≡ Menu

Haiducul de salon – un megaloman la porțile disidenței

Iată ce aflăm astăzi, printre altele, de la Nicolae Breban, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii  (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea scriitorului de colaborator al fostei Securităţii : “Am fost anchetat de două ori de Securitate şi în acele momente l-am cunoscut pe Pleşiţă. Prima anchetă culturală a fost în legătură cu confiscarea manuscrisului romanului meu «Bunavestire» de la Coeckelberghs (editorul René Coeckelberghs, n.r.), care urma să-l publice în Suedia. Romanul meu «Bunavestire» a fost oprit în ţară de la publicare, timp de trei ani, de către Securitate şi doream să îl public în Suedia. Dar Securitatea şi Poliţia de frontieră au confiscat manuscrisul şi eu am fost anchetat de o comisie a Securităţii. Atunci l-am cunoscut şi pe Pleşiţă. Ei m-au rugat să scriu o declaraţie în care să spun de ce i-am încredinţat unui editor străin manuscrisul meu. Eu am explicat că sunt autorul manuscrisului şi proprietarul lui şi nu îl dădeam pentru a fi publicat, pentru că nu doream să îl implic pe Coeckelberghs.”

De fapt, declaraţia dată de Nicolae Breban lui Nicolae Pleşiţă nici nu a urmărit, nici nu a condus la neimplicarea (neacuzarea) lui René Coeckelberghs. Dimpotrivă. Editorul suedez a plătit toate oalele sparte, în vreme ce Nicolae Breban s-a ales cu prietenia lui Nicolae Pleşiţă, prietenie pe care Nicolae Breban o declară azi o “relaţie mai degrabă rece”. Atât de rece, încât, aşa cum se poate citi în transcrierea unei discuţii, Nicolae Pleşiţă îl ruga pe Nicolae Breban să-i transmită mamei scriitorului “sărutări de mâini”. Daca asta era o relaţie rece, mă întreb cum arătau relaţiile călduroase între asemenea personaje ce serveau ţara şi cultura pe la spatele noastru

Nicolae Breban s-a spălat pe mâini afirmând că i-a dat editorului suedez manuscrisul doar spre a-l citi, de unde hotărârea “firească” a  Securităţii : decizia de a scoate manuscrisul ilegal din ţară i-a aparţinut exclusiv lui René Coeckelberghs. O minciună, cum dovedeşte, de altfel şi declaraţia de acum a lui Nicolae Breban: “…doream să îl public în Suedia”. Am scris în 1991 despre o discuţie foarte dureroasă  pe aceast subiect, dicuţie la care am asistat la Frankfurt. Nu doresc să o relatez încă o dată – de silă.

Am făcut aceaste precizări, spre a se înţelege anumite trimiteri din textul pe care îl reiau mai jos: Haiducul de salon – un megaloman la porţile disidenţei. Cu el, speram, în 2002, că pot închide o polemică futilă, declanşată, cum precizează şi textul, nu atât de la capacitatea nelimitată a lui Nicolae Breban de a-şi rafistola trecutul, cât mai ales de neruşinarea sa de a rescrie şi trecutul altora.

Cred că în septembrie, Curtea de Apel Bucureşti va da câştig de cauză lui Nicolae Breban, pentru simplul motiv că a fi fost turnător, cu angajament scris, este (în măsura în care mai este…) blamabil, în vreme ce a fi fost doar agent de influenţă, fără angajament scris, a însemnat a fi servit ţara şi cultura. Că  agenţii de influenţă – mai ales cei cu acces direct la şefii Securităţii — contribuiau mai vârtos decât simplii turnători la distrugerea de vieţi şi reputaţii profesionale, fiind, astfel, parte integrantă a poliţiei politice, este probabil un detaliu nesemnificativ, juridic vorbind, nu?

Propun ca la intrarea în clădirea Academiei Române să fie plasate două busturi. În dreapta, cel al lui Nicolae Pleşiţă – ţinând în mână Ţara, în stânga, cel al lui Nicolae Breban – ţinând în mână Cultura! Şi câte un citat istoric pe fiecare dintre socluri:

N.B.: “Ei, servim cultura şi ţara!”

N.P.: ”  N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: Servim ţara!”

Când se plictisesc, cele două bronzuri pot face schimb de ţară şi cultură.

 

„În ce mă priveşte, îi compătimesc şi, uneori, chiar îi dispreţuiesc pe cei care <uită>, sau mai grav, îşi falsifică memoria şi trecutul.”

Nicolae Breban

( I )

Motto-ul de mai sus constituie un exemplu perfect de „text în oglindă”, căci una din preocupările publicisticii post-decembriste a dlui Breban este tocmai rafistolarea propriului trecut. Mai grav, Domnia sa ţine să retuşeze şi trecutul altora. Cînd, cu mai bine de un deceniu în urmă, publicam în revista 22 „Adio, Grobeimea Voastră!”, consideram că epuizasem orice răspuns pe care aş fi putut să-l dau unui lung şir de “imprecizii” la care ne supunea dl Breban pe mine şi alţi nevolnici precum dna Monica Lovinescu şi dnii Virgil Ierunca, Paul Goma, Ion Negoiţescu, Bujor Nedelcovici etc.

Mi-am propus atunci să nu mai intru în nici un fel de polemică pe această temă cu dl Breban, acceptînd atît diagnosticul pe care i l-a pus, public, unul din cei mai apropiaţi prieteni şi suporteri ai Domniei sale, „un elefant megaloman”, cît şi faptul că împotriva maladiei respective nu există leac. După apariţia răspunsului meu, dl Breban a tăcut mîlc, rezumîndu-se pentru o vreme să mă pişte, cu o stîngace întorsătură de frază, în texte obscure. A aşteptat să vadă cum se aşează lucrurile: cine, cum şi cît a pierdut; cine, cum şi ce a cîştigat; cine, de ce şi cît a uitat. Acum, Domnia sa pare a-şi fi regăsit integral aplombul fostului important aparatchik comunist şi elasticitatea carieristului atît de grăbit.

Cum dl Breban recidivează virulent, mă văd obligat să repun, încă o dată, în albia lor adevărată cîteva fapte. Dacă nu cred că megalomania este o maladie tratabilă, nu cred nici că  ziarul în care semnăm amîndoi, Cotidianul, trebuie să promoveze dezinformarea. În continuu proces de rescriere a propriei biografii morale, dl Breban nu se rezumă la asemenea exerciţii cosmetice, ci, încurajat probabil de lipsa-mi vădită de entuziasm pentru polemici futile, Domnia sa aplică încă o dată retuşuri nesolicitate biografiei mele şi a altora. Iritat că nu a fost poftit la întîlnirea consacrată de Academia Civică unui sfert de veac de la Mişcarea Goma, dl Breban semnează în Cotidianul un soi de mini Istorie a disidenţei româneşti. Dar să o luăm puţin mai din urmă.

Într-un text din propria revistă, dl Breban scrie: “Apoi, dl. Iorgulescu m-a mai atacat odată, când un ‘grup’ parizian – P. Goma, Bujor Nedelcovici, Dorin Tudoran – s-au hotărît să mă ‘demoleze’, prin ‘91, parcă… “

Răspund: dl Breban minte. Nu am fost niciodată locuitor al Parisului; nici „prin `91”, nici în altă perioadă. Nu am cunoştinţă şi, implicit, nu am vreun amestec în hotărîrea celorlalţi complotişti. Nu ştiu ce vroiau să demoleze. O ecvestră ori doar un bust Breban? Minţind grosolan despre mine, de ce ar fi adevărat ce afirmă despre ceilalţi demolatori?  În sfîrşit, ar fi timpul ca dl academician Breban să privească adevărul în ochi şi să-l accepte bărbăteşte:  „un grup parizian” se acordă cu „s-a hotărît”, nu cu „s-au hotărît”.

Scrie dl Breban în Cotidianul: “…aşa cum nu am răspuns la atacuri, unele ignobile – apărute acum câţiva ani în trei numere la rând în ‘22’, de fiecare dată câte două pagini pline ochi cu minciuni, jumătăţi de adevăruri, morţi chemaţi să testimonieze etc., etc. (semnate Dorin Tudoran, ce nici pînă azi nu a retractat decît cu o jumătate de gură…)

Răspund: Dl Breban minte. Nu am retractat nimic, niciodată, din cele afirmate în răspunsul dat Domniei sale în acel text. Nici cu jumătate de gură, nici altfel. Nu aveam şi nu am ce să retractez. Dl Breban a avut la dispoziţie nu „cîţiva ani”, ci mai bine de un deceniu în care să răspundă argumentelor mele. Nu a făcut-o, preferînd postura de victimă.

În privinţa morţilor pe care i-aş fi chemat să „testimonieze”, dl Breban se referă, bănuiesc, la dnii René Coeckelberghs şi Noel Bernard. În primul caz, dacă cele relatate de mine ar fi fost neadevărate, dl Breban a avut la dispoziţie, repet, mai mult de un deceniu spre a solicita soţiei celui dispărut, dna Gabriela Melinescu, să mă pună la punct, public. Nu a făcut-o.

În cel de al doilea caz, chiar dacă dl Noel Bernard nu mai este printre noi, există o persoană care a „testimoniat” despre cele afirmate de mine. Şi, cum se va vedea, este o relatare greu de „rejetat”, „repusat” ori „rebufat”, ca să mă aliniez lingvistic la franco-păsăreasca dlui academician Nicolae Breban.

 ( II )

Aşadar, dl Nicolae Breban respinge afirmaţia că ar fi jucat murdarul rol al unui agent de influenţă. La comandă ori din iniţiativă personală, nu mă interesează – îi priveşte pe Domnia sa şi pe dl Nicolae Pleşiţă, prietenul dlui Breban. Mă acuză de minciună, jumătăţi de adevăruri şi afirmă că aş fi chemat oameni dispăruţi să „testimonieze”. Înainte de a reproduce un text-mărturie, două lucruri.

Primul – aşa cum am mai scris, nu cred că dl Breban a fost neapărat un simbriaş al Securităţii, semnînd condica şi primindu-şi regulat chenzinele. Victima unui ego cît Himalaia, de care „oamenii de meserie” au ştiut cum să profite, Domnia sa a acţionat, totuşi, ca un agent de influenţă. Atît în Cazul Goma, cît şi în cazul meu, dl Breban a cheltuit prea multă energie spre a arunca în derizoriu subiectele respective pentru a nu stîrni suspiciuni îndreptăţite. Că o asemenea „muncă patriotică” s-a potrivit exact cu planurile de compromitere a dlui Goma şi a mea, întocmite şi coordonate de şefii Securităţii, dnii Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă, aşa cum indică documente scoase la iveală, prefer să continuu a crede că a fost o simplă întîmplare. Nu-i pot împiedica, însă, pe alţii să se îndoiască de asemenea imense coincidenţe.

Al doilea – sper că, după citirea acestei mărturii edificatoare pentru eforturile unui clasic agent de influenţă, dl Breban mă va scuti de neplăcerea să-i amintesc, public, şi alte episoade de aceeaşi natură. Nu cred că e nevoie de alte argumente spre a demonstra scopul acţiunilor dlui Breban în situaţii de felul celei de mai jos. Relatarea vorbeşte de la sine:

“Un alt vizitator – de fapt, unul foarte frecvent, mai ales într-o anumită perioadă – a fost romancierul Nicolae Breban. Una din întâlnirile cu el – desfăşurată acasă la noi – mi-o amintesc deosebit de bine. Şi asta pentru că de puţine ori în viaţă m-am simţit atît de stânjenită ca atunci. Era prin vara lui 1977. Subiectul discuţiei au fost mişcarea Goma şi Paul Goma personal, ca scriitor disident. Breban i-a povestit lui Noel, cu lux de amănunte, toată istoria <cazului Goma>, fiind de părere că el nu procedase bine şi că, tocmai de aceea, nici nu i se alăturaseră decît cei care doreau să se folosească de acest prilej pentru a emigra. Noel argumenta că, indiferent de tactica folosită, importantă era iniţiativa lui Goma şi tăria şi consecvenţa de care dăduse dovadă în ducerea pînă la capăt a acţiunii sale. Între timp, ne-am aşezat la masă. Intensitatea discuţiei creştea. Tonul şi temperatura se ridicau tot mai mult. Breban a aruncat în joc ultimul său atú: argumentul pe care îl considera decisiv. Goma ar fi acţionat cu stângăcie – susţinea Breban – şi în plus nu dispune nici de prestigiul necesar pentru a fi urmat de scriitori, pentru că nu are talent. La auzul acestui argument, Noel a văzut roşu înaintea ochilor. Nu-mi amintesc să-şi mai fi pierdut vreodată cumpătul ca atunci. <De ce nu a acţionat Nicolae Breban mai bine, dacă ştie cum trebuie procedat şi are prestigiul necesar? a strigat Noel, scos din fire. Puţin importă dacă Goma are sau nu talent. El este singurul dintre voi toţi care a avut curajul să stea în două picioare şi să-l înfrunte pe Ceauşescu şi Securitatea. Iar voi nu v-aţi solidarizat cu el, nu pentru că îi lipseşte prestigiul, ci din laşitate.> Breban s-a înroşit pînă în albul ochilor, iar eu, ca gazdă, simţeam că intru în pămînt de ruşine.“ (Ioana Măgură Bernard, Directorul Postului nostru de Radio, Casa de editură Retromond, Bucureşti, 1994, pg. 46).

Punctum!

Dl Breban afirmă că mi-ar fi recomandat (ca şi dlui Goma, de altfel) “a viza mai puţin persoana dictatorului, cât principiile şi abuzurile sistemului.” Nu l-am ascultat şi astfel m-am „autoizolat cumva”.

Răspund: Dl Breban minte. Să presupunem, însă, că nu ar minţi cu neruşinare. Atunci, bunul simţ ne-ar obliga să parafrazăm întrebarea dlui Bernard: “Dacă Goma şi Tudoran nu au înţeles să atace sistemul şi s-au mărginit să atace doar dictatorul, de ce nu a atacat sistemul marele Breban, alfa şi omega disidenţei româneşti?”

Sînt dispus să cer Cotidianului sau Adevărului literar şi artistic spaţiu tipografic în care, săptămînal, pe trei coloane, dl Breban, dl Goma şi subsemnatul să reproducem texte, de pînă în decembrie `89, în care am criticat atît dictatorul, cît şi sistemul. Mi-e teamă că, după primul număr, una din coloane va rămâne goală pentru multă, foarte multă vreme.

 ( III )

Prilejul cel mai potrivit pentru dl Nicolae Breban de a ne fi dat, „tutulor”, un exemplu de cum trebuie luptat împotriva sistemului şi nu doar împotriva dictatorului l-a constituit reacţia Domniei sale la Tezele din iulie, în 1971, pe care o numeşte „ruptura de sistem”. Numai că o asemenea ruptură implică exact ce a uitat să facă dl Breban: renunţarea la calitatea de membru al PCR. La peste trei decenii de atunci, relatările dlui Breban referitoare la acest subiect rămîn de o neclaritate abisală. Cum adică: “…eu, de exemplu, am <ieşit> din PCR, am fost exclus înainte ca Goma să păţească acelaşi lucru”? Cititorului i se oferă un adevăr multiplu (ieşit-exclus), cînd lucrurile sînt simple – dl Breban nu a ieşit din partid.

Riscurile pe care ţi le asumai evitînd să nu intri în partid erau substanţial mai mici decît cel de a renunţa la calitatea respectivă. De aceea, cei ce au îndrăznit să iasă din partid au fost infinit mai puţini decît cei ce au evitat să devină membri. Partidul era sistemul. Părăsindu-l, transmiteai un mesaj fără echivoc de refuzare a sistemului, intrai pe un drum fără întoarcere. Delimitîndu-te tranşant ori criticînd o hotărîre, o teză a partidului, rămîneai încă pe un teren “perfectibil”. Te agăţai, încă, de “comunismul cu faţă umană” al lui Alexander Dubcek ori de euro-comunismul unui Santiago Carillo.

Este calea pe care a ales-o dl Breban şi nu văd nimic imoral în ea. Ce continuă să rămînă imoral, şi asta de cîteva decenii, este minciuna dlui Breban că tocmai Domnia sa m-ar fi sfătuit să atac sistemul, iar eu nu am făcut-o. De la scrisoarea prin care explicam de ce ieşeam din partid, pînă la texte cum ar fi cererea de a emigra, rosteam limpede refuzul de a mai „coexista paşnic” cu sistemul pe care îl consideram imoral, ba chiar criminal. Oricine citeşte analizele, studiile ori cărţile unori autori ce se ocupă de asemenea subiecte, de la dl Vladimir Tismăneanu la dl Mihai Pelin,  observă că demersul meu de a refuza sistemul este înregistrat şi comentat. Se poate afirma acelaşi lucru despre disidenţa dlui Breban?

Aş fi fost „asistat în acei ani şi încurajat” de domnii Nicolae Manolescu şi Nicolae Breban, scrie acesta din urmă.

Răspund: dl Breban minte. Fără a se hazarda la gesturi pe care eu am hotărît să mi le asum, dl Manolescu mi-a fost alături de la bun început şi pînă în momentul în care, practic, am fost silit să părăsesc România, asumîndu-şi riscuri majore. În schimb, dl Breban s-a „delimitat” de mine imediat ce discursul meu s-a înăsprit şi critica sistemului, inclusiv a dictatorului, nu a mai recurs la nici un fel de prudenţă. Mai mult, dl Breban s-a voluntarizat în a răspîndi despre mine, aşa cum o făcuse şi în cazul dlui Goma, zvonuri dintre cele mai murdare.

Ultima oară cînd l-am întîlnit înainte de expatriere, dl Breban mi-a răspuns la întrebări privind tocmai răspîndirea unor asemenea zvonuri tot prin… întrebări. Singurele enunţuri limpezi pe care mi le-a oferit au fost două. Primul – că mă aflam în eroare, fiindcă în România, intelectualul/poporul a fost, întotdeauna, cu Vodă. Al doilea – avertismentul de a nu mă alătura criticilor săi, ca dl Goma, fiindcă nu-mi va fi prea bine. Ce altceva ar fi trebuit să înţeleg din toate acestea decît ce am înţeles?

Astăzi, dl Breban scrie despre mine în Cotidianul: “Dar… ca şi în cazul lui Goma, eu nu sunt capabil să pronunţ fraza <Regret că l-am cunoscut pe cutare>. Nu, nu regret, ambii meritau ajutorul şi asistenţa mea, numai că o prietenie e altceva decît o complicitate; chiar şi fără de tiranie sau de tiran!…

Răspund: ajuta-te-ar N. Breban! Şi aştept o explicaţie: la ce “complicitate” se referă? În ce doream să-l implic? Sau ne aflăm, iarăşi, la faimoasa acuzaţie privind „răzvrătirea” mea şi a dlui Goma „contra poporului” român?

Referindu-se la răspunsul pe care i l-am dat mai bine de acum un deceniu în revista 22, dl Breban afirmă: “Şi cu criticul N. Manolescu, care, se pare, l-a împins la aceasta, sau, mai ştii a fost pe dos: D. Tudoran l-a influenţat pe mai vârstnicul său prieten.

Răspund: Evident, dl Manolescu nu m-a împins la scrierea acelui text. Şi tot evident este că logica dlui academician Breban se află în aceeaşi „sufransă” în care se zbate româneasca Domniei sale: la ce l-am influenţat pe dl Manolescu? Să scrie textul semnat de mine?!? Dl Breban se acoperă de ridicol.

 ( IV )

Sînt puţini intelectualii români ce invocă mai des şi mai apăsat ca dl Nicolae Breban practicarea unor înalte principii – morale, profesionale etc. Şi tot atît de puţini sînt cei care uită mai repede ca dl Breban înaltele imperative enunţate cu doar cîteva clipe în urmă. Cum se spune – teoria ca teoria, dar practica ne omoară.

Scrie dl Breban în Cotidianul: “Aş mai putea adăuga multe amănunte şi fapte în legătură cu disidenţa curajoasă şi plecarea din ţară a lui Dorin Tudoran, dar, cum dânsul m-a atacat într-un mod penibil în revista 22 – trei numere la rând! – şi cum nu şi-a cerut, formal, scuze, am intrerupt relaţia cu el!“

Răspund: Să presupunem că dl Breban a rupt relaţiile cu un vecin. Acesta este acuzat de o crimă. Dl Breban este în posesia dovezilor că respectivul nu a comis crima. Cu toate acestea, tace chitic. Ce poate vorbi mai limpede, oare, despre (i)moralitatea dlui Breban? Ce legătură poate fi între nişte relaţii întrerupte şi adevărurile pe care singur susţine că le cunoaşte, dar se abţine de a le rosti? De ce a mai deschis această discuţie despre disidenţa mea?

A tăcea adevăruri neconvenabile şi a răspîndi neadevăruri convenabile – iată strategia publicistului Nicolae Breban. Deşi cine cu cine a rupt relaţiile nu are vreo importanţă deosebită, menţionez totuşi că Domnia sa minte afirmînd că ar fi iniţiat această ruptură după apariţia textului meu din revista 22. În realitate, eu am fost cel ce a rupt orice relaţie cu dl Breban şi asta înainte de a fi forţat să părăsesc România, pe timpul cînd comentariile Domniei sale despre atitudinea mea anticomunistă şi anticeauşistă coincideau prea mult cu strategia de discreditare hotărîtă împotriva mea de capii Securităţii – dnii Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă. Este un lucru de oarecare notorietate în lumea literară.

Limpede, dl Breban menţionează numele meu în a sa mini Istorie a disidenţei româneşti, doar spre a-mi aplica încă o muştruluială publică. Aşa cum dovedeşte textul Domniei sale, „faptele”, „amănuntele” despre ce numeşte o „disidenţă curajoasă” nu apar. Numite sînt mai ales aşa zisele erori ale disidenţei mele. Este felul perfid în care dl Breban „recunoaşte” şi meritele altora. Exemplul cel mai cutremurător este cel al regretatului Dan Deşliu, despre care dl Breban, înainte de a spune cîteva cuvinte de bine, înşiră o lungă listă de păcate.

Insolent numit „disident paradoxal”, dl Deşliu este adus în pagină drept versificator modest, stalinist, propagandist. Motivul disidenţei sale ar fi fost, chipurile, scoaterea din manualele şcolare. După ce spune şi cele cîteva cuvinte de bine, dl Breban sfîrşeşte nota despre disidenţa dlui Deşliu pe un ton de o ironie murdară: „a murit de o moarte romantică, înecat la ţărmul Mării Negre.”

Răspund în numele unei datorii proprii dar şi colective faţă de memoria dlui Dan Deşliu: consider comentariul dlui Breban absolut descalificant. Dan Deşliu rămîne unul dintre extrem de puţinii intelectuali ce şi-au plătit, în valută forte, cum se spune, erorile tinereţii. Curajul, tenacitatea,  exactitatea discursului prin care, ani la rînd, a demontat resorturile unui sistem nenorocit şi al unei dictaturi criminale îl recomandă drept unul din cei mai însemnaţi disidenţi români. Este o monstruozitate ca tocmai cel numit, mai mult decît ironic, în studii de specialitate, „disident cu jumătate de normă” să-şi permită asemenea comentarii.

„Eu, care în deceniul nouă veneam tot mai rar la Bucureşti, nu eram încîntat de această alianţă cu vechii stalinişti, deşi înţelegeam nevoia regrupării tuturor celor curajoşi…”, scrie dl Breban despre dl Deşliu şi disidenţa românească. Totuşi, pe cine şi de ce ar fi interesat în acele momente extrem de dure, de radicalizare a unor conştiinţe, ce credea cel practicînd disidenţa de la… distanţă? Ar fi fost mult mai util ca dl Breban, această faţă fără chip a dizidenţei şi rezistenţei româneşti, să ne fi explicat, o dată şi pentru totdeauna,  cine şi de ce îi asigura acel statut de „rezistent” operînd pe principiul “izmene pe călător”.

În sfîrşit, întreb: chiar nu poate Academia Română să organizeze nişte cursuri, fie ele şi foarte, foarte serale, de reîmprospătare a cunoştinţelor de limbă română pentru „nemuritori” ca dl Breban? Fiindcă a venit vremea ca distinsul academician să afle că, în poziţie adverbială, „formal” înseamnă exact contrariul celor pe care mi le solicită Domnia sa. Oricum, nu am ce scuze să-i prezint dlui Breban – nici „expres”, nici „categoric”, nici „formulat precis”, cum şi-ar visa, nici „de formă”, ori „de ochii lumii” – cum, vai!, spune textul fără voia autorului său.

(V)

În 1971, gestul de mare curaj al dlui Nicolae Breban de a critica, fie şi de la Paris, Tezele din iulie a luat mai pe toată lumea prin surprindere. Arivismul feroce de care dăduse dovadă pînă atunci numai un asemenea gest nu anunţa. Deşi astăzi invocă des perioada în care conducea România literară, dl Breban uită esenţialul: că a preluat conducerea revistei printr-o clasică lovitură de culise politice. Vila din cartierul ştabilor şi celelalte “înlesniri la purtător” au venit după tipicul clasic.

Mai mult, cred că gestul de mare curaj al dlui Breban l-a luat prin surprindere chiar şi pe dl Breban. Va fi crezut că dă o dublă lovitură: fascinaţi de gestul său, occidentalii îi vor întinde la picioare covorul roşu al favorurilor şi mult visata glorie internaţională; acasă, colegii şi prietenii se vor năpusti să facă front comun în jurul ideilor sale. Cumplită eroare psihologică din partea unui autor de universuri abisale.

Reîntoarcerea în ţară a surprins în egală măsură. Şi a trezit multe şi grele suspiciuni. Explicaţiile pe care le dă azi dl Breban sînt rizibile. Simplu – acasă l-a adus foamea. Deşi autor interesant, editurile occidentale nu s-au bătut pe cărţile Domniei sale. Nu o fac nici acum, cînd dl Breban a devenit, cu adevărat, un scriitor important. Afirmaţiile de felul: “după ce m-am întors în matricea mea naţională şi culturală, crezînd încă o dată, deşi am anumite oportunităţi de a publica şi în altă parte…” constituie triste autosorcoveli.

După atîţia ani de navetă Bucureşti – Paris şi retur, cota literară a dlui Breban în Occident este aproape egală cu a unui autor căruia nu i-a apărut nimic în Vest. Iată încă un adevăr pe care orgoliul permanent inflamat al dlui Breban nu vrea să-l accepte. De aceea comite şi eroarea de a spune “Kundera, care stă în acelaşi cartier cu mine la Paris…” Din păcate pentru dl Breban, ca şi pentru cultura română, Domnia sa stă în cartierul unde locuieşte Kundera la Paris, şi nu invers. Drept, nedrept – aşa stau lucrurile. N-ar fi exclus ca, pînă  şi în România, fieful dlui Breban, în unele grupuri de cititori, Milan Kundera să aibă mai mulţi admiratori decît autorul Buneivestiri. Nimic grav. Nu e motiv de întors lumea pe dos.

Ajungînd cîndva la întrebarea dacă ne-ar interesa să ne mai naştem o dată, dl Breban mi-a răspuns prompt: „Nu. Fiindcă nu ştiu dacă aş mai avea şansa să mă nasc scriitor.” Răspunsul Domniei sale m-a tulburat. Mă tulbură şi azi. Dar şansa dlui Breban de a trăi în Occident numai din scris nu a existat niciodată. Deşi de o inteligenţă şi rapiditate a ideii remarcabile, dl Breban rămîne un autodidact. În afară de a scrie proză, nu ştie nimic altceva. Şi nici nu doreşte să înveţe.  Ar mai fi ceva la ce se pricepe – să pontifieze. Din nefericire pentru dl Breban, numai de aşa ceva – pontifi de mucava – nu duce lipsă Parisul. Reîntoarcerea era inevitabilă.

Amici, colegi, ca să nu mai vorbesc de foşti camarazi de Comitet Central, au fost probabil mai surprinşi chiar de reîntoarcerea dlui Breban decît de criticarea Tezelor din iulie. După revenire, viaţa dlui Breban nu a fost o sărbătoare. O ştiu bine, fiindcă tocmai atunci, cînd foştii săi prieteni şi admiratori îi întorceau spatele, s-a legat prietenia noastră. Ea s-a dezlegat cînd am înţeles că dl Breban nu exagera spunând că pentru opera sa face orice.

Eroarea teribilă a dlui Breban este că, în sinea sa, persistă să reproşeze românilor că nu au făcut front comun în jurul Domniei sale în 1971. Asta este ce-l roade. Clamarea zgomotoasă a meritelor – reale şi mai ales imaginare – trădează tocmai această nefericită incapacitate de a accepta că nu mai poate schimba nimic din ce s-a întîmplat. În loc să accepte că, vai!, a calculat greşit, dl Breban continuă să creadă că restul lumii – fie ea lumea românească, fie ea lumea occidentală – a fost în eroare. Chiar şi incapacitatea de a duce pînă la capăt crucea pe care i s-a năzărit că o alesese în 1971 este trecută pe lista slăbiciunii celorlalţi. Cîtă vreme dl Breban nu reclamă merite imaginare, nici un om de bună cuviinţă nu-i poate reproşa că, după întoarcere, a tăcut mîlc, rezistînd numai prin cultură. Cei mai mulţi am ales această cale. Dar dl Breban e făcut să pluseze, chiar dacă aşa ceva îl aruncă în minciună ori doar în ridicol.

O Istorie (ori doar un compendiu pentru gazetă) a dizidenţei româneşti scrisă de un megaloman este o contradicţie în termeni. Dispreţul pentru informaţia exactă şi umorile nestăpînite distrug un demers analitic de felul celui la care mimează că s-a înhămat dl Breban. Să spunem că nu contează prea mult dacă primul scriitor român disident nu a fost regretatul A.E. Baconsky, cum crede dl Breban, ci Radu Cosaşu, care invoca „adevărul integral”. Şochează, însă, faptul că, atunci cînd prietenul dlui Breban, dl Pleşiţă, fost ministru adjunct al Securităţii, afirmă că „A.E.Baconsky lucra organizat cu noi, dar să nu scrii treaba asta.”, istoricul disidenţei româneşti, Nicolae Breban, tace ca mormîntul.

 (VI)

O preocupare ce revine frecvent în publicistica post-decembristă a dlui Nicolae Breban este unitatea scriitorilor. Numai că, atît de necesara solidaritate este văzută de dl Breban într-un chip emblematic pentru gîndirea Domniei sale: unitate de fier în jurul lui Nicolae Breban. În lipsa unei asemenea structuri – incluzînd mica şi marea curte, periuţe umane ori electrice de lustruit şi gîdilat orgoliul, pelerinaje etc. – nu se poate vorbi de solidaritate.

Lumea anecdotei urmează ori chiar anunţă desfăşurările politice. Astfel, în “Era Ceauşescu”, o dată cu dezvoltarea celui de al doilea pol al dictaturii, Elena, de la sloganul oficial “Trăiască PCR, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu” s-a trecut la sloganul underground “Trăiască tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în frunte cu tovarăşa Elena Ceauşescu.”

Unitatea scriitorilor, aşa cum o vede dl Breban, nu poate avea decît un singur slogan: “Trăiască Nicolae Breban, în frunte cu Nicolae Breban.” Numai că, o personalitate de calibrul dlui Breban, purtînd în frunte un hematom de mărimea dlui Breban, ar fi un soi de struţo-cămilă ce ar putea descuraja pe toată lumea – nostalgici ai protocronismului, campioni ai “defenestrării”, pionieri ai post-modernismului politic, trupeţi şi generali ai corectitudinii politice.

Din motive bine cunoscute, antisemitismul este o etichetă de care mai tot omul se teme. Eşuînd în lupta cu antisemiţi viguroşi, un grup de cercetaşi ce ar muri de foame în lipsa “implementării” stupidei corectitudini politice nu a putut renunţa la “studiul de caz” România, aşa că a încropit, fără ruşine, false cazuri de antisemitism. Printre victimele cabalei – dnii Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu. Deşi încă timidă în a reacţiona prompt în faţa unor atacuri de asemene perfidie, lumea românească de bună cuviinţă a înţeles că aveam de-a face cu un joc cumplit de murdar. Cum a reacţionat dl Breban?

Directorul Contemporanului – Ideea europeană a pus în scenă un fel de spectacol de sunet şi lumină, în care, fireşte, sunetul major a fost vocea dlui Breban, marea conştiinţă românească de azi, iar proiectoarele puneau sub lumină inculpaţii la indicaţiile măscăricilor de serviciu. Spectacolul s-a intitulat “Democraţie şi antisemitism în România”. Evident, democraţii erau dl Breban&Comp, antisemiţii – dnii Manolescu, Liiceanu şi alţii. Invitat de onoare, dl Edgar Reichmann, prezentat dlui Marin Mincu la Paris, acum vreo două decenii, de dl Nicolae Breban, drept “omul nostru care scrie despre noi la ziarul Le Monde.” Numai că, aşa cum îşi aminteşte dl Marin Mincu, într-un excelent text publicat în Cotidianul, cînd a încercat să paseze dlui Reichmann, în prezenţa dlui Breban, într-un bistrou parizian cîteva „fotografii ce-i incriminau pe soţii Ceauşescu”, a fost „consiliat <amical> să renunţe la asemenea acte de <vitejie>”. Titlul articolului semnat de dl Mincu era De ce îl <protejează> Nicolae Breban pe Edgar Reichmann?”

Dl Breban nu încerca atît protejarea dlui Reichmann pentru felul în care acesta din urmă prezentase în Le Monde un act de diversiune semnat de dl George Voicu în Les Temps Modernes, cît înfundarea definitivă a dlor Manolescu şi Liiceanu. Asta, aşa, pentru întărirea unităţii scriitorilor. Gospodar de dincolo de munţi, dl Breban îşi făcea socoteala că, o dată legată de gîtul unor oameni o ghiulea precum antisemitismul, termina definitiv cu ei. Prea îl „agasaseră” în ultimul timp.

Victimele acestui proces-mascaradă, de tip stalinist, au refuzat să se prezinte în faţa procurorilor, drept pentru care, auto-declaratul Justiţiar-şef, dl Nicolae Breban, şi-a adus aminte de vremurile cînd era membru supleant în CC al PCR şi de arsenalul din dotare pe atunci: „Noi am invitat expres pe d-nii Liiceanu şi Manolescu, ca să dezbatem acest scandal. Ar fi fost potrivit ca cei (diafanele cacofonii ale academicianului Breban!) doi să vină aici, ca să-i apărăm. Nu putem să-i apărăm dacă ei lipsesc. Dacă ei lipsesc, vom fi noi aici. Mai puţin amabili, pentru că amândoi au avut derapaje.

Interesant, nu? Apăra-te-ar N. Breban!

„Şi dl Liiceanu se face vinovat de anumite neglijenţe. De exemplu, a publicat în Editura Humanitas cărţi ale unor extremişti de dreapta, ale unor fascişti legionari, ale unor profascişti, fără să avertizeze lectorul, şi care se vând în România unor oameni care nu cunosc bine problema şi care pot fi induşi în eroare de asemenea texte, care pot părea propagandă.”, a continuat dl Breban, căruia, mai noul cadru al Procuraturii Volante, dl George Voicu, i-a dat un sprijin de nădejde, atrăgînd atenţia asupra altor erori şi orori comise de inculpatul Liiceanu Gabriel, cum ar fi afirmaţia aberantă că “evreii au participat la teroarea comunistă şi la instaurarea regimului comunist” în România.

Revenind la cazul inculpatului Manolescu Nicolae, indignarea Justiţiarului-şef Nicolae Breban atinge cote atît de înalte, încît comite chiar un sublim şi involuntar act de autocritică. Cel numit în 1970 Redactor-şef al României literare chiar de dictatorul Nicolae Ceauşescu  declară: “Nu poţi, în numele României literare care 30 de ani l-a lins în fund pe Ceauşescu cu neruşinare fără margini, sigur, ajutând pe unii scriitori români, publicînd unele texte bune, să dai lecţii Le Mondeului, nu numai cel mai important ziar din Franţa, dar unul dintre ziarele mari ale Europei.”

Cum se zice, limba (ce-i drept, cam încărcată prin practicarea năravului mai sus mărturisit de dl Breban) păcătosului adevăr grăieşte.

Într-un număr al Cotidianului, inculpaţii Manolescu Nicolae şi Liiceanu Gabriel sînt luaţi la refec şi pentru sabotarea limbii române. Scrie dl Breban: “Curios e faptul că, deşi Academia Română a stabilit elementele esenţiale de grafie a limbii literare, unele edituri – Humanitas – şi unele reviste literare – România literară etc. – printr-un fel de frondă pe care nu o înţelegem, se încăpăţînează să respecte coloratura pro-slavă a lui Al. Graur!…”

Nu doresc să-mi spun părerea aici despre disputa între susţinătorii lui „î” şi cei ai lui „â”, dar cum dl Breban se ascunde, încă o dată, după poalele Academiei Române, cînd lansează asemenea atacuri, ar fi cîteva lucruri de spus.

Primul – dacă ar fi consultat colecţia Vieţii Româneşti din perioada Iaşi, ar fi văzut că grafia cu „î” era folosită în acea revistă de căpătîi a culturii române înainte de „coloratura” lui Al. Graur. Al doilea – cînd minţi cu grosolănia de care se dovedeşte capabil dl Nicolae Breban, mai contează că o faci cu „î” sau cu „â”? Al treilea – în ce limbă este scris pasajul „Apoi, foarte multă lume, printre care şi foştii mei amici şi <complici> ai disidenţei mele (ca dl Manolescu sau G.Liiceanu!), îmi ascund propriul meu nume, în această calitate, deşi…”, fiindcă nu cu limba română avem de-a face aici.

Cum adică „îmi ascund propriul meu nume”? De cine i-l ascund? De chiar Domnia sa, de dl Breban? Cînd scrii româneşte ca dl Breban şi mai eşti şi membru al Academiei Române, mai înţelept este să faci „ciocu’ mic”, dacă tot nu ai curaj să-i ceri dlui Manolescu nişte meditaţii gratuite ori să te adresezi chiar Academiei spre a-ţi organiza nişte cursuri, cum spuneam, fie şi foarte, foarte serale, de acomodare cu limba pe care o tot aperi atît de zgomotos.

Revenind la chestiunea unităţii scriitorilor, dl Breban i se adresează patetic, în Cotidianul, dlui Octavian Paler: ”Nu, domnule Paler, prietene, Breban nu se răzbună şi nu o va face niciodată sau, când o face – şi a mai făcut-o! -, alege forme paradoxale, invitându-i pe vechii adversari să i se alăture…” La-la-la.

Evident, după ce i-a apărat pe rupte, dnii Manolescu şi Liiceanu chiar s-ar dovedi nişte lichele, dacă nu i s-ar alătura cu grăbire dlui Breban şi n-ar scanda, strident şi asurzitor, din toţi rărunchii: “Trăiască Nicolae Breban, în frunte cu Nicolae Breban!”

 (VII)

 …”Oricum, dacă aş scrie vreodată un roman al ingratitudinii, nu l-aş alege pe Tudoran drept erou…“, scrie dl Breban în Cotidianul.

Răspund: iată unul din puţinele lucruri în care nu pot fi în dezacord cu dl Breban. Fireşte, nu neapărat din motivele invocate de Domnia sa: “e mult prea agitat ca să fie verosimil şi un prea prost actor al acelei ambiţii pe care o cunoaştem cu toţii, ce reclamă: <dă-te la o parte (în numele <<dreptăţii>>) să mă aşez eu!”. E inutil să-l întreb pe dl Breban cînd, cum şi al cui loc am încercat să “uzurpez”.

Evident, ar fi la fel de inutil ca dl Breban să mă aleagă drept erou, mai ales pentru un roman al ingratitudinii, atîta vreme cît îl are la îndemînă chiar pe Nicolae Breban. Cel pe care îl urmăreşte astăzi cu o furie aiuritoare, dl Nicolae Manolescu, i-a stat alături, decenii la rînd. Atunci cînd dl Breban era la mare ananghie şi în presă îl păşteau atacuri distrugătoare, bine orchestrate, criticul Nicolae Manolescu îşi asuma riscul de a scrie o cronică de mare curaj. Ea începea, dacă nu mă înşel, cam aşa: “Bunavestire este un roman extraordinar!” Am greşit crezînd că dl Breban nu va uita niciodată imensa gura de oxigen pe care i-a oferit-o cronica dlui Manolescu fără de care nu ştiu cum ar fi depăşit acel moment.

Un alt intelectual pe care dl Breban îl readuce sub limbuţia cravaşei sale este dl Andrei Pleşu, care, pe cînd era ministrul Culturii, a pus în mîinile dlui Nicolae Breban o revistă de la buget. Evident însă, pentru gluma de prost gust ce se numeşte Contemporanul – Ideea europeană, dl Pleşu nu are nici o vină. Toate meritele îi revin dlui Breban.

Şi, încă o dată, îi dau dreptate dlui Breban  că nu are de ce să mă aleagă drept erou de roman pentru simplul fapt că Domnia sa nu mai este capabil să aibă drept erou – de proză ori publicistică, nu contează – decît pe Nicolae Breban. O teribilă clonare loveşte imaginile ce ies de sub pana Domniei sale, încît, tot ce mişcă în pagină sînt doar nişte grobei, purtînd un radio cu tranzistori (marca Breban), agăţat de gît (design Breban), la care radio cu tranzistori nu se prinde decît un singur post de radio – PRO Breban, ce nu difuzează decît o singură melodie – “Breban am fost, Breban sînt încă”, şi care nu acceptă decît o singură reclamă – “Trăiască Nicolae Breban, în frunte cu Nicolae Breban”. Unde ar mai avea loc şi restul umanităţii?

Ceea ce duce la performanţă în proză, poate duce la dezastru în publicistică. În urmă cu decenii, românii aveau posibilitatea să afle, din buletinele de ştiri ale postului de radio naţional, că Republica Populară Chineză dădea al 300-lea, al 500-lea, ori al nu-ştiu-cîtelea „avertisment serios” imperialiştilor americani. Azi, dacă ar face o pauză în alcătuirea zecilor de rezumate şcolăreşti din Nietzsche, pentru prima pagină a Contemporanului, europeanul Nicolae Breban ar putea nimeri peste un Mark Twain şi îndemnul adresat de acesta publicistului: „Mai întîi prezintă faptele aşa cum sînt. Apoi, n-ai decît să le distorsionezi cum doreşti!”

Deocamdată, publicistul Nicolae Breban începe mai întotdeauna cu distorsionarea faptelor şi nu mai află drumul, nicicum, spre prezentarea lor aşa cum sînt. Din a doua natură, acest impas moral şi profesional a devenit chiar natura dlui Breban. Şi, cum bine ştim, împotriva naturii nu se poate face nimic; aproape nimic.

Megalomanul Nicolae Breban bate cu o furie, de-acum indecentă, la porţile disidenţei. Dacă, în loc să facă un asemenea tărăboi, acest haiduc de salon ar citi ce scrie deasupra porţii la care bubuie zi şi noapte, ar pricepe că este vorba despre „Ieşire” şi nu despre „Intrare”.

Disidenţa a trecut de mult. Pentru dl Breban, chiar ca un vis.

Washington, 25 iulie 2002

 

 

  • Florin Iaru

    Ehei, ce repede au trecut zece ani. Atît!

  • Culai

    Sugerez Dlui Ion Barbu (se ştie care) să pună în operă ideea cu statuile (din lut netratat, desigur) celor doi comilitoni… Cu un amendament: decapitate, fiecare trunchi ţinând de chică tidva/tigva celuilalt. Legenda se poate menţine.

  • culai

    Ca (tot) rrromânul imparţial, am iniţiat accesarea Contemporanul-uiu. Am fost trimăs la … unu’C. Dobrogeanu-Gherea (nevinovat, în fapt, ca şi-n drept -- precum genitoriul de pe la 185zecişiceva a RoLit -, că bor.epigoni şi-au arogat o nemeritată genealogie).
    Am insistat pe mai multe link-uri. Toate au filat şi s-au stins înainte de a se deschide. Se pare că Ideeaeuropeană a smuls stiletul de la brâul lu’Nicolae Bre, deja grogat şi şi-a tăiat toate lianele… cu lumea internaută. Daţi iama pe la Difuzarea presei, amatori de colecţie: s-ar putea să prindeţi ultimul număr tipărit!
    Ori, poate că de peste Atlantic altfel se vede…

  • Dorin Tudoran

    @culai

    Nici o grijă -- va apare o altă finanţare, o altă sinecură…

  • mihai rogobete

    Când l-am auzit că n-ar precupeţi nimic pentru literatură, m-a fulgerat ideea neputinţei tragice a Meşterului Manole de a accepta sufocarea sacrificială a animei de troiţă, chirpici şi bordei, contra însufleţirii spiritului arhitectonic al catedralei. Ceva n-a mers, poate orgoliul n-a fost deajuns la cântar: cărţile i-au ieşit, dacă nu şleampete, ba cu un turn lipsă, ba cu contraforţi fără rost, ba cu paie în loc de aramă pe coperişuri; masive, vărtoase, dar fără caracter.

  • Dorin Tudoran

    @mihai rogobete
    nu cred ca toate cartile sale sunt fara… caracter. sunt pagini din breban pe care le-am recitit, in cateva randuri, cu mare interes. este un prozator pe langa care nu se poate trece cu indiferenta. sigur, gusturile sunt gusturi, dar exista si in acest tumult al gusturilor diferite un nord al valorii si eu, unul, n-am avut vreodata indoiala ca il vad foarte limpede in scrisul lui breban.

  • manuela anton

    Pe mine pateticul “nu as precupeti nimic” m-a trimis la teoria lui Raskolnikov “Tvar’ li ia drozhashchaia, ili pravo imeiu?” (Am I a trembling creature, or have I the right?).

    Raspunsul (alegerea) este, evident, “am dreptul”. Niciun un turnator (seksot in lingua sistemului de securitate sovietic din anii ’30-’50) sau “agent de influenta” nu o sa admita ca ar fi avut si o alta optiune in momentul cand a fost pus sa aleaga. O sa sustina ca “a avut dreptul” (in cazul lui Raskolnikov, sa ucida) pentru a-si sluji patria si cultura, pentru a-si “apara” colegul sau prietenul sau sotul/sotia. Tot ce a facut a fost pentru un scop nobil.

  • Dorin Tudoran

    @manuela anton
    Amin!

  • lucid

    Ca unul care am rasfoit cateva mii de file de dosar CNSAS (ca de citit e mai greu) as dori sa fac cateva precizari:
    -- “baietzii” ii “codificau” pe totzi -- si “obiectivele” (urmaritzii) si “sursele” (turnatorii) dar si pe simplii interlocutori cu care aveau discutzii mai multe si mai dese. “Baltag” nu inseamna deci nimic -- si eu cred in “agent de influentza” nu la ordin ci abil manevrat prin orgoliu prostesc
    -- am citit indignarea unui oarecare nu-stiu-cum cristea (n-am idee cine e persoana) fatza de Dan Berindei recrutat in 1962. Intamplator, stiu din famile ca sotzia sa, fata lui Huditza, a nascut unul din copii (poate Mihnea?) in puscarie parca in 1948. E cam greu sa judeci AZI oameni care au trecut prin ce au trecut ei si familiile lor pentru ce au semnat in 1962. E si cazul batranului Paleologu si al lui don Amedeo.
    -- e ultra-cunoscut ca kkdemia e plina de turnatori -- eu am gasit in dosare trei doar intr-o singura sectzie, si sigur nu am avut acces decat la o parte din “informatzie”. De aceea e “ciudata” pozitzia lui madam Pippidi ca kkdemicienii nu trebuie sa fie prioritari la “studiu” la CNSAS. Dar si aici trebuie “disjungeri”. Un mare scientist -- inventatorul primului calculator romanesc, decedat recent,a fost “convins” sa colaboreze la inceputul anilor 50 prin santaj cu interzicerea accesului la o cariera profesionala pe motiv de fratzior de cruce la Chisinau in liceu. Zguduitor e cazul fiului scriitorului-preot (si senator antebelic) Agarbiceanu, cumnat cu Dinu Giurescu, inventatorul laserului romanesc -- al treilea in lume dupa USA si URSS. Omul a fost inchis in 1948 pentru ca dadea informatzii unei retzele de spionaj britanice organizate de VV Tilea de la Londra (trebuia sa traiasca carlistul, ulterior -- in anii 60, ramas fara surse de existentza in Anglia a colaborat si cu securitatea -- “informatician” pe viatza). Speriat a semnat in inchisoare dar “afara” a incetat destul de repede sa mai “colaboreze”. A fost urmarit cu microfoane in casa pana a murit -- prematur -- in 1961 cred.
    Asa ca sa dea intai cu piatra cel fara de nici un pacat din cei care au trait acele vremi.
    Si, pour la bonne bouche, dadui azi intamplator peste o insemnare din jurnalul Monicai Lovinescu 29 iulie 1983: “Ar fi trei candidatzi pe postul liber (la Europa libera): Hurezeanu de la Muenchen, Dorin Tudoarn si Mircea Iorgulescu din Romania”. Daca nu e secret, D T, cum atzi reusit sa va trimitetzi in primavara lui 83 “letter of intent”-ul la F E? Si apropos de harry, ce parere avetzi de Richard Cummings?

  • Florin Iaru
  • mihai rogobete

    Mircea Ciobanu căzuse de acord că Dostoievski este nu numai un mare scriitor, ci şi o vârstă. Dublă. A literaturii şi a cititorului. Atât de interesantă este problematica dostoievskiană, atât de chinuitoare individualizarea, încât, microscopică, “abisalizarea” face inutilă optica de asamblu a arhitecturii de suprafaţă, totul desfăşurându-se în tuneluri şi galerii. La Breban, însăşi pastişa îl scoate la suprafaţă, nemaiţinând cont că numai rareori atinge tensiunile marelui maestru -- majoritatea situaţiilor narative zugrăvind, mai mult -- problematic -- decât escavând, mirări de salon. Mai mult din coserism spirit speculativ, Breban este chiar obligat să se completeze prin compoziţie. Cum compoziţia este viziune îngheţată, cum orice viziune originală rămâne evanescentă pentru autor pân-o pune în operă, preluarea soluţiilor constructive romaneşti, fie balzaciene, fie, (impropriu), nuvelistic-dostoievskiene -- care v-au plăcut -- a dus la improvizaţia arhitecurală de care-am vorbit. Nicolae Breban a scris multe şi voluminoase cărţi ale unei vârste ne-brebaniene.

  • InimaRea

    Ca martor mut -- iar nu protagonist -- al acelor vremi, am momente cînd mă simt aproape vinovat că nu le-am trăit la aceeaşi intensitate, cum au făcut-o cei la a căror încleştare privesc acum. Şi am momente cînd mă bucur că n-am avut privilegiul -- căci văd că marchează definitiv, mai ales îndîrjeşte într-o măsură căreia sigur nu i-aş fi făcut faţă.
    Din stenogramele publicate despre Breban, pe mine nici mă miră, nici mă scandalizează faptul că scriitorul era între două ape, că-şi imagina a fi protectorul “duşmanilor poporului”, făcînd necesarul pact cu diavolul pentru a-şi satisface egolatria. Pe mine, mă miră altceva -- că Pleşiţă ordona să-i fie înregistrate şi transcrise convorbirile telefonice. La nivelul lui, nu văd cum ar fi fost înregistrat fără să ştie. Dar la ce bun? Şi cui le erau destinate? “Partidului”? Le citea Ceauşescu personal?
    Şi încă: erau înregistrate şi transcrise toate convorbirile sale ori numai cele “în interesul serviciului”? Şi cele cu “conducerea de partid şi de stat” erau? Pentru cine?
    Ştiu că funcţiona -- “în Sistem” -- telefonul “scurt”, un sistem ultraprotejat de comunicare, la care aveau acces numai mahării Sistemului; şi că toate convorbirile prin “scurt” erau înregistrate. Avea Breban acces la “scurt”? Vorbind de acasă? Poate să fi avut cînd era în CC -- supleant cum era el -- dar şi l-a păstrat şi după “ezitarea” de a se-ntoarce-n ţară? Dacă “era în legătura” lui Pleşiţă, personal, pare plauzibilă ideea că Breban avea “scurt” acasă. Atunci, nu era “un simplu” agent de influenţă ci unul important, chiar foarte -- pentru Securitate şi Partid. Cu toate “rătăcirile sale” -- căci nu cred că era, “în Partid”, cineva care să guste pesonaje ca Grobei, sau cărţi ca Animale bolnave, În absenţa stăpînilor, Îngerul de gips, literatura barocă, misogină şi decoltată a lui Breban -- scriitorul era, aşadar, omul regimului -- la fel ca Păunescu, alt “protector” al lumii literare. Ba chiar mai dihai ca Păunescu, despre care n-au apărut dovezi c-ar fi avut relaţii strînse cu vîrfurile Securităţii.
    Dar de ce n-or fi apărut? Să fi fost Breban singurul “de încredere”? De maximă încredere?
    Şi-aş mai avea o mirare dar mai încolo e vremea sa.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    1. Evident ca numele de cod nu constituie un indiciu de vinovatie. Cei urmariti, cum a fost o vreme si Nicolae Breban, primeau, fara stirea lor, nume de cod.
    2. Spun acelasi lucru in legatura cu “agentul de influenta”. Numai ca, intre prapoadul pe care il poate face un asemenea personaj, atunci cand are acces direct la conducatorii Securitatii, este cu mult mai mare decat prapadul pe care il face turnatorul Papadie care ii transmite notele/denunturile capitanului Cacareaza.
    3. Pretuiesc luciditatea, dispretuiesc insinuarile (fie ele mai curatele sau mai murdarele). Simpla citire a textului “Ghid pentru cititorul de cursa lunga” din volumul de documente “Eu, fiul lor -- Dosar de Securitate” v-ar fi scutit de impolitetea (ca sa folosesc un eufemism) de a pune o asemenea intrebare.

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru
    Doamna in cauza nu mai poate fi citita de multa vreme…
    Breban va face, binenteles, toate cele pe care le anunta doamna. Ba chiar si mai multe. Si va fi sustinut de toti cei carora o discutie franca despre trecut nu le convine; dar deloc. Cum, de cand incearca sa-si faca treab CNSAS este ravnit desfiintat, probabil ca acolo se va ajunge, caci toata lumea importanta — de la partide politice la persoane “independente” — este iritata de institutia respectiva.

  • Dorin Tudoran

    @InimaRea
    Discutiile cu Plesita — cele a caror transcriere a aparut — Breban nu le purta cand era membru supleant in CC!?! Le purta cand era in dizgratie.

  • InimaRea

    Cealaltă mirare este că Breban crea un soi de legătură între Goma şi Pleşiţă. Despre acel Goma e vorba, la care-am citit despre tehnici de a ieşi cît de cît teafăr de la “interogatorii” -- cum să-ţi protejezi ceafa, maxilarul? El comunica mediat cu cel care-l “interogase”, şi pe care-l prezintă explicit, undeva -- cu “dialog”, cu tot?
    Cum Dumnezeu erau lucrurile astea?

  • Radu Humor

    Daca am admite (prin absurd ?) ca prin ceea ce au facut unii dintre dizidenti au contribuit la “formarea politico-ideologica a poporului roman”, inseamna ca acestia isi merita poporul, dar si ca reciproca este din ce in ce mai evidenta :roll:
    Asa cum s-a lucrat la “omul nou” , care nu poate ramane doar o sintagma, tot asa, cu siguranta s-a lucrat si inca se mai lucreaza la “dizidentul nou” ! 😉
    Si ma gandesc ce se mai mira unii ca nu putem iesi din fundatura in care am fost cu buna stiinta uitati !
    Parafrazand o veche melodie :
    “Dizidenta haine grele,
    Cum sa ma imbrac in ele…”
    Numai ca impingand atata la mutarea ( cat mai spre ei 😉 ) a acestui munte de corectitudine (politica ?!) si curaj fara margini, cand credeau ca au ajuns atat de departe de nu li se mai vad hainele de care se dezbracasera spre a avea mai mult spor la inaintare, si-au dat seama ca muntelle ramasese tot acolo, doar hainele nu li se mai vedeau pentru ca fusesera furate !
    Iar ei erau goi 😳
    Cine credeti ca le furase hainele, si-i lasase asa cum i-a facut patria muma ?
    Nici mai buni si nici mai rai :roll:

  • Pingback: Şezătoare cu poeţi şi prozatori în ziua centenarului naşterii lui Cioran. Aura Christi: Breban – colaborator al Securităţii?- Liviu Ioan Stoiciu()

  • Radu Humor

    Nu era mai bine si mai productiv pentru Romania ca dizidentii sa-si dea mana cu mana cum si-au dat-o cei din randurile carora au iesit monstrii securitatii (macar pana la realizarea dezideratului lor existential!) si prin actiuni reunite sa poata obliga clasa politica sa-i bage dupa gratii pe cei vinovati de schimonosirea mai ales intelectuala a Romaniei, astfel ca un criminal ca Plesita & Co sa putrezeasca in puscarii si nu sa moara, bine merci 😉 ) in patul lor , cultivandu-si ura si mijloacele specifice pana-n ultima clipa de viata sub lumina reflectoarelor?!

    P.S. Se pare ca pentru toate crimele tatalui, a platit, chiar cu viata, fiul lui, care a avut parte recent de o moarte napraznica si invaluita de mister .
    Dreptate divina ?!
    Nu era preferabila cea omeneasca ?

  • Sanda Văran

    @Pentru Domnul Dorin Tudoran

    ”Nicolae Breban si subsemnatul am fost foarte buni prieteni pentru o vreme. Anumite “optiuni”, batu-le-ar vina, ne-au despartit.
    De altfel, textul (mai vechi) postat acum 10 minute v-ar putea ajuta sa intelegeti, ca, da Nicolae Breabn si eu ne cunoastem foarte bine. Scriitorului Breban ii port acelasi respect pe care i-l purtam si cand omul Breban mi se parea mai acceptabil…”

    Am citit textul mai vechi si raspunsul dvs. mai nou. Din text nu reiese absolut deloc ca ati fost buni prieteni si daca ati fost, e intr-adevar ingrozitor ce s-a intamplat, cum au degenerat lucrurile, cum s-au schimbat, ce forme dizgratioase si grotesti a putut lua o relatie atat de speciala ca si prietenia ce-i uneste pe doi barbati adevarati, doi intelectuali, doi artisti, doua spirite locuite de idealuri mai inalte decat…decat ce? Nu stiu nici eu, dar asa imi place sa cred, ca idealurile artistilor sunt mai nobile, mai vii si mai puternice decat ale celor preocupati doar sa-si cultive ogorul, sa-si umple burta si punga sau sa-si inmulteasca si sa-si creasca progeniturile. In orice caz, doi prieteni, in valtoarea istoriei Razboiului Rece, incurajandu-se unul pe altul, protejandu-se poate, cu siguranta au impartit multe…de la idei pana la suta de lei… sau o gazduire, la ceas de noapte, cand obosit si haituit de dusmani, unde poti gasi un culcus mai bun decat in casa unui prieten… ? 🙂

    Nu reiese din vechiul text nici ca i-ati purta vreun respect, indiferent de care. La un inventar pe sarite, dar exact, reiese ca il detestati cu fervoare, ca-l ridiculizati cat se poate, ca va bateti joc de ‘’gestul’’ pe care l-a facut in 1971(”cumplita eroare psihologica”…”calcul gresit”), de ‘’insuccesul’’ sau literar in Occident, ca nu-i recunoasteti dreptul de a face parte din Academia Romana.

    Din text dvs. nu reiese nici ca ar avea vreun merit, talent sau vreo ratacita calitate.Ba din contra. Spuneti mereu ca minte (deci e un mincinos, nu?!), ca e megaloman, bolnav irecuperabil, ‘’pontif de mucava’’, imoral, ‘’fatza fara chip a disidentei romanesti’’, ‘’disident cu jumatate de norma’’, rafistoleur al propriei biografii, autodidact-agramat-carierist, aparatchik comunist , arivist feroce, agent de influenta, apartinand politiei politice, un nerusinat ce rescrie trecutul altora, spuneti ca de foame s-a intors in Romania(asta e foarte distractiv si interesant!) si ca a fost manipulat de Securitate (deci e si prost!) pentru a le face rau unor adevarati disidenti…

    Dar dincolo de istoria prieteniei/dusmanie, pe care niciunul dintre dvs. n-o va povesti vreodata asa cum a fost ea, de-un omenesc preaomenesc….ceea ce am inteles eu, citind textul dvs.(si va rog sa ma corectati daca am inteles gresit sau…sa va corectati textul, sa-l modificati, cum credeti ca e mai eficient) este ca asa cum nu incap doua spade intr-o singura teaca, nici in cultura romana, fiind ea prea ingusta si subtirateca, n-au incaput si nu-ncap deodata doi disidenti.
    Despre mai multi… nici nu poate fi vorba, spunea doar clar, nu demult, o alta unica disidenta. Nu, nu, nu, nu au existat disidenti in Romania.
    Si nici mai multe forme de disidenta si rezistenta n-au existat.

    Tot ce a existat si exista de mai bine de 25 de ani, ceea ce e mai mult decat evident pentru cei care intr-adevar sufera de luciditate, e aceasta competitie burlesca, purtata pe 2-3 continente, ce macina, iroseste si injoseste singurele personalitati care ar fi putut contribui la renasterea unei tzari ravasite dupa 50 de ani de terorism rosu si, mai ales, dupa neasteptata cadere a sistemului comunist.

  • Dorin Tudoran

    @InimaRea

    Nu stiu, n-am fost de fata. Tot ce stiu este ca in cazul meu, ni nu am fost direct implicat, nici nu am delegat pe nimeni sa ma reprezinte in asemenea “medieri”. Vorbim aici despre tot si despre toate si uitam un lucru esential, pe care e nevoie sa vi-l amintesc: Nicolae Plesita a fost unul ditre cei mai odiosi, sangvinari lideri ai represiunii constante. A avut mainile pline de sange nevinovate pane peste coate. Dupa 1990, ati avut prilejul sa-l vedeti in emisiune de televiziune, sa-l ascultati in emisiuni de radio sa-l cititi in gazete. Spre lauda lui, nu s-a dat altceva decat era, a spus ce crede, nu a regretat nimic, decat ca nu a omorat cu mana lui mai multi romani care gandeau decat era capabil sa “gandessca” un troglodit ca el. Daca s-a uitat si asta, sperante intr-un maine in care sa nu se mai repete asa ceva sunt minime… Despre asta e vorba.

  • Dorin Tudoran

    @RaduHumor

    Dincolo de regretul pentru o viata ce se stinge, din cate inteleg, fiul criminalului Nicolae Plesita (fiu care nu are nici o responsabilitatea pentru crimele comise de tatal sau) s-a sinucis. Daca stiti mai mult, spuneti-ne.

  • Dorin Tudoran

    @Sanda Varan
    1. S-ar putea sa aveti dreptate intr-o buna masura. Am luat un text vechi, l-am copiat si postat. Fara sa-l mai recitesc. de sile fata de cel caruia i era dedicat.
    2. Cum am spus, intotdeauna, chiar si in raspunsuri pe acest site, ca eu nu confund omul cu opera, am trait cu iluzia ca se intelege ce spun. Nu exista vreun comentariu al meu in care sa iau peste picior SCRIITORUL Breban. In discutie este Omul, nu Opera. Nu romanul “Bunavestire” juca tenis cu criminalul Nicolae Plesita. deci nu romanului ii aduc reprosuri, ci Omului Nicolae Breban
    3. In istoria epocii incap mai multi disidenti. Pe deoparte nu stiti nimic, pe de alta parte stiti totul. Despre ce a existat si ce nu a existat. Hotarati-va, stiri ori ba?
    4. Nu neg ca exista si situatia burlesca pe care o amintiti, dar nu ma simt angajat in ea. Respect ce cred de cuviinta, recunosc merite care cred ca exista si deplor eforturi de a inventa merite in nume si interes personal.
    5. Mai limpede, dna Varan: eu nu am fost dispus sa fac “orice pentru opera mea”. Riscand sa par excesiv: nu cunosc opera care sa merita sa faci “orice” pentru ea. Sintagma, in sine, este absolut falsa. Nu pentru Opera faci orice. O faci pentru tine, omul respectiv. Opera e opera. Si daca e de-o anumita valoare, mai devreme (cu atat mai bine) sau mai tarziu (asta e situatia…) scoate capul. A arunca toate josniciile pe care le comiti ca om in responsabilitatea Operei este o alta josnicie. Opera nu salveaza un om. O carte exceptionala salveaza doua-trei carti mai slabe. la fel si cu tablourile, sculpturile, partiturile muzicale, filmele etc. Pe Om nu-l salveaza decat Omul.
    6. In sfarsit, imi pareti contaminata de minciuna: nu exista in textul meu ideea ca NB s-a intors acasa, manipulat de Securitate spre a face rau altor dizidenti. Mintiti! Ideea textuylui este simpla: nu am crezut vreodata ca NB a fost un turnator cu angajament si solda de la Securitate. Am crezut cu ego-ul sau imens a fost manipulat de unii si altii.
    Atat.

  • Sanda Văran

    @ Domnul Dorin Tudoran

    ”6. In sfarsit, imi pareti contaminata de minciuna: nu exista in textul meu ideea ca NB s-a intors acasa, manipulat de Securitate spre a face rau altor dizidenti. Mintiti! Ideea textuylui este simpla: nu am crezut vreodata ca NB a fost un turnator cu angajament si solda de la Securitate. Am crezut cu ego-ul sau imens a fost manipulat de unii si altii.”

    Da, da, vad…am mintit…dar nu chiar asa de tare 🙂

    Am mintit pentru ca nu e vorba de textul vechi, ci de un fragment din cel adaugat recent ca introducere.

    Haideti sa vedem cum suna: ”Cred că în septembrie, Curtea de Apel Bucureşti va da câştig de cauză lui Nicolae Breban, pentru simplul motiv că a fi fost turnător, cu angajament scris, este (în măsura în care mai este…) blamabil, în vreme ce a fi fost doar agent de influenţă, fără angajament scris, a însemnat a fi servit ţara şi cultura. Că agenţii de influenţă – mai ales cei cu acces direct la şefii Securităţii — contribuiau mai vârtos decât simplii turnători la distrugerea de vieţi şi reputaţii profesionale, fiind, astfel, parte integrantă a poliţiei politice, este probabil un detaliu nesemnificativ, juridic vorbind, nu?”

    Asadar, nu ati crezut vreodata ca a fost un simplu, harnic si onest turnator, ci doar ca a facut parte din politia politica, ca, in calitate de agent de influenta, a contribuit mai vartos decat simplii turnatori la distrugerea de vieti si reputatii profesionale.

    In plus, cred ca ati citit foarte repede ce am scris si ati contaminat doua propozitii legate prin ”si”. Scriam: ”…spuneti ca de foame s-a intors in Romania(asta e foarte distractiv si interesant!) si [mai spuneti]ca a fost manipulat de Securitate (deci e si prost! comentariul fireste nu va apartine) pentru a le face rau unor adevarati disidenti… ”

    Deci nu am spus ca spuneati ca se intoarce in Romania CA SA le faca rau unor disidenti.

  • Culai

    Din raţiuni ce mie-mi scapă, observ că Onor Internetul mă sapă: am spus ieri că o revista şi o fundaţie erau de neaccesat?… Vă anunţ că azi nu mai e valabil. (DECI, s-ar putea spune că m-am aflat şi eu în treabă, nu?…) Aşa că pe blogul respectiv (al CIE) se poate ceti originalul articolului din 1ul trackback, de mai jos.
    Încât, mai că nu ştiu ce să cred. Va trebui să aştept Epilogul. Sper să se scrie înainte ca faptele să se prescrie.

    Dar, tot mă mai doare ceva: pleşiţarii soilesc în fotolii de tot soiul (mai ales de stat), ori trec styxul cu tot cu ort nestingheriţi, nepedepsiţi, nici măcar cuminţiţi de cine ar fi trebuit s-o facă imediat post-lovilutionem… Aştept cu nerăbdare când se vor “lassa” iştia de pe la CNSAS de bellele arte şi s-or pune pe târnosit la BOR… Oare, mai apuc ultima cuminecătură?

  • mihai rogobete

    Nu sunt pornit pe Breban, ci pe înţelegerea lui. Obligatorie, abordarea contextuală desluşeşte atât coconul psihologic individual, cât şi compoziţia socială în care se “publică” autorul. Prima limpezeşte armonia, contradicţia şi/sau ireductibilitatea construcţiei temperament- educaţie- caracter; cea de a doua, şi compoziţia socială, (ca viziune tutelară, ca ideologie oficială), şi dinamica dintre sub-contexte.
    Imperativul unicităţii ideologice specifice vremii obligă firea analitică brebaniană să reculeze argumentativ spre soluţiile constructive consolidate istoric, balzaciene şi dostoievskiene, în speranţa că “demonstraţia” va clinti intoleranţa compoziţională a realismului socialist. Arhitectura triumfalistă a sediului noii spiritualităţi, Casa Scânteii, tranşase deja maniera: aşa, sau deloc! Până şi coteţele trebuind să fie dotate cu turnuri şi turnuleţe.
    Şi grandomania poate constitui un suport pentru îndrăzneala celui care, fie şi din bun simţul educaţiei, vrea să construiască narativ edificii locuibile nu numai sedii de partid. Cum nici azi, nimeni aproape nu vede ce-ar urma după capitalism, nici lui Breban nu i se poate reproşa, decât printr-un “n-a fost să fie”, lipsa revelaţiei constructive. Convulsiv, Noul roman aproape c-a demonstrat extincţia genului; piramide s-au construit cât s-au construit, aşişderi catedralele gotice, azi imperativul diversităţii se exprimă prin arhipelaguri palmierice sau atlas, prin babelice trans-naţionale şi mal-uri. Modeşti, Ezra Pound şi Dos Passos au putut gândi, ajutaţi de libertatea contextului, liber; Breban nu a dovedit o grandomanie mai mare decât cea a sistemului. Unde este graniţa dintre persoana autorului şi opera sa, când aceasta, prin ratările şi izbânzile ei se şi te autoeducă? Trăitori pe tărâmurile intuiţiei, judecata creatorilor trebuie s-accepte viitorul în juriu.

  • Culai

    Vă mulţumesc, fiindcă m-aţi şters (chiar de nu mi-am salvat “intervenţia”)!…
    Decât să fiu insultat, prefer asta… E şi ăsta un semn că aţi cetit.
    Dealtfel, şi ce vă trimit acum puteţi şterge: am salvat ideea. Şi-n plus, eu d-voastre vă scriu, nu altora şi nici pentru posteritatea imediată.
    Deci (consecinţă a unor terţe lecturi), constat:
    “Pledoarie decentă, apărător documentat şi elocvent.
    Atacatorii virulenţi şi -- deocamdată -- fără probe din dosarele CNSAS.
    Acuzele lor sunt spicuite /glanate/ din experienţe proprii (clinciuri, clenciuri), colaterale colportări, interpretări pro domo… Nu de ele se va ţine cont la proces.
    Iar, până la Judecată, mai va!… Şi s-ar putea ca mulţi vrăjmaşi-căuzaşi acelaşi cazan să-mpartă.
    Cum bine scria o Doamnă din Cluj, pe blogul unui domn virulent anti-NB, sunt prea multe săbii netocite-n tecuţa de ionel-puiule a belle(le)lor lettres neaoşe.
    Au americanii ăia, ce atâtea disidenţe suportă, nutrindu-le chiar, o întrebare, ce şi-o azvârl în obraz toată ziua-bună-ziua… Nu-i aia cu “aşteaptă să te faci tu mare”, ci: “cam pe când ai de gând să te coci”…, la minte, la judecată, desigur.
    Pentru unii, s-apropie deja pragul propice al minţii primare…
    Când s-o mai coacă şi la ce?!?…”

  • Mara

    Domnule Dorin Tudoran. Nu pot sa nu fac marturisirea ca acest blog pe care am nimerit din intimplare acum citeva luni mi se pare neverosimil -- de adevarat, de cinstit, de ceea ce cautam (de un an de cind am inceput sa descopar Romania pe net.)fara sa stiu ca exista. Si pe dvs. si pe d-lul Iaru v-am vazut in citeva emisiuni pe TVR Intenational si am avut o simpatie instinctiva fara vreo explicatie pentru ca nu va cunosteam biografiile. Stiu ca risc sa fiu catalogata ignoranta (dar mai bine mai tirziu decit niciodata). Dar nu sint literata, orgolioasa, nu am biografie de crescut, de cocolosit deci nu ma ating acest fel de aprecieri, decit in masura in care acum, aproape la 40 de ani(desi am trei copii si un trai decent in strainatate) imi dau seama cit am pierdut plecind la 25 de ani din Romania (ceva asemanator unei castrari intelectuale de care nu am fost constienta toti acesti ani).

    Am remarcat pe blogul d-nei Zoe Petre un articol referitor la educatia finlandezilor. Pregatesc pentru viata oameni integri, normali, care pentru tipicul nostru romanesc atit de cautat sofisticat sint aproape plictisitori. Oare este atit de greu sa traim normal, cinstit cu noi insine? De ce este nevoie de atitea artificii si smecherii cind viata este atit de scurta si unica?
    Nomenclatura comunista este condamnabila pentru ca a distrus dreptul la fericire multor generatii de romani. Este trist sa vezi ca oameni inteligenti si care aveau posibilitatea de a schimba sistemul, se complaceau pentru ca aveau si avantaje materiale. Eu nu am multe amintiri din acea perioada, aveam un dosar curat, dar neoptind pentru filologie, istorie, filosofie nu mi s-a deschis mintea. Am urmat Dreptul dar am profesat numai 5 ani si am plecat din Romania. Acum ii consider privilegiati pe cei care au avut acces la adevaruri.
    Prin internet am descoperit caractere si oameni care ma bucura si incerc sa recuperez cite ceva.

    Sanatate si toate cele bune.

  • Culai

    Să fim expliciţi: ieri, nici un lik internaut nu accesa CIE (recte, Contemporanul. Ideea europeană); azi, cu noaptea-n cap, am descoperit revivarea linkuirilor în cestiune, inclusiv a blogului, la care am şi depus un comment, dar ceva mai tardiv.
    Fiindcă, prins de morbul dezinformării fără de voie nici vină, am postat aici îndireptare; ş-apoi, neavând ce face, ins din bobor, m-am legat de pleşiţăiţi, ca şi de BOR…
    Aşa-mi trebuie!

  • Dorin Tudoran

    @Culai

    Nu vad nici un mesaj al dvs. care sa fi fost sters!?!

  • Culai

    Să fie şi Să rămână aşa cum mi-aţi răspuns!… Sunt renghiuri internaute, de care nu ne putem nicicum lega.

    Eu, unul, această “polemică” n-o mai continui.
    Aştept schimbarea macazului CNSAS, precum am zis: către BORi, pleşiţari şi pristandei şi moş-tecari şi pcrei-popicari… Minciuna că “activele cadre” n-au dosare, la mine unul nu ţine. Toţi aveau dosare despre toţi… Însă, emanţii loviluţiei au avut grijă să şi le radă şi să-şi tragă legi, ca şi basne autoprotective.
    Dezgropaţi Berevoieştii şi alte haznale.

  • Dorin Tudoran

    @Culai
    Mai verificati o data. Chiar lipseste un mesaj trimis?

  • lucid

    D T: Din punctul meu de vedere, “greseala” pe care atzi facut-o cu “Eu, fiul lor” este ca e o aproape “caramida”, descurajand lectura prin instinctiva teama de a nu avea timpul disponibil de a o duce la sfarsit. Poate la vara intr-un scurt concediu sa ma decid sa ma apuc de volum, daca probabilitatea de a-l putea termina atunci va fi mare. Mutatis-mutandis, acelasi efect inhibitor de lectura il are asupra mea mult mai caramida manolesciana, pe care o deschid doar pentru a citi cate un diagnostic concret (vezi floret-ista executzie finala a lui agop).
    Un mic amanunt: progenitua lui plesitza a fost el insusi o javra securista, asa ca a avut ce plati el insusi, nu pacatele lui taica-su.
    Pentru mine este revoltatoare comportarea in cazul N B, ca si in cazul Marino, a clovnului batran si trist demult decedat poet slobozean, care plateste pe banii mei, contribuabilul, politze prin arhiva CNSAS. E de elementar bun simtz ca “judecatorul” trebuie sa fie fara de pata ca sa poata judeca. Ori refuzul obstinat al strungaretzului de a-si cere si face public dosarul pe care i l-a intocmit securitatea il face mult mai ticalos decat “demascatzii” A M, N B, sau S-A D.
    Si hai s-o spunem pe a dreapta, sa-l linsezi pe Breban in conditziile in care infecta jigodie veceutudor, care se imbata ca porcu’ la “select” impreuna cu generalii secu, reprezinta (sic!!!) Romania la Bruxelles e doar inca o dovada a imensului jeg moral in care ne balacim.

  • lucid

    Si hai sa-mi dau si “diagnosticul” asupra romancierului N B : un dostoievski prost mestecat.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Inteleg ca sunteti ocupat si nu aveti timp de caramizi. Dar, asa stand lucrurile, tot ce va “pretind” este sa faceti afirmatii doar dupa ce aveti o informatie suficienta, una care sa justifice afirmatia. Altfel, un om serios ca dvs. risca, din cand in cand, sa faca afirmatii neacoperite, mai mult rautacioase decat indreptatite.

    Nu stiam cu ce s-a ocupat baiatul lui Plesita si am preferat — cum prefer si acum — sa nu-kl fac responsabil de crimele lui Plesita-tatal. Daca fiul a fost la fel, se va intalni cu tatal la locul stiut.

    Nu am toate datele spre a compara cele doua cazuri NB si AM, dar in privinta lui NB sunt lamurit din 1984.

    Nu exista “fosti poeti”, nu exista “poeti decedati”. in sensul ca nu mai sunt poeti. MD — ca mai scrie ori nu poezie — ESTE un poetr exceptional.

    CNSAS, y compris MD, nu condamna. Constata. Apoi trimite la Curte ce a constatat iar Curtea ia decizia.

    NB si CVT fac, binenteles, parte din categorii diferite. Faptul ca CVT a ramas nepedepsit pentru tot ce a facut inainte de 1989 si dupa, ca a fost treimis de electoratul tarisoarei la Bruxelles nu este un motiv pentru ca alte cazuri, de natura diferita, sa nu fie analizate. Nu cred nici in ideea “Pana nu sunt pedepsiti securistii, sa nu ne atingem de turnatori, agenti de influenta, persoane de incredere etc.” Amandoua categoriile merita dispretul nostru si, daca ar fi posibil, pedeapsa ce li se cuvine.

    Cat despre jeg, asta e!
    O zi buna.

  • Ancelin Roseti

    N-ar trebui să ne mai mirăm atât de tare, atunci când auzim de unul şi de altul că a fost „turnător”, „colaborator”, „informator”, „securist” sau cum se vor mai fi chemând aceşti ticăloşi, indiferent de numele pe care-l poartă şi de meseria pe care o au, indiferent de celebritatea sau de anonimatul lor, indiferent de vârsta sau de poziţia lor socială.
    Astăzi, după douăzeci de ani de democraţie (?!), când „securitatea” se numeşte altfel şi când, oricum, „secu’” nu mai e represiv, îndeletnicindu-se cu afacerile de orice fel şi cu număratul lovelelor, nu cu bătaia la tălpi, când beciurile securităţii nu mai sunt ticsite cu deţinuţi politici, ci cu ţigarete şi alte mărfuri de contrabandă, şi când fiecare îşi poate exprima liber opiniile, când graniţele sunt deschise şi când fiecare e liber să facă aproape ce vrea (adică un haos general), acum când, cică, cenzura s-a desfiinţat şi când nu mai sunt avansaţi, promovaţi, avantajaţi ş.a.m.d. activiştii PCR, prietenii şi familiile acestora, întâlnim, pe plaiurile mioritice, aceleaşi apucături nemernice.
    Scriitorii, de pildă, erau nemulţumiţi de cenzura impusă de Ceauşescu. Astăzi, Ceauşescu lipseşte dintre noi, fiind trecut la cele veşnice, şi totuşi cenzura există, cu asupra de măsură, şi e aplicată chiar de scriitorii care, cică, mai ieri doreau abolirea ei. Nimeni nu-i obligă s-o facă şi totuşi o fac. De ce?
    Înainte de 89 presa era a lui Ceauşescu şi scria despre el. Astăzi a cui e şi despre cine scrie atât de „libera şi democrata” presă?
    Ieri nu se aprecia valoarea profesională, ci activitatea politică. Astăzi sunt cumva apreciate valorile? Sau tot cromatica şi activitatea politică?
    Ceauşescu era megaloman. Vedeţi astăzi printre mai marii zilei megalomani? Ba, mai mult, descoperiţi megalomania în rândul actorilor, cântăreţilor, scriitorilor, oamenilor de afaceri şi, în genere, în rândul celor deranjaţi de megalomania ceauşistă?
    Ceauşescu obliga poporul să-l laude şi să-i cânte în strună. Astăzi, românul, fără să fie obligat de nimeni, deci de bună voie, cântă în strună, linguşeşte şi laudă, în manieră „democratică”, adică în funcţie de interesele personale, şi numai personale, pe oricare ocupant de funcţie şi pe oricare păcălici uns ca şef.
    Nu ştiu dacă Breban a fost sau n-a fost „informator”. Dar dacă a fost, nu mă miră, aşa cum nu m-ar mira nici dacă aş afla, făcându-se publice dosarele scriitorilor, că 80% dintre ei au fost „turnători”.
    Ipocrizia, megalomania, pupincurismul, impostura, cameleonismul, laşitatea şi multe altele, în România, sunt la ele acasă.
    Cum de „disidenţa”, chiar şi tacită, de ieri s-a transformat în pupincurismul de azi? Cum de cei mai mulţi dintre revoltaţii de ieri s-au transformat în muhaielele de azi?
    Pe cei mai mulţi dintre români nu comunismul i-a deranjat, ci lipsa avantajelor personale (în funcţie scopuri şi dorinţe). Dacă sistemul i-ar fi avantajat ar fi fost foarte mulţumiţi de comunism.
    Şi astăzi e la fel. Haosul românesc postdecembrist vine în avantajul multora, iar aceştia, în aceste condiţii, confundă România cu raiul, menţinându-i şi alimentându-i haosul.
    Personal, nu am prea cunoscut români indignaţi şi trişti de arestarea lui Ţuţea.
    Când sistemul moral şi axiologic se consolidează în jurul salamului, fie el local sau naţional, e mai greu, dacă nu chiar imposibil, să fii iritat de suprimarea marilor spirite.

  • Dorin Tudoran

    @Ancelin Roseti

    Chiar sunteti sigur ca disidenta sau, ma rog, “disidenta” s-a transformat in pupincurism? Adica: toti cei considerati candva — pe drept -- unii; pe nedrept -- altii -- disidenti sunt cei care practica pupincurismul: Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Radu Filipescu, Dan Petrescu, tot Grupul de la Iasi, Ionel Cana etc. Ei sunt pupincuristii de azi? Interesant…

  • Ancelin Roseti

    Nu! Bineînţeles că nu! Eu m-am referit strict la “disidenţi” — la cei domiciliaţi între ghilimele. Că despre adevăraţii disidenţi se vorbeşte foarte puţin şi sunt scoşi foarte rar în public (presă scrisă, emisiuni tv. etc.) — asta tot datorită “desfiinţării” cenzurii.
    Cât despre unii dintre scriitorii “disidenţi” ieşeni se spune că ar fi fost, în realitate, instigatori. Dosarele lor s-au pierdut. Probabil din neglijenţa Securităţii, nu din alte motive…. Luca Piţu chiar le-a spus-o în faţă unora dintre “disidenţi” — motiv pentru care dl. Piţu n-a mai primit invitaţii la unele bairamuri culturale organizate de aceştia.
    La astfel de “disidenţi” mă refeream eu, care sunt de două feluri: instigatori şi închipuiţi, adică acei apăruţi după terminarea războiului, că, deh, e la modă să-ţi umfli muşchii anticomunişti postdecembristici.

  • Dorin Tudoran

    @Ancelin Roseti
    Multumesc pentru clarificari. Sper sa aflu de la Luca Pitu candva care-s unii si care-s altii…

  • Ancelin Roseti

    Mircea Dinescu luptător împotriva securităţii este prieten cu unu’ Gigi Neţoiu, care a fost ofiţer de securitate — astăzi mare om de afaceri. Când presa l-a întrebat pe Dinescu ce caută la petrecerea lui Neţoiu acest a spus că sunt prieteni. Dar nu şiţi că Neţoiu a fost ofiţer de securitate? — întreabă reporterul. “lasă, bă, că ăsta a fost dintre cei buni” — a răspuns Dinescu.
    Oare care ar fi fost răspunsul lui Dinescu în cazul în care Neţoiu ar fi fost un om sărac, şi, mai ales, ar mai fi fost ei “prieteni”, în aceste condiţii?
    A fost Dinescu disident cu adevărat? Iar dacă da, împotriva cui şi a ce lupta el?
    Ăsta e doar un exemplu de atitudine mioritică. La aceasta făceam eu referire.

  • Dorin Tudoran

    @Ancelin Roseti

    1. A fost!
    2. Ca merge la petreceri ale lui Gigi Netoiu este o alegere personala, pe care nu doresc sa o comentez. Eu nu merg la asemenea petreceri. Atat.

  • Sanda Văran
  • Sanda Văran

    Liviu Cangeopol nu pare a avea incredere in Luca Pitu.

    http://www.nymagazin.com/pdf/nr581_Opinii_Liviu_Cangeopol.pdf

  • Radu Calin Cristea

    Felicitari pentru miscarea foarte vioaie de pe blog la aceasta postare! Ma voi referi la un singur aspect pe care l-am gasit abordat in diverse maniere, unele de o candoare (sau mimare a candorii) care m-a cam pus pe ginduri. Curtea de Apel decide, irevocabil, daca Breban a fost sau nu colaborator al Securitatii ca politie politica. Ar fi de banuit, prin comparatie cu alte cazuri similare (cel mai recent -- Mircea Iorgulescu) ca in presa a aparut doar o parte din “munitia” CNSAS. S-a mai dovedit, de multe ori, ca partile cele mai incriminante despre cutare persoana suspectata de relatii cu Securitatea au fost culese de catre CNSAS din alte dosare aflate in arhiva sa. Nu este exclus ca situatia sa se repete si in cazul Breban. Nu iau apararea CNSAS, dar ii cunosc destul de bine activitatea si stiu ca au fost situatii cind persoane care au figurat cu turnatorii marunte si fara efecte deosebite cu Securitatea au fost absolvite de culpa de catre Colegiul CNSAS. CNSAS face pasul spre instanta doar atunci cind considera ca are argumente pentru a sustine ca un anumit individ a facut politie politica. Adica, in general, cind au existat persoane care au suferit datorita relatiei cuiva cu Securitatea. Presupunind ca justitia va infirma verdictul dat de CNSAS, Breban nu va fi exonerat moral de “amprentele” sale securistice. Aici e de fapt punctul sau vulnerabil, ca a facut pactul cu diavolul. Conteaza ce consecinte a avut acest pact, in ce a constat, cit de departe s-a mers. Dar ce atirna mai greu este ca raul a fost facut, restul tine de dimensiune, volum, profunzime etc. Inca o data: ma ia cu fiori faptul ca Breban a acceptat un interlocutor ca Plesita, tolerat pina a murit de batrinete, intr-un dosar unde era acuzat de crime impotriva umanitatii. Miinile lui Plesita erau pline de singe, chiar se mindrea cu asta. Or, sa dai mina cu o mina insingerata e ceva greu de suportat, fie si numai in plan simbolic. Poate ca lui Breban nu i s-a parut nefiresc sa sa traga de curea cu un general de Securitate, desi putea banui ca sub un asemenea grad nu se ascund ingeri si pajisti inrourate. Breban a aflat insa dupa ’89, timp de aproape 20 de ani de ani, ce ispravi a facut tortionarul Plesita. Acesta e pariul pe care Breban l-a pierdut: putea sa marturiseasca, sa spuna ca n-a stiut cu cine a stat de vorba, ca isi recunoaste culpa morala, dar ca n-a facut rau nimanui etc. -- adica recitalul interpretat de cei care s-au stiut sau au fost prinsi cu musca pe caciula. Faptul ca Breban acuza, mai mult, ca isi aroga merite de dizident il transforma intr-un personaj grotesc. Dupa stiinta mea, amicii lui Plesita nu erau dizidenti, ci dimpotriva, se ocupau, cu mijloacele specifice, de dizidenti…

  • Dorin Tudoran

    @Sanda Varan
    Si Luca Pitu se indoieste de Liviu Cangeopol. Idiosincraziile nu ma intereseaza. Probele -- da.

  • Sanda Văran

    @Dorin Tudoran

    Daca ne luam dupa ce citim si vedem in documentarele despre marile servicii secrete de pretutindeni, unul dintre obiectivele dintotdeauna ale acestor institutii ”extrem de onorabile” este sa creeze suspiciuni, indoieli, confuzii…diversiune. Se pare ca la noi, Securitatea a lucrat foarte bine, caci toata lumea se indoieste si suspecteaza pe toata lumea. Cu un pic de inteligenta si cunoastere a lumii in care traim, ne putem imagina ce s-a intamplat cu probele(singurele care spuneti ca va intereseaza :))…dupa ce noua putere s-a instalat in decembrie ’89. Va puteti imagina asadar, ce trafic de influenta s-a facut in acesti 20 de ani pe baza acestor faimoase dosare. Cate au fost ”curatzate”, distruse sau puse sub perna, pentru cine stie ce targ la momentul potrivit. Cate n-au mai fost aranjate putin, cu pagini care au fost ”cizelate” cu carioca, cum am putut vedea nu demult pe un blog, pagini care au glisat usor dintr-un dosar intr-altul, pagini care s-au ratacit sau care au crescut si s-au inmultit, cum le cresc mortilor unghiile si parul…

    Serviciile secrete in Romania si in tot blocul comunist au avut o putere absoluta. Cand lasau pe cineva din gheare, cand il lasau sa plece, asa cum ati plecat dvs. , Goma sau altii… era pentru a obtine un avantaj, un avantaj mult mai mare decat pastrarea in inchisoare a celor care criticau sistemul, pe Ceausescu, pe nea Plagiatorul…. Erau targuieli, negocieri cu cei de dincolo de Cortina de Fier. Daca citesti unele din cartile lui Paul Goma iti dai seama ce naiv era, cand a ajuns in Franta…cand si-a dat seama ca e folosit ca un pion… O experienta absolut traumatizanta, pe care n-a suportat-o prea bine. Se vede pana in zilele noastre.

    Se vorbeste si vorbiti mult de Plesita si de relatia lui cu Breban. Din ceea ce spuneti despre acest personaj odios, se observa ca sunteti total detasat. Intreb, de ce niciunul din cei care au suferit din cauza lui direct (au fost batuti, ca Paul Goma sau inchisi sau distrusi pe plan profesional…de ce nu l-au cautat sa-i ceara socoteala…De ce nu l-ati chemat in judecata pe Plesita, domnule Tudoran, pentru ceea ce v-a facut sau lui Vasile Paraschiv sau altora? De ce nu a fost condamnat la inchisoare?

    P.S.Imi ”vorbiti” cam repezit in ultima vreme. Sa fie din cauza maieuticii? Sau mi se pare mie. Devin suspicioasa.Nu-mi amintesc sa fi fost nepoliticoasa cu dvs. Plus ca ati avut amabilitatea sa spuneti ca mint, iar dupa ce am rectificat ”minciuna”, n-ati mai avut amabilitatea sa observati.

  • InimaRea

    Am pierdut ieri un text -- mausul n-a mai vrut, nu e vina blogului -- unde mergeam pe aceeaşi idee (cred) cu Sanda Văran -- aceea cu meşteşugul creării suspiciunii, nu a cu a tragerii în judecată, care-mi pare o cu totul altă poveste.
    Pentru d-l Tudoran, Pleşiţă era troglodit şi sanguinar (sîngeros, sadic psihopat). Troglodit o fi fost, altfel n-ajungea aşa sus în Sistem (apropo, o fi valabil şi pentru Pacepa?) Dar patologia sa putea fi de tipul killer/asasin în serie: o maşină de ucis (torturat) pe care-o poţi folosi împotriva oricui, “contractul” să fie convenabil. Tipul despre care psihologia zice c-ar fi congenital lipsit de empatie; la care tot psihologia lucrează pentru a-l recrea în laborator, sub forma androidului.
    Pleşiţă n-a fost Beria, cum n-a fost Ceauşescu Stalin. În RSR, “prevenirea” a fost parola -- cu fazele sale: avertizarea, ameninţarea, anchetarea, tortura, închisoarea (balamucul).
    Cum au scăpat Havel şi Walesa de suspciune? Fiind închişi. Odată ce-ai stat la închisoare, nu mai încape bănuiala c-ai pus de vreo-nţelegere cu “duşmanul”.
    Ei, la indicaţiile preţioase, Secu’ nu închidea una-două -- prefera “prevenirea”, în ideea că nu mai exsitau deţinuţi politici în Ro, fiindcă nu mai existau neconvinşi de superioritatea comunismului asupra capitalismului.
    La “succesul” prevenirii, colaborau înşişi cei trecuţi prin şi “scăpaţi” din beciurile Secu’ -- pur şi simplu povestind ce-înduraseră acolo. Poveşti intrate-n folclor şi-n majoritatea sufletelor, sub maligna formă a groazei.
    Mai era şi metoda discreditării -- chiar prin acordarea paşaportului, “Du-te, nene, dacă nu-ţi place de ochii noştri!” Pe alte canale, în emigraţie se lăţea izul “angajamentului”: Altfel, cum ar fi scăpat -- se-ntreba cîte-un naiv de serviciu. De nu mai ştiau oameni de acolo -- de la Europa Liberă, Vocea Americii, DW etc -- ce şi pe cine să mai creadă.
    Cu sau fără voie -- mai degrabă, fără -- Secu’ interpreta Aria calomniei, la scară naţională. Căci cheia ţinerii sub ascultare era suspiciunea: niciodată, aproape, nu ştiai cu cine vorbeai şi unde-ţi puteau ajunge spusele, fie ele şi la un pahar de vorbă, ca-ntre prieteni. Ceea ce ucidea solidaritatea din faşă. Ceva tot învăţaseră bolşevicii din istoria anilor de ilegalitate.
    Suspiciunea a lucrat atît de temeinic încît pare-a ne fi modificat genetic -- de unde, nici vorbă de coeziune socială; unde “solidaritate” ajunse “complicitate”.
    Troglodiţii să fi făcut asta? Atunci, poate trebuie rediscutată accepţiunea termenului.

  • Sanda Văran

    ”Nu iau apararea CNSAS, dar ii cunosc destul de bine activitatea si stiu ca au fost situatii cind persoane care au figurat cu turnatorii marunte si fara efecte deosebite cu Securitatea au fost absolvite de culpa de catre Colegiul CNSAS. CNSAS.”

    @Domnule Cristea,

    Daca dvs. cunoasteti atat de bine activitatea CNSAS si aveti ”surse bune” in interior(prieteni, banuiesc!), m-as bucura sa-mi raspundeti, caci va intreb cu o candoare integrala:
    1) E adevarat ca la CNSAS se fac ”sezatori literare”, cu fursecuri, coca-cola si cu lecturi, cu ”recitari” din dosare? 🙂
    2) Avand prieteni ”inauntru”( nu ma refer la cazul dvs.!) este posibil sa arunci o privire intr-un dosar sau altul, sa rasfoiesti sau sa iei notite, sa faci copii, sa bagi in buzunar probe, etc.? S-au sesizat vreodata astfel de tentative in ultimii 20 de ani?
    3)Este colegiul CNSAS un tribunal ce poate cantari gravitatea faptelor cuiva, ce poate absolvi sau condamna? Din ce spuneti mai sus rezulta ca e o institutie ”supranaturala”.
    3)Ce inseamna si ce este, dupa parerea dvs., un disident? Care este unitatea de masura a disidentului?

  • Flori Balanescu

    pentru domnul care semneaza lucid:
    Ioana Berindei, fiica lui Ion Hudita si sotia lui Dan Berindei, a nascut-o in inchisoarea Vacaresti pe Ruxandra, fara sa stie in ziua arestarii ca este insarcinata. Copilul a stat 11 luni in celula cu mama sa, pina a fost incredintat familiei. Dan Berindei a fost singurul din familie nearestat. Atit mama lui -- Dina Bals (sotia ing. Al. Bals, si el arestat), cit si mama Ioanei (dna Hudita) au fost arestate. Dan Berindei a trebuit sa aiba grija de Mihnea, care avea in momentul arestarii mamei lui 2 ani.

    pentru dna Sanda Varan:
    1. Paul Goma nu era naiv cind a ajuns in Franta, a plecat de nevoie (daca cititi cartile lui, in special Culoarea curcubeului, aflati de ce). Pe de alta parte, nu putem cataloga pe cineva care a actionat acum 34 ani, dind dovada de un curaj ce friza nebunia in ochii compatriotilor, prin prisma felului in care intelegem noi lumea, azi.
    2. Paul Goma l-a dat pe Nicolae Plesita in judecata, numai ca procesul treneaza de ani de zile. Cred ca nu este nevoie sa mai spun de ce.

    domnului Tudoran:
    Am citit cu multi ani in urma unul din volumele de memorii semnate de Nicolae Breban. Mi s-a facut rau. Siluieste limba romana.
    Felicitari pentru reluarea textului din 2002!

  • Ancelin Roseti

    pentru d-na Sanda Văran

    Domnul Dorin Tudoran are dreptate. Cele afirmate de dl. Cangeopol nu trec de stadiul idiosincraziilor.
    Domnia sa, dl. Liviu Cangeopol, spunea, referindu-se la Luca Piţu, că “nu este recunoscut nici măcar pe plan local ca fiind la înălţimea unor Valeriu Stoleriu ori Constantin Ciopraga”, însă a uitat să ne spună şi cine ar fi trebuit să-l “recunoască” şi să-l aşeze la o oarece “înălţime”. Cei aflaţi sub “înălţimea” d-lui Piţu? Domnul Cangeopol însuşi? Dar pe dl. Cangeopol cine şi cât l-o fi recunoscut şi, aproximativ, la ce înălţime l-o fi situat?, deoarece tot dumnealui afirmă că “după evenimentele din Decembrie, el (Luca Piţu n.m) a continuat să rămânâ la fel de obscur, cu toate că a publicat 13 cărţi. Cu stilul său prolix, preţios şi împănat copios cu citate netraduse, e de presupus că nu a avut mai mult de două sute de cititori. Singura lui contribuţie la cultura universală se rezumă doar la prefaţa unei ediţii în franceză a Poveştii poveştilor lui Ion Creangă. Din punct de vedere editorialistic, academic şi cultural, Luca Piţu nu a avut niciun impact.” Şi care o fi “singura contribuţie” a domnului Cangeopol (sau a celor care nu-l “recunosc” pe Luca Piţu) la cultura universală?
    N. Manolescu nu l-a amintit pe Panait Istrati în “Istoria” sa, iar Alex Ştefănescu a afirmat despre Gellu Naum că este “nul ca poet”, lăsându-l pe dinafara aşa-zisei sale “Istorii”. Şi asta înseamnă că P. Istarti şi G. Naum nu mai sunt mari scriitori?
    “Centenarul Cioran” nu a prea fost luat în seamă şi sărbătorit pe plaiurile mioritice. Or, aplicând raţionamentul cu efect de seră al d-lui Cangeopol, aflăm, cu uşurinţă şi dintr-o dată, despre Cioran că ar fi fără “impact”, “prolix”, “preţios”, “împănat copios cu citate netraduse” şi, în fine, “nerecunoscut nici măcar pe plan local”. În schimb, sunt recunoscuţi pe plan internaţional Manolescu, Ştefănescu şi, nu în ultimul rând, Cangeopol. Cine o fi auzit de ei în lume, nu ştim! Însă, fără ei, cultura universală s-ar prăbuşi, şi-ar ieşi din minţi, ar dispărea în neant. Aşadar cele spuse de domnul Cangeopol nu pot fi decât nişte imprecaţii puerile şi, deci, de neluat în seamă.
    Cât despre violenţa fizică a d-lui Piţu… Şi Hemingway mai distribuia, din când în când, câte un pumn, doi, în imediata apropiere a fiinţei sale, şi a fost, parcă, din câte ne aducem aminte, puţin, doar puţin, mai celebru, mai genial şi mai “recunoscut pe plan local” decât Liviu Cangeopol.
    Având în vedere faptul că românii, în urma unui studiu făcut de cei din Uniunea Europeană, au ieşit pe primul loc la analfabetism şi pe ultimul loc la inteligenţă, domnul Liviu Cangeopol s-ar putea să aibă dreptate atunci când afirmă că Luca Piţu, “după evenimentele din Decembrie, a continuat să rămânâ la fel de obscur, cu toate că a publicat 13 cărţi.” Ce să-i faci, asta e situaţia! Ne mulţumim, deocamdată, şi numai cu renumele şi “impactul” d-lui Cangeopol.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Radu Calin Cristea # 43

    Dle. Cristea,

    Spusele dvs. despre structura procesului deconspirarii si precautiile procedurale ale CNSAS sint si bine informate si bine calibrate. Cum, din nefericire, am avut ocazia sa constat din documentele DUI ale familiei mele, exista cazuri (numeroase probabil) cind singurul mod de “outing” al colaboratorilor care au facut intradevar politie politica, este detectarea amprentelor acestora in alte dosare decit cele proprii de retea (R). Si, chiar daca probatoriile investigatiilor CNSAS trimise Curtii de Apel sint confirmate, cei vizati se declara nedreptatiti, victime ale unor vendette sau pur si simplu inocenti. Probabil ca N Breban nu va devia de la acest soi de ‘recul’. Consecintele nu au darul sa se plieze la nivelul personal al celor care refuza sa se retraga cu discretie din ochiul public. Dimpotriva. Nu pare sa conteze nici raul pe care l-au facut altora, nici efectele nedorite asupra propriului nume (sau , uneori, asupra numelor de familie prestigioase din istoria neamului romanesc). Aceeasi tenacitate care le-a ghidat lipsa de coloana vertebrala ‘atunci’, le impune sa ramina neclintiti in convingerea ca ei se afa undeva dincolo de granitele demnitatii si ale bunului simt ‘acum’.
    Exemplul pe care ma bazez cind anticipez pozitia d-lui N Breban, este cel al delatorului principal al familiei mele, inalt functionar al corpului diplomatic, descendent al unei famillii celebre (‘nepot’ al unuia din bulevardele centrale ale Bucurestiului) care desi deconspirat de catre CNSAS, si cu dosar trimis Curtii de Apel, ramine nestingheriti. Nici ‘biochimia’ proprie, nici anti-strictetea institutionala a MAE nu-l tulbura. Jalnic!

  • Culai

    Cu respect, precizez Gazdei, aceste (referitor la comentariile postate de mine) :
    1.- Ce am depus în zorii zilei de ieri şi nu fusese validat mai toată dimineaţa, la o neprecisă oară a d-a. dispăruse definitiv şi, necrezând că şi Internetul (îmi/ne) poate juca renghiuri, am crezut ce-am crezut…, replicând aşa cum am replicat.
    2.- Revenind la sentimentul de încredere în buna credinţă a domniei-sale, după ce am verificat şi azi că toate postările mele s-au înregistrat, precizez: da, totul s-a înregistrat, până la urmă. Însă, rog să fiu crezut: Ieri nu am visat, nu mi s-a năzărit, ci mi S-a întâmplat! Cum-necum şi de ce, nu voi a mai şti. Tout est bien qui finit et reste bien!
    3.- Rămân ferm la ideea că Madama Securitate, azi travestită ŞI-n cnpsas, mai mult tulbură apele înţelegerii noastre (cu rufe de suprafaţă, nu cu intima-i de tot lenjerie, deci ne menajează!…), decât ne-o limpezeşte. Lustra-o/l-ar vreo măsură guvernamentală prin asumarea răspunderii (ca pentru învăţământ ori spitale), că tot nu ne serveşte la nimic bun!
    Chiar, cin’să fie de vină-n tot ce i se-ntâmplă victimei: denunţătorul, judele strâmb sau călăul orb?… Iar, dacă Adevăru-i exact la mijloc, de ce se tot taie-n extreme… De ce sunt absolviţi de orice răspundere cei mai vinovaţi dintre toţi… De ce tot ei au rămas şi şi-au consolidat puterile, influenţa şi averile?
    Fi-le-ar societatea asta “de drept” strâmb, de ţeste dată!

  • lucid

    @Sanda Varan: ma amuza robiespierrismul emigrantzilor (esti emigranta, nu?) vis-a-vis de problema securitatzii. Din pacare este tot o manifestare a neantului valah, caci nu depaseste niciodata nivelul gargarii “moralicesti”. Bref, deoarece nu ai avut niciodata in fatza vreo fila de dosar secu, ca sa stii: nu s-a intervenit in absolut nici o foaie de dosar cu carioca, nu s-au introdus foi confectzionate acum “ad-hoc”, nu s-au mutat foi dintr-un dosar intr-altul. De ce? Din motive pur tehnice. Dosarele aveau foile numerotate cu “mijloacele” tehnice ale anilor respectivi (cerneala care se decoloreaza, apoi faimosul pix BIC, apoi pix-ul “socialist”), care nu mai pot fi reproduse si refolosite din puerilul poate motiv al costurilor (sa “imbatranesti” o cerneala sau urma de pix, ce sa mai spun de hartie, e chestie de performantza stiintzifica). Poate in mod exceptzional ar merita intr-un caz “gras”, dar atunci s-ar ajunge in justitzie si deci la expertzii in “forensic” si s-ar afla totul. Insa S-AU PASTRAT SI SE PASTREAZA dosarele personajelor inca active in “informatica” (aici SIE e campion absolut), cele care pot provoca daune statului in relatziile cu alte tzari (asta e normal) si cele ale unor personaje-cheie decedate sau batrane pentru ca ar trage dupa ele multzi puternici de azi (de exemplu dosarele majoritatzii membrilor cepex-ului ceausist). Nu sunt multe -- cateva mii, dar producatoare de cutremure. Au fost distruse dosare dar contzinutul lor este micro-filmat (inca de “baietzi”) si arhivat computeristic de “serviciuri” dupa 89. Deci informatzia este intacta. Ce valoare are ea se vede din valul de ura incrancenata care s-a abatut si se abate asupra lui Basescu pentru ca a dat drumul la cam 99% din dosare in 2005, asta fiind principalul motiv al sinistrei aliantze anti-Basescu, alaturi de teama -- si ea legata de informatziile din dosare -- de judecarea marilor hotzii. CNSAS-ul a fost intotdeauna un filtru ticalos in calea dezvaluirii adevarului, in primul rand prin intzelegerile de tip mafiot intre partide (nu numai politice!) asupra dosarelor. Dar pana la urma adevarul tot se va afla -- vezi penibila dosire a dosarului parintelui Marchis de catre trio-ul Plesu, Dinescu, Pata.
    Iar a-l intreba pe D T de ce nu a fost condamnat Plesitza, cand “Sanda” a fost ministrul “justitziei” si Marian Ureche “protectorul” magistratzilor atata vreme e o chestiune, scuze, de prostie crasa.

  • lucid

    Era sa uit: s-au scos si foi, ca sa nu zic calupuri, din dosare, asta se vede din numerotare, dar aici vina se da pe “mort” -- CNSAS-ul pe SRI, SRI-ul pe securitate (in sensul ca asa le-au preluat). Dar, repet, contzinutul e intact pe computerele “cui trebuie”.

  • Dorin Tudoran

    @InimaRea
    1.Metodele pe care le enumerati au fost cu adevarat folosite dar ele nu urmareau (s-au nu au avut efectul) intotdeauna acelasi rezultat. Nu toata lumea care primea un pasaport trebuia sa devina neaparat suspect.
    2. Eficacitatea in practicarea terorii nu exclude realitatea ca oameni ca Plesita erau niste trogloditi. Nu, unii nu erau. Da, Plesita era. L-ati urmarit in vreo emisiune de televiziune dupa 1990? L-ati ascultat in vreo emisiune de radio? I-ati citit vreo declaratie in ziare? Daca da, si continuati sa credeti ca nu era un troglodit, inseamna ca intelegem lucruri diferite prin “troglodit”. Dac nu l-ati vazut, auzit ori citit,face o eroare incercand sa-l scoateti de sub acuza de troglodit.

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu
    “Nepotul” bulevardului bucurestean, jegos om al Securitatii desi o “aparitie distinsa” nu doar ca o duce bine mersi, dar s-ar putea ca sa ne trezim cu iun al doilea Bulevard Magheru in Bucuresti. Numele strazilor vor incepe sa fie — probabil — decise de Academina Romana. Sa te tii atunci nume sa bulevarde, strazi parcuri si cismele!

  • Dorin Tudoran

    @Culai

    CNSAS nu are nci in clin, nici in maneca cu institutiile in care s-a “risipiT si travestit fosta Securitate. O parere.

  • Dorin Tudoran

    @lucid & Sanda Varan
    1. Corect — dosarele nu pot fi falsificate… definitiv si iremediabil fiindca sunt microfilmate.
    2. Interventiile “in carioca” la care se refera dna Varan care — dna, scuzati-mi sinceritatea! — vorbeste si insinueaza foarte mult, dar stie putine lucruri se numesc “anonimizare”. Ele nu apartin cui crede dna Varan si nu sunt facute din motivele pe care le presupune dna Varan.
    3. Corect -- una din primele intrebari pe care le-am pus a fost “De ce pe paginile dosarului meu exista doua randuri de numerotari?” Mi s-a explicat.
    4. La intrebarea de ce nu l-au dat unii sau multi in judecata pe Nicolae Plesita 2Lucid are dreptate. Cu Rodica Stanuie la Justitie si cu Generalul Marian Ureche sef peste un departament cheie a-l da in judecata pe Nicolae Plesita esra o futilitate. Flori Balanescu are dreptate in cazul pe care-l numeste. Si-apoi, in alte cazuri, probele au iesit la iveala dupa moartea lui Plesita si…eternitatea il apara impotriva unui demers in justitie.

  • Flori Balanescu

    Atunci cind filele din dosare nu sunt numerotate cu cifre consecutive (adica lipsesc), inseamna ca au fost extrase intentionat unele pagini. Operatiunea se numeste: impuscarea dosarelor.

  • lucid

    D-na Balanescu: multzumesc pentru precizare.
    Gh. Campeanu: “cazul” talentatului prezentator de la Cerbul de Aur e clarificat inca de la “Berevoiesti”. Din pacate doar moral nu si juridic. Juridic e mai greu tzinand seama ca -- aproape sigur, ca asa a fost si e “cutuma” -- l-a preluat SIE cand l-a numit iliescu ambasador. BTW, in anii 90 -- nu mai retzin anul precis -- am zburat in acelasi avion cu d-na soacra, care avea in cusca un catzelus pe care-l prezenta tuturor ca febletzea lui madam Gagealov. Si tot ca barfa, in avion era si raposatul Marin Sorescu -- modest calator la “turisti”, care s-a comportat retras si linistit tot zborul, in contrast, dupa catziva ani, cu un alt ministru “cultural”, cap-cauciucatul Razvan Th care a facut un intreg avion plin sa-l astepte pe pista o jumatate de ora ca sa se imbarce nevazut-necunoscut la “bussiness” pentru un zbor de noapte la Cairo.
    Intelectuali si ‘telectuali.

  • Dorin Tudoran

    @Flori Balanescu
    corect

  • Dorin Tudoran

    @lucid
    Da, asta imi aduce aminte de “disperarea” unor doamne care sa plang ca nu li se da dosarul unui membru de familie, cand dansele stiu foarte bine DE CE nu au acces la acel dosar, fiindca este vorba de o situatie identica: dosarele inaltilor diplomati trecute la SIE si secretizate din motive de, aiurea!, “securitate nationala”.

  • Culai

    “Iar a-l intreba pe D T de ce nu a fost condamnat Plesitza, cand “Sanda” a fost ministrul “justitziei” si Marian Ureche “protectorul” magistratzilor atata vreme e o chestiune, scuze, de prostie crasa.” (lucid, replica 52)
    Precizări necesare:
    1.- Personal, n-o cunosc pe Dna Văran. Rătăcind pe Internet, am dat peste o stimată profesoară şi om activ de cultură dintr-un burg someşan, în acelaşi nume. Deci, presupun că nu (ni) se adresează dinafara ţării şi realităţilor ei.
    2.- Nu reţin ca Dna V. să-i fi reproşat personal Gazdei nepedepsirea pleşiţarilor. Reproşul acesta (şi) eu, Culai (dovedibil de “prostie crasă” prin tot ce mi se petrece prin viaţă şi pe Internet, când părerea mea nu converge cu a moderatorilor), l-am adresat: Sistemului statal “de drept” abuziv, nu Dlui DT.
    3.- S-ar putea să o supăr pe Dna V., că-i tot iau apărarea, dar eu nu sunt pentru necavalerisme în public. În particular (hommo sum…), asta depinde de situaţie, nu neapărat de persoană.
    Finalmente, Vă mulţumesc, Domnule Lucid:
    -- pe de o parte că mi-aţi dezvăluit ca nimeni altul, până la d-voastră, tehnic până la amănunt: algoritmica dosarelor din sistemul nepieritor al O&T (Ochiul & Timpanul);
    -- pe de alta, că invitaţia mea la acţiune -- din partea maselor cultural-artiste, măcar! -- să ceară abrogarea legilor prohibitive referitoare la unele dosare şi de/s/conspirări, apoi şi declanşarea Primăverii reparatorii prin demascarea, judecarea şi pedepsirea actanţilor de marcă (nu plevuşcă, nici acari: măcar de la impiegat şi şef de tură în sus) din aparatele represive de după 1950, poate avea un viitor…
    Chiar de nu-l voi mai prinde, Momentul, tot înseamnă că n-am trăit de pomană.
    Un Emigrant loco : în răbdurie aşteptare a unei vize pentru Dincolo.

  • Radu Calin Cristea

    Pentru Sanda Varan
    Nu sunt cu siguranta destinatarul intrebarilor Dvs. pe care le socotesc deplasate si incarcate de o ironie caraghioasa. Ar trebui sa stiu ca in CNSAS se “recita” din dosare, au loc “sezatori literare” sau se sustrag probe? Mi-am declinat identitatea, ma socotesc un jurnalist cu destula experienta care incearca sa aiba surse cit mai multe si mai bune in domeniile care fac obiectul analizelor si comentarilor sale. Daca cuvintul “sursa” va sugereaza altceva e strict problema Dvs. Vi s-a nazarit, nu vad cum as putea afirma vreodata ca CNSAS e o institutie “supranaturala”. Cititi statutul CNSAS si veti afla care sunt limitele competentelor acestuia. Ca sa inchei: pentru mine un disident este Dorin Tudoran. Ati inteles la ce ma refer citind lunga cronica din “Romania literara” la cartea “Eu, fiul lor”.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran #55

    Academia Celor Ce Cuvanta Ba Chiar Scriu , are la dispozitie si cismele (pt. a va cita), dar si…maidane, gropi.

    @ lucid #59

    Nesansa distinsei familii: cel la care ma refeream in interventia mea, nu era elegantul fost prezentator de muzica lejera. Este probabil greu de crezut ca flagelul respectiv poate face doua victime in sanul unui clan cu astfel de pedigree. Et pourtant…. Cazul inaltului diplomat este de fapt al varului celui care a fost o vreme fata Romaniei la UNESCO. Zelosul dregator (tizul perfect al bulevardului) la rindul sau ambasador pe linga structuri Euro-Atlantice, si in acest moment, director general in MAE, a fost instiintat oficial ca probatoriul delatiunilor si activitatii de politie politica alcatuit de CNSAS a fost inaintat Curtii de Apel acum citeva luni. Reactia domniei sale, perfect legala si normala (the presumption of innocence and all that), a fost sa retina serviciile unei avocate “de profil”, care a reprezentat-o si pe dna. Rodica Stanoiu intr-un proces similar. Ar fi posibil ca maestra Alice Draghici sa gaseasca teoria legala prin care sa poata restabili demnitatea hartanita a domnului ministru plenipotentiar, deranjat de un demers atit de nedrept?!

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu
    Familie mare Magherii astia. Numarul bulevardelor va depasi resursele primarului general Sorin Oprescu.

  • @lucid

    Extrem de interesanta postare nr. 52. a persoanei care semneaza “lucid” referitoare la dosarelor personajelor care “pot provoca daune statului in relatziile cu alte tzari si cele ale unor personaje cheie (…)Au fost distruse dosare dar contzinutul lor este micro-filmat (inca de “baietzi”) si arhivat computeristic de “serviciuri” dupa 89. Deci informatzia este intacta. Ce valoare are ea se vede din valul de ura incrancenata care s-a abatut si se abate asupra lui Basescu pentru ca a dat drumul la cam 99% din dosare in 2005, asta fiind principalul motiv al sinistrei aliantze anti-Basescu etc.”

    Atunci, DE CE NU APARE SI DOSARUL DE SECURITATE AL LUI TRAIAN BASESCU , fiind si el -- dincolo de orice indoiala! -- un dosar micro-filmat si “arhivat computeristic de serviciuri”? Dosarul omologului sau bulgar, Gheorghi Parvanov, a aparut, nu-i asa? De ce au reusit iar bulgarii acolo unde noi nu am fost in stare sa punem lucrurile in lumina reala?
    Este foarte bine ca apar dosare precum cel al “Sandei”, ori al lui “Felix”. E foarte bine ca apar si dosarele unor intelectuali cu vaga aura de disidenti anti-ceausisti, dar eu incep sa-mi pierd nadejdea ca vor aparea si dosarele altora, care m-ar interesa chiar mai mult, din perspectiva apropierii lor entuziaste de Puterea de astazi.

    Teama mi-e ca toate cele “99 la suta din dosare” la care se refera @lucid sa nu faca lumina intr-o singura parte, cam in acelasi fel in care ar vrea sa ne scape de corupti si DNA-ul d-lui Morar. Daca ar fi asa, atunci tot “valul de ura incrancenata care s-a abatut si se abate asupra lui Basescu” poate ca nu o fi fost generat de faptul ca presedintele “a dat drumul la dosare” , ci, maI ales, -- he-he-he, vorba fabulistului -, fiindca e posibil ca postavul mantalei prezidentiale sa fi fost confectionat din nimic altceva decat din… piele de oaie!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran # 65

    Familie cu suficient balast achizitionat cu sudoare si talent in slujba tarii (cum spuneam, ‘atunci’ si ‘acum’), a carei pondere trage in jos bunul nume al generalului. Si daca, pt. a prelua delicioasa dvs. idee, nu exista inca un bulevard care sa poarte numele acestor buni patrioti, se poate croi “altul, mai trainic si mai frumos”. Trebuie oare semnata condica de sugestii si reclamatii a primariei?

  • Sanda Văran

    @ Pentru doamna Flori Balanescu

    Am citit ”Culorile curcubeului ’77. Am citit si ”Soldatul cainelui” si altele, nu putine, din scrierile domnului Goma. Cred cu tarie ca dl. Goma a fost dezamagit nu o data de atitudinea autoritatilor si a serviciilor secrete franceze fata de cazul sau si de politica Frantei vis-a-vis de Romania lui Ceausescu.

    O observatie generala: e neplacuta lipsa de disciplina intelectuala cu care, cei care scriu, citesc postarile la care se grabesc sa raspunda.

    Fraza mea nu-l ”catalogheaza” in niciun fel pe dl. Goma(singurul de altfel care a facut ceea ce trebuia si era logic!), ci se intreaba si intreaba de ce fostele victime ale lui Plesita au preferat ca in loc sa se uneasca si sa se bata pentru dreptatea lor, sa se dusmaneasca si sa se risipeasca in discordii devastatoare sau…mai grav, au cultivat un defetism care le prelungeste, in mod placut poate(cine mai stie?) statutul de victima….neputinta in fatza coruptiei din Justitie, etc., etc. Ce ar fi facut justitia corupta daca ar fi avut in loc de un dosar, doua sute…doua sute, sa zicem, de nume sonore care il chemau sa dea socoteala pe un fost tortionar?

    Daca si de data asta dl. Goma a fost lasat sa se lupte tot singur cu Plesita….ma tem ca nu li se poate reprosa celor care n-au facut decat sa se bucure si sa profite de insingurarea lui.

    Toate explicatiilecarenuexplica gen ” nu e nevoie sa va spun de ce” sunt rodul unei mentalitati auto-victimizatoare, care nu accepta partea sa de responsabilitate in cazul unui esec.

  • Sanda Văran

    @Domnului Ancelin Roseti

    Domnul Cangeopol (ca de altfel aproape toti -- cu parere de rau, chiar distinsa noastra gazda -- cei care suspecteaza cu metoda si acuza de turnatorie, colaborationism, politie politica vreun confrate de breasla, vreun fost amic si coleg) este profund implicat emotional. Si nu e vorba doar de o justificata indignare sau revolta, ci de profunde sentimente negative(de ex. ura dezlantuita). De obicei, acestea ajuta la crearea unor argumentari ce urmaresc sa discrediteze total si pe toate planurile persoana vizata…moral, social, profesional…Din pacate, dupa parerea mea tocmai aceasta implicare emotionala, aceasta ingrosare a trasaturilor negative face portretul neverosimil si-l impinge pe ”acuzator” intr-o zona uneori ridicola, alteori periculoasa pentru insasi demnitatea sa. Pe scurt, exista unii care ar face orice gest, indiferent cat de imoral si marsav, doar pentru a-si valida acuzatiile si a le fructifica. Domnul Cangeopol pentru a se salva de asa ceva apeleaza la ”expertiza” unui specialist, a unei autoritati…in felul acesta isi legitimeaza demersul, cel putin in ochii celor care cred in ”autoritate” si in ”specialist”.
    Dvs., dl. Tudoran, altii… nu cred. Altii insa, sunt inclinati sa creada. 🙂

    P.S.1 Intrebarile dvs. retorice din text va indica implicarea emotionala, dar nu sunt relevante in cazul Cangeopol versus Luca Pitu.
    P.S.2 ”Paralela” intre Hemingway si dl. Pitu…capitolul pugilistic…ar merita un studiu mai amplu in Romlit.

    Numai bine!

  • Sanda Văran

    @Pentru domnul Gheorghe Campeanu

    ”Exemplul pe care ma bazez cind anticipez pozitia d-lui N Breban, este cel al delatorului principal al familiei mele, inalt functionar al corpului diplomatic,…”

    Ceea ce faceti dvs. cand scrieti astfel despre cazul discutat aici, in psihanaliza se numeste ”transfer”…adica proiectati asupra domnului Breban experienta dvs. negativa, traita in relatie cu adversarii personali si ai familiei.

  • Dorin Tudoran

    @Sanda Vara
    Doamna, daca v-ar supune si pe dumneavoastra cineva la o sedinta de psihanaliza, doar pe baza unora din comentariile pe care le postati de aici, credeti-ma ca ati avea surprize. De aceea, propun tuturor sa abandonam psihanalizarea preopinentilor nostri si sa ne mentinem in limitele dialogului mai simplu, mai strand de fapte verificabile, decat de intentii si chinuri ale subconstientului, ata de greu de probat…

  • Sanda Văran

    @Domnului Culai

    Pretuiesc curajul dvs. Sunteti innobilat pe loc! Cavaler al Tuturor Blogurilor…pe care le frecventati. 🙂

    Dar as vrea sa va citesc mai optimist in ceea ce priveste sansele noastre, ale unor marunti cititori de bloguri, de ”a nu muri prosti”, de a le tine piept cu slabele noastre puteri tuturor celor care ne dispretuiesc si ne cred incapabili sa gandim, sa analizam si sa ne construim propriul sistem ideatic, sa avem intelegeri si sa fim in stare sa despartim binele de rau, lumina de intuneric, minciuna de adevar.
    Cred ca suntem capabili sa ”vanam” cu armele noastre adevarurile si sa ridiculizam lasitatea celor care se tem de intrebari…ascunzandu-se in spatele tronului ”autoritatii” absolute!

  • Sanda Văran

    @Cititori

    Daca printre cititorii acestui blog exista psihanalisti calificati, sunt rugati sa-mi lase o adresa sau un numar de contact la sandavaran@linuxmail.org.

    Nu va ascund, ca voi profita de sedinta pentru supune analizei nu numai textele mele, ci si pe ale domnului Tudoran, mai ales cele dedicate lui Nicolae Breban. :)))

  • InimaRea

    Sanda Văran: “Transferul” despre care vorbiţi e niţel mai complicat, încă de pe la Papa Freud. Dar, dacă aşa doriţi, îl puteţi identifica la oricine “se pune-n pielea altuia” -- în orice caz, la toţi prozatorii. Pe care-i puteţi numi şi travestiţi, spre desăvîrşit amuzament.
    Ştiţi că sînteţi îngrozitoare (am dovada) dar se pare că nu ştiţi că nu oricine gustă acest tip de farmec feminin. Din parte-mi, cordiale salutări de la un bătrîn degustător.
    --
    Dorin Tudoran: Deisgur, nu-mi dă prin minte “să apăr memoria” lui Pleşiţă (y compris a Securităţii, a Sistemului). Nu l-am întîlnit vreodată, pentru a-l putea judeca personal dar am văzut şi eu ceva pe la tv, ba chiar am şi citit carţulia lui memorialistică. Mi s-a părut normal că nu se dezicea de munca, viaţa şi activitatea lui, “în slujba poporului”. Din cîte auzisem despre el, era normal să se mîndrească a fi fost unul din puternicii temuţi ai vremii. Tot din auzite, ştiu că era de o brutalitate frizînd sadismul. De pildă, lua după el o pereche de cîini gigantici, care-i băgau în răcorile morţii pe subordonaţii “chemaţi la raport”. Pare-se că-l distra chestia asta. Ori îşi teroriza subordonaţii “firesc”, fiindcă asta-nsemna Instituţia Şefului -- măcar în sistemul militarizat al RSR: ceva în faţă căruia tremuri. Dacă nu tremurai, “nu erai suficient de milităros”.
    Pentru tartorii acelor vremuri, curajul şi demnitatea personale erau incompatibile cu profilul “omului nou”. Iar ilegitimitatea Sistemului -- vizibilă cu ochiul liber, la toate “manifestările grandioase” dar şi-n viaţa de zi cu zi, progame şcolare şi tv etc -- cerea în mod necesar ca mod de afirmare, instituţionalizarea terorii: individuale, de grup, naţional şi “de lagăr socialist”.
    Era Pleşiţă primitiv -- rudimentar, necioplit, neinstruit (educaţional-intelectual)? Cine nu era -- Bobu, Postelnicu, Verdeţ, Ceauşescu însuşi? Cum puteai cocoşa tehnocraţii, cu indicaţiile tale preţioase, fără a fi nesimţit în cel mai înalt grad?
    Era mărginit, retrograd? În mod necesar era fiindcă aşa cerea Sistemul: Dacă viaţa nu se potriveşte cu “teoria”, viaţa se potriveşte din condei ori din topor, după caz.
    Poate cu altă ocazie, să vorbim despre astfel de “potriviri”. Pînă atunci, suportaţi o veste proastă? Şi Băsescu vine tot de-acolo -- şi se cunoaşte-al dracu’! Ei, să nu-ţi vină să umbli la definiţia trogloditului?

  • Baicus Iulian, Poiana lui Mayuma

    Felicitari, domnule Tudoran! Ati surprins inca o data foarte bine personalitatea grobeizanta a domnului Breban, in acel fragment in care personajul asculta radioul Pro Breban, desi cred ca ar putea asculta si un alt post, Pro Plesita. Problema culturii romane nu este tradarea criticii cum crede domnia sa, ci cum un asemenea personaj megalomanic a ajuns in Academia Romana, in manualele de literatura si in programa de licenta a studentilor de la Litere, unde am fost nevoit sa-l predau contre couer timp de 14 ani? Poate ca e o picatura intr-un ocean dar mi-am luat angajamentul ca, daca mai sunt pus sa-l predau, voi sari peste el, il voi recomanda drept lectura individuala. Vorba lui Nichita Stanescu: “La Da si Nu are paginile rupte”. Iar imitatori ai lui Grobei, niste Grobei mai mici, sunt peste tot in societatea romaneasca, mici turnatori sau mari critici, care se hraneau din aura lui Breban si care acum au inlemnit si asteapta verdictul instantei din luna septembrie. Eu zic sa le cautam si lor dosarele de agenti de influenta sau chiar de ciripitori, ca marii scriitori romani si oamenii cu curajul dvs. merita sa nu fie bagati in aceeasi oala cu cei care i-au turnat de zor si si-au construit biografii de pap sau de carton.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Sanda Varan

    Stimata doamna,

    Flatat de atentie, poate as aplauda disponibilitatea dvs. de psychanalyse sans frontières, daca nu aveati amabilitatea de a lua cu multa sarguinta pe canapeau dvs. virtuala, rand pe rand dar si la valmaseala, fara sa le cereti acordul, pe toti cei care v-au traversat traseul de pe acest blog. Nu prea se ‘leaga’ cu etica profesionala a domeniului, unde relatia cu ‘pacientul’ este una protejata de o discretie sacra. Daca intentia era una de “content analysis” aplicata la textul interventiilor diversilor participanti la dialog, veti fi de acord cu mine sper, ca nu mai este vorba de psihanaliza, ci de psiholingvistica. Iata de ce (cu multumiri dl-ui. Tudoran pentru ca s-a pus, in favoarea mea, pe traiectoria fusilladei domniei voastre), nu cred ca psihanalistii accidentali vor profita de invitatia de a suna la usa adresei de e-mail pentru o sezatoare de profil.
    Intamplator, si atit cit ma pricep (nu mult), metafora pe care o utilizati este (cred) prost aleasa. Nu ar fi vorba de “transfer” (momentul vietii in care ne aflam a depasit de mult faza repsectiva in Gestalt therapy), ci mai degraba “proiectie”. Si vous aviez raison, mais……

  • Ancelin Roseti

    pentru doamna Sanda Văran — “Ea, Suprema”

    Ei…!, nu se ştie dacă “printre cititorii acestui blog” vor fi fiind şi “psihanalişti calificaţi”, însă, ţinându-se cont de subtila şi ironica dumneavoastră rugăminte, dar şi de importanţa majoră pe care o prezentaţi, mai mult ca sigur, se va face o excepţie şi se vor începe, în curând, negocierile de resurecţie a cumătrului Freud, cum ar spune Roa Bastos.
    Aşa că fiţi pe pace!, vă va da dumnealui de cap — numai să aibă chef să se verticalizeze dintre morţi. Trebuie doar să aveţi “puţintică răbdare” — poate, cine ştie!, între timp, vă şi reveniţi şi nu va mai fi necesară intervenţia domniei sale.

  • Sanda Văran

    @Intentia manifesta a domnului lucidu’ este aceea de a ne prosti, la adapostul anonimatului, caci ce altceva face dumnealui decat sa insire niste argumente ce numai ”probe” nu pot fi(nu, domnule Tudoran?). E o retorica goala ceea ce etaleaza domnia sa si nu dovada ca dosarele(informatiile din ele) sunt intacte si ”virgine” cum le-a surprins decembrie ’89. Cand ne spune ca dosarele au fost microfilmate si apoi distruse, nu ne face nici o dezvaluire senzationala. S-a anuntat oficial in media lucrul acesta si tocmai de aceea s-a putut fura, distruge si falsifica mai cu spor, pentru ca pe microfilm nici macar cerneala si pixul nu mai pot fi analizate. 🙂
    Dar este evident ca ”stiintificul” nostru preopinent urmareste toate serialele despre politia stiintifica americana si imagineaza cum in Romania, justitia sau CNSAS-ul s-ar ocupa cu descoperirea falsurilor din dosare, testand cerneala, pixuri, etc. (Imi permit o paranteza -- ca un elogiu indirect adus geniului national -- si-l asigur pe domnul lucidu’ ca romanii, daca doresc, gasesc ei o metoda sa imbatraneasca si Timpul, nu doar pagini de dosare, cerneala -- care nu are nevoie sa fie imbatranita, ci doar stearsa si rescrisa -- ”pixuri socialiste” -- in birourile parasite grabit de unii in valtoarea lui ’89 au ramas cu siguranta pixuri ale epocii, cat sa ajunga pentru 20 de ani.)

    Desigur ca dupa toata aceasta revarsare de incredere a domnului lucid fatza de CNSAS si SRI(in computerele carora se odihnesc in pace si ordine ”toate” informatiile din dosare) era logic si normal sa vina si sa ne spuna ca, citez: ”CNSAS-ul a fost intotdeauna un filtru ticalos in calea dezvaluirii adevarului, in primul rand prin intzelegerile de tip mafiot intre partide (nu numai politice!) asupra dosarelor. ”
    Ziceti ca discursului lucidian ii lipseste logica? Totusi, tot ce a spus pana acum dl. lucid ( coerent si placut, se pare, ochilor si urechilor ce se itesc in spatele ecranelor!), este mult mai usor de ”inghitit” decat asertiunea conform careia dl.Basescu este urat cu incrancenare ” pentru ca a dat drumul la cam 99% din dosare in 2005, asta fiind principalul motiv al sinistrei aliantze anti-Basescu, alaturi de teama – si ea legata de informatziile din dosare – de judecarea marilor hotzii. ”

    Ultima mea observatie este ca in cei 20 de ani care au trecut, Romania nu a avut un singur Ministru al Justitiei(odioasa rodica) si nu se poate arunca toata responsabilitatea pe umerii corupti si nerusinati ai justitiei romane, care nu s-a obosit sa faca singura dreptate celor ce nu o cereau destul de insistent.

    P.S. Despre robespierrism(nu robiespierrism, cum scriati)….imi suna cunoscut…scriam cuiva, pe alt blog…dar nu erati tot dvs. …vedeti, mai cititi…

  • Dorin Tudoran

    @InimaRea
    Nu era marginit si retrogat doar fiindca asa cerea Sistemul. Era “naturelul” lui… Nu facea nici un efort sa se plieze sistemului — era nascut pentru el. De aceea a si facut moarte de om, cu “constiinta impacata”, pentru a apara sistemul.
    “Veste proasta”? De ce?….

  • Gratzian

    Domnule Tudoran, ascesta doamna Sanda cam abuzeaza de rabdarea dumneavoastra. Postarea catre “cititori” e pur si simplu un atentat la bunul simt.
    Cititorii sunt ai blogului dumneavoastra, nimic nu o indreptateste sa si-i insuseasca.Sa-si deschida un blog personal daca e in cautare de psihanalisti sau sa-i caute pe google, nu aici. Las de o parte faptul ca habar nu are despre subiectele in discutie (scriitorul Breban, functionarea CNSAS, documentele din arhiva SRI). Faceti, va rog, ceva, ca nu avem nici o vina sa o suportam la infinit.

  • @lucid si @Sanda Varan

    Rationamentul d-lui “lucid” porneste de la premisa ca dosarele de Securitate ar exista, depozitate undeva, pe suport de celuloid, intr-o forma suta la suta conforma cu originalul. Presedintele Basescu, ne spune tot d-l “lucid” mai la vale, a predat “cam 99% din dosare” CNSAS-ului -- aceasta vartelnita a adevarului prevazuta, insa, cu un ticalos filtru politic. Nu ne sune insa d-l “lucid” ca presedintele, desi o fi predat 99% din dosare, nu a predat si propriul dosar -- de unde s-ar subintelege ca respectivele terfeloage (astazi, cu statut prezidential) nici celuloid n-au mancat, nici a Securitate n-au mirosit vreodata. Aceasta exceptie, care in logica d-lui “lucid” ar confirma probabil regula prezervarii TUTUROR dosarelor pe microfilme, a canalizat ura unei sinistre coalitii -- amenintate de informatiile din dosarele predate CNSAS-ului, informatii ce ajung insa la marele public dupa intense negocieri interpartinice, de tip mafiot. (Cu prima parte a acestei asertiuni, si anume cea referitoare la ura, pare sa fie de acord si doamna @Sanda Varan).
    Trebuie sa avem in vedere si faptul ca la CNSAS se respecta cu sfintenie algoritmul politic, (ca in alte mari institutii nationale -- cum ar fi CNA-ul, CA al TVR, al Radioului public s.a.m.d.), ceea ce presupun ca amplifica “dramatismul” negocierilor pe incriminantele probe. (Imi amintesc cum a fost dosit, pentru cativa ani, dosarul d-lui S.A., prin grija bunului sau amic, d-l HRP.).

    Mai romaneste de atat nici ca s-ar fi putut proceda!!!

    Si, uite asa, Maria Sa, publicul are parte de un “regal” de jumatati de adevar, manipulari, jocuri de imagine, fum, ceata, artificii, trambite, tobe, urale…
    Adica, niciun moment de plictiseala.

  • Sanda Văran

    @Radu Calin Cristea

    Cu siguranta ca dvs. erati destinatarul intrebarilor, care chiar deplasate si caraghios ironice fiind poate, isi puteau gasi un raspuns onest si politicos -- de exemplu, ”nu stiu” -- in ciuda ”surselor” si a greutatii experientei de jurnalist cunoscut.

    “Ca sa inchei: pentru mine un disident este Dorin Tudoran. Ati inteles la ce ma refer citind lunga cronica din “Romania literara” la cartea “Eu, fiul lor”.

    Nu v-am citit cronica la cartea pomenita, caci nu mai citesc decat foarte rar Romania Literara. Si nu ma grabesc daca ziceti ca e asa de lunga… Dar am citit cronicile din Observatorul Cultural…
    Ca dl. Tudoran a fost un disident, un opozant al regimului ceausescu, nu se indoieste nimeni. Este insa Domnia Sa un caz unic? Este singura si absoluta intruchipare a disidentului comunist din Romania? Arhetipul, modelul, oglinda, alpha si omega, inceputul si sfarsitul, totul…?

    Otzareala dvs. nu raspunde intrebarii.

  • mihai rogobete

    Dna. Văran,

    prin linkul din mail-ul poposit în spamurile dv., la adresa dată, v-am sugerat că dualismul viziunii freudiste face psihanaliza aplicabilă prin excelenţă spiritelor maniheice, riscând să măsoare înălţimea co-blogerilor de faţă, trialişti, adică raţionalişti, cu terezia.

  • mariana

    @ Sanda Varan

    Daca am inteles bine ca sunteti profesoara, vai de mama elevilor/studentilor dumneavoastra….
    Pe mine, una m-ati naucit complet. Si cand aveti dreptate, vad tot negru in fata ochilor… Nu se mai poate ! Fie-va un pic de mila, luati-va o pauza !

  • Sanda Văran

    @ Doamna Mariana,

    De acord, dar numai cat timp ies sa fac cumparaturile. 🙂

    Numai bine!

  • mariana

    @ Sanda Varan # 85

    Luati-o incet…
    Numai bine si dvs.

  • Florin Iaru

    Ce ciudăţenie! Aici discutăm un caz, dar comentatori exaltaţi tot cred că despre ei şi inteligenţa lor e vorba aici!
    Eu ştiu un lucru: dacă îţi manifeşti surpriza în faţa unui exhibiţionist ai dat de dracu! I-ai umplut sufletul de satisfacţioe, iar organele interne şi moţoflenderele -- de plăcere!
    E drept, pe net te prinzi mai greu că unii sînt exhibiţionişti (sau voyeurişti)… Da’ te prinzi! Prin urmare, Şşşşt!

  • mariana

    @ Florin Iaru # 87

    Mi-e cam jena…
    Dar ce dreptate aveti ! Eu l-am facut pe unul sa-si reduca motofleandra la un mizerabil… mot !
    Scuze.

  • SI

    Domnule Tudoran, nu pierdeti un comentariu exceptional: “Mama domnului Breban şi generalul Pleşiţă”. Il gasiti la:
    http://constantinstan51.blogspot.com/2011/04/mama-domnului-breban-si-generalul.html#comments.
    Scris cu argumente la obiect, dar si cu un umor de o rara finete.

  • Dorin Tudoran

    @SI
    Citit. Poate il transmiteti si dnei Aura Christi.

  • SI

    @90
    Cine e Aura Christi? Mama domnului Nicola Breban?

  • Dorin Tudoran

    @SI
    Glumiti? Dvs. care le stiti pe toate nu stiti ca dna Aura Christi este Redactor-Sef la Contemporanu- ideea europeana, revista condusa de dl Breban si ca dna Christi intocmeste azi lungi liste cu “detractorii” lui Nicolae Breban?

  • Culai

    Păcat!…
    Mare Păcat!!!
    Gazda -- cel puţin pe Acest subiect -- atacă Unul din multele cazuri iscate de (părerea mea!) abjectul cnpsas (abject prin cei care-l manipulează). Acum, aici, este acela al dlui NB. La dl Ion G. n-am mai ajuns; dar dacă şi-n cazul lui s-a bătut apa-n piuă precum aici, măcar au de ce râde taman aceia care ar trebui să nu o facă.
    …40% din comentarii bat câmpii sau sunt virulente atacuri la persoană. La terţi… Nu vi se pare ciudat că deşi sunt scriitori (deci, ştiu să scrie!), nici unul dintre “descoperiţi” nu chiscuie nimicuţa?… Ei (ne) citesc şi se distrează. Şi, poate că de aia unii fac ce fac, încât habar nu ai de a cui parte se află. Ce speră aceştia, că vor fi cruţaţi când le va veni rândul?… Nu cred!
    Cetind (cei vizaţi) pe unii dintre comentatori, bănuiesc a-şi fi dat ei seama că, tot nu le-ar schimba părerea, oricare ar fi Adevărul. Părerea lor, mai atroce decât orice judecată strâmbă, din Societatea asta Strâmbă, precum vieţile noastre… Pe a lor frunte e scris mare: Eu, singurul deţinător al adevărului, în absolut!… De aceştia, eu mă tem cel mai tare: ei au condus, ei au distrus, ei conduc.
    Dlui InimăRea, salutul meu admirativ, pentru retorică; dar, numai pe unde se referă direct la ce ne doare: delatorii şi cnpsasul. Se vede că-i un păţit care a tras şi necesarele învăţăminte.

  • Radu Humor

    Pana la urma nu se putea ca un asemenea spinos subiect sa nu declanseze si aici pasiuni ce pun in lumina mai mult decat parerea pe care o au unii in legatura cu acest caz, dar dezvaluie involuntar si tesaturi etico-morale specifice unora dintre comentatori.
    Nimic rau in asta !
    Numai asa putem avea o imagine mai clara veridica a apelor in care ne tot scaldam de vreo 21 de ani , fara a reusi sa ne curatam de trecutul ce ne-a patruns pana la ultima fibra morala !
    Pentru ei e bine in continuare, iar noi ocupati cu dezbateri, cica pentru aflarea adevarului, ne trezim mai murdari decat am intrat in apele fluviu ale firavei democratii si a libertatii de exprimare colectiva dupa ce ne-am saturat de copaia in care ne scaldam gandurile, din care odata cu apa , am aruncat si pruncul adevaratei libertati ( propria-ne judecata) sedusi de ceea ce parea supremul adevar al unor judecati colective !
    Cine mai crede astazi in asemenea valori isi merita nu numai soarta, ci si ghiveciul ideatic in care se zbate propria-i constiinta spre a-si regasi libertatea acea pe care, candva , n-a stiut sa o pretuiasca :roll:

    P.S. Doamna Sanda Varan
    N-am numarat pentru a cata oara ma vad obligat sa va dau dreptate :roll:

  • Sanda Văran

    @Domnul Radu Humor

    La ce anume va referiti, cand spuneti ca-mi dati dreptate?
    Nu e posibil sa am dreptate tot timpul. 🙂

  • Sanda Văran

    @Domnului Dorin Tudoran

    Pentru ca s-a postat aici un link catre site-ul domnului Constantin Stan, as dori, fireste cu permisiunea gazdei, sa postez un scurt comentariu la acest text, comentariu dedicat si domnului SI.

    Rareori poti citi un text de o dulceata atat de perfida. Un text care sa se uite la tine cu o privire atat de candida de iepuras de ciocolata alba…un iepuras cu gene lungi, cu blanita roz, da, roz!, cu ghierutze lungi si tot roz, foarte roz, din ce in ce mai roz, pana ajung spre rosu, rosu-intunecat si apoi devin vinete-negre. Ati ghicit !…urmeaza metamorfoza…iepurashul roz isi smulge pielea de pe fatza si blanita si sa te tii…esti fara aparare in fatza lui Bu-hu-hu, cu gheare si colti….Brrr!

    Mama domnului Breban a murit. Dar mama dvs.?
    Ce ati simti, domnule romancier Stan, daca mama dvs. moarta fiind, ar fi batjocorita public?

    P.S. Multumesc domnule Tudoran pentru ca in valtoarea unor lupte de idei nu uitati totusi de simtul onoarei si al omeniei.

  • Dorin Tudoran

    @Sanda Varan
    Am cunoscut-o foarte bine pe mama lui Nicolae Breban. Asa cum Nicolae a fost gazduit in casa mamei mele, eu am fost gazduit de mama lui Nicolae. Pot spune cu mana pe inima ca dna. Breban-mama l-a divinizat pe Nicolae, a stat langa el si l-a aparat cu o devotiune exemplara, indiferent de situatie. A fost o mama extraordinara!

    Faptul ca intr-o transcriere a unei discutii purtate de Nicolae cu Plesita apare acel episod (la care m-am referit si eu, dar nu spre a umbri cumva figura dnei Breban-mama) provocat de aducerea in discutie de catre Nicolae a mamei sale si la sarutarile de maini transmise dnei Breban-mama de Plesita nu are cum sa nu fie comentat. El indica, din nefericire, o intimitate a relatiei Breban-Plesita cu mult mai mare decat doreste azi Nicolae sa lase a se intelege.

  • Sanda Văran

    @Domnul Dorin Tudoran

    Cred ca relatia pe care domnul Breban a avut-o cu plesita a fost aceea pe care poti s-o ai cu un sarpe veninos…cel mai veninos din tot arealul in care existi la un moment dat.

  • Dorin Tudoran

    @Sanda Varan

    Deodamdata, nu doresc sa merg mai departe cu discutia pe marginea relatiei Breban-Plesita si ma rezum la a spune ca este o relatie pe care o depland. Atat.

  • Radu Humor

    @ Doamna Sanda Varan
    Cand mi s-a parut ca n-aveti dreptate, v-am spus-o :roll:

  • Sanda Văran

    @Domnul Radu Humor

    Da, acesta este( sau ar trebui sa fie) rostul unor astfel de intalniri virtuale. Sa schimbam opinii, pareri, cunoasterea sau experienta pe care o detinem, sa ne confruntam propria scara de valori cu cea a semenilor si contemporanilor si , de ce nu, chiar sa ne batem (civilizat, cat mai civilizat posibil!) in numele unor idei la care tinem.

  • Radu Humor

    Doamna Sanda Varan # 101
    Asa n-o sa ma puteti face niciodata sa va contrazic ! 😉
    Ma bucur ca suntem mai multi care gandim astfel !

    P.S. Eu unul cred ca as mai avea uneori ceva de corectat la ton si limbaj, dar cand ma gandesc ca unii nu merita efortul, tot aman s-o fac ! :roll:

  • Sanda Văran

    @Domnul Radu Humor

    Adevarul, domnule Humor, e ca nu ne exprimam civilizat opiniile sau indignarea, ca nu incercam sa fim rationali, sine ira et studio, de dragul sau de uratul vreunui domn Baicus, Gratzian sau a Serviciului de Informatii(SI), ci numai si numai de dragul nostru, pentru a nu ne face de rusine valorile in care credem, educatia frumoasa pe care am avut sansa s-o primim, pentru a ne pastra omenia in ciuda vulgaritatii epocii in care ne-am nascut, in ciuda vremilor fara onoare pe care le traim.

    Efortul acesta ne poate face mai nobili si mai frumosi.

Next post:

Previous post:

WP Admin