≡ Menu

Here we go again…

Mihai Botez: "Monșer, nu fii încruntat - am învins." "Iarăși?..."

Washington.  ’80s – ’90s. Mihai Botez: “Monșer, nu fi încruntat – am învins.” “Iarăși?…”

Cristofor către Columb

lui Mihai Botez

Să-i dăm acestei morți un nume cît mai viu

să-i tragem peste moacă un colorat chipiu

să-i țină umbră deasă și moale cozorocul

să tremure-ntre buze Măria-sa chiștocul

să-i zicem dară Liru ori poate Tra-la-la

acestei morți cu ifos de-a fi ea viața ta

și să-nălțăm acolo în plin buricul mării

catarg cu pînză dalbă din chiar izmana sării

noi, dând cu talpa “Adio!” acestui mal de bube,

s-o luăm iarăși spre știi tu și eșuînd în cube

loviți să fim de ciumă cum alții de noroc

în trist orașul-cela ce-și dă el singur foc

și istoviți de visul desigur schizoid

să vomităm averi în stins Valladolid!

(30 iunie 1984)

 

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

  • Grig

    Nominalismul este partea des frecventabila a realismului.Partea despre care doar poetii pot vorbi este si ea, ne vorbeste prin ei.

  • Interesant.

    Cum nu le am deloc cu poezia, meditez totuși cum ar putea fi preluat nițel în proză din gîdilatul ei plăcut (barim la unele piese ale domeniului), către inconștient.

    Știu că și-or fi dat destui doctorate din așa încercări, dar permiteți unora să descopere Americă fie și la 2016…

  • Grig R.

    “We pretend that the end hasn’t found us”, un vers melodic , o adiere intamplatoare, dar nu lipsita de sensul timpului…exact. Si Platon gandea la fel.

  • Vasile Gogea

    Minunat!
    Adaug, în rezonanţă armonică, aceste versuri din “Columb la Isabela”, de Sergiu Mandinescu:

    “Şi, mai ales să nu uite năierul

    De o regină care-a spus cîndva:

    Chiar dacă Indii nu există,

    Cerul le va crea pentru credinţa ta!”

  • Dezideriu Dudas

    In India, pana la “marsul sarii”, initiat de Ghandi, adus din abisurile pozitionarii economice a Indiei fata de fericitul Albion, cerul le tot cadea in cap indienilor…E drept, Ghandi a avut o credinta….Stimate Domnule Gogea, aveti pe blogul dvs. o contrapunere extrem de interesanta a frazelor cu parantezele…S-ar putea ca parantezele prea mari sa duca la disparitia oricarei fraze. Indiferent de credinta. Pe de alta parte, e drept, si orice fraza mincinoasa crescuta histrionic poate distruge orice paranteza onesta. Problema este insa alta. Lucrurile astea se stiau. Nu cred insa ca se stia ca frazele oneste sunt pe cale de disparitie, cele histrionice in dezvoltari galactice -- iar se stia totusi si asta….- nu cred ca se stia insa ca in spatele celor mai mari si mai numeroase paranteze stau de fapt ori fraze moarte ( dupa buget…), ori revolute ( dupa “talent”…). Asa ca e normal sa treceti prin ceea ce treceti cu paranteza dvs. onesta pe care o respect tinand de tocmai ce am scris… Despre “cuvintele nechemate”, pe blogul dvs.

  • Ontelus DG

    Există o categorie de oameni, minoritară, ce-i drept, care știu că atunci când pierd, așa cum înțeleg cei mai mulți, de fapt câștigă, și nu doar experiență… Până la urmă, aceasta este una dintre atracțiile umanității, anume că suntem diferiți, reacționăm diferit. Sigur, putem regreta, nostalgia ne definește pe mai toți, melancolia, doar pe unii, însă reflectând la pierderea cuiva sau a ceva, este un semn de înțelepciune nu doar să te împaci cu asta, ci să realizezi că tocmai inevitabilul fenomenului respectiv este premiză a destinului propriu, semn necesar al arhitecturii cosmice și spirituale, deopotrivă.

  • Dezideriu Dudas

    Ii scriam d-lui Gogea de (ne)legitimitatea “cuvintelor nechemate”.
    Nu cred ca prin “stins Valladolid” va referiti la faptul ca arhiepiscopul Carranza de Toledo, inchis de Inchizitie, a avut “sansa” sa nu fie prejudiciat de incendiul din 1561, traind o viata infinit mai mizera intr-o celula intunecata….
    Mihai Botez nu a mai avut parte de Inchizitie, de unde “autocelula sociala si profesionala” pe care si-a impus-o…Inchizitia se transformase in Pompieri si singura sansa era sa te condamni singur….ca sa nu fii prejudiciat de incendiul societatii….
    Acum, Pompieristica s-a dezvoltat “pe culmi si mai inalte”….”Paranteza” d-lui Gogea, ca “adapost provizoriu” ( din GramaTEMAtica. Pranteza ( II ) ), nu e suficienta pentru a nu arde odata cu “Nero” si adeptii lui…D-nul Gogea se adaposteste totusi astfel fata de “cuvintele nechemate”, pentru ca atunci cand se va stinge “Valladolid-ul”, sa nu ramana doar neantul….
    N-ar avea nici-o logica ce-am scris pana acum daca n-as puncta acum acea delimitare de Mihai Botez a lui Paul Goma, datorita “omului ca sistem”, Mihai Botez, fata de acea nelimitare a dvs. fata de Mihai Botez datorita calitatii sale de “om ca om”…
    “Omul ca sistem” Mihai Botez ar fi ramas perpetuu un om bun si frumos pentru toti daca la un moment dat, la el, “sistemul” lui ( cel legat de cariera lui profesionala ), nu ar fi fost nevoit sa se extinda in mod oficial si in SUA. Ma refer la perioada oficiala de dupa 1989, cea neoficiala de pana-n 1989 si de dupa ( “Future impact”), nu e relevanta…

    Stimate Domnule Tudoran,
    Daca ati mizat pe calitatea de “om ca om” a lui Mihai Botez, cred ca trebuie “sa chemati multe cuvinte”, chiar si pentru cei care au incredere in dvs, pentru ca altfel frazele nu mai pot creste….intr-un “sistem gramatical care anuleaza orice literatura”. Eu cred ca asta ati si facut de 3 bloguri incoace. Daca nu veti continua si nu veti asigura continuitatea, cred ca pana si Miorita se va auzi ca-un cazacioc.
    Prin “Eu, fiul lor”, cred ca ati sperat ca daca “va veti inchide si dvs. intr-o celula”, veti fi foarte departe de incendiu…Daca “v-ati inhaita din nou cu Mihai “….insa, nu poate fi asta o solutie. El e-n “suferinta” acum si de aceasta suferinta s-ar putea sa nu scapam nici noi …Cum putem “scapa”? Pun aceasta intrebare la 180 de grade fata de gravitatea si seriozitatea ideilor anterioare, si dau acelasi raspuns sugubat : “daca nu ne cauta nimeni…”, pentru ca astfel se poate intelege cel mai bine ca “a nu fi cautati”, nu e chiar asa de simplu….si numai gluma nu e.

  • Ontelus DG

    Geo Dumitrescu, ,,Iubire”

    ,,Cineva hotărâse demult
    că oamenii au voie să moară…
    Moarte frumoasă, nemuritoare, moarte bună,
    moarte obscură, moartea grea, plină
    de înțelesuri și întoarceri…

    El muri tânăr. Încă tânăr. Era îndrăgostit.
    Trupul i-a fost găsit împăcat, fierbinte,
    adormit pe un mare zâmbet.
    Asupra lui s-au găsit
    mai multe bilete de tramvai
    de pe traseul 8 orizontal,
    o scrisoare nescrisă, din care
    s-a putut afla totul,
    un certificat de stare sufletească
    pe numele Clementu Ion
    și o batistă curată, umedă…

    Inima i se oprise, mare,
    dupa ce izbise zadarnic în gratiile
    pieptului, încercând să scape.

    În ochii larg deschiși, lumina,
    în locul vieții, imaginea ei,
    albastră,
    căreia o rază de soare
    îi adaugă șuvițe blonde.”

WP Admin