciubotice, si mi se pare ca tot atunci filosoful gandirii slabite, debilitate, Gianni Vattimo, scria CREDERE DI CREDERE. Sigur, destul de multi dintre noi ”cred ca cred”, insa lui Gianni i se intimpla sa si predice, in limba germana, la unele biserici luterane din tara Angelei Merkel.

  • Dezideriu Dudas

    Din punct de vedere al status-quo-ului global, nu pare a fi vorba de “antipozi”….Nevoia de consens ? Nici atat….Nu scriu de vreun status-quo conspirationist, post-razboiul rece, ci doar de un status-quo inertial, determinat de prea marea entropie a fiecarui sistem in parte….E drept, genul de dialoguri Papa Benedict al VI-lea – Jurgen Habermas, pot arata lumii intregi ca “ imparatul e gol ”…..Aici “imparatul” fiind constructia bi-sociala religie-stiinta, iar goliciunea lui fiind data de slaba reprezentare a interesul public rezultat, atat in fiecare dimensiune in parte ( religie si stiinta ), cat si acolo unde par a exista asocieri “creative”….Cred ca AVP merge prea departe cand crede ca o noua religie, mai adecvata necesitatilor societatii, poate reinvia plecand nu de la “pastori”, “tamplari” si “agricultori”…, ci de la Newton, Einstein & co. Doua matrici de putere totalizatoare in diverse momente ale istoriei ( religia… pana la umanism, iluminism, reforma , stiinta…aducandu-ne aminte de socialismul stiintific manifest, dar parca se etaloneaza si unul capitalist, deocamdata nemanifest….), sunt condamnate sa coopereze pentru a mai reduce din trendul din ce in ce mai amenintator al perspectivei lumii. O alta religie nu va reanvia, deorece religia ce a apucat sa cunoasca luxul si decaderea puterii extreme, si-a atins limita in ceea ce priveste raportarea la conducerea societatii. Cred ca experimentele islamice actuale ce contrazic ideea de mai sus, sunt doar reactii contondente la “nebunia” din rest….De unde si inconsistenta lor … Totusi, in context, cred ca merita retinuta ideea Papei Benedict al VI-lea… : “ depasirea religiei sa devina un progres necesar pentru umanitate. Si in felul acesta sa se poata gasi calea spre libertate si toleranta universala “. Scriu asta in contextul in care, in studile mele profesionale incerc sa demonstrez ca actualele banci islamice nu sunt decat banci de investitii occidentale ( despartite de cele comerciale dupa criza din America anilor 30 ), daca acestea ar fi evoluat tinand cont de semnalele pietelor annihilate de faliile mari ale intereselor speciale ale statelor sau grupurilor cu puteri speciale….Perceperea invatamintelor din functionarea bancile islamice, pot fi validate si de ideea lui Jurgen Habermas : “Cand cetatenii secularizati isi indeplinesc rolul de cetateni ai statului, ei nu trebuie sa refuze din principiu, ca imaginile religioase ale lumii sunt capabile sa exprime adevarul “”….Nu va fi usoara revenirea bancilor de investitii la rolul lor de regulator al fenomenului investitional in tarile civilizate, dar sper ca tari precum Romania vor avea forta de a promova ca model acea constructie de care am mai pomenit pe aici, FICSE – Fonduri de Investitii cu Capital Structurant in Economie…De ce noi ( tari precum Romania ) ? La noi nevoia e mai mare…. si nici n-avem vreo treaba cu “ antipoziii ” . Nu ma refer la cei mai generosi identificati de d-nul Dorin Tudoran in aceasta postare a sa ( dar cu inertie mult mai mare )…, ci cei “clasici” in ale status –quo-ului global, cei relevati de dihotomia Stanga-Dreapta ….

    Ref. la rezultatele ultimilor ani “ ( o noua forma a vechiului status-quo global ? ) : Fabricile si combinatele comuniste peste nevoile sociale…, nu erau cu nimic mai periculoase pentru interesul public decat actualele cartiere si chiar orase capitaliste fantoma, fara locuitori, ca efect ai investitiilor imobilare, facute fara vreun plan economic centralizat…..

    In ce calitate fac asemenea afirmatii iepocale ? In aceea de “ pamfletar democratic “, atat timp cat in “partidul prostilor” am fost desemnat, la cerere, Presedintele Academiei …E drept, putin suparat ca functia de “ biciclist -sef “ fusese déjà inventata si rechizitionata imediat de un concurent foarte periculos in ale democratiei pentru toti, Nea Rogo ( preiau sintagma “nemteasca”…)….De ce trec atat de rapid de la o extrema la alta ? Satul de “pretioasele ridicule” invataminte primite de la “specialisti”, ” tehnocrati” …, vorba lui d-lui Liviu Antonesei, un fel de “politicieni de ziua a 7-a”, ca sa termin in termenii dihotomiei religie-stiinta….

  • Dezideriu Dudas

    COROLAR AL UNUI DEZECHILIBRU NEMENTIONAT IN COMENTARIUL ANTERIOR….:
    (Si ) prin Jurgen Habermas, Stanga este bine reprezentata in economia dialogului relevat religie-stiinta….Biserica, din nou nu poate fi disociata de Stanga…., desi componenta ei conservatoare ar putea da substanta si ideii de Dreapta….Aduc in acest context un citat din opera unui ganditor asociat mai ferm Dreptei ( desi, in fapt, mai mult liberalismului si pietei….), pentru a avea un tablou mai intregit al tensiunilor din realitate ( romaneasca…., ca etapa spre acel model…) :

    Fr. A. von Hayek in “ Dictionarul marilor ganditori politici “ ( coordonatori – Robert Benewick si Philip Green )

    “ Un regim devotat ideii de justitie sociala nu se rezuma doar la consecintele camuflarii puterii discretionare a birocratilor ; el da nastere, de asemenea, la presiuni intolerabile ale grupurilor de interese . Daca a guverna inseamna a te implica in afacerea distribuirii resurselor in absenta oricarei moralitati consensuale asupra distribuirii, ceea ce nu este permis intr-o societate pluralista, atunci grupurile de interese sunt obligate sa pretinda ceea ce din punctul lor de vedere subiectiv reprezinta partea ce li se cuvine din impartirea resurselor existente. Aceasta va insemna ca guvernul va distribui resursele celor mai puternice grupuri de putere din societate atunci cand nu exista un acord referitor la modelul general de distribuire. Justitia sociala va deveni astfel un paravan pentru distribuirea catre cele mai puternice grupuri de interese din societate. “

  • Ovidiu Rednic

    Stimate d-le Tudoran,

    Citesc cu mare placere blogul dvs pentru ca va dovediti deschis la tematici dintre cele mai diverse, scrieti intr-un chip nepretentios care se intilneste foarte rar azi la scriitori si incurajati un dialog civilizat. Sinteti printre putinele personalitati in care oamenii de virsta mea (am 35 de ani) mai au incredere. M-am bucurat sa vad aceasta prezentare a unui dialog pe care dl profesor Andrei Marga il considera pe buna dreptate “epocal”.
    Imi permit sa pun aici un link la un articol al dlui profesor Tudor Petcu de la Facultatea de filozofie din Bucuresti. Textul d-lui Petcu a aparut in ianuarie pe situl d-lui Cristian Badilita pe care sint sigur ca il cunoasteti pentru ca v-am vazut publicind acolo alaturi de prietenul dvs dl Serban Foarta.
    Va multumesc din nou pentru ce ne oferiti de fiecare data si iata aici linkul promis:
    http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=808:ioan-paul-al-ii-lea-i-dilema-raportului-dintre-credin-i-raiune&catid=146:eseu&Itemid=27

  • Dorin Tudoran

    @Ovidiu Rednic

    Eu sunt cel care are motive sa va multumeasca, dle Rednic -- pentru cuvintele dvs. de bine si, mai ales, pentru link-ul oferit.
    Intr-adevar, textul dlui Petcu merita citit de cat mai multa lume interesata de asemenea subiecte. Este textul unui profesionist si asta se simte foarte usor din calitatea analizei si a scrisului.

    Da, stiu bine site-ul dlui Cristian Badilita, un site care se afla de mult in blogrollul de pe pagina “de garda” a blogului meu. Desi citesc, as spune, regulat “oglindanet”, iata ca tocmai un asemenea text mi-a scapat…

    Si, da, am publicat acolo la invitatia dlui Cristian Badilita, regret doar ca nu am putut sa o fac la fel de des precum prietenul Serban Foarta.

    Cele bune si, inca o data, multe multumiri

  • Fără să stea şi ortodoxia la masa discuţiilor, dialogul e cam incomplet. Ar fi vorba de îmblânzirea unor antipozi, nu chiar a “antipozilor”. Mai mult, fără să stea şi esticii la masă, se vorbeşte fără experienţa unor trăiri şi mărturisiri de neînlocuit. Pe estici s-au făcut experimente cumplite -- occidentalii parcă nici nu vroiau să afle prea multe. Sau, vorba Regelui Mihai, parcă exista o, Doamne fereşte !, “fascinaţie a răului” -- se ştiu destule cazuri când titraţi intelectuali occidentali mai degrabă cohetau cu, decât avertizau asupra pericolului roşu. Se vorbeşte de Holocaustul evreilor, dar a existat şi HOLOCAUSTUL COMUNIST ÎN ROMÂNIA ŞI BASARABIA… cel puţin (vorbesc şi eu de aproapele pe care îl ştiu un pic mai bine). Şi, sigur că pot sta la masă şi ortodocşii noştri, mai ales cei care au pătimit întru credinţa lor. Care au rezistat prin credinţă în închisorile-facultăţi. Mutatis-mutandis, de exemplu, eu aş urmări cu respect o asemenea discuţie, chiar dacă simt că nu mă reprezintă prea mult nici Papa şi nici Neomarxistul. Duhul ortodoxiei ar “ierta, dar nu s-ar bucura decât de adevăr” (părintele Arsenie Papacioc). Oricum, n-ar avea potenţial inchizitorial, decât sub formele sale degenerate.

  • Rog frumos a se înlocui primul meu comentariu (60) cu al doilea (încă neaprobat). Primul meu comentariu l-am trimis prea repede. Mulţumesc.

  • Katrina

    Domnule Tudoran, doamnelor si domnilor participanti,
    Imi cer scuze pentru eroarea facuta, dar nu si pentru termenul “elita”, dar asta o s’o explic cu alta ocazie.

  • Dezideriu Dudas

    CONTINUARE….si ANUL NOICA….

    Suna extrem de incitant ( adevarat…) si urmatoarea formulare ( textul d-lui Tudor Petcu de pe site-ul lui Cristian Badilita ) despre ideile PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA :
    „ În ceea ce priveşte politica, unica ei metodă raţională este de a pune puterea sub controlul dreptului pentru că numai astfel se pot garanta a priori drepturile şi libertăţile individuale într-un stat. „Libertatea fără de drept este anarhie şi, de aceea, este distrugere a libertăţii”.
    Pentru Papa Benedict al XVI-lea rolul dreptului trebuie să se limiteze la acela de „vehicul al dreptăţii”, nu să se transforme într-un „privilegiu al celor care deţin puterea”.

    Totusi, tin la faptul ca „antipozii” sunt in ghilimele. Explicasem si initial motivul, ca e prea mare entropia fiecarui sistem, nu ca am fi in fata vreunui „blat” gen „Liga lui Mitica” ( pe nou, devenit justitiar…). Catolicismului va fi greu sa i se retraga ghilimele ca „äntipod” fata de orice putere a lumii dupa experienta terifianta moral in care s-a complacut in timpul celui de-al doilea razboi mondial, iar ref. la stiinta, ar fi bine sa (re)cititi considerente matematicianului Benoit Mandelbrot despre colegii lui, matematicienii ( de pe Criticatac ), care au dat un suport „stiintific” , tot terifiant moral, „rostogolirii garantiilor” pentru creditele subprime sectorului financiar, ceea ce a dus la criza perpetua din 2008 incoace….”E drept”, ortodoxia mai lipsea „la masa”, care cel putin in Romania, a ajuns la „ performanta „ cladirii de biserici pe trotuar ( pe langa sensul direct, si in sensul ca se tot construiesc, parca fara nici o limita… ), sau, in perspectiva, a construirii Catedralei Neamului, cu costuri faraonice….

    NU NEG NECESITATEA DIALOGULUI, CHIAR IN 3, 4, 5 ( + Islamul, etc…), dar piramidele de putere faraonice care blocheaza accesul la realitate tin in primul rand de problemele fiecarui sistem si APOI de problemele generate de ceilalti…Macar cand e si religia parte a dialogului ar trebui sa renuntam la letmotivul sartrian : INFERNUL E CELALALT….

    VA MULTUMESC DOMNULE TUDORAN pentru ocazia de a-mi face cunoscute gandurile. Tot timpul insa le-am considerat ca un preambul al unor actiuni ce vor face sa fie necesare ulterior alte idei pentru a inainta….Acest scurt intermezzo mi-a dat ocazia sa ajung, in contextul dat, la un mare om de stat care, pentru o tara, Turcia, a reusit ceea ce pare ca incerca sa faca pentru intreaga omenire dialogul religie-stiinta relevat de dvs., KEMAL ATATURK. Redau o idée centrala din opera lui : “Nationalismul si contemporaneitatea devin complementare in ideea unei unitati in diversitate. Contemporaneitatea, cultivand tendinta integratoare a civilizatiei lumii contemporane, implica o rupere cu trecutul, in timp ce nationalismul, cu tendinta sa de autoafirmare, serveste ca o contrapondere, asigurand continuitatea cu trecutul dincolo chiar de cele mai drastice reforme sociale. “

    Aici inchei si eu un modul de comunicare, pe care vi-l voi explica mai amplu direct. Va urma apoi o pauza in comunicarea in interesul public pe care am sustinut-o consecvent in ultimii ani, pentru necesara constructie… Sigur voi reveni in 2012 ( Anul Mihail Manoilescu ) si in 2013 ( Anul Nicholas Georgescu-Roegen ), parca programati initial ca “ ani ataturkici ”…

    Anul 2011, ANUL CONSTANTIN NOICA, il inchei doar cu formula care-l va face nemuritor pe filozoful roman : “INCHIDEREA PENTRU A SE DESCHIDE “.

    Va voi explica direct de ce si cum asa, alaturi de prezentarea altor sisteme de gandire si matrici de intrepretare pe care le consider necesare pentru UN NOU INCEPUT, alaturi de incercarea PAPEI BENEDICT AL VI-LEA si a lui Jurgen Habermas de a ne aduce in vedere necesitatea si importanta promovarii la nivel global a dialogului religie-stiinta….Dintre acestea remarc acum si ideea principala a lui Jean Francois Revel despre democratie, culeasa indirect de pe acest blog ( din “Cunoasterea inutila “ – un alt titlu ce sugereaza o data in plus “plus-valoarea” adusa de stiinta, aici aceea de tip nou, de comunicare…, in dialogul global ) : intotdeauna, masele largi, in situatii complexe politic, chiar daca sunt neinstruite si supuse vremurilor ( sau tocmai de aceea, in contextul dialogului religie -stiinta comentat ?…), voteaza in sensul bunului simt si al reducerii entropiei, impunand pozitii consensuale elitelor….

  • Dorin Tudoran

    @ Georgescu Octavian

    1. Asa cum m-ati rugat, am sters primul mesaj si l-am aprobat pe cel de al doilea.
    2. Ceea ce inseamna Holocaustul (al “evreilor”, cum subliniati dvs.) si ceea ce inseamna ce numiti “Holocaustul Comunist in Romania si Basarabia” nu reprezinta o echivalenta. Sunt tragedii cu specificitati foarte pregnante.
    3. Nu sunt cu totul convins de duhul iertator al ortodoxiei…
    4. Orice forma “inchizitoriala” este expresia unei degenerari.
    5. Nimeni nu-i impiedica pe ortodocsi sa se alature oricarei discutii de acest fel.

  • 1. Mulţumesc. Chiar citiţi cu atenţie fiecare mesaj (cu oarece indulgenţă 🙂 )… foarte interesantă acestă disponibilitate! Fac pariu că dacă rămâneaţi în România polarizaţi în jurul dumneavoastră discuţii mult “mai” intelectuale decât au reuşit să polarizeze diverse grupări din ţară, ca, de exemplu, “Grupul de Dialog Social”. Dacă aţi fi avut o emisiune la TV, cred că aţi fi avut ecou măcar cum a avut Tucă. Pentru că se vede că sunteţi alergător de cursă lungă. Doamna Blandiana n-a rezistat prea mult. Aşa că ăl mai mare dizident al nostru a rămas din ce în ce mai rotofeiul Dinescu. Vorba/pamfletu’/ziaru’/plaiCuBoiu’/vinu’/revelionu’/batalu’ umplut cu prepeliţe al “lu Dinescu” … singura noastră culme pe care mai putem respira curaj cetăţenesc.

    2. şi 5. Desigur, nu sunt tragedii echivalente. Holocaustul “românilor” încă lucrează… pare că încă suntem o naţie ameţită, scoasă din matcă. Spuneam însă, mai general, că fără estici, discuţia epocală e cam locală. Sunt şi nume româneşti cu puncte de vedere articulate temeinic, într-o suferinţă pe care unii occidentalii nu cred că ar vrea să şi-o apropie… prea mult. Iar mulţi români parcă uită întruna că de la exemplul unor asemenea oameni (aici vă includ şi pe dumneavoastră) am putea construi curat. Se poate construi şi de la Papă şi Neomarxist, dar, parcă “peste mână”, parcă iar ne-am pierde… aşa îmi pare că ar simţi mai mulţi români.

    3. şi 4. Credinţa e un “pariu”, a argumentat cu propria viaţă Nicolae Steinhardt. Un evreu foarte cultivat, care după ce a fost aruncat cât se poate de concret în temniţele comuniste, a ajuns monah ortodox la Rohia. Trebuie să recunosc: un român care mi se “potriveşte”.

  • Dorin Tudoran

    @Georgescu Octavian

    1. Nu cred ca ramanand in tara, as fi reusit sa atrag simpatia prea-multora. N-am carisma.
    2. N-as fi avut nici o emisiune de televiziune; pentru a avea asa ceva, ai nevoie de “talente” (era sa zic “talenturi”, ca la Bruxelles) pe care nu le am.

  • Katrina

    Dimnule Tudoran,
    ceea ce’i impiedica pe ortodocsi sa participe la asemenea discutii, este chiar BOR, Societatea cu Responsabilitati Limitate…. la propriile interese economice, care la o analiza mai atenta, se poate constata ca nu se deosebeste prea mult de integrismul musulman….Avand in vedere ca ortodoxia a ramas impietrita in Evul Mediu, nu vad care ar fi aportul lor la asemenea discutii…
    @Georgescu Octavian
    Faptul ca Steinhardt a pariat pe ortodoxie, il putem interpreta ca pe un gest de oportunism

  • Domnule Tudoran,

    Nu mă gândeam la cantitate, ci la calitate. Era o vorbă… că o societate se poate schimba cu câţiva oameni de caracter (contaminatori) şi cu toaletele curate. În grupul oamenilor de caracter, dvs. aţi fi fost un “greu”, având şi darul exprimării.

    @Katrina
    Putem interpreta cum ziceţi, dacă nu studiem mai deloc şi dispreţuim judecata de bun simţ.

  • Mircea Sandulescu

    Cade nemaipomenit de bine acest eseu/cronica a lui Dorin Tudoran, si zic asta pentru ca traim vremuri de trivialitate si imoralitate crase. Textul ne scoate din “linistea maruntelor pacate,” cum spunea poetul Ion Omescu acum 35 de ani, cind a iesit din inchisoare. Dorin se dovedeste un ginditor foarte disciplinat, ceea ce e foarte rar la un poet, si textul lui stirneste o multime de intrebari. La un moment dat el ne aminteste ca Papa Benedict al 16-lea spune ca stiinta nu poate sa reveleze decit “aspecte partiale ale existentei.” Foarte bine. Intelegem ca in spatiile “neacoperite” din existenta, ca sa zicem asa, spatiile unde stiinta devine neputincioasa, singurul vehicol este revelatia, deci religia. Asta m-a dus insa la o intrebare, o intrebare care, mai mult ca sigur, ne chinuieste de milenii: ca sa intelegem revelatia religioasa, singurul instrument pe care il avem la indemina e intelectul, deci “stiinta.” (Nu sunt sinonime perfecte, dar sunt totusi intersanjabile) Sigur, se poate replica cu un zimbet ironic, “Domnule, nu e nevoie de stiinta, ci doar de har. Daca il ai bine, il vezi pe Dumnezu, daca nu, esti pierdut.” De acord. Dar harul e chiar o planeta misterioasa, mult departata de mintea noastra, adica de intelect? Cine poate sa faca distinctii aici, in zona asta inefabila, dintre har si intelect, acest intelect mult hulit si adesea socotit impotent gnoseologic? Cindva, privind borcanele din subsolurile funebre ale Catedralei Sf. Stefan din Viena, acolo unde sunt ramasitele pamintesti ale marilor prelati din secolele trecute, mi-am zis ca ar trebui sa facem un compromis si, ca sa iesim din impas, sa speram ca harul e o “provincie autonoma” a intelectului. Dar poate gresesc. Oricum ar fi, felicitari, Dorin, pentru eseul tau care stirneste ginduri si aduce la iveala intrebari care nu vor sa rugineasca. Ai ridicat stacheta foarte sus.

  • mihai rogobete

    Dle. Mircea Săndulescu, metafora, intuiţia şi revelaţia sunt operatorii terţiului inclus: transverbal, transdisciplinar şi transcultural. “Violon d’Ingres” e cheia; nici arta,(religia), nici ştiinţa.

Next post:

Previous post:

WP Admin